Un lift de la Spitalul Clinic de Urgență din Brăila în care se aflau patru persoane a căzut în gol trei etaje. Două persoane au fost...
Selecţionatele masculine de handbal ale României, Egiptului, Algeriei şi Slovaciei vor participa la ediţia din acest an a Trofeului Carpaţi, în zilele de 28 şi 29...
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că Poşta Română va lucra în data de 2 decembrie, pentru a face plăţile în ceea ce priveşte pensiile, astfel...
Mai multe cluburi din ţară s-au alăturat cauzei de strângere de fonduri necesare unui bebeluş de 9 luni, diagnosticat cu leucemie, şi care este fiul lui...
Un rapper iranian, Toomaj Salehi, arestat la sfârşitul lui octombrie după ce şi-a exprimat susţinerea faţă de manifestaţii împotriva regimului, riscă să fie condamnat la moarte...
Furnizorii de energie şi gaze dau un nou semnal de alarmă: România are nevoie de importuri pentru a trece iarna, dar nu mai are nimeni niciun...
Ucraina a anunţat miercuri schimbul cu Rusia a 215 militari, printre care şefi ai apărării de la combinatul siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, simbol al rezistenţei...
Procedurile periculoase de reciclare în Turcia a deşeurilor plastice provenite din Uniunea Europeană şi din alte state dăunează sănătăţii multor oameni, printre care şi copii, şi...
Cultivatorii de mere din nordul Italiei folosesc frigiderele naturale din peşterile săpate sub un deal pentru a-şi depozita recolta într-un mediu controlat care menţine o temperatură...
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat la sfârşitul săptămânii că, în contextul invaziei ruse în Ucraina, Alianţa Nord-Atlantică nu mai este legată de...