DIVERSE
Anunțul moțiunii bagă bursa pe roșu și depreciază leul în tranzacțiile interbancare. Expert: ”Instabilitatea la nivel guvernamental nu este pe placul investitorilor”
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Anunțul moțiunii de cenzură are efecte negative în plan financiar.
Leul s-a depreciat luni, după anunțul moțiunii, în tranzacțiile interbancare, de la un nivel de deschidere de 5,0760 lei pentru un euro la 5,0915 lei, conform datelor platformei Conso.ro, centralizate de Libertatea.
Indicele BET, cel mai urmărit barometru al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a pornit luni în creştere, ajungând la un maxim de 29.596 de puncte în cursul dimineţii.
Tendința pozitivă a fost însă una de scurtă durată. La ora 11:19, indicele scăzuse la 28.994 de puncte, un minus de 1,01% faţă de închiderea anterioară, coborând până la minimul zilei după anunțul moțiunii de cenzură. BVB a fost pe roșu și săptămâna trecută, odată ce PSD a decis să-și retragă miniștrii din guvernul condus de Ilie Bolojan.
”Nu numai cotaţiile acţiunilor suferă o scădere, dar şi preţurile obligaţiunilor sunt pe scădere. Toate aceste ştiri de instabilitate influenţează deciziile financiare”, subliniază Costin Brumă, broker al Swiss Capital, cel mai mare intermediar de la Bursa de Valori.
La rândul său, expertul Marcel Murgoci, de la Estinvest, avertizează că ”instabilitatea la nivel guvernamental nu este pe placul investitorilor”.
„Piaţa noastră a reacţionat negativ la anunţul cu privire la moţiunea de cenzură pe care urmează să o depună PSD-AUR. Instabilitatea la nivel guvernamental nu este pe placul investitorilor, astfel că ei taxează acest lucru prin ordinele de vânzare lansate la preţuri sub cele înregistrate în ziua de vineri”, a declarat Murgoci, potrivit ZF.
PSD face echipă cu AUR pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Anunțul a fost făcut de Petrișor Peiu, senator AUR, și social-democratul Marian Neacșu. Moțiunea de cenzură ar putea să fie dezbătută la începutul lunii mai.
Anunțul moțiunii comune PSD-AUR contra guvernului Bolojan a fost făcut în timp ce președintele Nicușor Dan discuta la Cotroceni cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR şi ai grupului minorităţilor, în contextul crizei politice majore pe care o traversează România.
Citește și Michelin face noi investiții în România și crează noi locuri de muncă
![]()
Poate îți place și...

PSD a depus legea privind interzicerea vânzării activelor statului din companii strategice. Senatul a aprobat dezbaterea în procedură de urgență a proiectului

Șoșoacă, prima reacție după anunțul moțiunii AUR-PSD: „AUR este copilul PSD. Au hotărât să dea pe față că sunt împreună”

George Simion a promis că își dă demisia dacă AUR face alianță cu PSD. Acum, liderul „suveraniștilor” spune că este dispus să asigure „orice guvernare care poate genera alegeri corecte”
DIVERSE
PSD a depus legea privind interzicerea vânzării activelor statului din companii strategice. Senatul a aprobat dezbaterea în procedură de urgență a proiectului
Publicat
acum 38 de minutela
27 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Liderul senatorilor Partidului Social Democrat (PSD), Daniel Zamfir, a anunțat că Biroul permanent al Senatului a aprobat dezbaterea în procedură de urgență a proiectului ce interzice vânzarea activelor statului din companii strategice până pe 31 decembrie 2027.
PSD a depus legea privind interzicerea vânzării activelor statului din companii strategice
Zamfir anunță că legea va intra la vot final în plenul Senatului la începutul săptămânii următoare, după ce va primi avizele necesare în comisii.
„Am anunțat de săptămâna trecută demersul de a vota într-o procedură de urgență legea privind protejarea intereselor naționale la companiile statului. A intrat într-o procedură de urgență.
Astăzi, în Biroul permanent, s-a decis ca în această săptămână comisiile avizatoare și raportoare să se întrunească, astfel încât la începutul săptămânii viitoare, respectiv luni, să intre la votul final legea care interzice până la 31 decembrie 2027 înstrăinarea activelor statului la companiile de stat profitabile.
Există și o excepție, și anume cu privire la companiile de stat care au înregistrat cinci ani consecutivi pierderi, acolo poate exista o procedură de listare, o negociere sau orice altă formă prin care statul să valorifice acțiunile pe care le are, dar în niciun caz la societățile de stat profitabile”, a afirmat Zamfir.
Proiectul de lege privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice a fost depus luni, 20 aprilie. Daniel Zamfir susținea la acel moment că în programul de guvernare nu e nicio referință privind vânzarea activelor CEC Bank, Portul Constanța, Compania Aeroporturi, Salrom, Romgaz, Transgaz și Hidroelectrica.
Comisia economică a fost sesizată pentru raport la acest proiect, iar una dintre comisiile avizatoare este cea de administrație. Senatul este primul for sesizat cu proiectul, în timp ce Camera Deputaților este decizională.
![]()
DIVERSE
Șoșoacă, prima reacție după anunțul moțiunii AUR-PSD: „AUR este copilul PSD. Au hotărât să dea pe față că sunt împreună”
Publicat
acum 58 de minutela
27 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Diana Șoșoacă afirmă că inițiativa partidului său de a strânge semnături pentru o moțiune de cenzură ar fi determinat cele două formațiuni politice să își arate public colaborarea.
„Coaliția Asdur, AUR-PSD, de care vă vorbesc de luni de zile și de ani de zile vă spun că AUR este copilul PSD. Pentru că am anunțat că S.O.S România va strânge semnături azi, 27 aprilie 2026, când depunem moțiunea, PSD și AUR au hotărât să dea pe față că sunt împreună, să nu cumva să se audă de S.O.S România și Diana Șoșoacă! Exact ce m-am așteptat! Încă o dată le-am stricat planurile! Cum să nu îmi ridice imunitatea și să mă bage la pușcărie, când de când tot exist în politică, le-am stricat toate șmenurile!”, scrie Șoșoacă pe pagina sa de Facebook.
Declarațiile sale vin după ce reprezentanți ai PSD și AUR au anunțat că pregătesc o moțiune de cenzură împotriva premierului Ilie Bolojan.
Marian Neacșu, PSD, și Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, au susținut luni, 27 aprilie 2026, declarații de presă la Palatul Parlamentului, unde au confirmat inițiativa.
Cei doi au transmis că documentul va fi redactat în comun și că mizează pe sprijin parlamentar suficient pentru adpotarea moțiunii.
Petrișor Peiu a explicat și obiectivul politic al demersului: „Obiectivul este să ajungel la alegeri anticipate”.
![]()
DIVERSE
George Simion a promis că își dă demisia dacă AUR face alianță cu PSD. Acum, liderul „suveraniștilor” spune că este dispus să asigure „orice guvernare care poate genera alegeri corecte”
Publicat
acum o orăla
27 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Liderul AUR, George Simion, a fost de-a lungul timpului foarte volatil în declarațiile privind posibile alianțe politice cu celelalte partide parlamentare. În timp ce și-a construit discursul pe ideea că AUR nu va face nicio alianță cu „partidele sistemului”, ci doar cu „românii”, realitatea politică a schimbat total percepția acestuia.
George Simion a promis că își dă demisia dacă AUR face alianță cu PSD
Întrebat luni dacă AUR își asumă o guvernare alături de PSD, după ce cele două formațiuni au anunțat că vor depune împreună o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, George Simion a răspuns: „Sigur că ne asumăm”.
„Suntem dispuși să asigurăm orice guvernare care poate genera alegeri corecte. Nu am avut parte de alegeri corecte în 2024 și 2025. Nicușor Dan nu și-a făcut datoria, nu a prezentat niciun raport cu privire la anularea alegerilor (…) Primul pas pe care noi îl facem pentru a ne atinge obiectivele politice este să trecem această moțiune de cenzură. Să vedem că toată lumea se ține de cuvânt”, a răspuns George Simion.
Susținătorii AUR au avut reacții mixte la auzirea acestei vești, mai ales că PSD este văzut partidul care a anulat turul doi al alegerilor prezidențiale din 2024 și „voința poporului român”.
Declarațiile din trecut ale lui George Simion contrazic total poziția sa din prezent. În 2024, liderul AUR a afirmat că va demisiona din funcția de conducere din partid în cazul în care, după alegerile parlamentare din decembrie 2024, partidul său ar face alianță cu PSD.
„Nu o să mă vadă în alianţă cu PSD şi le dau demisia mea în alb dacă fac vreo alianţă cum a făcut PSD şi Klaus Iohannis şi le trădez speranţele.
Promit să demisionez dacă AUR face alianţă cu PSD. Eu cred că pe noi ne-au condus Hrebenciuc şi Marian Vanghelie şi în faţă i-au pus pe unul şi pe altul şi sistemul s-a perpetuat”, a declarat George Simion pentru Hotnews.
În noiembrie 2024, în timp ce era candidatul AUR în primul tur al alegerilor prezidențiale, George Simion a promis electoratului că nu va „trăda” și nu va permite primarilor AUR să facă alianță cu PSD sau PNL la nivel local.
„Tot ce vă promit vouă este că, atunci când ajung preşedinte, mă voi asigura că alegerea primarilor se face în două tururi de scrutin, aşa cum este drept. Mandatul meu pentru voi, pentru aleşii locali AUR, este imperativ. Nu facem alianţă cu PSD şi cu PNL. AUR face alianţe doar cu românii!”, a spus George Simion.
În fervoarea electorală din noiembrie-decembrie 2024, George Simion numea PSD un partid „corupt”, care a „distrus România”, motiv pentru care promitea că AUR nu se va alia cu aceștia.
„Nu vom face nicio alianţă cu PSD, reconfirm această poziţie pe care AUR o are. Noi facem alianţă doar cu românii, doar cu suveraniştii, doar cu cei care vor să construiască curat. Nu ne vom alia cu partide corupte, nu ne vom alia cu partide care au distrus România”, a conchis Simion.
În octombrie 2025, George Simion anunța condițiile pentru o alianță între AUR și PSD: susținerea lui Călin Georgescu drept premier într-un guvern cu susținerea AUR.
„Ca măsură reparatorie pentru anularea alegerile și pentru ce a pățit domnul Călin Georgescu, eu mi-am anunțat susținerea oricărei formule în varianta în care domnul Călin Georgescu ar fi premierul unei astfel de coaliții. Fără a avea pretenții ca noi (n.red. AUR) să facem parte din respectiva formulă de guvernare”, a spus liderul AUR.
Mai recent, în martie 2026, AUR a emis un comunicat în care a numit zvonurile despre posibila alianță dintre suveraniști și PSD sau PNL „pure invenții”.
„În ultimele zile au apărut tot mai multe „informații” despre alianțe AUR cu PSD sau cu PNL. Sunt pure invenții. Nu a existat nicio discuție, nicio negociere, niciun fel de înțelegere.
Aceste zvonuri nu apar întâmplător. PSD este prins într-o coaliție din care nu poate ieși fără să plătească un cost politic uriaș. Au rămas acolo nu pentru că vor, ci pentru că nu mai au de ales. De aici și încercarea de a arunca pe piață tot felul de scenarii, de la „alianțe” inexistente până la povești despre întâlniri și pacte imaginare, menite să creeze confuzie și să deturneze atenția de la eșecurile guvernării”, transmite formațiunea lui George Simion.
![]()
DIVERSE
Calendar ortodox 28 aprilie 2026. Cei doi apostoli ai lui Hristos înzestraţi cu darul facerii de minuni şi al vindecării
Publicat
acum o orăla
27 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Sărbători religioase 28 aprilie 2026
Ortodoxe: Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru
Greco-catolice: Sf. ap. Iason și Sosipatru, din cei 70; Sf. m. Dada, Maxim și Quintilian
Romano-catolice: Ss. Petru Chanel, pr. m. *; Valeria, m.; Ludovic M. Grignion de Montfort, pr. *
Calendar ortodox 28 aprilie 2026. Cine au fost Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru
Sfinții Iason și Sosipatru s-au numărat printre cei șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului. Iason a fost numit episcop al orașului Tars de către Apostolul Pavel, în timp ce Sosipatru a devenit episcop în Iconium.
Cei doi au ajuns în Insula Corfu, unde au propovăduit Evanghelia și au ridicat o biserică în cinstea Sfântului Ștefan. Regele insulei, aflând că răspândesc creștinismul, i-a aruncat în închisoare alături de șapte tâlhari. În temniţă, însă, apostolii au reușit o minune: i-au convertit pe tâlhari la creştinism, fapt care a atras furia conducătorului. Cei șapte au fost executați, devenind astfel mucenici.
În timpul torturilor la care erau supuși Iason și Sosipatru, fiica regelui, fecioara Cherchira, a fost martoră la suferințele lor. Impresionată, a decis să îmbrățișeze creștinismul. Înfuriat peste măsură, regele şi-a aruncat propria fiică în spatele gratiilor. Pentru că a refuzat să renunțe la credință, acesta a ordonat incendierea închisorii, potrivit crestinortodox.ro
Prin grija lui Dumnezeu, Cherchira a scăpat nevătămată, însă regele a dispus ulterior executarea ei de către arcași.
La scurt timp, regele a murit, iar apostolii au supraviețuit. Succesorul său a acceptat creștinismul și a pus capăt persecuțiilor împotriva credincioșilor.
Calendar ortodox 28 aprilie 2026. Rugăciunea scurtă a Sfinților Apostoli Iason şi Sosipatru pentru iertare păcate și vindecare
Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Apostolilor cei ce staţi acum înaintea Scaunului lui Hristos, aduceţi-vă aminte totdeauna de noi care vă lăudăm pe voi, căci aţi primit har de a vă ruga pentru noi.
Doimea Apostolilor cea cinstită, cereţi de la Preaînduratul Hristos, să mi se dea har, ca să vă laud pe voi şi să cânt luptele voastre, preafericiţilor.
Cunoscători ai lui Hristos, Sfinţilor Apostoli Iason Preafericite şi Sosipatru Preaînţelepte, izbăviţi de toate primejdiile pe cei ce prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.
Dumnezeiască vestirea cuvintelor voastre, Apostolilor, revărsându-se la marginile lumii, tuturor neamurilor v-aţi arătat ca nişte nori plini de Strălucire Dumnezeiască, vărsând ape făcătoare de viaţă şi strigând: lăudaţi pe Domnul părinţilor.
Sfârşindu-vă întru puţină vreme, văzătorilor de Dumnezeu, împliniţi ani îndelungaţi în locuri luminoase, unde este Bucuria Cea de negrăit şi Mărirea cea Veşnică şi Lumina Cea Care ca un Dumnezeu luminează pe cei vrednici de lumină, care se roagă pentru noi. Amin!
![]()
DIVERSE
Gemenele Oana şi Adina Timofte, despre umbrele numerelor de destin de la 1 până la 5
Publicat
acum o orăla
27 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Gemenele Oana şi Adina Timofte descifrează ce se întâmplă cu datele care îţi marchează destinul fără să ştii.
Umbrele cifrei 1
“Am luat la întâmplare o dată completă de naștere: 6 aprilie 1980. Am scris 6.04.1980. Ce trebuie să facă cei de acasă? Bineînțeles, să își scrie propria dată completă de naștere și să pună plus între toate cifrele din această dată. Așadar, adăugăm: 6+ 4+ 1+ 9+ 8+ 0. Vom ajunge la rezultatul 28. Mergem mai departe. Adunăm 2+ 8 și ajungem la rezultatul 10.
Mergem mai departe, pentru că scopul nostru este să obținem o singură cifră. În acest caz, adunăm 1+ 0. Iar această persoană are cifra de destin 1. Un destin numărul unu va atrage sau se va comporta, în relația de cuplu, ca un om care este în concurență cu celălalt. Nu va căuta echipă, nu va căuta să crească împreună cu partenerul, ci, dimpotrivă, îl va supune, îi va da în cap, sub o formă sau alta, energetic sau verbal.
Și să știi că aceste umbre pot apărea chiar din copilărie. Un copil cu numărul unu de destin, de exemplu, poate să fi auzit în copilărie: „Nu ești în stare de nimic, lasă că face altul.” Sau: „Ce vrei să începi? Ce vrei să creezi? Nu vezi că sunt niște prostioare?” Efectiv, i se înăbușește acea încredere. Aripile i se taie la fiecare afirmație dezastroasă pentru el, fiind un lider și un om curajos, iar de acolo încep aceste dezechilibre. Ce mai poate să i se întâmple unui număr unu de destin? Are un tată fie absent, fie autoritar, fie i se spune: „Eu sunt șeful, tu nu.” Și de acolo el știe că întotdeauna va trebui să fie jos, la bază, nu sus, în vârful piramidei ”, au spus Oana și Adina Timofte.
Umbrele cifrei 2
O persoană cu cifra de destin 2 simte mai mult decât poate spune în cuvinte, iar aceste persoane se pot pierde în umbră. “Doiul este hărăzit la naștere cu unul dintre cele mai frumoase haruri: harul armoniei. Știi când intră cineva în cameră și simți că ți-a adus liniște, fără să spună nimic? El primește harul armonizării, primește acest har de a crea o stabilitate durabilă, inclusiv financiară.
Primește harul intuiției emoționale. Ce nu spune un doi, simte foarte mult. Doiul are, de obicei, o anumită tăcere. Putem face paralela între lumină și umbre: harurile lui sunt despre armonizare, despre intuiție emoțională, despre această unire între tine și altcineva. Ei simt foarte mult ceea ce alții nu văd și ceea ce el nu poate spune. El unește când alții despart. Dar, în umbre, se pierde.
Pică în capcana în care se pierde pentru a-l salva pe celălalt, când se identifică prea mult cu viața altuia. El vede resursele celuilalt ca fiind cele mai importante. Un doi poate să vadă talentul unui destin unu, al unui lider. Un doi poate să identifice: „Tu ești deștept, ești creativ, locul tău ar fi acolo.” Doiul identifică resursa reală, divină, din ceilalți”, au mai spus cele două surori.
Umbrele cifrei 3
Persoanele cu cifra de destin 3 pot avea în sfera banilor, însă pot cădea imediat în cealaltă extremă. “La trei vorbim despre haruri legate de puterea cuvântului, puterea expresivității, puterea creației prin cuvânt, prin scris, despre fertilitate și despre bani. Treiul și șasele sunt cele mai norocoase din punctul de vedere al banilor în numerologie. Să vezi cum pot fi atât de bogați din acest punct de vedere și au noroc, dar tocmai aici cad din groapă în groapă. În momentul în care cuvântul, în viața unui trei, este folosit în lumină, corect — adică se roagă, sunt veseli, sunt pozitivi, îi încarcă și pe ceilalți — ei devin magnet pentru bani. În momentul în care folosesc cuvântul în umbră, cuvântul devine blestem. Cuvântul devine bârfă. Cuvântul devine atac energetic. Foarte mulți trei nu știu că au această putere. Ei pot deveni chiar și vampiri energetici”, au mai povestit acestea.
Umbrele cifrei 4
Persoanele cu cifra de destin 4 primesc harul organizării și trebuie să aibă curajul de a trece dincolo de acele limite pe care și le impun. “Patru primește acest har al stabilității. Numărul patru vorbește despre harul temeliilor durabile, despre rezultatul sigur, despre harul organizării prospere, despre stabilitatea permanentă și materială. Acest har al organizării prospere aș vrea să-l explic pentru cei cu patru, pentru că este foarte important. Ce înseamnă organizare prosperă? Sunt cu planurile, cu agenda. Ei se nasc într-o „curte”, creează o temelie, ridică un gard până într-un punct și cred că acolo este viața. Gata, nu mai ies de acolo. „Atât mi-a fost, atât stau.” Ce trebuie să facă? Să iasă din acea curte, să pună fundația unui bloc și să construiască, să ridice „zgârie-nori”. În umbre, ei se opresc la acel „patru”, acolo unde e gardul. Cred că sunt în siguranță și că acolo se termină viața lor. Și ce fac? O comparație simplă: știi mirosul acela de casă închisă, neaerisită? Asta înseamnă umbra. Exact așa se caracterizează umbra unui destin cu numărul patru”, au mai spus surorile.
Umbrele cifrei 5
Persoanele cu cifra de destin cinci au harul progresului și viziunii pe viitor, însă umbrele lor sunt legate de faptul că tind să fugă de profunzime. “El vine cu harul cel mai important: adaptabilitatea. Cu harul libertății. Dar atenție — libertate sănătoasă, nu răzvrătită. O libertate cu reguli, cu limite. Au harul negocierii. Au harul noutății, de a aduce progres și viziune de viitor. Este foarte important. Au harul drumurilor deschise, al drumurilor noi. Dar atenție, aceste daruri pot foarte ușor să devină umbre pentru destinul numărul cinci. În umbre, de exemplu, un cinci nu mai folosește mișcarea ca să crească, ci ca să fugă de profunzime. Ce face cinciul? Are această mișcare continuă, dar, când lucrurile devin prea serioase, pleacă. Acolo deja este umbra. Știi cine răspunde cel mai greu la întrebarea „Cine ești tu?” Cinciul. Va avea nevoie de mult timp de gândire până să răspundă, pentru că el nu mai schimbă lucrurile pentru a evolua, ci pentru a nu se fixa nicăieri”, au mai spus Oana și Adina Timofte.
![]()
DIVERSE
Chirurgul care schimbă destine. Peste 800 de intervenții pe creier pentru pacienții cu Parkinson
Publicat
acum 2 orela
27 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Specializat în neurochirurgie funcțională, medicul tratează unele dintre cele mai dificile afecțiuni neurologice – de la boala Parkinson și tremor esențial, până la epilepsie sau dureri cronice severe. Anual, realizează până la 150 de intervenții de tip DBS, o procedură considerată revoluționară în controlul simptomelor neurologice.
„Neurochirurgia funcțională nu este doar despre tehnologie, ci și despre înțelegerea profundă a pacientului. Fiecare caz este unic, iar scopul nostru este de a restabili funcția și independența”, explică Prof. Dr. Atilla Yılmaz.
O tehnologie care schimbă vieți
Stimularea cerebrală profundă (DBS) presupune implantarea unor electrozi în zone precise ale creierului, conectați la un dispozitiv care transmite impulsuri electrice controlate. Acestea reglează activitatea neuronală anormală și reduc semnificativ simptomele.
Rezultatele sunt spectaculoase: reducerea mișcărilor involuntare poate ajunge până la 75%, perioadele critice ale bolii sunt diminuate considerabil, iar necesarul de medicamente scade cu peste jumătate. Deși nu vindecă boala, procedura oferă pacienților o șansă reală la o viață mai bună.
Pentru România, unde peste 70.000 de persoane suferă de Parkinson, astfel de soluții devin tot mai importante, în contextul presiunii crescânde asupra sistemului de sănătate.
Medic, profesor și formator de elită
Dincolo de sala de operație, Prof. Dr. Yılmaz este și un nume respectat în mediul academic internațional. A studiat la Universitatea din Istanbul și s-a perfecționat inclusiv în Statele Unite, la unul dintre cele mai importante centre de tulburări de mișcare.
A instruit zeci de tineri neurochirurgi, a organizat cursuri practice și intervenții demonstrative și a contribuit la dezvoltarea unor centre de neuromodulare în mai multe țări. În prezent, deține funcții de conducere în organizații internaționale de prestigiu din domeniul neurochirurgiei.
Prin activitatea sa, medicul contribuie la dezvoltarea unor terapii moderne care schimbă radical viața pacienților. Iar centrul pe care îl conduce se conturează tot mai clar ca un hub regional de excelență în tratamentul afecțiunilor neurologice severe.
![]()

Florin Manole, fostul ministru al Muncii, anunță schimbări majore în legea salarizării: „Nimeni nu pierde venituri. Am rearanjat grilelele de salarizare așa cum trebuie să fie”

PSD a depus legea privind interzicerea vânzării activelor statului din companii strategice. Senatul a aprobat dezbaterea în procedură de urgență a proiectului

Șoșoacă, prima reacție după anunțul moțiunii AUR-PSD: „AUR este copilul PSD. Au hotărât să dea pe față că sunt împreună”

George Simion a promis că își dă demisia dacă AUR face alianță cu PSD. Acum, liderul „suveraniștilor” spune că este dispus să asigure „orice guvernare care poate genera alegeri corecte”

Calendar ortodox 28 aprilie 2026. Cei doi apostoli ai lui Hristos înzestraţi cu darul facerii de minuni şi al vindecării

ATENȚIE! De vineri, se OPREȘTE APA la Curtea de Argeș

Scandal monstru la Micești între doua familii din cauza unei relații amoroase – 7 persoane reținute de Poliție

Accident grav la Tigveni: O victimă preluată de echipajele medicale

Adio, risipă bugetară PSD la Călinești! Peste 700.000 de lei salvați pentru investiții

HALUCINANT! 6 MILIOANE EURO PENTRU 10 TURIȘTI PE ZI: Cetatea Poenari, țeapa și matematica mincinoasă a PSD! Domnule Mînzînă ne explici sau ne înjuri ca la Biserica PSD?

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Scandal monstru la Micești între doua familii din cauza unei relații amoroase – 7 persoane reținute de Poliție
În ziua de 21 aprilie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea...

Adio, risipă bugetară PSD la Călinești! Peste 700.000 de lei salvați pentru investiții
Administrația locală din Călinești trece printr-o „cură de slăbire” forțată. PNL Argeș a anunțat astăzi eliminarea mai multor posturi de...

HALUCINANT! 6 MILIOANE EURO PENTRU 10 TURIȘTI PE ZI: Cetatea Poenari, țeapa și matematica mincinoasă a PSD! Domnule Mînzînă ne explici sau ne înjuri ca la Biserica PSD?
În timp ce Ion Mînzînă și Adrian Bughiu se întrec în declarații sforăitoare despre „turismul de succes” din județ, adevărul...

Casele neracordate la apă, canalizare sau gaze – scutite de impozit | PROIECT DE LEGE ÎN PARLAMENT
O nouă inițiativă legislativă aflată în dezbatere parlamentară promite să facă dreptate proprietarilor de case care, deși își plătesc dările...
Curtea de Argeș

Alertă în Argeș: Urșii au dat buzna în Câmpulung și Brădetu. Mesaje RO-ALERT și intervenții ISU
Locuitorii din nordul județului Argeș sunt în stare de alertă după ce, în ultimele 48 de ore, prezența urșilor a...

46 de angajați au dat Primăria Curtea de Argeș în judecată – VOR SALARII MAI MARI – VEZI LISTA CELOR 46
Administrația locală din Curtea de Argeș se confruntă cu un proces colectiv de amploare. Nu mai puțin de 46 de...

Adio păcănele la Curtea de Argeș? Miza ședinței de Consiliu Local din 28 aprilie, unde se discută și situația Aquaterm
Marțea viitoare, pe 28 aprilie 2026, sala de ședințe a Consiliului Local din Curtea de Argeș s-ar putea transforma dintr-un...

Accident grav la Tigveni: O victimă preluată de echipajele medicale
Un grav accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism care a intrat intr-un cap de pod a...

Bugetul Municipiului Curtea de Argeș pe 2026 intră în dezbatere publică – VEZI AICI PROIECTUL DE BUGET
Administrația locală din Curtea de Argeș invită comunitatea să se implice activ în procesul de planificare a banilor publici. Joi,...
Mioveni

De la Mioveni la vârful culturii din Ilfov: Alin Călinescu câștigă managementul CJCPCT cu un punctaj spectaculos
Scena culturală și administrativă primește o veste de impact: Alin Călinescu, o figură binecunoscută în managementul cultural și politic, face...

Ion Georgescu, fostul primar PSD de la Mioveni, condamnat la 3 ani de închisoare pentru trafic de influență
Lovitură dură pentru fostul edil PSD al Mioveniului! Printr-o sentință pronunțată astăzi, 24 aprilie, de către magistrații Tribunalului Argeș, fostul...

Doliu la Mioveni și Tulcea. Cine a fost Liviu Ivănoiu, tânărul polițist de 20 de ani care s-a împușcat
Comunitatea din Mioveni dar și cea din Tulcea precum și întreg Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea sunt în doliu,...

Reacția mult așteptată de argeșeni: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se delimitează de derapajele lui Ion Mînzînă
Presiunea publică și spiritul civic își spun din nou cuvântul în Argeș. În urma demersului ferm inițiat de jurnalistul Iulian...
Câmpulung

ATENȚIE! SE ÎNCHIDE CIRCULAȚIA PE BULEVARDUL „PARDON” DIN CÂMPULUNG, TEMPORAR – VEZI DETALII
Primăria municipiului Câmpulung informează că, avand în vedere necesitatea executării unor lucrări de mentenanță a infrastructurii rutiere și pietonale pe...

Ioana Făcăleață își face bagajele și pleacă de la Prefectură – ARGEȘUL SE PRIMENEȘTE!
Se pare că aerul din Prefectura Argeș va deveni, în sfârșit, respirabil. Într-o zi care va rămâne în istoria politică...

ALERTĂ DE NINO-NINO LA CJ ARGEȘ: Parchetul European anchetează afacerea Microbuze școlare la preț de limuzină
Se aude sirena, dar nu e de la ambulanță, ci e acel „Nino-Nino” de la Parchetul European (EPPO)! După ce...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăALERTĂ! Bazinul de Înot din Curtea de Argeș, în pericol de închidere definitivă – Siguranța sanitară a copiilor, blocată de o investiție de doar 5.000 lei – MESAJUL INSTRUCTORULUI BOGDAN ROȘU
ACTUALacum 2 săptămâniCOMPLICITATE ȘI NESIMȚIRE: Primăria Curtea de Argeș și Aquaterm au tăcut 16 zile în timp ce argeșenii nu știau ce apă consumă – MIRACOLUL RUGINII: Apa pleacă proastă din stație, rugina o… purifică
ACTUALacum 2 săptămâniUn primar PSD din Argeș și-a bătut secretarul în incinta Primăriei! Argumente de mahala în loc de legalitate
ACTUALacum 2 săptămâniALERTĂ DE NINO-NINO LA CJ ARGEȘ: Parchetul European anchetează afacerea Microbuze școlare la preț de limuzină
ACTUALacum 2 săptămâniPaștele dezastrului turistic în Argeș: Record negativ istoric în „Epoca Mînzînă-Bughiu” – Pensiuni si hoteluri aproape goale
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCare este diferența între mărimea și caratele unui diamant și cum alegi corect? Ghid practic cu 7 modele de bijuterii care chiar merită purtate
ACTUALacum 2 săptămâniHidrocentrala Vidraru va fi repornită în octombrie, NU ÎN TOTALITATE – Modernizarea se va încheia peste 5 ani
ACTUALacum o săptămânăIoana Făcăleață își face bagajele și pleacă de la Prefectură – ARGEȘUL SE PRIMENEȘTE!












Ultimele Comentarii