Stai conectat...

ACTUAL

Masacrul din Cracovia, un avertisment pentru România. Cât de aproape suntem și noi de o tragedie și ce atacuri asemănătoare au avut loc în țara noastră

Publicat

la

După-amiaza zilei de sâmbătă, 7 noiembrie, a devenit un moment crunt atunci când, în Piața Centrală din Cracovia, un tânăr polonez de 24 de ani, îmbrăcat în haine militare și purtând vestă antiglonț, a deschis focul asupra oamenilor aflați într-una dintre cele mai vizitate zone turistice ale Poloniei. Șase persoane au fost ucise, iar alte 15 au fost rănite, potrivit bilanțului prezentat de Associated Press. Printre morți se numără un cetățean britanic și o femeie din Austria. Doi polițiști au fost răniți intervenind pentru oprirea atacatorului. Suspectul, împușcat de polițiști, a murit luni, 9 noiembrie, la spital. Anchetatorii au descoperit și cadavrele părinților și surorii sale în locuința familiei. Procurorii investighează faptele inclusiv ca infracțiune teroristă. Există suspiciuni privind influențe extremiste de dreapta, însă ancheta este în desfășurare și nu se pot prezenta mai multe date oficiale.

Ce spune MAE despre românii care s-ar fi aflat printre victime

Deși s-a spus inițial că printre victime sunt și turiști români, Ministerul Afacerilor Externe a infirmat această informație. MAE a reacționat în 7 noiembrie, prin Ambasada României în Polonia, solicitând autorităților locale informații despre eventuali cetățeni români afectați.

„În acest context, reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații oficiale cu privire la cetățenia și identitatea persoanelor afectate. MAE menționează că, până la acest moment, autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime. De asemenea, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară‘, se arată în comunicat.

Nu au fost acum, din fericire, însă ce s-ar întâmpla dacă și în țara noastră începem să ne gândim la astfel de evenimente?

România a trecut deja pe lângă o tragedie. Cazul Brăila, imposibil de uitat

Pe data de 11 noiembrie 2018, un tânăr de 20 de ani a semănat panică în Brăila. A înjunghiat un bărbat, i-a luat mașina, a lovit intenționat doi pietoni și apoi a intrat cu autoturismul într-un grup de persoane din zona unui centru comercial.

Zece oameni au fost răniți, inclusiv doi copii de 11 și 13 ani. Purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian, declara atunci:

„Șapte persoane au fost rănite la mall Brăila, printre care cinci adulți și doi copii de 11 și 13 ani.”

Judecătorii au descris acțiunea drept una aflată „LA LIMITA TERORISMULUI”, constatând indicii că agresorul intenționa să ucidă cât mai multe persoane.

Vezi și: ANALIZĂ. Harta politică a Europei se schimbă. Cum câștigă extremiștii puterea și cât de aproape este România de o asemenea schimbare

Craiova, 2023. A ieșit din casă cu intenția să ucidă

Pe 27 iunie 2023, o adolescentă de 14 ani a fost ucisă cu un cuțit în Grădina Botanică din Craiova. Prietenul ei, de 19 ani, a fost grav rănit.

Atacatorul avea 17 ani și nu își cunoștea victimele. El era elev militar la Colegiul Tudor Vladimirescu din Craiova. Conform rechizitoriului, adolescentul plecase de acasă cu intenția de a ucide pe cineva. Își pregătise arma și obiecte care să îl ajute să nu fie identificat. Un parc public, doi tineri aflați la plimbare și o agresiune imposibil de anticipat pentru victime.

București, 2022. Alerte cu bombă la Băneasa Shopping City și Sun Plaza

Capitala a trecut și ea prin momente de panică, fix în locuri deosebit de aglomerate, iar aici ne dăm seama cât de vulnerabili suntem în orice moment.

Pe 19 iunie 2022, Mall Băneasa a fost evacuat după ce un bărbat a anunțat telefonic că ar fi amplasat un dispozitiv exploziv în centrul comercial. La fața locului au fost mobilizați polițiști, jandarmi, pompieri și specialiști pirotehniști pentru verificarea amenințării.

Alerta cu bombă de la Mall

Alerta cu bombă de la Mall

Câteva luni mai târziu, pe 22 decembrie 2022, o altă alertă cu bombă a provocat evacuarea mall-ului Sun Plaza din București. Potrivit informațiilor publicate atunci, amenințarea fusese transmisă prin e-mail unui magazin din centrul comercial. Serviciul Român de Informații confirma pe atunci intervenția:

„Suntem la fața locului și se aplică procedurile standard.”

Aceste incidente nu au fost atentate confirmate. Dar au demonstrat cât de repede poate fi perturbată viața unui oraș și cât de importantă este reacția autorităților în locurile aglomerate.

Cum am ajuns aici? România este o țară vulnerabilă în fața atacurilor de acest fel

Tragedia din Cracovia nu ar trebui să provoace panică generală, dar totuși să ne oblige să privim realitatea fără iluzii. Radicalizarea extremistă, glorificarea violenței pe internet, amenințările ignorate și accesul ilegal la arme sunt riscuri pe care nicio țară nu își permite să le trateze superficial.

Citește și: Arme la liber? Cine poate deține legal un pistol în România, de unde se cumpără și ce acte cer polițiștii. Regulile pentru arme letale, neletale și de vânătoare

România beneficiază de un regim restrictiv al armelor de foc. Este un avantaj important. Dar Brăila și Craiova demonstrează că violența extremă nu necesită întotdeauna o armă automată. Și să ne aducem aminte că sunt doar câteva săptămâni de la momentul în care un tânăr a atacat cu cuțitul o profesoară, chiar în școală, iar la câteva zile alte cazuri de atac prin înjunghiere au avut loc în școli din județe diferite. Suntem vulnerabili în piețe, gări, centre comerciale, parcuri și la evenimente cu mii de participanți, exact ca orice altă societate.

Întrebarea esențială nu este doar cât de repede intervine poliția după primele victime, pentru că aici ni s-a dovedit, de la cazul Caracal, cazul Craiova etc, că polițiștii nu intervin prea rapid. Trebuie să ne gândim însă câte tragedii pot fi prevenite înainte ca cineva să apese pe trăgaci sau să intre cu mașina în mulțime. Iar aici, putem spera doar că autoritățile își fac treaba și monitorizează permanent locurile publice.

Citește aici și: Cazul şocant din Bistriţa repune pe tapet o problemă importantă. Rețelele sociale, interzise copiilor sub 14 ani în România? Ce măsuri au luat alte țări europene

Cum călătorim în această perioadă fără să ne expunem inutil

Specialiștii în securitate recomandă câteva măsuri simple pentru călătoriile viitoare, mai ales că în luna noiembrie sunt anunțate mai multe proteste în marile țări, iar multe dintre evenimente se sfârșesc cu violențe.

  • Verificați avertizările MAE și informațiile autorităților locale înainte de plecare.
  • În zonele aglomerate, identificați ieșirile și evitați blocajele.
  • Dacă auziți împușcături, îndepărtați-vă de pericol, căutați adăpost și sunați la 112 când sunteți în siguranță.
  • Nu vă apropiați de incidente pentru a filma.
  • Păstrați telefonul încărcat și comunicați apropiaților traseul călătoriei.

Vezi și: Analiză. România, țara privilegiilor penale. Cum au transformat „beizadelele” și clanurile politice Codul Penal într-un scut al impunității

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

S-AU DAT CU ATV-urile ILEGAL! Nouă persoane sancționate de jandarmii argeșeni

Publicat

la

Autor

Aventura pe patru roți nu înseamnă libertatea de a ignora legea! Nouă persoane care au ales să se deplaseze cu ATV-uri și autovehicule de teren în zone din județul Argeș, fără respectarea prevederilor legale, au fost sancționate contravențional de jandarmii argeșeni.

În cadrul unor acțiuni desfășurate pe raza comunelor Berevoiești și Lerești, jandarmii au depistat mai multe persoane care circulau în scop de agrement cu ATV-uri și autovehicule de teren, în afara căilor de circulație publică din fondurile cinegetice, fără acordul gestionarilor acestora.

Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, jandarmii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, dintre care cinci amenzi în valoare totală de 5.000 de lei, fiecare în cuantum de 1.000 de lei, și patru avertismente.

Reamintim că, potrivit art. 23 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 407/2006, circulația în scop de agrement cu mijloace auto, în afara căilor de circulație publică din fondurile cinegetice, este interzisă în lipsa acordului gestionarului.

Munții nu sunt piste de concurs, iar respectarea naturii nu este opțională!

Deplasarea necontrolată a vehiculelor motorizate în zonele naturale poate afecta habitatul animalelor sălbatice, poate tulbura liniștea faunei și poate contribui la degradarea vegetației și a solului.

Jandarmii argeșeni atrag atenția că pasiunea pentru activitățile off-road trebuie practicată responsabil, în zonele și în condițiile permise de lege.

Acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere mediului înconjurător și fondului cinegetic vor continua și în perioada următoare.

Respectați natura, respectați legea! O aventură de câteva ore nu trebuie să lase urme asupra mediului înconjurător.

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO Piedone a pornit „Operațiunea Căldura” în Sectorul 5. 50 de mașini cu lemne ajung la bătrânii și familiile care nu au cu ce să-și încălzească soba

Publicat

la

Autor

Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a anunțat că a început livrarea de material lemnos pentru persoanele vulnerabile din sector. 50 de mașini cu lemne ajung la 50 de familii, iar numărul poate fi suplimentat dacă vor fi mai multe cereri. Lemnele provin din toaletările făcute de-a lungul anului în Sectorul 5 și din copacii căzuți în urma fenomenelor meteo.

„Au venit primele nopți cu adevărat reci, iar în sectorul nostru sunt oameni care au o sobă, dar nu au cu ce să o încălzească. Bătrâni care locuiesc singuri, familii care abia fac față cheltuielilor, oameni bolnavi și, din păcate, lista continuă”, a scris Vlad Popescu Piedone pe Facebook.

Primarul a mers în teren, alături de Ionuț Florea, director general al DGASPC Sector 5, și de Răzvan Nițu, director general al Amenajare Edilitară Sector 5, pentru a livra material lemnos direct la ușa celor care au nevoie.

50 de mașini cu lemne, pentru 50 de familii

Potrivit anunțului, echipele DGASPC au analizat cererile depuse și au identificat persoanele vulnerabile, pentru ca niciun caz dificil să nu fie omis. Cei de la Amenajare Edilitară Sector 5 au încărcat, au transportat și au descărcat materialul lemnos chiar în curțile oamenilor.

„Avem pregătite 50 de mașini cu material lemnos, care vor ajunge la 50 de familii. Dacă vor fi mai multe cereri, numărul mașinilor poate fi suplimentat, chiar dublat”, a precizat primarul.

Lemnele provin din toaletările făcute de-a lungul anului în Sectorul 5 și din copacii căzuți în urma diverselor fenomene meteo.

Cum pot cere ajutor locuitorii din Sectorul 5

Cine are nevoie de ajutor trebuie să ia legătura cu DGASPC Sector 5. Primarul a explicat că, împreună cu AES, se face tot ce ține de ei ca materialul lemnos să ajungă cât mai repede la cei care au nevoie.

„Fac asta în fiecare sezon rece și o voi face și în acesta”, a subliniat Vlad Popescu Piedone.

Apel către comunitate

Primarul le-a cerut locuitorilor din Sectorul 5 să dea mai departe informația.

„Vă cer și vouă un mic sprijin: dacă aveți în jur vecini în vârstă, oameni cu probleme de sănătate sau familii aflate în impas, spuneți-le că se pot adresa DGASPC Sector 5. Ne ocupăm noi de restul”, a transmis edilul.

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO Explozie puternică în Turcia: sunt morți și răniți

Publicat

la

Autor

O explozie produsă luni la o fabrică de prelucrare a fierului și oțelului din vestul Turciei s-a soldat cu 3 morți, 10 dispăruți și alți 14 răniți, a anunțat biroul guvernatorului local, transmite Reuters, conform Rador Radio România.

Explozia

Explozia s-a produs în jurul prânzului (09:00 GMT), la fabrica de prelucrare a fierului și oțelului Habas, din districtul Aliaga, în provincia de coastă Izmir, a precizat biroul guvernatorului într-un comunicat.

Potrivit primelor constatări, incidentul s-a produs după ce o macara suspendată s-a rupt și a căzut într-un cuptor cu arc electric, în timpul procesului de turnare a oțelului lichid.

Imaginile difuzate de posturile locale de televiziune au arătat coloane mari de praf cenușiu ridicându-se deasupra fabricii. Răniții au fost transportați la diferite spitale din regiune pentru a primi îngrijiri medicale, iar 3 dintre cele 14 persoane rănite se aflau în stare gravă, potrivit comunicatului.

10 oameni sub dărâmături

Operațiunile de căutare și salvare sunt în desfășurare pentru a ajunge la cele 10 persoane care se aflau încă prinse sub dărâmături în urma exploziei.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Plafonarea adaosului comercial, la răscruce înainte de 2027: Florin Barbu cere o analiză a scumpirilor și ia în calcul extinderea măsurii

Publicat

la

Autor

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță că menținerea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază și după 31 decembrie 2026 depinde de o evaluare realizată de instituțiile statului. Oficialul solicită o analiză a efectelor măsurii asupra prețurilor și inflației, care să fie prezentată Guvernului înainte de începutul anului viitor. În funcție de rezultate, Executivul ar putea decide atât prelungirea actualelor restricții, cât și extinderea acestora la alte produse alimentare sau nealimentare.

Florin Barbu cere o analiză înainte de expirarea plafonării adaosului comercial

Într-o intervenție la Antena 3 CNN, ministrul Agriculturii a explicat că instituțiile responsabile trebuie să stabilească dacă limitarea adaosurilor comerciale, introdusă în 2023, a avut efectele urmărite.

Florin Barbu consideră că analiza ar trebui realizată de Consiliul Concurenței, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Institutul Național de Statistică (INS), după publicarea datelor din 12 noiembrie.

„În primul rând, plafonarea adaosului comercial expiră la 31 decembrie 2026. Sigur, aici, pentru a continua acest program, cred că ar trebui ca instituțiile statului – Consiliul Concurenței, ANAF, Institutul Național de Statistică –, atunci când au cifrele la 12 noiembrie, să facă o notă și o analiză dacă măsura a fost una benefică sau nu”, a declarat ministrul.

Documentul ar urma să ajungă pe masa Guvernului, pentru ca autoritățile să hotărască dacă plafonarea va continua de la 1 ianuarie 2027.

Ministrul a precizat că evaluarea trebuie să prezinte separat evoluția inflației la nivel național, creșterea prețurilor alimentelor de bază și scumpirile înregistrate în cazul tuturor produselor agroalimentare.

Potrivit acestuia, cifrele oficiale ar putea clarifica disputele privind eficiența măsurii aplicate începând din 2023.

Magazinele au compensat plafonarea prin scumpirea altor produse

Florin Barbu a abordat și constatările Consiliului Concurenței privind modul în care marile lanțuri comerciale au reacționat la limitarea adaosurilor.

Președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, a arătat că retailerii au compensat reducerile de preț la alimentele de bază prin majorări aplicate altor categorii de produse, inclusiv detergenților și articolelor de igienă sau curățenie.

Ministrul Agriculturii a confirmat că scumpirile au vizat și produse alimentare care nu sunt incluse în actuala listă de plafonare.

„Și la alte produse agroalimentare care nu sunt în lista alimentelor de bază. Această notă demonstrează ceea ce a spus Consiliul Concurenței”, a afirmat Barbu.

Oficialul a explicat că instituțiile abilitate trebuie să verifice aceste situații, întrucât Ministerul Agriculturii nu are competența de a analiza evidențele contabile ale retailerilor.

Plafonarea ar putea fi extinsă și la alte produse, inclusiv nealimentare

Ministrul nu exclude posibilitatea ca Guvernul să modifice lista produselor pentru care sunt limitate adaosurile comerciale.

O eventuală extindere ar urma să fie decisă în funcție de rezultatele verificărilor și de produsele la care Consiliul Concurenței a identificat adaosuri ridicate.

„Dar eu cred că această notă va clarifica în Guvernul României și va fi o decizie a Guvernului României dacă continuăm cu alimentele de bază sau suplimentăm cu anumite alimente pe care Consiliul Concurenței le-a identificat că au acest adaos comercial crescut, atât alimentare, cât și non-alimentare”, a declarat Florin Barbu.

Prin urmare, decizia privind continuarea programului și eventuala includere a unor noi categorii de produse rămâne în responsabilitatea Executivului.

Ministrul Agriculturii avertizează asupra efectelor scăderii consumului

Florin Barbu a susținut că măsurile privind prețurile trebuie analizate și din perspectiva impactului asupra economiei, în special asupra industriei alimentare.

Potrivit ministrului, reducerea cumpărăturilor poate afecta activitatea unităților de procesare, motiv pentru care consideră necesară susținerea consumului.

„Va fi o decizie în Guvernul României. Eu consider că trebuie să stimulăm consumul, pentru că, dacă nu stimulăm consumul, în perioada următoare o să avem o problemă, inclusiv cu fabricile de procesare”, a spus ministrul.

Barbu a insistat că întregul lanț economic are nevoie de stabilitate, iar hotărârile autorităților trebuie fundamentate pe datele prezentate de instituțiile statului.

„Adică este un lanț economic care trebuie stabilizat odată printr-un document clar, făcut de instituții ale statului și prezentat în Guvernul României”, a adăugat Florin Barbu.

Loading

Citește tot

ACTUAL

În Argentina, papa Leon al XIV-lea îndeamnă la o grijă mai mare faţă de persoanele vulnerabile

Publicat

la

Autor

Papa Leon al XIV-lea a sosit duminică, pentru o vizită de trei zile, în Argentina, ţara natală a predecesorului său, papa Francisc, care a murit anul trecut, informează DPA.

În capitala Buenos Aires, liderul Bisericii Catolice a fost întâmpinat de preşedintele Javier Milei.

În primul discurs public, papa a făcut apel la o grijă mai mare faţă de cei săraci şi vulnerabili.

”În sânul familiei, fiecare persoană învaţă să descopere că viaţa sa este legată de a celorlalţi şi că are o responsabilitate faţă de aceştia. În familie învăţăm să avem grijă de cei vulnerabili, să iertăm, să împărtăşim şi să rămâne aproape de cei aflaţi în nevoie”, a spus el.

”Din acest motiv, sunt necesare eforturi pentru a promova tot ceea ce creează oportunităţi, stimulează iniţiativa privată şi se asigură că creşterea economică le aduce beneficii tuturor celor dezavantajaţi”.

Suveranul pontif a subliniat de asemenea responsabilităţile celor care se află în funcţii publice.

”Cei care exercită autoritatea au datoria de a acţiona cu prudenţă, de a recunoaşte limitele puterii care le-a fost încredinţată şi de a-şi orienta deciziile către binele întregii comunităţi”.

Argentina dispune de ”o abundenţă de resurse umane”, a spus el.

”Pentru ca această bogăţie să dea roade în beneficiul tuturor, tinerii ar trebui să beneficieze de o atenţie deosebită”, a spus papa Leon.

”Oportunităţile pe care le întâlnesc azi vor determina în mare măsură dacă vor reuşi să-şi îndeplinească speranţele în viaţă aici. O naţiune trebuie să se întrebe în mod serios unde greşeşte dacă tinerii sunt nevoiţi să-şi părăsească ţara pentru a-şi îndeplini visurile”.

Numărul persoanelor care se declară catolici a scăzut semnificativ în Argentina, ţară guvernată în prezent de preşedintele Milei, un populist de extremă dreaptă.

Milei a impus un program sever de austeritate, eliminând mii de locuri de muncă din sectorul public, reducând subvenţiile şi suprimând treptat programele sociale.

Cea mai recentă vizită papală în Argentina, o ţară cu o populaţie de 46 de milioane de locuitori, a avut loc în urmă cu aproape patru decenii, în 1987, când papa polonez Ioan Paul al II-lea a vizitat această ţară. Francisc nu a revenit niciodată în ţara natală pe perioada pontificatului. Se crede că se temea să nu fie implicat în disputele politice din ţară.

Peru, ultima destinaţie a turneului papal sud-american

Înainte să săsească în Argentina, papa Leon a celebrat o liturghie la care au asistat circa 50.000 de persoane în Uruguay, prima oprire din cadrul turneului de 12 zile în America Latină.

Suveranul pontif va rămâne în Argentina până miercuri. Ultima etapă a turneului sud-american este Peru, unde a fost misionar şi episcop timp de două decenii. Papa Leon, originar din Statele Unite, deţine de asemenea cetăţenie peruană. La bordul aeronavei papale cu care s-a deplasat în America Latină, papa Leon a spus că este ”foarte fericit” să revină în Peru.

Turneul apostolic în America Latină însumează parcurgerea a peste 30.000 de kilometri pe calea aerului. Papa are programate circa 40 de slujbe şi discursuri în 10 oraşe diferite, situate în condiţii climatice, fusuri orare şi altitudini diferite.

Turneul include şi o călătorie în Anzii peruvieni, la o altitudine de 3.700 de metri, considerată riscantă având în vedere aerul rarefiat de la altitudini mari. Papa, în vârstă de 71 de ani, a fost operat la jumătatea lunii octombrie pentru extirparea unei tumori maligne din plămânul drept.

Loading

Citește tot

ACTUAL

FOTO Un acoperiș de bloc, transformat în groapă de gunoi! Garda de Mediu a făcut descoperirea

Publicat

la

Autor

Comisarii Gărzii de Mediu Vaslui au descoperit sute de kilograme de deșeuri aruncate și depozitate pe acoperișul unui bloc de locuințe. Printre acestea se aflau materiale de construcții, textile și obiecte vechi.

„Iresponsabilitate la înălțime! Gunoi colectat direct pe acoperișul blocului”, scrie Garda de Mediu Vaslui. Într-o postare pe Facebook în care prezintă imagini cu deșeuri depozitate pe bloc.

Comisarii vorbesc de o „groapă de gunoi” improvizată nu pe un teren viran, nu la marginea pădurii, ci direct pe acoperișul unui bloc de locuințe.

Sute de kilograme de deșeuri, un pericol pentru structura clădirii și pentru sănătatea locatarilor

Este vorba de sute de kilograme de deșeuri, printre care materiale de construcții, plastice, textile și obiecte vechi.

Comisarii spun că aceste deșeuri au pus în pericol atât structura clădirii, cât și sănătatea tuturor locatarilor din zonă.

Potrivit Gărzii de Mediu, astfel de practici se sancționează cu amendă de 30.000 de lei.

„Proprietarii sau asociațiile de proprietari au obligația legală de a menține curățenia și de a gestiona corect deșeurile prin firme specializate de salubritate”, transmit comisarii. Aceștia îi îndeamnă pe cei care observă astfel de ilegalități să sesizeze autoritățile.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend