DIVERSE
Dan Alexa, cuvinte emoționante la adresa Alinei Pușcău: ”E un om deosebit și chiar merită să treacă peste asta”
Publicat
acum 4 orela
Autor
Ziarul PROFIT
Dan Alexa și Alina Pușcău s-au apropiat pe platourile de filmare de la Asia Express, legând o prietenie strânsă. În urmă cu câteva luni, Alina a fost diagnosticată cu cancer la sân, iar Alexa i-a fost alături și a susținut-o necondiționat.
Recent, fostul fotbalist a vorbit despre relația de prietenie cu fostul model, mărturisind că este un om special și că se bucură enorm că a trecut peste boală.
„Țin legătura cu ea, eu o iubesc pe Alina, e un om excepțional. Avea vești excepționale, nesperate într-un timp destul de scurt. Să-i dea Dumnezeu sănătate! Noi suntem alături de ea atât cât se poate. E un om deosebit și chiar merită să treacă peste asta”, a declarat Dan Alexa pentru Știrile Antena Stars.

Citește și: Ce mesaj le transmite Alina Pușcău celor care nu cred în vindecarea ei: „Dorința mea este simplă”
Alina Pușcău continuă ședințele de chimioterapie. Cum se simte vedeta
Vedeta a revenit în clinica din California pentru a continua chimioterapia, chiar dacă medicii i-au confirmat că nu mai are nicio tumoră. Decizia a fost luată împreună cu echipa medicală din motive de prevenție.
Acest pas este esențial în procesul de recuperare post-oncologică, unde trebuie parcurse toate etapele medicale.
”Doar ce am terminat chimo și mama mi-a spus că sunt mai frumoasă după chimo. Vă mulțumesc pentru mesaje, sunt liniștită și fericită să continui acest tratament, chiar dacă nu mai am, tratamentul se continuă pentru că… nu se știe, se poate întoarce”, a spus Alina Pușcău.

Vedeta a avut momente în care simțea că nu va mai vedea lumina de la capătul tunelului, trecând prin dureri, frică și neliniște. Tratamentul pentru cancer a depășit suma de un milion de dolari, iar potrivit declarațiilor făcute de ea, cheltuielile medicale au fost acoperite integral de asigurarea de sănătate pe care o are în Statele Unite ale Americii.
„Am avut noroc, pentru că am asigurare aici și tratamentul e plătit, totul e plătit, dar tratamentul este peste 1 milion de dolari, e foarte scump, pentru că sunt trei medicamente și sunt foarte scumpe”, a spus vedeta.
Ulterior, Alina a comparat costurile și condițiile medicale din SUA cu cele din România, precizând că sistemele funcționează diferit. Ea s-a considerat recunoscătoare pentru faptul că a putut beneficia de un asemenea tratament fără a fi nevoită să suporte aceste cheltuieli uriașe.
![]()
Poate îți place și...

Traian Băsescu avertizează după învestirea guvernului Niculescu: ”Mi-e greu să cred că se fac indexări de pensii, salarii mărite. PSD știe ce să facă cu puterea. Adică ce vrea el, nu ce trebuie”

Momentul în care Ilie Bolojan a părăsit definitiv Palatul Victoria, surprins în imagini! Gestul făcut de Luca Niculescu la plecarea șefului PNL

EXCLUSIV Rareș Bogdan dă de pământ cu Bolojan: „Și-a bătut joc de pensionari, de companiile private românești, de tot ce înseamnă investiții și a exasperat cetățenii României. A transformat PNL-ul într-un USR 2”
DIVERSE
Traian Băsescu avertizează după învestirea guvernului Niculescu: ”Mi-e greu să cred că se fac indexări de pensii, salarii mărite. PSD știe ce să facă cu puterea. Adică ce vrea el, nu ce trebuie”
Publicat
acum 2 orela
20 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Băsescu a analizat raporturile de putere din Executiv, perspectivele economice și situația opoziției parlamentare. Acesta a susținut că PSD controlează o mare parte dintre instituțiile statului, dar a apreciat că o eventuală colaborare între PNL și USR în opoziție ar putea reprezenta o alternativă la AUR.
„Procesul de redresare economică e pornit de Bolojan. La creșterea bunăstării avem probleme. Nu pot să spun că declarațiile făcute de PSD se îndeplinesc repede. Mi-e greu să cred că se fac indexări de pensii, salarii mărite. Trebuie să vedem ce se întâmplă cu încasările și cheltuielile în prima parte a anului 2027. Eu cred că vor fi prudenți.”, a declarat Traian Băsescu.
Referitor la influența lui Marian Neacșu asupra noului Executiv, fostul președinte a afirmat că acesta va avea un rol decisiv, dar va evita confruntările directe cu premierul Luca Niculescu.
„Nu vreau să-l discreditez pe premier. Va avea diplomația să trateze cu Niculescu. El va fi șeful guvernului. E practic șeful miniștrilor PSD când merg în Kiseleff. E o piesă importantă, dar, dacă îl ghicesc eu, e un om cu tact ca să obțină ce vrea de la premier fără să bruscheze lucrurile.
Cu 22% în ultimele alegeri, PSD domină puterea în România. Cea executivă, în Parlament, la CCR, la avocatul poporului la fel, stă dreaptă doamna Renate Weber, că era să zboare, plus administrație locală și agenții.
PSD e un partid care știe ce să facă cu puterea. Adică ce vrea el, nu ce trebuie (n.r. râde).”, a mai spus Băsescu.
Fostul președinte a analizat și posibilitatea consolidării unei opoziții de dreapta, formată din PNL și USR, despre care consideră că ar putea diminua atractivitatea electorală a AUR.
„Și dacă se va menține această formulă în opoziție, USR în tandem cu PNL-ul, va fi o mare problemă și pentru AUR. Pentru că electoratul va găsi alternativa la guvern. Până acum alternativa era AUR, dar în momentul de față liberalii și USR-ul pot să facă o structură politică aptă să fie o opoziție credibilă. Și atunci se va împlini ceea ce eu am spus acum vreo două luni: AUR nu va trece de 30% la alegeri.”, a declarat Traian Băsescu.
![]()
DIVERSE
Momentul în care Ilie Bolojan a părăsit definitiv Palatul Victoria, surprins în imagini! Gestul făcut de Luca Niculescu la plecarea șefului PNL
Publicat
acum 2 orela
20 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
În spațiul online au apărut imagini cu momentul în care Ilie Bolojan părăsește deftinitiv Palatul Victoria, mandatul acestuia la șefia Guvernului terminându-se odată cu învestitura lui Luca Niculescu.
În imagini, Ilie Bolojan este însoțit de Ioana Dogioiu, fosta sa purtătoare de cuvânt. Totodată, noul premier, Luca Niculescu, îl conduce la lift pe Bolojan.

După ce și-au dat mâna, Bolojan l-a bătut prietenește pe spate pe noul prim-ministru și a părăsit sediul Guvernului. Plecarea sa marchează finalul unei perioade de instabilitate politică.

Bolojan a fost demis pe data de 5 mai 2026 prin moțiunea de cenzură PSD-AUR.
Luni, 19 octombrie, acesta a prezentat bilanțul activității în fruntea Guvernului, precizând că mandatul său a fost unul ”intens, marcat de crize interne și externe și de provocări. Am preluat o țară cu spatele la zid, cu un deficit record, nu doar bugetar, dar și de încredere. Predau viitorului guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte, cu experiența unei guvernări fără minciună, fără populism și cu respect pentru oameni”, a afirmat Bolojan la ultima conferință de presă ca premier în funcție.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Rareș Bogdan dă de pământ cu Bolojan: „Și-a bătut joc de pensionari, de companiile private românești, de tot ce înseamnă investiții și a exasperat cetățenii României. A transformat PNL-ul într-un USR 2”
Publicat
acum 2 orela
20 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Europarlamentarul Rareș Bogdan a lansat marți seara, în direct la România TV, o serie de critici dure la adresa fostului premier Ilie Bolojan, pe care îl consideră responsabil atât pentru pierderea guvernării de către Partidul Național Liberal, cât și pentru nemulțumirile acumulate în rândul românilor.
Întrebat de jurnalistul Victor Ciutacu dacă trebuie să demisioneze conducerea PNL și dacă Ilie Bolojan trebuie să-și depună mandatul, Rareș Bogdan a fost incisiv, criticând direcția în care a fost dus partidul și modul în care a fost administrată țara.
Unul dintre principalele reproșuri formulate de Rareș Bogdan vizează pierderea poziției PNL la guvernare, în condițiile în care partidul are 1.100 de primari și ocupase funcții importante în Executiv.
„Este nevoie de o discuție amplă în Partidul Național Liberal, pentru că suntem în cea mai grea situație din ultimii 20 de ani. Ilie Bolojan a reușit cu conducerea aleasă, pe sprânceana domniei sale, să ducă partidul în neagra opoziție, noi având totuși 1100 de primari. Deci, gândiți-vă că acești oameni primesc cu deznădejde la faptul că am avut toată puterea, că am avut premierul României, am avut miniștri, iar acum, acești oameni au reușit performanța să voteze un guvern exclusiv PSD, fără niciun liberal, și să scoată Partidul Național Liberal de la guvernare.
Problema este mult mai gravă, că nu ține doar de PNL. E vorba de cum au administrat țara și de modul în care Ilie Bolojan și-a bătut joc de pensionari, de companiile private românești, de tot ce înseamnă investiții și a exasperat cetățenii României”, a spus Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan invocă plecarea românilor din țară
„Pentru prima dată după 10 ani, este din nou balanța inversă dintre cei care pleacă din țară și cei care se reîntorc în țară. Din cauza unei administrări extrem de proaste a lui Ilie Bolojan și a guvernului său, au inversat proporția. Și din nou cei care doresc să plece din țară sunt mai mulți decât cei care doresc să se întoarcă, ceea ce mi se pare de o gravitate excepțională”, a afirmat europarlamentarul.
În opinia lui Rareș Bogdan, PNL s-a îndepărtat de valorile conservatoare pe care le promova anterior și s-a apropiat de direcția politică asociată USR.
„Ilie Bolojan a transformat un PNL conservator, bazat pe familie, pe creștinism, într-un USR 2. PNL nu mai este PNL-ul dinainte de Ilie Bolojan, ci un partid care se apropie extrem de mult de ceea ce înseamnă USR.”, a declarat europarlamentarul Rareș Bogdan la România TV.
![]()
DIVERSE
Clipe de spaimă pentru Vlăduța Lupău! Artista a ajuns la spital de urgență cu băiețelul cel mare: „Efectiv nu mai putea respira”
Publicat
acum 2 orela
20 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Vlăduța Lupău a trecut prin clipe de sperietură imediat după concertul susținut la Cluj, fiul său cel mare în vârstă de 4 ani, Iair, confruntându-se cu probleme de sănătate. Într-o serie de videoclipuri postate pe rețelele de socializare, artista a împărtășit cu fanii spaima prin care a trecut, mărturisind că a ajuns cu băiețelul la urgențe și că situația putea deveni mult mai gravă dacă rămânea acasă.
„Nu știu cum să vă zic, dar eu îl văd prezent pe Dumnezeu în viața mea în orice clipă a vieții mele. Mă rugam înainte de concert să nu se îmbolnăvească copiii nici când sunt plecată la Chișinău, nici la București, ca să nu stau cu griji și cu stres. Dumnezeu mi-a ascultat gândurile și rugăciunea și așa a fost.
Cum s-a terminat concertul, duminică seara, Iair a vomitat toată noaptea, a fost o noapte albă. Bun, s-a făcut bine, nu l-am dat l-a grădiniță, totul ok, practic s-a întâmplat pentru că a mâncat cu poftă niște fructe de mare.
Și ieri s-a trezit puțin răgușit, am zis că e o răgușeală așa, poate, sezonieră. Că nu avea ce să facă din punctul meu de vedere, dar azi noapte l-am pus la somn, m-am dus în baie, am și postat, mi-am făcut și eu momentul meu de relaxare și pe la 12 a început să nu mai respire bine. Adică, gen, și când l- am băgat la somn, el a început să fie foarte răgușit, chiar făceam mișto îi ziceam că >>măi, puiu, zici că tu ai cântat toată noapteași-a început artista mesajul.
Vlăduța a continuat să le povestească urmăritorilor ce s-a întâmplat, dezvăluind că Iair nu mai putea vorbi și nici respira, ducându-se de urgență la spital. Medicii au stabilit că băiețelul avea o laringită acută și i-au făcut numeroase analize.
„Și pe la 12-1 noaptea efectiv așa îi făcea burtica, așa respira, era super răgușit, a început să se trezească plângând și nu putea vorbi, când am văzut că nu poate respira, am și mers cu el la urgențe și făcuse o laringită super super gravă, acută, noroc că am mers la urgențe, au zis și doctorii că putea să pățească orice acasă, pentru că i se îngustase laringele, era super inflamat și efectiv nu mai putea respira. Nu vreți să știți apoi ce… i-au făcut perfuzii, l-au pus pe EKG, i-au făcut analize, absolut tot.
Și spre dimineață am venit acasă, dragul de el s-a făcut mai bine, a și reușit să doarmă un pic. Încă acum doarme, am reușit să îl culc de amiază, să vedem când se trezește, o să continuăm tratamentul de acasă pentru că, vă zic sincer, nu am vrut să rămân internată, dar am tras o sperietură grozavă și mi se pare că ne-a dat un restart, vorba mea cu concertul -înainte de toate aplauzele se sting atunci când vine un moment din ăsta mai dificil, chiar dacă ține mai puțin sau când vine vorba de copii și de sănătate, îți dai seama că nimic nu mai contează.”, a mai adăugat artista.
![]()
DIVERSE
Bulgaria refuză să mai participe la noul ajutor financiar al UE pentru Ucraina. Rumen Radev: „Bulgaria nu poate fi implicată în niciun fel”
Publicat
acum 3 orela
20 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet de ajutor financiar al Uniunii Europene pentru Ucraina, a anunțat marți premierul Rumen Radev, potrivit agenției de presă germane DPA.
Declarația vine după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat, la ultimul summit european, încă 70 de miliarde de euro pentru anul viitor, în sprijinul apărării împotriva invaziei rusești.
Rumen Radev a făcut anunțul în orașul Tvarditsa, unde a criticat perspectiva unei noi contribuții financiare europene pentru Kiev, în contextul problemelor economice și sociale cu care se confruntă statele europene.
„Cum vi se pare acest lucru în contextul a tot ceea ce se întâmplă în Europa? Bulgaria nu poate fi implicată în niciun fel în aceste 70 de miliarde de euro”, a declarat Radev, citat de agenția bulgară de presă BTA.
Citește și : Incidente la frontiera dintre Moldova şi Ucraina, doi grănicieri au fost reţinuţi în timp ce urmăreau un fugar
Premierul bulgar a amintit că Uniunea Europeană a aprobat anul trecut un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, destinat perioadei 2026–2027. Ungaria, Cehia și Slovacia au negociat atunci să nu participe la costurile împrumutului, în timp ce Bulgaria a contribuit la finanțarea acestuia.
Șeful guvernului bulgar a susținut că războiul din Ucraina pune presiune asupra economiilor europene și contribuie la creșterea tensiunilor sociale și a instabilității politice.
Rumen Radev a cerut încheierea conflictului cât mai curând posibil și a afirmat că obiectivele războiului nu pot fi atinse pe cale militară.
„Rezultatul nu va fi obținut prin mijloace militare”, a declarat premierul bulgar, citat de DPA.
Rumen Radev a ocupat anterior funcția de președinte al Bulgariei, între 2017 și demisia sa din ianuarie 2026.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Lia Olguța Vasilescu îl avertizează pe Luca Niculescu: „Situația este, cred, cea mai proastă după Revoluție din punct de vedere financiar”. Atac la Bolojan: „Cel mai slab pregătit premier”
Publicat
acum 3 orela
20 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Lia Olguța Vasilescu (PSD) a spus că numeroase investiții riscă să rămână fără finanțare, iar următoarea rectificare bugetară va fi complicată de obligațiile de plată acumulate de stat.
Edilul Craiovei a susținut că situația financiară a României este, în opinia sa, cea mai dificilă de după Revoluție, iar noul Executiv va trebui să identifice rapid soluții pentru a face față presiunilor bugetare.
„Va fi foarte complicat, pentru că situația este, cred, cea mai proastă după Revoluție din punct de vedere financiar. Multe dintre investiții nu se mai pot finanța”, a declarat Lia Olguța Vasilescu la România TV.
Potrivit primarului Craiovei, una dintre cele mai mari dificultăți pentru Guvernul Luca Niculescu va fi gestionarea rectificării bugetare, în condițiile în care statul trebuie să achite și datoriile acumulate.
Lia Olguța Vasilescu consideră că a doua rectificare bugetară va fi mai dificilă tocmai din cauza acestor obligații financiare, care vor pune o presiune în plus asupra resurselor disponibile.
„Pentru a doua rectificare va fi mai problematic, pentru că va trebui să înceapă să plătească datoriile. Probabil că va trebui să umble la cheltuielile statului”, a afirmat aceasta.
Critici la adresa lui Ilie Bolojan
În intervenția sa telefonică la România TV, Lia Olguța Vasilescu a făcut și o evaluare critică a mandatului fostului premier Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat că nu a fost suficient de bine pregătit pentru funcția de șef al Guvernului.
„Domnul Bolojan a fost cel mai slab pregătit premier”, a declarat primarul Craiovei.
Lia Olguța Vasilescu a mai precizat că una dintre primele solicitări formulate de PSD în raport cu noul premier a fost realizarea unui audit, care să prezinte situația financiară și problemele moștenite de la guvernarea precedentă.
„Primul lucru pe care l-a cerut PSD a fost ca Luca Niculescu să facă un audit. Așteptările sunt foarte mari, vedem după audit”, a afirmat primarul Craiovei.
![]()

Traian Băsescu avertizează după învestirea guvernului Niculescu: ”Mi-e greu să cred că se fac indexări de pensii, salarii mărite. PSD știe ce să facă cu puterea. Adică ce vrea el, nu ce trebuie”

Momentul în care Ilie Bolojan a părăsit definitiv Palatul Victoria, surprins în imagini! Gestul făcut de Luca Niculescu la plecarea șefului PNL

EXCLUSIV Rareș Bogdan dă de pământ cu Bolojan: „Și-a bătut joc de pensionari, de companiile private românești, de tot ce înseamnă investiții și a exasperat cetățenii României. A transformat PNL-ul într-un USR 2”

Clipe de spaimă pentru Vlăduța Lupău! Artista a ajuns la spital de urgență cu băiețelul cel mare: „Efectiv nu mai putea respira”

Bulgaria refuză să mai participe la noul ajutor financiar al UE pentru Ucraina. Rumen Radev: „Bulgaria nu poate fi implicată în niciun fel”

Primăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII

Atenție, Curtea de Argeș! Din 19 octombrie puteți solicita ajutoarele pentru încălzire și energie. Vezi ce sume puteți primi

Percheziții de amploare ale DIICOT, în colaborare cu FBI în Argeș și alte 3 județe

Bilanț de toamnă al ITM Argeș: Amenzi de peste 580.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă

Florin Enache, fondatorul TEILOR, premiat în cadrul Galei CEO Awards 2026: „Liderii care îi fac pe ceilalți mai buni”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

ARGEȘUL S-A SĂTURAT, arată ultimul sondaj! Prăbușire istorică pentru PSD și USR – Ion Mînzînă, DEMOLAT
Argeșenii semnalează o ruptură profundă față de partidele tradiționale. Cel mai recent sondaj de opinie realizat săptămâna trecută de casa...

Argeșenii își aleg „Martalogul Anului 2026” – Luptă strânsă și schimbări în clasament! VOTEAZĂ AICI!
Sătui de premii cumpărate din banii lor, sătui de halul in care a ajuns judetul, argeșenii au preluat inițiativa și...

CUTREMUR POLITIC LA ARGEȘ! Prefectul și subprefectul părăsesc funcțiile: Demisii în lanț la vârful județului
Prefectura Județului Argeș se pregătește pentru schimbări majore la nivelul conducerii. Atât prefectul susținut de USR, Sebastian Nedelcu, cât și...

Pitești Retail Park aduce Panini ADRENALYN XL™ FIFA 365, cu jocuri, cartonașe și premii pentru copii
Pitești Retail Park găzduiește, în weekendul 17-18 octombrie, între orele 12:00 și 18:00, o zonă de joc dedicată colecției Panini...
Curtea de Argeș

Primăria Curtea de Argeș angajează polițist local: Nu se cer studii sau vechime!
Primăria Municipiului Curtea de Argeș a lansat un anunț privind organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice...

TRAGEDIE ÎN ACEASTĂ SEARĂ LA CURTEA DE ARGEȘ! Femeie lovită mortal de o mașină pe Str. Albești, lângă Kaufland!
Șoc în această seară în municipiul Curtea de Argeș! Un accident rutier de o gravitate extremă s-a produs pe Strada...

Atenție, Curtea de Argeș! Din 19 octombrie puteți solicita ajutoarele pentru încălzire și energie. Vezi ce sume puteți primi
Locuitorii Municipiului Curtea de Argeș se pot pregăti pentru noul sezon rece. Direcția de Asistență Socială informează cetățenii că, începând...

Percheziții de amploare ale DIICOT, în colaborare cu FBI în Argeș și alte 3 județe
Procurorii DIICOT și polițiștii de combatere a criminalității organizate au efectuat, miercuri, 14 octombrie, 42 de percheziții în Argeș, București...

Primăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEȘ, județul Argeș, anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante...
Mioveni

Bilanț de toamnă al ITM Argeș: Amenzi de peste 580.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă
În cursul lunii septembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș a desfășurat o serie intensă de acțiuni de control...

Piața lemnelor de foc în Argeș: De la 250 de lei metrul cub la peste 800 de lei paletul
Pregătirile pentru sezonul rece sunt în plină desfășurare în județul Argeș, iar gospodăriile care folosesc încălzirea pe biomasă analizează piața...

Rata şomajului înregistrat în Argeș, cu mult peste media națională
La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care...

HAI LA STAT! Primăria Mioveni angajează director
Mare atenție, economiști, contabili și băieți deștepți din tot județul! Primăria Orașului Mioveni a scos oficial la mezat una dintre...
Câmpulung

CJ Argeș și-a cumpărat încă un premiu cu doar 2000 Euro. Cami Bădulescu: „Le-am făcut și o reducere”
Finalul de an în județul Argeș aduce cu sine ritualul binecunoscut al galelor, balurilor și diplomelor de merit oferite pe...

Un primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
Instituția Prefectului Județului Argeș a emis două ordine privind încetarea de drept a mandatelor pentru un consilier județean și un...

Bărbat din Argeș reținut după ce ar fi incercat să racoleze unui minor în scopuri sexuale
La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniUn primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
ACTUALacum 6 zilePrimăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII
ACTUALacum 2 săptămâniPERCHEZIȚII DE AMPLOARE ÎN ARGEȘ – AFACERI DUBIOASE CU MOTORINA
ACTUALacum 6 zileAtenție, Curtea de Argeș! Din 19 octombrie puteți solicita ajutoarele pentru încălzire și energie. Vezi ce sume puteți primi
ACTUALacum 6 zilePercheziții de amploare ale DIICOT, în colaborare cu FBI în Argeș și alte 3 județe
ACTUALacum 2 săptămâniSmiley se întoarce acasă, la Pitești, cu filmul „Vacanță All Inclusive”
ACTUALacum o săptămânăDupă Primăria Brăduleț, Garda de Mediu în control amplu la Lactate Brădet – Reacția patronului Marius Badea
ACTUALacum 2 săptămâniVIDEO Grindeanu anunță ce poate opri votul și mută presiunea pe PNL și UDMR: Două condiții fără de care PSD nu votează Guvernul









Ultimele Comentarii