Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Vladimir Putin, avertisment pentru SUA și demonstrație de forță alături de China

Publicat

in

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că manevrele navale „Okean-2024” care au început marţi cu participarea Chinei sunt cele mai ample de după căderea Uniunii Sovietice, transmiţând un avertisment totodată SUA să nu încerce să devanseze Rusia în plan militar în Asia, scriu agențiile Reuters și EFE.

„Pentru prima oară în ultimele trei decenii, desfăşurăm exerciţii de această amploare pe mare” din Mediterana până în Pacific, a declarat Putin, într-un mesaj video adresat participanţilor la exerciţii. Manevrele navale vor testa pregătirea de luptă a unităţilor şi utilizarea armelor de înaltă precizie, inclusiv a noilor tipuri de armament, a precizat liderul de la Kremlin, potrivit Agerpres.

El a adăugat că exerciţiile vor ţine seama şi de lecţiile învăţate în „operaţiunea militară specială” a Rusiei în Ucraina, aşa cum numeşte Moscova războiul pe care îl duce de peste doi ani şi jumătate în ţara vecină.

„Acordăm o atenţie deosebită consolidării cooperării militare cu statele prietene”, a declarat președintele rus, la lansarea manevrelor.

Putin a precizat că marina şi forţele aeriene chineze participă la aceste manevre cu patru vase, trei nave de război şi una de aprovizionare, şi 15 avioane.

Discurs de 5 minute, în care Putin a menționat SUA de 5 ori

El a indicat că marţi a început faza activă a manevrelor, în cursul căreia militarii vor efectua misiuni „cât mai apropiate de cele luptă”, cu utilizarea armamentului de înaltă precizie.

„Astăzi, în contextul creşterii tensiunilor geopolitice în lume, acest lucru este deosebit de important. Vedem că Statele Unite ale Americii încearcă să îşi menţină dominaţia militară şi politică globală cu orice preţ”, a afirmat Putin în discursul său de cinci minute, în care a menţionat SUA de cinci ori.

„În acest scop, folosind Ucraina, încearcă să provoace o înfrângere strategică ţării noastre”, a spus el.

În plus, Putin a afirmat că, sub pretextul unei presupuse ameninţări reprezentate de Rusia şi descurajării Chinei, „Statele Unite şi sateliţii lor îşi sporesc prezenţa militară în apropierea graniţelor de vest ale Rusiei, în regiunea arctică şi în regiunea Asia-Pacific”.

Putin a mai declarat că Rusia ar trebui să fie pregătită pentru orice evoluţie şi că va continua să îşi consolideze forţele navale, inclusiv componenta nucleară, în faţa a ceea ce el a descris ca fiind o cursă a înarmării condusă de Washington.

Liderul de la Kremlin a acuzat Washingtonul de „alterarea echilibrului de forţe” în regiunea Asia-Pacific, prin intenţia SUA de a desfăşura rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, „provocând practic o cursă a înarmărilor şi ignorând securitatea aliaţilor lor europeni şi asiatici”.

Statele Unite afirmă că alianţele lor în Pacific, precum parteneriatul AUKUS cu Marea Britanie şi Australia, vizează aprofundarea cooperării militare pentru a promova stabilitatea regională.

AUKUS a anunţat anul trecut un plan comun care ar urma să furnizeze Australiei submarine de atac cu propulsie nucleară de la începutul anilor 2030 pentru a contracara ambiţiile Chinei în regiunea Indo-Pacifică.

400 de nave, 120 de avioane și 90.000 de militari, la exercițiile „Okean-2024”

Începând de marţi, ruşii şi chinezii participă la manevrele navale „Okean-2024” în Marea Japoniei, în cadrul cărora îşi exersează, printre altele, apărarea apelor lor teritoriale.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, exerciţii navale strategice vor avea loc în apele oceanelor Pacific şi Arctic, precum şi în mările Mediterană, Baltică şi Caspică.

Peste 400 de nave, inclusiv submarine şi nave de sprijin, mai mult de 120 de avioane şi peste de 90.000 de militari vor participa la manevrele „Okean-2024”, care vor dura până pe 16 septembrie.

Codul „Okean” („Ocean”) a fost utilizat în perioada sovietică pentru a desemna exerciţiile desfăşurate de marina sovietică în 1970, 1975, 1977, 1983 şi 1985, care la acea vreme au fost cele mai mari din istorie.

Scopul acestor exerciţii este de a aprofunda „nivelul de coordonare strategică între armatele chineză şi rusă şi de a le spori capacitatea de a răspunde împreună ameninţărilor la adresa securităţii”, a transmis luni agenţia de stat chineză Xinhua.

Loading

ACTUAL

SCLAVIA MODERNĂ ÎN SPANIA: 52 ROMÂNI ELIBERAȚI – FADERE CERE GUVERNULUI MĂSURI URGENTE

Publicat

in

Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) trage un semnal de alarmă în urma eliberării a 52 de români dintr-o rețea de exploatare prin muncă în Spania. Aceștia erau ținuți în condiții inumane și obligați să muncească în schimbul unor salarii derizorii, fiind ademeniți cu promisiuni false de locuri de muncă bine plătite.


Conform informațiilor apărute în presă, muncitorii români au fost aduși în Spania prin intermediul unor anunțuri online, fiind promisi salarii mari, transport gratuit, cazare decentă și condiții de lucru avantajoase. Odată ajunși în Spania, realitatea a fost cruntă: li s-au confiscat documentele, au fost cazați în barăci insalubre și au fost supuși la muncă forțată, fiind plătiți sub salariul minim. Mai mult, aceștia erau amenințați cu violența în cazul în care ar fi încercat să reclame abuzurile.


„Această situație este revoltătoare și inacceptabilă. Este inadmisibil ca cetățeni români să fie tratați în acest mod în secolul XXI. Exploatarea prin muncă este o formă de sclavie modernă și trebuie combatută cu toate mijloacele”, a declarat Daniel Tecu, președintele FADERE.

FADERE solicită Guvernului României să ia măsuri urgente pentru a proteja drepturile muncitorilor români care lucrează temporar în străinătate. Printre acestea, se numără crearea unor centre de asistență juridică în țările cu o prezență semnificativă de muncitori români, care să ofere consultanță și sprijin juridic victimelor exploatării.
„Este crucial ca statul român să se implice activ în protecția cetățenilor săi aflați în străinătate. Aceste centre de asistență juridică ar fi un punct de sprijin important pentru muncitorii români care se confruntă cu abuzuri și exploatare”, a adăugat Daniel Tecu.


FADERE face un apel către toți românii care doresc să plece la muncă în străinătate să fie extrem de precauți și să nu părăsească țara până nu au semnat un contract de muncă încheiat în condiții legale. De asemenea, este important ca aceștia să verifice cu atenție clauzele contractului și să se asigure că au înțeles toate aspectele legate de drepturile și obligațiile lor. În cazul în care, odată ajunși în țara de destinație, constată că realitatea nu corespunde cu prevederile contractuale, sunt îndemnați să contacteze de urgență centrele de asistență juridică sau să solicite sprijinul organizațiilor neguvernamentale.
FADERE pune la dispoziția cetățenilor români un număr de WhatsApp unde pot semnala cazuri de abuz și exploatare: 0034 60 60 60 660.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Nereguli la liceu! Camere video montate ilegal – Directorul avea acces pe telefon la imaginile video din zona grupurilor sanitare

Publicat

in

Liceul Vasile Conta din Târgu Neamț a fost sancționat cu două avertismente pentru prelucrarea excesivă de date cu caracter personal (imaginea) prin camere video instalate în încăperile cu destinație de grup sanitar, a anunțat vineri Autoritatea pentru protecția datelor personale (ANSPDCP).

„Investigația a fost demarată ca urmare a unei sesizări prin care s-a semnalat faptul că acest liceu prelucrează date cu caracter personal prin intermediul sistemului de supraveghere video, inclusiv audio, monitoarele fiind instalate în biroul directorului, acesta având acces (inclusiv pe telefonul personal) la imaginile surprinse pe holuri, casa scărilor și în zona grupurilor sanitare.

În cadrul investigației s-a constatat că operatorul a prelucrat date cu caracter personal (imaginea) prin intermediul unor camere video instalate în încăperile cu destinație de grup sanitar, în mod nelegal și excesiv, prin raportare la scopul în care au fost colectate datele, încălcându-se astfel prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Regulamentul UE privind protecția datelor personale (GDPR).

De asemenea, s-a constatat că Liceul Vasile Conta din Târgu Neamț nu a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura confidențialitatea datelor, inclusiv pentru accesul limitat și securizat la imagini și pentru alocarea monitoarelor de vizualizare exclusiv persoanelor autorizate, fiind încălcate dispozițiile art. 32 din GDPR”.

Autoritatea a solicitat liceului să implementeze și următoarele măsuri corective:

  • revizuirea procedurilor interne pentru adoptarea unor măsuri tehnice și organizatorice, în sensul ca datele cu caracter personal prelucrate prin intermediul sistemului de supraveghere video să fie prelucrate în conformitate cu principiile de prelucrare prevăzute la art. 5 din RGPD;
  • revizuirea procedurilor interne pentru adoptarea unor măsuri tehnice și organizatorice, inclusiv prin asigurarea unui acces limitat și securizat la imaginile prelucrate și alocarea monitoarelor de vizualizare a imaginilor în timp real exclusiv persoanelor autorizate.

Montarea camerelor audio-video la vestiare și grupuri sanitare este interzisă

Autoritatea subliniază că „art. 66 alin. (4) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar prevede că „Sistemele de supraveghere audio-video pot fi instalate în spaţiul şcolar, după cum urmează: în sălile de clasă, în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de festivităţi, pe holurile căminelor sau internatelor, precum şi în sălile de sport, cu excepţia vestiarelor şi a grupurilor sanitare.”

În ceea ce privește regimul sancționator aplicabil în cazul autorităților publice din România, precizăm că acesta este reglementat de Legea nr. 190/2018 care prevede că autorităţile publice se sancționează mai întâi cu avertisment la care se anexează un plan de remediere (art. 13 din Legea nr. 190/2018).

Ulterior, în situația în care respectivele instituții publice nu aduc la îndeplinire în totalitate măsurile prevăzute în planul de remediere, Autoritatea Naţională de Supraveghere, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte, poate aplica sancţiunea contravenţională a amenzii de la 10.000 lei până la 200.000 lei (art. 14 din Legea nr. 190/2018).

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Muzeul Județean Argeș susține menținerea orelor de Istoria Românilor, Limba Latină și Geografie în planurile cadru

Publicat

in

Muzeul Județean Argeș reafirmă importanța păstrării și promovării orelor de Istoria Românilor, Limba Latină și Geografie în planurile cadru educaționale, ca elemente fundamentale în educația tinerelor generații. Aceste discipline sunt esențiale pentru înțelegerea istoriei, tradițiilor și culturii naționale, contribuind la formarea unei identități naționale conștiente și bine înrădăcinate.

Istoria Românilor oferă elevilor o înțelegere profundă a evoluției societății românești, iar Limba Latină constituie un pilon fundamental pentru dezvoltarea abilităților lingvistice și pentru aprofundarea cunoștințelor de literatură și știință, având un impact semnificativ asupra formării unei culturi generale solide. De asemenea, Geografia este esențială pentru cunoașterea diversității naturale și sociale a lumii în care trăim, având un rol determinant în dezvoltarea unei gândiri critice și analitice.

Muzeul susține, prin toate inițiativele sale, promovarea acestor discipline și își exprimă convingerea că educația bazată pe înțelegerea profundă a trecutului și pe cunoașterea realităților geografice va asigura formarea unor cetățeni responsabili, bine informați și capabili să participe activ la dezvoltarea societății.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Albeștii de Argeș trece la colectarea selectivă a deșeurilor

Publicat

in

Începând cu luna februarie 2025, locuitorii comunei Albeștii de Argeș vor fi obligați să colecteze selectiv gunoiul, în cadrul unei noi proceduri de gestionare a deșeurilor.

Cum se va face colectarea selectivă?

  • Deșeurile menajere: vor fi ridicate în continuare conform programului actual, fără modificări.
  • Deșeurile selectate: (sticlă, PET-uri, cutii din plastic, folii, cartoane, doze metalice, bidoane de plastic etc.) vor fi colectate o dată pe lună, în ultima zi de vineri a fiecărei luni, separat și doar în saci menajeri.

Prima ridicare a deșeurilor selectate

Pentru prima ridicare, cetățenii sunt rugați să folosească sacii proprii. Ulterior, compania de colectare va furniza saci menajeri pentru următoarele ridicări.

Amenzi pentru nerespectarea regulilor

Autoritățile locale avertizează că este interzisă aruncarea deșeurilor pe domeniul public, iar încălcarea acestei reguli va atrage amenzi, precum și posibilitatea confiscării vehiculului transportator.

Unde puteți obține mai multe informații?

Pentru mai multe informații, puteți contacta Primăria prin tel/Fax: 0248.735.005, mobil Viceprimar: 0742.132.924, email: albestiidearges@ag.e-adm.ro sau puteți vizita sediul instituției.

De ce este importantă colectarea selectivă?

Colectarea selectivă a deșeurilor este importantă pentru protejarea mediului înconjurător. Prin colectarea selectivă, deșeurile pot fi reciclate și transformate în alte produse, reducând astfel cantitatea de deșeuri care ajunge la gropile de gunoi.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | Pesediști fraieriți de pesediști! Nora și cuscrul primarului Mogaru de la Corbi, și-au luat țeapă de la NORDIS – AU VRUT APARTAMENTE DE LUX

Publicat

in

Scandalul NORDIS ia amploare si arata faptul ca mulți argeșeni au intrat in aceasta schema păguboasă pentru unii, profitabilă pentru alții. Unii luau banii, alții ii dadeau! Astfel, în timp ce Laura Vicol, fosta şefă PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, și soţul ei, Vladimir Ciorbă dar și frații Poștoacă de la Câmpulung au fost reţinuţi după audierile de la sediul DIICOT şi duşi cu duba în arestul Poliţiei, în scandal apar nume cunoscute și firme mari care au bani de recuperat de la grupul de firme.

Printre aceștia se numără și argeșeni. Nu orice argeșean, ci tocmai politicieni mai tineri sau mai puțin tineri. De exemplu, printre cei care au au platit pentru apartamentele de lux promise de NORDIS se află și Mogaru Ionela Alina, consilier local PSD in comuna Pietrosani și nora primarului PSD de la Corbi, Constantin Mogaru. Pe lista creditorilor se afla si sora acesteia cu care detine doua firme dintre care una de exploatare a lemnului si o alta de transport marfa. Curios sau nu, printre cei țepuiți de Nordis se mai numara si fostul viceprimar PSD al comunei Pietroșani Ion Ghilencea, nimeni altul decat cel al cărui nume figura în amplul dosar penal de evaziune fiscală, Cheresteaua 2. Ion Ghilencea este, de fapt, tatăl consilierei PSD de la Pietroșani si cuscrul actualului primar PSD de la Corbi, Constantin Mogaru.

Pelista creditorilor NORDIS se mai află si alti argeseni.

Pe de cealalta parte, cei care luau banii, alături de Laura Vicol, se numara frații Emanuel și Florin Poștoacă originari din Câmpulung Muscel.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | Incendiu violent la Curtea de Argeș – A ars o casă de lângă Colegiul Vlaicu Vodă

Publicat

in

Șase echipaje de pompieri cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat au intervenit în municipiul Curtea de Argeș pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau în dezvoltare acoperișul casei și mansarda acesteia, pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Totodată, în urma evenimentului, s-au degradat și bunurile depozitate în podul locuinței.

Pentru stingerea incendiului, colegii noștri au acționat în jur de doua ore și jumătate, iar, din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coș, canal de fum deteriorat.

Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, țineți cont de sfaturile noastre:
• verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
• coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
• coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend