DIVERSE
EXCLUSIV Victor Ponta, avertisment dur despre situația finanţelor: „România merge din rău în mai rău din punct de vedere economic”. Ce spune despre concedieri, scumpiri și viitorul tinerilor
Publicat
acum 2 zilela
Autor
Ziarul PROFIT

Fostul premier consideră că România traversează o perioadă economică tot mai dificilă, iar măsurile luate de Guvern nu oferă soluții reale pentru mediul de afaceri. Victor Ponta a criticat faptul că Executivul constată existența problemelor, dar nu vine cu un plan concret pentru a le rezolva.
„Vedeți, e o problemă absolut reală și, mă rog, premierul a zis un lucru adevărat. Nu îl contrazice nimeni. N-a zis și ce face, că el e premier, eu nu sunt, dumneavoastră nu sunteți. Adică, dom’le, știm că e frig afară. Suntem toți de acord. Și ce facem ca să fie cald în casă, ca să zic așa? Ne dorim, constatăm că e frig afară. Deci trebuie o politică economică. Cine se ocupă de politica economică a Guvernului României? Nimeni”, a declarat Victor Ponta, la România TV.
Fostul premier a invocat și afirmația fostului președinte Traian Băsescu potrivit căreia majorarea taxelor nu reprezintă o reformă economică.
„Ați ajuns, să-l citez eu pe Domnul Băsescu, care a zis, să mărești taxe nu e reformă economică. Deci măcar Guvernul Bolojaan a zis, dom’le, eu măresc taxe. N-a făcut nicio altă reformă. Ok, care-s reformele economice?”, a afirmat Ponta.
În opinia sa, România are nevoie de măsuri care să ajute companiile să reziste, să se dezvolte și să atragă capital din străinătate.
„Soluția e una singură. Să ajuți firmele din România să supraviețuească, să dezvolte și să aduci bani din afara României care să fie investiți în România. Asta nu se întâmplă azi”, a susținut fostul premier.
Victor Ponta, avertisment privind locurile de muncă
Victor Ponta a vorbit și despre situația angajaților din mediul privat, despre care spune că sunt mult mai vulnerabili în fața concedierilor decțt cei care lucrează în instituțiile publice. Fostul prim-ministru a explicat că, în multe companii private, angajații nu au sindicate care să le apere interesele.
Totodată, acesta consideră că statul ar trebui să țină cont și de dificultățile cu care se confruntă antreprenorii români, nu doar de revendicările angajaților/
Ponta a criticat lipsa unor măsuri de compensare pentru firmele care trebuie să suporte costuri suplimentare atunci când salariul minim este majorat.
„Mărirea salariului minim pentru angajat e bună și eu am mărit salariul minim, dar pentru firmă e un dezastru. Că înseamnă că, de fapt, el trebuie să plătească, dacă se mărește salariul minim cu 200 de lei. Păi el dă 200 de lei la angajat și mai dă 200 de lei la stat. Adică zice stați, stați, că eu n-am bani să dau salariul ăsta”, a explicat Victor Ponta.
Fostul premier susține că orice majorare a salariului minim ar trebui însoțită de măsuri prin care companiile să fie sprijinite să suporte noile cheltuieli.
„Totdeauna când mărești salariul minim trebuie să vii pentru firmele private cu o compensare. Cu ceva. Dom’le, ok, știu că vă e mai greu, dar trebuie să-i ajutați pe angajați. Uite, vă ajut pe partea asta. Nu, altfel… Altfel nu o să rămânem cu nicio firmă românească”, a avertizat fostul premier.
Ponta a dat ca exemplu și situația șantierului naval de la Mangalia, despre care a afirmat că, în ciuda anunțurilor privind salvarea sa, disponibilizările au continuat.
„Săptămâna trecută au anunțat că îi dă afară, n-au rămas decât cei cu paza. Adică n-au salvat nimica”, a spus acesta.
Ponta a legat situația de la Mangalia de tabloul economic general și a susținut că România traversează o perioadă dificilă.
„România merge din rău în mai rău din punct de vedere economic”, a afirmat fostul premier.
Ponta, despre viitorul tinerilor români
Unul dintre subiectele asupra cărora Victor Ponta a insistat a fost situația absolvenților care încearcă să își găsească un loc de muncă în România. Fostul premier consideră că tinerii sunt lăsați fără perspective, în condițiile în care angajările sunt blocate atât în sectorul public, cât și în multe companii private.
Acesta a vorbit inclusiv despre dificultatea pe care o întâmpină un tânăr care vrea să își cumpere o locuință în marile orașe ale țării.
„Ca tânăr, ce salariu să aibă un tânăr ca să-și cumpere un apartament în București sau în Cluj? Sau în Timișoara? Sau în Iași?”, a întrebat Victor Ponta.
Fostul premier spune că, fără sprijinul financiar al părinților, pentru mulți tineri este aproape imposibil să își cumpere o locuință și să își construiască un viitor în țară.
„Dacă nu au părinții care au strâns toată viața și dau copilului, uite iau o garsonieră, iau în două camere la Cluj, se dau la București. Exclus”, a declarat acesta.
Mai mult, Ponta a atras atenția că problema nu se rezumă la prețurile locuințelor. Tinerii trebuie să găsească și un loc de muncă, însă oportunitățile sunt tot mai limitate.
„Deci întrebarea mea este, dom’le, absolvent de anul acesta, de liceu sau de facultate? (…) Și dacă vin în România, unde să lucrez? Păi nu veni în România, că n-ai unde să lucrezi. Ce să fac?”, a afirmat fostul premier, povestind inclusiv despre discuțiile pe care le are cu propriii copii.
Acesta a criticat și lipsa programelor guvernamentale destinate tinerilor.
„Nu există niciun program. Nu mai există nici prima casă. Nu mai există nimica”, a spus Victor Ponta.
În opinia sa, lipsa perspectivelor economice poate alimenta nemulțumirea tinerilor și îi poate determina să caute alternative în afara țării.
Scumpirile și pensiile, o altă problemă majoră
Fostul premier a vorbit și despre creșterea prețurilor la alimente, carburanți, chirii și servicii, susținând că veniturile populației nu au ținut pasul cu scumpirile.
Victor Ponta a contestat ideea că eventualele majorări de pensii ar putea compensa suficient pierderea puterii de cumpărare. Acesta a făcut referire la o posibilă creștere de 7%, despre care a spus că nu ar acoperi cheltuielile suplimentare ale pensionarilor.
„Că despre pensii știm sigur că nu i-a crescut nimănui cu nimic. Am văzut că erau discuții, a zis premierul, dom’le am făcut niște calcule, se pare că trebuie să dăm 7%. 7% În condițiile în care orice pensionar din această țară plătește la factura de întreținere cu 30% mai mult, la medicamente cu 40% mai mult. E bun 7%, dar nu rezolvă nimic cu 7%”, a declarat acesta.
Ponta a oferit și un exemplu privind pierderea puterii de cumpărare în ultimii ani.
„Ceea ce făceai cu 1.000 de lei în 2024, îți trebuie acum 1.300 de lei, 1.400 de lei, azi, când vorbim. Anul viitor îți vor trebui 1.500”, a susținut fostul premier.
Acesta a explicat că scumpirea carburanților se reflectă în prețurile alimentelor și ale altor produse, deoarece transportul presupune costuri mai mari.
În opinia sa, problema nu poate fi rezolvată doar prin reduceri de cheltuieli în sectorul public, ci este nevoie de o schimbare a politicii economice și de sprijinirea companiilor care produc în România.
„Făci reformă administrativ-teritorială, desființezi instituții publice. E o parte asta cu tăierea cheltuielilor. Dar nu va fi niciodată de ajuns. Credeți-mă că am trecut pe acolo câțiva ani buni. Nu se rezolvă așa, se rezolvă într-un singur fel. Ajuți economia privată, firmele românești să producă mai ieftin, mai bine, mai mult, aduci bani din străinătate”, a declarat Victor Ponta.
Victor Ponta avertizează asupra vulnerabilităților sistemelor informatice ale statului
Fostul premier a abordat și problema securității cibernetice, în contextul atacurilor informatice, al amenințărilor cu bombă și al incidentelor care pot afecta infrastructura digitală.
Ponta consideră că România nu și-a securizat suficient sistemele informatice, deși în ultimii 20 de ani a format generații întregi de specialiști IT.
„Întrebarea este dacă noi ne-am securizat într-adevăr cam toate sistemele și răspunsul vi-l spun eu. Nu, nu ne-am securizat”, a afirmat acesta.
Acesta a dat ca exemplu problemele apărute la sistemul de cadastru, dar și blocajele unei platforme electronice destinate persoanelor din străinătate care vor să lucreze în România.
Acesta a criticat și tendința autorităților de a da vina pe foști responsabili pentru problemele actuale ale sistemelor informatice.
„Noi avem talentul și să ne sabotăm singuri”, a spus Ponta, adăugând că platformele digitale trebuie actualizate constant pentru a funcționa în condiții de siguranță.
„Sistemele astea în fiecare an trebuie upgradate și o să o pățim din ce în ce mai des dacă nu avem capacitatea să ne folosim firmele și tinerii pe care îi avem”, a avertizat fostul premier.
![]()
Poate îți place și...

Mișcare-surpriză: Raiffeisen își vinde sediul central din România. Un român și un milionar american, în spatele unei posibile tranzacții uriașe

Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu? Carnea de la bovine intoxicate ajungea pe mesele românilor, vacile erau hrănite cu paie, țăranii munceau pe 150 de lei pe lună, puii se mâncau între ei din lipsa furajelor (CNSAS)

Cum arată casa lui Mihai Bendeac. Penthouse-ul este situat într-una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei și este un veritabil muzeu. Motivul pentru care actorul și-a instalat tot felul de dispozitive care produc zgomote
DIVERSE
Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu? Carnea de la bovine intoxicate ajungea pe mesele românilor, vacile erau hrănite cu paie, țăranii munceau pe 150 de lei pe lună, puii se mâncau între ei din lipsa furajelor (CNSAS)
Publicat
acum 13 minutela
10 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Documente din arhiva fostei Securități, publicate de CNSAS, scot la iveală probleme grave din zootehnia României comuniste, conduse de „ilustrul” Nicolae Ceaușescu.
În 1986, în județul Cluj, animalele erau hrănite cu resturi de paie din cauza lipsei furajelor, producția de lapte și ouă se prăbușea, iar peste 150 de bovine intoxicate cu o substanță neurotoxică au fost sacrificate, carnea rezultată fiind livrată integral pentru consumul populației.
Materialele prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) provin din rapoarte întocmite în 1986 de Serviciul 2 al Securității Cluj, responsabil cu supravegherea activităților economice.
Notele erau adresate conducerii județene de partid și descriau problemele din fermele și cooperativele agricole. Potrivit CNSAS, situația documentată în Cluj era reprezentativă pentru disfuncționalitățile întâlnite și în alte județe ale țării.
Un raport din 17 ianuarie 1986 semnala probleme grave la CAP Mănăstireni, unde animalele nu beneficiau de îngrijire, hrană și adăposturi corespunzătoare. Peste 200 de viței erau în pericol să moară în următoarele două-trei luni, iar mulți dintre ei sufereau deja de tricofiție.
„Din cauza îngrijirii și furajării necorespunzătoare, a neasigurării unui microclimat adecvat în adăposturi, peste 200 viței sînt periclitați să moară în următoarele 2-3 luni, mulți dintre aceștia fiind deja bolnavi de tricofiție.”, se arată în raport.
Nici condițiile din grajduri nu erau mai bune. Unul dintre adăposturile pentru vaci avea acoperișul spart, iar apa infiltrată deteriorase grinzile de susținere, existând riscul prăbușirii construcției. În plus, lipsa ieslelor la staulele de oi provoca risipirea unei cantități importante de furaje.
„De aceste neajunsuri se face vinovat medicul veterinar [nume cenzurat/șters] și șeful fermei zootehnice de la C.A.P. Mănăstireni, care nu acordă atenția necesară înlăturării deficiențelor menționate mai sus.”, se mai arată în document.
Problemele de aprovizionare afectau și Întreprinderea Avicolă de Stat Cluj. O notă din 6 februarie 1986 arăta că unitatea nu primea cantitățile necesare de furaje combinate. În ianuarie, din necesarul de 7.600 de tone fuseseră repartizate 6.900, însă efectiv ajunseseră la întreprindere doar 5.920 de tone.
Consecințele s-au văzut atât în producția de ouă, cât și în greutatea păsărilor destinate sacrificării. Producția zilnică de ouă scăzuse cu 20.000, iar greutatea medie a puilor la sacrificare coborâse de la 1.200 de grame la 800-1.000 de grame.
Raportul consemna și efecte grave ale perioadelor în care păsările nu primeau suficientă hrană:
„Tot ca urmare a insuficienței furajelor și apariției unor goluri în furajare, la puii pentru carne a apărut fenomenul de canibalism, iar la găinile ouătoare consumarea unor însemnate cantități de ouă de pe benzile de colectare.”, se arată în acest raport.
Vacile erau hrănite cu paie, iar laptele ajunsese la mai puțin de jumătate de litru pe zi
Lipsa furajelor și a banilor afecta mai multe cooperative agricole din județul Cluj. O notă din 17 aprilie 1986 semnala că unele unități nu mai aveau suficiente cereale pentru prepararea hranei animalelor, iar la Avicola Cluj, în perioada 30 martie – 4 aprilie, nu fuseseră livrate deloc furaje. În acel interval, mortalitatea păsărilor ajunsese la aproximativ 10.000 pe zi.
În aceeași perioadă, mai multe cooperative se confruntau cu lipsuri severe, care duceau la sacrificarea de necesitate a animalelor și la reducerea producției de lapte. La CAP Cojocna, de exemplu, au fost sacrificate 28 de animale în numai două săptămâni, între 14 și 27 martie 1986.
O altă notă, din 23 aprilie, descria situația de la CAP Tureni, unde rezervele de fân se epuizaseră, iar vacile ajunseseră să fie hrănite cu resturi de paie.
„Ferma zootehnică a C.A.P. Tureni și-a epuizat rezerva de fân, animalele fiind hrănite doar cu resturi de paie din curtea cooperativei. Drept consecință, vacile au scăzut considerabil în greutate, iar producția de lapte este mult diminuată.”, se arată în notă.
Nici la CAP Săndulești lucrurile nu stăteau mai bine, unde vacile primeau în principal paie, amestecate cu foarte puțin fân și trifoi, iar animalele erau descrise în documente ca fiind foarte slabe: „Din această cauză, vacile și vițeii sînt foarte slabi, iar producția de lapte pe cap de vacă este sub o jumătate de litru.”
Documentele semnalau și nemulțumirile angajaților din ferme, care considerau că munca de dimineața până seara nu merita remunerația primită.
„Pe de altă parte, îngrijitorii și mulgătorii de vaci sînt nemulțumiți pentru cîștigul realizat, afirmînd că pentru 150 lei pe lună, nu merită să muncească de dimineața pînă seara.”, se arată în documente.
Până la 10 aprilie 1986, în județ mai erau de achitat aproximativ 50 de milioane de lei, reprezentând restanțe la plata retribuțiilor personalului din sectorul zootehnic și vegetal.
Peste 150 de bovine intoxicate, sacrificate. Carnea a fost livrată pentru consum
Cel mai grav episod consemnat în documentele publicate de CNSAS s-a produs în noiembrie 1986, la fermele zootehnice Borșa și Nima, din județul Cluj. Animalele s-au îmbolnăvit după ce au fost intoxicate cu o substanță neurotoxică, iar autoritățile au dispus sacrificarea unui număr mare de bovine
Un raport strict secret al Inspectoratului Județean Cluj al Ministerului de Interne, datat 3 noiembrie 1986, arăta că la ferma Borșa fuseseră sacrificate 114 bovine, iar alte 40 se aflau în stare gravă. În același timp, la ferma din Nima fuseseră sacrificate alte 36 de animale.
„Menționăm că au mai apărut îmbolnăviri ca urmare a intoxicării cu o substanță neurotoxică și la ferma de îngrășare a taurinilor din Nima din cadrul I.A.S. Dej, județul Cluj, unde au fost sacrificate în zilele de 2 și 3 noiembrie 1986, un număr de 36 capete taurine. Carnea rezultată din sacrificări a fost valorificată în totalitate prin Întreprinderea de industrializare a cărnii.”, se arată în documentul transmis Ministerului de Interne.
În paralel, autoritățile sanitare și organele de Securitate și Miliție continuau cercetările pentru a stabili cauzele îmbolnăvirii animalelor. Erau efectuate tratamente sanitar-veterinare și investigații de laborator, iar raportul urma să fie completat după finalizarea cercetărilor și evaluarea pagubelor.
„Organele de specialitate împreună cu cele de securitate și miliție continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la îmbolnăvirea animalelor.
Citește și : Câți români lucrau în Securitate, coșmarul românilor din era Ceaușescu. Cifre dezvăluite în premieră de CNSAS
Tot în acest scop, se continuă investigațiile și determinările în laboratoarele Inspectoratului sanitar veterinar Cluj, împreună cu specialiști de la Laboratorul central de diagnostic și de la Departamentul agriculturii de stat, din București.
După terminarea cercetărilor și investigațiilor de laborator, cât și după evaluarea totală a pagubelor vom raporta de urmare.”, se încheie documentul.
![]()
DIVERSE
Cum arată casa lui Mihai Bendeac. Penthouse-ul este situat într-una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei și este un veritabil muzeu. Motivul pentru care actorul și-a instalat tot felul de dispozitive care produc zgomote
Publicat
acum 32 de minutela
10 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Mihai Bendeac a scos din buzunar aproape 200.000 de euro pentru acest apartament, a cărui suprafață de este 90 metri pătrați. Mare iubitor de artă, fostul jurat de la iUmor și-a amenajat locuința în așa fel încât amenjarea să reflecte pasiunea sa. Apartamentul, despre care îi place să spună că este o „casă memorială”, arată ca un muzeu, mare parte dintre obiectele de decor având legătură cu cariera sa.
Pe peretele din living, Bendeac are fotografii și caricaturi cu el, dar și costume așezate pe manechine. De asemenea, actorul are expuse tablouri cu Delia Matache și Toma Caragiu.
„O să intrați acum în ceea ce se numește casa memorială a actorului Mihai Bendeac. Este singura casă din lume care este construită încă din timpul vieții artistului. O să vă rog să vă luați niște cipici, poftiți!
Aceasta este intrarea în casa maestrului. Aici obișnuia să vină, se descălța, avem și papucii maestrului. Pe pereți avem imagini cu maestrul din activitatea maestrului. Aici este zona unde maestrul gândea”, a explicat Mihai Bendeac în emisiunea X Factor, în timp ce își prezenta casa.
La etajul superior al penthouse-ului se află dormitorul, dar și o sală de fitness cu saltele și aparate de forță.
[embedded content]
Actorul spune că adoră să stea cât mai în centru nefiindu-i deloc pe plac intimitatea. Tot din acest motiv, pentru că liniștea l-ar fi apăsat prea tare, Bendeac și-a instalat prin casă tot felul de dispozitive care fac zgomot.
„Îți spun exact cât am dat pe apartament acum câțiva ani de zile, acum nu știu cât ar fi. A fost 185.000 de euro. Acum o fi 190.000 de euro, cât să fie… E un apartament de 90 de metri pătrați. Singura șustă este că e pe două niveluri, este duplex.
Ăsta a fost visul meu dintotdeauna, să locuiesc acolo, pe Bulevardul Unirii. Sunt atât de dement încât aș sta la Universitate unde este rondul ăla. Dacă s-ar putea face o casă în rondul de la Universitate, eu acolo mi-aș face casa. Vreau să stau în centru, să stau în buricul buricului. Asta este cea mai mare temere pe care o am, de intimitate, de-aia am totul tras în casă.
La mine acasă este întotdeauna vreme rea. Adică am tot felul de dispozitive să se audă ploaie, vânt, dau drumul la aerul condiționat, sunt 16 grade. Când este cod roșu de caniculă, la mine în casă se aude vânt, vijelie, beau vin fiert și stau cu pulover. Mă ajută să fiu creativ”, a declarat actorul în podcastul lui Cătălin Măruță.
![]()
DIVERSE
Negocieri decisive pentru încheierea războiului din Ucraina. SUA, Rusia şi Ucraina se întâlnesc la Abu Dhabi. Europa se teme de o rezoluţie favorabilă Kremlinului
Publicat
acum 34 de minutela
10 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Negocierile sunt reluate după mai multe tentative eșuate de a obține încetarea ostilităților și după o perioadă în care conflictul din Ucraina a trecut în plan secund pe agenda Washingtonului, ca urmare a războiului purtat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului. Principalele divergențe privesc controlul teritoriilor ocupate de Rusia și garanțiile de securitate pentru Ucraina, dar și viitoarea arhitectură de securitate a Europei.
Președintele american Donald Trump, care a promis încă de la revenirea la Casa Albă că va pune capăt războiului, a sugerat că o înțelegere ar putea presupune modificarea frontierelor Ucrainei.
„Ucraina va ajunge să aibă o formă puțin diferită”, a afirmat liderul american.
Una dintre principalele revendicări ale Moscovei privește regiunea Donețk, unde armata rusă controlează teritorii importante, dar nu a reușit să ocupe întreaga regiune. Kremlinul solicită retragerea forțelor ucrainene din zonele aflate încă sub controlul Kievului și amenință că va continua ofensiva militară în cazul unui refuz.
Autoritățile ucrainene resping această condiție, după mai bine de patru ani și jumătate de rezistență în fața invaziei ruse, care a provocat pierderi umane considerabile și a determinat milioane de persoane să își părăsească locuințele.
Înaintea negocierilor, Rusia și-a intensificat atacurile asupra teritoriului ucrainean. Potrivit Kievului, 55 de persoane au fost ucise într-un sat situat în apropierea liniei frontului, în timp ce așteptau distribuirea unor ajutoare umanitare.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că intensificarea bombardamentelor urmărește „a exercita presiune asupra poziției Ucrainei” în cadrul discuțiilor diplomatice.
Delegația americană este reprezentată de Jared Kushner, ginerele președintelui Donald Trump, și de trimisul special Steve Witkoff. Cei doi încearcă să relanseze dialogul dintre părțile aflate în conflict, după negocierile desfășurate în februarie, la Geneva.
Perspectivele unui acord rapid rămân însă limitate, în condițiile în care precedentele runde de discuții nu au produs rezultate semnificative.
„Nu avem așteptări deosebite”, a declarat pentru AFP un înalt oficial ucrainean de la Kiev.
Europa se teme de o nouă înțelegere între Washington și Moscova
Îngrijorările europene au fost amplificate de declarațiile recente ale președintelui american, care a evocat posibilitatea unui „acord foarte important” privind războiul, ce va „implica întreaga Europă”.
Afirmațiile au alimentat temerile că Statele Unite și Rusia ar putea negocia inclusiv modificarea mecanismelor de securitate europene, fără participarea directă a tuturor statelor afectate.
Înaintea invaziei din februarie 2022, Moscova ceruse NATO retragerea forțelor sale din Europa de Est. Serghei Riabkov, diplomatul rus care formulase această solicitare, participă pentru prima dată la actualele negocieri, în cadrul delegației conduse de Vladimir Medinski, consilier al președintelui Vladimir Putin.
Jared Kushner a declarat luni că încheierea unui acord de pace presupune discuții directe între Rusia și statele europene „cu privire la aranjamentele de securitate mai ample care le afectează”.
Totodată, reprezentantul american a precizat că Washingtonul „recunosc că vor urma decizii dificile”.
Poziția administrației americane a provocat reacții în Europa, unde oficialii insistă asupra menținerii actualelor principii de securitate.
„Pentru Europa, este clar: nu avem nevoie să stabilim o nouă arhitectură de securitate pentru Europa”, a declarat luni ministrul german de externe, Johann Wadephul.
Șeful diplomației germane a cerut Moscovei să „renunțe la pretențiile maximaliste” și a avertizat împotriva transformării întâlnirii de la Abu Dhabi într-un „spectacol de negocieri”.
La rândul său, Volodimir Zelenski a avertizat asupra riscului unui „Yalta 2.0”, făcând referire la Conferința de la Ialta din 1945 și la împărțirea ulterioară a Europei în sfere de influență.
Cum se vor desfășura negocierile de la Abu Dhabi
Potrivit negociatorului-șef ucrainean Rustem Umerov, reprezentanți ai Regatului Unit, Franței, Germaniei și Italiei, alături de oficiali ai NATO și ai Uniunii Europene, vor participa la consultări separate cu delegația Kievului.
Kremlinul, care s-a opus implicării directe a europenilor în procesul de negociere, a precizat că discuțiile oficiale vor rămâne „trilaterale”.
O posibilă direcție pentru reducerea tensiunilor ar putea fi negocierea unor încetări temporare ale focului în anumite regiuni, după modelul unui armistițiu recent din Herson.
Expertul politic ucrainean Volodymyr Fesenko a descris acest episod drept „un precedent foarte pozitiv”, apreciind că autoritățile de la Kiev vor urmări „dezescaladarea conflictului prin astfel de armistiții locale”.
Negocierile sunt complicate și de suspiciunile privind apropierea dintre reprezentanții administrației Trump și Moscova. Kushner și Witkoff au fost criticați pentru o presupusă atitudine prea conciliantă față de Rusia, în timp ce presa americană a relatat despre posibile discuții neoficiale privind acorduri comerciale de amploare între Washington și Moscova.
![]()
DIVERSE
Preț carburanți 10 noiembrie 2026. Benzina a coborât sub 9.8 lei. Cât costă carburanții în principalele orașe
Publicat
acum 34 de minutela
10 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Prețul mediu al benzinei standard a scăzut la 9,81 lei/litru, cel mai redus nivel din ultimele două luni, în timp ce motorina standard a ajuns la 10,85 lei/litru, după ce cotația petrolului Brent s-a retras în ultimele zile. La pompă, benzina se vinde marți dimineață cu prețuri între 9,76 și 9,93 lei/litru la principalele rețele de distribuție, iar motorina costă între 10,75 și 10,92 lei/litru, conform pretcarburant.ro/statistici.
| Carburant | Medie națională | Min – Max | vs ieri | vs 30 iunie |
|---|---|---|---|---|
| Benzină standard · 1356 stații | 9,81 lei | 9,76 – 9,93 | −1 ban (−0,1%) | +115 bani (+13,3%) |
| Motorină standard · 1357 stații | 10,85 lei | 10,75 – 10,92 | neschimbat (0%) | +163 bani (+17,7%) |
| GPL · 329 stații | 4,76 lei | 4,41 – 5,00 | +1 ban (+0,2%) | +21 bani (+4,6%) |
Cele mai mici prețuri de azi:
- Benzină standard: 9,76 lei/l — Socar, Arad
- Motorină standard: 10,75 lei/l — VhExtraOil, Eforie Nord (Constanta)
- GPL: 4,41 lei/l — gpl auto, București (Bucuresti)
Medii pe orașe mari:
| Oraș | Benzină | Motorină |
|---|---|---|
| București | 9,81 lei | 10,85 lei |
| Cluj-Napoca | 9,83 lei | 10,86 lei |
| Timișoara | 9,84 lei | 10,86 lei |
| Iași | 9,81 lei | 10,84 lei |
| Constanța | 9,81 lei | 10,85 lei |
| Brașov | 9,81 lei | 10,85 lei |
| Craiova | 9,81 lei | 10,84 lei |
| Oradea | 9,85 lei | 10,86 lei |
Un plin de 50 de litri de benzină costă aproximativ 490 lei, iar de motorină circa 542 lei. România se află pe locul 17 din 27 în Uniunea Europeană la prețul benzinei și pe locul 12 la motorină.
Extreme pe județe: benzină — cea mai mică medie în Botoșani (9,79 lei/l), cea mai mare în Sibiu (9,84 lei/l); motorină — cea mai mică medie în Gorj (10,82 lei/l), cea mai mare în Sibiu (10,86 lei/l).
Petrol Brent: 92,36 USD/baril (cotația din 9 noiembrie, contractul ianuarie 2027)
5,96 USD în minus față de cotația precedentă · +39,3% față de 30 iunie (73,38 USD; procent pe seria contractului din față, înlănțuită peste schimbările de contract)
![]()
DIVERSE
Două adolescente din Teleorman și-au cărat pumni și picioare în curtea unei primării. Martorii le filmau și le dădeau indicații despre cum să se lovească: „Picior, pumn, dă!” / „Piedică, Diana, piedică!” VIDEO
Publicat
acum 39 de minutela
10 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Polițiștii din Teleorman au început cercetările după ce două fete minore au fost implicate într-o bătaie în localitatea Izvoarele. Scenele au fost filmate de persoanele aflate în apropiere, unele dintre acestea încurajându-le pe adolescente și explicându-le cum să se lovească.
Potrivit imaginilor publicate de impactnews24, conflictul s-ar fi desfășurat chiar în curtea Primăriei Izvoarele. Cele două fete s-au lovit cu pumnii și picioarele, și-au dat palme și s-au tras de păr, în timp ce mai multe persoane asistau la scenă și filmau.
Înregistrarea surprinde și reacțiile celor din jur care, în loc să intervină pentru a opri agresiunea, le-ar fi încurajat pe cele două adolescente. La un moment dat, o persoană încearcă să pună capăt conflictului, însă este oprită de cei prezenți.
Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a anunțat că agenții s-au sesizat din oficiu și au început cercetările pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.
„Poliţiştii s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea”, a transmis, luni seară, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman.
Citește și : Incendiu la o hală din Isaccea în care erau depozitate nuci și cereale. Focul ar fi pornit de la o sobă
Sursele judiciare citate de News.ro arată că cele două fete au fost identificate, una dintre ele împlinind vârsta de 13 ani, iar cealaltă fiind cu câteva luni mai mică, urmând să împlinească această vârstă.
![]()
DIVERSE
Explozie puternică la o fabrică de oțel din Turcia: 17 morți și 13 răniți / Reacţia preşedintelui VIDEO
Publicat
acum o orăla
10 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

UPDATE: O explozie accidentală la o oţelărie din apropierea oraşului-port Izmir, din vestul Turciei, s-a soldat cu 16 morţi şi 13 răniţi, doi dintre aceştia fiind în stare foarte gravă, a anunţat luni preşedintele Recep Tayyip Erdogan, informează AFP şi Reuters. „Circumstanţele acestui incident tragic – inclusiv motivele producerii sale, o eventuală neglijenţă şi identificarea celor responsabili – vor fi stabilite”, a adăugat şeful statului în declaraţii televizate.
Prefectura din Izmir a declarat că trei oameni au murit, iar alți 14 au fost răniți, dintre care trei sunt în stare gravă. De asemenea, 10 oameni sunt prinși sub dărâmături. „Se lucrează fără încetare pentru a ajunge la cei 10 oameni rămași sub dărâmături”, au transmis autoritățile.
„Transmit condoleanțe cetățenilor noștri și familiilor lor afectați de explozia și incendiul care au avut loc la o fabrică de oțel din Izmir.”, a precizat ministrul Sănătății, Kemal Memişoğlu. „Echipele noastre se află în stare de alertă în zonă și urmăresc îndeaproape evoluția situației. Fie ca Domnul să ne apere țara și poporul nostru de orice fel de accident și dezastru”, a mai spus oficialul, scrie presa locală.
Explozia a avut loc ca urmare a ruperii unei macarale de tavan și a căderii acesteia în cuptorul de arc în timpul procesului de turnare a oțelului lichid. Au fost demarate anchetele și investigațiile necesare pentru a clarifica toate aspectele incidentului, potrivit CNN Turcia.
„În acest moment nu se știe cu exactitate, dar fabricile siderurgice din regiune funcționează în trei ture. În acest moment nu există informații clare cu privire la eventualele accidentări survenite în cadrul acestor ture.”, a relatat un reporter AHaber.
„Se spune că explozia a avut loc în secțiunea fabricii unde se află cazanul de zinc. Nu s-a clarificat încă ce fel de reacție a provocat zincul, dar aceasta este o zonă industrială extrem de vulnerabilă la incendii.
Nu cred că există un risc direct pentru cetățeni. Deoarece căminele fabricii și zonele de locuit ale cetățenilor nu se află foarte aproape de zona instalației. Zona industrială se întinde pe o suprafață foarte vastă, situată vizavi de Golful Aliağa.
În urma puterii exploziei din secția de zinc, un fum negru dens s-a ridicat spre cer, iar din cauza reacției substanțelor inflamabile, fumul poate fi văzut chiar și de la distanțe mari. În zonă au fost trimise numeroase ambulanțe și mașini de pompieri”, a transmis acesta.
![]()

Mișcare-surpriză: Raiffeisen își vinde sediul central din România. Un român și un milionar american, în spatele unei posibile tranzacții uriașe

Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu? Carnea de la bovine intoxicate ajungea pe mesele românilor, vacile erau hrănite cu paie, țăranii munceau pe 150 de lei pe lună, puii se mâncau între ei din lipsa furajelor (CNSAS)

Cum arată casa lui Mihai Bendeac. Penthouse-ul este situat într-una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei și este un veritabil muzeu. Motivul pentru care actorul și-a instalat tot felul de dispozitive care produc zgomote

Negocieri decisive pentru încheierea războiului din Ucraina. SUA, Rusia şi Ucraina se întâlnesc la Abu Dhabi. Europa se teme de o rezoluţie favorabilă Kremlinului

Preț carburanți 10 noiembrie 2026. Benzina a coborât sub 9.8 lei. Cât costă carburanții în principalele orașe

N-ARE UNDE FACE PIPI ȘI CACA dar vrea Târg de Crăciun ca la Viena în orașul unde până și apa pute! Ionuț Andrei, feblețea lui Mînzînă, vrea voturi prostind argeșenii

PĂZEA, CURTEA DE ARGEȘ! Primăria angajează detectiv să verifice dacă îi fentați cu gunoiul!

EXCLUSIV! Marea „glorie” a PSD, Mircea Drăghici, s-a pensionat: Ce pensie babană încasează fostul deputat de Argeș

HALUCINANT! PSD Argeș amputează istoria și promovează județul cu o imagine fake a celebrei Mănăstiri a lui Neagoe Basarab – Arhiepiscopia Argeșului tace!

Cantități record de apă în Argeș! Peste 95 de litri pe metru pătrat au căzut în doar câteva ore

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

S-AU DAT CU ATV-urile ILEGAL! Nouă persoane sancționate de jandarmii argeșeni
Aventura pe patru roți nu înseamnă libertatea de a ignora legea! Nouă persoane care au ales să se deplaseze cu...

INCOMPETENȚĂ LA NIVEL ÎNALT! Asistența Socială din Curtea de Argeș și-a spălat mâinile: A suit un om al străzii în tren și l-a plasat la Oradea, la poarta lui Viorel Pașca!
Oameni de 85 de ani sunt lăsați din nou la poarta lui, pe întuneric, cu hainele în pungi de plastic....

Pitești Retail Park lansează „Explorăm Științele Viitorului”, un program educațional gratuit pentru copii, desfășurat până în iunie 2027
Pitești Retail Park lansează, pe 7 noiembrie, proiectul „Explorăm Științele Viitorului”, un program educațional gratuit dedicat copiilor, care se va...

HALUCINANT! PSD Argeș amputează istoria și promovează județul cu o imagine fake a celebrei Mănăstiri a lui Neagoe Basarab – Arhiepiscopia Argeșului tace!
Jurnalistul Iulian Uță a prezentat, în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de luni seară, difuzată pe postul PRO ARGEȘ TV, o...
Curtea de Argeș

PĂZEA, CURTEA DE ARGEȘ! Primăria angajează detectiv să verifice dacă îi fentați cu gunoiul!
Dacă credeați că ați scăpat de controale și că mai puteți „fenta” taxa pe gunoi, Primăria Municipiului Curtea de Argeș...

EXCLUSIV! Marea „glorie” a PSD, Mircea Drăghici, s-a pensionat: Ce pensie babană încasează fostul deputat de Argeș
Peisajul politic argeșean și central consemnează un nou moment de interes public: Mircea Drăghici, una dintre figurile marcante ale Partidului...

N-ARE UNDE FACE PIPI ȘI CACA dar vrea Târg de Crăciun ca la Viena în orașul unde până și apa pute! Ionuț Andrei, feblețea lui Mînzînă, vrea voturi prostind argeșenii
Rar ți-e dat să citești o mostră atât de pură de cretinism administrativ și tupeu mizerabil cum este cea livrată...

Cantități record de apă în Argeș! Peste 95 de litri pe metru pătrat au căzut în doar câteva ore
Începutul lunii noiembrie a debutat cu fenomene meteorologice extreme și viituri rapide în sudul României. În perioada 1–3 noiembrie 2026,...

Poliția Argeș și Garda de Mediu au dat iama in cimitirele de mașini din județ
În perioada 19-29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu...
Mioveni

I-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
Locuitorii din județul Argeș vor plăti cu aproape 40% mai mult pentru serviciile de salubritate, după ce proiectele privind majorarea...

CE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
Online-ul argeșean a fost inundat de ieri cu postări triumfaliste venite din partea PSD și a presei obediente, menite să...

GROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL
Un incident deosebit de grav a avut loc marți seară, 27 octombrie 2026, la un complex sportiv cunoscut din orașul...

ULTIMĂ ORĂ: Transfăgărășanul se închide din cauza vremii nefavorabile
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, începând cu ora 18:00, pe sectorul cuprins între...
Câmpulung

Decizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
În pofida opoziției ferme manifestate de o parte a comunității și a consilierilor locali, legislativul din Poienarii de Muscel a...

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
Sute de primării din România s-ar putea închide definitiv în urma reformei administrativ-teritoriale pe care Partidul Social Democrat (PSD) intenționează...

REGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
rgeșul lovește din nou la capitolul „inventivitate fiscală”! Un „băiat deștept” din județ a reușit performanța incredibilă de a rula...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniPSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
ACTUALacum 2 săptămâniREGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
ACTUALacum 2 săptămâniPerformanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!
ACTUALacum 2 săptămâniI-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
ACTUALacum 2 săptămâniDecizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
ACTUALacum 2 săptămâniGROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL
ACTUALacum 2 săptămâniCE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
ACTUALacum 2 săptămâniPoliția Argeș și Garda de Mediu au dat iama in cimitirele de mașini din județ







Ultimele Comentarii