Stai conectat...

DIVERSE

Alexandru Rogobete răspunde acuzațiilor lansate de Ilie Bolojan: „NU. Nici iresponsabilitate, nici incompetenţă”

Publicat

la

Într-un mesaj distribuit pe rețelele sociale, Alexandru Rogobete a reacționat în urma acuzațiilor aduse de Ilie Bolojan, respingând ferm afirmațiile potrivit cărora Ministerul Sănătății a alocat la începutul anului sume insuficiente pentru funcționarea unităților de primiri urgențe.

„«Iresponsabilitate»? «Incompetenţă?», «Cu premeditare?» NU. Nici iresponsabilitate, nici incompetenţă şi, Doamne fereşte, cu premeditare. Cifrele sunt simple şi merită prezentate în context: În anul 2025, bugetul sănătăţii a fost suplimentat de două ori. Astfel, UPU de la Spitalul Floreasca a ajuns la un buget executat (buget total cheltuit în anul 2025) de 10 milioane de lei pentru întregul an, sumă care include rectificarea şi suplimentarea din luna septembrie 2025. Anul acesta, pentru componenta de urgenţă, am solicitat 660 de milioane de lei, însă au fost alocate 460 de milioane de lei — cu 200 de milioane mai puţin decât necesarul solicitat. De ce această diferenţă? Pentru reducerea deficitului cu orice preţ? Este o posibilă explicaţie, dar, în lipsa unei justificări explicite, nu o pot prezenta drept certitudine”, a spus Rogobete, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Ce conţine acordul pe care Ilie Bolojan îl va semna cu Luca Niculescu: „Premierul desemnat se angajează să păstreze țintele de deficit pe care România, prin guvernările anterioare, și le-a asumat”

Potrivit acestuia, cele 460 de milioane de lei alocate au fost repartizate avându-se în vedere execuția bugetară istorică, respectiv media ultimilor doi ani.

„Aceasta a fost baza repartizării: execuţia anterioară şi limitele bugetului aprobat. A vorbi despre incompetenţă, iresponsabilitate sau premeditare fără a prezenta acest context înseamnă a omite tocmai datele esenţiale ale discuţiei. Nu putem discuta despre finanţarea urgenţelor ignorând diferenţa dintre sumele solicitate şi cele efectiv alocate”, a mai precizat Rogobete.

Citește și: Ilie Bolojan, după ce BPN al PNL a decis susţinerea Guvernului Niculescu: „Prin acest vot, PNL ar putea avea de pierdut, însă l-am dat pentru ţara noastră. Ca efect al deciziei de a intra în opoziţie, demnitarii susţinuţi de PNL îşi vor depune demisiile”

Fostul ministru a mai menționat că reducerea deficitului reprezintă un obiectiv care trebuie urmărit cu echilibru, ținând cont și de nevoile sistemului de sănătate.

„România are nevoie de echilibru, de linişte şi de o dezbatere bazată pe date complete. De mai multă responsabilitate în comunicarea publică şi de mai puţine informaţii false! O să fie bine!”, a adăugat el.

Ilie Bolojan a prezentat sâmbătă, în şedinţa conducerii liberale, situaţia de la unităţile de primiri ugenţe, afectate de lipsa de fonduri, el punând acest lucru pe seama faptului că, ”în mod iresponsabil, fie din incompetenţă, fie în mod premeditat, Ministerul Sănătăţii a alocat la începutul anului sume total insuficiente pentru funcţionarea”.

Loading

DIVERSE

Ce conţine acordul pe care Ilie Bolojan îl va semna cu Luca Niculescu: „Premierul desemnat se angajează să păstreze țintele de deficit pe care România, prin guvernările anterioare, și le-a asumat”

Publicat

la

Premierul Ilie Bolojan a anunţat că va semna, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România. Bolojan a precizat că acordul va rămâne în vigoare până după aprobarea legii bugetului de stat.

„Acest acord de susţinere este unul condiţonat şi mâine după amiază voi semna cu prim-ministrul desemnat Luca Niculescu acest acord în care premierul desemnat se angajează să păstreze ţintele de deficit pe care România, prin guvernările anterioare, şi le-a asumat, în aşa fel încât să putem accesa fondurile europene, să rămânem o ţară sigură pentru investitori, să ne putem corecta cheltuielile bugetare în perioada următoare şi să putem crea condiţii pentru relansare economică şi pentru prosperitate.

Citeste si Ilie Bolojan, după ce BPN al PNL a decis susţinerea Guvernului Niculescu: „Prin acest vot, PNL ar putea avea de pierdut, însă l-am dat pentru ţara noastră. Ca efect al deciziei de a intra în opoziţie, demnitarii susţinuţi de PNL îşi vor depune demisiile”

Acest acord este pe o durată limitată până după aprobarea legii bugetului, o lege foarte importantă atât pentru ratingul României, pentru stabilitate şi pentru normalitate în anii următori.

Această situaţie, dacă ar mai fi continuat, în afara problemelor instituţionale pe care le avem, ar fi generat şi o situaţie de scădere totală a încrederii cetăţenilor României în instituţiile statului şi în faţa deciziei iresponsabile a PSD şi AUR, care în primăvară au pregătit această moţiune de cenzură fără să pună nimic în loc.

PNL s-a comportat în toată această perioadă responsabil, a propus soluţii pentru a ieşi din această situaţie de blocaj politic, iar în această perioadă de peste cinci luni, cu instrumentele limitate pe care un guvern interimar le are la dispoziţie, am asigurat finalizarea procesului de absorbţie a fondurilor europene prin PNRR, am trecut prin evaluările agenţiilor de rating, am păstrat direcţia corectă în care se găseşte România şi am asigurat funcţionarea de bază a instituţiilor

Continuarea acestei situaţii ar fi generat o şi mai mare neîncredere a cetăţenilor noştri şi nu ne mai puteam permite acest lucru. Şi le mulţumesc tuturor colegilor noştri care astăzi au acordat acest vot cu responsabilitate şi, pot să spun, cu patriotism, pentru că ştim că este un vot din care PNL poate fi criticat politic, poate să piardă, dar este un vot pe care l-am dat, aşa cum am făcut şi în vara anului trecut, pentru ţara noastră.

Citeste si PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu. Au fost doar 6 voturi împotrivă şi o abţinere

Într-o situaţie limită pentru ţară, în care coaliţia a fost spartă, am făcut ceea ce trebuie pentru România„, a declarat Ilie Bolojan la finalul şedinţei PNL.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Tâlhărie la un semafor din București. Un ugandez, atacat de un bărbat monitorizat electronic de autorități

Publicat

la

Potrivit autorităților, incidentul din București a avut loc vineri dimineața, în jurul orei 04:00, când Secția 26 Poliție a fost sesizată cu privire la o tâlhărie comisă asupra unui bărbat, într-o zonă din Sectorul 4.

Din primele cercetări că victima, cetățean ugandez, se afla în mașina personală în momentul în care ar fi fost abordat de suspect, care i-ar fi cerut să îl transporte la o adresă, în schimbul unei sume de bani.

Citește și: Accident rutier în București. O mașină s-a răsturnat după un impact violent cu un alt autoturism. Un pasager a fost transportat de urgență la spital

La semafor, bărbatul i-ar fi cerut telefonul pentru a efectua un apel. În acel moment, suspectul ar fi recurs la violență fizică, ar fi luat telefonul și ar fi fugit.

Victima ar fi pornit în urmărirea acestuia pentru a-și recupera telefonul. În cele din urmă, suspectul ar fi abandonat telefonul în apropiere, fiind prins la scurt timp de polițiștii mobilizați la fața locului, cu sprijinul polițiștilor de la Secția 15 Poliție.

Bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost condus la sediul poliției pentru audieri. În urma administrării probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, judecătorul a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Agresorul se afla deja sub control judiciar într-un alt dosar și era monitorizat electronic la momentul comiterii faptei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Citește și: Cine este cerșetorul care a strâns aproape 10.000 de lei de la pelerinii aflați la coadă la moaștele Sfintei Parascheva. Bărbatul are o casă și trei mașini la poartă

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cum i s-a schimbat viața Mihaelei Rădulescu după mutarea în Monaco. Vedeta a plecat din România în urmă cu 17 ani: „Este o provocare pentru oricine”

Publicat

la

În ultimul an, Mihaela Rădulescu a trecut prin clipe grele. Vedeta și-a pierdut atât partenerul de viață, cât și mama. Cu toate că a avut momente în care a simțit că se prăbușește, prezentatoarea a reușit să găsească speranța și să meargă mai departe. Recent, vedeta a vorbit despre provocările prin care a trecut după ce s-a mutat la Monaco, fiind nevoită să se adapteze unui nou ritm.

Citește și: Mihaela Rădulescu, noi dezvăluiri despre Felix Baumgartner. Ce a transmis vedeta la 14 ani de la săritura legendară a sportivului

„Să te muți într-o altă țară, să trăiești într-o limbă străină, să nu-ți ai familia și prietenii aproape și să fii invizibil pentru toată lumea la început este o provocare pentru… oricine. Eu m-am mutat din România în Monaco acum 17 ani. Am construit o viață aici pentru mine și fiul meu, dar, cel mai important, mi-am creat propria comunitate”, a scris Mihaela Rădulescu, în mediul online.

Citește și: Care este secretul din spatele brățărilor purtate de Mihaela Rădulescu: „Am decis să nu le pun la întâmplare, ci să le creez o poveste”

Mihaela Rădulescu: „M-am afișat mai puțin la evenimente sociale fastuoase și m-am implicat mai mult în acțiuni comunitare”

După ce a ajuns la Monaco, prezentatoarea nu și-a mai dorit o viață în televiziune, așa că a abordat lucrurile diferit, punând accent pe activități caritabile și comunitare. Asta a ajutat-o să se adapteze mai ușor și să își construiască noi prietenii.

„Aici m-am afișat mai puțin la evenimente sociale fastuoase și m-am implicat mai mult în acțiuni comunitare, acte de caritate și tot ceea ce ținea de felul meu de a fi, de a trăi și de a arăta respect noului loc pe care îl numesc „Acasă” – o țară în care am ales să trăiesc.

Nu am forțat nicio prietenie sau legătură; le-am construit în mod natural, atunci când respectul a fost reciproc și clar. Sunt mândră să fac parte astăzi dintr-o comunitate extrem de vibrantă, formată din prieteni din întreaga lume, alături de care încerc să fac această lume un loc mai bun.

Sună… siropos pentru unii, dar am învățat cu mult timp în urmă să ignor zgomotul celor care nu fac nimic și… să continui să merg prin viață în direcția corectă. Morala poveștii – prețuiește-ți prietenii adevărați, arată respect și iubire pentru comunitatea ta, fii o parte activă a ei, ține capul sus și distrează-te pe parcurs”, a mai spus aceasta.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ilie Bolojan, după ce BPN al PNL a decis susţinerea Guvernului Niculescu: „Prin acest vot, PNL ar putea avea de pierdut, însă l-am dat pentru ţara noastră”

Publicat

la

UPDATE:

Demnitarii PNL isi vor depune demisiile in primele zile ale săptămânii următoare. Acest acord de susţinere este unul condiţionat şi în acest sens mâine după-amiază voi semna cu Luca Niculescu acest acord în care premierul esemnat se angajează să păstreze ţintele de fdeficit pe care România şi le-a asumat ai să putem accesta fondurile europene în continuare, să rămânem o ţară sigură pentru investitori, să ne putem cor4ecta cheltuielile bugetare si să putem crea condiţii pentru relansarea economiei.

Acordul este pe o perioadă limitatp, până după aprobarea legii bugetului.

Dacă ar mai fi continuat, această situaţie ar fi generat şi o situaţie de scădere totală a încrederii cetăţenilor români în isntituţiile statului şi în faţa deciziei iresponsabile a PSD şi AUR. PNL s-a comportat responsabil, a propus soluţii pentru a ieşi din blocajul politic, iar in aceste 5 luni de interimat am asigurat finalizarea procesului de absorbtie a  fondurilor din PNRR, am păstrat directţia corectă în care se găseste România.

Este un vot din care PNL poate pierde, dar l-am dat, aşa cum am făcut pentru ţara noastră.

Într-o situaţie limită pentru ţară, în care coaliţia a fpst spartă, am făcut ceea ce trebuie pentru România.

Rectificarea de buget nu poate fi făcută, iar electorii ddezamăgiti sa inteleaga ca nu e suficient sa ai 15% in parlmanet ci e nevoie sa ne recastigam increderea electoratului si e nevoie de o forţă politică cu un vot mult mai puternic. Ne trebuie fortă parlamentară, parteneri care să te susţină şi timp.

Dacă pană la aprobarea bugetului, prevederile acordului vor fi respectate, nu vom depune moţiune de  cenzură. 

Modul  în care a fost nominalizat Veştea a fost un atac la adresa PNL. AM decis să nu votăm acel Guvern. BPN a luat acele decizii si majoritatea colegilor noştri inteleg că ori eşti in guvernare şi faci ceva pt Romnia sau daca nu poţi afce ce trebuie, nu te agăţi de o funcţie, ci te duci in opoziţie si te reconectezi cu electoratul.

ŞTIRE INIŢIALĂ:

Ședința liderilor liberali a început la ora 13:00 și a fost una foarte tensionată, în condițiile în care multe voci din PNL s-au pronunțat anterior împotriva sprijinirii lui Niculescu la testul votului din parlament. Motivul reticenței? Cabinetul propus de premierul desemnat, alcătuit în majoritate din reprezentanți ai PSD.

În ședință, liderul PNL le-a explicat colegilor că votul lor, în cazul de față, nu trebuie să fie unul politic, care ar fi cu siguranță negativ, ci unul ”de responsabilitate”, pentru depășirea crizei majore în care se află România de peste cinci luni. Iar asta, a subliniat șeful PNL, deși sunt cunoscute ”abordările Partidului Social Democrat”.

”Orice prelungire a acestei situaţii de provizorat, care nu ne este imputabilă, riscă să ne aducă în punctul în care servicii de bază ale statului român, inclusiv cele care asigură intervenţiile în situaţii de urgenţă, să rămână fără finanţare. Încetarea acestei stări de provizorat nu mai este, aşadar, o problemă de calcul politic. Este, pur şi simplu, o problemă de responsabilitate”, a subliniat Bolojan.

Citește și Nicușor Dan, despre testul votului din parlament al cabinetului Luca Niculescu: ”Sunt șanse foarte mari ca acest guvern să treacă”

În cele din urmă, după peste trei ore de război al argumentelor, liderul liberalilor și-a impus punctul de vedere: PNL va vota pentru învestirea cabinetului Niculescu.

Voturile PNL sunt indispensabile cabinetului Luca Niculescu la testul votului din parlament, care va fi dat marți, 20 octombrie.

Președintele Nicușor Dan dădea, vineri seară, ”șanse foarte mari” cabinetului Luca Niculescu la testul votului din parlament, care va fi săptămâna viitoare, marți. ”Sunt bucuros că există acorduri între prim-ministru și partide. Aceste acorduri prevăd o stabilitate de care România are nevoie”, a mai spus șeful statului.

Citește și Ce spune Bolojan despre propunerile PSD pentru cabinetul Niculescu. ”La ce vă așteptați? Că Olguța Vasilescu o va propune pe Andreea Chiș în loc de Radu Marinescu la Justiție?”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Rareș Cojoc, vacanță cu iubita și cei trei copii! Destinația aleasă de fostul soț al Andreei Popescu

Publicat

la

Relația dintre Rareș Cojoc și Claudia Dumitru devine din ce în ce mai serioasă. Cei doi și copiii pe care Rareș îi are cu Andreea Popescu au plecat împreună în vacanță într-o destinație la care mulți doar visează, în Mauritius.  În acest timp, Andreea Popescu se ocupă de amenajarea noii case din București.

Rareș Cojoc s-a postat inițial în avion alături de cei trei copii, însă nu și alături de iubita sa. Ulterior,după ce a ajuns la destinație, campionul la dans sportiv a distribuit un videoclip dintr-un parc, surprinzându-și iubita în timp ce se plimba cu bicicleta.

Citește și: Există viață după divorț! Andreea Popescu a dat lovitura, s-a afișat cu noua achiziție. Oare Rareș Cojoc ce părere are?

Modelul și campionul la dans sportiv au ales să fie discreți la începutul relației, așa că nu s-au afișat împreună, însă în ultimele săptămâni au apărut tot mai des unul alături de celălalt, în ipostaze romantice. Între Claudia și Rareș există o diferență de vârstă de șapte ani, modelul urmând să împlinească luna aceasta 30 de ani.

Andreea Popescu, declarații despre întâlnirea cu iubita fostului soț

Recent, Andreea Popescu, fosta nevastă a campionului mondial la dans, a mărturisit că a cunoscut-o deja pe actuala iubită a lui Rareș, transmițând că nu vrea să comenteze pe subiect, preferând să nu complice lucrurile.

„Nu intervin în viața lui, nu complic situația (…) Nu că sunt decentă, ci foarte decentă și super înțelegătoare, atât de înțelegătoare încât am fost deschisă și să cunosc partenera și să vorbesc cu ea și pentru copii, pentru armonie.

Eu dacă aș fi făcut probleme, ce armonie ar fi existat? Sau invers. Nu există nicio armonie (…) Foarte bine, bine (n.r. – cum a fost prima întâlnire cu iubita lui Rareș Cojoc). Eu sunt o persoană care este capabilă să lase foarte mult de la ea, să mă pun în situația persoanei respective și ce mie nu-mi place, altuia nu îi fac.

Am foarte multe momente nu că cedez neapărat, dar devin foarte vulnerabilă și las trăirile să se întâmple, dar cred că curajul vine atunci când ești cel mai neputincios și poți să acționezi, adică nu te lași cuprins de frică, de deznădejde, de gânduri, ci pur și simplu, acționezi în mod pozitiv”, a declarat Andreea Popescu pentru Știrile Antena Stars.

Citește și: Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea cu Dan Alexa: „Trădarea căsniciei s-a făcut de-a lungul anilor”

De altfel, aceasta a precizat că își dorește să aibă o relație bună cu fostul soț, de dragul copiilor lor.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Stimulentul de inserție 2026. Câți bani primesc părinții care se întorc la serviciu mai devreme

Publicat

la

În octombrie 2026, stimulentul de inserție are două niveluri principale:

  • 1.500 de lei pe lună – pentru părintele care începe să obțină venituri impozabile înainte ca bebelușul să împlinească 6 luni;
  • 650 de lei pe lună – pentru părintele care revine la serviciu după ce copilul a împlinit 6 luni.

Pentru prima situație, suma de 1.500 de lei se acordă până când copilul împlinește doi ani. După această vârstă, părintele poate beneficia de stimulentul de 650 de lei până la împlinirea vârstei de trei ani a copilului.

În cazul în care copilul are o dizabilitate, pragurile de vârstă sunt diferite. Revenirea la serviciu înaite de împlinirea vârstei de un an permite acordarea stimulentului de 1.500 de lei până la vârsta de trei ani, iar ulterior poate fi acordat stimulentul de 650 de lei până la patru ani.

Citește și: Parcare fără plată pe aeroporturile Otopeni și Băneasa. Cine poate beneficia de gratuitate și ce trebuie să facă

Cine beneficiază de stimulentul de inserție

Stimulentul este destinat persoanelor care au fost îndreptățite să beneficieze de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului și care realizează venituri supuse impozitului.

Indemnizația nu înlocuiește salariul. Scopul său este de a susține financiar părintele care revine în activitatea profesională înainte de expirarea perioadei în care ar fi putut beneficia pentru creșterea copilului.

Stimulentul poate fi acordat unuia dintre părinți, precum și anumitor persoane care au copilul în adopție, în plasament sau au fost numite tutore, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Dacă un părinte se întoarce la serviciu când copilul are cinci luni, poate primi 1.500 de lei/lună până când copilul împlinește doi ani.

Dacă revine când copilul are opt luni, stimulentul este de 650 de lei pe lună, până la împlinirea vârstei de trei ani, cu respectarea condițiilor legale.

Practic, momentul revenirii la serviciu poate face o diferență importantă în valoarea totală a stimulentului primit pe perioada eligibilă.

Citește și: Locuri de muncă disponibile la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 16 posturi de director general, scoase la concurs în 15 județe

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend