Guvernul norvegian a anunţat, sâmbătă, că ministrul Apărării, Odd Roger Enoksen, a demisionat din cauza unei relaţii pe care a avut-o în urmă cu mulţi ani...
Deputaţii Filip Havârneanu şi Diana Stoica, precum şi europarlamentarul Vlad Gheorghe, toţi membri USR, s-au aflat timp de trei zile în regiunea Kiev, alături de alţi...
Tranzacţiile cu acţiuni Banca Transilvania au dominat prima şedinţă bursieră din această săptămână, generând un rulaj de 59,97 milioane de lei, în condiţiile în care valoarea...
„În locul reformelor alături de USR, PNL a ales hoția alături de PSD.” – Este reacția oficială a USR după ce Biroul Politic Național al PNL...
Românii care doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii în această iarnă vor putea alege unul dintre zborurile operate de Air France, la preţuri începând...
Agenţia de presă slovenă STA, lipsită de fonduri luni de zile, va primi în curând banii publici necesari supravieţuirii sale după mai multe avertismente de la...
Publicaţiile The New York Times, The Atlantic şi Star Tribune, precum şi agenţia de ştiri Reuters s-au numărat vineri printre câştigătorii premiilor Pulitzer, cele mai prestigioase...
O navă de război americană, distrugătorul USS Laboon, a traversat vineri strâmtorile Dardanele şi Bosfor pentru a ajunge în Marea Neagră, pe un fond de tensiuni...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 prezintă cei șase pași pentru descărcarea adeverinței de vaccinare, dar și cauzele eventualelor erori de descărcare....
O persoană este grav rănită după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe șosea și a căzut într-un canal cu apă. La fața...