DIVERSE
Nicușor Dan ar fi dat un ultimatum pentru învestirea Guvernului și amenință cu alegeri anticipate. Luca Niculescu are luni alte întâlniri cu partide din parlament
Publicat
acum 3 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Premierul desemnat Luca Niculescu continuă negocierile pentru formarea viitorului Guvern, în condițiile în care principalele partide parlamentare nu au ajuns la un acord pentru formarea unei majorități guvernamentale.
Luni, Luca Niculescu are programată o întâlnire cu reprezentanții USR, începând cu ora 12:00, la sediul partidului.
Tot luni, de la ora 14:00, Luca Niculescu va discuta cu grupul parlamentar al minorităților naționale, iar la ora 16:00 va avea loc întâlnirea cu PACE – Întâi România. Ultima discuție a zilei este programată la ora 17:00, cu reprezentanții Uniți pentru România.
Deși întâlnirea de luni nu înseamnă automat că Victor Ponta sau parlamentarii UPR vor susține Guvernul Niculescu, includerea grupului în negocieri arată că premierul desemnat încearcă să discute și cu formațiunile aflate în afara formulelor tradiționale de guvernare. O altă întâlnire importantă este cea cu PACE – Întâi România, grup parlamentar constituit în 2025, în principal din senatori proveniți din SOS România și POT, alături de parlamentari neafiliați. Din grup fac parte politicieni precum Nadia-Cosmina Cerva, Ninel Peia, Clement Sava, Rodica Cușnir și Cristian Bem.
Luca Niculescu a avut deja întâlniri cu conducerile PSD, PNL și UDMR, însă discuțiile nu au produs deocamdată o majoritate parlamentară. PSD, prin liderul Sorin Grindeanu, a transmis că își dorește o formulă guvernamentală asumată și un program economic concret, avertizând că nu va susține automat viitorul Cabinet. Pe de altă parte, PSD a insistat pe lângă PNL să refacă coaliția de guvernare.
PNL s-a arătat dispus să acorde un vot de învestitură, fără să intre într-un Guvern alături de PSD, în timp ce UDMR a transmis că ar putea susține instalarea noului Executiv fără să participe la guvernare.
Nicușor Dan ar fi dat un ultimatum pentru învestirea guvernului Luca Niculescu și amenință cu alegeri anticipate
Președintele Nicușor Dan ar fi transmis mesaje partidelor parlamentare că „își dorește foarte, foarte mult” ca Guvernul Luca Niculescu să fie învestit. Dacă și acest Guvern va pica la vot în Parlament, președintele Nicușor Dan ia în calcul să nu mai facă a cincea desemnare de premier și să declanșeze alegeri anticipate.
„Președintele își dorește foarte, foarte mult ca guvernul Niculescu să fie învestit”, au spus sursele politice.
![]()
Poate îți place și...

Cutia milei din bisericile din Brăila, ținta hoților. Polițiștii s-au chinuit timp de două luni să prindă faptașul

Cum arată noua locuință în care s-a mutat Anca Țurcașiu. Artista le-a arătat fanilor locul ei preferat

VIDEO Rusia a lovit o centrală la Harkov după anunțul lui Trump privind armistițiul energetic
DIVERSE
Cutia milei din bisericile din Brăila, ținta hoților. Polițiștii s-au chinuit timp de două luni să prindă faptașul
Publicat
acum 16 minutela
12 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Bărbatul de 41 de ani din Brăila este cercetat în stare de arest fiind suspectat că ar fi dat spargeri în mai multe biserici din oraș în decurs de două luni.
Prima spargere a avut loc pe 9 august, iar ultima pe 4 octombrie. Cum acționa hoțul? Sărea gardul și intra în curțile bisericilor. De aici intra pe ferestrele pe care le găsea deschise sau forța ferestrele și ușile de la intrare. Odată ajuns în interior, fura bani din cutia milei, dar și alte obiecte de cult pe care le-ar fi putut vinde.
Citește și: Accident mortal pe DN 26. O femeie a murit nevinovată într-un accident produs de un șofer de 61 de ani
Mai mulți preoți s-au plâns la poliție că le-au fost spart bisericile, iar în urma sesizărilor depuse, polițiștii au început căutările. Anchetatorilor le-au trebuit două luni pentru a-l identifica. Pe 8 octombrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, iar a doua zi, judecătorii au decis arestarea sa preventivă, potrivit observatornews.ro.
Prejudiciul stabilit până acum de anchetatori se ridică la peste 7.000 de lei.
![]()
DIVERSE
Cum arată noua locuință în care s-a mutat Anca Țurcașiu. Artista le-a arătat fanilor locul ei preferat
Publicat
acum 52 de minutela
11 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Anca Țurcașiu le-a arătat fanilor cum arată foișorul amenajat în curtea noi sale locuințe. ui și a publicat un videoclip cu rezultatul final. Vedeta a publicat un videoclip pe Instagram, în care a surprins rezultatul final și le-a vorbit și despre planurile sale și ce modificări urmează să facă.
Conform imaginilor, Anca Țurcașiu a ales un foișor într-un stil modern, cu mobilier în nuanțe neutre și instalații luminoase care creează o atmosferă intimă. Spațiul este mobilat cu o masă și mai multe scaune, iar luminile decorative completează decorul și transformă foișorul într-un loc potrivit pentru momentele de relaxare, scrie click.ro.
„Am reușit să finalizăm foișorul din curte. Sperăm să vă placă. Am promis că vă arăt, rând pe rând, ce reușim să restaurăm. O seară frumoasă!!”, a transmis Anca Țurcașiu pe Instagram.
Anca Țurcașiu le-a promis fanilor că le va prezenta, rând pe rând, lucrurile pe care reușește să le restaureze în noua locuință.
![]()
DIVERSE
VIDEO Rusia a lovit o centrală la Harkov după anunțul lui Trump privind armistițiul energetic
Publicat
acum o orăla
11 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Cotidianul Kyiv Independent scrie că Rusia a lovit centrala electrică CHP-5 din Harkov, după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu energetic între Rusia și Ucraina.
„Tocmai a avut loc un atac asupra centralei CHP-5 din Harkov, asupra infrastructurii energetice a orașului Harkov”, a declarat președintele Volodimir Zelenski.
⚡️❗️🤯😰🕯️#Харківщина #Kharkiv region: кляті росіяни вдарили по магазину у Пісочині в передмісті Харкова: 3 загиблих, 20 постраждалих, восьмирічну дівчинку з вибуховим пораненням госпіталізували
#RussiaIsATerroristState #NaziRussia 🤬 https://t.co/aaf4L9s2kX
— UKRAINE NEWS UP (@by_Ukraine) October 11, 2026
Ulterior, o rachetă rusă a lovit un magazin alimentar din suburbiile orașului, ucigând trei persoane și rănind nouă, printre care doi copii, a declarat guvernatorul regiunii Oleh Syniehubov.
Ucraina nu deținea informații despre armistițiul energetic anunțat de Trump, a declarat un înalt oficial ucrainean pentru Kyiv Independent.
Trump a anunțat armistițiul energetic într-o postare pe Truth Social, unde spune că acesta intră în vigoare imediat.
Zelenski a reacţionat imediat: „Ucraina doreşte pacea. Întrebarea este: o vrea şi Rusia?”

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina este dispusă să nu lanseze atacuri asupra sectorului energetic rus şi mizează pe o disponibilitate similară din partea Rusiei, însă, până în prezent, ruşii nu şi-au încetat atacurile, inclusiv cele asupra sectorului energetic ucrainean, una dintre lovituri având loc după ce preşedintele Donald Trump a anunţat, luând prin surprindere, un „armistiţiu energetic” între Rusia şi Ucraina, despre care Kievul nu ştia nimic.
Liderul ucrainean a declarat că a informat-o pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre „atacurile brutale ale Rusiei, care continuă neîncetat”.
„Chiar înainte de conversaţia noastră, ruşii au lovit o centrală electrică din Kiev cu o dronă de tip «Shahed», iar multe cartiere au rămas fără curent electric. Ulterior, au avut loc atacuri asupra instalaţiilor energetice din regiunea Harkov. Şi toate acestea s-au întâmplat DUPĂ ce preşedintele Statelor Unite a făcut declaraţia privind încetarea focului în domeniul energetic”, a scris Zelenski, duminică seara, pe X.
„În aceste circumstanţe, sprijinul de încredere din partea partenerilor noştri înseamnă o protecţie reală pentru vieţile oamenilor şi o garanţie că ruşii nu vor reuşi să înfrângă Ucraina. Apreciem profund toate măsurile concrete luate pentru a sprijini apărarea noastră şi poporul nostru. Ursula şi cu mine am convenit ca echipele noastre să poarte discuţii detaliate cu privire la următoarele noastre acţiuni comune şi la coordonarea demersurilor noastre”, a spus Zelenski.
Şi în discursul său video adresat, ca în fiecare seară, concetăţenilor, Zelenski a spus că Ucraina este gata să respecte armistiţiul, însă tocmai a avut loc un atac asupra termocentralei din Harkov. Zelenski a dat asigurări că Ucraina este dispusă să nu lanseze atacuri asupra sectorului energetic rus şi se aşteaptă la o disponibilitate similară din partea Rusiei, însă, deocamdată, ruşii nu încetează atacurile, inclusiv asupra sectorului energetic ucrainean.
„Astăzi a fost făcută o declaraţie de către preşedintele Statelor Unite potrivit căreia s-a ajuns la un armistiţiu în domeniul energetic. Este o veste bună pentru toţi, dar este important ca aceasta să devină realitate. Ucraina susţine toate formatele reale şi fiabile de încetare a focului şi de încetare a războiului. Ucraina este pregătită să nu lanseze atacuri asupra sectorului energetic rus şi ne bazăm pe o disponibilitate similară din partea Rusiei, precum şi pe acordul preşedintelui Statelor Unite ale Americii în această privinţă. Salutăm un astfel de acord. Din păcate, pe tot parcursul zilei de astăzi au zburat pe cer aeronavele ruseşti „Shahed” şi chiar şi acum se află drone Shahed pe cer. Şi au avut loc, din păcate, atacuri cu bombe aeriene, au fost lovituri asupra sectorului nostru energetic. Tocmai a avut loc un atac asupra centralei termice nr. 5 din oraşul Harkov, asupra sectorului energetic”, a afirmat Zelenski în discursul său de duminică seara.
Potrivit liderului ucrainean, în total, numai în această săptămână, ruşii au lansat peste 200 de atacuri asupra instalaţiilor de producere şi transport al energiei electrice din Ucraina. Alte 17 atacuri au vizat, în această săptămână, instalaţiile de gaze şi petrol din Ucraina. În această săptămână, ruşii au ucis peste 150 de ucraineni, iar peste 700 de persoane au fost rănite.
„Ucraina a propus numeroase măsuri de dezescaladare. Putin a răspuns la toate cu un singur cuvânt: «nu». Sperăm din tot sufletul că, în sfârşit, va spune Americii, Ucrainei şi întregii lumi altceva. Altceva decât crime şi înşelătorii. Ceva care să ducă la o pace reală şi demnă. Ucraina doreşte pacea. Întrebarea este: o vrea şi Rusia?”, a punctat preşedintele ucrainean.
Potrivit acestuia, Forţele Armate ale Ucrainei „au primit toate ordinele necesare”.
„Apărăm Ucraina. Luptăm pentru a obţine sprijin pentru Ucraina. Susţinem toate măsurile partenerilor care ne pot ajuta. Aşteptăm detalii clare privind dialogul dintre SUA şi Rusia şi sperăm că Putin va respecta ceea ce a spus preşedintele Trump”, a rezumat Zelenski.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat pe 11 octombrie că Ucraina şi Rusia ar fi convenit asupra unui armistiţiu energetic imediat. Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat imediat pentru Axios că nu ştie despre anunţul privind „armistiţiul energetic” dintre Ucraina şi Federaţia Rusă despre care a vorbit preşedintele american Donald Trump, dar că este dispus să fie de acord cu acesta. Ulterior, Zelenski a declarat că Ucraina susţine „armistiţiul energetic” anunţat de preşedintele SUA, Donald Trump, şi aşteaptă detalii din partea americană. Partea rusă nu a comentat încă declaraţia lui Trump.
![]()
DIVERSE
Daniel Buzdugan, mărturisire sfâșietoare la o lună de la moartea mamei sale: „Nu m-am obișnuit cu ideea”
Publicat
acum o orăla
11 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Daniel Buzdugan trece printr-o perioadă grea. În urmă cu o lună și-a pierdut mama și spune că doar credința în Înviere îi oferă alinare. Într-un mesaj postat pe Instagram, Daniel Buzdugan a vorbit despre dorul pe care îl simte, dar și despre pacea sufletească pe care o găsește în credință.
”Azi 10 octombrie s-a împlinit fix o lună fără tine, mămica mea…
Îmi este foarte dor Și nu m-am obișnuit cu ideea că ai plecat, dar am în suflet o pace sfântă. Credința în Înviere îmi dă nădejdea că despărțirea noastră e temporară și că Dumnezeu te ține acum la pieptul Său, în iubire și lumină.
Sunt sigur că de acolo de sus, din Ceruri, ai început o nouă misiune pentru noi, cei rămași aici: ne ești înger păzitor.
Îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat și pentru dragostea ta care continuă să mă ghideze.
Rămâi veșnic în rugăciunile și în inima mea, mămica mea dragă! Veșnica ta pomenire! Dumnezeu să te ierte!
Pomeniți-o, vă fog frumos în rugăciune toți cei care doriți pe adormita roaba lui Dumnezeu MARIA.
Vă mulțumesc !
Să ne rugăm unii pentru alții chiar dacă nu ne cunoaștem”, a scris Daniel Buzdugan.
![]()
DIVERSE
Proprietarii de pisici, vizați de noi reguli dacă locuiesc la bloc. Încălcarea lor poate atrage sancțiuni consistente
Publicat
acum 2 orela
11 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Pisicile sunt unele dintre cele mai populare și iubite animale de companie din lume. Îngrijirea unei pisici nu este dificilă. Dacă îi asiguri o dietă echilibrată și apă proaspătă zilnic, dacă i se menține litiera curată și i se oferă un unghiar sau un sisal pentru zgâriat, va fi un animal fericit. În plus, un aspect important este și vizitele de rutină la medicul veterinar pentru vaccinuri, deparazitare și microcipare. În prezent, mulți români care locuiesc la bloc dețin în îngrijire pisici. Aceștia trebuie să știe că legislația prevede anumite reguli pe care trebuie să le respecte, dacă nu vor să primească o amendă substanțială.
În București sau în marile orașe, limita general acceptată este de maximum două animale de companie per apartament, adică maximum două pisici. Pe lângă respectarea numărului maxim admis de animale, proprietarii au și alte responsabilități.
Conform legislației în vigoare (Legea 61/1991) și reglementarilor sanitare, neasigurarea igienei în apartament și generarea de mirosuri deranjante pentru vecini poate aduce amenzi cuprinse între 500 lei si 1.500 lei.
Totodată, asociațiile de proprietari pot adăuga reguli suplimentare în regulamentele de ordine interioară. În unele cazuri, acestea au introdus taxe pentru animalele de companie, sub pretextul consumului suplimentar de apă sau energie electrică, potrivit Libertatea.
![]()
DIVERSE
Crin Antonescu: „Este, probabil, ultima șansă. E important să se formeze un guvern fără AUR, fără SOS, fără Bolojan, dar și fără USR”
Publicat
acum 2 orela
11 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Fostul lider liberal Crin Antonescu susține că singura soluție pentru ieșirea din criza politică este un guvern condus de Luca Niculescu, sprijinit de PSD, de un număr semnificativ de parlamentari PNL, de UDMR și de toți cei care se tem de alegeri anticipate, dar fără AUR, SOS, Ilie Bolojan și USR. Antonescu a avertizat duminică seară, la A3, că fiecare zi în care România rămâne fără guvern aduce noi voturi pentru AUR și pentru Călin Georgescu, chiar dacă acesta se află în arest.
„Ar trebui făcut cu Luca Niculescu; se poate face prin PSD cu un număr semnificativ de parlamentari ai Partidului Național Liberal, care nu sunt USR-iști, dar sunt oameni care înțeleg că au o datorie, totuși, pentru țară, cu UDMR și cu toți ceilalți care sunt amenințați de spectrul alegerilor anticipate. Adică, e important să se formeze un guvern fără AUR, fără SOS, fără Bolojan și fără USR. E necesar fără USR, din punctul meu de vedere, ca să poată să funcționeze”, a declarat Crin Antonescu.
„E un fel de nod gordian al acestei situații. Adică dacă, simplu spus, în Partidul Național Liberal există oameni care înțeleg că, mai presus de calculele, proiectele electorale și matrimoniale politice cu USR-ul ale domnului Bolojan, este interesul național și este interesul natural al PNL-ului – ca partid de dreapta, ca partid conservator, ca partid liberal, așa cum l-am cunoscut atunci. Ăsta e unul din momentele în care lucrurile se pot lămuri și se pot lămuri printr-un vot, ba chiar printr-o participare la guvernare. Acest guvern este, probabil, ultima șansă a politicii actuale românești de a demonstra o orientare pro-occidentală sau pro-europeană”, a spus Antonescu.
În opinia lui, prelungirea crizei a făcut deja rău partidelor democratice și a profitat forțelor extremiste, iar situația nu poate decât să se agraveze.
„Apropo, nu e o zi care a trecut din această criză fără să facă un deserviciu și altor formațiuni. I-a adus domnului Georgescu, așa arestat cum e el, un avantaj, și situația, în sensul acesta, nu are cum să fie mai bună, ci doar mai rea, dacă nu există conștiința acestui fapt”, a avertizat fostul lider liberal.
Antonescu și-a reafirmat convingerea că liberalii și UDMR trebuie să înțeleagă miza momentului, altfel frustrarea oamenilor se va întoarce, la vot, în favoarea AUR și a partidelor din aceeași familie politică.
„Aștept de la o bună parte din PNL, sper semnificativă, și de la UDMR să înțeleagă că e, poate, ultima șansă pentru ca, fără AUR, fără SOS, fără Georgescu, să se constituie un guvern care să le poată arăta românilor că situația economică grea și marile teme care stau în fața României pot fi rezolvate de politicieni responsabili, europeni și pro-occidentali. Altfel, rezultatul, că ne place sau nu ne place, că îl arestăm sau nu, nu va fi decât exprimarea acestui vot de frustrare și respingere în direcția AUR și a partidelor din această familie. De aceea, eu cred foarte clar că trebuie făcut un guvern”, a spus el.
Întrebat despre informațiile potrivit cărora președintele Nicușor Dan ar fi dat un ultimatum, cu alegeri anticipate în cazul în care guvernul nu trece de Parlament, Antonescu a spus că nu știe ce mesaje au fost transmise în privat, dar că șeful statului a făcut un anunț clar, iar nervozitatea de la Cotroceni poate fi, de fapt, un semn bun.
„Nervozitate la Cotroceni? Veste bună, pentru că nervozitatea poate înseamnă acțiune. Eu nu știu ce ultimatum a dat domnul președinte, cred însă că a făcut un anunț foarte clar în vederea rezolvării primei urgențe pe care o are România, și anume un guvern pregătit. Iar asta se face, sigur, prin negocieri între partide, dar mai ales prin anunțul foarte clar că, dacă nu se reușește din două încercări (cele impuse minim de Constituție), se merge la anticipate”, a explicat Antonescu.
Antonescu a avertizat că fiecare zi de criză are un preț tot mai mare, care nu va fi plătit de un partid sau altul, ci de economia românească și de încrederea oamenilor în democrație.
„Această prelungire de luni de zile a crizei partidelor democratice și pro-europene are un cost în scăderea încrederii oamenilor în politica democratică și în orientarea pro-occidentală a României. Nu știu cum își fac aceste calcule domnul Bolojan, USR și PSD, dar eu nu cred că rezultatul poate fi altul”, a mai spus Crin Antonescu.
![]()

Cutia milei din bisericile din Brăila, ținta hoților. Polițiștii s-au chinuit timp de două luni să prindă faptașul

Cum arată noua locuință în care s-a mutat Anca Țurcașiu. Artista le-a arătat fanilor locul ei preferat

VIDEO Rusia a lovit o centrală la Harkov după anunțul lui Trump privind armistițiul energetic

Daniel Buzdugan, mărturisire sfâșietoare la o lună de la moartea mamei sale: „Nu m-am obișnuit cu ideea”

Proprietarii de pisici, vizați de noi reguli dacă locuiesc la bloc. Încălcarea lor poate atrage sancțiuni consistente

Simona Bucura Oprescu, față în față cu Nicușor Dan la Cotroceni. Ce i-ar fi spus președintele adevăratului șef PSD Argeș

Un primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ

PERCHEZIȚII DE AMPLOARE ÎN ARGEȘ – AFACERI DUBIOASE CU MOTORINA

HAI LA STAT! Primăria Mioveni angajează director

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Cât a plătit Consiliul Județean Argeș pentru recitalul lui Fuego la Sărbătorile Argeșului și Muscelului
Subiectul privitor la sumele alocate din fonduri publice pentru evenimentele culturale a stârnit din nou curiozitatea argeșenilor. O întrebare des...

PERCHEZIȚII DE AMPLOARE ÎN ARGEȘ – AFACERI DUBIOASE CU MOTORINA
La data de 8 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au continuat cercetările într-un dosar...

Accident groaznic la Bascov – Un bărbat a murit strivit deTIR
Un grav accident rutier s-a produs in aceasta seara în comuna Bascov, sensul giratoriu, ieșire către Vâlcea, unde, o persoană...

Smiley se întoarce acasă, la Pitești, cu filmul „Vacanță All Inclusive”
Caravana „Vacanță All Inclusive” ajunge la Pitești: proiecție specială pe 5 noiembrie Cu o zi înaintea lansării oficiale în cinematografe,...
Curtea de Argeș

L-AU ARESTAT! Cine e bărbatul din Mălureni care a lovit sălbatic 2 femei
La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au continuat cercetările într-un dosar penal...

Simona Bucura Oprescu, față în față cu Nicușor Dan la Cotroceni. Ce i-ar fi spus președintele adevăratului șef PSD Argeș
Partidul Social Democrat a fost astăzi primul partid care a intrat la Palatul Cotroceni pentru consultările oficiale cu președintele Nicușor...

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ
În perioada 3–4 octombrie 2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat 9 controale tematice inopinate la operatori...

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare
În ziua de vineri, 2 octombrie, polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la dispariția unei fetițe...

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...
Mioveni

HAI LA STAT! Primăria Mioveni angajează director
Mare atenție, economiști, contabili și băieți deștepți din tot județul! Primăria Orașului Mioveni a scos oficial la mezat una dintre...

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...
Câmpulung

Un primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
Instituția Prefectului Județului Argeș a emis două ordine privind încetarea de drept a mandatelor pentru un consilier județean și un...

Bărbat din Argeș reținut după ce ar fi incercat să racoleze unui minor în scopuri sexuale
La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniMĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
ACTUALacum 2 săptămâniATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
ACTUALacum o săptămânăBilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
ACTUALacum 2 săptămâniTaxă mai mare, transparență zero – Primăria Curtea de Argeș vrea scumpirea gunoiului
ACTUALacum 2 săptămâniIncendiu violent la Albeștii de Argeș – Persoana cu arsuri dusă la spital
LIFESTYLEacum 2 săptămâniFertilizarea in vitro: etape, șanse de reușită și recomandări
LIFESTYLEacum 2 săptămâniStabilitatea cremelor în cofetărie: alegerea, testarea și transportul torturilor
ACTUALacum o săptămânăFUGA DE MÎNZÎNĂ!?! Medicul Valentin Viorel Enache și-a dat demisia din funcția de consilier județean PSD Argeș












Ultimele Comentarii