Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Zelenski va prezenta propuneri de pace Rusiei după ce acestea vor fi agreate de comunitatea internaţională

Publicat

in

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că va face propuneri de pace Rusiei după ce acestea vor fi agreate de către comunitatea internaţională, relatează France Presse și Agepres.

„Când planul de acţiune va fi pe masă, acceptat de toţi şi transparent pentru oameni, atunci el va fi comunicat reprezentanţilor Rusiei, astfel încât să putem pune cu adevărat capăt războiului”, a declarat preşedintele ucrainean în deschiderea primului summit pentru pace în Ucraina, care se desfăşoară în acest weekend în Elveţia, dar fără Rusia.

Vicepreşedintele american Kamala Harris a reiterat angajamentul ferm al Statelor Unite faţă de Ucraina.

„Dacă lumea nu reacţionează atunci când un agresor îşi invadează vecinul, alţi agresori se vor simţi încurajaţi, fără îndoială”, a declarat ea în faţa celor aproximativ o sută de ţări şi organizaţii reunite până duminică în Elveţia pentru a redacta un prim proiect de plan de pace.

Vineri, preşedintele rus Vladimir Putin „a avansat o propunere. Dar trebuie spus adevărul: el nu invită la negocieri, el cere capitularea” Ucrainei, a afirma ea.

Preşedintele kenyan vorbește de „anumite concesii inevitabile”. Liderul saudit spune că „Rusia trebuie să fie la masa negocierilor”

Preşedintele kenyan, William Ruto, a salutat faptul că „pentru prima dată ne întâlnim pentru a vorbi despre pacea în Ucraina, mai degrabă decât despre războiul în Ucraina”.

„Un angajament în favoarea păcii face inevitabile anumite concesii fundamentale”, a subliniat el, apreciind că pentru a reuşi să se facă pace este nevoie de o „întâlnire între prieteni şi inamici”.

„Rusia trebuie să fie la masa negocierilor”, a insistat el. O opinie reluată de ministrul de externe saudit.

„Credem că este important ca comunitatea internaţională să încurajeze orice progres spre negocieri în serie, care vor necesita compromisuri dificile în cadrul unei foi de parcurs care să ducă la pace”, a declarat prinţul Faisal bin Farhan Al Saud.

„Orice proces credibil va necesita participarea Rusiei”, a insistat el.

Scholz și Von der Leyen avertizează asupra unui „conflict îngheţat”

Cât despre cancelarul german Olaf Scholz, el a subliniat că „pacea nu înseamnă doar absenţa războiului” şi a respins noţiunea de „realitate nouă” avansată de Kremlin, care ar oficializa controlul Moscovei asupra a 20% din teritoriul ucrainean.

„O încetare a focului imediată fără negocieri serioase nu ar aduce decât la un alt conflict îngheţat”, a afirmat el.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat de asemenea că „îngheţarea conflictului” nu este o soluţie, ci „reţeta pentru viitoare războaie de agresiune”.

Premierul britanic Rishi Sunak a cerut să se „definească principiile unei păci juste şi durabile bazate pe dreptul internaţional şi Carta Naţiunilor Unite”.

„Aceasta este calea de urmat pentru a se ajunge la o încetare permanentă a ostilităţilor”, a spus el.

Kremlinul acuză atitudinea „neconstructivă” a Occidentului

Kremlinul a declarat sâmbătă că Occidentul a reacţionat neconstructiv la propunerile preşedintelui rus Vladimir Putin privind o nouă arhitectură de securitate şi discuţii de pace cu Ucraina, potrivit Reuters.

„Sunt foarte multe, foarte multe reacţii oficiale, declaraţii oficiale. De natură neconstructivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ca răspuns la o întrebare dacă a existat o reacţie oficială la propunerile lui Putin, au relatat agenţiile de presă ruse.

Putin a prezentat vineri ceea ce a declarat că sunt condiţiile prealabile ale Rusiei pentru începerea discuţiilor de pace cu Ucraina, afirmând că Moscova va pune capăt războiului doar dacă Kievul va fi de acord să renunţe la aspiraţia sa de a adera la NATO şi să-şi retragă trupele din patru regiuni revendicate de Moscova (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) – cereri pe care Kievul le-a respins imediat ca fiind echivalentul unei capitulări.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Vasile Bănescu îl critică din nou pe IPS Teodosie: Predică îmbrobodirea femeilor contra „ispitirii” fragilului bărbat ajuns pe „nedrept” doar el în pușcărie pentru viol

Publicat

in

Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, îl critică pe pagina sa de Facebook pe IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, după ce acesta declarase la un post de radio local că femeile căsătorite nu trebuie să umble cu capul descoperit.

„Sigur că trebuie să porţi ceva pe cap. O femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit. Cum să îi fie ruşine? Chiar dacă pune o pălărie, o bască, dar nu e cu capul descoperit. Dacă sunt atâtea mofturi la cineva, acoperiţi-vă cu ceva capul”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului la Radio Dobrogea.

„A predica îmbrobodirea femeilor în secolul XXI, dar nu contra insolației, ci a „ispitirii” fragilului bărbat ajuns pe „nedrept” doar el în pușcărie pentru viol, act abominabil care, după părerea unui teolog universitar, nu ar fi chiar dezagreabil femeilor, traduce o viziune ruptă de realitate, în care femeia e percepută ca o ființă situată invariabil pe locul doi și căreia i se poate impune orice năzbâtie debitată de fanatismul misogin”, a scris Bănescu.

Acesta îl acuză pe IPS Teodosie de superficialitate și aroganță spunând că își asumă sfaturi chiar și peste Sfântul Pavel.

„Nu în numele lui Hristos, desigur, nici în acela al Sfântului Pavel care trimitea prin scrisori adresate comunităților creștine din secolul I sfaturi utile și bine adecvate la complexa realitate socio-religioasă în care acestea se formau, ci în numele unora care sunt siguri că nici Hristos, nici Sfântul Pavel nu ar ști azi mai bine decât ei cum stau cu adevărat lucrurile în Biserică. Ce mai contează că autentica teologie creștină mariologică e fundamentul primar pentru emanciparea femeii din lumea antică, dar și al drepturilor femeii perfect egale cu bărbatul în cea mai înaltă viziune antropologică din lumea de azi?”, mai scrie teologul.

Vasile Bănescu a anunțat acum o săptămână, printr-un comunicat de presă, că renunță la funcția de coordonator al Biroului de Presă al Patriarhiei, poziție care va reveni părintelui consilier patriarhal Adrian Agachi. Bănescu nu și-a explicat plecarea, spunând doar că a luat decizia din motive personale.

Disputa teologică, dar nu numai, dintre IPS Teodosie și Vasile Bănescu în calitate de purtător de cuvând al Patriarhiei a fost una de notorietate în ultimii ani.

Vasile Bănescu a sancționat mereu derapejele arhiepiscopiei Tomisului , fie că a fost vorba de susținerea lui Putin, poziția anti-vaccin, anchetele DNA și trimiterea în judecată sau de aprecieri că femeile trebuie să suporte abuzurile soților și să nu divorțeze.

IPS Teodosie a replicat de fiecare dată și l-a acuzat că nu își publică CV-ul, că nu are o viață de familie conformă cu normele creștine, că vorbește fără aprobarea Patriarhului sau chiar că a modificat un text din Biblie. De asemenea, i-a cerut în mod repetat demisa.

Citeste mai mult

ACTUAL

Biserica Ortodoxă Română a aprobat canonizarea a 16 sfinți români. Printre ei, Arsenie Boca, părintele Cleopa și teologul Dumitru Stăniloaie

Publicat

in

În ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a avut loc joi și vineri, la Palatul Patriarhiei, sub președinția patriarhului Daniel, a fost aprobat cononizarea a 16 sfinți români, transmite Basilica.

Decizia cea mai importantă a fost canonizarea a 16 sfinți români care vor fi introduși în calendarul bisericesc al BOR. Numele cele mai cunoscute sunt teologul Dumitru Stăniloaie, protosinghelul Arsenie Boca și starețul mănăstirii Sihăstria, Cleopa Ilie.

Subiectul canonizărilor este primul punct din seria hotărârilor adoptate de Sinodul BOR: „Aprobarea canonizărilor pentru 16 sfinţi români, urmând ca textele liturgice ale unora să fi completate, iar ale tuturor să fie diortosite într-o viitoare şedinţă a Sfântului Sinod.”

Prezentăm mai jos lista completă a celor canonizați, așa cum a fost publicată de agenția de știri ai Bisericii Ortodoxe Române:

  • Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie;
  • Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie;
  • Părintele Constantin Sârbu, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu cinstire în ziua de 23 octombrie;
  • Părintele protosinghel Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie;
  • Părintele Ilie Lăcătușu, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie;
  • Părintele ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
  • Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
  • Părintele arhimandrit Dometie Manolache, cu titulatura: Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu cinstire în ziua de 6 iulie;
  • Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie;
  • Părintele Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie la Cluj-Napoca, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în ziua de 8 martie;
  • Părintele arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie;
  • Părintele arhimandrit Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, cu cinstire în ziua de 10 noiembrie;
  • Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni și la Mănăstirea Vasiova, cu titulatura: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, cu cinstire în ziua de 10 mai;
  • Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie;
  • Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;
  • Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august;

Canonizarea este o procedură de durată în Biserica Ortodoxă, Astfel, sinodul mitropolitan al Mitripoliei Ardealului a trimis Sfântului Sinod propunerea de canonizare a lui Arsenie Boca încă din octombrie 2019, după care dosarul de canonizare a fost examinat de o subcomisie sinodală.

O altă decizie majoră a Sinodului a fost ridicarea la rang de Arhiepiscopie a Episcopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii cu titulatura de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Marii Britanii și Irlandei de Nord, pentru „a răspunde astfel realităților și necesităților pastoral-misionare și a grijii părintești manifestată față de credincioșii din această eparhie.”

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend