NATIONAL
Zelenski cere ca Trump să pună Kievul pe primul loc: Ucraina, pregătită să împartă resursele minerale cu SUA

Publicat
acum o lunăin
De
admin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă că ţara sa este pregătită să-şi „împartă” resursele cu SUA, după ce preşedintele american Donald Trump a cerut acces la resursele de metale rare (pământuri rare) ale Ucrainei în schimbul continuării ajutorului american pentru Kiev în războiul cu Rusia, şi a insistat ca Trump să discute mai întâi cu el şi abia apoi cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.
„Asta este ceea ce aş aborda cu preşedintele Trump: nu doar cum să punem capăt războiului, ci şi cum să garantăm o securitate durabilă, o cooperare economică puternică şi un viitor în care Ucraina să fie un partener strategic principal al Statelor Unite”, a scris Zelenski pe reţeaua socială X, după ce Trump a anunţat vineri că ei ar putea avea săptămâna viitoare o întâlnire la Washington.
În acelaşi mesaj, preşedintele ucrainean a susţinut că unul dintre obiectivele Rusiei în acest război este de a obţine controlul asupra resurselor minerale abundente ale Ucrainei, care sunt esenţiale în fabricarea armelor moderne, precum rachete, drone şi alte tehnologii.
„Dacă nu acţionăm acum, aceste resurse nu vor fi folosite nu doar împotriva Ucrainei, ci ar putea fi folosite în cele din urmă împotriva SUA şi împotriva Europei”, a încercat el să convingă.
Regiunile Doneţk şi Zaporojie, situate în estul Ucrainei şi parţial ocupate de armata rusă, deţin „rezerve vaste” de minereuri rare, în timp ce regiunea centrală Dnipropetrovsk, unde trupele ruse nu au ajuns, dar se apropie de ea, are „zăcăminte masive” de minereuri feroase, iar tot în partea centrală a Ucrainei există „cele mai mari rezerve de titan din Europa”, mai afirmă Zelenski. În plus, Ucraina are şi cele mai mari rezerve de uraniu de pe continent, a mai susţinut preşedintele ucrainean.
„Le-am spus partenerilor noştri americani: investiţi în Ucraina! Aduceţi-vă aici companiile! Colaboraţi cu noi, să dezvoltăm împreună aceste resurse!”, a insistat Zelenski.
El s-a referit de asemenea la capacitatea Ucrainei de producere a energiei nucleare şi la industria cărbunelui, în special exploatarea zăcămintelor de antracit în regiunile Doneţk şi Lugansk, ce sunt parţial ocupate de armata rusă.
Pe de altă parte, preşedintele ucrainean a susţinut că eforturile pentru reconstrucţia Ucrainei, odată ce se va fi încheiat războiul, vor reprezenta o „oportunitate economică masivă” de care ar putea beneficia inclusiv marile companii americane.
Însă Zelenski subliniat că este „esenţial” ca Trump să discute mai întâi cu el înaintea unei eventuale întrevederi cu preşedintele rus Vladimir Putin, altfel ar fi „nedrept”, întrucât în opinia sa acest lucru ar însemna că se decide viitorul Ucrainei fără participarea ucrainenilor.
„Orice fel de negocieri reale trebuie să înceapă cu Ucraina şi mai întâi aliaţii săi să-şi armonizeze poziţiile. Abia apoi se poate discuta cu agresorul” rus, a indicat Zelenski. În acest sens, o vizită a lui Trump la Kiev ar fi „un pas important şi necesar”, a completat preşedintele ucrainean.
Donald Trump a anunţat vineri că are în vedere pentru săptămâna viitoare o întâlnire la Casa Albă cu Zelenski şi de asemenea o discuţie telefonică cu Putin, în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina. „Probabil mă voi întâlni cu preşedintele Zelenski săptămâna viitoare şi de asemenea voi vorbi cu preşedintele Putin. Aş dori ca acest război să se încheie”, a spus Trump în faţa presei în Biroul Oval. El şi trimisul său special pentru Ucraina şi Rusia, Keith Kellogg, au spus amândoi că lucrează la un plan menit să conducă la un acord pentru a pune capăt luptelor în Ucraina, fără a oferi vreun detaliu concret.
Trump a declarat luni că doreşte o „garanţie” asupra minereurilor rare din Ucraina în schimbul continuării ajutorului american pentru această ţară.
„Căutăm să ajungem la un acord cu Ucraina în care să aducă pământurile rare şi alte lucruri în schimbul a ceea ce le oferim”, a afirmat el tot în faţa presei, fără a spune ceva concret despre ce ar oferi Kievului în schimbul exploatării acestor minereuri, precum titanul, litiul sau grafitul, resurse strategice cu utilizări în tehnologii precum cele ale semiconductorilor şi vehiculelor electrice.
Zelenski s-a declarat anterior de mai multe ori dispus să ofere Statelor Unite aceste minereuri din care Ucraina dispune de rezerve considerabile, dar o parte se află în teritoriile ocupate de armata rusă. Circa 70% din aceste rezerve sunt concentrate în regiunile Dnipropetrovsk, Doneţk şi Lugansk, cele două din urmă fiind parţial controlate de armata rusă.
Ministerul rus de Externe a transmis joi că Statele Unite trebuie să-şi formuleze politica privind încheierea conflictului din Ucraina, urmând ca după această clarificare Moscova să-şi poată fundamenta propria poziţie în funcţie de acţiunile specifice ale Washingtonului, potrivit unei declaraţii date de purtătoarea de cuvânt a acestui minister, Maria Zaharova.
Cât despre resursele minerale ucrainene, „aparent, preşedintele american a văzut că Kievul este dispus să vândă Ucraina doar pentru a menţine ajutorul financiar şi militar american şi a decis să abordeze acest conflict dintr-un punct de vedere comercial”, a apreciat Zaharova. „Cu ajutorul regimului corupt de la Kiev, ei au reuşit să pună mâna mai ales pe terenurile agricole, inclusiv pe terenurile fertile, fără prea mare efort. Acum, odată ce au obţinut acest sol fertil, sponsorii regimului de la Kiev caută ce a mai rămas pe acolo. De data aceasta, se îndreaptă spre ce este sub pământ”, a mai comentat reprezentanta Ministerului rus de Externe.
Poate vrei sa citesti
Rezerva Federală nu modifică dobânda, pe fondul aşteptatei încetiniri a economiei
Anca Alexandrescu, reacție după anunțul suveraniștilor: ‘Se poate întâmpla orice. Există riscuri’
‘Cartea Albă a Apărării Europene’ pentru a face faţă dezangajării SUA: Ghid de utilizare destinat statelor membre UE
Șefa medicilor de familie îl atacă pe Ciolacu după ce CNAS a dezvăluit concedii medicale fără număr: Cinic!
Accident grav în Giurgiu: a intervenit elicopterul smurd
Victor Ponta promite să îl scape pe Călin Georgescu de dosar penal: Are un singur scop
NATIONAL
Rezerva Federală nu modifică dobânda, pe fondul aşteptatei încetiniri a economiei

Publicat
acum 14 minutein
19 martie 2025De
admin

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în linie cu estimările, dar oficialii Fed au indicat că încă anticipează până la finalul anului o reducere a costurilor de împrumut cu o jumătate de punct procentual, în contextul încetinirii creşterii economiei SUA şi, în cele din urmă, a scăderii inflaţiei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Luând în considerare taxele vamale introduse de administraţia Trump, oficialii Fed şi-au revizuit în creştere previziunile privind inflaţia, care ar urma să se situeze la finalul anului la 2,7%, faţă de un nivel de 2,5% anticipat în decembrie. Până la finalul lui 2027, inflaţia în SUA ar urma să revină la 2%, obiectivul Fed, iar dobânda la 3,10%.
În plus, prognoza privind evoluţia economiei SUA a fost revizuită în scădere. Fed se aşteaptă acum la un avans al PIB-ului SUA de 1,7% în 2025, de la un nivel de 2,1% estimat anterior. În 2026 şi 2027, creşterea economiei SUA ar urma să se situeze la 1,8%.
Rata şomajului în SUA ar urma să se situeze la 4,4% în 2025 şi 4,3% în 2026 şi 2027. În februarie, rata şomajului a fost de 4,1%.
Oficialii Fed avertizează că au sporit riscurile şi perspectivele în acest an sunt confuze. „Incertitudinile privind perspectivele au crescut”, se arată în comunicatul Fed. Fără a menţiona în comunicat numele lui Donald Trump sau taxele vamale, proiecţiile privind o inflaţie mai ridicată în acest an arată efectul politicilor comerciale ale Washingtonului.
NATIONAL
Anca Alexandrescu, reacție după anunțul suveraniștilor: ‘Se poate întâmpla orice. Există riscuri’

Publicat
acum 20 de minutein
19 martie 2025De
admin

Anca Alexandrescu declarat că George Simion este cea mai bună opțiune a suveraniștilor, dar că liderul AUR va fi supus, în perioada următoare, la noi lovituri din partea sistemului.
„AUR a depășit PSD în preferințele românilor. După tot ce am văzut în aceste trei luni, nu mă mai sperie nimic. Se poate întâmpla orice. Acest plan, care există, a fost discutat cu Călin Georgescu și sunt mai multe etape, dar nu se poate dezvălui tot, pentru a nu pune pe masa sistemului tot. Există riscuri ca George Simion să fie ținta unor atacuri, să i se facă alte dosare. Dar, din acest moment, candidatura sa nu mai poate fi blocata, chiar dacă i se „fabrică” o condamnare.
De asemenea, dacă nu iese cine dorește sistemul, putem asista la o nouă anulare a alegerilor. Mai sunt și alte etape din acest plan, mai multe ne va spune George Simion în emisiunea din această seară, prin telefon, de la Bruxelles. Interesant este că George Simion a zburat în același avion cu președintele interimar Ilie Bolojan. Singura variantă e totul sau nimic. Noi ținem cu România iar scopul este ca poporul să își recapete țara înapoi”, a declarat Anca Alexandrescu.
George Simion este candidatul unic al suveraniștilor. Șefa POT a anunțat că se retrage pentru a da mai multe șanse candidaturii lui Simion, așa cum au convenit împreună cu Călin Georgescu.
NATIONAL
‘Cartea Albă a Apărării Europene’ pentru a face faţă dezangajării SUA: Ghid de utilizare destinat statelor membre UE

Publicat
acum 23 de minutein
19 martie 2025De
admin

Comisia Europeană (CE) îşi prezintă miercuri ”Cartea Albă a Apărării”, un document care pune în perspectivă eforturile necesare în vederea unui nou context mondial până în 2030, care i-a fost cerut de către Cei 27 pentru a lansa cheltuielile necesare şi care propune perspective financiare în faţa unei dezangajări a Statelor Unite, relatează AFP, potrivit news.ro.Today, HRVP @kajakallas & Commissioner @KubiliusA presented the White Paper on the future of European Defence, together with the @EU_Commission – ReArm Europe plan – Readiness 2030.
To reach a strong ???????? Defence posture by 2030, the White Paper provides a blueprint for action⤵️ pic.twitter.com/VRsHYBNXoB
— ???????? EU Defence and Space (@defis_eu) March 19, 2025
What we invest in defence is how we value our defence.
The White Paper is our proposal for how we can work together in the EU.
And the ReArm Europe Plan brings the financing possibilities to it.
Watch my press conference with @KubiliusA ↓ https://t.co/XK80bDe9So
— Kaja Kallas (@kajakallas) March 19, 2025
Today, HRVP @kajakallas & Commissioner @KubiliusA presented the White Paper on the future of European Defence, together with the @EU_Commission – ReArm Europe plan – Readiness 2030.
To reach a strong ???????? Defence posture by 2030, the White Paper provides a blueprint for action⤵️ pic.twitter.com/VRsHYBNXoB
— ???????? EU Defence and Space (@defis_eu) March 19, 2025
What we invest in defence is how we value our defence.
The White Paper is our proposal for how we can work together in the EU.
And the ReArm Europe Plan brings the financing possibilities to it.
Watch my press conference with @KubiliusA ↓ https://t.co/XK80bDe9So
— Kaja Kallas (@kajakallas) March 19, 2025
Uniunea Europeană (UE) măreşte pasul pentru a-şi asigura singură apărarea şi pe cea a Ucrainei, în perspectiva unei dezangajări americane şi în contextul ameninţării ruse.
Ea prezintă miercuri, în cadrul marii sale campanii de reînarmare, această ”Carte Albă a Apărării”, drept un fel de ghid de utilizare destinat statelor membre.
Acest document le anunţă europenilor sfârşitul programat al garanţiilor de securitate americane, pe care şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas l-a catalogat miercuri, printr-un eufemism, o ”schimbare ” a ordinii mondiale stabilite în 1945.
Această ”carte” este o premieră în UE, ale cărei prerogative nu includ apărarea în prezent.
Ea conţine liniile mari ale unui plan – ”Reînarmarea Europei” – prezentat în urmă cu două săptămâni de către preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen cu obiectivul afişat de a lansa Europa Apărării.
Comisia propune în ea o serie de piste cu obiectivul ca Uniunea să fie pregătită în 2030 să acopere lipsa capacităţilor, ţară cu ţară.
Bruxellesul a înregistrat toate domeniile în care europenii trebuie să preia frâiele, pentru a înlocui capacităţi în care sunt complet dependenţi de Statele Unite, şi anume apărarea antiaeriană şi antirachetă, sisteme de artilerie şi muniţie, drone şi război electronic.
Este vorba, de asemenea, despre catapulte de portavion, transport tactic aerian şi aprovizionare cu carburant în zbor.
Comisia vrea să creeze o ”Piaţă Unică a Apărării”, pentru ca industria europeană să poată răspunde tuturor acestor comenzi.
Ea le propune celor 27 să ajungă la cheltuieli militare în valoare de 800 de miliarde de euro până în 2030 prin împrumuturi directe şi o flexibilitate bugetară, pentru ca aceste cheltuieli militare să nu afecteze limitele deficitului public.
PÂNĂ LA 650 DE MILIARDE DE EURO DEBLOCAŢI
Însă totul depinde de bunăvoinţa Celor 27.
Comisia Europeană vrea să le permită să aloce cheltuielilor militare până la 1,5% din PIB-ul lor pe o perioadă de patru ani, fără să se teamă că vor încălca reglementările bugetare.
Acest lucru ar urma să permită mobilizarea. în perioada respectivă. a până la 650 de miliarde de euro, potrivit Comisiei.
Restul de 150 de miliarde de euro va fi pus la dispoziţia statelor membre sub formă de împrumuturi.
Pentru aceasta va fi necesar să cumpere un maximum de armament fabricat în interioriul Uniunii, în pofida faptului că Japonia, Coreea de Sud şi Regatul Unit vor fi de asemenea solicitate.
”Conţinutul european este importanr. Cel puţin 65% dintre piesele conţinute în cutare sau cutare armament trebuie să fie de origine europeană”, a subliniat marţi, la Copenhaga, Ursula von der Leyen.
Liderii UE au validat acest plan în cursul summitului extraordinar de săptămâna trecută.
Este vorba, acum, să se treacă la fapte.
NATIONAL
Șefa medicilor de familie îl atacă pe Ciolacu după ce CNAS a dezvăluit concedii medicale fără număr: Cinic!

Publicat
acum 35 de minutein
19 martie 2025De
admin

Șefa medicilor de familie din București îl critică pe Marcel Ciolacu. Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, spune că în topul codurilor pentru care s-au acordat zile de concediu în 2024 sunt doar femei gravide, cancere, pacienţi cu accidente vasculare cerebrale şi crize de hernie de disc.
”Nici vorba de junghi şi tuse cum spunea premierul”, a transmis medicul.
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, comentează, miercuri, situaţia concediilor medicale acordate în ultimii doi ani: ”Cifre multe, dar eu sunt optimistă. Uitaţi-vă la top coduri de boala. Primele două sunt pentru femei însărcinate, legislaţia din România fiind protectoare cu familiile care vor sa aibă copii. Nici vorba de junghi şi tuse cum spunea premierul la ultima ieşire în presa pe tema concediilor medicale care sărăcesc biata ţărişoară şi o umple de bolnavi închipuiţi”.
Sandra Alexiu precizează că este vorba despre ”femei gravide, cancere, pacienţi cu accidente vasculare cerebrale şi crize de hernie de disc”.
”Cine crede că toţi aceşti pacienţi ai noştri mint, nu sunt bolnavi şi ar putea merge la serviciu e cinic, nu ştie cum e să duci o sarcină cu probleme, să primeşti şi să porţi cu tine diagnosticul de cancer, să cari baxuri de sticle pline cu spatele făcut praf sau să conduci în transportul în comun maşini de când lumea sau să ai o mâna / un picior rupte”, a mai transmis medicul.
Aceasta afirmă că ”nici tuberculoza nu e bună de dus la serviciu”.
”În top zece nicio tuse, niciun junghi….”, a mai transmis Sandra Alexiu.
Peste 3,2 milioane de certificate de concediu medical au fost eliberate anul trecut, potrivit unei statistici prezentate, miercuri, de Cansa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Instituţia arată că, în top 10, al codurilor pentru care s-au eliberat concedii medicale se află 995 ”persoane ce se adresează serviciilor de sănătate pentru motive legate de reproducţie”. De asemenea, instituţia prezintă şi situaţia la zi a sumelor restante, arătând că, la finalul lunii februarie, era vorba despre 4,2 miliarde de lei.
Nu este prima dată când preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov sancţionează declaraţia premierului Marcel Ciolacu potrivit căreia sunt acordate concedii mediale pentru ”dureri de spate” şi ”răceală”.
Sandra Alexiu a reacţionat şi anul trecut, imediat după declaraţia premierului. Medicul a afirmat atunci că ar putea fi exlus de pe lista de urgenţe şi orice sindrom febril, pentru că ”e dovedit ştiinţific că mişcarile repetate degajă energie şi orice salariat cu frisoane e o sursă ecologică”.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat anul trecut că există persoane care beneficiază în mod repetat de concedii medicale pentru anumit tip de patologie sau există medici care eliberează un număr mare de concedii medicale şi crede că acolo trebuie să fie direcţionate acţiunile de verificare.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, în februarie anul trecut, că au fost date 274.000 de concedii medicale pentru dureri de spate şi 187.000 de concedii medicale pentru strănutat şi răceală şi s-a arătat nemulţumit că pentru astfel de afecţiuni se dau concedii medicale.
NATIONAL
Accident grav în Giurgiu: a intervenit elicopterul smurd

Publicat
acum 37 de minutein
19 martie 2025De
admin

Un şofer, în vârstă de 51 de ani, a decedat şi alte trei persoane au fost rănite în urma unui accident produs între trei autoturisme pe DJ 412 A, în comuna Buturugeni, la faţa locului intervenind şi un elicopter SMURD pentru transportarea victimelor la spital.
„În această seară, pe DJ 412 A, în comuna Buturugeni, judeţul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu decesul unei persoane. Din primele cercetări, a reieşit faptul că un bărbat, de 51 de ani, din comuna Ogrezeni, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către un bărbat, de 49 de ani, şi ar fi acroşat şi un autoturism care se afla parcat pe partea carosabilă. În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului de 49 de ani şi a doi tineri, de 16, respectiv 19 ani, pasageri ai autoturismului condus de către acesta şi decesul conducătorului auto, de 51 de ani”, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, la faţa locului au intervenit echipaje din cadrul Secţiei Mihăileşti şi Detaşamentului Bolintin Deal, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru SAJ. Totodată, în sprijin au fost solicitate şi o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM) din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov şi elicopterul SMURD.
„Pompierii au constatat faptul că unul dintre şoferi era blocat în maşină şi se afla în stop cardio-respirator. Acesta a fost extras, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, nu a mai putut fi salvat”, a precizat ISU Giurgiu.
Potrivit IPJ Giurgiu, conducătorul auto, în vârstă de 49 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
Persoanele rănite au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
NATIONAL
Victor Ponta promite să îl scape pe Călin Georgescu de dosar penal: Are un singur scop

Publicat
acum 44 de minutein
19 martie 2025De
admin

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a promis că dacă va ajunge la Cotroceni nimeni nu va mai avea dosare la comandă. Ponta spune că de-a lungul anilor mulți politicieni au fost scoși din joc cu dosare politice, despre care știau inclusiv șefii de stat.
Cel mai recent exemplu e Călin Georgescu, spune Ponta
„Eu garantez, ca președinte al României, că nimeni, nici Călin Georgescu, nici altcineva din politică, nu va avea dosare politice, așa cum am avut eu. Nu va fi niciodată (Călin Georgescu – n.r.) condamnat cât sunt eu președinte. Adică eu, care pe pielea mea, mama, soră, cumnat, eu nu voi accepta să mai facă dosare politice. Orice dosar (este politic – n.r.) care are legătură cu faptul că vrei să candidezi la o funcție”, afirmă Victor Ponta la emisiunea „Ai Aflat!”, marca Gândul, cu Ionuț Cristache.
El afirmă că „aceste dosare au avut întotdeauna binecuvântarea președintelui țării”. „Că-l chema Băsescu sau Iohannis…. au avut această binecuvântare. Iar faptul că nu au fost trași la răspundere nici Portocală, nici Uncheșelu. (…) Toate aceste dosare vor înceta, iar eu, ca președinte care a pățit acest lucru, asigur ca acest aspect să debvină realitate”, încheie Ponta.
Ponta spune că și Popescu Piedone a avut un dosar politic
„Orice dosar care are legătură cu faptul că vrei să candidezi la o funcție. Adică, dacă candida la președinție, l-au luat mascații pe Călin Georgescu pe sus, dacă nu candida îl lăsau în pace. Dacă candidezi la deputat sau la primar, la primar, l-au luat pe Piedone…. Ăla este un dosar politic. Nu știu dacă omul e vinovat sau nu e vinovat. Dar are un singur scop, acest dosar, să-l protejeze pe Nicușor, pe…”.

Rezerva Federală nu modifică dobânda, pe fondul aşteptatei încetiniri a economiei

Anca Alexandrescu, reacție după anunțul suveraniștilor: ‘Se poate întâmpla orice. Există riscuri’

‘Cartea Albă a Apărării Europene’ pentru a face faţă dezangajării SUA: Ghid de utilizare destinat statelor membre UE

Șefa medicilor de familie îl atacă pe Ciolacu după ce CNAS a dezvăluit concedii medicale fără număr: Cinic!

Accident grav în Giurgiu: a intervenit elicopterul smurd

ACUM! Accident mortal la Corbeni – Un BMW a făcut prăpăd

ACUM | Grav accident la Corbeni, din cauza ninsorii

Proper Pizza Curtea de Argeș: Schimbare radicală! Locul preferat al argeșenilor se transformă complet

Primar din Argeș trimis în jdecată de procurori: a refuzat reangajarea a doi funcționari concediați abuziv, nerespectând o hotărâre judecătorească

VIDEO | Casă mistuită de flăcări la Șuici – Proprietara găsită carbonizată

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI


Mircea Drăghici a fost eliberat din pușcărie – Fostul deputat PSD de Argeș era încarcerat la Jilava
Mircea Drăghici, fost deputat de Argeș a scăpat de închisoare. Astfel, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov, pronunțată ieri, 17 martie,...


Prefectul de Argeș, control de noapte la districtele de drumuri pentru a verifica daca sunt la muncă pe drumurile cu zăpadă
Prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, a făcut luni noaptea o verificare la districtele de drumuri, în contextul avertizării meteorologice cod...


Echipa TehnoZ s-a calificat la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge din SUA – HighFive Robotics merg la europenele din Olanda
Cinci echipe de elevi vor reprezenta România la etapa mondială a Campionatului de Robotică FIRST Tech Challenge, care va avea...


Bani de la Ministerul Dezvoltării pentru 31 de localități din Argeș – VEZI LISTA COMPLETĂ
Vești bune pentru aproape o treime din localițățile Argeșului! Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de...
Curtea de Argeș


Liberalii de la Curtea de Argeș vor să pună bumpere pentru biciclete, pentru a domoli copii neastâmpărați
Propunere ciudată a echipei liberale de la Curtea de Argeș! După ce că participă fizic rar la sedințele Consiliului Local,...


INCREDIBIL! Primăria Curtea de Argeș a tocat 2 miliarde să țină autobuzele electrice în garaj și rablele pesediste pe traseu – AU PLĂTIT POLIȚE RCA DEGEABA
„Cele 14 autobuze electrice sunt gata de drum. Prin Curtea de Argeș vor circula în curând 14 autobuze electrice”, anunța...


Proper Pizza Curtea de Argeș: Schimbare radicală! Locul preferat al argeșenilor se transformă complet
Panică și zvonuri, ieri și astăzi, în rândul iubitorilor de pizza! Proper Pizza Curtea de Argeș, îndrăgitul local al argeșenilor,...


Apa de la robinetele din Curtea de Argeș, bună dar cam acidă și cu clor la limita maximă – VEZI REZULTATE ANALIZE
Calitatea apei potabile în Curtea de Argeș s-a îmbunătățit în ultimii ani, datorită reabilitării și modernizarii parțiale a întregii rețele...


Direcția de Asistență Socială Curtea de Argeș, dată în judecată pentru datorii la plata energiei electrice
Getica 95, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din România a dat în judecată Direcția de Asistență...
Mioveni


VIDEO | Argeșean de 35 ani găsit mort în apele unui râu, la Micești
Pompierii de la Detașamentul Mioveni au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, în comuna Micești, satul Purcăreni,...


VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...


Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor
Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de...


Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
Câmpulung


Primar din Argeș trimis în jdecată de procurori: a refuzat reangajarea a doi funcționari concediați abuziv, nerespectând o hotărâre judecătorească
Primarul de la Țițești, liberalul Gheorghe Savu, a fost trimis, miercuri, în judecată după ce a refuzat să reangajeze la...


ATENȚIE! Polițiștii acționează cu sistemul radar E-Sigur în județul Argeș
Începând cu luna martie a.c., sistemul E-Sigur a devenit operațional și în județul Argeș, având ca scop principal creșterea siguranței...


VIDEO | Accident groaznic în Argeș, la Rucăr – LA UN PAS DE TRAGEDIE
Un grav accident a avut loc în urmă cu puțin timp în comuna Rucăr din Argeș. Este vorba despre un...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
Tranzacție imobiliară record la Curtea de Argeș: Cunoscută pensiune vândută la preț de hotel
- ACTUALacum o săptămână
ACUM! Accident grav la Curtea de Argeș – Femeie de 40 ani dusa la spital
- ACTUALacum o săptămână
ACUM! Tentativă de omor la Oeștii-Pământeni, în Argeș
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Accident mortal la Mălureni, in Argeș – Moarte groaznică pentru un bărbat de 37 ani din Mușătești
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Scandal monstru la petrecerea de 8 Martie pe Valea Argeșului: Un fost polițist, gelos, a provocat o altercație la un cunoscut restaurant
- ACTUALacum 3 zile
ACUM! Accident mortal la Corbeni – Un BMW a făcut prăpăd
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO! Incendiu de amploare la Cicănești: pârjol pe 20 hectare de teren – Probleme și la Albești și Corbi
- ACTUALacum o săptămână
DREPT LA REPLICĂ – KARCHER CLARIFICĂ RAPORTURILE CONTRACTUALE cu AETA SA (fosta ElectroArgeș SA) și litigiul ajuns în fața instanțelor germane