Acţiunile grupului german de turism şi călătorii TUI au crescut cu 3,5% luni, când grupul german de turism a marcat revenirea sa cu o listare primară...
Legea zonelor metropolitane este un pas înainte, dar nu suficient pentru o administraţie descentralizată, a declarat preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Emil Boc, informează Agerpres....
Kievul acuză Rusia că vrea să îşi crească sprijinul militar pentru separatiştii proruşi din estul Ucrainei, după decizia Moscovei de a pune capăt mandatului observatorilor europeni...
Televiziunea Română a transmis vineri precizări cu privire la ziua de 2 septembrie când „Ediţia Specială” a luat locul, pe postul TVR1, de la ora 17:00,...
Europarlamentarul PMP Eugen Tomac intervine în criza politică, solicitându-le parlamentarilor USR și PNL să introducă pe ordinea de zi proiectul de lege privind alegerea primarilor în două...
Statele Unite ale Americii vor trimite peste 1,2 milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 în patru ţări africane prin intermediul programului de distribuţie mondială a...
Un incendiu de vegetație puternic a izbucnit, vineri, într-un poligon din zona localității Corbu, județul Constanța. Nu sunt anunțate victime. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de...
Un singur act se află vineri pe agenda publică a Guvernului: adoptarea prin Ordonanță de urgență a programului național de dezvoltare Anghel Saligny, în valoare de...
Ritmul creării de locuri de muncă în Statele Unite a încetinit brusc în august, din cauza variantei Delta, care are o influență asupra redresării economice, când...
Guvernul australian a trecut prin parlament în doar 24 de ore o lege care permite poliției să spargă dispozitivele oricărei persoane care este vizată de o...