Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a transmis vineri printr-un comunicat de presă că a descoperit importante cantităţi de deşeuri care sunt vândute ca produse second...
Gigantul Lidl România, parte a grupului german Schwarz, își continuă expansiunea în România și mai deschide două unități luni, 14 noiembrie 2022. Anterior, la 31 octombrie,...
Ministerul Educației a transmis vineri printr-un comunicat de presă că va coopera cu Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor Didactice şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru a găsi...
Armata Statelor Unite va amplasa un radar TPS-80 în România, lângă graniţa cu Ucraina, anunţă Ambasada României în SUA, într-o postare pe Facebook, potrivit News.ro. Radarul...
Fostul deputat Vlad Cosma a atacat la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) soluția privind achitarea în prima instanță a lui Mircea Negulescu, exclus din...
Her Majesty Margareta and Prince Consort Radu talked on Monday, in Rome, with students at the Centro Alti Studi per la Difesa, a prestigious military higher...
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre acuzaţiile aduse lui Clotilde Armand, că...
Președintele Klaus Iohannis îl felicită pe Rishi Sunak și în transmite că așteaptă „cu nerăbdare” să lucreze împreună pentru „consolidarea Parteneriatului nostru Strategic”, anunță Mediafax. Conform...
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) va organiza joi, 27 octombrie, la Piatra Neamţ, a doua dezbatere a proiectului naţional “Pactul pentru Tineri”, în parteneriat cu...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă lansarea logo-ului reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe Aliaţi de la Bucureşti, eveniment care se va desfăşura pe 29 şi 30 noiembrie. Identitatea...