Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a precizat că de săptămâni întregi sunt discutate şi disecate zvonurile şi scenariile pe care „le aruncă unii şi alţii despre...
Autoritățile desfășoară investigații într-un caz penal privind agresiuni fizice, după ce a avut loc un conflict între doi elevi dintr-o școală din Târgu Jiu. Potrivit Inspectoratului...
Liderul opoziţiei din Marea Britanie, laburistul Keir Starmer, a promis joi un “deceniu de reînnoire naţională”, însă a atras atenţia că cheltuieile vor trebui ţinute sub...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că ar fi periculoasă subestimarea ambițiilor Rusiei și ale președintelui Vladimir Putin pe fondul războiului din Ucraina....
Noul preşedinte al CSM, judecătorul Daniel Grădinaru, a transmis joi că doreşte o cooperare loială cu celelalte instituţii şi are garanţia că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu,...
Aeronava de pasageri Boeing 737, care efectua un zbor de la Moscova la Celiabinsk și a transmis un semnal de alarmă, a aterizat în siguranță la...
Trei bărbaţi din judeţul Galaţi au fost arestaţi preventiv după ce au furat bijuterii dintr-o locuinţă din comuna gălăţeană Fârţăneşti, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie al...
Autoritățile au anunțat joi primele două decese confirmate cu virus gripal din acest sezon. Este vorba despre două femei în vârstă de 25 de ani, respectiv...
Şcolile vor fi redeschise în 9 ianuarie, așa cum este prevăzut, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, adăugând că nu este încurajată neparticiparea la cursuri,...
Tom Hanks interpretează un rol neobișnuit pentru el, cel al unui pensionar morocănos, în pelicula „A Man Called Otto”, o comedie cu accente dramatice, potrivit Reuters...