NATIONAL
Xavi e hotărăt: Ousmane Dembele, ori își prelungește contractul ori va pleca

Publicat
acum 3 aniin
De
admin
Fotbalistul francez Ousmane Dembele îşi va prelungi contractul cu FC Barcelona sau va pleca, a declarat miercuri Xavi Hernandez într-o conferinţă de presă, scrie AFP, citat de Agerpres.
„Suntem într-o situaţie complicată şi dificilă. Clubul a decis că dacă nu prelungeşte, va trebui luată o decizie cu el. Nu este uşor, dar sunt cinci luni de când Mateu Alemany (directorul sportiv al Barcei – n. r.) negociază cu reprezentantul său, iar noi nu mai putem aştepta: ori prelungeşte, ori va trebui să găsim o soluţie pentru jucător”, a anunţat miercuri Xavi, cu o zi înaintea meciului cu Athletic Bilbao din optimile de finală ale Cupei Spaniei.
„Am fost sincer cu el, cunoaşte situaţia, nu ese uşoară, nu este plăcută, nici pentru jucător, nici pentru club, nici pentru mine. E dureros pentru jucător, însă aici primează interesele clubului. Trebuie să alegem ce este mai bine pentru entitatea Barca”, a insistat Xavi.
Jucătorul „nu m-a dezamăgit, deloc”, a precizat Xavi. El a adăugat că nu are de gând să-l trimită pe Dembele în tribune dacă nu se va ajunge la un acord zilele următoare.
„Fie jucătorul prelungeşte, fie găsim o soluţie de ieşire. Nu e posibil alt deznodământ. Am fost foarte clari cu Ousmane. Este o situaţie de neînţeles: el vrea să rămână, vrea să prelungească, însă ei nu iau decizia. Noi, în calitate de club, trebuie să luăm o decizie, iar aceasta este: fie prelungeşte, fie părăseşte clubul”, a spus Xavi.
Dembele a venit la Barca în vara lui 2017 pentru aproximativ 135 de milioane de euro, devenind cel mai scump transfer din istoria grupării blaugrana, iar contractul său expiră pe 30 iunie.
Mult timp indisponibil din cauza accidentărilor, campionul mondial din 2018, în vârstă acum de 24 de an, a devenit o piesă importantă în sistemul lui Xavi după ce a redevenit apt de joc la sfârşitul lui noiembrie.
Poate vrei sa citesti
Cât câștigă un consilier al vicepremierului Dragoș Anastasiu. Afaceristul vrea reformă salarială
Horoscop pentru săptămâna 11-17 iulie. Unii nativi sunt obligați să iasă din zona de confort, iar alții au parte de oportunități noi în carieră
Stațiunea din România unde trebuie să plătești 100 de lei pentru un loc de cearșaf pe plajă. Turiștii sunt șocați: „Fiecare face ce vrea”
Țară, țară, vrem ostași! Ministrul Apărării face anunțul momentului despre serviciul militar obligatoriu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată”
Crește vârsta de pensionare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat categoriile vizate: „În câțiva ani de zile, nu vom mai avea cine să ne plătească pensiile”
Ministrul Muncii anunță majorarea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani și scăderea pensiilor acestora
DIVERSE
Verbul din limba română care îi încurcă pe români. Ce explicație apare în DEX și cum se folosește, de fapt

Publicat
acum 58 de minutein
13 iulie 2025

Există cuvinte în limba română care ajung să îi pună în dificultate pe mulți români. Unele cuvinte pot fi auzite sau folosite mai rar în conversații, ori ajung să fie utilizate într-un context greșit. În atenția noastră se află verbul „a abhora”.
Explicații DEX: ce înseamnă „a abhora”
Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române (DEX), verbul „a abhora” înseamnă „a avea ură, dezgust, aversiune față de cineva sau ceva”. De exemplu, verbul se folosește atunci când o persoană își arată deprecierea față de o anumită situație sau față de o altă persoană.
„abhorá vb. I. tr. A avea ură, dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva; a detesta. • prez.ind. -ez. fr. abhorrer, lat. abhorrēre”, este explicația care apare în DEX.
Explicații DOOM
Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române definește verbul în felul următor: „abhora (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. abhorez, 3 abhorează; conj. prez. 1 sg. să abhorez, 3 să abhoreze”.
Cum se conjugă verbul „a abhora” la timpul prezent:
eu abhorez
tu abhorezi
el/ea abhorează
noi abhorăm
voi abhorați
ei/ele abhorează
Infinitivul lung este „abhorare”.
Pe lângă verbul de mai sus, care nu este foarte des folosit în conversații, mai sunt anumite verbe care îi pun în dificultate românii. Un exemplu clasic îl constituie verbele „a vrea” și „a voi”.
Verbele sunt indexate în articole diferite în DEX, prin urmare sunt două verbe diferite, cu forme specifice de imperfect.
Atât în conversație, cât și în scris s-au creat forme de impefect hibride, prin amestecarea celor două serii de imperfect: eu vroiam, tu vroiai, el/ea vroia, noi vroiam, voi vroiați, ei/ele vroiau.
Aceste forme sunt greșite, dar foarte des utilizate, iar norma actuală nu le admite, deci trebuie evitate. Prin urmare, trebuie să folosim fie formele de imperfect ale verbului ”a vrea”, fie pe cele ale verbuli ”a voi”, pentru că verbul ”a vroi” nu există.
De reținut că tendința limbii române actuale este de utilizare a verbului ”a voi” la imperfect si a verbului ”a vrea” la prezent, potrivit Chindia Media.
DIVERSE
Copil de 14 ani, zdrobit sub un tractor răsturnat în Dolj. Tânărul și-a pierdut viața în chinuri cumplite

Publicat
acum o orăin
13 iulie 2025

Un accident tragic a avut loc duminică, în jurul orei 17.10, pe un drum agricol din comuna Fărcaș, județul Dolj. Un tractor care tracta o semiremorcă s-a răsturnat, iar un adolescent de 14 ani, pasager în vehicul, a murit pe loc.
Copil de 14 ani a murit, zdrobit sub un tractor răsturnat în Dolj, a murit
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, vehiculul era condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Melinești. Acesta a pierdut controlul direcției, iar tractorul s-a răsturnat pe marginea drumului.
„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova și Serviciului Rutier Dolj care au constatat faptul că un bărbat, de 46 de ani, din comuna Melinești, în timp ce conducea un tractor cu semiremorcă pe un drum de exploatare din comuna Fărcaș, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat.
În urma evenimentului, din nefericire, un minor în vârstă de 14 ani, din comuna Melinesti, pasager în tractor, a decedat”, a transmis IPJ Dolj.
Citește și : Imagini dureroase de la înmormântarea Andei, tânăra de 23 de ani ucisă de Emil Gânj. Criminalul este dat în urmărire
Băiatul de 14 ani, originar tot din Melinești, a fost prins sub vehicul și nu a mai putut fi salvat. În urma tragediei, autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă iar cercetărilor continuă pentru stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul.
DIVERSE
Călin Geambașu își vizitează tatăl, dar nu îl iartă. Îi cere 200.000€ daune în instanță pentru prejudicii de imagine. Condiția pentru care ar renunța la proces

Publicat
acum 2 orein
13 iulie 2025

După ani de tensiuni și tăcere între ei, Călin Geambașu și tatăl său, Petre Geambașu, s-au împăcat. Artistul susține că, în prezent, relația s-a îmbunătățit, precum și că își vizitează tatăl frecvent, însă nu îl iartă.
Călin Geambașu își iartă tatăl, dar continuă să se lupte cu el în instanță
„Ne vedem în mod constant. Chiar și aseară am fost cu DaviN (n.r. fiul său) în vizită la el. Și ne-am întors de acolo cu o plăcintă foarte bună. Zilele următoare l-am invitat la mine, să parcurgem multe amintiri, fiindcă cele mai multe sunt minunate, slavă Domnului!”, a declarat Călin Geambașu pentru CANCAN.RO.
Totuși, deși relația dintre ei a revenit la normal, nu au fost închise procesele din instanță. Artistul a făcut apel într-un dosar în care îi cere tatălui său daune în valoare de 200.000 de euro. Următoarea înfățișare este programată în luna octombrie, însă Geambașu afirmă că este deschis să renunțe la demers, dacă tatăl său își asumă că a greșit.
„Da, procesul continuă. Avem termen în luna octombrie. Am cerut și daune, pentru a acoperi măcar parțial prejudiciul grav de imagine pe care mi l-a adus, dar și datoriile cumulate prin neplata muncii mele.
Însă, aș fi dispus să renunț, dacă aș vedea din partea lui o dezmințire asumată, ghidată de un fior natural de părinte. Deocamdată, mă bucură pentru el faptul că măcar și îmbunătățit considerabil comportamentul în raport cu mine și unicul lui nepot, fiul meu, DaviN”, a mai explicat artistul.
Artistul detaliază acuzațiile împotriva părintelui său
În continuarea declarației, Călin Geambașu a detaliat acuzațiile pe care le consideră nedrepte și a subliniat că nu ar proceda niciodată la fel în relația cu propriul său copil.
„Îi cer, așadar, să îndrepte enormitățile pe care le-a spus public despre mine: incendiator, bolnav mintal, criminal, copilul trebuie salvat până nu e prea târziu, etc. La vremea respectivă, când lansa astfel de acuzații terifiante, o ținea în apartamentul lui pe Angelica, în timpul pandemiei, dar o mâncărică pentru copil nu ne-a adus niciunul dintre ei în pandemie.
Doar rele gratuite ne făceau, pentru a ne pune piedici suplimentare în orice. Din păcate, orgoliul încă nu îi permite un gest atât de simplu și firesc, nu îl lasă să-și îndrepte ororile afirmate despre mine, deși cunoaște că sunt false și aveau singura menire de se disculpa mascat prin asmuțirea oamenilor împotriva mea și a-mi cauza prejudicii în cascadă. Eu nu voi face niciodată așa ceva propriului meu copil”, mai arată Călin Geambașu.
DIVERSE
EXCLUSIV Victor Ponta demască jecmăneala măsurilor de austeritate: „Nu au rațiune. Nu rezolvi problemele țării fiind meschin”

Publicat
acum 2 orein
13 iulie 2025

Victor Ponta a demascat jecmăneala măsurilor de austeritate, în emisiunea „România în 60 de minute” moderată de Dragoș Bistriceanu la România TV.
Victor Ponta, revoltat de meschinăria guvernanților
Victor Ponta susține că, din sumele de bani incredibile care au fost acordate partidelor politice în luna iulie se putea face excepția de la impunerea CASS asupra veniturilor veteranilor de război, catalogând măsurile ca fiind unele „meschine”.
„În luna iunie, sumele virate de la bugetul de stat pentru partide: PSD 6 milioane, PNL 4 milioane, USR 2,4 milioane, AUR 3,7 milioane. Ziceați că nu aveți bani. Oamenii văd chestia asta, înțeleg și ei. Genul ăsta de blat politic îi descurajează foarte tare pe oameni, și ei spun: m-au păcălit.
Măsurile nu au rațiune. Nici măcar sumele nu sunt importante, mai ales de la veterani. Câți veterani credeți că mai avem noi? Sunt niște chestii meschine. Cu siguranță este mai puțin decât alocațiile pentru partide”, transmite Victor Ponta.
Citește și : EXCLUSIV Victor Ponta face praf Coaliția de guvernare: „Cine are grijă de cei mai amărâți din societate?”
În plus, una dintre măsurile care îi deranjează foarte tare pe români este tocmai impunerea CASS asupra mamelor care sunt în concediu de creștere a copilului. Din moment ce o mamă ce lucrează pe salariul minim pe economie câștigă aproximativ 30.000 de lei pe an, Victor Ponta susține că din venitul președintelui Nuclearelectrica ar putea trăi zeci de mame.
„Câte mame primesc 2,3 milioane de lei pe an cât are directorul de la Nuclearelectrica? Merită să facem calculul, să vedeți că e o meschinărie. Nu rezolvi problemele țării fiind meschin, nu poți spune că așa au venit de la niște funcționari, nu poți să trăiești într-o țară în care ai aruncat la coș a doua zi după alegeri tot ce ai spus înainte”, transmite fostul premier.
Măsurile aplicate pot avea efecte deosebit de periculoase
În cele din urmă, Victor Ponta atrage atenția că măsurile trebuiau calculate și răscalculate dinainte de a fi aplicate, pentru că ele au un impact real asupra românilor.
„De la 1 ianuarie, total greșit, s-au scos acele facilități pentru producătorii de alimente. Știți că ne plângem tot timpul că importăm alimente, pentru că România e o țară bogată. Acum, la 1 ianuarie, le-a mai pus niște taxe pe cap. M-am întâlnit cu oameni care au mii de angajați și plătesc taxe. Spun că de la 1 ianuarie le-au crescut fondurile de salarii cu 1-2 milioane de euro pe lună și că trebuie să pună în prețul mâncării. Atunci când pun în prețul mâncării, mă duc la supermarketul străin și-mi spune că iau din Polonia sau Grecia, că e mai ieftin. Să nu-ți dai seama că distrugi propriii producători, cetățeni, că te faci dependent total de importuri.
Citește și : Gluma făcută de Cătălin Predoiu la Congresul PNL: ”E adevărat că uneori nu mă ajută nici faţa”
Nimic din ceea ce au adoptat nu se bazează pe un studiu de impact, pe o notă de fundamentare. Să vină niște oameni care să spună: dacă mărești, se întâmplă următorul lucru. Totul a fost heirupist: hai să vedem ce idei ne mai dă Pippidi, hai să vedem cine ne mai ceartă din influencerii reziști. Toate măsurile au fost în felul următor: tăiem și vedem ce se întâmplă. La noi se taie și apoi se vede ce va fi, e ca și cum te-ai duce la doctor, nu îți face analize, dar te operează și vezi după cum te simți. Așa au arătat toate chestiile astea, eu le-am văzut în practică”, transmite premierul Victor Ponta.
DIVERSE
EXCLUSIV Victor Ponta face praf Coaliția de guvernare: „Cine are grijă de cei mai amărâți din societate?”

Publicat
acum 2 orein
13 iulie 2025

Fostul premier trage un semnal de alarmă și declară că sacrificiile sunt cerute celor mai vulnerabili (mame, elevi, pensionari sau angajați cu salarii mici), în timp ce „pisicile grase” din companiile de stat rămân neatinse.
„Povestea aia cu tăierea salariului cu 20% mi s-a părut de foarte prost gust. Cum adică donezi 20% dar rămâi cu 80%? Parcă spuneau că nimeni la stat nu câștigă mai mult decât președintele, dar cam toți câștigă. Domnul Grindeanu spunea că câștigă cel mai puțin din ministerul Transporturilor, dar măririle salariilor companiilor din subordine sunt acceptate de ministru.
Să începi cu tăierea de la burse, de la mamele cu copii, cu TVA la toată lumea și să spui: lasă, că mai încolo vom tăia și de la „pisicile grase” este nedrept. Oamenii cu care am vorbit mi-au spus: ceva măsuri de stimulare pentru cei care muncim, care facem lucruri bune, numai cu bâta? Cu morcovul nu așa se face? Pentru cei care nu muncesc tăiem, pentru cei care muncesc avem taxe. Nu”, a declarat Victor Ponta, pentru România TV.
Victor Ponta subliniază faptul că există o lipsa de reprezentare reală a persoanelor vulnerabile și a afacerilor private.
„Cine are grijă de cei mai amărâți din societate? Pensionari, angajați cu salariul minim? Trebuia să vorbească PSD, dar nici PSD, nici AUR nu pare că îi apără.
Categorii întregi, milioane de oameni, total abandonați, care spun: pe mine nu mă reprezintă nimeni. Pe omul de afaceri cine îl reprezintă? PNL? Era cineva în conducere care să fi avut vreodată o firmă? Toți erau numai de la stat, păi parcă era partidul industriașilor. Toți de la stat, pe salarii de la stat. PSD tot așa, la USR tot cam așa”, adaugă în continuare Victor Ponta.
Victor Ponta susține că românii nu au fost atenționați de măsurile care urmează în campanie
„Oamenii au venit la vot și nu s-a schimbat nimic. Nu văd deocamdată, dar oamenii spun că s-a terminat cu alegerile, când ziceați că se dau pensiile, nu se mărește TVA, se sprijină antreprenorul, veniți studenți să salvați țara, nu le-a zis că le taie bursele. Veniți pensionari să fiți alături de copiii din Diaspora. E o uriașă minciună. Au trecut alegerile iar ei nu sunt interesați de alegători. Mi se pare că după mulți ani șefii de partid zic: I-am păcălit încă o dată.
A fost o perioadă în care am fost corecți cu oamenii, am luat fonduri europene, am lăsat să vină bani în România. Acum iarăși ne este rău, iar cele patru partide se bat pe ce a rămas la stat și nu se mai ocupă nimeni de oameni, de producătorii români, de tinerii din IT, de agricultură, de construcții, de sport, chiar de primari”, a mai declarat fostul premier.
DIVERSE
Cum îți protejezi grădina pe caniculă. Ce trebuie să faci pentru a ajuta plantele să reziste temperaturilor ridicate

Publicat
acum 3 orein
13 iulie 2025

Plantele de grădină sunt expuse la temperaturi ridicate în timpul verii și adeseori ne gândim la metode pentru a le proteja de soarele puternic. Spre deosebire de plantele în ghiveci, care pot fi mutate la umbră, cele din grădină trebuie să reziste în fața caniculei.
Citește și: Programul „Cornul și laptele” vine cu prețuri și reguli noi. Cât plătește statul pentru hrana elevilor
Cum ai grijă de plantele de grădină?
Expuse zilnic la temperaturi ridicate, plantele riscă să se usuce dacă nu sunt întreținute corespunzător. Totuși, potrivit grădinarilor cu experiență, există câțiva pași care vă pot salva plantele pe caniculă.
Primul pas – și poate cel mai eficient – care ajută plantele să reziste este mulcirea solului. Grădinarii susțin că un strat de mulci poate menține umiditatea la nivelul solului pe o perioadă mai îndelungată, ceea ce înseamnă că plantele au un mediu răcoros pentru mai mult timp.
De asemenea, un singur strat de mulci nu doar că menține umiditatea, dar împiedică buruienile să crească. Astfel, nu mai trebuie să depui efort să le smulgi, iar plantele nu se vor mai „lupta” cu ele pentru nutrienții din sol.
În al doilea rând, trebuie să te asiguri că uzi corespunzător plantele. Când termometrul arată temperaturi ridicate, înseamnă că plantele au nevoie de apă. Plantele trebuie udate la un interval de câteva zile, în funcție de cât de uscat este stratul de pământ de la suprafață.
Cum udăm plantele în zilele toride de vară
Multe persoane au tendința de a ude plantele din abundență, însă acest lucru le poate face mai mult rău. În cazul unui exces de apă, solul nu mai are timp să se usuce, ceea ce înseamnă că rădăcinile nu mai au acces la oxigen și riscă să putrezească.
Plantele trebuie udate dimineața devreme sau seara târziu, ideal la rădăcină. Astfel, se reduce pierderea apei prin evaporare, iar planta are timp să absoarbă apa înainte sau după temperaturile ridicate din timpul zilei.
Evită să uzi plantele pe frunze, pentru a preveni eventualele arsuri solare. Cel mai bine este să le uzi direct la rădăcină, pentru a te asigura că apa pătrunde în sol. În general, 2 – 3 udări pe săptămână ar trebui să fie suficiente, însă frecvența depinde de tipul de plante și de temperaturi.
Este esențial să eviți udarea frunzelor, pentru a preveni eventualele arsuri cauzate de soare. Cel mai indicat este să le uzi direct la rădăcină, pentru a te asigura că apa pătrunde în pământ. De regulă, sunt suficiente 2-3 udări pe săptămână, însă rutina variază în funcție de tipul de plante și de temperaturi.

Verbul din limba română care îi încurcă pe români. Ce explicație apare în DEX și cum se folosește, de fapt

Copil de 14 ani, zdrobit sub un tractor răsturnat în Dolj. Tânărul și-a pierdut viața în chinuri cumplite

Călin Geambașu își vizitează tatăl, dar nu îl iartă. Îi cere 200.000€ daune în instanță pentru prejudicii de imagine. Condiția pentru care ar renunța la proces

EXCLUSIV Victor Ponta demască jecmăneala măsurilor de austeritate: „Nu au rațiune. Nu rezolvi problemele țării fiind meschin”

EXCLUSIV Victor Ponta face praf Coaliția de guvernare: „Cine are grijă de cei mai amărâți din societate?”

Reacții dure după minicunile prefectei Făcăleață de Argeș- Armand Chriloiu chemat la Minister, Bolojan o vrea la cartofi pe creditoarea lui Mînzînă

CHILIPIR!!! ANAF vinde mașini confiscate, cu prețuri de la doar 300 Euro – VEZI DETALII ȘI LISTA COMPLETĂ

IMPLOZIE ÎN PSD ARGEȘ: Zeci de primari Argeș migrează către AUR – Exod fără precedent generat de trupa lui Mînzînă

Scandal cât casa la prefectura Argeș după minciunile prefectei Făcăleață – Și Direcția Silvică o face de râs pe prefecta împrumutatului Mînzînă

Puștan din Curtea de Argeș în cătușe după ce a furat bijuteriile din casa prietenei sale

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI


IMPLOZIE ÎN PSD ARGEȘ: Zeci de primari Argeș migrează către AUR – Exod fără precedent generat de trupa lui Mînzînă
Un cutremur politic de proporții zguduie scena politică argeșeană, pe măsură ce zeci de primari social-democrați, aflați la primul sau...


VIDEO | Accident mortal în Argeș – Argeșean cu bicicletă improvizată mort pe șosea
Un accident cu urmări grave, între un biciclist și un autoturism, a avut loc la limita dintre localitățile Teiu și...


Pesedistul Ion Mînzînă făcut praf de pesediști pe pagina sa de facebook: „Demisionați dumneavoastră și gașca de șmecheri”
O postare recentă pe pagina de Facebook a președintelui Consiliului Județean Argeș și șef al PSD Argeș, Ion Mînzînă, a...


Reacții dure după minicunile prefectei Făcăleață de Argeș- Armand Chriloiu chemat la Minister, Bolojan o vrea la cartofi pe creditoarea lui Mînzînă
Un val de controverse lovește Prefectura Argeș, după ce prefecta PSD, Făcăleață, este acuzată că ar fi diseminat informații false...
Curtea de Argeș


VIDEO | VAI ȘI-AMAR! Curtea de Argeș și trei comune, fără apă în plină caniculă – MULȚUMIȚI PRIMĂRIEI ȘI MERGEȚI LA STRANDURILE DIN ORAȘ
Locuitorii municipiului Curtea de Argeș și ai comunelor învecinate Valea Iașului, Valea Danului și Băiculești se confruntă cu o problemă...


La ordinul lui Mînzînă, prefecta Făcăleață dă cu făcălețul in lege: Trimite patrule înarmate pe Transfăgărășan
O decizie de ultimă oră a Prefecturii Argeș la ordinul lui Ion Minzana a stârnit îngrijorare și acuzații grave din...


Vai și-amar la Curtea de Argeș! Martalogul PSD Stefan Dumitrache vrea sa demoleze o punte in loc să o repare pentru binele cetațenilor
E taraboi mare între aleșii PSD de la Curtea de Argeș după ce consilierul (încă) PSD Ion Șerban și-a adus...


Gospodărie în flăcări la Cicănești: Pompierii luptă cu focul intensificat de vânt
Un incendiu puternic a izbucnit astăzi într-o gospodărie din satul Bărăști, comuna Cicănești, punând la grea încercare echipele de intervenție....


ALERTĂ LA VALEA IAȘULUI: BOMBĂ DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL GĂSITĂ PE UN CÂMP
O descoperire neașteptată a avut loc astăzi în comuna Valea Iașului, unde un element de muniție provenind din Primul Război...
Mioveni


DOCUMENT – Datele oficiale confirmă: Pesediștii Bughiu, Mînzînă și Nicolaescu au pus turismul argeșean pe butuci
Datele oficiale transmise de Institutul Național de Statistică (INS) vin să confirme temerile și criticile aduse constant administrației județene: turismul...


Premieră istorică în Argeș: PSD scade sub 20% și pierde primul loc, conform ultimului sondaj
Un cutremur politic se profilează în județul Argeș. Un sondaj recent realizat de Smart Political Consultancy, la comanda Ziarului PROFIT,...


A început Festivalul Politic „Carpați” organizat de PSD – Mînzînă ar putea primi Trofeul 2/3
După o absență notabilă, care a stârnit numeroase speculații în rândul cunoscătorilor scenei politice, Festivalul „Politic Carpați” și-a redeschis porțile...


Începe Festivalul Internațional de Folclor „Carpați” – Ediția Jubiliară de 50 de Ani! VEZI PROGRAMUL COMPLET
Județul Argeș se pregătește să intre în ritmul vibrant al tradițiilor, odată cu deschiderea celei de-a XXXVIII-a ediții a Festivalului...
Câmpulung


Cioban atacat de urs în Argeș – Bărbatul are răni grave
In această dimineață, un apel efectuat la numărul unic de urgență 112, a anunțat faptul că o persoană, posibil cioban,...


Alertă RAR: Zeci de mii de mașini fabricate între 1998 și 2019, chemate urgent în service – VEZI MOTIVELE ȘI MĂRCILE AUTO CU PROBLEME
Registrul Auto Român (RAR) recomandă posesorilor de autovehicule să acceseze în cel mai scurt timp platformele de informare ale producătorilor...


Magazin din Câmpulung închis de jandarmi – VEZI MOTIVUL
Jandarmii argeșeni au sancționat un agent comercial din municipiul Câmpulung ca urmare a nerespectării legislației în domeniul prevenirii și combaterii...
În Trend
- DIVERSEacum o săptămână
Ministrul Sănătății anunță creșterea numărului de români care vor plăti CASS. Se va cotiza și pentru coasigurați!
- ACTUALacum 2 săptămâni
AVARIE MAJORĂ LA REȚEAUA DE APĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ – Mii de argeșeni fără apă sau cu presiune scăzută
- ACTUALacum 2 săptămâni
Alertă RAR: Zeci de mii de mașini fabricate între 1998 și 2019, chemate urgent în service – VEZI MOTIVELE ȘI MĂRCILE AUTO CU PROBLEME
- ACTUALacum 4 zile
Reacții dure după minicunile prefectei Făcăleață de Argeș- Armand Chriloiu chemat la Minister, Bolojan o vrea la cartofi pe creditoarea lui Mînzînă
- ACTUALacum 7 zile
CHILIPIR!!! ANAF vinde mașini confiscate, cu prețuri de la doar 300 Euro – VEZI DETALII ȘI LISTA COMPLETĂ
- ACTUALacum 2 zile
IMPLOZIE ÎN PSD ARGEȘ: Zeci de primari Argeș migrează către AUR – Exod fără precedent generat de trupa lui Mînzînă
- ACTUALacum o săptămână
O nouă plângere la DNA – Mînzână, Bughiu, Nicolaescu și Alina Nicolau reclamați la parchet în scandalul PODUL GROAZEI
- ACTUALacum 2 săptămâni
Șefă nouă la Finanțe Argeș… e tot cea veche. Aurora Negru, reconfirmată la conducerea AJFP