DIVERSE
Ce gătește Gina Pistol cel mai des și cum și-a învățat fiica să mănânce sănătos: „Sunt muncitoare, îmi fac timp”
Publicat
acum o orăla
Autor
Ziarul PROFIT

Gina Pistol, în vârstă de 45 de ani, a trecut printr-o schimbare fizică spectaculoasă în ultimul an, reușind să ajungă din nou la silueta pe care o avea înainte de naștere. Vedeta a mărturisit că a renunțat la obiceiurile nepotrivite și că a introdus în stilul de viață al familiei alimente sănătoase și nutritive.
Preparatul iubit de Josephine, fiica Ginei Pistol: „În fiecare zi trebuie să mănânce”
Într-un interviu recent, prezentatoarea de la Pro TV a explicat că, deși are un program încărcat, își face mereu timp să pregătească mese delicioase și sănătoase, în special pentru fiica sa. Vedeta a mărturisit că încă de la începutul diversificării, a ales să îi formeze lui Josephine obiceiuri alimentare sănătoase, fără zahăr sau fast-food.
„La noi în casă se mănâncă sănătos. Și Josephine. Pe ea, de exemplu, o țin cât mai departe, cât pot eu, de zahăr și de junk food. Și dacă mergem undeva unde este multă mâncare diversificată, întotdeauna mă întreabă: «Mama, e ok să mănânc asta?». Dar cred că, cumva, știe și ea ce are voie să mănânce și ce nu are voie să mănânce”, a declarat Gina Pistol pentru Wowbiz.
În același timp, vedeta a mai recunoscut și care este preparatul care nu lipsește niciodată din meniu. Lui Josephine îi place să mănânce ciorbă, așa că Gina se conformează: „Fiică-mea în fiecare zi trebuie să mănânce un bol de supă sau de ciorbă. E ciorbăreasă”, a mai spus ea.
Citește și: Gina Pistol a dat vestea despre al doilea copil: „Da, acum da. Aș mai avea putere să o iau de la capăt”
Cu toate că se află mereu în preajma bucătarilor renumiți, Gina a mărturisit că nu îndrăznește să le ceară sfaturi culinare, preferând să se inspire de pe internet.
„Da! De ce nu? Ei, stau acum să-i sun, să-i zăpăcesc la cap?”, a mai spus ea.
Totodată, soția lui Smiley a mărturisit că iubește să stea în bucătărie și să prepare bunătăți: „De ce, mă, nu? Ba da, ba da. Eu sunt muncitoare, măi. Îmi fac timp. La zacuscă stai o zi întreagă și te ocupi numai de asta. Dar pe urmă cine mănâncă toată iarna zacuscă?”, a conchis ea.
![]()
Poate îți place și...

Fostul consilier al lui Băsescu își anunță deja candidatura la prezidențiale. La alegerile din 2025 s-a retras la doar două zile după ce intrase în cursa pentru Cotroceni

Ramona de la Clejani dezvăluie că a ajuns în depresie din cauza propriului tată: „Am suferit foarte mult din cauza lui”

Inițiativă legislativă pentru sancționarea traseismului politic. Deputații și senatorii care își părăsesc partidul riscă să piardă mandatul
DIVERSE
Fostul consilier al lui Băsescu își anunță deja candidatura la prezidențiale. La alegerile din 2025 s-a retras la doar două zile după ce intrase în cursa pentru Cotroceni
Publicat
acum 9 minutela
3 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Explicațiile au fost oferite într-o postare pe Facebook, la o zi după ce Avramescu și-a anunțat intenția de a participa la viitoarele alegeri prezidențiale. Fostul consilier prezidențial susține că dorește să candideze independent și că pregătește un program politic care va include modificarea Constituției, reformarea sistemului electoral și reducerea fiscalității, relatează Mediafax.
Avramescu și-a anunțat inițial candidatura în ianuarie 2025, însă a revenit asupra deciziei după numai două zile. La momentul respectiv, nu a prezentat public motivele retragerii, ceea ce a generat numeroase speculații.
„Pentru că anul trecut, în Ianuarie, am anunțat că voi candida și apoi, după doar două zile, am anunțat că renunț la candidatură, trebuie să vă explic ce s-a întâmplat atunci. Chiar și prieteni apropiați au fost nedumeriți și au făcut tot felul de presupuneri. Tatăl meu a fost bolnav. Fratele meu locuiește de 10 ani în Anglia, iar eu eram singurul care putea să îl mai ajute pe tatăl meu cu ceva, mai ales că el ajunsese să fie imobilizat la pat. Starea lui s-a agravat pe parcursul anului. La finele lui Noiembrie 2025 a murit. Avea 82 de ani”, a explicat Avramescu.
Cătălin Avramescu: ”Nu mai aveam timp și energie pentru o campanie electorală”
Fostul consilier prezidențial a precizat că a evitat să vorbească despre situația familială, inclusiv în fața persoanelor apropiate, dar a decis să ofere acum explicații pentru a clarifica împrejurările retragerii.
„Înțelegeți acum de ce nu am făcut până acum nici un fel de comentarii publice cu privire la motivul retragerii mele. Și acum am ezitat să spun ceva, însă am decis că este mai corect să vă spun exact ce a fost. Am auzit tot felul de presupuneri absurde. Adevărul este simplu. Nu mai aveam nici timp și nici energie pentru o campanie”, a transmis acesta.
Avramescu anunță o nouă candidatură la Președinție și critică actuala clasă politică
Luni, fostul consilier al lui Traian Băsescu anunțase că intenționează să intre în cursa pentru următoarele alegeri prezidențiale, susținând că România are nevoie de un candidat independent.
„Am să candidez la următoarele alegeri prezidențiale. De ce? Pentru că, la fel ca milioane de români, m-am săturat să fim conduși de tot felul de caraghioși. Din partea cărui partid? Nu doresc să fiu omul nici unui partid. Ce ideologie am? Sunt un liberal clasic. Am șanse? Da. Contracandidații sunt adevărate catastrofe politice”, a scris Avramescu.
Acesta a invocat inclusiv posibilitatea suspendării președintelui Nicușor Dan, fără a prezenta elemente concrete care să indice declanșarea unei asemenea proceduri.
„Ne trebuie un candidat independent? Da. Altfel riscăm să ne trezim iarăși în turul 2 cu Nicușor Dan vs. George Simion. Acesta e planul partidelor, asta este “resursa umană” pe care ne-o propun. Vă place așa? De ce fac anunțul cu atât de mult timp înainte? Din două motive. E posibil ca Nicușor Dan să fie suspendat. Și pentru că am nevoie de timp pentru a organiza campania”, a afirmat fostul consilier prezidențial.
Avramescu a precizat că își va prezenta în perioada următoare programul electoral, printre propunerile anunțate numărându-se elaborarea unei noi Constituții, schimbarea sistemului electoral, reducerea taxelor și adoptarea unor măsuri împotriva partidelor extremiste.
![]()
DIVERSE
Ramona de la Clejani dezvăluie că a ajuns în depresie din cauza propriului tată: „Am suferit foarte mult din cauza lui”
Publicat
acum 33 de minutela
3 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Ramona de la Clejani s-a căsătorit pe 26 octombrie 2026, însă de la petrecere a lipsit tatăl ei, Ioniță de la Clejani. Pe de altă parte, nici Viorica și Margherita nu au apărut la eveniment, artista explicând motivele pentru care nu le-a vrut la nuntă.
Artista a explicat că cei trei au umilit-o ani la rând, făcându-i viața un adevărat calvar. Ramona a mărturisit că relația cu tatăl său a dus-o într-o depresie severă, iar suferința prin care a trecut a fost mult mai mare decât și-ar fi imaginat cineva. Mai mult, ea nu vede nicio șansă de împăcare, considerând că scandalul nu se va termina niciodată.
„Nu am o relație bună cu tatăl meu, pentru că el a refuzat toată viața să vorbească cu mine. Am suferit foarte mult din cauza lui. Nu l-am invitat la cununia mea pentru că nu mă privește ca pe fiica lui, ci ca pe un dușman. M-am întâlnit cu el la o nuntă, iar nici atunci nu a vorbit cu mine. A doua zi m-am simțit foarte rău și am ajuns într-o depresie severă.
În ceea ce le privește pe Viorica și fiica ei, ele nu fac parte din viața mea. Nu am crescut alături de Viorica și nu avem o relație. De ce le-aș invita? M-au urât toată viața și nu văd de ce aș aduce lângă mine persoane care nu mi-au dorit niciodată binele. Nu am nevoie de încă o umilință în viața mea”, a spus Ramona de la Clejani pentru Cancan.
Cum și-a cunoscut Ramona de la Clejani partenerul: „Nu suntem perfecți, ne mai certăm”
Vedeta a vorbit și despre nuntă, mărturisind că evenimentul a ieșit așa cum și-a dorit. Absența tatălui ei nu i-a stricat starea de spirit, fiind înconjurată de oameni dragi. Ramona a precizat și faptul că anul următor urmează să aibă loc cununia religioasă.
„Cununia mea a fost o zi plină de emoții. Toată seara nu am dormit nici eu, nici fetele, însă am reușit să-mi depășesc emoțiile. Când am văzut atâtea persoane în jurul meu, m-am bucurat enorm. M-am distrat toată ziua și toată noaptea alături de prietenele și fetele mele. La anul ne-am promis că vom face și nunta”, a spus ea.

Mai mult, vedeta a vorbit despre cum și-a cunoscut partenerul și despre cum decurge relația. Ramona a recunoscut că relația lor nu este lipsită de certuri și că nu sunt un cuplu perfect, însă chiar și atunci când apar tensiuni, reușesc să ajungă la un numitor comun.
„Pe soțul meu l-am cunoscut în formația cu care cântă. La vremea aceea, el era managerul formației și se ocupa inclusiv de mine, să ajung la timp la evenimente. Așa a început povestea noastră.
Nu suntem perfecți, ne mai certăm, dar certurile nu durează mult. De multe ori, el spune că sunt cu gura mare. Alteori, mă lasă pur și simplu în lumea mea: eu vorbesc, eu mă aud și tot eu îmi văd de treabă. Avem cinci ani împreună. Am luat un teren în Pipera, iar de acolo el mi-a spus că trebuie să ne stabilim, pentru că nu ne mai despărțim”, a mai spus ea.
![]()
DIVERSE
Inițiativă legislativă pentru sancționarea traseismului politic. Deputații și senatorii care își părăsesc partidul riscă să piardă mandatul
Publicat
acum 45 de minutela
3 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Propunerea legislativă vizează modificarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor și este semnată de opt parlamentari, dintre care șapte deputați și un senator. Printre inițiatori se numără și Andreea-Petronela Cîmpianu, aleasă pe listele SOS România, care ulterior a părăsit formațiunea și s-a alăturat grupului parlamentar al PNL.
Cum ar putea fi revocat mandatul unui parlamentar
Potrivit proiectului, articolul 8, alineatul (2), din Legea nr. 96/2006 ar urma să fie modificat pentru a permite revocarea mandatului în anumite situații.
În prezent, legislația stabilește că „Mandatul de deputat sau de senator nu poate fi întrerupt, suspendat sau revocat.”
Inițiatorii propun înlocuirea acestei prevederi cu următorul text:
„Mandatul de deputat sau de senator poate fi revocat, în cazul demisiei dln partidul pe listele căruia a fost ales sau dacă demisionează din grupul parlamentar al partidulul pe lista căruia a fost ales. Preşedintele ia act de demisie și supune votului plenului Camerei adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator.”
Astfel, președintele Camerei din care face parte parlamentarul ar urma să constate demisia și să supună votului plenului hotărârea privind vacantarea mandatului.
Proiectul prevede și eliminarea alineatului (4) din articolul 33, care reglementează în prezent situația parlamentarilor ce părăsesc grupurile politice.
„Deputații sau senatorii care părăsesc grupul parlamentar din care fac parte în conformitate cu alin. (1) devin deputați sau senatori neafiliați, dacă nu se afiliază unui alt grup parlamentar. Deputații și senatorii rămași neafiliați nu își pot constitui grupuri parlamentare.”
Cine sunt inițiatorii proiectului de lege
Propunerea este semnată de senatorul neafiliat Dumitru Manea și de deputații Florin Caragață, Tudor Ionescu, Sorin-George Oltenașu, Mihai-Adrian Țiu, Elena-Laura Toader și Vlad-Andrei Vidra, toți menționați ca reprezentanți SOS România, precum și de Andreea-Petronela Cîmpianu.
Aceasta din urmă figurează ca neafiliată în lista inițiatorilor, deși, potrivit informațiilor publicate pe pagina oficială a grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, face parte în prezent din grupul liberalilor.
Cîmpianu se numărase anterior printre parlamentarii care au susținut moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, în luna mai.
![]()
DIVERSE
Divorț de răsunet în showbiz! Angela Martini și Dragoș Săvulescu se despart după 9 ani de mariaj: „Relația noastră a ajuns la final. Îi doresc lui Dragoș toată fericirea”
Publicat
acum 55 de minutela
3 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Primele speculații privind problemele din căsnicia celor doi au apărut în luna iunie 2026, când Angela Martini a publicat pe rețelele sociale mai multe mesaje cu subînțeles. Deși nu a menționat numele soțului său, mesajele sale vorbeau despre sacrificii nerecunoscute, loialitate uitată și persoane manipulatoare.
Problemele cu care Angela Martini s-a confruntat în căsnicie
Soția lui Dragoș Săvulescu a lăsat atunci să se înțeleagă că trece printr-o perioadă dificilă și că se simte rănită de comportamentul unei persoane apropiate. În mesajele distribuite, Angela Martini a vorbit despre oamenii neasumați, care încearcă să arunce vina asupra celorlalți.
Citeste si Ce sfaturi amoroase îi dă Ramona Olaru lui Aris Eram: „Eu i-am spus direct tot ce am avut de zis”
„Ani de sacrificiu devin uitați. Ani de loialitate devin uitați. Ani în care le-ai dus problemele în spate devin uitați. Deodată, întreaga poveste începe în ziua în care spui, în sfârșit, ‘destul’. Atunci am învățat ceva: unii oameni nu vor adevărul. Ei au nevoie de un ticălos, pentru că, fără unul, ar trebui să se uite în oglindă. Cel mai mare truc pe care îl reușesc unii oameni este să te convingă că reacția ta este problema, ignorând complet ceea ce a creat-o. Am învățat asta pe calea cea mai grea.

Poți oferi cuiva loialitatea ta, energia ta, tinerețea ta, liniștea ta, viitorul tău. Poți duce bătălii alături de ei care nu au fost niciodată ale tale. Poți suporta consecințe care aparțin alegerilor altei persoane. Și, într-o zi, te trezești și realizezi că, în timp ce tu încercai să-i oferi cuiva o viață mai bună, acea persoană ți-o lua în mod silențios pe a ta”, au fost o parte dintre mesajele pe care le-a distribuit Angela Martini, în vară, pe rețelele sociale.

Modelul a continuat seria declarațiilor cu un alt mesaj, în care a spus că își dorește libertatea înapoi și a vorbit despre suferința provocată de o persoană care, ulterior, ar fi încercat să o facă responsabilă pentru propriile răni.
„Îmi vreau libertatea înapoi. Nu umpli viața cuiva cu probleme, frică, sacrificii, pierderi, incertitudine și durere, ca mai apoi să acționezi șocat că apar răni. Cea mai mare insultă nu este suferința, cea mai mare insultă este să creezi suferința și apoi să dai vina pe cealaltă persoană pentru că sângerează“, a mai scris Angela Martini.


Angela Martini și Dragoș Săvulescu au depus actele de divorț în 2025
Ulterior, s-a aflat că problemele din căsnicia celor doi ajunseseră deja în instanță. Angela Martini și Dragoș Săvulescu depuseseră actele de divorț încă din luna octombrie 2025, iar motivul invocat ar fi fost „diferențele ireconciliabile”.
La momentul respectiv, Angela Martini ar fi solicitat ca fiul lor, Kyree, să locuiască atât cu ea, cât și cu tatăl său. Totodată, modelul ar fi cerut și pensie alimentară.
Acum, după mai multe luni de speculații și mesaje care au alimentat zvonurile privind despărțirea, cei doi au confirmat oficial că relația lor a ajuns la final.
Primele declarații după divorț: „Îi doresc lui Dragoș toată fericirea”
Anunțul separării a fost făcut de Angela Martini, care a descris căsnicia cu Dragoș Săvulescu drept un capitol important din viața sa. Fosta Miss Universe Albania a subliniat că fiul lor rămâne cel mai frumos lucru pe care l-au realizat împreună și că bunăstarea acestuia va fi mereu prioritatea amândurora, indiferent de problemele dintre ei.
Modelul i-a urat fostului partener toată fericirea și le-a mulțumit celor care îi urmăresc pentru discreția și respectul de care au dat dovadă în această perioadă dificilă.
„După un capitol plin de însemnătate petrecut împreună, relația noastră a ajuns la final. Fiul nostru rămâne cel mai important și minunat cadou al timpului petrecut împreună, iar fericirea și starea lui de bine vor fi întotdeauna prioritatea noastră. Îi doresc lui Dragoș toată fericirea. Vă mulțumesc pentru bunătate și pentru că ne respectați intimitatea!”, a scris Angela Martini, pe Instagram.
![]()
DIVERSE
Lukașenko anunță că războiul din Ucraina se va încheia în următoarele luni. Liderul belarus susține că Trump împiedică izbucnirea unui conflict nuclear
Publicat
acum 2 orela
3 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Declarațiile au fost făcute marți, în cadrul celei de-a IV-a Conferințe internaționale de la Minsk privind securitatea eurasiatică, potrivit agenției belaruse BELTA. Lukașenko, unul dintre principalii aliați ai președintelui rus Vladimir Putin, a reiterat disponibilitatea Belarusului de a găzdui negocieri de pace între Moscova și Kiev, în condițiile în care în februarie 2027 se vor împlini cinci ani de la declanșarea invaziei rusești la scară largă.
„Războiul din Ucraina se va încheia în lunile următoare. Este opinia mea personală. Destul, nu mai sunt forţe şi nici resurse. Toţi au obosit”, a afirmat Lukașenko.
Președintele belarus a susținut că populația țării sale dorește ca „această vărsare de sânge şi această confruntare între două popoare înfrăţite”, cel rus și cel ucrainean, „să se încheie cât mai repede posibil”.
„Dacă nu ne oprim, dacă alegem calea escaladării, vom ajunge cu siguranţă la cel De-al Treilea Război Mondial”, a avertizat acesta.
Lukașenko propune organizarea unor noi negocieri de pace la Minsk
Liderul belarus a declarat că țara sa este pregătită să contribuie la identificarea unei soluții diplomatice și a lansat o invitație pentru organizarea unor noi discuții între reprezentanții Rusiei și Ucrainei.
„Suntem dispuşi să continuăm să oferim o contribuţie reală la soluţionarea conflictului şi să minimizăm consecinţele acestuia. Nu există alternative la o soluţie paşnică. Dacă doriţi să ajungeţi la un acord, vă rugăm să veniţi. Veniţi la Minsk”, a afirmat el.
Lukașenko a recunoscut că Belarus „este implicat în conflictul din Ucraina”, motiv pentru care „suntem foarte interesaţi în aceste negocieri de pace”.
„Haideţi, să discutăm. Fără niciun fel de intermediari. Nu vreau să joc rolul de mediator. Mai ales că interesul nostru în aceste negocieri este considerabil”, a adăugat președintele belarus.
Lukașenko susține că Donald Trump împiedică izbucnirea unui război mondial
Președintele Belarusului a abordat și rolul administrației americane în eforturile diplomatice pentru încheierea conflictului, apreciind că acțiunile președintelui Donald Trump contribuie la evitarea unei confruntări militare globale.
„Trump, prin acţiunile sale, oricât de contradictorii ar fi acestea, împiedică ca lumea să fie târâtă într-un al Treilea Război Mondial”
„Nu degeaba vorbesc atât de des despre americani, de ei depind multe. Politica preşedintelui Trump polarizează lumea şi stârneşte, să nu ne ascundem, critici întemeiate. Dar adevărul este că Trump, prin acţiunile sale, oricât de contradictorii ar fi acestea, împiedică, în esenţă, ca lumea să fie târâtă într-un al Treilea Război Mondial, care ar putea fi unul nuclear”, a declarat Lukașenko.
Critici la adresa ONU
În aceeași intervenție, liderul de la Minsk a criticat eficiența Organizației Națiunilor Unite, exprimându-și temerea că instituția ar putea avea aceeași soartă ca Liga Națiunilor, desființată după incapacitatea de a preveni izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Referindu-se la activitatea ONU, Lukașenko a afirmat că „Aici se vorbeşte mult, dar se face puţin”.
„Cu tot respectul pentru această organizaţie, aici se vorbeşte mult, dar se face puţin. La vremea sa, Liga Naţiunilor, care a fost înlocuită de ONU, s-a dezintegrat din cauza incapacităţii de a preveni Al Doilea Război Mondial. Mi-e teamă că ONU va avea aceeaşi soartă. Nu aş vrea asta!”, a declarat președintele Belarusului.
![]()
DIVERSE
Nicușor Dan îl primește la Cotroceni pe Elbridge Colby, oficial american implicat în evaluarea prezenței militare a SUA în Europa. Colby ar fi cerut unor state NATO să tempereze declarațiile despre Rusia
Publicat
acum 2 orela
3 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Vizita oficialului american are loc într-o perioadă în care administrația de la Washington își reevaluează prioritățile de securitate în Europa. Colby a fost menționat recent într-o relatare Reuters potrivit căreia reprezentanți ai Pentagonului ar fi solicitat mai multor state membre NATO să își modereze declarațiile publice referitoare la amenințarea reprezentată de Rusia.
Înaintea întrevederii cu Nicușor Dan, oficialul american a avut o întâlnire la Washington cu Marius Lazurca, consilier prezidențial al României. Acesta a prezentat, într-o postare pe rețeaua X, principalele discuții purtate cu reprezentanții administrației americane.
„O săptămână productivă la Washington: subsecretarul pentru Politica de Apărare al SUA, Elbridge Colby, subsecretarul de stat pentru Afaceri Politice, Allison Hooker, subsecretarul de stat pentru Controlul Armamentului și Securitate Internațională, Thomas DiNanno, și consilierul secretarului de stat, Dan Holler, precum și întâlniri cu membri ai Congresului, reprezentanți ai unor think tank-uri și ai presei.
România este un aliat indispensabil al Statelor Unite în regiunea Mării Negre, se află în prima linie și își îndeplinește responsabilitățile. Suntem pregătiți să facem mai mult, înțelegând totodată că o descurajare pe termen lung necesită solidaritatea SUA și o prezență militară și economică mai puternică a Statelor Unite în România”, a transmis Marius Lazurca.
Elbridge Colby ar fi cerut unor state NATO să își tempereze declarațiile despre Rusia
Potrivit Reuters, oficiali ai Pentagonului ar fi transmis în ultimele săptămâni unor aliați europeni că declarațiile publice referitoare la amenințarea rusă ar trebui formulate într-un ton mai moderat.
Patru persoane familiarizate cu discuțiile au declarat agenției că solicitările au fost adresate inclusiv Lituaniei, Letoniei și Estoniei, în cadrul unor întrevederi bilaterale.
Reprezentanții americani ar fi argumentat că anumite afirmații ale oficialilor europeni au afectat securitatea continentului. Nu este clar dacă mesaje similare au fost transmise și altor guverne din Europa.
Sursele Reuters l-au indicat pe Elbridge Colby printre oficialii care ar fi formulat aceste solicitări. Acesta are un rol important în evaluarea efectivelor militare americane staționate pe continentul european.
Contactat pentru un punct de vedere, un reprezentant al Pentagonului a refuzat să confirme informațiile.
„Conversațiile private dintre aliați sunt exact asta, private, așa că nu vom comenta aceste acuzații”, a declarat oficialul american.
![]()

Fostul consilier al lui Băsescu își anunță deja candidatura la prezidențiale. La alegerile din 2025 s-a retras la doar două zile după ce intrase în cursa pentru Cotroceni

Ramona de la Clejani dezvăluie că a ajuns în depresie din cauza propriului tată: „Am suferit foarte mult din cauza lui”

Inițiativă legislativă pentru sancționarea traseismului politic. Deputații și senatorii care își părăsesc partidul riscă să piardă mandatul

Divorț de răsunet în showbiz! Angela Martini și Dragoș Săvulescu se despart după 9 ani de mariaj: „Relația noastră a ajuns la final. Îi doresc lui Dragoș toată fericirea”

Ce gătește Gina Pistol cel mai des și cum și-a învățat fiica să mănânce sănătos: „Sunt muncitoare, îmi fac timp”

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA

Performanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!

Decizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc

I-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!

GROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Poliția Argeș și Garda de Mediu au dat iama in cimitirele de mașini din județ
În perioada 19-29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu...

I-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
Locuitorii din județul Argeș vor plăti cu aproape 40% mai mult pentru serviciile de salubritate, după ce proiectele privind majorarea...

CE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
Online-ul argeșean a fost inundat de ieri cu postări triumfaliste venite din partea PSD și a presei obediente, menite să...

GROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL
Un incident deosebit de grav a avut loc marți seară, 27 octombrie 2026, la un complex sportiv cunoscut din orașul...
Curtea de Argeș

Performanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!
Micii inventatori argeșeni cuceresc scena tehnologiei! Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș are motive întemeiate de mândrie,...

ULTIMĂ ORĂ: Transfăgărășanul se închide din cauza vremii nefavorabile
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, începând cu ora 18:00, pe sectorul cuprins între...

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
Sute de primării din România s-ar putea închide definitiv în urma reformei administrativ-teritoriale pe care Partidul Social Democrat (PSD) intenționează...

Fără șefii județului alături, ministrul PSD al Transporturilor a venit în Argeș să anunțe deschiderea Lotului 4 Sibiu-Pitești
Noul ministru al Transporturilor și Infrastructurii din Guvernul PSD, Ștefan Ovidiu Popa, a efectuat marți, 27 octombrie, o vizită de...

AU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”
Sărbătoarea milenară a Focului lui Sumedru, păstrată cu sfințenie în satele din județul Argeș, a ajuns să fie deturnată de...
Mioveni

ARGEȘUL S-A SĂTURAT, arată ultimul sondaj! Prăbușire istorică pentru PSD și USR – Ion Mînzînă, DEMOLAT
Argeșenii semnalează o ruptură profundă față de partidele tradiționale. Cel mai recent sondaj de opinie realizat săptămâna trecută de casa...

Argeșenii își aleg „Martalogul Anului 2026” – Luptă strânsă și schimbări în clasament! VOTEAZĂ AICI!
Sătui de premii cumpărate din banii lor, sătui de halul in care a ajuns judetul, argeșenii au preluat inițiativa și...

CUTREMUR POLITIC LA ARGEȘ! Prefectul și subprefectul părăsesc funcțiile: Demisii în lanț la vârful județului
Prefectura Județului Argeș se pregătește pentru schimbări majore la nivelul conducerii. Atât prefectul susținut de USR, Sebastian Nedelcu, cât și...

Pitești Retail Park aduce Panini ADRENALYN XL™ FIFA 365, cu jocuri, cartonașe și premii pentru copii
Pitești Retail Park găzduiește, în weekendul 17-18 octombrie, între orele 12:00 și 18:00, o zonă de joc dedicată colecției Panini...
Câmpulung

Decizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
În pofida opoziției ferme manifestate de o parte a comunității și a consilierilor locali, legislativul din Poienarii de Muscel a...

REGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
rgeșul lovește din nou la capitolul „inventivitate fiscală”! Un „băiat deștept” din județ a reușit performanța incredibilă de a rula...

REGATUL ARGEȘULUI : Sărbători ieftinite de disperare! Hotelierii au înghețat prețurile pe Transfăgărășan, striviți de scumpiri și de nepăsarea autorităților: TURISMUL DE IARNĂ A FOST UCIS
O analiză de specialitate realizată de portalul de știri Regatul Argeșului scoate la iveală o realitate ieșită din comun pentru...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniIncendiu la restaurantul By The Lake din Curtea de Argeș – Au fost prinși cei care au dat foc
ACTUALacum o săptămânăBOMBĂ ÎN DOSARUL CORUPȚIE LA DGASPC Argeș| Fostul șef al DNA, Călin Nistor, și alți avocați de top, loviți de refuzurile magistraților! Amendă și avocat din oficiu pentru Tatiana Eftime
ACTUALacum 7 zilePSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
ACTUALacum o săptămânăAU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”
ACTUALacum 2 săptămâniOFICIAL! Câți urși au fost împușcați în Argeș în ultimul an – VEZI DETALII
ACTUALacum o săptămânăREGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
ACTUALacum 2 săptămâniBunica bătăușă din Argeș: A agresat doi elevi în curtea școlii pentru a-și răzbuna nepotul
ACTUALacum 7 zilePerformanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!









Ultimele Comentarii