Stai conectat...

DIVERSE

De ce refuză Dominic Fritz să se angajeze: „Trăiesc din cotizațiile membrilor care mă susțin. E important să existe această transparență”

Publicat

la

„Desigur, în primul rând, vă pot spune din ce bani nu trăiesc. Nu trăiesc din cutii de pantofi, nu trăiesc din contracte cu statul, nu trăiesc din sponsorizări ale unor oameni de afaceri cu interese dubioase. Toate acele lucruri le vedem la PSD şi la AUR.

Eu trăiesc din cotizaţiile membrilor care mă susţin ca, de exemplu, să pot veni într-o zi de vineri la Gorj. Astăzi mai merg mai departe la Mehedinţi şi să nu mă aştepte nu ştiu ce şef la birou. Cred că e important să existe această transparenţă şi această independenţă. Eu nu sunt dator nimănui, nu fac favoruri, ci fac o politică pentru membrii, simpatizanţii, votanţii USR şi pentru toţi românii”, a declarat președintele USR, Dominic Fritz.

Citește și: Ce a răspuns Fritz când a fost întrebat dacă USR ar sprijini o eventuală candidatură a lui Bolojan la prezidențiale

Acesta a mai fost întrebat dacă îi este suficient pentru traiul de zi cu zi.

„Am supravieţuit şi înainte, şi acum, şi sunt norocos că pot să îmi investesc timpul, energia în acest proiect mare de a oferi o guvernare fără PSD şi AUR”, a explicat liderul USR.

Întrebat dacă este ajutat cu bani de soție, Fritz a răspuns: „Nu şi, încă o dată, ne descurcăm. Poate şi pentru că, ca să-l citez pe domnul Simonis, port galoşi şi nici soţia mea nu are blăniţe. Şi nici nu trebuie să cumpăr zboruri până în Nice sau altundeva”.

De ce nu vrea Dominic Fritz să se angajeze

„Vreau să îmi investesc timpul pentru a oferi o soluţie, o alternativă politică reală la PSD şi AUR. Şi cred că asta este timpul bine investit pentru mine, pentru România şi cred că e nevoie de oameni care au o independenţă faţă de orice fel de interese economice, pentru că tocmai asta este problema, că PSD înţelege politica ca un alt mijloc de a face afaceri.

Eu nu am un SRL, nu fac PUZ-uri, nu încerc să folosesc poziţia mea de politician ca să fac un ban şi, din păcate, vedem asta în foarte, foarte multe locuri unde acest mix între rolul politic şi interese economice proprii. Şi asta este şi motivul de ce această ţară nu poate încă să îşi atingă potenţialul, pentru că prea mulţi oameni zboară în avioane de lux în loc să investească timpul şi energia lor în ce e bine pentru România”, a dezvăluit liderul USR.

Citește și: PNL cere măsuri de securitate înaintea protestului AUR pentru Călin Georgescu. Liberalii avertizează asupra riscului de violențe și vandalism: „România are nevoie de respectarea legii, nu de dezordine și haos”

Dominic Fritz a mai fost întrebat care este suma pe care o primește lunar.

„Nu intru acum în finanţele familiei. Încă o dată, trăim bine. Sunt recunoscător pentru asta. Cu siguranţă nu trăim în lux. Fiica mea merge la o grădiniţă de stat şi mă bucur că în Timişoara avem o calitate a vieţii foarte bună”, a mai spus politicianul.

Loading

ACTUAL

Trei comune din Argeș s-ar putea transforma în orașe – Bascov, Călinești și Bradu îndeplinesc criteriile pentru a primi statutul de oraș

Publicat

la

Autor

Discuțiile privind reorganizarea administrativ-teritorială a României nu vizează doar comasarea localităților mici, ci și ridicarea la rang superior a comunelor care au cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii ani. Potrivit datelor oficiale rezultate în urma recensământului din 2022, 45 de comune din întreaga țară au depășit pragul de 10.000 de locuitori și sunt eligibile pentru a primi statutul de oraș.

Pe această listă se regăsesc și trei localități importante din județul Argeș, care au înregistrat o creștere demografică semnificativă, impulsionată în mare parte de proximitatea față de municipiul Pitești:

  • Bascov – 11.151 de locuitori
  • Călinești – 10.813 locuitori
  • Bradu – 10.032 de locuitori

Ce condiții trebuie să îndeplinească o comună pentru a deveni oraș

Numărul mare de locuitori este doar primul pas, însă legislația în vigoare impune o serie de criterii stricte de infrastructură și dezvoltare economică pentru ca o localitate rurală să facă trecerea la mediul urban:

  • Economie și forță de muncă: Minimum 75% din populația ocupată trebuie să activeze în domenii neagricole.
  • Utilități: Rețeaua de alimentare cu apă trebuie să acopere cel puțin 70% din totalul locuințelor, iar localitatea trebuie să dispună de rețea de canalizare și stație de epurare.
  • Sănătate: Existența cabinetelor medicale, a medicilor și a unităților medicale cu un minim de 7 paturi la 1.000 de locuitori.
  • Turism, mediu și transport: Capacități de cazare turistică, spații verzi amenajate și legături regulate de transport public.

În cazul celor trei comune din județul Argeș – aflate în zona metropolitană Piteștiului – o bună parte dintre aceste condiții sunt deja îndeplinite, datorită investițiilor recente și extinderii zonelor rezidențiale și industriale.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Panică la Tigveni! Un urs a coborât în comună; populația, avertizată prin RO-Alert

Publicat

la

Autor

Locuitorii din comuna Tigveni, județul Argeș, au fost avertizați printr-un mesaj RO-Alert, în cursul zilei de joi, după ce prezența unui urs a fost semnalată în interiorul localității.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, la fața locului a fost direcționat de urgență un echipaj de intervenție. Alături de pompieri, în zona indicată au intervenit și reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în gestionarea acestor situații, pentru a monitoriza perimetrul, a îndepărta animalul și a asigura măsurile de protecție pentru cetățeni.

Pentru a preveni orice incident, autoritățile au emis o alertă prin sistemul RO-Alert, sfătuind populația să evite zona, să rămână în locuințe, să păstreze distanța față de animal și să nu încerce să îl hrănească sau să îl fotografieze.

Loading

Citește tot

DIVERSE

VIDEO Alexandra Stan și-a botezat fiica. Primele imagini de la eveniment: „Am clipit puțin și a trecut deja o lună!”

Publicat

la

Alexandra Stan și partenerul ei, Ștefan Oprea, au devenit părinți pentru prima oară în această vară, când artista a născut o fetiță. Deși botezul a avut loc în luna octombrie, artista a ales să facă publice primele fotografii abia acum.

Citește și: Alexandra Stan rupe tăcerea despre problemele grave cu care s-a confruntat după ce a născut: „Medicii au luat decizia care mi-a salvat viața”

Alexandra Stan și-a botezat fetița

Ceremonia a fost una intimă și s-a desfășurat la Constanța, având alături doar persoanele apropiate. În imagini, apar părinții și bunica artistei, alături de familia lui Ștefan Oprea.

„Acum o lună am creștinat-o pe Evushk noastră la Constanța (…) Mi se pare incredibil că am clipit puțin și a trecut deja o lună!”, a scris Alexandra Stan, pe Instagram.

În ziua botezului, cântăreața a purtat o rochie albă, lungă, care a ieșit în evidență prin textura cu pliuri verticale neregulate și mânecile scurte, largi. Nici partenerul artistei nu s-a lăsat mai prejos și a ales o ținută all-white, compusă din cămașă și pantaloni albi.

După slujba religioasă, cei doi părinți și invitații au continuat sărbătoarea într-un local din Constanța, decorat cu flori albe. Atmosfera a fost completată de numeroase detalii personalizate, printre care pahare inscripționate cu chipurile celor trei și un panou foto.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ce a răspuns Fritz când a fost întrebat dacă USR ar sprijini o eventuală candidatură a lui Bolojan la prezidențiale

Publicat

la

Viitoarele alegeri pentru Președinție ar urma să aibă loc în 2030. Ultimele au fost anul trecut și au fost câștigate clar de Nicușor Dan, ajuns în finală cu George Simion. Dominic Fritz a fost întrebat vineri, într-o conferință de presă, dacă Ilie Bolojan poate fi un candidat la viitoare prezidențiale și dacă USR l-ar susține pe acesta la o eventuală intrare în cursa pentru Cotroceni.

Liderul USR a spus că subiectul este unul prematur și că prioritatea numărul unu o guvernare ”fără PSD și fără AUR”.

”Cred că e prea devreme să vorbim despre asta. Important este să dăm o guvernare românilor fără PSD şi fără AUR. Asta este ce se va întâmpla în 2028 şi pe asta ne focusăm acum. Ştiu că speculaţii despre candidaturi şi prezidenţiale sunt interesante, dar cred că românii se întreabă cum să îşi plătească facturile şi cum putem să oprim corupţia care le fură un viitor mai bun pentru copiii lor. Şi astea sunt întrebările pe care suntem focusaţi”, a răspuns Fritz.

Cu aceeași ocazie, șeful USR-iștilor a vorbit și despre conferința de presă susținută marți de președintele Nicușor Dan, afirmând despre declarațiile acestuia că ”unele au fost mai convingătoare decât altele”.

Citește și Dominic Fritz susține reforma administrativă propusă de PSD, dar se declară sceptic: ”Avem prea multe județe. Asta este evident”

Dominic Fritz s-a referit şi la declaraţiile pe care preşedintele Nicuşor Dan le-a făcut în conferinţa de presă.

”Am urmărit şi eu declaraţiile preşedintelui, explicaţiile lui. Unele au fost mai convingătoare decât altele. Evident că fiecare preşedinte îşi defineşte singur rolul de arbitru. Eu cred că definiţia ce poate şi ce nu poate să facă un arbitru s-a mai schimbat în funcţie de situaţie şi în funcţie de nevoile PSD-ului şi tocmai de aceea rămân, la fel ca mulţi cetăţeni, cu câteva semne de întrebare”, a comentat liderul USR.

În octombrie, chiar înaintea plecării de la Palatul Victoria,  a fost întrebat duminică seară dacă va candida la viitoarele alegeri prezidențiale. Asta în contextul în care a fost acuzat nu o dată că și-a făcut campanie electorală din postura de premier.

Șeful liberalilor a răspuns că ”nu se pune problema unei astfel de candidaturi” și că ”până în 2030, vine 2028, când sunt alegeri parlamentare”.

Citește și Planul evadării lui Călin Georgescu din arest. Florin „Patriotu’” a găsit soluția: „Intrăm în Arestul Central, îi lichidăm pe toți, îl luăm pe Călin de acolo cu elicopterul și pa!” VIDEO

Loading

Citește tot

DIVERSE

De ce nu a invitat Valerie Lungu niciun concurent de la Asia Express la nunta cu Alex: „Am nevoie de oameni reali”

Publicat

la

Valerie Lungu a rămas în atenția publicului și după încheierea experienței de la Asia Express, iar postările sale din mediul online au continuat să stârnească interesul fanilor emisiunii. Telespectatorii nu au uitat momentele tensionate sau discuțiile aprinse de pe parcursul filmărilor, motiv pentru care mulți dintre ei urmăresc cu interes și astăzi cum au evoluat relațiile dintre foștii concurenți.

Citește și: Cum arăta Valerie Lungu înainte să devină celebră. Fotografii de colecție cu finalista Asia Express

De această dată, discuțiile au pornit de la cununia civilă organizată de Valerie Lungu. Fiind un eveniment intim, la care au participat doar persoanele apropiate, lista scurtă de invitați a atras imediat atenția internauților.

Mulți au pus această absență pe seama neînțelegerilor pe care vedeta le-a avut cu alți participanți în timpul filmărilor la Asia Express. „Noi nu am făcut nuntă, ci cununia civilă unde vin cei mai apropiați oameni. Să mă laud cu ce? Eu am nevoie de oameni reali, nu de faimă”, este răspunsul lui Valerie Lungu.

Cum și-au împărțit Valerie Lungu și soțul ei sarcinile în casă

Valerie Lungu este extrem de atentă la detalii și pune un mare preț pe ordinea din locuință și se ocupă personal de acest lucru. Vedeta a explicat că își asumă integral organizarea dulapurilor și întreținerea încălțămintei, sarcini în care soțul ei nu intervine de obicei.

Însă, concurenta de la Asia Express se bazează pe soțul ei atunci când este plecată în deplasări, moment în care Alex preia integral și sarcinile legate de curățenie pentru a menține locuința lună.

„Eu nu duc gunoiul. Alex îl duce. El îmi face plinul, el gătește. El face cumpărăturile. Pe jos nu, că avem două coșuri, la primul și la al doilea etaj, dar nu am nicio problemă. Eu sunt cea cu curățenia în casă. Eu am o problemă cu curățenia. Nu mă ridic din pat până patul nu este aranjat.

Nu pun lenjeria dacă nu este călcată. La mine în casă este curat non-stop. Eu mă ocup de curățenie fără nicio problemă. Eu îi fac curat în dulapuri, spăl încălțămintea și așa mai departe. El nu se ocupă de casă când e vorba de curățenie. Mă ajută când eu nu sunt acasă și sunt plecată cu munca”, a spus Valerie Lungu în podcastul moderat de Bursucu.

Pentru că locuiesc într-o casă foarte spațioasă, cei doi au angajat o persoană care vine o dată la două luni pentru a se ocupa de curățenia generală și de treburile mai ample din gospodărie.

„Avem și o doamnă de serviciu, o dată la două luni să mai facă o curățenie generală că avem o casă imensă. Dacă nu sunt eu acasă, se ocupă el. Dacă sunt eu, el nu face curat, fac eu curat”, a mai spus influencerița.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Gabi Bădălău, acuzații grave la adresa fostei soacre: „Mama Claudiei țipă la copii, îi jignește și îi înjură. Am filmări, le voi prezenta instanţei”

Publicat

la

Drept urmare, Claudia Pătrăşcanu a avut mai multe apariţii televizate în care îşi acuză fostul soţ că a alienat copilul şi că îl împiedică să mai meargă la şcoală. Asta întrucât şcoala pe care o urmează Nicolas se află în Constanţa, acolo unde domiciliază mama lui, iar domiciliul tatălui lui este în Bucureşti.

La rândul lui, Gabi Bădălău nu pare să îi rămână dator fostei soţii, şi îi dă replica permanent pe reţelele de socializare.

Recent, Claudia Pătrășcanu a mers la poarta lui Bădălău să îşi vadă copilul. Evident, nu a fost primită, dar, ca de obicei, Gabi Bădălău a reacţionat. Afaceristul a declarat, pe InstaStory, că mama Claudiei se poartă urât cu copiii, ţipă la ei şi îi jigneşte, şi că deţine înregistrări în acest sens. Înregistrări pe care nu le va face publice, ci le va duce în instanţă.

Citeste si Scandal de proporții între Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău! Artista a plâns în hohote în fața casei afaceristului. Mesajul emoționant pentru copilul ei

Potrivit acestuia, imaginile ar surprinde momente în care băieții plângeau, îl sunau și îi spuneau că nu vor să se întoarcă la mama lor sau refuzau să plece de lângă el.

„Astăzi, Claudia a devenit virală pe TikTok cu o serie de mesaje emoționale, filmări prezentate parțial și acuzații la adresa mea, care au generat foarte multe reacții negative. Vreau să vă spun un singur lucru: nu mă interesează nici hate-ul, nici popularitatea și nici să conving Internetul că eu am dreptate. Nu îmi doresc să câștig un război pe TikTok (…)

Aș putea să public filmări cu copiii mei plângănd, cu momentele în care mă sunau și îmi spuneau că nu vor să se întoarcă la mama lor, cu situațiile în care refuzau să plece de lângă mine.

Aș putea să public și filmări în care mama Claudiei țipă la copii, îi jignește și îi înjură. Și multe, multe alte momente pe care le-am documentat de-a lungul timpului (…) Aceste materiale există, însă locul este în fața instanțelor de judecată și a autorităților competente, nu pe TikTok„, a scris afaceristul pe pagina lui personală de Instagram, la secțiunea InstaStory.

Citeste si Claudia Pătrășcanu, acuzații grave la adresa fostului soț, Gabi Bădălău: „M-a amenințat cu moartea”. Reacția afaceristului: „Sunt pur și simplu șocat”

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend