Generalul (r) Cristian Barbu, fost rector al Academiei Tehnice Miliare, a vorbit despre noua armă a preşedintelui rus Vladimir Putin. „În calitate de militar, chiar dacă...
Senatorul Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei economice, reproşează Consiliului Concurenţei un „apetit crescut” de a amenda cu sume „consistente” companii autohtone şi chiar companii de stat, în...
Marius Budăi a făcut publice noi detalii despre pachetul „Sprijin pentru România” prin care coaliţia de guvernare va acorda voucherele de 50 de euro şi ajutoarele...
Senatorul USR Ştefan Pălărie a reacţionat la declaraţiile preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, privind reluarea unei colaborări PNL-USR, declarând că ispăşirea nu se face „doar din vorbe”....
Zeci de soldați ruși ar fi suferit „simptome acute de expunere la material radioactiv” după ce ar fi săpat tranșee în Pădurea Roșie, zona extrem de...
Compania Termoenergetica a înregistrat pierderi de aproape 300 de milioane lei fiindcă tariful de transport al energiei termice a fost aprobat cu întârziere, la aproape trei...
Red. Sport • HotNews.ro Lewis Hamilton a încheiat pe 7 și pe 13 cele două sesiuni de antrenamente care au avut loc vineri pe circuitul Albert...
S-au petrecut multe în cele două săptămâni de când nu am mai scris. Cosmin Gabriel Pacuraru Foto: Arhiva personala În primul rând am lansat cartea publicată...
”Cei care aleg războiul” şi ”şantajează Europa cu o criză economică şi energetică pierd întotdeauna”, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, joi, în faţa Parlamentului Greciei,...
Meciurile din sferturile de finală ale Cupei României la handbal masculin au fost decise, joi, prin tragere la sorţi, la sediul FRH, informează News.ro. Potrivit tragerii...