Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Stegarul Dac a pus autoritățile în alertă! A vrut să intre la Cotroceni, peste delegația Congresului SUA: Jandarmii au intervenit de urgență

Publicat

in

Stegarul Dac Cezar Avrămuță și-a făcut din nou de cap, marți, în ziua în care o delegație a Congresului SUA a avut mai multe discuții la nivel înalt cu președintele interimar Ilie Bolojan, parlamentari și premierul Marcel Ciolacu.

„Astăzi, 15 aprilie a.c., în jurul orelor 12.00, a avut loc o adunare publică nedeclarată pe trotuarul din fața sediului Palatului Cotroceni.

Pe timpul desfășurării manifestației, un bărbat a părăsit locul de desfășurare, fugind pe partea carosabilă, către intrare, cu intenția de a pătrunde în obiectiv.

Acesta a fost oprit de forțele de ordine, iar în urma recomandărilor acestora, a revenit în zona de desfășurare a protestului. Menționăm faptul că pe timpul intervenției nu s-au folosit forța sau mijloacele din dotare.

În acest context, bărbatul, în vârstă de 58 de ani, cunoscut în spațiul public pentru comportamente similare, a fost sancționat în conformitate cu prevederile art 26, alin. 1, lit d) din Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

Totodată, în jurul orei 15.50, aceeași persoană, aflându-se în fața sediului Guvernului, s-a așezat pe trotuar, chiar în fața intrării în instituție, blocând astfel accesul.

Forțele de ordine i-au pus în vedere să se îndepărteze de poarta de acces, întrucât urma să ajungă o delegație oficială. În scurt timp, acesta s-a conformat și s-a îndepărtat de zona respectivă”, anunță Jandarmeria Capitalei..

Loading

DIVERSE

Papa Francisc a încetat din viaţă în Săptămâna Luminată

Publicat

in

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat Vaticanul luni într-o declarație video, punând capăt unei domnii adesea turbulente, marcată de diviziuni și tensiuni, în timp ce încerca să revizuiască instituția, relatează Reuters.

El avea 88 de ani și suferise de diverse afecțiuni în cei 12 ani de papalitate. Papa a apărut în balconul Bazilicii Sfântul Petru, duminică la prânz, în scaunul său cu rotile.

În discursul pregătit pentru acest an, Papa Francisc a vizat în special „cruzimea conflictelor” în care civilii sunt „ţinte”, chiar dacă „fiecare viaţă este preţioasă”, relatează Le Figaro.

Papa Francisc a transmis un mesaj tuturor credincioșilor din lume, în ziua de Paște: „Hristos plânge lacrimile celor care suferă”

„În faţa cruzimii conflictelor care implică civili lipsiţi de apărare, care atacă şcoli şi spitale, precum şi lucrători umanitari, nu ne putem permite să uităm că nu ţinte sunt afectate, ci oameni cu suflet şi demnitate”, a transmis suveranul pontif. El a reamintit necesitatea de a stabili „principiul umanităţii” ca „piatră de temelie” a acţiunii zilnice.

Referindu-se la conflictul din Orientul Mijlociu, el a denunţat „o situaţie umanitară dramatică şi josnică”, adăugând: „Sunt aproape de suferinţa creştinilor din Palestina şi Israel, precum şi de tot poporul israelian şi tot poporul palestinian”.

El şi-a exprimat totodată îngrijorarea cu privire la „climatul de antisemitism în creştere care se răspândeşte în întreaga lume”, dar „în acelaşi timp”, a mărturisit că „gândurile sale se îndreaptă către oameni şi în special către comunitatea creştină din Gaza, unde conflictul teribil continuă să semene moarte şi distrugere şi să provoace o situaţie umanitară dramatică şi josnică”.

„Fac apel la beligeranţi să înceteze focul, să elibereze ostaticii şi să ofere ajutorul atât de necesar populaţiei înfometate care tânjeşte după un viitor paşnic!” – a transmis Papa.

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani şi aflat încă în convalescenţă, a denunţat „mândria diabolică” care duce la război şi a făcut următorul apel în spiritul Paştelui: „Fiecare viaţă este preţioasă (…) Aş dori să reîncepem să sperăm că pacea este posibilă!”

El a trecut apoi în revistă toate zonele de conflict de pe glob, rugându-se: „Hristos cel Înviat să răspândească darul pascal al păcii peste Ucraina urgisită şi să-i încurajeze pe toţi cei implicaţi să-şi continue eforturile pentru a obţine o pace dreaptă şi durabilă”. Au urmat Libanul, Siria, Yemen, Caucazul de Sud, rugăciunea pentru „un acord de pace definitiv între Armenia şi Azerbaidjan”, Republica Democrată Congo, Sudan şi Sudanul de Sud, precum şi alte regiuni africane, Sahel, Cornul Africii şi regiunea Marilor Lacuri. Ajungând la Asia, el a vorbit despre „poporul din Birmania” şi a salutat „anunţul unei încetări a focului” în Myanmar.

Papa a criticat apoi ceea ce duce la război: „Nici o pace nu este posibilă acolo unde nu există libertate religioasă, nici libertate de gândire şi de exprimare, nici respect pentru opiniile altora”.

Fără a uita o temă foarte dragă inimii sale, el a spus: „Nicio pace nu este posibilă fără o dezarmare reală!”

În ceea ce priveşte „armele” păcii, el a îndemnat credincioşii „să nu cedeze în faţa logicii fricii care întemniţează”, ci să folosească „resursele disponibile pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, pentru a lupta împotriva foametei şi pentru a încuraja iniţiativele care promovează dezvoltarea”. Papa a menţionat şi un principiu călăuzitor – „principiul umanităţii nu trebuie abandonat niciodată, deoarece este piatra de temelie a acţiunii noastre zilnice”,  a spus el. Acest lucru l-a determinat să încheie mesajul prin a cere „eliberarea prizonierilor de război şi a deţinuţilor politici”.

Medicul care îl îngrijește pe Papa Francisc s-a gândit să pună capăt tratamentului: „A trebuit să alegem dacă să ne oprim și să îl lăsăm să se ducă”

Meditând asupra semnificaţiei Paştelui şi a „luminii sale de pace”, pe care s-a bucurat să o vadă sărbătorită în acest an „în aceeaşi zi, de catolici şi ortodocşi”, şeful Bisericii Catolice, care a apărat încă o dată viaţa, a explicat: „În patima şi moartea lui Isus, Dumnezeu a luat asupra sa tot răul lumii şi, în infinita sa milă, l-a învins: a dezrădăcinat mândria diabolică care otrăveşte inima omului şi sădeşte peste tot violenţa şi corupţia”. Aşadar, „iertarea a învins răzbunarea. Răul nu a dispărut din istoria noastră, el va rămâne până la sfârşit, dar nu mai are întâietate, nu mai are putere asupra celor care primesc harul acestei zile” – a transmis Papa.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

VIDEO Dezvăluirile lui Rareş Ion despre Vlad Pascu, autorul tragicului accident de la 2 Mai. „Castron” a spus totul pe TikTok înainte de a muri

Publicat

in

Rareş Ion era singurul dintre cei enumerați mai sus care nu locuia în sectorul 1. Cu toate că afișa un stil de viață extravagant în postările sale pe TikTok, lucrurile nu stăteau chiar așa. Rareș și fratele lui au fost crescuți doar de mamă, după ce aceasta s-a despărțit de tatăl  băieților când aveau o vârstă fragedă. În ciuda faptului că femeia este șefă la o agenție guvernamentală, ea era singura care întreținea familia, de multe ori cu prețul unei absențe îndelungate de acasă, din cauza deplasărilor externe.

Rareș Ion: ”Vlad Pascu și Tudor Duma făceau mișto de mine constant”

În mediul online se vorbește despre un oarecare ascendent moral pe care Vlad Pascu și Tudor Duma îl aveau asupra lui Rareş Ion. La un moment, aceștia s-ar fi filmat într-o ipostază care explică natura relației lor: Vlad îl ținea într-o lesă pe Rareș, în timp ce acesta consuma o substanță necunoscută dintr-un recipient de detergent de vase. Imaginile au fost realizat acum câțiva ani și între timp au fost șterse de pe TikTok.

Această relație fost asumată și de Rareș, într-o declarație dată la DIICOT, în dosarul lui Vlad Pascu. ”În mod constant, Pascu Vlad și Duma Tudor făceau mișto de mine”, a declarat Rareș Ion, în calitate de martor.

„Îl cunosc pe Pascu Vlad Matei din toamna anului 2019, l-am cunoscut la el acasă pe str. Tipografilor. La acel moment eu mă aflam singur în Piața Romană și am sunat un prieten care mi-a spus să vin acasă la Pascu Vlad. Atunci, în 2019, acasă la Pascu Vlad mai era un băiat pe nume Eric, posibil să fi fost și Duma Tudor, zis ”Maru” și atât. Până prin 2020 am fost ”tovarăș” cu Pascu Vlad, adică am fost mai apropiați, ieșeam prin parc, fumam cannabis împreună, ascultam muzică la el acasă pe Tipografilor, după care, în mod constant, Pascu Vlad și Duma Tudor făceau mișto de mine.

Mama lui Rareș Ion, tânărul mort înainte de Paște din cauza drogurilor, trăiește un adevărat coșmar. Fratele său face acuzații grave la adresa medicilor: „L-au trimis acasă pe jumătate mort”

Rebeca s-a cunoscut cu Pascu Vlad prin septembrie 2020, într-o zi, când eu, Rebeca Lăzărescu și Duma Tudor am plecat din Floreasca spre Mall Promenada, acolo unde Rebeca a făcut cunoștință cu Pascu. Din septembrie 2020 eu am mers de câteva ori acasă la Vlad Pascu și uneori era acolo și Duma Tudor. Pe acolo se perindau, de regulă, zeci de persoane printre care și Petre Ștefan, artistul, o fată Alexandra, o fată Oana, un alt băiat, Tudor, un băiat Călin.

Rareş Ion a făcut cunoștință cu drogurile care l-au omorât acasă la Vlad Pascu

De fiecare dată când eu am fost acasă la Vlad Pascu se consumau droguri de genul: cocaină, ecstasy, benzodiazepine, cannabis, 2 C-B (o substanță psihoactivă), LSD, ciuperci halucinogene, ketamină, iar de la finalul lui 2021 și oxicodonă, fentanil.

Prima dată am consumat fentanil când eram acasă la mama lui Pascu Vlad, pe (…), din ce îmi amintesc, lângă o ambasadă, în zona Aviatorilor. Vlad era singur acasă, am ieșit pe terasă amândoi și mi-a dat să consum o pastilă de fentanil. Nu mi-a dat o stare de euforie, dar m-am simțit mult mai calm”, a povestit Rareș Ion la DIICOT.

Se presupune moartea lui Rareș a survenit după o criză făcută din cauza unui cocktail de oxicodonă și fentanil, substanțe cu care a făcut cunoștință acasă la Vlad Pascu.

Accidentul comis de Vlad Pascu, momentul în care visul s-a transformat în coșmar

Accidentul produs de Vlad Pascu în august 2023 i-a făcut pe membrii grupului să se întoarcă unul împotriva celuilalt. Inițial, băieții au încercat să se protejeze. Maru apare într-o filmare pe TikTok, ieșind afară din imobilul în care locuia, cu un cuțit mare în mână, cerând în gura mare ca Vlad Pascu să fie eliberat. Prietenia a durat până când și el a fost pus sub acuzare, iar prietenul lui, Pascu, a spus tot ce știe în speranța că va scăpa el cu o pedeapsă cât mai mică.

Șoferul drogat de la 2 Mai a oferit atât de multe detalii, încât judecătorii l-au suspectat că a mai ”pus și de la el”, și au decis să excludă o parte din declarații.

”Astfel, tribunalul constată că martorul Pascu Vlad Matei prezintă un interes evident în denunțarea unor infracțiuni de trafic de droguri sau a altor infracțiuni grave (nu deținere de droguri în vederea consumului propriu), această conduită putând să atragă înjumătățirea limitelor de pedeapsă în cazul tuturor infracțiunilor reținute în sarcina sa aflată pe rolul Judecătoriei Mangalia.

În aceste condiții, fără a reține în mod concret că depoziția martorului este una mincinoasă, aceasta nu poate reprezenta proba exclusivă pentru antrenarea răspunderii penale a inculpaților Duma Tudor și Constantin Ștefan Anton, tribunalul având obligația de a privi această depoziția sub rezerva propriului interes procesual al martorului Pascu Vlad Matei”, se arată în motivarea sentinței lui Tudor Duma.

Când a aflat că a fost trădat de Pascu, Maru le-a spus magistraților că acesta a mințit din răzbunare, pentru că, de fapt, relațiile între ei se răciseră înainte de accidentul de la 2 Mai.

Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar Tudor Duma are o pedeapsă de 4 ani și 3 luni pentru droguri și alta de 1 an și 4 luni, pentru furt calificat (în ambele cazuri, inculpații au făcut apel). Al treilea membru al grupului, Dragoș Ion, nu mai este printre noi.

Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi oameni în stațiunea 2 Mai, a vorbit despre relația pe care o avea cu dealerul Maru și cu Rareș, băiatul ucis de droguri.
Rareș Ion, tânărul mort din cauza drogurilor, a fost incinerat în Vinerea Mare. Apropiatul lui Vlad Pascu a avut parte de o ceremonie discretă

 

Rareș Ion, tânărul de 20 de ani găsit mort după ce a apărut pe TikTok sub influența drogurilor, a fost citat ca martor atât în dosarul de trafic de droguri al lui Vlad Pascu, cât și în cel al lui Tudor Duma zis Maru. El a participat la o petrecere care a avut loc acasă la Pascu, cu trei luni înainte ca acesta să comită accidentul de la 2 Mai. Aici s-au consumat mai multe tipuri de droguri.

Vlad Pascu a refuzat să se drogheze acasă la Rareş Ion pentru că locuia ”în condiții insalubre”

Un lucru mai puțin cunoscut este că petrecerea organizată într-un imobil deținut de mama lui Vlad Pascu, Miruna, ar fi trebuit să se desfășoare acasă la Rareș Ion.

Dezvăluirea a fost făcută chiar de Vlad Pascu, în timpul audierilor din dosarul lui Maru. Acesta le-a spus judecătorilor că el și amicii săi s-au răzgândit în ultimul moment pentru că acasă la Rareș erau ”condiții insalubre”.

”În jurul prânzului eram în zona Obor, acolo unde locuiește Rareș Ion mersesem sa cumpăr niște aur. Eram cu Duma Tudor, Rebecca și încă doi prieteni pe care nu îi cunoșteam. Am apreciat ca acolo unde locuia Rareș Ion erau condiții insalubre. Am plecat la mine acasă în 2 mașini Uber.

Când a ajuns la mine acasă Duma Tudor avea un plic cu 10 grame de metamfetamină, pe care se lauda că a sustras-o de la o persoană. Pentru o asemenea cantitate trebuia să plătească 1.500 de lei”, a declarat Vlad Pascu, în dosarul lui Tudor Duma.

Rareş Ion nu a ajuns niciodată la standardele de viață ale amicilor săi, Maru și Vlad Pascu

Remarca lui Pascu pare să se refere la faptul că Rareș nu împărtășea aceleași standarde de viață cu ceilalți din grup, în ciuda faptului că își dorea să fie acceptat de aceștia. Vlad Pascu și Tudor Duma sunt copiii unor antreprenori potenți financiar, iar Rebeca Lăzărescu, iubita lui Pascu de la acea vreme, este fiica văduvei fostului arbitru Dan Lăzărescu.

”Duma Tudor a pus la dispoziție cantitate de matemfetamina pentru prizat. Din ea am prizat eu, Rebecca Lăzărescu, Rareș Ion, și Duma Tudor. Peste o ora a venit la mine acasă un dealer cu 40 pastile de oxicodonă. Precizez ca aceasta tranzacție era programată de dinainte, fără legătură cu venirea acelor persoane la mine. Parte dintre pastile le-am pus la dispoziția grupului, pastile care s-au consumat cu metamfetamina. În jurul orei 12.00 noaptea Rareș Ion cu prietenii lui au plecat. Am rămas eu cu Rebecca Lăzărescu și cu Duma Tudor”, a mai declarat Vlad Pascu.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Vlad Miriță și soția lui au făcut anunțul după 9 ani de căsnicie: „Suntem deciși să devenim o versiune mai bună a noastră”

Publicat

in

Vlad Miriță și soția lui s-au cunoscut acum 10 ani și s-au căsătorit la aproape un an de relație. Între ei este o diferență de vârstă de 16 ani, dar se înțeleg foarte bine, chiar dacă, uneori, lucrurile nu sunt neapărat roz.

Vlad Miriță: „Eu cred că e ceva de Sus, ne ajută Dumnezeu”

Avem 9 ani de căsnicie și 10 de când ne-am cunoscut. Au trecut foarte repede. Încă nu ne vine să credem. Și, surprinzător, încă ne e drag unul de celălalt și nu ne-am plictisit. Ăsta este mare lucru.

Cred că e important și scopul. Iar scopul nostru a fost să rămânem împreună. Cu suișuri și coborâșuri, suntem deciși să devenim o versiune cât mai bună a noastră. Cred că acesta este secretul, de fapt, să nu renunți„, a declarat Maria, soția artistului, pentru Viva.ro.

Dacă au trecut repede, înseamnă că au trecut și ușor. Ne ajută Dumnezeu. Facem ce trebuie și ce nu reușim noi ne ajută Dumnezeu. Da, sincer, nu e o glumă. Am observat că, de când ne-am căsătorit, lucruri peste care treceam mai greu, cu timpul, au devenit mai ușoare. Eu cred că e ceva de Sus„, a spus și Vlad Miriță.

Citește și: Vlad Miriță, un tată foarte atent și implicat în educația fiului său: „Încercăm să îl formăm așa, cât mai firesc. Să știe și de Dumnezeu, să știe și de muncă, să aprecieze munca, să fie responsabil”

Ce prețuri au produsele vândute de Vlad Miriță

  • ceafă porc-74,80 lei/ 400 de grame
  • piept curcan (bucăți mari)-104,30 lei/700 g
  • cocoș de curte-164,70 lei/2,7 kg
  • un curcan întreg (tranșat) de 9 kilograme- 630,00 lei
  • micii de Chindia vită-porc- 81,00 lei/ kg
  • șorici pârlit tradițional-19,50 lei (TVA inclus)/200 g
  • mușchiuleț porc-82,00 lei/ 400 g
  • ouă de găină de țară proaspete- 24,94 lei/ cofraj cu 10 bucăți
  • porc pășunat Ferma Soarelui întreg (carcasă) -4.000 lei/80 kg
  • carne tocata porc-36,40 lei/700 g
  • carne de lucru-39,00 lei/ kg
  • cârnați afumați simpli – 46,40 lei/400 g.

Vlad Miriță are o mulțime de clienți, mai ales în rândul sportivilor. „Noi în portofoliu avem printre clienți, în proporție de 80%, mai ales familii tinere, cu copii mici și cu venituri cel puțin medii, care prioritizează hrana sănătoasă. Sunt însă și oameni foarte mulți bogați, pe care nu îi interesează ce mănâncă.

Au început să cumpere de la noi și sportivii, mai ales oase de pasăre și de porc, renumitele pachete de ciorbă, de la pasăre avem partea de spinare cu gât si cu organe, și de la curcan, la fel, dar și oase de porc, care mai au și ceva cărniță pe ele, foarte bogate în colagen”.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Nativii cu aură protectoare după sărbătorile de Paşte. Zodiile binecuvântate, e o perioadă cu minuni reale în viaţa lor

Publicat

in

Ele sunt zodiile binecuvântate după Paşte

Taur
O să dai curs invitațiilor și oportunităților care apar în sectorul profesional. După Paşte răsar multe șanse de creștere și dezvoltare personală. La locul de muncă lucrurile se aranjează în favoarea unei promovări la care visezi de multă vreme.

Se întâmplă adevărate minuni pentru că superiorii laudă implicarea și devotamentul de care dai dovadă. În perioada imediat următoare astrele sunt aliniate în favoarea legăturilor de orice fel. Poți face pasul decisiv în relația cu partenerul de viață.

Rac
Imediat după Paşte dai de noroc cu carul și binecuvântări multiple. Starea de spirit ți se modifică radical și vezi partea plină a paharului. Ești mai ambițios și mai încrezător în forțele proprii. Închei proiecte vechi și dai drumul unora noi, inovatoare.

Val cosmic de VINDECARE: 4 ZODII care activează puterea legăturilor pe care Luna le are cu asteroidul vindecător CHIRON toată săptămâna

Sprijinul pe care îl primești îți dă aripi să încerci lucruri inedite. Ieși din zona de confort și descoperi ce te pasionează. Se întâmplă miracole în existența ta pentru că ești mai deschis să asculți semnele care vin din partea Universului. Intuiția poate juca un rol important.

Balanță
Primești o mână de ajutor de la astre. Apare posibilitatea de a schimba macazul în carieră. Găsești un loc de muncă cu care rezonezi și unde te simți ca peștele-n apă. Minunile există, trebuie numai să crezi în ele și nu vor ezita să apară în calea ta.

Ești hotărât să-ți urmezi visele și idealurile adunate în agendă. Simți că ai o putere uriașă și că nimic nu te doboară. Apare o reușită remarcabilă în planul sentimental. Cunoști pe cineva cu care poți merge în aceeași direcție.

Săgetător
Bucură-te de spiritul acestor zile care îți aduc liniște și pace interioară. E timpul să lași în urmă trecutul și să nu mai gândești negativ. Astrologii te îndeamnă să fii pozitiv și miracolele nu vor întârzia să apară. Pot fi chiar în persoana unor oameni cu care te înțelegi de minune.

Zodiac chinezesc pentru final de aprilie 2025. Marian Golea, avertisment sumbru: „Mulţi vor rămâne fără loc de muncă”

Ai multe de învățat de la ceilalți, ar fi bine să asculți ce au de spus. Norocul vine când te aștepți mai puțin. Imediat după Paște experimentezi activități noi și locuri unde te regăsești. Sunt șanse mari să redescoperi pasiunea de a călători.

Pești
O să iei acei bani de care ai atâta nevoie. Partea materială este aspectată bine după Paște. E o sursă suplimentară de finanțe pe care te poți baza pentru a-ți satisface micile plăceri ale vieții. Te gândești să planifici o vacanță în care să mergi singur și să scapi de anxietate.

Adevărata minune pentru tine este că te pui pe primul loc. Egoismul poate fi o calitate în perioada următoare, însă nu trebuie să exagerezi. Spune-ți punctul de vedere și comunică mai mult cu persoanele din preajma ta. Ai noroc cu o carismă care cucerește lumea.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Alegeri prezidenţiale 2025: „Care ar fi cel mai bun președinte pentru România?”. Inteligența Artificială a răspuns. De ce este Ponta peste Nicuşor Dan

Publicat

in

Alegeri prezidenţiale 2025: Grok, serviciul de AI al xAI, compania lui Elon Musk, a început „pledoaria” într-o manieră cât se poate de obiectivă. „Alegerea celui mai bun președinte pentru România depinde de prioritățile și valorile pe care le consideră importante cetățenii, dar și de contextul politic, economic și social al țării. În loc să indic o singură persoană, voi analiza ce calități și abordări ar putea face un președinte ideal pentru România în 2025, bazându-mă pe informațiile disponibile și pe nevoile actuale ale țării. Apoi, voi menționa câțiva candidați care ar putea fi considerați potriviți, fără a face o recomandare fermă, deoarece decizia finală aparține alegătorilor”, a transmis chatbotul Grok, potrivit ziare.com.

Klaus Iohannis este utilizat drept contraexemplu de AI. Viitorul președinte al României trebuie să îndeplinească într-o măsură cât mai mare cei cinci piloni în baza cărora electoratul își fundamentează alegerea viitorului lider de la Cotroceni:

1. Integritate și transparență

România a trecut prin scandaluri legate de corupție și influențe externe, cum ar fi anularea alegerilor din 2024 din cauza presupuselor ingerințe rusești. Un președinte trebuie să fie credibil, să respecte legea și să promoveze transparența, mai ales în contextul în care 28,7% dintre români consideră combaterea corupției o prioritate.

2. Viziunea pro-europeană și pro-NATO

87,5% dintre români susțin apartenența la UE și NATO. Un președinte trebuie să consolideze poziția României în aceste alianțe, să promoveze securitatea națională (33,1% dintre români prioritizează apărarea și securitatea) și să navigheze tensiunile geopolitice, mai ales în contextul războiului din Ucraina.

3. Capacitate de unificare

România este profund divizată politic, iar anularea alegerilor din 2024 a amplificat neîncrederea în instituții. Un președinte trebuie să fie un mediator, capabil să reducă polarizarea și să inspire încredere, așa cum își doresc românii după un Klaus Iohannis perceput ca „spectator” sau „lipsit de inițiativă”.

4. Competență administrativă și experiență

Românii își doresc un „președinte jucător” care să abordeze problemele economice (28,6%), sănătatea (30,2%) și educația (21,8%). Experiența în administrație sau politică externă este crucială, mai ales pentru a gestiona deficitul extern mare semnalat de BNR.

5. Empatie și apropiere de cetățeni

După un președinte perceput ca distant (Iohannis, cu 52% imagine negativă), românii vor un lider care să înțeleagă problemele reale ale oamenilor, de la sărăcie la inegalități regionale.

Mai apoi, AI-ul a trecut în revistă candidații prezidențiabili, cu avantaje, dezavantaje și nivel de compatibilitate cu nevoile cetățenilor.

1. George Simion (AUR)

Puncte forte: Liderul AUR are o bază solidă de susținători, în special printre tineri și alegătorii dezamăgiți de establishment. Un sondaj AtlasIntel sugerează că un candidat suveranist (ca Simion) ar putea câștiga primul tur, iar Flashdata îi acordă 28%. Carisma și campania activă pe rețele sociale (ex. TikTok) sunt avantaje.

Puncte slabe: Acuzațiile de legături cu Rusia și interdicțiile din Republica Moldova și Ucraina ridică semne de întrebare. Demisia lui Claudiu Târziu din AUR, care l-a numit „dictator”, sugerează probleme interne în partid. Pozițiile sale naționaliste pot polariza electoratul.

Potrivire: Atractiv pentru cei care vor un „președinte al celor mulți” și o abordare naționalistă, dar riscant pentru susținătorii integrării europene.

2. Crin Antonescu (PSD-PNL-UDMR)

Puncte forte: Fost președinte al PNL, fost președinte interimar al României (2012) și fondator al USL, Antonescu are experiență politică vastă și o imagine de politician echilibrat. Campania sa sub sloganul „Revoluția bunului simț” promovează moderația și unitatea. Susținerea coaliției de guvernare îi oferă o platformă solidă.

Puncte slabe: Absența din politica activă timp de 10 ani ar putea fi percepută ca un dezavantaj, iar asocierea cu PSD-PNL poate aliena alegătorii dezamăgiți de actuala guvernare. Un sondaj Flashdata îl plasează pe locul doi cu 26%.

Potrivire: Bun pentru cei care vor stabilitate și o figură cu experiență, dar mai puțin atractiv pentru cei care caută o schimbare radicală.

3. Victor Ponta (independent)

Puncte forte: Fost prim-ministru și lider PSD, Ponta are experiență guvernamentală și o platformă care promite desecretizarea documentelor legate de alegerile anulate din 2024. Validarea candidaturii sale de către CCR arată că rămâne o figură relevantă.

Puncte slabe: Imaginea sa este afectată de controversele din trecut, inclusiv înfrângerea din 2014 și asocierea cu PSD. Poate fi perceput ca parte a „vechiului sistem”.

Potrivire: Atractiv pentru cei care apreciază experiența, dar mai puțin pentru cei care vor o figură nouă.

4. Nicușor Dan (independent)

Puncte forte: Primarul Bucureștiului, cunoscut pentru lupta împotriva corupției și pentru gestionarea problemelor administrative ale capitalei. A strâns donații semnificative (2,7 milioane de lei) și are susținerea USR după retragerea Elenei Lasconi. Un sondaj Flashdata îi acordă 23%, iar un comentariu pe X sugerează că este apreciat pentru onestitate și experiență administrativă.

Puncte slabe: Lipsa experienței în politica externă și imaginea sa legată exclusiv de București pot limita atractivitatea la nivel național. Acuzațiile lui Ciolacu privind „abandonarea” capitalei ar putea afecta percepția.

Potrivire: Ideal pentru alegătorii care prioritizează competența administrativă și lupta împotriva corupției, dar mai puțin pentru cei care vor un lider carismatic sau cu viziune geopolitică.

5. Elena Lasconi (USR)

Puncte forte: Fost primar al Câmpulung Muscel și președinte USR, Lasconi are o imagine de politician empatic, apropiat de oameni, și a fost singura care a ajuns în turul doi în 2024. Poziționarea sa ca „om obișnuit” și accentul pe dialog sunt bine primite.

Puncte slabe: Retragerea sprijinului USR pe 9 aprilie 2025, din cauza percepției că nu mai poate ajunge în turul doi, i-a slăbit poziția. Lipsa experienței în politica externă este un dezavantaj.

Potrivire: Potrivită pentru alegătorii care vor un lider empatic și pro-european, dar șansele sale sunt reduse fără susținerea USR.

Alegeri prezidenţiale 2025, Sondaj SOCIOPOL: Finală între George Simion (35%) şi Victor Ponta (22%). Ce procente au Crin Antonescu şi Nicuşor Dan

 

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Val cosmic de VINDECARE: 4 ZODII care activează puterea legăturilor pe care Luna le are cu asteroidul vindecător CHIRON toată săptămâna

Publicat

in

În această săptămână, Chiron – vindecătorul rănit – intră în contact direct cu Luna, purtătoarea emoțiilor noastre cele mai intime. Este un moment în care suferințele nespuse ies la suprafață, nu pentru a răni, ci pentru a fi eliberate. Patru zodii simt această mișcare în profunzime și sunt invitate să deschidă un portal interior către regenerare, acceptare și iertare. E momentul să dai jos măștile, să lași armele jos și să fii sincer cu tine.

Citește mai jos cum te influențează această energie și de ce, în ciuda durerii, acest proces te va face mai puternic ca niciodată.
LEU
Capitolul tău de vindecare implică reconectarea cu sistemul tău de sprijin, dragă Leu. Sunt atât de multe pe care le-ai lăsat nespus cu cei mai apropiați prieteni și membri ai familiei. Toată lumea a fost atât de ocupată și te-ai chinuit atât de greu cum să procedezi să aduci în discuție subiectul propriilor tale lupte. Este ușor să te încadrezi în tiparele noastre obișnuite de discuții mici și o parte din tine avea nevoie de acele interacțiuni uşoare, fără stres, în timp ce erai în plin. Dar acum, ai nevoie de ceva mai profund și mai semnificativ. Ai nevoie de acea conexiune și conversație care poate veni doar din deschidere. Amintește-ți doar cum te simți când alții vin la tine în nevoie. Trebuie doar să vezi asta ca pe un lucru reciproc, unul pe care îl poți cere în schimb.

Te-ar putea interesa și:

Horoscop Camelia Pătrășcanu 20 aprilie-7 mai 2025. Tensiuni majore pentru trei zodii, în urma cuadraturii Soare-Marte

FECIOARĂ
Capitolul tău de vindecare este despre eliberarea, dragă Fecioară. Să renunți la lucruri care nu te mai servesc, moduri de a gândi care nu au fost niciodată ale tale cu adevărat, voci în capul tău care te doboară și vinovăție care nu-ți aparține. Poate fi foarte mult, cu cât ai purtat mai mult timp aceste lucruri cu tine, să te gândești să scapi de ele într-o manieră atât de nonșală. Ești îngrijorat că este afectat copilul interior sau că aceste forțe s-au integrat pur și simplu în ADN-ul tău după tot acest timp. Poate că sunt prea multe, ca și cum ai acumula atât de multă durere, rușine și răni, încât ești îngrijorat că a face curat nu este suficient pentru a salva situația. Vei realiza pe drum că acesta a fost un pas necesar pentru a face loc tuturor lucrurilor bune care vă ies în cale.

Previziuni rune 21 aprilie 2025. Ansuz și Hagalaz sugerează că ar putea fi o perioadă de schimbări, Sowilo și Raido aduc energie pozitivă

BALANTA
Capitolul tău de vindecare este unul de doliu, dragă Balanță. Ai un spirit atât de optimist și o astfel de dorință de a depăși lucrurile, dar uneori pozitivitatea ta este pur și simplu o mască pe care o pui pentru a evita ceea ce simți cu adevărat. Ai o aversiune față de autocompătimire și nu îți permite să mergi într-un loc emoțional în care te simți rău, unde regreți alegerile pe care le-ai făcut și lucrurile pe care nu le-ai putut controla. Singura modalitate prin care poți trece peste această durere este să o recunoști mai întâi și să o simți. Pentru a învăța lecțiile pe care încearcă să ți le învețe, pentru a urma calea către lucruri mai mari și mai bune pe care încearcă să ți le arate. Așa înveți, cum crești, cum decizi ce fel de persoană vrei să fii. Orice poți obține bine din prima încercare nu este niciodată lucrul de care ajungi să fii mândru.

Mai multe, pe sfatulparintilor.ro

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend