Oportunităţile de schimburi economice în domeniul agriculturii şi cele legate de forţa de muncă au reprezentat principalele teme ale discuţiilor purtate vineri, la Deva, între ambasadorii...
Monica Niculescu, locul 193 WTA, a acces, vineri, pe tabloul principal la turneul de la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Niculescu a învins-o în...
Dinamo 1948 SA a depus vineri cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Clubul a acumulat din nou datorii şi poate încerca din...
Începând de la 1 septembrie 2021, Miles Nürnberger va ocupa funcția de Director de Design al mărcilor Dacia și Lada. El va face parte din Comitetul...
După dezbaterile aprinse privind propunerea Germaniei și Franței de organizare a unui summit cu Vladimir Putin, propunere care a fost blocată de opoziția statelor est-europene, în...
În prezent, aproape toate decesele cauzate de Covid-19 survin la cei nevaccinați, o demonstrație izbitoare a eficacității serurilor și o indicație că numărul deceselor zilnice –...
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii reacţionează la atacul lansat de ministrul Justiţiei. Prin intermediul purtătorului de cuvânt al CSM, judecătorul Bogdan Mateescu numeşte interviurile lui Stelian...
The exchange rate of the national leu currency resulting from the quotations announced on Monday by the banks authorised to operate on the currency market is...
Ieri a fost duminică, dar nu ca oricare duminică, ci duminica cea mare, sărbătoarea sărbătorilor la catolici, Paștele. Se simțea aerul de sărbătoare de câteva zile:...
Prime Minister Florin Citu said on Monday that the “only solution” to get rid of nosocomial infections in hospitals is the construction of new health units,...