Stai conectat...

DIVERSE

Au fost identificați tinerii care au atacat o ambulanță cu bâte și topoare după ce au văzut pe TikTok că „fură copii”. Polițiștii din Cluj i-au reținut pentru 24 de ore VIDEO

Publicat

la

Polițiștii din Cluj au reținut trei persoane în urma incidentului violent în care o ambulanță aflată în misiune a fost atacată în timp ce se întorcea de la o intervenție. Este vorba despre trei tineri de 18,22 și 24 de ani, cercetați pentru distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Incidentul s-a produs în seara zilei de 8 august, în jurul orei 22:25. Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Cluj fusese trimis în comuna Recea-Cristur pentru a acorda îngrijiri medicale unui pacient.

După ce și-a încheiat misiunea, ambulanța a pornit spre Dej. În timp ce traversa localitatea Căprioara, autospeciala a fost atacată de mai multe persoane.

Citește și : Ambulanță atacată cu pietre și topoare de sătenii care credeau că fură copii. Raed Arafat reacționează dur: ”Violența împotriva salvatorilor este inacceptabilă”

Potrivit anchetatorilor, asupra ambulanței au fost aruncate pietre și alte obiecte, iar în urma atacului caroseria autospecialei a fost deteriorată. Unul dintre membrii echipajului medical a fost, de asemenea, rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au intervenit în acest caz și au identificat trei dintre persoanele suspectate că au participat la atac. Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore.

IPJ Cluj a transmis că ancheta continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs agresiunea și a tuturor persoanelor implicate.

Înaintea incidentului, pe TikTok circulase un videoclip care răspândea informația falsă potrivit căreia o ambulanță ar fi implicată în furtul unor copii. Mesajul s-a propagat în mediul online și ar fi contribuit la reacția violentă a tinerilor.

Autoritățile atrag atenția că informațiile neverificate distribuite pe rețelele sociale pot avea consecințe grave, mai ales atunci când generează panică și îi determină pe oameni să reacționeze violent.

Ministerul Sănătății a reacționat după agresarea echipajului medical și a condamnat ferm incidentul, pe care l-a pus în legătură cu dezinformările apărute pe platformele sociale.

„Ministerul Sănătății condamnă ferm atacul revoltător asupra echipajului Serviciului Județean de Ambulanță Cluj, provocat de dezinformări absurde apărute pe platforme din social media”, a transmis ministerul.

La rândul său, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a cerut fermitate din partea instituțiilor care anchetează cazul.

„Am luat act cu mare îngrijorare de incidentul din Cluj. Sistemul de sănătate are nevoie de liniște și încredere pentru a funcționa, nu de agresiuni alimentate de speculații iresponsabile. Solicităm instituțiilor cu competențe fermitate maximă”, a transmis acesta.

Și Departamentul pentru Situații de Urgență a condamnat agresiunea și a anunțat că oamenii legii au început cercetările.

Citește și : O ambulanță care transporta la spital un adolescent înjunghiat în Ploiești a fost oprită în zona centrală și redirecționată din cauza Zilelor orașului VIDEO

„Departamentul pentru Situații de Urgență condamnă ferm incidentul grav produs în seara zilei de 8 august 2026, în jurul orei 22:24, pe raza localității Recea-Cristur, județul Cluj, în care un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, aflat în misiune operativă, a fost agresat.

Potrivit informațiilor disponibile la acest moment, organele de cercetare penală au demarat verificările în acest caz, fiind deschis un dosar penal cu privire la faptele produse.”, a precizat DSU.

Loading

DIVERSE

EXCLUSIV Victor Ponta arată ce trebuia să facă Nicușor Dan după moțiunea de cenzură: „Fie să numească pe cineva cu experiență, cum sunt eu, fie pe Sorin Grindeanu sau chiar George Simion”

Publicat

la

Victor Ponta a declarat, duminică seara, în direct la România TV, că grupul politic din care face parte, Uniți Pentru România, l-a propus pentru funcția de premier în cadrul consultărilor de la Cotroceni.

Fostul prim-ministru susține însă că formarea unui nou Guvern depinde de majoritatea care se va contura între marile grupuri parlamentare.

„Grupul din care fac parte, Uniți Pentru România, la un moment dat, văzând blocajul între marile partide, m-a propus în fața președintelui Nicușor Dan. Au zis: nu se înțeleg cei mari, noi suntem mai mici dar avem un candidat cu experiență, limbi străine, a mai condus, a mai scos țara din criză.

Citește și : Traian Băsescu îi atacă pe Ilie Bolojan și Nicușor Dan: „Bolojan are impresia că este genial. Nu, a făcut o mare prostie” / „Absolut caraghios. Să stea acolo că nu a ieșit măcar o dată să susțină o măsură a guvernului”

Asta nu înseamnă că noi cu grupul nostru de 15-18 parlamentari nu înțelegem că este vorba de o majoritate care se formează din marile grupuri.”, a declarat Victor Ponta la România TV.

Fostul premier consideră că șeful statului ar fi trebuit să facă deja o nominalizare pentru funcția de prim-ministru, după moțiunea de cenzură. Ponta a indicat inclusiv numele lui Sorin Grindeanu, George Simion sau Alexandru Nazare ca variante pentru conducerea Guvernului.

„Ceea ce trebuia să facă președintele a doua zi după moțiunea de cenzură, cred că se fac 100 de zile de atunci, era fie să numească pe cineva cu experiență, cum sunt eu, fie să-l numească pe Sorin Grindeanu sau chiar George Simion.

Acum eu sper că va face o nominalizare, fie că este vorba despre un lider politic, cei care au voturi mai multe, fie că este vorba despre un tehnocrat cum e ministrul de Finanțe, Nazare, susținut de niște partide.”, a spus Ponta.

Citește și : Eugen Tomac: „Președintele este pregătit să desemneze mâine un candidat, dacă el anunță că are în spate o majoritate solidă”

În același timp, Ponta a criticat faptul că actuala situație politică se prelungește și a susținut că nu există motive pentru ca președintele să mai amâne formarea unui nou Guvern.

„Dar să stai să aștepți 100 de zile crezând că or să vrea Miruță și Bolojan și Țoiu să plece de bunăvoie, nu vor vrea să plece de bunăvoie. Deja nu mai este nicio scuză pentru președinte să tragă de timp, nu are ce să mai obțină.”, a conchis Victor Ponta, în direct la România TV.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Eugen Tomac: „Președintele este pregătit să desemneze mâine un candidat, dacă el anunță că are în spate o majoritate solidă”

Publicat

la

Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, a declarat, duminică, că șeful statului ar urma să facă o nouă desemnare pentru funcția de premier imediat ce există garanția unei majorități parlamentare solide. Europarlamentarul susține că blocajul politic este provocat în principal de condițiile impuse de partide.

„Amintesc că președintele a făcut, până în prezent, două desemnări pentru a depăși acest moment: atunci când, pe 4 iunie, m-a propus pe mine pentru poziția de premier și, după ce am consultat partidele și am constatat că nu pot ajunge în fața Parlamentului să primesc un vot de încredere cu o echipă formată din profesioniști, mi-am depus mandatul; și, de asemenea, președintele a propus și o soluție politică care, din păcate, nu a primit vot de încredere din partea Parlamentului”, a declarat Tomac.

Citește și : EXCLUSIV Petre Roman face radiografia crizei politice din România: „Avem un guvern complet șchiop”

Potrivit acestuia, negocierile dintre partide trebuie deblocate pentru ca România să poată avea din nou un Executiv cu puteri depline. Tomac susține că formațiunile politice trebuie să renunțe la o parte dintre condițiile pe care și le-au impus.

„Ne aflăm în acest blocaj tocmai pentru că partidele politice și-au autoimpus o serie de condiții la care nu vor să renunțe, și cred că este nevoie de foarte multă flexibilitate și maturitate politică pentru a depăși acest moment.

Avem și două propuneri din partea partidelor politice, dar niciuna dintre aceste propuneri venite din partea partidelor politice nu oferă și o soluție de majoritate stabilă care să valideze un nou guvern. Prin urmare, credem că, în clipa în care partidele vor fi mult mai flexibile și vor da dovadă de mai multă deschidere pentru găsirea unui compromis rezonabil, evident, în acea clipă, vom avea și o nouă desemnare”, a spus el.

Eugen Tomac a precizat că președintele este pregătit să desemneze un nou candidat, cu condiția ca acesta să vină în fața șefului statului cu o majoritate clară în spate.

„Președintele este pregătit să desemneze mâine un candidat, dacă el anunță că are în spate o majoritate solidă, pe care îl susține”, a afirmat Eugen Tomac.

Europarlamentarul a vorbit și despre necesitatea formării unui nou Guvern într-un timp cât mai scurt, în condițiile în care România trebuie să pregătească bugetul pentru anul următor. Tomac consideră că este nevoie de un Executiv care să poată lua decizii și să treacă bugetul prin Parlament.

Citește și : Cum poate rezolva Nicușor Dan criza politică. Daniel Funeriu: „Soluția trebuie să fie una politică, nu una tehnică”

„Este momentul ca și partidele să renunțe la o parte din condițiile autoimpuse și, evident, să găsim o soluție de compromis pentru a trece prin Parlament un nou Guvern de care România are nevoie, pentru că avem nevoie de un nou buget pe care trebuie să-l construim cu foarte multă seriozitate, de un buget care trebuie să treacă până la sfârșitul acestui an prin Parlament”, a mai declarat el.

Întrebat despre posibilitatea unor noi consultări la Cotroceni, Tomac a spus că acestea vor fi convocate atunci când președintele va considera că există condițiile necesare pentru o nouă desemnare.

„Președintele României este în contact permanent cu liderii politici și, în clipa în care va considera că este necesar să aibă loc și consultările oficiale, evident că ele vor avea loc și, în urma lor, se va desemna persoana pregătită să treacă prin Parlament un guvern cu puteri depline pentru a conduce țara”, a mai specificat Tomac.

Loading

Citește tot

DIVERSE

EXCLUSIV Petre Roman face radiografia crizei politice din România: „Avem un guvern complet șchiop”

Publicat

la

Fostul premier Petre Roman a declarat, duminică, în exclusivitate la România TV, că România are nevoie de un guvern cu puteri depline și de un premier capabil să coaguleze forțele politice și să recâștige încrederea populației.

Petre Roman consideră că încrederea populației într-un lider politic este esențială pentru ca măsurile propuse de acesta să poată fi aplicate mai ușor.

„Când oamenii capătă încredere într-un lider lucrurile încep să meargă pentru că există un sentiment pozitiv. Noi avem un guvern complet șchiop, în timp ce țara are nevoie de un guvern foarte puternic, și de un premier capabil să coalizeze forțele națiunii.

Citește și : EXCLUSIV Petre Roman, avertisment privind criza de pe Dunăre: „Când ai puterea și o întorci împotriva resurselor țării, este o guvernare anti-națională”

Atunci când un premier se bucură de o încredere a populației, și împotrivirea față de ce vrea să facă scade. Ceea ce propune, evident, consultându-se cu experți, atunci merg lucrurile înainte. Oamenii au încredere că știe el ce face.”, a declarat Petre Roman la România TV.

În lipsa unei astfel de autorități politice, Petre Roman avertizează că România riscă să transmită imaginea unei țări în care deciziile sunt luate cu dificultate și în care lucrurile nu avansează, făcând referire și la evaluările agențiilor de rating.

„Altminteri, această bâlbâială continuă, și ne-ar putea conduce către ideea că România este o țară care nu este guvernată cum trebuie. Sigur, agențiile de rating au fost și dezavuate de realitate, prin urmare, ele trebuie să navigheze între diferiții factori cu care ei relaționează.”, a afirmat Petre Roman.

Citește și : Cum poate rezolva Nicușor Dan criza politică. Daniel Funeriu: „Soluția trebuie să fie una politică, nu una tehnică”

În final, fostul premier a susținut că soluția trebuie căutată în zona politică și că este nevoie de o coagulare a forțelor politice pentru ca România să poată depăși actuala perioadă de incertitudine.

„Nu ar trebui să fim într-o situație care să ne îngrijoreze atât de tare în măsura în care ne adunăm, politic vorbind, pentru că fără politică nu există nimic altceva.”, a conchis Petre Roman.

Loading

Citește tot

DIVERSE

EXCLUSIV Petre Roman, avertisment privind criza de pe Dunăre: „Când ai puterea și o întorci împotriva resurselor țării, este o guvernare anti-națională”

Publicat

la

Fostul premier Petre Roman a declarat, duminică, în exclusivitate la România TV, că situația provocată de seceta severă și scăderea debitului Dunării trebuie tratată ca un caz de forță majoră și printr-un scenariu care să țină cont de vulnerabilitățile României.

Petre Roman a făcut o paralelă cu situația în care s-a aflat Hidroelectrica în trecut, susținând că autoritățile trebuie să fie pregătite pentru astfel de situații și să își protejeze resursele strategice.

„Când ai puterea și o întorci împotriva resurselor țării, este o guvernare anti-națională. Eu m-am confruntat cu asta, când Hidroelectrica nu a putut furniza energia electrică conform contractului, dar în contract era menționat cazul de forță majoră.

Citește și : Undă verde pentru hidrocentralele blocate în ariile protejate. Decizia CCR, publicată în Monitorul Oficial

L-am apărat în calitate de expert și am câștigat. Hidroelectrica trebuia să plătească 660 de milioane de euro și să dispară, am făcut expertiza iar judecătorul a dat câștig de cauză în toate cele 11 dosare Hidroelectrica.”, a declarat Petre Roman.

În legătură cu situația actuală, Petre Roman a făcut referire la experiența sa anterioară și a spus că trebuie să existe prevederi clare pentru situațiile excepționale cu care se poate confrunta România.

Citește și : EXCLUSIV Traian Băsescu, avertisment dur privind criza energetică: „Marea problemă este cât de sigur putem face sistemul energetic pentru situații de război”

„Acum avem iar un caz de forță majoră și el trebuia și atunci precizat într-un acord, o convenție. În caz de forță majoră, noi ce facem? Facem următoarele lucruri. Asta înseamnă să gândești lucrurile într-un scenariu care privește vulnerabilități.”, a mai punctat Petre Roman.

Loading

Citește tot

DIVERSE

EXCLUSIV Alexandru Nazare anunță că Guvernul ar urma să mărească pensiile în 2027: „Avem în calcul o indexare, dar trebuie să fim foarte prudenți în privința cuantumului acestei indexări”

Publicat

la

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat, duminică, în exclusivitate la România TV, că indexarea pensiilor pentru anul 2027 este luată în calcul, însă cuantumul acesteia va depinde de impactul noii Legi a salarizării și de construcția bugetului de stat.

Întrebat dacă pot fi identificați banii necesari pentru aplicarea eventualei indexări, Alexandru Nazare a precizat că toate aceste cheltuieli trebuie analizate în cadrul construcției bugetului pentru anul 2027.

Citește și : EXCLUSIV Alexandru Nazare, anunțul momentului despre criza economică: „Depindem de evoluția din trimestrul trei și trimestrul patru pentru a reuși să evităm recesiunea”

„Sunt convins, și într-adevăr în ecuația bugetului pe 2027 toate aceste chestiuni trebuie tratate individual. În mod cert, o adoptare a Legii salarizării vine cu un plus de cheltuială, nu știm exact care va fi cuantumul acestor agregate. O potențială indexare vine cu alt plus, care trebuie compensat. Momentul când vom răspunde la acest lucru este când vom elabora bugetul de stat.

Am și spus, acum în jur de o lună, că da, avem în calcul o indexare pentru 2027, dar trebuie să fim foarte prudenți în privința cuantumului acestei indexări. Trebuie să luăm în calcul impactul real al Legii salarizării”, a declarat Alexandru Nazare, în exclusivitate pentru România TV.

Nazare a vorbit și despre perspectivele economice pentru perioada următoare, arătând că evoluția economiei în trimestrele III și IV va fi esențială pentru evitarea recesiunii.

„Depindem de evoluția din trimestrul trei și trimestrul patru pentru a reuși să evităm recesiunea. Pentru trimestrul trei, cu cât avem o performanță mai bună în agricultură, va fi mai bun. O contracție mică în trimestrul trei este și ea bună.

Citește și : Românii ar putea plăti facturi mai mari la iarnă. Dumitru Chisăliță: ”Energia electrică se va scumpi cu 20%”

În trimestrul patru depindem foarte mult de construcții. Performanța sectorului cheie din acest an este zona construcțiilor care în ultimele trei luni de zile a avut o performanță foarte bună”, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, în exclusivitate la România TV.

Loading

Citește tot

DIVERSE

EXCLUSIV Alexandru Nazare, anunțul momentului despre criza economică: „Depindem de evoluția din trimestrul trei și trimestrul patru pentru a reuși să evităm recesiunea”

Publicat

la

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat, într-o intervenție telefonică exclusivă la România TV, că perspectivele de creștere economică pentru anul viitor ar putea contribui la procesul de consolidare fiscal-bugetară, dacă prognozele actuale se vor confirma.

„Am dat niște date legate de proiecțiile de creștere asupra cărora există consens la nivelul agențiilor și Comisiei. Ambele prevăd o creștere, în medie, de 2% pentru anul viitor.

Dacă aceste prognoze se materializează, în mod cert vor ajuta procesul de consolidare fiscal-bugetară. Din acest punct de vedere sunt mai optimist, pentru că atâta timp cât aceste proiecții rămân înseamnă că ne îndreptăm într-o direcție bună.”, a transmis Nazare duminică.

Citește și : Românii ar putea plăti facturi mai mari la iarnă. Dumitru Chisăliță: ”Energia electrică se va scumpi cu 20%”

Ministrul interimar al Finanțelor a atras însă atenția că România trebuie să aibă rezultate bune în a doua jumătate a acestui an pentru a evita intrarea în recesiune.

Potrivit lui Alexandru Nazare, evoluția agriculturii va avea un rol important în trimestrul al treilea, în timp ce construcțiile ar putea fi decisive în ultimele trei luni ale anului.

„Depindem de evoluția din trimestrul trei și trimestrul patru pentru a reuși să evităm recesiunea. Pentru trimestrul trei, cu cât avem o performanță mai bună în agricultură, va fi mai bun. O contracție mică în trimestrul trei este și ea bună.

Citește și : Undă verde pentru hidrocentralele blocate în ariile protejate. Decizia CCR, publicată în Monitorul Oficial

În trimestrul patru depindem foarte mult de construcții. Performanța sectorului cheie din acest an este zona construcțiilor care în ultimele trei luni de zile a avut o performanță foarte bună.”, a mai specificat ministrul interimar al Finanțelor.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend