NATIONAL
Zilnic un bancomat e aruncat în aer, în Germania. Tot mai mulți spărgători vin din alte țări

Publicat
acum 11 luniin
De
adminAnul trecut au fost aruncate în aer mai multe bancomate decât oricând, potrivit Oficiului Federal de Poliție Criminală (BKA): „În unele cazuri, până la cinci bancomate au fost aruncate în aer într-o singură noapte în toată Germania”. Tot mai mulți spărgători vin din alte țări.

bancomatFoto: Dreamstime.com
Exploziile se înmulțesc, de câteva luni. O imagine exactă a situației pentru 2022 nu este încă disponibilă, dar BKA se așteaptă la un nou record. Statistic, cel puțin un bancomat este aruncat în aer, în fiecare zi, în Germania. Până acum, 2020 a fost anul record, cu un total de 414 bancomate aruncate în aer. În 2021, numărul de atacuri a scăzut ușor, acum se ridică la un nou maxim.
Potrivit Oficiului Regional al Poliției Criminale (LKA), numărul exploziilor de la bancomate a crescut din nou în ultimii ani, după o scădere temporară. Se acționează întotdeauna în bandă, iar „unii dintre autori vin din Olanda și din sud-estul Europei”, s-a precizat.
Procedura este foarte rapidă, uneori infracțiunea are loc în câteva minute, de obicei între miezul nopții și 6 dimineața. Se preferă punctele la care se poate ajunge rapid pe autostrăzi, ceea ce face scăparea mai ușoară.
Cazuri pe rol
Iată cateva exemple recente. Infractorii au aruncat în aer un bancomat în districtul Kusel din Renania-Palatinat, precum și în Aschaffenburg, din Bavaria. În weekend, acest lucru s-a întâmplat de două ori în 24 de ore în Heidekreis, din Saxonia Inferioară. La sfârșitul săptămânii trecute, bancomatele au explodat în Rottenburg, Dortmund și Wetzlar.
Poliția a arestat recent cinci bărbați din zona Göppingen, suspectați că ar fi aruncat în aer cel puțin patru bancomate. Acest lucru a fost anunțat joi de procurorul din Ulm și Biroul de poliție penală din Baden-Württemberg.
Spargerea de la Lorch, din 12 octombrie 2022, le-a dat anchetatorilor indicii relevante. Un pont de la un martor a condus la un vehicul suspect, în care au fost găsite instrumente de spargere și îmbrăcăminte.
Îmbrăcămintea purtată i-a trădat pe cei trei făptași din zona Göppingen, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani. Potrivit unui raport al poliției, împotriva lor a fost emis un mandat de arestare la mijlocul lunii noiembrie, pentru tentativă de furt agravat, în bandă, ca și de provocarea unei explozii. Acum, aceștia sunt în arest în diferite închisori.
Alți doi suspecți din zona Göppingen, în vârstă de 19 și 23 de ani, au fost arestați provizoriu, la jumătatea lunii decembrie. Potrivit polițiștilor și procurorului, ultimul a oferit informații ample despre infracțiune, motiv pentru care mandatul de arestare i-a fost suspendat.
Dragostea de numerar
„Asistăm la o translatare spre Germania”, explică Bastian Kipping, inspector șef la Biroul de poliție penală de land, din Renania-Palatinat. Mulți suspecți vin din Țările de Jos și, de asemenea, din Franța.
În ultimii ani, ambele țări și-au modernizat bancomatele „cu tehnologie adezivă și sisteme de colorare”, astfel numerarul furat devine inutilizabil fie prin lipici, fie prin vopsea. Aceste măsuri nu sunt încă răspândite în Germania. „Răufăcătorii exploatează acest lucru fără milă”, spune Kipping.
Un magnet pentru făptașii din țările învecinate este așadar, din cauza apropierii graniței, vestul Germaniei. Numai în Renania de Nord-Westfalia, conform LKA, au avut loc peste 180 de jafuri de bancomate, cu explozibili, anul trecut, cu 30 mai multe decât în anul precedent. În Renania-Palatinat, numărul demolărilor de bancomate s-a multiplicat: 56 în 2022, față de 23 în anul anterior.
Desigur, există și slăbiciuni pe care spărgătorii le exploatează. Un factor important este volumul de numerar care circulă în Germania. „Germanii își iubesc banii”, spune Kipping. „În Țările de Jos, plățile cu cardul sunt mult mai frecvente”.
Astfel, numărul de bancomate din Germania este foarte mare, de peste 55.000. În Olanda, în schimb, conform industriei bancare germane, acesta se află în „zona miilor”. Nu în ultimul rând, aparatele germane sunt de obicei pline cu mai mulți bani, decât în țările vecine.
Pericol pentru clădiri și trecători
„Autorilor nu le pasă de martori. Spargerea are loc uneori într-un mod foarte calm și relaxat”, a precizat un purtător de cuvânt al LKA. În plus, bandele încep acum să folosească explozibili solizi în loc de gaz, iar forța rezultată poate fi devastatoare.. „Ca urmare, daunele materiale aduse clădirii sunt mai mari decât cele cauzate de banii furați”, a explicat acesta pentru televiziunea de stat germană.
El mai spune că făptașii, atunci când fug, ignoră limitele de viteză și pun în pericol trecătorii. „Este doar o chestiune de timp până când trecătorii să fie grav răniți, iar la 250 de kilometri pe oră e greu să fie urmăriți de mașinile de patrulare”.
Strategia băncilor
Băncile încearcă să țină pasul cu amenințarea crescută. Prin urmare, multe bănci au instalat dispozitive în bancomatele lor, care pot neutraliza gazul exploziv, însă acestea nu sunt eficace împotriva explozibililor solizi folosiți acum.
De aceea, băncile încep să se bazeze din ce în ce mai mult pe supraveghere video și alarme de intruziune, precum și pe vopsea și lipici în bancomate. În noiembrie 2022, la o întâlnire cu Ministerul Federal de Interne, băncile germane cădeau de acord asupra unei mai ample stategii de prevenție.
Astfel, tot mai multe bănci demontează bancomate, iar altele își închid filialele peste noapte. Pentru bănci, însă, aceasta este considerată o ultimă soluție, pentru că, dacă sediul băncii este complet închis, clienții cu carduri bancare nu vor mai avea acces la bancomate pe timpul nopții.
În 2021, autorii au furat aproape 20 de milioane de euro prin aruncarea în aer a bancomatelor din Germania. Cu toate acestea, costurile daunelor materiale cauzate de explozie sunt semnificativ mai mari. Cifrele pentru anul trecut nu sunt încă disponibile, însă potrivit estimărilor BKA, în 2022, este posibil să se mai adauge câteva milioane.
foto: Dreamstime
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Poate vrei sa citesti
ACUM! Casă în flăcări în Argeș, proprietarul a murit
Avantajele utilizării unui sistem GPS de urmărire al vehiculelor
Descoperă 15 obiective turistice de neuitat în Brașov și împrejurimi
Consilierul local USR Ștefan Bostan din Corbeni, prin în afara legii de ANI – A votat aiurea!
ACUM! Mașină răsturnată la Curtea de Argeș, pe strada Marina
VIDEO | Accident grav în Argeș – Un BMW s-a înfipt într-un stâlp
ACTUAL
Europarlamentarul Rareș Bogdan: ‘România va fi un tigru european. Între 12 și 15 ani de aici înainte se va trăi mai bine decât în peste 70% din țările europene’

Publicat
acum 28 de minutein
11 decembrie 2023De
admin

Europarlamentarul Rareş Bogdan a vorbit despre actuala situație economică a României și cum va evolu aceasta în următorii ani.
Prim-vicepreședintele PNL a declarat că în România, între 12 şi 15 ani de aici înainte, se va trăi mai bine decât în peste 70% din ţările europene şi ştie ce vorbeşte.
”În România, între 12 şi 15 ani de aici înainte se va trăi mai bine decât în peste 70% din ţările europene şi ştiu ce vorbesc şi ştiu de ce”, a spus europarlamentarul PNL în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.
El a precizat că ”România va fi un tigru european şi va avea soarta pe care o au ţările din Orientul Mijlociu, datorită gazului, datorită energiei, datorită alimentelor, marea provocare pentru următorii 50 de ani, la nivel global”.
Rareş Bogdan a afirmat că se bazează numai pe cifre.
”România a evoluat. Legat de investiţii, faptul că am reuşit să creştem cu 6 miliarde bugetul la Ministerul Dezvoltării e un mare plus. Domnul Grindeanu, la Transporturi, are cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată Ministerul în ultimii 30 de ani”, a mai spus europarlamentarul PNL, precizând că la Educaţie creşterea este de la 35 de miliarde la 57 de miliarde.
El a mai spus că banii vor fi luaţi o parte din pachetul fiscal, o parte din încasări şi o parte din combaterea evaziunii.
”Nu garantez că în următorii 3, 4, 5 ani se va trăi mai bine ca în Spania, sau Portugalia sau în Grecia, dar pot să le garantez că în 10 ani se va trăi mai bine în ţara asta decât în Portugalia, sau în Belgia, sau decât în Polonia”, a completat Rareş Bogdan, arătând că securitatea individului va fi infinit mai mare în ţara noastră decât a lui astăzi în centrul Bruxelles-ului, conform news.ro.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
NATIONAL
Orange România introduce livrarea în lockere pentru comenzile realizate pe site

Publicat
acum 29 de minutein
11 decembrie 2023De
admin

Operatorul Orange România anunţă o nouă modalitate de livrare a produselor achiziţionate pe site-ul său, prin intermediul unei reţele de lockere disponibile în peste 5.000 de locaţii ale companiilor de curierat Sameday şi Fan Courier, scrie Agerpres.
”În prag de sărbatori, Orange oferă clienţilor o nouă modalitate de livrare a produselor achiziţionate pe site, prin intermediul unei ample reţele de lockere disponibile în peste 5.000 de locaţii ale partenerilor Sameday şi Fan Courier. În plus, Orange susţine clienţii în luna cadourilor şi le oferă, până pe 9 ianuarie 2024, livrare gratuită în lockere, dar şi oferte speciale la sute de produse pe site”, anunţă compania.
Amplasarea lockerelor se face în locaţii usor accesibile, deschise 24/7, nemai fiind astfel necesară prezenţa clienţilor la o anumită adresă, într-un interval orar prestabilit ca în cazul livrărilor door to door. Lockerele sunt dotate cu sisteme de alarmă anti-efracţie şi supraveghere video.
Totodată, prin introducerea livrărilor în locaţii fixe dotate cu lockere, oferim clienţilor o soluţie prietenoasă cu mediul şi contribuim la reducerea emisiilor de CO2, prin reducerea numărului de trasee pe care maşinile de curierat le parcurg în cazul unei livrări obişnuite. Astfel, o livrare la lockere salvează 95% din consumul de CO2, comparativ cu livrările door to door, precizează compania.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

Europarlamentarul Rareș Bogdan: ‘România va fi un tigru european. Între 12 și 15 ani de aici înainte se va trăi mai bine decât în peste 70% din țările europene’

Orange România introduce livrarea în lockere pentru comenzile realizate pe site

Dragoș Damian: ‘Unde se duc banii pe care îi plătim pentru sănătate? Situația de la CNAS este o bătaie de joc’

Scene şocante în Turcia! Patronul clubului Ankaragucu l-a lovit cu pumnul pe arbitrul meciului cu Rizespor, de față cu Moruțan / Video

Ultima oră! Tânăr înjunghiat în București, în plină stradă

VIDEO | Moment istoric la Curtea de Argeș: Confarg, fabrica emblemă a orașului, demolată pentru a face loc unui mall

Olguța Vasilescu anunță o nouă lovitură financiară, dată în urma Târgului de Crăciun din Craiova

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu: Îi rog pe colegii de la Casele teritoriale de Pensii să aibă încredere

VIDEO | Mascații au descins la balastierele din Argeș – DOI AFACERIȘTI SĂLTAȚI ȘI DUȘI LA AUDIERI

RUȘINOS! MANAGER DE SPITAL DE NOTA 5! Candidata PSD la șefia spitalului Curtea de Argeș a picat rușinos proba scrisă a concursului

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE
PITEȘTI


ACUM! Casă în flăcări în Argeș, proprietarul a murit
În urmă cu puțin timp, un incendiu a izbucnit la o casă din localitatea Căteasca, sat. Cireșu.Din interior a fost...


VIDEO | Accident grav în Argeș – Un BMW s-a înfipt într-un stâlp
Alertă în această dimineață! Două echipaje de pompieri de la Detașamentul Mioveni au intervenit îl localitatea Davidești în cazul unui...


DESCOPERIRE ȘOCANTĂ ÎN ARGEȘ – BĂRBAT SFÂRTECAT DE ANIMALE – Părți ale corpului găsite prin pădure
Descoperire șocantă azi noapte în localitatea Dragoslavele, unde un fragment dintr-un cadavru uman a fost găsiut într-o zonă nelocuită. Din...


ȘOC! FĂRĂ TRANSPORT GRATUIT – Elevii navetiști din Argeș s-au trezit cu abonamentele anulate. Explicația CJ Argeș !
Aproape 9000 de elevi navetiști din Argeș au rămas de la 1 decembrie fără transport gratuit, deși legea prevede ca...
Curtea de Argeș


Consilierul local USR Ștefan Bostan din Corbeni, prin în afara legii de ANI – A votat aiurea!
Agenția Națională de Integritate a constatat conflictul de interese de natură administrativă, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele...


Ursul a dat buzna la Valea Danului – A fost emis mesaj RO-ALERT
Locuitorii din comuna Valea Danului, județul Argeș, au fost alertați prin mesaje RO-Alert privind prezența unui urs în comună. Ursul...


ACUM! Mașină răsturnată la Curtea de Argeș, pe strada Marina
Un echipaj cu o autospecială de intervenție asigură măsuri specifice de prevenire ale incendiilor în cazul unui autoturism răsturnat pe...


SONDAJE ARGEȘ – La Călinești lupta pentru primărie se va da între Mihaela Udroiu și Mihai Georgescu – Actualul primar, în cădere liberă, consiliera Udroiu devine favorita
O serie de sondaje realizate în luna noiembrie la nivelul unor importante localități din Argeș de către SPC – Smart...


Anunț public privind decizia etapei de încadrare
SC VERTICAL ENERGY VOLT SRL, titular al proiectului ”Construire parc fotovoltaic și racordare la R.E.D. amplasat în comuna Domnești, sat...
Mioveni


Rechizitoriu zdrobitor: Primarul Georgescu de la Mioveni se angajase Dacia ca să ia aproape 100.000 lei salarii compensatorii – Cumpărături de la Victoria s Secret, Armani Exchange și alte branduri celebre
Așa cum anunțam zilele trecute, procurorii DNA Pitești l-au trimis în judecată la sfârșitul lunii noiembrie, în stare de arest...


A murit generalul Constantin Năstase, cel mai longeviv militar al județului Argeș
S-a stins din viață cel mai longeviv senior al județului, cetățean de onoare al orașului Mioveni, generalul veteran Constantin Năstase....


Vrei să devii pompier? Acum ai ocazia – VEZI CONDIȚII
Dacă dorești să faci parte din echipa salvatorilor, te poți înscrie pentru ocuparea unuia dintre cele * alocate Şcolii de...


I.P.J. ARGEȘ RECRUTEAZĂ TINERI! DE MÂINE ÎNCEP ÎNSCRIERILE PENTR VIITORII POLIȚIȘTI
În perioada 18 octombrie – 05 noiembrie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș va primi cereri de înscriere pentru trei...
Câmpulung


VIDEO | Bibliotecarul Anului 2022 în județul Argeș este din Rucăr – Proiectele Magdei Pătran au convins exigentul juriu
Magda Pătran, de la Biblioteca Comunală Rucăr, a primit premiul de Bibliotecarul Anului 2022 în județul Argeș. Titlul a fost...


VIDEO | Autoturism în flăcări, în Argeș, la Lerești
În această seară, pompierii argeșeni au fost sesizați să intervină la un incendiu produs la un autoturism în localitatea Lerești....


Mesajul care răstoarnă tot! Fiica Elenei Lasconi regretă felul în care a făcut declaraţia în care o condamna pe mama sa: Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte
Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte, a transmis fiica Elenei Lasconi pe o rețea de socializare,...
În Trend
- ACTUALacum 3 săptămâni
VIDEO | Moment istoric la Curtea de Argeș: Confarg, fabrica emblemă a orașului, demolată pentru a face loc unui mall
- ACTUALacum 3 săptămâni
Olguța Vasilescu anunță o nouă lovitură financiară, dată în urma Târgului de Crăciun din Craiova
- ACTUALacum 3 săptămâni
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu: Îi rog pe colegii de la Casele teritoriale de Pensii să aibă încredere
- ACTUALacum 4 săptămâni
VIDEO | Mascații au descins la balastierele din Argeș – DOI AFACERIȘTI SĂLTAȚI ȘI DUȘI LA AUDIERI
- ACTUALacum 4 săptămâni
RUȘINOS! MANAGER DE SPITAL DE NOTA 5! Candidata PSD la șefia spitalului Curtea de Argeș a picat rușinos proba scrisă a concursului
- NATIONALacum 2 săptămâni
Șefa ANM anunță o schimbare radicală a vremii: intră un val de aer rece și vom avea un frig de crapă pietrele
- ACTUALacum 3 săptămâni
ACUM! Accident grav la Curtea de Argeș, pe Bulevardul Basarabilor
- ACTUALacum o săptămână
DILEMĂ LA CURTEA DE ARGEȘ: S-AU ÎNCHINAT ȘI AU ADUS OMAGII PARCOMETRULUI DE ZIUA NAȚIONALĂ!?? – Galerie Foto
You must be logged in to post a comment Login