Arbitrii şi observatorii partidelor care vor avea loc, duminică, în etapa a cincea din play-off şi play-out, potrivit news.ro: Sepsi – Universitatea Craiova, ora 19.00, play-off...
Marian Barbu şi Ionuţ Coza vor conduce la centru partidele care se vor disputa, sâmbătă, în etapa a patra a play-out-ului Superligii, potrivit news.ro Meciurile de...
Radu Petrescu va conduce la centru meciul CFR Cluj – Rapid, care va avea loc, sâmbătă, de la ora 20.30, în etapa a treia din play-off-ul...
Donald Trump a văzut “geniu” în strategia preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu privire la Ucraina, marţi, criticând gestionarea crizei de către succesorul său Joe Biden, scrie...
Marea Britanie a anunţat marţi sancţiuni împotriva a trei oligarhi cunoscuţi ca apropiaţi de Kremlin şi a cinci bănci ruseşti, în reacţie la recunoaşterea de către...
Guvernul urmează să aprobe miercuri, printr-o hotărâre, modul de organizare şi funcţionare Comitetului de monitorizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. Fostul ministru...
Când președintele rus Vladimir Putin și-a anunțat decizia de a recunoaște ca independente pentru cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei, Turcia, membru NATO și vecină...
Reacție dură a Partidului Mișcarea Populară (PMP) cu privire la discuția despre posibilitatea instituirii obligativității prezentării Certificatului verde la intrarea în lăcașurile de cult. Partidul condus...
Rusia şi Statele Unite lucrează la organizarea unei videoconferinţe între preşedinţii Vladimir Putin şi Joe Biden, în contextul în care tensiunile dintre cele două ţări din...
Echipa Tampa Bay Lightning, deţinătoarea Cupei Stanley, a învins pe teren propriu, cu scorul de 4-2, formaţia St Louis Blues, într-o partidă din Liga profesionistă nord-americană...