Un medic de la Institutul Oncologic Bucureşti a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore, pentru luare de mită, după ce a cerut iniţial 9.500...
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut Statelor Unite, într-un discurs susținut miercuri în Congresul american, să „facă mai mult” în „cea mai întunecată perioadă” pentru țara...
Peste 1000 de ucraineni și-au deschis conturi la băncile românești, iar câteva instituții de credit sunt în negocieri privind angajarea de refugiați, potrivit datelor agregate furnizate...
Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat, miercuri, clubul Gaz Metan Mediaş cu scăderea a încă două puncte în clasamentul play-out-ului Ligii I,...
Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (Berlinala) s-a pronunţat miercuri împotriva boicotării în mod generalizat a cineaştilor şi artiştilor ruşi ca urmare a războiului rus...
Mijlocaşul echipei Universitatea Craiova, Alexandru Creţu, a afirmat, miercuri, că lupta pentru câştigarea titlului de campioană se va da până în ultima etapă şi că şansele...
Nave ruse de război de la Marea Neagră au bombardat zona de coastă, în apropierea oraşului Odesa, anunţă armata ucraineană, relatează CNN. Satele Lebedivka, Sanjeika, Zatoka...
A number of 750 hot meals will be offered daily to people in Ukraine who cross the border through the southeastern Isaccea border crossing point, Agerpres...
Un consilier principal al președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky a spus că guvernul țării respinge ideea propusă de Rusia conform căreia Ucraina ar trebui să adopte un...
Cel puțin zece oameni care stăteau la coadă să cumpere pâine au fost uciși de un bombardament rusesc în această dimineață în Cernihiv, potrivit ambasadei americane...