Muzeul Naţional Cotroceni, spaţiu de referinţă în peisajul cultural şi turistic românesc, aniversează la 10 iulie 31 de ani de existenţă şi oferă vizite cu intrare...
Vlad Stancu, un mare talent al înotului românesc, va concura în probele de 400, 800, 1.500 m liber şi la ştafeta de 4×100 m liber cu...
Deşi oficial motivele reţinerii sale nu au fost comunicate, conform publicaţiei TMZ, citată de cotidianul L’Equipe, Bridges este acuzat de violenţe conjugale împotriva partenerei sale, Mychelle...
Cele două sosiri erau aşteptate, ambii jucători efectuând deja vizitele medicale, însă nu erau încă oficializate de gruparea „nerazzurra”, lucru care s-a întâmplat acum, când contractele...
Producătorul de alumină Alum Tulcea, controlat de Alro Slatina, va suspenda din august producţia, potrivit planului de activitate. Compania avea 792 de angajaţi la finalul anului...
Andy Murray, campion la Wimbledon 2013 și 2016, a fost învins în turul al doilea la All England Club în patru seturi de John Isner, favorit...
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, joi, peste 40 de percheziţii în Bucureşti şi în alte şapte judeţe într-un dosar...
Uneori iunie aduce și în România temperaturi extrem de mari, iar în acest secol se întâmplă din ce în ce mai des, iar recorduri vechi se...
Economista şefă a Băncii Mondiale, Carmen Reinhart, este sceptică că SUA şi alte state ale lumii pot evita o recesiune, având în vedere inflaţia ridicată, creşterile...
România se îndreaptă spre o criză de personal puternică în sectorul educației, în condițiile în care, în prezent, mai puțin de 1 din 10 profesori are...