
„Domnule președinte, îmi amintesc în aceeași sală în urmă cu două săptămâni și o zi mi-ați încredințat această sarcină onorantă de a încerca să formez un...

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că în perioada următoare trebuie lansate planurile cadru pentru liceu care să fie puse în dezbatere publică, iar pentru zona...

Mijlocaşul Florinel Coman a declarat, marţi, într-un interviu pentru FRF TV, că, alături de colegii săi de la echipa naţională, şi-a stabilit ca obiectiv calificarea la...

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona i-a fixat mijlocaşului Marc Bernal o clauză de cumpărare de 500 de milioane de euro şi i-a prelungit contractul jucătorului...

Un membru AUR a sesizat Poliția că, sâmbătă, în timp ce se afla în sediul filialei, ar fi intrat un bărbat care s-ar fi așezat lângă...

Într-o rezoluție care a fost adoptată cu o majoritate covârșitoare, Parlamentul European s-a pronunţat pentru introducerea unui standard de timp de 1 minut pentru procesarea camioanelor...
Statele Unite au promis luni un ”răspuns colectiv” cu aliaţii lor împotriva Iranului după atacul mortal asupra unui petrolier administrat de un miliardar israelian în Marea...
Ambasadele americană şi britanică la Kabul au acuzat luni talibanii de faptul că au ”masacrat zeci de civili” ca represalii, în districtul Spin Boldak, situat în...
Viitorul Guvern al R. Moldova ar urma să fie constituit din 13 ministere în loc de 9, potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă. Astfel, în...
Ministrul israelian al apărării, Beny Gantz, a susţinut luni că Israelul ”trebuie să acţioneze acum împotriva Iranului”, în urma atacului comis joi asupra petrolierului Mercer Street,...