Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Poveste de film la Paris: Echipa refugiaților a obținut prima medalie olimpică din istorie

Publicat

in

Cindy Ngamba a adus, joi, prima medalie olimpică echipei refugiaţilor participantă la JO de la Paris: bronz la box. În timp ce ieşea din arenă după o înfrângere strânsă în semifinale, Ngamba a fost salutată de o mulţime de aproape 15.000 de persoane, dintre care multe s-au ridicat în picioare pentru a-i recunoaşte succesul, relatează The Guardian.

Ngamba a fost învinsă de Atheyna Bylon din Panama la categoria 75 kg, conform News.ro.

Fiind primul sportiv refugiat care a participat la turneul olimpic de box şi care s-a calificat direct, simpla sa prezenţă şi faptul că a luptat la Paris 2024 a fost o reuşită incredibilă. Dar Ngamba a mers până în semifinale şi a câştigat o medalie de bronz. Ea este primul membru al echipei olimpice a refugiaţilor care a câştigat vreodată o medalie.

Drumul ei spre succes este o lecţie de perseverenţă şi curaj. Ngamba s-a născut în Camerun, dar acum 15 ani s-a mutat în Anglia. A învăţat să practice boxul şi a studiat la şcoala şi la universitatea din Bolton, devenind una dintre cele mai bune luptătoare din ringul olimpic. Pe parcurs, Ngamba a fost arestată de autorităţile britanice din cauza statutului său de refugiată şi dusă la un centru de deportare; a trebuit să digere perspectiva de a fi deportată în Camerun.

Ngamba a fost eliberată în cele din urmă şi, după un proces lung şi dificil, i s-a acordat azil. Tânăra de 25 de ani a solicitat în repetate rânduri cetăţenia britanică, cererile sale fiind susţinute de GB Boxing, care se ocupă de pregătirea sa. A fost refuzată în mod repetat.

Pe măsură ce a trecut de runde, învingând-o pe Tammara Thibeault din Canada şi apoi pe Davina Michel din Franţa, Ngamba a scos în evidenţă în mod repetat situaţia dificilă a refugiaţilor: “Vreau să le spun tuturor refugiaţilor din întreaga lume şi refugiaţilor care nu sunt sportivi, şi în principal oamenilor din întreaga lume, că trebuie să continuaţi să munciţi din greu, să continuaţi să credeţi în voi înşivă. Puteţi reuşi orice vă propuneţi”, a spus ea săptămâna aceasta.

Loading

NATIONAL

Decizie majoră în Europa: Plafonarea prețurilor la alimentele din Ungaria a încălcat dreptul comunitar

Publicat

in

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că plafonarea prețurilor la unele produse alimentare, stabilită prin decret de Ungaria, este contrară dreptului comunitar și aduce atingere liberei concurențe, conform Rador Radio România.

Într-un comunicat dat publicității joi, instanța, cu sediul la Luxemburg, precizează că această reglementare îi împiedică pe distribuitori să fixeze în mod liber prețul și cantitățile oferite spre vânzare.

Curtea amintește că în februarie 2022, în contextul pandemiei de COVID-19, Guvernul Ungariei a impus un preţ maximal la lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui, carne de porc şi de pui, în încercarea de a proteja gospodăriile de creşterea costurilor, iar ulterior au fost plafonate şi preţurile la carburanţi şi ratele la creditele ipotecare. Începând din noiembrie același an, ca urmare a războiului din Ucraina, au mai fost incluse alte două produse: ouă și cartofi.

Ungaria și-a motivat decizia prin dorința de a combate inflația și de a-i proteja pe consumatorii vulnerabili, însă Curtea a stabilit că măsura nu a fost proporțională cu obiectivele propuse.

Ulterior, de la 1 iunie 2023, Ungaria a obligat lanțurile de magazine, cu vânzări anuale de peste un miliard de forinţi (2,72 milioane de dolari) să ofere reduceri săptămânale de preț la 20 de produse alimentare, inclusiv carne de porc, lapte, brânză şi pâine.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Ministrul Mediului: După închiderea Transfăgărășanului, urșii hrăniți de turiști vor ataca gospodăriile

Publicat

in

Autorităţile au început capturarea și relocarea urşilor de pe Transfăgărăşan în sanctuarul de la Zărneşti (Brașov). O ursoaică cu pui, care a devenit agresivă, va fi primul exemplar mutat. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a explicat, joi, la Digi24 că, după închiderea Transfăgărășanului, și odată cu acest lucru dispariția hranei oferită de turiști urșilor, animalele vor ataca gospodăriile oamenilor din zonă în căutare de mâncare.

„Urșii sunt intelegenti și de multe ori acest proces de capturare e unul anevoios, cu atât mai mult cu cât trebuie să prindem și puiul pentru a-i trimite la Zărnești la sanctuarul de urși”, a spus ministrul. Urșii vor fi tranchilizați, ei urmând a fi capturați în cuști speciale care au început deja să fie instalate pe marginea drumului, pe Transfăgărășan.

Fechet a precizat că urșii de pe Transfăgărășan „trebuie trimiși într un număr cât mai mare posibil la sanctuar” și că „vor fi duși în limita a câți urși poate primi acel sanctuar”.

„Colegii mei de la Garda Forestieră îmi spun că săptămânal se aplică un număr însemnat de amenzi turiștilor care aleg să hrănească urșii. Când nu va mai avea cine să-i hrănească, pentru că Transfăgărășanul se va închide în curând, acești urși vor ataca gospodăriile din acea zonă”, a avertizat Fechet.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Antrenorul Mikel Arteta şi-a prelungit contractul cu Arsenal

Publicat

in

Antrenorul spaniol Mikel Arteta şi-a prelungit contractul cu Arsenal „pe termen lung”, a anunţat, joi, clubul londonez.

Sosit pe banca tunarilor la sfârşitul anului 2019, fostul mijlocaş în vârstă de 42 de ani a ajuns la un acord cu clubul londonez până în 2027.

Contractul său actual este valabil până la sfârşitul acestui sezon.

Cu Arteta la cârmă, tunarii au terminat pe locul doi în ultimele două sezoane din Premier League şi au câştigat o Cupă FA în 2020.

Arsenal este pe locul patru în Premier League după trei etape şi înfruntă Tottenham duminică în derby-ul din nordul Londrei.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

fanatik.ro: A dispărut jumătate din suma pe care fostul premier Florin Cîțu o avea în conturi. Motivul pentru care salariul senatorului a scăzut

Publicat

in

Senatorul PNL Florin Cîțu, fost premier și ministru de finanțe, a încasat un salariu de parlamentar mai mic decât cel din anul precedent.

Senatorul PNL Florin Cîțu, fost premier între decembrie 2020 și noiembrie 2021, ministru al finanțelor (iulie-august 2021) și ministru al investițiilor și fondurilor europene (septembrie-noiembrie 2021), se află la al doilea mandat în Parlamentul României. Cîțu a ocupat și funcția de președinte al Senatului, în perioada noiembrie 2021 – iunie 2022. Citește mai mult pe fanatik.ro

Articol susținut de fanatik.ro

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Românii își vor putea folosi identitatea digitală ROeID pentru a accesa alte sisteme IT din UE

Publicat

in

Românii care și-au creat identitate digitală prin aplicația ROeID vor putea să se identifice și să se autentifice și în alte sisteme informatice ale statelor membre UE, după un audit la nivel european care a arătat că sistemul are un nivel de încredere substanțial, conform cărții de identitate existente la momentul actual în România, a anunțat joi Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).

Comisia Europeană a recunoscut ROeID ca fiind sistemul de identificare electronică al Statului Român, iar notificarea a fost publicată în jurnalul Uniunii Europene, spune ADR.

  • „ROeID beneficiază de cele mai avansate soluții de securitate cibernetică și asigură posibilitatea interacționării rapide cu administrația, cu un singur set de credențiale. Cetățenii au acces la toate operațiunile digitale indifferent dacă se află în țară sau străinătate, pot să plătească taxe, impozite pot solicita și obține diverse documente și beneficiază de numeroase servicii.”, a declarant Dragoș-Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României.

Sistemul ROeID a fost supus testării și auditării de către Rețeaua de Cooperare a Uniunii Europene în conformitate cu metodologia reglementată de Regulamentul 910 / 2014 (regulament eIDAS).

În urma acestui audit, ROeID a fost recunoscut de către țările membre având un nivel de încredere substanțial, conform cărții de identitate existente la momentul actual în România.

  • „Acordarea acestui nivel de încredere sistemului ROeID permite folosirea identității electronice naționale transfrontalier în cadrul sistemelor informatice ale statelor membre UE prin intermediul nodurilor eIDAS. Totodată, cetățenii români au garanția că vor beneficia de un serviciu de încredere pentru identiticarea și autentificarea în cadrul sistemelor informatice naționale care oferă servicii de e-guvernare și sunt înrolate în ROeID”, se arată în comunicatul ADR.

Cum îți poti face identitate digitală prin ROeID

Pentru a-ți crea identitatea digitală ai nevoie de un telefon smartphone Android sau iPhone, pe care să-ți instalezi aplicația de mobil ROeID, și de cartea de identitate.

Potrivit autorităților, crearea contului ROeID presupune 5 pași:

  • 1. Deschizi aplicația și introduci datele personale prin fotografierea buletinului
  • 2. Faci un selfie din aplicație
  • 3. Filmezi un clip video mișcând capul
  • 4. Filmezi în continuare cartea de identitate
  • 5. Înregistrezi un clip audio-video în care citești textul afișat de aplicație

Odată validată solicitarea, primești un mesaj de confirmare pe adresa de e-mail (numele de utilizator) furnizată în procesul de înregistrare și o notificare în aplicația mobilă ROeID de unde îți stabilești mai departe o parolă.

Cu acest set unic de date de acces ar trebui teoretic să te poți înregistra în orice sistem IT al statului care se va interconecta la ROeID, care vor avea opțiunea de login, de conectare cu ROeID, marcată printr-un buton specific – „Autentificare cu ROeID”.

Poți folosi ROeID în platformele informatice administrate de instituțiile publice așa cum folosești acum contul Facebook sau Google pentru a te autentifica în alte platforme private. ROeID este interconectată cu Ghișeul.ro, PCUe, ANRE si alte platforme ale primăriilor.

HotNews.ro a testat această aplicație în noiembrie 2023, la 6 luni de la lansarea acesteia în versiune beta, și a arătat la cel moment că procesul de creare a unui cont dura mai mult, iar accesul la sistemele IT devenise mai complicat.

Citește: Statul mută cozile de la ghiseu și în online. Aplicația care ar trebui să-ți aducă instituțiile la un click distanță te pune, de fapt, la rând la fiecare. Și nu e singura problemă

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Premierul britanic are un discurs care șochează țara: Trebuie reformat sau lăsat să moară

Publicat

in

Premierul britanic Keir Starmer a subliniat joi nevoia urgentă de reformare a NHS, sistemul britanic de asistenţă medicală gratuită, în condiţiile în care un raport independent evidenţiază “starea critică” a instituţiei. Starmer a ținut să spună răspicat că sistemul britanic de sănătate trebuie ”reformat sau lăsat să moară”.

Liderul laburist, care a venit la putere în iulie, promite “cea mai mare revizuire” a NHS de la înfiinţarea sa, potrivit unui extras dintr-un discurs pe care urmează să îl ţină joi pentru a marca publicarea unei anchete privind NHS.

Raportul de 142 de pagini concluzionează că funcţionarea serviciului public de sănătate s-a deteriorat în ultimii cincisprezece ani şi că acesta se află într-o stare de “decrepitudine”.

Potrivit autorului raportului, Ara Darzi, membru neafiliat al Camerei Lorzilor, există mai multe motive pentru aceasta: lipsa de investiţii, încercări ineficiente de reorganizare şi pandemia Covid-19.

Raportul evidenţiază, de asemenea, creşterea numărului de pacienţi cu afecţiuni pe termen lung, cum ar fi diabetul şi hipertensiunea arterială, ceea ce pune presiune pe sistemul naţional de sănătate.

De asemenea, raportul subliniază faptul că Regatul Unit are o rată de incidenţă a cancerului mai mare decât alte ţări europene, cu liste de aşteptare uriaşe pentru ca pacienţii să primească tratament.

“Avem nevoie de curajul de a pune în aplicare o reformă pe termen lung: o intervenţie chirurgicală majoră, nu soluţii provizorii”, afirmă Starmer, potrivit extrasului din discursul său.

Trei domenii de reformă vor fi prezentate cu scopul de a “redresa NHS”: digitalizarea, dezvoltarea îngrijirii ambulatorii şi prevenirea.

“Schimbarea ar putea reprezenta cea mai mare reinventare a NHS-ului nostru de la naşterea sa”, a declarat prim-ministrul.

Laburiştii, care i-au înlăturat pe conservatori de la putere la 4 iulie, au promis să “repare” NHS, acuzându-i pe conservatori că l-au “stricat” în timpul celor 14 ani în care au fost la putere.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend