DIVERSE
Cum va fi vremea de Crăciun. Vortexul polar ar putea schimba radical prognoza meteorologilor pentru această iarnă
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Cum va fi vremea de Crăciun. Chiar dacă majoritatea bucureștenilor speră că vor avea parte de zăpadă de Crăciun, se pare că lucrurile nu vor fi deloc așa în acest an.
Cum va fi vremea de Crăciun în București. Prognoza actualizată a meteorologilor Accuweather
Potrivit noilor date ale meteorologilor Accuweather, bucureștenii vor avea parte de vreme frumoasă în Ajun și de Crăciun. Temperaturile vor urca până la opt grade Celsius în Capitală.
Lucrurile se vor schimba radical, însă, de Revelion. Potrivit meteorologilor, în noaptea dintre ani prognoza arată ploaie înghețată, iar pe 1 ianuarie 2027 sunt anunțate ninsori.
Vortexul polar ar putea schimba iarna 2026-2027 în Europa. Anunțul făcut de specialiști
Vortexul polar este un sistem amplu de circulație a aerului din jurul Arcticii, care se manifestă atât în stratosferă, cât și în troposferă pe timpul iernii. Vortexul polar stratosferic se intensifică, de regulă, în sezonul rece, când diferența de temperatură dintre regiunile polare și latitudinile mai joase crește, scrie stirileprotv.ro.
Dacă la începutul lunii noiembrie se va produce o încălzire stratosferică importantă, iar vortexul polar va fi puternic perturbat, acest lucru ar putea crea premisele unor schimbări în circulația atmosferică în a doua jumătate a lunii noiembrie și în decembrie.
Efectul nu este însă neapărat imediat. În cazul unor evenimente, semnalul din stratosferă se propagă spre troposferă în decursul câtorva săptămâni. În alte situații, influența este mai slabă sau dificil de diferențiat de variabilitatea naturală a atmosferei.
O eventuală perturbare a vortexului polar ar putea influența și circulația atmosferică deasupra Europei. În anumite configurații, se pot forma anticicloni de blocaj deasupra Atlanticului de Nord sau a Scandinaviei, care ar putea redirecționa aerul rece către Europa Centrală și de Sud-Est. În alte situații, frigul ar putea rămâne concentrat deasupra Americii de Nord sau în anumite regiuni ale Asiei, fără ca Balcanii să se confrunte cu o răcire prelungită.
În cazul Bulgariei, un rol decisiv îl va avea poziția anticiclonilor și a ciclonilor deasupra Europei, precum și traiectoria ciclonilor mediteraneeni. Tocmai interacțiunea dintre aceste sisteme atmosferice determină dacă o eventuală pătrundere de aer rece va aduce ninsoare, ploaie, vânt puternic sau doar o scădere temporară a temperaturilor.
Din acest motiv, o eventuală încălzire stratosferică bruscă nu trebuie considerată un semnal sigur al unei ierni aspre în Bulgaria. Pentru o evaluare mai fiabilă vor fi necesare actualizările modelelor meteorologice din următoarele săptămâni.
![]()
Poate îți place și...

INSULA IUBIRII 2026. Mira, atac dur la adresa Jaguarului, după ce acesta i-a dat papucii: „Când bagi un vierme în seamă, se vede fluture. Să îți faci rolul e una, să ai o atitudine de terminat e alta”

Cum afli ce pensie vei avea dacă ai muncit peste 25 de ani. Exemplu de calcul

Operațiunea Jupiter zguduie lumea interlopă: Percheziții în dosare de șantaj, camătă și spălare de bani
DIVERSE
INSULA IUBIRII 2026. Mira, atac dur la adresa Jaguarului, după ce acesta i-a dat papucii: „Când bagi un vierme în seamă, se vede fluture. Să îți faci rolul e una, să ai o atitudine de terminat e alta”
Publicat
acum 12 minutela
8 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Un nou scandal la Insula Iubirii! Mira îl pune la zid pe Jaguar, după ce acesta s-a îndepărtat de ea în emisiunea de la Antena 1. După ce Jaguarul a decis să pună capăt apropierii dintre ei, în ediția difuzată sâmbătă, concurenta a publicat un mesaj dur pe rețelele sociale. Mira s-a arătat revoltată de atitudinea ispitei.
„În ziua de azi, când bagi un vierme în seamă, și-o ia în cap și se vede fluture. Să îți faci rolul e una, să ai o atitudine de terminat e alta!”, a scris Mira.
Aceasta a criticat și ceea ce consideră a fi falsitatea și dorința de a atrage atenția manifestate de unele persoane participante la emisiune.
„Multă, multă falsitate și disperare de atenție la multe personaje, mie nu-mi vine să cred!”, a continuat concurenta.
Mira și-a exprimat nemulțumirea față realizatorii emisiunii. Ea susține că publicul a văzut doar anumite momente ale apropierii dintre ea și George, ceea ce ar fi putut crea o imagine greșită despre comportamentul și intențiile sale.
„Mi-ar fi plăcut să se fi dat povestea cum era, nu numai când eram eu pe Jaguarul p*li să par o disperată, că nu era cazul!”, a transmis Mira.
„Eu nu am venit chitită pe nimeni, am avut niște nevoi pe care nu stau să le explic la nimeni. Eu am avut respect și bun simț față de toată lumea, dar uite așa ești luată de proastă”, a mai scris Mira.
![]()
DIVERSE
Cum afli ce pensie vei avea dacă ai muncit peste 25 de ani. Exemplu de calcul
Publicat
acum 17 minutela
8 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cum afli ce pensie vei avea dacă ai muncit peste 25 de ani. Formula de calcul este următoarea: cuantum pensie
= număr total de puncte x valoarea punctului de referință.
Valoarea punctului de referință este, în prezent, 81 de lei.
Numărul total de puncte este suma dintre punctele de contributivitate, cele de stabilitate și punctele pentru perioade asimilate sau necontributive.
Ce sunt punctele de contributivitate care contează la pensie
În fiecare lună, un salariat acumulează un punctaj în funcție de leafa pentru care s-au plătit contribuțiile către bugetul asigurărilor sociale.
Formula lunară este: salariul brut realizat / salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale. Dacă într-o lună salariul brut este egal cu salariul mediu brut utilizat în sistemul public, persoana obține 1 punct pentru luna respectivă.
La sfârșitul fiecărui an se calculează punctajul anual, iar toate punctajele anuale sunt însumate.
Cum sunt acordate punctele de stabilitate
Formula actuală recompensează persoanele care au lucrat mai mult. Astfel, punctele de stabilitate pot fi considerate bonusuri acordate în sistemul public de pensii din România, prin Legea nr. 360/2023, pentru a-i recompensa pe asigurații care au avut un stagiu de cotizare contributiv de peste 25 de ani.
Punctele de stabilitate se calculează anual pentru stagiul ce depășește pragul de 25 de ani, după cum urmează:
- între 25 și 30 de ani de cotizare: 0,50 puncte pe an
- între 30 și 35 de ani de cotizare: 0,75 puncte pe an
- peste 35 de ani de cotizare: 1 punct pe an
Citește și Eliminarea CASS pentru pensionari. Câți bani ar putea primi în plus de la Casa de Pensii
Cât privește punctele pentru perioadele asimilate, trebuie să știi că legea recunoaște și anumite perioade care sunt considerate stagii de cotizare deși nu ai lucrat în respectivele intervale. Printre acestea se numără:
- studiile universitare urmate la zi
- serviciul militar
- perioadele în care s-a beneficiat de indemnizație de șomaj, în condițiile legii
- alte situații prevăzute expres de legislație
Pentru aceste perioade se acordă, în general, 0,25 puncte pentru fiecare an, scrie digi24.
Ce pensie vei avea. Exemplu de calcul
Calculul este făcut pentru o persoană cu
- 35 de ani vechime
- 22 puncte rezultate din contribuții
- 1,5 puncte de stabilitate
- 0,5 puncte pentru perioade asimilate
Numărul total de puncte este: 22 + 1,5 + 0,5 = 24.
Pensie estimată: 24 × 81 lei = 1.944 lei.
Vorbim doar despre un exemplu orientativ. Calculul oficial este realizat exclusiv de Casa Națională de Pensii Publice, pe baza tuturor veniturilor pentru care s-au achitat contribuții și a documentelor existente în dosarul de pensie, mai notează sursa citată.
Citește și Pensionarii care au pierdut bani prin impozitul progresiv vor primii banii înapoi, eşalonat
![]()
DIVERSE
Cum a arătat tortul de la nunta lui Pescobar. Cu ce și-a îndulcit afaceristul invitații la petrecere
Publicat
acum 2 orela
8 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Dacă vineri a spus „DA” în fața primarului, sâmbătă Pescobar a spus „DA” și în fața lui Dumnezeu. După ceremonia religioasă oragnaizată la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din București, în prezența familiei și a apropiaților, mirii au petrecut alături de invitați la un local de lux din Tunari. Locația a fost pregătită cu aranjamente florale albe și decoruri elegante, iar invitații au fost întâmpinați cu platouri festive.
Meniul de la nunta lui Pescobar este un deliciu. La intrarea în local, invitații sunt întâmpinați și de un platou spectaculos cu aperitive, pregătit special pentru eveniment. Aranjamentul culinar atrage atenția prin varietatea de brânzeturi, mezeluri și fructe, toate așezate într-o prezentare deosebită, potrivit wowbiz.ro. La aperitiv, invitații au parte de coșuleț crocant cu caracatiță și capere, clătită verde cu somon fume și cremă fină de brânză, bresaola cu mousse de brânză și rucola, brie cu roșii confiate, tartă cu foie gras, piept de rață cu sfeclă și zmeură, dar și prosciutto crudo cu pepene galben.
Citește și: VIDEO Dansul mirilor a făcut uitat meniul de lux din faţa invitaţilor la nunta lui Pescobar
Meniul mai cuprinde un preparat din pește, un fel tradițional românesc, un preparat principal bazat pe carne de porc, cu garnitură și alte ingrediente atent alese și, la final, tortul mirilor. Mai exact, invitații vor servi file de doradă la cuptor, cu orez negru și caracatiță, acompaniat de sos lemon butter, dar și sărmăluțe tradiționale din porc, în foi de varză și viță de vie, cu mămăliguță, smântână și ardei iute.
La preparatul principal, meniul include aripioare de porc fragede și ruladă din piept de pui învelită în prosciutto, alături de piure fin de cartofi cu ulei de trufe și sos de gorgonzola.
Citește și: Pescobar s-a însurat. Primele imagini de la nuntă. Ce ținută a ales mireasa Lavinia GALERIE FOTO şi VIDEO
Desertul a fost, bineînțeles, tortul mirilor.
Tortul a fost pe măsura așteptărilor, acoperit cu zmeură și decorat cu lumânări aurii și a atras toate privirile la petrecere.

Pe lângă tort, a fost pregătit și un candy bar cu 14 feluri de prăjituri, precum turnuri de bezea, prăjituri mici cu zmeură, foitaje în formă de inimă, cake pops ornate cu fundițe aurii și petit fours.

![]()
DIVERSE
Artificiul prin care Guvernul vrea să crească veniturile pentru aproape un milion de români fără ca salariul să fie majorat de la 1 ianuarie
Publicat
acum 3 orela
8 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat miercuri seară, la Antena 3, că Guvernul va avea discuții cu patronatele și sindicatele înainte de stabilirea salariului minim pentru 2027. Consiliul Național Tripartit se va reuni luna aceasta, iar pe lângă variantele de majorare a salariului minim, au apărut și propuneri prin care angajații să câștige mai mult fără ca firmele să suporte neapărat cheltuieli salariale mai mari.
Una dintre acestea a venit chiar miercuri, în urma întâlnirii dintre Florin Manole și reprezentanții IMM România, organizație care susține interesele întreprinderilor mici și mijlocii.
„Sunt, într-adevăr, scenarii maximaliste ca propunere din partea unora, dar sunt și scenarii mai puțin obișnuite pentru discuțiile din ultimii ani. De exemplu, IMM România ne-a propus astăzi, că azi dimineață am avut discuție cu ei, să evaluăm o scădere de taxare pe salariul minim, care să însemne mai puțină povară pentru companii și mai mulți bani net pentru salariat”, a declarat Florin Manole, la Antena 3.
IMM România a cerut menținerea salariului minim la nivelul actual și în 2027, argumentând că multe firme mici nu își permit noi creșteri ale costurilor salariale. În schimb, organizația propune reducerea taxelor pe muncă sau majorarea sumei neimpozabile, astfel încât angajații să primească mai mulți bani în mână.
Mai exact, dacă statul ar încasa taxe mai mici din salariul brut, o parte mai mare din acești bani ar ajunge direct la angajat. În acest fel, venitul net ar putea crește chiar dacă salariul brut rămâne neschimbat.
O altă propunere a venit din partea sindicatelor și presupune transferarea unor contribuții sociale din sarcina angajaților în cea a angajatorilor. În acest caz, efectele asupra salariului net și asupra costurilor firmelor ar depinde de modul în care ar fi aplicată măsura.
„Deocamdată suntem în situația de a primi toate propunerile și de la sindicate și de la patronate. Sunt sindicate care… domnul Hosu a revenit cu ideea justificată de a trece din contribuții de la angajat la angajator. Sunt tot felul de scenarii. Ele toate trebuie ascultate, trebuie discutate în Consiliul Național Tripartit”, a explicat ministrul Muncii.
Ministrul a mai spus că, din discuțiile avute cu reprezentanții mediului de afaceri, a reieșit că principala problemă a economiei românești nu este neapărat costul salariilor, ci scumpirea energiei.
„Toată lumea a spus că pierderea de competitivitate pe care o are economia românească astăzi nu vine neapărat din creșterea costului cu forța de muncă, ci în primul rând din creșterea costului cu energia”, a afirmat Manole.
În prezent, salariul minim brut este de 4.325 de lei, iar angajații primesc în mână aproximativ 2.699 de lei. Ministerul Muncii a transmis partenerilor sociali trei variante pentru salariul minim din 2027. Prima prevede o creștere la 4.593 de lei brut, a doua la 4.884 de lei, iar cea de-a treia la 5.079 de lei brut.
Sindicatele cer ca salariul minim să ajungă la cel puțin 5.000 de lei brut de la 1 ianuarie 2027, susținând că scumpirile din ultimii ani au afectat puternic puterea de cumpărare a angajaților. Patronatele se opun însă unei noi majorări obligatorii, pe motiv că firmele se confruntă deja cu cheltuieli ridicate.
![]()
DIVERSE
Război în Orientul Mijlociu. Două petroliere în flăcări în Strâmtoarea Ormuz, cel puțin 33 de morți după bombardamente în Yemen
Publicat
acum 3 orela
8 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Alte două petroliere sunt în flăcări în strâmtoarea Ormuz, după ce au lovit mine în timp ce foloseau „rute neautorizate” de Teheran, a anunţat, duminică, agenţia oficială de ştiri iraniană IRNA.
Aceeaşi agenţie a raportat „sunete asemănătoare cu explozii” sâmbătă noaptea pe insula Qeshm, recent lovită de Statele Unite, precum şi în Sirik, Jask şi Bandar Abbas, în sudul ţării, fără a se pronunţa cu privile la cauzele acestor detonări.
Potrivit IRNA, „două petroliere care au încălcat reglementările – unul în partea de est a strâmtorii Ormuz şi celalt chiar în strâmtoare – au luat foc şi sunt în prezent complet cuprinse de flăcări după ce au lovit mine navale în timp ce încercau să tranziteze prin canale neautorizate”. Agenţia, care nu a specificat numele sau naţionalitatea navelor, a declarat că ambele petroliere şi-au dezactivat sistemele de navigaţie şi poziţionare.
Teheranul a făcut numeroase anunţuri similare în ultimele săptămâni, în timp ce Washingtonul susţine că a eliminat în mare parte minele de pe această cale navigabilă crucială.
Iranul revendică controlul asupra strâmtorii Ormuz, prin care au tranzitat o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de războiul declanşat la sfârşitul lunii februarie de atacurile israeliene şi americane împotriva Teheranului. De asemenea, vizează în mod regulat navele care se aventurează în strâmtoare fără autorizaţia sa, navigând de-a lungul coastei Omanului.
Washingtonul impune, la rândul său, o blocadă a porturilor iraniene şi escortează petrolierele de-a lungul acestei rute, în timp ce negocierile dintre cele două ţări sunt într-un impas.
Explosões massivas abalam 4 regiões no sul do Irã (Qeshm, Bandar Abbas, Jask e Sirik), com colunas densas de fumaça em ascensão vistas pelo segundo dia consecutivo. A televisão iraniana insinua conexão com operações militares, coincidente com intensa atividade de caças americanos nos céus do Estreito de Ormuz.
— Verdades e Nada Mais 🥇 (@VerdadeseNadaMa) November 8, 2026
Yemen: 33 de morţi în atacuri aeriene saudite, potrivit rebelilor houthi
Rebelii houthii din Yemen au anunţat, duminică, moartea a 33 de persoane în atacuri aeriene saudite asupra regiunii Sana’a, controlată de mişcarea pro-iraniană, care se află în conflict cu guvernul yemenit şi cu Arabia Saudită, aliatul său, informează AFP.
Ca represalii pentru recenta serie de atacuri mortale, militanţii şi-au asumat responsabilitatea pentru atacurile asupra siturilor petroliere şi militare din Arabia Saudită, precum şi asupra aeroportului din Riyadh.
După atacurile aproape zilnice cu rachete şi drone ale houthi împotriva regatului în octombrie, luptele par să se fi intensificat în ultimele zile pe teritoriul yemenit, unde conflictul s-a reluat în iulie, după patru ani de calm, deschizând un nou front în războiul din Orientul Mijlociu.
Citat de agenţia de ştiri Saba, Ministerul Sănătăţii al mişcării Houthi a relatat că aeronavele coaliţiei militare conduse de Riad au vizat şase case din satul al-Shariya, la est de capitala Sanaa. Numărul morţilor se ridică la 33 (12 bărbaţi, 8 femei şi 13 copii), cu 39 de răniţi, potrivit ministerului, care a denunţat „unul dintre cele mai sângeroase masacre care au vizat civilii” de la începutul războiului.
SUA ar pregăti un atac militar de amploare asupra Iranului. Avertisment pentru Irak
Canalul de televiziune Almasirah, afiliat mişcării Houthi, a difuzat o înregistrare video despre care susţine că a fost filmată în sat, care arată fum ridicându-se dintr-un loc, grămezi de moloz şi răniţi spitalizaţi.
Vineri, cel puţin 30 de persoane au fost ucise într-un atentat cu bombă asupra unei pieţe din guvernoratul Taiz (vest), al cărui oraş cu acelaşi nume este asediat de houthi de săptămâni întregi. Forţele guvernamentale susţinute de Riad şi rebelii houthi s-au învinovăţit reciproc pentru atac.
Ca represalii, houthii au susţinut sâmbătă că au lansat mai multe atacuri cu rachete şi drone împotriva poziţiilor militare saudite şi a aeroportului din Riyadh, care fusese închis la mijlocul lunii octombrie după un atac mortal. Mişcarea a vizat, de asemenea, instalaţii petroliere aparţinând gigantului Aramco, a declarat purtătorul de cuvânt militar houthi, Yahya Saree, pe X.
Anterior, coaliţia condusă de saudiţi a raportat interceptarea şi distrugerea unei alte rachete de croazieră care se îndrepta spre capitală.
Războiul din Yemen a izbucnit în 2014, când houthii au preluat controlul asupra oraşului Sana’a şi apoi asupra altor regiuni, declanşând o intervenţie militară condusă de saudiţi în 2015. Un armistiţiu a fost convenit în 2022, dar luptele au reluat în această vară.
Conflictul a ucis sute de mii de oameni într-una dintre cele mai sărace ţări din lume, care este cuprinsă de o vastă criză umanitară. Din octombrie, forţele saudite bombardează în mod regulat poziţiile houthii din Yemen, în timp ce luptătorii pro-iranieni şi-au
![]()
DIVERSE
Reguli importante pentru românii care locuiesc la bloc. În ce condiții pot fi penalizați dacă nu-și plătesc întreținerea
Publicat
acum 3 orela
8 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Plata întreținerii este una dintre obligațiile lunare ale celor care locuiesc la bloc, însă întârzierile pot să ridice mai multe probleme decât simpla acumulare a restanțelor. Există reguli clare privind penalitățile, limitele acestora și perioada în care asociația de proprietari poate solicita recuperarea datoriilor.
Avocatul Gelu Pușcaș explică faptul că asociația trebuie să decidă instituirea acestora printr-o hotărâre adoptată în adunarea generală.
„De subliniat că aplicarea penalității poate fi realizată doar după votarea unui astfel de punct în adunarea generală”, a explicat avocatul.
Citește și : Aparatul din casă care crește facturile la curent. Consumă energie și când este oprit
Chiar și atunci când există o astfel de decizie, penalitățile trebuie să respecte limitele prevăzute de lege. Procentul nu poate depăși 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, iar suma totală a penalităților nu poate fi mai mare decât debitul asupra căruia au fost calculate.
Acestea nu încep să curgă imediat după expirarea termenului de plată, iar legea prevede o perioadă de 30 de zile de la scadență înainte ca asociația să poată aplica penalități.
Astfel, dacă cei care locuiesc la bloc au la dispoziție 20 de zile pentru achitarea listei de întreținere, penalizările pot începe după 50 de zile de la afișarea acesteia.
O altă regulă importantă pentru persoanele care locuiesc la bloc este că administratorul nu poate adăuga penalitățile deja acumulate la datoria inițială pentru a calcula ulterior noi penalități asupra întregii sume.
„Penalitatea nu trebuie transformată într-o penalitate aplicată altei penalități”, a explicat Gelu Pușcaș.
Cu alte cuvinte, baza de calcul rămâne restanța propriu-zisă la întreținere, nu și penalitățile acumulate pentru aceasta.
În ceea ce privește restanțele, termenul general de prescripție este de trei ani, potrivit Codului civil. Legea nr. 196/2018, care reglementează funcționarea asociațiilor de proprietari, nu stabilește un termen general diferit pentru recuperarea cotelor de întreținere neachitate.
Termenul se aplică, în principiu, atât debitului principal, cât și penalităților aferente. Totuși, o datorie mai veche de trei ani nu dispare automat, iar calculul prescripției depinde de situația concretă.
Românii care locuiesc la bloc și consideră că anumite restanțe sunt prescrise trebuie să verifice istoricul datoriei și eventualele demersuri făcute de asociație. În același timp, asociațiile au obligația de a urmări recuperarea sumelor restante, deoarece lipsa banilor poate afecta plata facturilor și administrarea întregului bloc.
![]()

INSULA IUBIRII 2026. Mira, atac dur la adresa Jaguarului, după ce acesta i-a dat papucii: „Când bagi un vierme în seamă, se vede fluture. Să îți faci rolul e una, să ai o atitudine de terminat e alta”

Cum afli ce pensie vei avea dacă ai muncit peste 25 de ani. Exemplu de calcul

INCOMPETENȚĂ LA NIVEL ÎNALT! Asistența Socială din Curtea de Argeș și-a spălat mâinile: A suit un om al străzii în tren și l-a plasat la Oradea, la poarta lui Viorel Pașca!

Operațiunea Jupiter zguduie lumea interlopă: Percheziții în dosare de șantaj, camătă și spălare de bani

Cum a arătat tortul de la nunta lui Pescobar. Cu ce și-a îndulcit afaceristul invitații la petrecere

N-ARE UNDE FACE PIPI ȘI CACA dar vrea Târg de Crăciun ca la Viena în orașul unde până și apa pute! Ionuț Andrei, feblețea lui Mînzînă, vrea voturi prostind argeșenii
Doliu la Universitatea din București. O apreciată profesoară de la Facultatea de Litere a murit la doar 50 de ani
Ministrul Sănătății anunță un program dedicat reducerii infecţiilor nosocomiale
Frigul ar putea ascunde secretul longevității: Cercetătorii au descoperit molecula care încetinește îmbătrânirea

PĂZEA, CURTEA DE ARGEȘ! Primăria angajează detectiv să verifice dacă îi fentați cu gunoiul!

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

INCOMPETENȚĂ LA NIVEL ÎNALT! Asistența Socială din Curtea de Argeș și-a spălat mâinile: A suit un om al străzii în tren și l-a plasat la Oradea, la poarta lui Viorel Pașca!
Oameni de 85 de ani sunt lăsați din nou la poarta lui, pe întuneric, cu hainele în pungi de plastic....

Pitești Retail Park lansează „Explorăm Științele Viitorului”, un program educațional gratuit pentru copii, desfășurat până în iunie 2027
Pitești Retail Park lansează, pe 7 noiembrie, proiectul „Explorăm Științele Viitorului”, un program educațional gratuit dedicat copiilor, care se va...

HALUCINANT! PSD Argeș amputează istoria și promovează județul cu o imagine fake a celebrei Mănăstiri a lui Neagoe Basarab – Arhiepiscopia Argeșului tace!
Jurnalistul Iulian Uță a prezentat, în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de luni seară, difuzată pe postul PRO ARGEȘ TV, o...

EXCLUSIV! Marea „glorie” a PSD, Mircea Drăghici, s-a pensionat: Ce pensie babană încasează fostul deputat de Argeș
Peisajul politic argeșean și central consemnează un nou moment de interes public: Mircea Drăghici, una dintre figurile marcante ale Partidului...
Curtea de Argeș

PĂZEA, CURTEA DE ARGEȘ! Primăria angajează detectiv să verifice dacă îi fentați cu gunoiul!
Dacă credeați că ați scăpat de controale și că mai puteți „fenta” taxa pe gunoi, Primăria Municipiului Curtea de Argeș...

N-ARE UNDE FACE PIPI ȘI CACA dar vrea Târg de Crăciun ca la Viena în orașul unde până și apa pute! Ionuț Andrei, feblețea lui Mînzînă, vrea voturi prostind argeșenii
Rar ți-e dat să citești o mostră atât de pură de cretinism administrativ și tupeu mizerabil cum este cea livrată...

Cantități record de apă în Argeș! Peste 95 de litri pe metru pătrat au căzut în doar câteva ore
Începutul lunii noiembrie a debutat cu fenomene meteorologice extreme și viituri rapide în sudul României. În perioada 1–3 noiembrie 2026,...

Poliția Argeș și Garda de Mediu au dat iama in cimitirele de mașini din județ
În perioada 19-29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu...

I-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
Locuitorii din județul Argeș vor plăti cu aproape 40% mai mult pentru serviciile de salubritate, după ce proiectele privind majorarea...
Mioveni

CE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
Online-ul argeșean a fost inundat de ieri cu postări triumfaliste venite din partea PSD și a presei obediente, menite să...

GROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL
Un incident deosebit de grav a avut loc marți seară, 27 octombrie 2026, la un complex sportiv cunoscut din orașul...

ULTIMĂ ORĂ: Transfăgărășanul se închide din cauza vremii nefavorabile
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, începând cu ora 18:00, pe sectorul cuprins între...

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
Sute de primării din România s-ar putea închide definitiv în urma reformei administrativ-teritoriale pe care Partidul Social Democrat (PSD) intenționează...
Câmpulung

Decizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
În pofida opoziției ferme manifestate de o parte a comunității și a consilierilor locali, legislativul din Poienarii de Muscel a...

REGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
rgeșul lovește din nou la capitolul „inventivitate fiscală”! Un „băiat deștept” din județ a reușit performanța incredibilă de a rula...

AU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”
Sărbătoarea milenară a Focului lui Sumedru, păstrată cu sfințenie în satele din județul Argeș, a ajuns să fie deturnată de...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniBOMBĂ ÎN DOSARUL CORUPȚIE LA DGASPC Argeș| Fostul șef al DNA, Călin Nistor, și alți avocați de top, loviți de refuzurile magistraților! Amendă și avocat din oficiu pentru Tatiana Eftime
ACTUALacum 2 săptămâniPSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
ACTUALacum 2 săptămâniAU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”
ACTUALacum 2 săptămâniREGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
ACTUALacum 2 săptămâniPerformanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!
ACTUALacum o săptămânăI-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
ACTUALacum 2 săptămâniDecizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
ACTUALacum 2 săptămâniGROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL








Ultimele Comentarii