DIVERSE
Luca Niculescu a depus în parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Ce planuri are pentru economie, justiție, sănătate și educație. ”Dorinţa noastră este de a nu creşte taxe şi impozite în 2027” / ”Vor fi indexate pensiile de anul viitor”
Publicat
acum 10 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Premierul desemnat Luca Niculescu anunță că a depus în parlament, joi, programul de guvernare și lista miniștrilor.
”Astăzi (joi – n.r.) am depus în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor.
Echipa pe care o propun reunește miniștri desemnați de Partidul Social Democrat, care a decis să își asume participarea la guvernare, și specialiști fără apartenență politică. Este o formulă mai puțin obișnuită în România, dar una care răspunde situației în care ne aflăm. După luni de criză politică, avem nevoie de un guvern care să poată lua rapid decizii și să răspundă unor probleme economice și sociale care nu mai suportă amânare.
Miniștrii au parcursuri diferite, dar vor forma o singură echipă, cu un singur program și o singură responsabilitate: să lucreze pentru România. Indiferent dacă sunt desemnați de PSD sau sunt independenți, vor lucra după aceleași obiective, aceleași termene și aceleași reguli.
Învestirea guvernului, ca și proiectele esențiale ale țării, au nevoie de sprijinul mai multor forțe politice. Le mulțumesc reprezentanților PSD pentru decizia de a-și asuma participarea la guvernare și pentru dialogul constructiv din această perioadă. Le mulțumesc, de asemenea, reprezentanților PNL, UDMR, grupului minorităților naționale și celorlalți parlamentari care și-au anunțat susținerea, fiecare în condițiile sale. Apreciez responsabilitatea și deschiderea de care au dat dovadă”, a transmis premierul desemnat.
Cine sunt propunerile de miniștri din cabinetul Luca Niculescu
Cabinetul Niculescu ar urma să aibă șase independenți și 12 reprezentanți ai PSD.
Independenți:
Ministrul Finanţelor – Alexandru Nazare
Ministrul Afacerilor Externe – Sebastian Neculăescu
Ministrul Delegat pentru Digitalizare şi Inteligenţă Artificială – Costinel – Bogdan Dumitru
Ministrul Energiei – Dumitru Chisăliţă
Ministrul Educaţiei şi Cercetării – Sorin Costreie
Ministrul Culturii – Ioana Ciocan
Reprezentanţii PSD din cabinetul Niculescu:
1.Viceprim-ministru şi Ministru al Afacerilor Interne – Marian Neacşu
2. Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Florin Barbu
3. Ministrul Sănătăţii- Alexandru Rogobete
4. Ministrul Muncii – Florin Manole
5. Ministrul Economiei – Daniel Zamfir
6. Ministrul Justiţiei – Radu Marinescu
7. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Alexandru Stoica
8. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Ştefan Ovidiu Popa
9. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Natalia Intotero
10. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Mihai Ghigiu
11. Ministrul Apărării Naţionale – Ştefan Radu Oprea.
12. Ministrul Delegat pentru Învăţământ Preuniversitar – Ionescu Sorin – Gabriel
Luca Niculescu a precizat și prioritățile primelor luni de guvernare. Acestea sunt următoarele:
- rectificarea bugetară, pentru a evita blocaje în funcționarea spitalelor, în aprovizionarea cu medicamente și în plățile către primării și firme
- adoptarea bugetului pentru 2027 până la sfârșitul anului
- sprijinirea persoanelor vulnerabile în fața facturilor din această iarnă
- relansarea economiei, susținerea întreprinderilor românești și îmbunătățirea colectării veniturilor la buget
- consolidarea apărării și securității țării
”Am spus de la început că România are nevoie de punți, nu de ziduri. Am făcut câțiva pași importanți în ultimele zile. Urmează audierile miniștrilor în comisiile parlamentare și votul de învestitură, săptămâna viitoare”, a mai anunțat Niculescu.
Citește și
Premierul desemnat a mai anunțat că se dorește să nu fie mărite taxele și impozitele anul viitor. Tot el spune că pensiile vor fi indexate.
”Suntem într-o fază în care încă nu avem toate cifrele pentru a spune exact cum vor arăta taxele şi impozitele pe anul viitor. Dorinţa noastră este de a nu creşte taxe şi impozite în 2027. (…)
Vor fi indexate pensiile de anul viitor, după doi ani în care nu s-a întâmplat acest lucru. Acesta este deja un lucru pozitiv de care vor beneficia mulţi români”, a declarat, la antena 3, prim-ministrul desemnat.
Ce planuri are guvernul Luca Niculescu
”Trecem de la o economie bazată pe import şi pe forţă de muncă ieftină la una bazată pe producţie internă, inovare şi tehnologie şi de la o ajustare bugetară predominant cantitativă la o consolidare calitativă: reducem deficitul prin cheltuieli mai eficiente, colectare mai bună şi combaterea marii evaziuni, protejând investiţiile, producţia şi puterea de cumpărare”, se arată în programul de guvernare.
Obiectivul este o economie mai puternică, capabilă să susţină un deficit mai mic şi o datorie sustenabilă. Pe domenii, aceasta înseamnă:
Muncă şi venituri. Locuri de muncă decente, formare în meseriile cerute, venituri sigure şi servicii sociale centrate pe beneficiar.
Sănătate. Mutăm treptat centrul de greutate de la spital către prevenţie, medicina de familie şi ambulatoriu, pentru ca fiecare pacient să fie diagnosticat şi tratat la timp, la standard european, oriunde locuieşte.
Educaţie. O şcoală care garantează că şansa unui copil nu depinde de venitul părinţilor, de locul în care trăieşte, de etnie sau de limba vorbită. Corectăm gradual, în limitele bugetare, efectele Legii nr. 141/2025 cu cel mai mare impact negativ asupra elevilor şi profesorilor şi pregătim trei reforme de durată: finanţarea educaţiei, cercetarea şi curriculumul.
Energie. Dezvoltăm împreună producţia, stocarea, reţelele şi consumul flexibil: peste 5.000 MW noi până la finalul lui 2027 şi circa 8 mld. mc de gaze pe an din Marea Neagră, pentru ca, până la finalul lui 2028, România să depindă mai puţin de importurile scumpe de electricitate.
Infrastructură. Ducem la capăt şantierele începute şi dăm prioritate căii ferate, combinând fondurile europene, instrumentul SAFE, parteneriatele public-private şi bugetul naţional, în limitele stabilităţii fiscale.
Agricultură. Fermierii au nevoie de apă, depozitare, procesare, acces stabil la piaţă şi de sprijin corect, acordat la timp.
Mediu. O administraţie de mediu profesionistă şi digitală, finanţare pentru proiecte mature, rezilienţă la secetă şi inundaţii şi aplicarea principiului „poluatorul plăteşte”.
Statul. Un stat dimensionat după atribuţii, o administraţie digitală în care identitatea, datele, plăţile şi serviciile publice funcţionează împreună, cooperare voluntară între comunităţi şi investiţii publice măsurate prin rezultatele lor pentru oameni.
Fonduri europene. Încasăm ultimele plăţi din PNRR, accelerăm politica de coeziune 2021–2027 şi Fondul pentru Tranziţie Justă, pregătim Fondul Social pentru Climă şi negociem bugetul european 2028–2034. Trecem de la administrarea fondurilor la administrarea investiţiilor.
Justiţie. Instanţe şi parchete independente şi eficiente, proceduri mai rapide, o justiţie digitală şi combaterea prioritară a corupţiei şi a criminalităţii grave, cu respectarea drepturilor fundamentale.
Securitate. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ameninţările hibride şi riscurile de la Marea Neagră cer o apărare naţională mai puternică: creştem gradual cheltuielile de apărare spre 5% din PIB, în cadrul NATO şi UE şi prin Parteneriatul Strategic cu SUA, şi legăm înzestrarea de industria naţională. Siguranţa cetăţeanului este în centrul activităţii Ministerului Afacerilor Interne. Vom depune eforturi pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor din SAFE.
Politică externă. O politică de consens naţional, predictibilă şi coerentă, sprijinită pe Uniunea Europeană, NATO, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii şi parteneriatele strategice, completate de aderarea la OCDE, şi măsurată prin ce obţine România: securitate, investiţii, pieţe, proiecte şi influenţă.
Comunităţi. În spiritul Rezoluţiei de la Alba Iulia, unitatea statului şi respectul pentru diversitatea etnică, lingvistică şi religioasă se susţin reciproc. Diaspora este parte a naţiunii române, iar Republica Moldova rămâne o prioritate strategică distinctă. Cultura şi sportul trebuie să fie accesibile fiecăruia, indiferent de locul în care trăieşte, de venit sau de o dizabilitate.
Responsabilitate bugetară. Aplicăm programul cu respectarea traiectoriei de reducere a deficitului asumate prin Planul bugetar-structural naţional pe termen mediu 2025–2031. Măsurile cu impact bugetar intră în bugetul anual numai cu fundamentarea publică a costurilor şi a surselor. Folosim cu prioritate fondurile europene, garanţiile, instrumentele de capital şi parteneriatele public-private.
Dialog. Construim măsurile ţinând cont de propunerile partenerilor sociali, ale autorităţilor locale şi ale specialiştilor.
Date şi rezultate. Politicile publice bune se fundamentează pe date bune, iar aderarea la OCDE este o ancoră pentru reforme bazate pe standarde comparabile. Măsurăm rezultatele prin ce se schimbă pentru oameni – investiţii finalizate, locuri de muncă, servicii publice mai bune –, nu prin contracte semnate. Utilizăm expertiza OCDE din rapoartele privind România în toate politicile publice.
Monitorizare. Evaluăm periodic, cel puţin lunar, stadiul îndeplinirii măsurilor cuprinse în acest program de guvernare, se arată în programul de guvernare, potrivit news.ro.
Citește și
![]()
Poate îți place și...

Accident foarte grav la intrarea în Tunelul de sub Canalul Mânecii: Un autobuz a lovit în plin un tren

Un nou atac ucrainean asupra ‘Google-ului rusesc’! Val de explozii nocturne și panică uriașă în jurul Moscovei

Astrologii anunță ceva spectaculos pentru a doua jumătate a lunii octombrie: 5 zodii trag lozul câștigător în bani și dragoste
DIVERSE
Reacția cabinetului Bolojan după înfrângerea în procesul restanțelor salariale din justiție. ”Nu poate aloca suma”
Publicat
acum 8 orela
15 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a pronunțat, joi, decizia definitivă în procesul cu guvernul și Ministerul Finanțelor privind alocarea fondurilor necesare achitării restanțelor salariale din sistemul judiciar, estimate la 4,8 miliarde de lei. Pronunțarea a fost amânată de șapte ori.
Instanța supremă a hotărât, în Secția de contencios administrativ și fiscal, să mențină decizia Curții de Apel București (CAB) și să confirme caracterul nelegal al conduitei autorităților executive, care nu au asigurat fondurile necesare executării obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii.
”Statul nu poate recunoaște existența unei datorii prin propriile acte normative și, în același timp, să refuze asigurarea resurselor necesare executării acesteia. O asemenea conduită contravine exigențelor legalității, securității raporturilor juridice și autorității hotărârilor judecătorești definitive.
Respectarea Constituției, a legii și a hotărârilor judecătorești definitive nu este condiționată de voința politică a Guvernului, de prioritățile conjuncturale ale puterii executive sau de opțiunile sale privind distribuirea resurselor publice”, a argumentat ICCJ.
Guvernul și Ministerul Finanțelor au termen de 10 zile pentru a pune în executare decizia instanței supreme. În caz contrar, vor plăti penalități de 1 la sută pentru fiecare zi de întârziere.
Executivul, prin purtătorul de cuvânt Ioana Dogioiu, a reacționat explicând că a încercat să evite această situație ”prin toate căile legale de atac” și că nu poate aloca suma, dat fiind faptul că guvernul este interimar și nu poate face rectificare bugetară: ”Guvernul Bolojan a încercat să evite această situație prin toate căile legale de atac, inclusiv la CCR. Guvernul interimar nu poate face rectificare bugetară, deci nu poate aloca suma”.
Citește și Victoraș Micula a fost condamnat definitiv în dosarul accesării ilegale a bazelor Poliției
Litigiul privind restanțele salariale a început după ce Executivul a decis amânarea plății unei părți din acestea, redirecţionând fondurile către pachetul de ajutoare sociale de 1,1 miliarde de lei, promovat de PSD.
Disputa a ajuns și la Curtea Constituțională, după ce Ilie Bolojan, în calitate de premier interimar, a invocat în 2 iulie, printr-o sesizare, existența unui conflict juridic de natură constituțională.
Bolojan a susținut că instanțele judecătorești nu au competența de a stabili repartizarea resurselor bugetare și că, prin hotărârea pronunțată, puterea judecătorească s-ar fi substituit Executivului și Legislativului.
La 7 octombrie, CCR a respins sesizarea ca inadmisibilă, arătând că mecanismul conflictului constituțional nu poate fi utilizat pentru contestarea unei hotărâri judecătorești.
Judecătorii constituționali au precizat că aspectele invocate de Guvern, inclusiv termenul de executare, penalitățile, caracterul urgent al cauzei și cererile procedurale, trebuie analizate prin căile de atac prevăzute de lege.
Decizia CCR nu a soluționat fondul litigiului salarial, acesta rămânând în competența instanței supreme.
![]()
DIVERSE
Opt români au fost arestați după ce au jefuit o fabrică de bijuterii din Italia
Publicat
acum 9 orela
15 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Mai mulți români au fost arestați de carabinerii din Arezzo, Italia, fiind suspectați că au încercat să jefuiască seiful companiei de bijuterii Fratelli Chini din localitatea Laterina Pergine Valdarno, provincia Arezzo.
Suspecții ar fi blocat drumul cu un copac și ar fi incendiat două vehicule pentru a îngreuna intervenția forțelor de ordine.
Alarma s-a declanșat în jurul orei 04:00, în cursul nopții, iar la fața locului au intervenit personalul de pază și carabinierii. Suspecții ar fi pus în aplicare un plan menit să împiedice sosirea rapidă a forțelor de ordine și să le asigure o cale de scăpare.
Drumul Național, pe care se afla fabrica, a fost blocat după ce un copac a fost doborât pe carosabil, iar două vehicule furate cu puțin timp înainte au fost incendiate, la fel ca mai mulți paleți de lemn. O a treia mașină, sustrasă de la o societate care activează în sectorul gazelor tehnice pentru uz industrial și alimentar, ar fi fost folosită pentru a sparge poarta fabricii.
[embedded content]
8 români au fost arestați
După declanșarea alarmei, au intervenit patrule ale companiilor de carabinieri din Arezzo și San Giovanni Valdarno. Acestea au fost sprijinite de Poliția Rutieră din Battifolle pentru operațiunile desfășurate pe tronsonul din provincia Arezzo al autostrăzii A1.
Cei opt suspecți au fost găsiți de carabinieri în apropierea ieșirii de pe autostradă de la caseta de taxare Valdarno. Potrivit reprezentanților Armei, aceștia aveau încă asupra lor o parte dintre uneltele care ar fi fost folosite în tentativa de pătrundere în compania de bijuterii. Toți cei opt au fost arestați.
Parchetul din Arezzo coordonează cercetările suplimentare pentru a reconstitui în detaliu desfășurarea evenimentelor și pentru a stabili dacă grupul ar putea avea legătură cu alte furturi, tentative sau fapte duse la bun sfârșit, comise împotriva companiilor din Arezzo.
Anchetatorii încearcă să stabilească dacă tentativa de jaf de la compania Fratelli Chini a fost un incident izolat sau dacă face parte dintr-o serie mai amplă de acțiuni infracționale.
![]()
DIVERSE
Doru Todoruț, de urgență la spital. Cu ce problemă se confruntă artistul la 49 de ani: „A trebuit să renunț”
Publicat
acum 9 orela
15 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Doru Todoruț a mărturisit că durerile la picior s-au declanșat în urma unui meci de padel. Artistul s-a prezentat la medic, unde a fost diagnosticat cu o inflamație a fasciei plantare, iar tratamentul prescris i-a oferit o ameliorare rapidă, deși disconfortul nu a dispărut încă în totalitate.
Doru Todoruț: „Încă resimt uneori călcâiul”
„Problema la piciorul stâng a apărut la un meci de padel. Am fost la doctor și e o inflamare a fasciei plantare. Am primit o injecție cu antiinflamator și anestezic, care și-a făcut efectul instant. La trei săptămâni de atunci, încă resimt uneori călcâiul.
N-am mai putut să fac lucrurile cum mi le-am dorit. Am avut două alergări la maraton, de 10 și 21 de kilometri, programate și a trebuit să renunț la ele. Să sperăm că nu e nimic grav. Dacă nu, cântăm și dansăm pe loc, batem pasul!”, a spus artistul pentru Click.ro.
Acum, solistul își îndreaptă toată atenția către o zi specială în familie. Pe 20 octombrie, gemenele sale, Eva și Natalia, vor împlini 14 ani, ocazie cu care vor celebra evenimentul printr-o escapadă la Paris, unde vor petrece alături de mama lor.
„Stau și mă minunez cum trece timpul și văd că și fetele mele mici nu mai sunt atât de mici. Eva și Natalia împlinesc 14 ani. Anul acesta vor sărbători cu mama lor, vor merge la Paris. Abia aștept să-mi trimită poze, să mă sune, să-mi spună cum e acolo și ce fac”, a mai spus Doru Todoruț.
![]()
DIVERSE
Ilie Bolojan a discutat cu Ursula von der Leyen despre viitorul bugetul al UE. Ce a cerut în numele României
Publicat
acum 9 orela
15 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ilie Bolojan a participat, joi, la Summitul statutar al Partidului Popular European (PPE), desfășurat la Bruxelles. Cu această ocazie, premierul interimar al României a avut discuții cu Manfred Weber, președintele PPE, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și alți lideri europeni, în care au fost abordate situația din România, prioritățile europene și provocările de securitate și economice cu care se confruntă UE.
Premierul a prezentat prioritățile României, subliniind importanța responsabilității în guvernare, continuării reformelor și utilizării eficiente a resurselor publice, precizează Executivul, într-un comunicat.
În discuții a fost atins și subiectul important reprezentat de viitorul buget al Uniunii Europene. ”România susține un buget care să asigure finanțarea adecvată a politicii de coeziune și a Politicii Agricole Comune, precum și investiții în infrastructura de transport, rețele energetice și mobilitate militară”, se mai arată în comunicat.
La același summit a fost abordată și tema energiei scumpe și impactul acesteia asupra economiei europene. În acest context, s-a subliniat că reducerea costurilor și limitarea vulnerabilității la șocurile de preț pentru combustibili necesită măsuri atât pe termen scurt, pentru protejarea economiei și a consumatorilor, cât și pe termen lung, prin creșterea producției interne, dezvoltarea interconectărilor și diversificarea surselor de aprovizionare.
”România poate avea o contribuție importantă la securitatea energetică europeană, inclusiv prin dezvoltarea resurselor de gaze naturale din Marea Neagră. Începând din 2027, România este estimată să devină cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Valorificarea acestui potențial, alături de dezvoltarea energiei nucleare și modernizarea infrastructurii energetice, poate contribui la reducerea dependențelor externe și la consolidarea competitivității economice”, spun reprezentanții guvernului.
Summitul a vizat și problema securitatății regionale, context în care Ilie Bolojan a prezentat provocările din zona Mării Negre și eforturile României de protejare a frontierei estice a UE și a infrastructurii critice.
”Atacurile cu drone asupra navelor comerciale din apropierea coastelor României, inclusiv în apele teritoriale, evidențiază necesitatea consolidării capacităților de supraveghere și apărare, precum și a cooperării europene pentru protejarea navigației comerciale. România susține întărirea Flancului Estic și continuarea sprijinului pentru Ucraina și Republica Moldova”, subliniază Executivul.
În privința extinderii Uniunii Europene, România susține parcursul european al Republicii Moldova și al Ucrainei, precum și avansarea procesului de integrare a statelor din Balcanii de Vest. Extinderea, bazată pe îndeplinirea criteriilor de aderare, poate contribui la stabilitatea și securitatea întregii regiuni, se mai arată în comunicat.
Potrivit Executivului de la București, condus încă de Bolojan, România va continua dialogul cu partenerii europeni pentru susținerea intereselor naționale, consolidarea securității energetice și regionale și dezvoltarea unei economii europene mai competitive.
Guvernul a făcut publice și fotografii de la summit. În cea de grup, Bolojan se află pe rândul doi, la distanță considerabilă de șefa Executivului european.
![]()
DIVERSE
Cabiria Morgenstern, reacție dură după ce a fost jignită pe Instagram: „Astfel de persoane sunt și mămici”
Publicat
acum 9 orela
15 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cabiria Morgenstern se afla într-un taxi, grăbindu-se spre repetiții, când a decis să le împărtășească internauților că este în întârziere. Tânăra s-a trezit cu un mesaj jignitor din partea unei femei, iar reacția fiicei Maiei Morgenstern nu a întârziat să apară, taxând imediat derapajul.
„Doamne, sper să nu mai existe femeie ca tine. Sorry not sorry”, a fost mesajul pe care l-a primit Cabiria Morgenstern.
Citește și: Cabiria Morgenstern, schimbare radicală de look! Cum arată acum fiica Maiei Morgenstern
Cabiria Morgenstern: „Mi se strânge inima când văd că astfel de persoane”
Tânăra și-a deschis sufletul și a vorbit despre rănile emoționale pe care le provoacă hate-ul din mediul virtual. Dincolo de dezamăgirea personală, tânăra își dorește o lume mai bună, în care femeile se sprijină, iar copiii sunt crescuți cu blândețe.
„N-o s-o iau iar cu teoria de gen (…) Recunosc că mi se strânge inima când văd că astfel de persoane au în descriere că sunt mămici. Visez la un viitor în care ne creștem și educăm copiii într-un mediu plin de iubire și înțelegere, ori dacă hobby-ul mamei e să dea hate pe internet la oameni pe care ea îi urmărește din propria voință și nesilită de nimeni… în fine. Să sperăm că există alți adulți în viața acelui copil, care să își poată asuma responsabilitatea creșterii lui cu blândețe și inteligență”, a scris Cabiria Morgenstern pe Instagram.
Dezamăgirea ei este cu atât mai mare cu cât jignirile vin adesea de la persoane de la care te-ai aștepta să promoveze respectul și înțelegerea. În final, tânăra a lansat un apel clar la unitate, cerându-le femeilor să se sprijine reciproc în loc să devină surse de hate.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Daniel Zamfir (PSD) a semnat, în direct la România TV, că nu va vota Guvernul Luca Niculescu. Acum este propus pentru a prelua Ministerul Economiei UPDATE: „Nu retrag nimic!” VIDEO
Publicat
acum 9 orela
15 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
UPDATE: Daniel Zamfir, a venit cu precizări la România TV: „Nu retrag nimic din ceea ce am spus, nu voi da un cec în alb Guvernului Niculescu, nu voi vota în alb, în orb, acest guvern, fără să aibă PSD în componenţă! Vorbim de altceva, guvernul are în componenţă PSD!”.
Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, este propunerea social-democraților pentru funcția de ministru al Economiei în Guvernul condus de Luca Niculescu, deși, în urmă cu zece zile, semna în direct la România TV că nu va vota noul Executiv.
Pe 5 octombrie, în emisiunea „Punctul Culminant”, moderată de Victor Ciutacu, senatorul a respins categoric ideea unui vot în alb pentru premierul desemnat și și-a asumat în scris că nu îl va vota, arătând semnătura la cameră.
„Vă dau scris că nu o să facă Grindeanu asta. Dă hârtia încoace. Cum adică să-mi zică mie Grindeanu mâine, bă, votați în alb? Domnule, nu votează în alb nimeni, ați înnebunit? Cum să votăm în alb? Ne-am luat-o a patra oară și acum de frică că ce? De frică că ce? Că ne ia miliția, să zicem că ne e frică și votăm indiferent de ce face Luca Niculescu?
Zamfir, senator PSD, nu va vota Luca Niculescu, Guvernul Luca Niculescu, așa. Filmați aici.”, a transmis acesta în emisiunea „Punctul Culminant”, moderată de Victor Ciutacu.

Sursă foto: România TV
La zece zile după momentul de la România TV, conducerea PSD a aprobat participarea partidului la viitorul Guvern și lista miniștrilor social-democrați. Printre cei nominalizați se află și Daniel Zamfir, pentru portofoliul Economiei.
Cine este Daniel Zamfir
Daniel-Cătălin Zamfir este senator PSD de București în legislatura 2024-2028 și liderul grupului parlamentar social-democrat din Senat. Înainte de a ajunge în PSD, acesta a fost membru PNL și ALDE.
A intrat în Parlament în 2012, ca deputat ales pe listele PNL, iar în 2016 a devenit senator de Brașov. Ulterior, a părăsit liberalii și s-a alăturat ALDE, formațiunea condusă la acea vreme de Călin Popescu-Tăriceanu, înainte de a se înscrie în PSD.
Zamfir s-a remarcat prin inițiative legislative din domeniul bancar, inclusiv prin susținerea legii dării în plată, care permite, în condițiile prevăzute de lege, stingerea unor obligații rezultate din credite prin transferul imobilului ipotecat către creditor. Proiectul a generat dezbateri privind protecția debitorilor și efectele asupra sistemului bancar.
Senatorul este absolvent al Universității Tehnice de Construcții București și a avut activitate politică și la nivel local, inclusiv în Consiliul General al Municipiului București.
Nominalizarea sa pentru Ministerul Economiei, în cazul în care se va regăsi pe lista miniștrilor propuși de Luca Niculescu, urmează să fie validată în cadrul procedurilor parlamentare pentru învestirea noului Guvern.
![]()

Accident foarte grav la intrarea în Tunelul de sub Canalul Mânecii: Un autobuz a lovit în plin un tren

Un nou atac ucrainean asupra ‘Google-ului rusesc’! Val de explozii nocturne și panică uriașă în jurul Moscovei

Astrologii anunță ceva spectaculos pentru a doua jumătate a lunii octombrie: 5 zodii trag lozul câștigător în bani și dragoste

Cum au ajuns abatoarele nefolosite ale Franței să adăpostească rachete și submarine

Un alt scandal în jurul lui Donald Trump: Ce susțin că au pățit agenții FBI care au făcut percheziția la Mar-a-Lago

Cât a plătit Consiliul Județean Argeș pentru recitalul lui Fuego la Sărbătorile Argeșului și Muscelului

Primăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII

După Primăria Brăduleț, Garda de Mediu în control amplu la Lactate Brădet – Reacția patronului Marius Badea

Cine este și cum arată Pavel, fiul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu susține că o parte din cei 5.000 de euro găsiți de DIICOT la percheziții îi aparținea tânărului

CJ Argeș și-a cumpărat încă un premiu cu doar 2000 Euro. Cami Bădulescu: „Le-am făcut și o reducere”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Florin Enache, fondatorul TEILOR, premiat în cadrul Galei CEO Awards 2026: „Liderii care îi fac pe ceilalți mai buni”
Omul de afaceri piteștean Florin Enache, fondatorul și membrul în Consiliul de Administrație al lanțului de bijuterii de lux TEILOR,...

Percheziții de amploare ale DIICOT, în colaborare cu FBI în Argeș și alte 3 județe
Procurorii DIICOT și polițiștii de combatere a criminalității organizate au efectuat, miercuri, 14 octombrie, 42 de percheziții în Argeș, București...

Bilanț de toamnă al ITM Argeș: Amenzi de peste 580.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă
În cursul lunii septembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș a desfășurat o serie intensă de acțiuni de control...

PRINS CU CĂȘTILE-N URECHI LA PERMIS! Un candidat din Argeș, umflat de poliție direct din sala de examen!
Mintea băieților deștepți din Argeș nu se oprește niciodată din inventat combinații, dar de data asta s-a lăsat cu dosar...
Curtea de Argeș

Atenție, Curtea de Argeș! Din 19 octombrie puteți solicita ajutoarele pentru încălzire și energie. Vezi ce sume puteți primi
Locuitorii Municipiului Curtea de Argeș se pot pregăti pentru noul sezon rece. Direcția de Asistență Socială informează cetățenii că, începând...

Primăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEȘ, județul Argeș, anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante...

Piața lemnelor de foc în Argeș: De la 250 de lei metrul cub la peste 800 de lei paletul
Pregătirile pentru sezonul rece sunt în plină desfășurare în județul Argeș, iar gospodăriile care folosesc încălzirea pe biomasă analizează piața...

VIDEO | Accident rutier pe Strada 1 Decembrie din Curtea de Argeș: Motociclist rănit în apropiere de stația Lukoil
Un grav accident de circulație a avut loc cu puțin timp în urmă pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul...

Direcția de Asistență Socială Curtea de Argeș angajează – Dosarele se pot depune începând de astăzi
Direcția de Asistență Socială organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de lucrător social principal, în cadrul Centrului de zi...
Mioveni

Rata şomajului înregistrat în Argeș, cu mult peste media națională
La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care...

HAI LA STAT! Primăria Mioveni angajează director
Mare atenție, economiști, contabili și băieți deștepți din tot județul! Primăria Orașului Mioveni a scos oficial la mezat una dintre...

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ
În perioada 3–4 octombrie 2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat 9 controale tematice inopinate la operatori...

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...
Câmpulung

CJ Argeș și-a cumpărat încă un premiu cu doar 2000 Euro. Cami Bădulescu: „Le-am făcut și o reducere”
Finalul de an în județul Argeș aduce cu sine ritualul binecunoscut al galelor, balurilor și diplomelor de merit oferite pe...

Un primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
Instituția Prefectului Județului Argeș a emis două ordine privind încetarea de drept a mandatelor pentru un consilier județean și un...

Bărbat din Argeș reținut după ce ar fi incercat să racoleze unui minor în scopuri sexuale
La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...
În Trend
Sanatateacum 2 săptămâniDe ce amânăm mersul la dentist și la ce riscuri ne expunem?
Sanatateacum 2 săptămâniLaptop pentru școală sau facultate: configurația minimă recomandată
INFO IMOBILIARacum 2 săptămâniÎngrijirea gazonului toamna: tuns, aerare, nisipare
ECONOMICacum 2 săptămâniPiatra naturală în proiectele de amenajare: cum alegi materialul potrivit pentru fiecare suprafață
ECONOMICacum 2 săptămâniImprimanta UV flatbed: când devine o investiție rentabilă pentru atelierele de print
ACTUALacum 2 săptămâniFetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare
DIVERSEacum o săptămânăTransplant hepatic de la donator viu cu fragment recoltat robotic. O premieră la Institutul Fundeni
ACTUALacum o săptămânăUn primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect












Ultimele Comentarii