Criza costului vieţii, o consecinţă a inflaţiei agravată de războiul din Ucraina şi redeschiderea economiei după pandemia de Covid, este cel mai mare risc mondial pentru...
Papa Francisc i-a adus un omagiu miercuri cardinalului australian George Pell, care a decedat marţi la vârsta de 81 de ani, pentru perseverenţa de care a...
Primăria Municipiului Bucureşti a început anul 2023 fără datorii curente, în condiţiile în care la sfârşitul anului 2020 datoriile ajunseseră la 3 miliarde de lei, a...
În 7 decembrie 2022 anchetatorii DNA Timișoara l-au deferit justiției, în stare de libertate pe ex-ministrul Ionuț Adrian Chesnoiu pentru patru fapte de instigare (sub forma...
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a efectuat percheziții pe teritoriul Seminarului Teologic din Poceaiv, regiunea Ternopil, precum şi la Episcopia din Ivano-Frankivsk a Bisericii Ortodoxe...
Au fost efectuate aproximativ 3.000 testări cu aparatul etilotest şi peste 130 de testări în privinţa consumului de substanţe psihoactive, fiind întocmite 42 dosare penale. Au...
Expert în relații internaționale, despre reuniunea miniștrilor de Externe NATO la București: ‘Nu noi decidem. Jocurile și strategiile le fac SUA, Franța, Marea Britanie, Germania, deci...
Expert în relații internaționale, despre reuniunea miniștrilor de Externe NATO la București: ‘Nu noi decidem. Jocurile și strategiile le fac SUA, Franța, Marea Britanie, Germania, deci...
The opening ceremony of the RESOLUTE CASTLE 22 exercise will take place on Tuesday, at the “Getica” National Joint Training Center in Cincu (CNII), Agerpres reports....
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a vorbit într-un interviu despre candidatul PNL la următoarele alegeri prezidențiale. „Domnul Ciucă a fost alături de mine, personal, în campania de...