De la spate toate cele patru femei ar putea avea vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani. Adevărul însă este că femeile din imagine au...
– Poetul, romancierul, traducătorul, editorul, academicianul Dumitru M. Ion, împlineşte astăzi 70 de ani. Este unul dintre cei mai talentaţi şi apreciaţi scriitori din Romania si este...
Realizarea autostrǎzii Sibiu – Piteşti are parte de o nouǎ amânare. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, procedurile de expropriere nu pot fi demarate, deoarece prirmǎriile comunelor de...
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea...
# Direct din Franţa, special pentru fresca de la Biserica Domneascǎ Vara aceasta municipiul Curtea de Argeş este, din nou, plin de turişti. Chiar ceva mai...
Liberalii argeşeni fac deja planuri pentru alegerile din 2020. Nicolae Barbu, primarul comunei Valea Iaşului, a precizat că este timpul ca cei din PNL să facă...
Vă mai amintiți de “Povestea Călătoare”? Cu siguranţă “DA”, mai ales ca ea a avut ca punct de plecare Școala Gimnazială “Mircea cel Bătrân” din Curtea...
Politistii argeseni au oprit in trafic un sofer cu adevarat pericol public si asta pentru ca se afla la volanul unui microbuz si transporta mai multe...
Polițiștii din cadrul Biroului Ruier l-au depistat pe cu aparatul radar numitul N.P.C., de 23 de ani, din Pitești, care în timp ce se deplasa cu...
Locurile de parcare vor fi mai scumpe pentru piteşteni, decizia fiind luată după propunerea lui Constantin Zichil, şeful SPEP Piteşti. Interesant este că piteştenii vor da...