DIVERSE
Incendiu în Mehedinți. Balconul unui apartament a luat foc. 12 persoane și mai multe animale au fost evacuate
Publicat
acum 37 de minutela
Autor
Ziarul PROFIT

Pompierii au intervenit vineri noaptea pentru stingerea unui incendiu izbucnit la balconul unui apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de pe strada Aleea Garofiței, din orașul Vânju Mare, Mehedinți. Din ppcate, incendiul din balcon s-a extins la acoperișul blocului.
Citește și: Atac cu cuțit în Caracal. Un militar este cercetat pentru tentativă de omor după ce și-a înjunghiat soția
În urma incendiului, au ars aproximativ 20 mp din acoperiș și au fost afectate sufrageria și balconul apartamentului, pe o suprafață de circa 30 mp. De asemenea, întregul apartament și casa scării au fost inundate cu fum.
Pompierii au evacuat 12 persoane, cinci câini și trei păsări. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
Intervenția pompierilor a fost îngreunată de cantitățile mari de materiale textile depozitate în interiorul apartamentului.
Citește și: Explozie într-un bloc de locuințe din Târgoviște! O femeie de 56 de ani a ajuns la spital
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost depozitarea cenușii și a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile, potrivit Mediafax.
![]()
Poate îți place și...

Eva Kiss și Radu Constantin, o căsnicie cât o viață de om: „Noi am fost căsătoriți mai mult decât a trăit tata”

Elena Udrea se desparte de Băsescu după alegerile din SUA: „Eu continui să cred în MAGA. Continui să cred în suveranism”

FOTO Cum și-a amenajat Ileana Badiu noul apartament! Imagini inedite din locuința vedetei
DIVERSE
Eva Kiss și Radu Constantin, o căsnicie cât o viață de om: „Noi am fost căsătoriți mai mult decât a trăit tata”
Publicat
acum 32 de minutela
7 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ajunsă la 73 de ani, Eva Kiss privește în urmă la o viață în care muzica și familia au ocupat un loc esențial. Deși s-a stabilit de mulți ani în Danemarca, România a rămas țara de care o leagă amintiri puternice și în care revine ori de câte ori are ocazia.
Invitată în podcastul Mihaelei Tatu, artista a vorbit deschis despre relația cu actualul soț și despre momentele care i-au marcat viața de familie.
Eva Kiss și Radu Constantin, un mariaj de patru decenii
Eva Kiss și Radu Constantin s-au cunoscut în 1981, s-au mutat împreună trei ani mai târziu și s-au căsătorit în 1987. Au trecut aproape patru decenii de când sunt soţ şi soţie, iar cei doi continuă să împartă atât viața de familie, cât și pasiunea pentru muzică.
„Noi am fost căsătoriți mai mult decât a trăit tata„, a dezvăluit Eva Kiss în podcastul Mihaelei Tatu.
Ca în orice căsnicie, nici a lor nu a fost lipsită de provocări. Artista spune că, pentru ca lucrurile să funcționeze, unul dintre parteneri trebuie să știe când să cedeze. În timp, cei doi au învățat să se tempereze, să își ceară scuze și să nu transforme orice diferență de opinie într-un motiv de ceartă.
„Cineva trebuia să lase și cred că eu am lăsat. Când simte că depășește măsura, o lasă mai moale și își cere scuze. Nimeni nu-i perfect, așa că ne îngăduim unul pe altul„, a explicat ea.
Un alt lucru care i-a ținut aproape a fost faptul că au împărțit și viața profesională. Au cântat împreună și au lucrat la proiecte muzicale. Radu este perfecționist, astfel că repetițiile se pot prelungi până când totul sună așa cum trebuie. Cei doi au lansat materiale muzicale și în Danemarca, unde artista a avut ocazia să cânte de două ori în fața reginei.
[embedded content]
Eva Kiss are trei copii din două căsnicii
Dincolo de carieră și de viața construită în străinătate, familia ocupă un loc central în povestea artistei. Eva Kiss are trei copii: Eva, fiica cea mare, Andrei, fiul rămas în România, și Alexandra, mezina familiei, născută din căsnicia cu Radu Constantin.
Primul mariaj al artistei a fost unul scurt și traumatizant, marcat de episoade de violență.
Fiica cea mare, Eva, s-a născut în 1971 și locuiește în Danemarca. A lucrat aproximativ 25 de ani în domeniul hairstylingului, însă problemele de sănătate au determinat-o să renunțe la această activitate, care presupunea multe ore petrecute în picioare. Ulterior, s-a angajat la o fabrică de medicamente.
De la fiica sa cea mare, Eva Kiss are un nepot de 24 de ani.
Regretul pe care artista îl poartă și astăzi
Una dintre cele mai sensibile mărturisiri făcute în podcastul Mihaelei Tatu a fost legată de fiul său, Andrei. Născut în 1980, acesta a rămas în România după despărțirea artistei de primul soț. Eva Kiss spune că nu a putut să îl ia cu ea atunci când a plecat, iar separarea l-a afectat pe copil şi a deteriorat relaţia dintre ei.
Artista nu ascunde regretul pe care îl simte nici astăzi și speră ca fiul său să poată înțelege, la un moment dat, împrejurările în care s-au petrecut lucrurile.
„Sper să mă ierte pentru acest pas”, a mărturisit Eva Kiss.
Cântăreața a recunoscut că Andrei este încă, într-o anumită măsură, supărat pentru că a crescut departe de mama sa, deși, după cum a explicat artista, tatăl lui a fost cel care i-a îndepărtat.
Astăzi, Andrei are propria familie. Fiul lui Andrei are 18 ani și este pasionat de artă: scrie versuri, desenează și pictează.
Alexandra, fiica cea mică, nu a călcat pe urmele părinților
Alexandra, născută în 1988, este fiica Evei Kiss și a lui Radu Constantin. A absolvit o facultate de multimedia design, însă nu a găsit un loc de muncă în domeniul pentru care s-a pregătit. În prezent, lucrează într-o fabrică unde se produc ceaiuri speciale.
În copilărie, a studiat vioara, a cântat în două orchestre simfonice și a participat la deplasări în străinătate, inclusiv în Franța și Ungaria. Părinții și-ar fi dorit să urmeze o carieră muzicală, însă Alexandra a ales, în cele din urmă, un alt parcurs profesional.
„Nouă ne-ar fi plăcut să urmeze meseria noastră pentru că a cântat la vioară și i-a plăcut, foarte talentată. A fost în două orchestre filarmonice, simfonice. A fost în Paris, a fost în Ungaria cu această orchestră, dar nu arde, nu ardea… Adică n-ai cum să te bagi.
I-am oferit toate șansele, i-am cumpărat instrumente, am dus-o la cursuri. A vrut altceva. Să fie sănătoasă dacă ea e fericită, asta ne dorim”, a povestit artista.
Alexandra are 38 de ani, este la casa ei, are un partener stabil, dar niciunul dintre ei nu îşi doreşte deocamdată un copil. Cei doi preferă să își stabilească mai întâi prioritățile și să se bucure de experiențele pe care și le doresc.
„Alexandra are 38 de ani. Este la casa ei, dar încă nu s-au pregătit… Adică e o familie foarte calculată. Au spus că odată terminăm ce avem de terminat, facultăți sau școli profesionale sau ce vor să facă. Anul trecut au adunat niște bani ca să meargă în Japonia. Au fost trei săptămâni în Japonia. Adică mai copilăresc!”, a povestit Eva Kiss.
Artista recunoaște că și-ar dori să devină bunică și prin fiica sa cea mică, însă nu vrea să îi impună alegerile sale.
![]()
DIVERSE
Elena Udrea se desparte de Băsescu după alegerile din SUA: „Eu continui să cred în MAGA. Continui să cred în suveranism”
Publicat
acum 36 de minutela
7 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Elena Udrea, fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu, a reacționat după înfrângerea republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA. Aceasta și-a reafirmat susținerea pentru președintele Donald Trump și mișcarea MAGA, despre care spune că nu au fost respinse de americani.
Udrea consideră că rezultatul slab obținut de republicani reprezintă un avertisment pentru Donald Trump, nu o respingere a principiilor promovate de mișcarea MAGA și a politicii „America First”.
Elena Udrea: „Nu mă dezic de Trump. Dimpotrivă”
Aceasta și-a început mesajul cu o critică la adresa celor care, după rezultatul alegerilor, încearcă să se distanțeze de Trump, deși anterior își arătau public susținerea pentru președintele american.
„Nu mă dezic de Trump. Dimpotrivă. Pare ca după pierderea alegerilor de către republicani, unii dintre cei care se pozau pe la Mar a Lago cu șapca lui Trump pe cap, caută să șteargă orice amintire de când încercau să îl pupe în fund, chiar și în lipsa acestuia, că de, să plătești să intri la Mar a Lago nu înseamnă și că te bagă Trump în seamă”, a scris Elena Udrea pe Facebook.
Udrea îi critică și pe cei care consideră că rezultatul alegerilor reprezintă sfârșitul mișcării MAGA și al suveranismului, atât în Europa, cât și în România.
„Alții, abia așteptau un motiv să cânte prohodul MAGA și al suveranismului, în Europa și în România. Doar că rezultatul slab al republicanilor nu înseamnă că americanii au respins MAGA sau ideea de America First. Înseamnă că Trump și republicanii au primit un avertisment serios”.
Elena Udrea a identificat trei cauze principale pentru rezultatul electoral al republicanilor. Prima cauză invocată de aceasta este războiul din Iran, care a dus la creșterea costurilor pentru populație. Fostul ministru consideră că alegătorii au resimțit direct efectele conflictului prin prețurile la carburanți, alimente, transport și facturi.
„Războiul din Iran care a adus costuri mai mari pentru americanul care nu face analiza geopolitică ci vede prețul benzinei, al alimentelor, al transportului și al facturilor”, a explicat Udrea.
A doua problemă identificată este politica taxelor vamale, care, potrivit acesteia, a dus la creșterea prețurilor produselor cumpărate de americani, cel puțin pe termen scurt. Udrea amintește însă argumentul președintelui american potrivit căruia aceste taxe au atras investiții de trilioane de dolari în capacitățile de producție din SUA.
„Politica taxelor vamale care a făcut, pe termen scurt, ca prețul produselor cumpărate de americanul de rând să crească. Trump spune ca datorită acestor taxe vamale trilioane de dolari au intrat în investiții în capacități de producție în SUA. Asta înseamnă ca în curând efectele benefice se vor vedea”.
A treia cauză este politica de deportare a imigranților și modul în care agenții Serviciului pentru Imigrare și Control Vamal (ICE) au aplicat-o. Elena Udrea spune că această politică a contribuit la pierderea unei părți importante din electoratul hispanic, care l-a susținut pe Trump în 2024.
„Hispanicii au votat masiv pentru Trump în 2024. În 2026, o parte importantă dintre ei s-au întors către democrați”.
În opinia Elenei Udrea, rezultatul alegerilor nu reprezintă sfârșitul proiectului politic al lui Donald Trump. Ea amintește că până la următoarele alegeri prezidențiale din SUA mai sunt doi ani, perioadă în care liderul republican poate corecta greșelile care au afectat partidul.
Aceasta consideră că liderul de la Casa Albă trebuie să încheie războiul din Iran în condiții favorabile pentru SUA și să își respecte promisiunea privind încheierea conflictului din Ucraina. De asemenea, Trump ar trebui să demonstreze că politica taxelor vamale poate duce la reindustrializarea țării.
În finalul mesajului, fostul consilier de la Cotroceni și-a reafirmat sprijinul pentru mișcarea MAGA și pentru suveranismul românesc și european. Udrea susține că fiecare națiune are dreptul să își pună propriul interes național pe primul loc, dar atrage atenția că această mișcare trebuie să devină mai matură, mai inteligentă și mai bine construită.
„Eu continui să cred în MAGA. Continui să cred în suveranism, pentru că fiecare națiune are dreptul să-și pună propriul interes național pe primul loc. Suveranismul românesc și european trebuie să continue și să se întărească. Dar trebuie să devină mai matur, mai inteligent și mai bine construit”.
Ce scria Elena Udrea înainte de alegerile din SUA: SPER CA TRUMP ȘI REPUBLICANII SĂ CÂȘTIGE!
„Astăzi, americanii decid prin vot cine va controla Congresul SUA. Nu este un vot fără consecințe pentru restul lumii. Dimpotrivă, ceea ce se întâmplă în America influențează securitatea, economia și echilibrul de putere la nivel mondial.
Nu sunt dintre cei care cred că Trump nu greșește niciodată. Dimpotrivă, are greșeli pentru care trebuie criticat.
1. Războiul din Iran. Este, în opinia mea, cea mai gravă greșeală a sa. Trump a promis că va evita implicarea Americii în noi războaie, dar a ajuns într-un conflict cu riscuri enorme, inclusiv economice și strategice, pentru intreaga lume.
2. Tarifele comerciale. Protejarea industriei americane este un obiectiv legitim, dar politica tarifară agresivă riscă să scumpească produsele pentru consumatorii americani și să provoace represalii comerciale.
3. Costul vieții. Promisiunea de a face viața mai accesibilă nu poate fi înlocuită doar cu declarații triumfaliste. Americanii au nevoie de prețuri suportabile la energie, alimente și locuințe, precum și de locuri de muncă bine plătite.
Așadar, Trump trebuie criticat atunci când greșește. Dar întrebarea fundamentală este alta: care este alternativa și ce ar însemna ea pentru America și pentru lume?
Eu sper ca republicanii să câștige tocmai pentru că nu cred că revenirea democraților la putere ar fi soluția. Dimpotrivă, mă tem că ar putea readuce în centrul politicii americane o serie de direcții ideologice și economice ale căror efecte au fost intens contestate:
1. Revenirea politicilor identitare în detrimentul meritului.
Programele DEI, construite în jurul diversității, echității și incluziunii, au ajuns să genereze controverse serioase atunci când criteriile de rasă sau sex au fost percepute ca având prioritate față de competență și performanță.
Trump a eliminat numeroase programe federale de acest tip pentru că oamenii trebuie evaluați după ceea ce știu și ceea ce pot să facă, nu după categoria în care sunt încadrați.
2. Transformarea dezbaterii despre identitate și gen într-o prioritate a statului.
O parte a curentului progresist a împins instituțiile publice să adopte politici controversate privind identitatea de gen, inclusiv în școli și în sportul feminin.
Trump a intervenit pentru a schimba această direcție, promovând recunoașterea sexului biologic în politicile federale și restricții privind participarea sportivilor transgender în categoriile feminine.
3. O politică energetică ce riscă să sacrifice securitatea economică în numele obiectivelor climatice.
Tranziția energetică trebuie făcută inteligent, nu ideologic. America are nevoie de energie sigură, disponibilă și competitivă.
Trump a inversat mai multe politici climatice ale administrației Biden și a susținut extinderea producției interne de petrol și gaze. Această orientare poate fi criticată din perspectiva mediului, dar dependența de energie scumpă și vulnerabilitatea aprovizionării au și ele costuri economice și strategice.
4. O abordare prea permisivă față de imigrația ilegală.
Democrații sunt criticați pentru politicile de frontieră și pentru dificultățile întâmpinate în controlul imigrației în timpul administrației Biden.
O țară are dreptul să-și controleze frontierele. Imigrația legală poate aduce beneficii, dar imigrația ilegală nu poate deveni un fapt împlinit în fața căruia statul renunță să mai aplice legea. Uitați ce se întâmplă cu imigrația în Europa!
Trump a făcut din securizarea frontierei o prioritate.
5. Slăbirea capacității Americii de a-și proiecta puterea.
Ascensiunea curentelor progresiste din Partidul Democrat care cer reducerea ajutorului militar pentru aliați sau condiționarea lui drastică ridică întrebări despre viitorul angajamentelor americane.
Pentru Europa, pentru NATO și pentru statele aflate în vecinătatea unor puteri agresive, o Americă ezitantă poate însemna o vulnerabilitate strategică reală.
7. Riscul ca ideologia să înlocuiască dezbaterea liberă.
O societate democratică trebuie să permită confruntarea ideilor, inclusiv a celor incomode. Tendințele de a eticheta adversarii, de a exclude opiniile conservatoare din anumite spații instituționale sau de a transforma dezacordul politic într-o vină morală trebuie criticate indiferent cine le practică.
America are nevoie de libertate de exprimare, pluralism și instituții care să nu fie capturate ideologic.
De aceea, în ciuda greșelilor lui Trump, sper ca republicanii să câștige aceste alegeri.
Nu pentru că Trump are întotdeauna dreptate, ci pentru că nu cred că întoarcerea la progresismul democratic ar fi răspunsul de care America și lumea au nevoie”
![]()
DIVERSE
FOTO Cum și-a amenajat Ileana Badiu noul apartament! Imagini inedite din locuința vedetei
Publicat
acum 41 de minutela
7 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Ileana Badiu și-a pus amprenta personală pe designul noului său apartament. Vedeta are o pasiune pentru designul interior și a coordonat singură întregul proiect, transformând locuința într-un locuință minimalistă.
Rezultatul este un apartament modern și extrem de luminos. Albul este vedeta spațiului, regăsindu-se atât pe pereți, cât și în designul scaunelor și al canapelelor de mari dimensiuni. Ileana Badiu a mizat și pe nuanțe calde de maro deschis, prezente în parchetul din lemn și al mesei de dining.

Pentru ferestre, vedeta a ales perdele din voal alb, completate de draperii în nuanțe calde de bej, care oferă o eleganță a livingului. „Când pui lucrurile potrivite în locurile potrivite, un apartament nu mai e doar un spațiu. Devine acasă. Așa arată transformarea mea”, a declarat Ileana Badiu, pe rețelele sociale.
Ileana Badiu și soțul ei au celebrat 18 ani de căsnicie
Ileana Badiu și soțul ei au sărbătorit recent 18 ani de căsnicie și 23 de ani de relație. Cei doi au ales să marcheze momentul simplu, dar cu emoție. Ileana și Cătălin și-au celebrat aniversarea printr-un dans romantic pe plajă, la apus, imortalizat într-un videoclip pe care vedeta l-a postat ulterior pe rețelele sociale.
„Nu cred că secretul unei căsnicii este să nu vă călcați niciodată pe picioare. Cred că secretul este să nu vă opriți niciodată din dans. La mulți ani nouă. 18 ani de căsnicie. 23 de ani de cand dansam impreuna”, a scris Ileana în descrierea postării, arătându-și recunoștința pentru căsnicia ei.
![]()
DIVERSE
Emily Burghelea, îngrijorată pentru soțul ei, după ce medicii i-au descoperit un chist cranian uriaș. Andrei refuză operația: „Nu știu ce e de făcut”
Publicat
acum o orăla
7 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Vestea primită de Andrei a fost greu de acceptat pentru întreaga familie. Emily Brghelea încearcă să rămână optimistă și să spere că situația se va rezolva, însă recunoaște că dimensiunea formațiunii descoperite de medici o îngrijorează tot mai mult.
Influencerița a vorbit despre temerile sale într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, în care a mărturisit că nu se aștepta ca chistul să crească atât de mult.
„Eu încă nu vreau să cred, eu încă sper că e doar un vis și o să treacă”, a mărturisit Emily.
Vedeta a descris și presiunea emoțională prin care trece soțul său, despre care spune că încearcă să pară puternic în fața familiei, în ciuda problemelor cu care se confruntă.
„Nu mă așteptam să crească atât de mult acest chist… este uriaș, eu nu știu cum rezistă și nici nu vreau să-mi imaginez ce-i în sufletul lui, ce e sub zâmbetul lui larg, ce ascunde când înghite în sec, de câte ori e puternic pentru noi, câtă presiune suportă, constant în fiecare zi”, a scris aceasta.
Medicii i-au recomandat operația
Potrivit influenceriței, medicii i-au recomandat soțului său să recurgă la o intervenție chirurgicală. Andrei nu este însă convins că vrea să treacă prin operație, iar această situație o îngrijorează pe Emily, mai ales în condițiile în care chistul continuă să crească.
Vedeta a cerut public sfaturi și informații de la persoanele care au trecut prin experiențe similare, în speranța că va găsi o soluție pentru problema cu care se confruntă familia sa.
„Nu vrea să se opereze, însă chistul crește și sincer nu știu ce e de făcut… Știu doar că totul o să fie bine, dar nu știu cum. Dacă știe cineva ce am putea face în situația dată, vă rog să ne scrieți”, a transmis Emily Burghelea.
Problemele medicale ale lui Andrei au început să fie investigate în detaliu după un accident petrecut pe pârtia de schi. Soțul influenceriței s-a lovit puternic și a acuzat dureri intense, însă radiografiile efectuate inițial nu au evidențiat zona afectată.
Ulterior, în urma mai multor consultații și investigații suplimentare, medicii au descoperit un chist arahnoidian cranian de dimensiuni considerabile.
Andrei trebuie să continue investigațiile și să rămână sub supraveghere medicală. În condițiile în care formațiunea a crescut, medicii au recomandat intervenția chirurgicală, iar familia încearcă acum să găsească cea mai potrivită soluție.
![]()
DIVERSE
Final de an karmic. Ce relație, frică sau tipar trebuie să lași în urmă înainte de 2027, în funcție de zodie?
Publicat
acum o orăla
7 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ultimele luni din 2026 aduc, în interpretarea astrologică, un moment important de bilanț karmic: ce merită să păstrăm și ce nu mai trebuie să luăm cu noi în 2027? Mercur și Venus își încheie retrogradările în noiembrie, iar Saturn și Neptun revin la mersul direct în decembrie, după luni în care au readus în atenție responsabilități, dezamăgiri și alegeri personale. În același timp, Nodul Sud în Leu, asociat în astrologia karmică cu tiparele de care trebuie să ne desprindem, pune sub semnul întrebării orgoliul, nevoia de validare și dorința de a controla imaginea pe care o au ceilalți despre noi. Nu toate relațiile care se încheie reprezintă o pierdere și nu toate începuturile presupun schimbări spectaculoase. Pentru fiecare zodie, finalul lui 2026 poate deveni ocazia de a înțelege ce povară a dus prea mult timp și ce ar putea face diferit în anul care vine.
Berbec
Ce trebuie să lași în urmă: relațiile în care simți că trebuie să lupți permanent pentru a fi iubit.
Ai trecut poate prin situații în care orice neînțelegere se transforma într-o competiție, iar fiecare discuție avea nevoie de un câștigător. Saturn și Chiron în Berbec aduc în atenție, în interpretarea astrologică, felul în care îți construiești identitatea și cât de mult depinde încrederea ta de aprobarea celorlalți. Dacă ai rămas într-o relație doar pentru a demonstra că nu renunți niciodată, sfârșitul anului te invită să te întrebi ce anume încerci, de fapt, să câștigi. Nu trebuie să ai ultimul cuvânt pentru a merge mai departe cu demnitate. Lecția karmică a acestui final de an este să descoperi că iubirea nu trebuie să semene cu o luptă și că poți fi puternic fără să fii mereu în defensivă.
Taur
Ce trebuie să lași în urmă: teama de a pierde stabilitatea, chiar și atunci când stabilitatea nu te mai face fericit.
Îți plac lucrurile previzibile, oamenii pe care te poți baza și promisiunile respectate. Tocmai de aceea, uneori poți rămâne prea mult într-o relație, într-un loc de muncă sau într-o situație doar pentru că știi la ce să te aștepți. Retrogradarea lui Venus, planeta care îți guvernează zodia, readuce în atenție compromisurile făcute din dorința de siguranță. Poate ai continuat să investești timp și sentimente într-o poveste care nu mai evoluează, sperând că lucrurile vor redeveni ca la început. Lecția karmică este să înțelegi că trecutul frumos nu te obligă să accepți un prezent care nu îți mai oferă ceea ce ai nevoie. În 2027 poți construi o stabilitate nouă, fără să te agăți de ceea ce ai depășit deja.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
![]()
DIVERSE
Tanczos Barna speră că UDMR va da un președinte în România: „Am zis că o să zboare porcul”. Ce spune despre suveranişti, alegerile din SUA şi deficitul de la buget
Publicat
acum 2 orela
7 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Senatorul UDMR Tanczos Barna, fost vicepremier, consideră că înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA arată că „lumea se schimbă cu o viteză atât de mare” încât a ajuns să aibă „speranțe că UDMR poate să dea un președinte în România”.
Barna a fost întrebat sâmbătă, la Digi24, despre rezultatele alegerilor din SUA și despre factorii care au dus la înfrângerea republicanilor.
„Într-adevăr, America s-a schimbat foarte mult din punctul de vedere al comunicării în politică, de când au apărut aceste platforme noi de social media, de când au început aceste declarații foarte tranșante, foarte directe, câteodată nemaivăzute, practic, în politică, lucrurile au luat o altă turnură și rezultatul alegerilor, din punctul meu de vedere personal, este o demonstrație a faptului că nivelul de trai, modul în care trăiesc oamenii, modul în care resimt deciziile politice sunt cele mai importante, importanți factori”, a declarat senatorul UDMR.
„Este cel mai important factor în momentul luării deciziei de vot, se va întâmpla la fel și în România, și în Ungaria se va întâmpla, probabil, la fel. Și în Germania este aceeași tensiune, Polonia sau vedem tensiuni și în Franța”, a continuat Barna.
Întrebat dacă s-a terminat cu mișcarea MAGA după „tsunamiul” albastru, Tanczos Barna a răspuns „cred că da”. „Și trebuie să îmi reconsider câteodată poziția. Și recunosc, când am impresia că dețin adevărul și greșesc, la un moment dat am zis că o să zboare porcul când o să dăm noi președintele. Și văd că lumea se schimbă cu o viteză atât de mare, încât încep să am speranțe că în România, UDMR poate să dea un președinte și lucrurile se pot așeza și în America și peste tot. În ciuda aparențelor, este foarte ciudat ce se întâmplă în America și, coroborat cu ce se întâmplă și în Europa cu această forfotă, trăim vremuri interesante””, a spus Barna.
„Sper să nu se ajungă la o coabitare cu AUR”. Tanczos Barna afirmă că UDMR a votat Guvernul Niculescu „pentru a nu împinge PSD în brațele AUR”
Fostul ministru interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a explicat că UDMR a votat Guvernul actual pentru a nu împinge Partidul Social Democrat „în brațele AUR”. Acesta a precizat că nici „colegii din PSD nu își doresc o colaborare cu AUR”.
Tanczos Barna a explicat motivul pentru care UDMR a votat Guvernul Niculescu. „Noi am votat acest guvern tocmai pentru a nu împinge Partidul Social Democrat în brațele AUR. Sper din tot sufletul să nu se ajungă la o coabitare cu AUR”, a precizat fostul ministru interimar al Agriculturii.
Acesta a adăugat că „mi-aș dori să excludem definitiv orice coabitare PSD cu AUR”. Un astfel de scenariu „ar aduce în mod indirect la masa discuțiilor un partid nefrecventabil”, a precizat Tanczos Barna.
„Am văzut în ultimele zile ce înseamnă AUR în Parlamentul României. Ar însemna că, din umbră, fără o asumare a răspundării, AUR să contribuie la deciziile guvernamentale, ceea ce este inacceptabil din punctul meu de vedere. Și ar putea să însemne începutul unei perioade mult prea lungi de colaborare PSD cu AUR”, a adăugat fostul ministru interimar.
Tanczos Barna a spus că este convins „că nici colegii din PSD nu își doresc sau sunt foarte puțini care își doresc o colaborare cu AUR”.
„Orice creștere și consolidare a AUR înseamnă automat o descreștere a democrației în România”, a conchis fostul ministru interimar al Agriculturii, Tanczos Barna.
„Suntem la limită”. Tanczos Barna avertizează asupra costurilor tot mai mari cu datoria publică
România se află într-o situație dificilă din cauza costurilor tot mai mari cu finanțarea datoriei publice, care ajung la 60-70 de miliarde de lei anual, iar presiunea asupra bugetului va continua și în 2027, a avertizat senatorul UDMR Tanczos Barna, într-un interviu acordat Digi24, în emisiunea „În fața ta”.
Fostul ministru al Finanțelor a explicat că nivelul datoriei publice nu trebuie analizat izolat. „Volumul datoriei este o cifră pe care este greu să o compari la nivelul unor state membre, pentru că economia este cea care produce sau nu produce suficient ca să plătești costul acestei datorii. Datoria în sine nu e o problemă atât de mare dacă costul, rata dobânzii la care te împrumuți, volumul dobânzii pe care o plătește statul nu este foarte mare, proporțional raportat la bugetul total de care dispune”, a explicat Tanczos Barna.
Acesta consideră însă că România se află într-o poziție vulnerabilă tocmai din cauza costului finanțării datoriei, care continuă să crească.
„Aici stăm extrem de prost, pentru că în continuare crește costul datoriei, costul finanțării acestei datorii. Trebuie să ne reîmprumutăm ca să rostogolim în față datoria pe care o avem”, a declarat senatorul UDMR.
Întrebat dacă România se împrumută deja la dobânzi de tip junk, asociate statelor cu un risc foarte ridicat de neplată, Tanczos Barna a respins această caracterizare, dar a avertizat că situația fiscală rămâne fragilă.
„Nu, nu la dobânzi de junk, dar vedeți, la fiecare valoare suntem cu cuțitul deasupra sau cu sabia deasupra capului. Suntem la limită și este un secret, o spun agențiile de rating, că trebuie să fim foarte, foarte atenți, pentru că suntem exact în ultima perioadă în care trebuie să ținem totul sub control, ca să începem să ieșim din această situație complicată”, a afirmat acesta.
Senatorul a estimat că plata dobânzilor și costurile finanțării datoriei reprezintă o povară de aproximativ 60-70 de miliarde de lei anual pentru bugetul României.
„60-70 de miliarde de lei pe an este un cost imens, în comparație cu volumul total de cheltuieli, sumele de care dispune bugetul României. Și o să crească și în 2027 față de 2026 și după aceea începe abia să scadă”, a declarat Tanczos Barna.
Tanczos Barna a făcut distincția între împrumuturile utilizate pentru investiții și cele folosite pentru finanțarea deficitului și a cheltuielilor curente ale statului.
În opinia sa, împrumuturile nu reprezintă în mod automat o problemă, atât timp cât banii sunt utilizați pentru proiecte care contribuie la dezvoltarea economiei și generează beneficii pe termen lung.
„Datoria în sine, dacă este pentru investiții, dacă este pentru repornirea economiei, dacă este pentru programe de relansare economică, nu este o catastrofă în sine. Problema este când este foarte scumpă această datorie și dobânzile sunt foarte mari, ceea ce am bifat, și când folosim banii pentru rostogolirea și pentru finanțarea deficitului”, a explicat senatorul.
Acesta a avertizat că România trebuie să își schimbe structura cheltuielilor bugetare, astfel încât împrumuturile să nu mai acopere în principal necesarul de finanțare al funcționării curente a statului.
Cum poate ieși România din cercul împrumuturilor. Tanczos Barna cere reducerea cheltuielilor
Întrebat cum poate România să iasă din cercul vicios al împrumuturilor și al dobânzilor tot mai mari, senatorul UDMR a indicat două direcții principale: oprirea creșterii datoriei publice și eficientizarea cheltuielilor administrației.
„Putem ieși în momentul în care nu mai crește datoria publică, deci în momentul în care începem să reducem cheltuielile și să menținem investițiile la același nivel cel puțin, astfel încât componenta, structura internă să se remodeleze un pic la nivelul bugetului de stat”, a afirmat Tanczos Barna.
O altă soluție indicată de acesta este eficientizarea serviciilor publice, atât la nivelul administrației centrale, cât și al celei locale.
„Aș spune să luăm câte o nișă, câte o felie din povestea asta a administrației centrale, locale, pe sănătate, pe învățământ, pe toate, și să începem să eficientizăm, să ne coste mai puțin același serviciu. Nici măcar să nu visăm la servicii mai complexe, mai bune sau mai multe. Măcar același nivel și același volum de servicii să ne coste mai puțin”, a declarat Tanczos Barna.
Declarațiile vin într-un moment în care România încearcă să reducă deficitul bugetar și să stabilizeze finanțele publice, în condițiile în care o parte tot mai importantă a resurselor bugetare este direcționată către plata dobânzilor la împrumuturile contractate de stat.
Botezul de la Timișoara, o „piatră de moară pentru PSD”. Tanczos Barna: Nu-mi explic de ce au vrut să defileze
Fostul ministru interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a comentat despre botezul fiului lui Alfred Simonis, eveniment pe care l-a numit o „piatră de moară pentru PSD”. Acesta a precizat că nu înțelege motivul pentru care social-democarții au vrut să defileze.
Tanczos Barna a comentat petrecerea de la Timișoara de săptămâna trecută.
„Botezul devine o piatră de moară pentru Partidul Social Democrat, o chestiune foarte neplăcută”, a descris fostul ministru interimar al Agriculturii evenimentul.
Acesta a explicat că la UDMR nu există asemenea petreceri. „Foarte, foarte rar, cred că ultima a fost nunta lui Kelemen”, a explicat el.
Tanczos Barna a explicat faptul că acest eveniment este în contrast cu „situația în care se află o mare parte a populației țării, cu foarte multe probleme, provocări pe plan financiar, provocări pe planul locurilor de muncă, incertitudinea, nesiguranța, tensiunea din societate”.
Întrebat de ce au vrut social-democrații să defileze, fostul ministru interimar a spus „nu îmi explic”. „Nu pot să comentez, pentru că e foarte departe de mine nivelul acesta”, a adăugat el.
„Acest eveniment rămâne o pată pe obrazul politicienilor, că v-ați dus la un eveniment, și vă duceți la eveniment îmbrăcați nu știu cum, cu anumite elemente care nu sunt neapărat de dorite”, a conchis Tanczos Barna.
![]()

Eva Kiss și Radu Constantin, o căsnicie cât o viață de om: „Noi am fost căsătoriți mai mult decât a trăit tata”

Elena Udrea se desparte de Băsescu după alegerile din SUA: „Eu continui să cred în MAGA. Continui să cred în suveranism”

Incendiu în Mehedinți. Balconul unui apartament a luat foc. 12 persoane și mai multe animale au fost evacuate

FOTO Cum și-a amenajat Ileana Badiu noul apartament! Imagini inedite din locuința vedetei

Atac cu cuțit în Caracal. Un militar este cercetat pentru tentativă de omor după ce și-a înjunghiat soția

EXCLUSIV Petrecerea anului la botezul din familia lui Alfred Simonis. Sorin Grindeanu este naș, imagini incredibile cu „greii” PSD

N-ARE UNDE FACE PIPI ȘI CACA dar vrea Târg de Crăciun ca la Viena în orașul unde până și apa pute! Ionuț Andrei, feblețea lui Mînzînă, vrea voturi prostind argeșenii
Doliu la Universitatea din București. O apreciată profesoară de la Facultatea de Litere a murit la doar 50 de ani
Frigul ar putea ascunde secretul longevității: Cercetătorii au descoperit molecula care încetinește îmbătrânirea
Ministrul Sănătății anunță un program dedicat reducerii infecţiilor nosocomiale

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Pitești Retail Park lansează „Explorăm Științele Viitorului”, un program educațional gratuit pentru copii, desfășurat până în iunie 2027
Pitești Retail Park lansează, pe 7 noiembrie, proiectul „Explorăm Științele Viitorului”, un program educațional gratuit dedicat copiilor, care se va...

HALUCINANT! PSD Argeș amputează istoria și promovează județul cu o imagine fake a celebrei Mănăstiri a lui Neagoe Basarab – Arhiepiscopia Argeșului tace!
Jurnalistul Iulian Uță a prezentat, în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de luni seară, difuzată pe postul PRO ARGEȘ TV, o...

EXCLUSIV! Marea „glorie” a PSD, Mircea Drăghici, s-a pensionat: Ce pensie babană încasează fostul deputat de Argeș
Peisajul politic argeșean și central consemnează un nou moment de interes public: Mircea Drăghici, una dintre figurile marcante ale Partidului...

TRAGEDIE ÎN ARGEȘ: O femeie de 79 de ani a murit după ce a căzut într-un cămin de apometru
O zi de miercuri care a început sub semnul nefericirii în comuna argeșeană Uda, satul Bărănești. O femeie în vârstă...
Curtea de Argeș

PĂZEA, CURTEA DE ARGEȘ! Primăria angajează detectiv să verifice dacă îi fentați cu gunoiul!
Dacă credeați că ați scăpat de controale și că mai puteți „fenta” taxa pe gunoi, Primăria Municipiului Curtea de Argeș...

N-ARE UNDE FACE PIPI ȘI CACA dar vrea Târg de Crăciun ca la Viena în orașul unde până și apa pute! Ionuț Andrei, feblețea lui Mînzînă, vrea voturi prostind argeșenii
Rar ți-e dat să citești o mostră atât de pură de cretinism administrativ și tupeu mizerabil cum este cea livrată...

Cantități record de apă în Argeș! Peste 95 de litri pe metru pătrat au căzut în doar câteva ore
Începutul lunii noiembrie a debutat cu fenomene meteorologice extreme și viituri rapide în sudul României. În perioada 1–3 noiembrie 2026,...

Poliția Argeș și Garda de Mediu au dat iama in cimitirele de mașini din județ
În perioada 19-29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu...

I-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
Locuitorii din județul Argeș vor plăti cu aproape 40% mai mult pentru serviciile de salubritate, după ce proiectele privind majorarea...
Mioveni

CE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
Online-ul argeșean a fost inundat de ieri cu postări triumfaliste venite din partea PSD și a presei obediente, menite să...

GROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL
Un incident deosebit de grav a avut loc marți seară, 27 octombrie 2026, la un complex sportiv cunoscut din orașul...

ULTIMĂ ORĂ: Transfăgărășanul se închide din cauza vremii nefavorabile
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, începând cu ora 18:00, pe sectorul cuprins între...

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
Sute de primării din România s-ar putea închide definitiv în urma reformei administrativ-teritoriale pe care Partidul Social Democrat (PSD) intenționează...
Câmpulung

Decizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
În pofida opoziției ferme manifestate de o parte a comunității și a consilierilor locali, legislativul din Poienarii de Muscel a...

REGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
rgeșul lovește din nou la capitolul „inventivitate fiscală”! Un „băiat deștept” din județ a reușit performanța incredibilă de a rula...

AU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”
Sărbătoarea milenară a Focului lui Sumedru, păstrată cu sfințenie în satele din județul Argeș, a ajuns să fie deturnată de...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniBOMBĂ ÎN DOSARUL CORUPȚIE LA DGASPC Argeș| Fostul șef al DNA, Călin Nistor, și alți avocați de top, loviți de refuzurile magistraților! Amendă și avocat din oficiu pentru Tatiana Eftime
ACTUALacum 2 săptămâniPSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
ACTUALacum 2 săptămâniAU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”
ACTUALacum 2 săptămâniREGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
ACTUALacum 2 săptămâniPerformanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!
ACTUALacum o săptămânăI-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
ACTUALacum o săptămânăDecizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
ACTUALacum o săptămânăGROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL








Ultimele Comentarii