DIVERSE
Condițiile PSD pentru susținerea guvernului Adrian Veștea: majorarea salariului minim, indexarea pensiilor, oprirea austerității, stimularea investițiilor
Publicat
acum o orăla
Autor
Ziarul PROFIT

Partidul Social Democrat a transmis vineri, într-un comunicat, că România are nevoie „cât mai rapid” de un guvern cu puteri depline, dar a precizat că sprijinul parlamentar pentru viitorul Executiv Adrian Veștea depinde de asumarea unui set de măsuri considerate esențiale pentru protejarea populației și relansarea economiei.
Printre condițiile impuse de PSD se numără oprirea austerității și renunțarea la creșterea poverii fiscale asupra persoanelor cu venituri mici și medii, precum și asupra micilor antreprenori.
Social-democrații susțin că măsurile de echilibrare fiscal-bugetară ar trebui să se bazeze pe stimularea investițiilor și dezvoltarea activităților economice care aduc venituri suplimentare la buget.
PSD cere și un „pachet anti-inflație”, care să includă măsuri precum majorarea salariului minim și indexarea pensiilor, alături de măsuri de sprijin pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități.
Partidul cere extinderea schemei de limitare a adaosului comercial pentru produsele de strictă necesitate, alimentare și nealimentare, care intră în coșul minim de consum.
În domeniul educației, social-democrații solicită extinderea programului „Masă caldă” în școli, ca instrument pentru reducerea abandonului școlar.
Partidul cere o reformă administrativă care să ducă la servicii mai eficiente pentru cetățeni și la reducerea cheltuielilor publice, inclusiv prin stimularea comasării administrative a localităților mici.
Comunicatul PSD mai include măsuri de debirocratizare, prin reducerea cu cel puțin 25% a sarcinilor administrative pentru cetățeni și firme, precum și scurtarea cu minimum 30% a termenelor de autorizare.
O altă măsură cerută este plata datoriilor statului către firme, pentru deblocarea economiei.
Social-democrații mai cer reluarea stimulării economice în sectoarele strategice, prin garanții de stat pentru investiții și capital de lucru, subvenționarea dobânzilor și sprijin pentru industria autohtonă, inclusiv prin suplimentarea programului Rabla. În agricultură, PSD propune un program de credite pentru fermieri, cu 80% din dobândă subvenționată.
![]()
Poate îți place și...

Dominic Fritz a fost reconfirmat în funcția de președinte al USR în unanimitate: „Considerăm că decizia ICCJ este profund nedreaptă și disproporționată”

De la Tomac la Veștea. Nicușor Dan spune motivul pentru care a renunțat la varianta Tomac premier: „Din dialogul cu partidele am fost convins că va trece. Am avut nişte surprize”

Ce părere are UE despre faptul că Guvernul României are nevoie de susţinerea unui partid naţionalist. Preşedintele Nicuşor Dan: „Le-am garantat liderilor europeni că vom păstra direcția pro-europeană”
DIVERSE
Dominic Fritz a fost reconfirmat în funcția de președinte al USR în unanimitate: „Considerăm că decizia ICCJ este profund nedreaptă și disproporționată”
Publicat
acum 8 minutela
19 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Dominic Fritz, președintele USR, a fost reconfirmat în funcție în unanimitate de către Biroul Național al USR, la o zi după ce ÎCCJ l-a condamnat pentru conflict de interese administrativ.
„Considerăm că decizia ICCJ este profund nedreaptă și disproporționată. Vorbim despre o situație în care nu există niciun folos personal, niciun prejudiciu și nicio faptă de corupție, ci despre o interpretare excesivă a legislației privind conflictul de interese.
Din acest motiv, Dominic Fritz va continua toate demersurile legale pentru apărarea drepturilor sale și va sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Această situație trebuie analizată și din perspectiva standardelor europene privind drepturile fundamentale și exercitarea mandatului public”, a declarat Cristian Seidler, purtătorul de cuvânt al USR.
Seidler a criticat PSD, care a cerut prefectului de Timiș să dispună încetarea mandatului de primar al Timișoarei al lui Dominic Fritz, deși legislația nu prevede o astfel de sancțiune.
„PSD încearcă să inducă în eroare opinia publică în privința efectelor deciziei instanței. Prefectul județului Timiș are obligația legală de a aplica prevederile legii, indiferent cine ocupă funcția.
Exact același lucru s-a întâmplat și în anul 2023, când prefectul de atunci, și actual președinte al PSD Timișoara, Mihai Ritivoiu, a emis ordinul de sancționare a primarului din Recaș, aflat într-o situație similară de conflict de interese administrativ. Atunci, prefectul PSD de Timiș Mihai Ritivoiu a aplicat o amendă de 10% din salariu pe o perioadă de 6 luni pentru primarul din Recaș”, a explicat Seidler.
Reconfirmarea lui Dominic Fritz în funcția de președinte al USR vine după ce, joi, Secția de de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curții Supreme de Justiție l-a condamnat pe acesta pentru conflict de interese administrativ.
Fritz, care se consideră nevinovat, anunță că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia prin care îi este interzisă candidatura la orice funcție aleasă până în anul 2030 inclusiv.
![]()
DIVERSE
De la Tomac la Veștea. Nicușor Dan spune motivul pentru care a renunțat la varianta Tomac premier: „Din dialogul cu partidele am fost convins că va trece. Am avut nişte surprize”
Publicat
acum 27 de minutela
19 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Nicușor Dan a precizat că sunt şase săptămâni de când Guvernul Bolojan a căzut, deşi nu trebuia să fie demis, explicând că a avut apoi o încercare cu Eugen Tomac și din dialogul repetat cu partidele a fost convins că va trece, dar a avut nişte surprize.
Șeful statului a adăugat că premierul desemnat Adrian Veştea are foarte multe calităţi care îl recomandă, a lucrat cu bugete, cu fonduri europene, fiind o persoană care a avut abilitatea de a naviga în mediul politic, fără a crea crize.
„Eu nu fac jocuri de partid, nu este mandatul meu. (..) Mandatul meu are mai multe componente, cele două, esenţiale, legate de situaţia în care ne găsim sunt menţinerea direcţiei pro-occidentale şi evitarea unei căderi economice bruşte. Şi atunci am avut o încercare cu domnul Tomac pe care, pe baza informaţiilor repetate pe care le-am obţinut în dialogul cu partidele, am fost convins că va trece.
Am avut nişte surprize şi atunci am ales, repet, fără să intru într-un joc de partid, varianta pe care eu am considerat-o cu cele mai mari şanse de a trece în Parlament, în condiţiile în care nici unul dintre partidele din România nu a venit cu o variantă de majoritate”, a spus Nicuşor Dan la Bruxelles.
„Suntem după şase săptămâni de când guvernul a căzut, nu trebuia să cadă, evident, şi nu vreau să ne întoarcem la decizia de ce a căzut, cine a fost vinovat, că în spaţiul public fiecare are o opinie despre asta. Suntem după şase săptămâni în care niciun partid nu a venit la preşedinte să spună, în urma discuţiilor pe care le-am avut, iată, se conturează o majoritate. Şi varianta Veştea este varianta pe care eu am considerat-o potrivită pentru a strânge o majoritate şi a ieşi în sfârşit din criza asta, guvernul să aibă atribuţii depline, să închidem PNRR şi toate celelalte”, a continuat președintele.
![]()
DIVERSE
Ce părere are UE despre faptul că Guvernul României are nevoie de susţinerea unui partid naţionalist. Preşedintele Nicuşor Dan: „Le-am garantat liderilor europeni că vom păstra direcția pro-europeană”
Publicat
acum 33 de minutela
19 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Nicuşor Dan susţine că a avut o discuţie „deschisă” cu liderii europeni, cărora le-a prezentat toate scenariile formării Guvernului. În acelaşi timp, şeful statului le-a garantat acestora că România nu se va abate de la drumul pro-european.
„În discuțiile avute cu liderii europeni, în mod absolut deschis, le-am prezentat scenariile pe care eu le consider cele mai probabile, garanțiile că o să păstrăm direcția pro-europeană. Numai că față de publicul de România, în acest proces nu ar fi corect să fac analiza scenariilor„, a declarat Nicuşor Dan la finalul reuniunii Consililui Europei.
În ceea ce privește acuzațiile legate de schimbarea de poziție față de declarațiile sale anterioare din luna mai, când excludea susținerea unui guvern minoritar sprijinit de partide naționaliste, Nicușor Dan a negat că și-a schimbat strategia.
„Nu s-a schimbat nimic. Am dat un mandat și am speranța că partidele pro-occidentale vor vota premierul pe care l-am desemnat. Sunt foarte multe ipoteze, n-am urmărit ce s-a întâmplat, înțeleg că inclusiv PSD avea azi o întâlnire, sunt foarte multe ipoteze și scenarii și nu vreau să intru în asta”, a explicat el.
Întrebat unde trasează „linia roșie” în procesul de formare a guvernului, șeful statului a reiterat două condiții fundamentale: orientarea pro-occidentală și seriozitatea financiară.
„Păstrarea direcției pro-occidentale și o seriozitate financiară, piețele sunt cu ochii pe noi. Elementul timp, dacă am fi Olanda sau Belgia, am putea să stăm un an ca să negociem. Numai că timpul ne presează”, a punctat Niucşor Dan.
![]()
DIVERSE
Procurorul general Cristina Chiriac: Trăim într-o perioadă în care societatea aşteaptă de la instituţiile judiciare mai mult decât aplicarea riguroasă a legii
Publicat
acum 45 de minutela
19 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Cristina Chiriac, a afirmat vineri, la Congresul Avocaților, că instituțiile judiciare trebuie să ofere societății mai mult decât aplicarea strictă a legii, precum și că încrederea publică în justiție depinde de profesionalism, integritate și respectarea drepturilor fundamentale.
În discursul susținut la eveniment, Cristina Chiriac a subliniat rolul esențial al avocaților în înfăptuirea justiției și a vorbit despre așteptările crescânde ale cetățenilor față de sistemul judiciar.
„Participarea la acest eveniment reprezintă nu doar un gest de respect instituţional, ci şi o recunoaştere a rolului esenţial pe care avocaţii îl au în înfăptuirea justiţiei. Trăim într-o perioadă în care societatea aşteaptă de la instituţiile judiciare mai mult decât aplicarea riguroasă a legii.
Citește și : Denise Rifai, chemată din nou la DNA. Primele imagini cu vedeta TV la sediul Direcției Naționale Anticorupție FOTO
Cetăţenii aşteaptă profesionalism, integritate, eficienţă şi, mai presus de toate, garanţia că drepturile şi libertăţile lor sunt protejate”, a declarat Cristina Chiriac.
Șefa Ministerului Public a arătat că aceste așteptări nu pot fi îndeplinite decât prin colaborarea tuturor profesiilor juridice și a insistat asupra ideii că diferențele de rol dintre procurori și avocați nu înseamnă o opoziție de valori.
„Procurorii şi avocaţii se află adesea pe poziţii procesuale diferite. Este firesc. Rolurile noastre sunt distincte şi sunt definite de lege. Dar diferenţa de rol nu trebuie confundată niciodată cu opoziţia de valori.
Dimpotrivă, avem aceeaşi obligaţie fundamentală: respectarea legii, protejarea drepturilor omului şi consolidarea încrederii publice în justiţie. Un proces echitabil nu poate exista fără un avocat independent şi fără un procuror imparţial.
Aceste două garanţii nu se exclud, ci se completează. Ele reprezintă expresia maturităţii unei democraţii şi a unui sistem judiciar care funcţionează în interesul cetăţeanului”, a mai transmis procurorul general.
Cristina Chiriac a vorbit și despre presiunile tot mai mari cu care se confruntă sistemul judiciar, de la criminalitatea organizată și corupție până la fraudele informatice și atacurile asupra valorilor democratice, arătând că toate acestea impun răspunsuri instituționale care să fie adaptate realităților actuale.
„Criminalitatea organizată transfrontalieră, corupţia, criminalitatea informatică, atacurile asupra valorilor democratice şi noile forme de fraudă reclamă răspunsuri instituţionale ferme şi profesioniste.
În acelaşi timp, transformarea digitală a societăţii ne obligă să regândim metodele de lucru, să investim în competenţe şi să adaptăm instrumentele juridice la realităţile prezentului. În faţa acestor provocări, dialogul dintre instituţiile judiciare şi profesiile juridice devine mai important ca oricând”, a adăugat ea.
Procurorul general a pledat și pentru un dialog instituțional mai consistent între Ministerul Public și profesia de avocat.
„Ministerul Public îşi reafirmă disponibilitatea de a continua şi de a dezvolta acest dialog instituţional cu profesia de avocat. Există teme care ne preocupă deopotrivă: durata procedurilor judiciare, accesul efectiv la justiţie, protecţia victimelor, respectarea drepturilor procesuale, adaptarea legislaţiei la exigenţele europene şi consolidarea încrederii cetăţenilor în actul de justiţie.
Încrederea publică nu se câştigă prin declaraţii. Ea se construieşte zilnic prin profesionalism, competenţă şi conduită etică. Fiecare procuror şi fiecare avocat contribuie, prin activitatea sa, la imaginea justiţiei în societate. De aceea, responsabilitatea noastră este una comună”, a mai transmis Cristina Chiriac.
Cristina Chiriac a spus că justiția aparține cetățenilor și există pentru aceștia, nu pentru profesiile juridice care o compun.
„Ea aparţine cetăţenilor şi există pentru cetăţeni. Din această perspectivă, cred că misiunea noastră comună este aceea de a apăra nu doar litera legii, ci şi valorile care dau sens legii: libertatea, demnitatea umană, egalitatea în faţa legii şi respectul pentru drepturile fundamentale”, a afirmat procurorul general.
![]()
DIVERSE
Preşedintele Nicuşor Dan minimizează efectele deciziei Tribunalului Ilfov în scandalul din PNL: „Sunt insignifiante. O voință politică n-a fost niciodată cenzurată de instanțele de judecată”
Publicat
acum o orăla
19 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Biroul Politic Național a decis luni, într-una din decizii, că grupurile parlamentare ale PNL sunt mandatate să nu susțină învestirea unui guvern propus de Adrian Veștea și că parlamentarii PNL ori nu vor participa la vot, ori vor exprima opțiunea „prezent, nu votez”. În decizie se mai precizează că nerespectarea acestei decizii atrage pierderea calității de mebru al partidului, conform prevederilor statutare.
Într-o altă decizie, BPN al PNL a hotărât că orice membru al PNL care acceptă o nominalizare pentru funcția de prim-ministru sau de ministru fără aprobarea forurilor de conducere ale partidului va fi exclus din partid, conform prevederilor statutare.
Aceste două decizii au fost contestate la Tribunalul Ilfov de 16 membri PNL, susţinători ai premierului desemnat, Adrian Veștea. Tribunalul Ilfov le-a acceptat cererea la două ore după ce solicitarea a fost depusă.
Preşedintele Nicuşor Dan este de părere că Ilie Bolojan nu se va împiedica în sentinţa Tribunalului şi va da curs deciziilor adoptate cu majoritate de voturi în BPN al PNL.
„Vă rog să mă scuzați, dar decizia a căpătat la anumiți oameni care se exprimă în spațiul public efecte apocaliptice. E o hotărâre, habar nu am, nu mă pronunț, dar care ca efecte este, cum să vă spun, insignifiantă.
În 35 de ani de democrație ați văzut vreun partid să se jeneze să dea oameni afară pentru că există un motiv sau nu există un motiv? E o voință politică care n-a fost niciodată, poate din păcate, cenzurată de instanțele de judecată„, a declarat Nicuşor Dan a finalul reuniunii Consiliului European care s-a desfăşurat la Bruxelles.
![]()
DIVERSE
PNL a votat cu o majoritate zdrobitoare convocarea Congresului extraordinar de duminică. Peste 600 de delegați au fost pentru
Publicat
acum o orăla
19 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

UPDATE Consiliul Național al PNL a decis vineri, cu largă majoritate, organizarea Congresului extraordinar programat pentru duminică, după ce 606 delegați au votat în favoarea convocării, 68 s-au pronunțat împotrivă, iar 6 s-au abținut.
Votul de vineri deschide oficial calea pentru Congresul extraordinar al PNL, unde este așteptat ca președintele Ilie Bolojan să propună și modificarea statutului partidului, astfel încât să își poată forma o nouă echipă de conducere.
Adrian Veștea, premierul desemnat de președintele Nicușor Dan, a anunțat că va candida la congres.
Știre inițială
Ședință extrem de importantă, vineri, la PNL. Consiliul Naţional al partidului se reuneşte pentru convocarea unui congresului extraordinar de duminică.
Întâlnirea de vineri este programată să înceapă la ora 17:00 și se va desfășura online, cu participarea a 800 de liberali.
Pe ordinea de zi se află convocarea congresului pentru duminică, ora 12:00, stabilirea agendei acestuia și modificare statutului partidului. Surse liberale susțin că se dorește reducerea numărului de prim-vicepreşedinți ai PNL, de la patru la unul. În prezent, partidul are trei prim-vicepreședinți – Adrian Veştea, Nicoleta Pauliuc și Ciprian Ciucu -, după ce Cătălin Predoiu a demisionat miercuri din această funcție.
Ședința Consiliului Naţional al PNL a fost convocată de BPN după ce Adrian Veştea a refuzat să se supună ultimatumului partidului de a-şi depune mandatul de premierul desemnat.
„Partidul Naţional Liberal are nevoie de claritate, de decizii asumate şi de o direcţie confirmată fără echivoc. De aceea, am propus astăzi organizarea Congresului extraordinar al PNL pe 21 iunie. Nu ni l-am dorit, dar situaţia o impune. Este momentul să punem lucrurile în ordine, să clarificăm direcţia partidului şi să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut pentru românii care ne-au acordat încrederea. Sunt convins că a fi coerenţi între ceea ce spunem şi ceea ce facem este o condiţie de bază pentru a putea fi un partid pe care te poţi baza, un partid al modernizării României”, a subliniat șeful liberalilor, Ilie Bolojan, după decizia BPN.
Ședința de vineri are loc după o serie de zile horror pentru PNL, începută prin desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier, fără anunțarea sau consultarea PNL, și marcată joi de ”explozia” dosarului penal ce-l vizează pe Ciprian Ciucu.
Luni, tot BPN s-a pronunţat împotriva participării partidului la un guvern cu PSD (39 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă”, patru abţineri), împotriva susţinerii unui cabinet condus de Adrian Veştea (41 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă”, două abţineri) şi pentru a-i cere acestuia să-şi depună mandatul de premier desemnat (39 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă”, trei abţineri). O altă decizie a fost ca parlamentarii PNL care vor vota Guvernul Veştea sau cei care ar putea fi propuşi în acest Cabinet să îşi piardă calitatea de membri ai partidului.
Marţi, conducerea PNL a anunţat că Veştea se situează în afara partidului, pentru nu şi-a depus mandatul de premier desemnat.
„Desemnarea lui Adrian Veştea pentru formarea unui guvern s-a realizat fără aprobarea forurilor statutare ale PNL, cu încălcarea Statutului partidului. PNL consideră că formula de guvernare propusă de Adrian Veştea conduce, în fapt, la formarea unui Guvern condus şi susţinut de PSD, contrar deciziilor adoptate de Biroul Politic Naţional. Potrivit art. 45 alin. (3) şi art. 26 alin. (2) lit. b) din Statutul PNL, deciziile organismelor de conducere ale partidului sunt obligatorii pentru toţi membrii”, au transmis liberalii.
Potrivit statutului PNL, sancţionarea liberalilor cu funcţii alese în Congresul PNL, cum este cazul prim-vicepreşedintelui, se va decide prin votul membrilor Congresului, în urma unei propuneri a BPN, adoptate de către Consiliul Naţional.
În aceste condiţii, 16 parlamentari ai partidului, contestatari ai lui Bolojan, au cerut Tribunalului Ilfov suspendarea deciziilor luate în Biroul Politic Naţional al PNL din 15 iunie privind sancţionarea parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veştea. Tribunalul Ilfov le-a dat joi câştig de cauză acestora şi a decis suspendarea acestor decizii ale BPN, iar, ca urmare, PNL a anunţat că va ataca în termenul legal această hotărâre a Tribunalului Ilfov şi că partidul îşi va desfăşura în continuare activitatea politică fără impedimente, pe baza propriilor decizii.
Cei 16 rebeli petiționari sunt Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prişcă, George Scarlat, Ionuţ Stroe, Mihail Veştea, Sebastian Mihai Rusu și Eduard Tatian Mititelu.
Pe de altă parte, Adrian Veştea şi-a anunţat intenţia de a candida pentru șefia PNL, la congresul partidului.
La acest congres extraordinar sunt aşteptaţi să participe 2.500 de delegaţi din toată ţara, dintre care 500 de drept şi 2.000 aleşi de organizaţiile partidului din teritoriu, notează stiripesurse.
Adrian Veştea a fost desemnat premier duminică dimineaţă de către preşedintele Nicuşor Dan, după ce Eugen Tomac şi-a depus mandatul. Veştea nu a depus încă la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor, un nou orizont de timp pentru acest demers fiind luni.
![]()

Dominic Fritz a fost reconfirmat în funcția de președinte al USR în unanimitate: „Considerăm că decizia ICCJ este profund nedreaptă și disproporționată”

De la Tomac la Veștea. Nicușor Dan spune motivul pentru care a renunțat la varianta Tomac premier: „Din dialogul cu partidele am fost convins că va trece. Am avut nişte surprize”

Ce părere are UE despre faptul că Guvernul României are nevoie de susţinerea unui partid naţionalist. Preşedintele Nicuşor Dan: „Le-am garantat liderilor europeni că vom păstra direcția pro-europeană”
Cine sare în apărarea lui Ciucu. Scandalurile și controversele lui Ludovic Orban
Tensiune între SUA și Italia. Meloni îl face mincinos pe Trump

VESTE URIAȘĂ PENTRU CURTEA DE ARGEȘ! După 9 luni de coșmar și „Criza Apei”, buletinele DSP arată că apa este din nou POTABILĂ. Autoritățile TAC în continuare!

Revolta unui preot din Argeș, lăsat fără drept de slujire: „Ar trebui să vă intereseze că nu avem Guvern, țara e așa cum o vedeți!”

Alina Gorghiu pune gaz pe foc și anunță că primarii din PNL din Argeș îl susțin pe Adrian Veștea

Adrian Dumbravă, managerul SJU Pitești, ales membru în Adunarea Națională Bisericească – ÎPS Calinic l-a poftit la Curtea de Argeș

ȚEAPĂ PE INTERNET: Un bărbat din Curtea de Argeș a plătit 500 de euro pe anvelope „fantomă”!

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

CRUZIME LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ: Bărbat de 63 de ani, reținut de polițiști după ce și-a ucis câinele în bătaie
O cruzime fără margini a avut loc în județul Argeș, unde un bărbat a fost reținut de polițiști după ce...

Alertă în Argeș: Trafic restricționat pe DN 73 și locatari evacuați în Mărăcineni, după alerta privind un colet suspect
O mobilizare masivă a forțelor de ordine are loc în aceste momente în localitatea Mărăcineni, județul Argeș. Autoritățile au instituit...

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aprobat planul de recrutare pentru prima serie din 2026 a soldaților și gradaților profesioniști. Românii...

Circulația se reia de ASTĂZI PE DJ 741 ȘTEFĂNEȘTI – MIOVENI, dar cu restricții de tonaj și semafoare!
O veste mult așteptată de mii de șoferi din județul Argeș! După luni bune de blocaj și rute ocolitoare care...
Curtea de Argeș

Cazare Argeș – Locul unde relaxarea întâlnește cazarea la superlativ în inima Argeșului, Casa Narcisa
Atunci când agitația cotidiană devine copleșitoare, evadarea în natură rămâne singurul remediu veritabil. Dacă ești în căutarea unei destinații care...

VESTE URIAȘĂ PENTRU CURTEA DE ARGEȘ! După 9 luni de coșmar și „Criza Apei”, buletinele DSP arată că apa este din nou POTABILĂ. Autoritățile TAC în continuare!
După aproape 9 luni de calvar, în care zeci de mii de argeșeni au trăit cu frica în sâni și...

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! Joi seara, dezinsecție în parcurile și locurile de joacă din oraș – CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI
Primăria Municipiului Curtea de Argeș anunță că acțiunea de dezinsecție terestră, programată inițial pentru data de 10 iunie și amânată...

URSUL A ATACAT LÎNGĂ CAMPING DRACULA! O TURISTĂ GERMANĂ, SFÂȘIATĂ DE ANIMAL
Atac de groază în această după-amiază în județul Argeș! O tânără de cetățenie germană a trăit clipe de coșmar după...

ȚEAPĂ PE INTERNET: Un bărbat din Curtea de Argeș a plătit 500 de euro pe anvelope „fantomă”!
O afacere online care părea avantajoasă s-a transformat într-un coșmar pentru un localnic din Curtea de Argeș, dar povestea s-a...
Mioveni

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
În data de 8 iunie DSVSA Giurgiu, în baza propunerii DSVSA Argeş, a dispus închiderea adăpostului. ASPA IVETS, administratorul adăpostului...

DOCUMENTE REGATUL ARGEȘULUI | Banii pentru comunele din Argeș, împărțiți în CJ. Liberalii au votat „pentru”, dar acuză alocări discreționare
Luni, 8 iunie, Consiliul Județean Argeș s-a întrunit într-o ședință extraordinară pentru a aproba repartizarea unor sume vitale pentru comunitățile...
Câmpulung

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...

Incendiu violent în Câmpulung: Un autoturism a ars în totalitate, alte trei mașini au fost avariate
Un incendiu puternic a izbucnit pe strada Nicolae Iorga din municipiul Câmpulung, alertând autoritățile și locatarii din zonă. Un autoturism...

DEZASTRU ÎN ARGEȘ! Niciun metru de asfalt turnat în prima jumătate a anului! Alina Nicolau, șefa Regiei de Drumuri: „Ce începe prost, se termină și mai prost!”
Situație absolut incredibilă și de o gravitate fără precedent în județul Argeș, sub conducerea catastrofală a trupei PSD, coordonată de...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăUn viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA
ACTUALacum 2 săptămâniDEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?
ACTUALacum 2 săptămâniÎPS Calinic s-a lepădat de Ion Mînzînă! Șeful PSD Argeș a fost lăsat FĂRĂ DREPT DE VOT din cauza limbajului suburban și a scandalurilor politice!
ACTUALacum o săptămânăALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
ACTUALacum o săptămânăLagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
DIVERSEacum 2 săptămâniCe dietă ține Mihaela Bilic când vrea să slăbească rapid. Scapă de 3 kilograme în două săptămâni
DIVERSEacum 2 săptămâniMedicii nu mai fac gărzi de weekend în spitale. La Dăbuleni, pacienţii au fost direcţionaţi către alte spitale
ACTUALacum 2 săptămâniDEZASTRU ÎN ARGEȘ! Niciun metru de asfalt turnat în prima jumătate a anului! Alina Nicolau, șefa Regiei de Drumuri: „Ce începe prost, se termină și mai prost!”











Ultimele Comentarii