Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Percheziții de amploare la ‘mafia deșeurilor’: cum funcționa schema de colectare și reciclare

Publicat

in

Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut joi 37 de percheziții domiciliare în județele Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Timiș și Cluj, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat în materia colectării sau reciclării deșeurilor de ambalaje, prejudiciul adus statului fiind de aproximativ 30 milioane euro.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în anul 2021, doi dintre bănuiți ar fi inițiat, în județul Mehedinți, un grup infracțional organizat, la care ulterior ar fi aderat și alte persoane (membri de familie, persoane de încredere ori aflate în relații de afinitate), în scopul obținerii în mod fraudulos de ecobonificaţii din partea O.I.R.E.P. (Organizațiile de Îndeplinire a Răspunderii Extinse a Producătorilor), pentru activități fictive de reciclare a deșeurilor din ambalaje.

Membrii grupului ar fi acționat în așa fel încât componenta frauduloasă să fie mascată de activitatea licită, folosind în acest sens, ca paravan, una dintre societățile comerciale controlate, ce avea ca obiect de activitate colectarea sau reciclarea deșeurilor de ambalaje.

Cercetările au relevat că ar fi fost întocmite în fals documente care atestau colectarea, transportul și reciclarea deșeurilor de ambalaje (sticlă, plastic, cartoane etc.), înscrisurile astfel produse fiind prezentate la O.I.R.E.P de membrii grupului infracțional, în scopul decontării unor servicii fictive de gestionare a deșeurilor din ambalaje.

Prejudiciul adus statului

În acest mod, persoanele în cauză i-ar fi determinat, cu intenție, pe reprezentanții organizației să inducă în eroare, fără vinovăție, Administrația Fondului pentru Mediu, prejudiciul produs în perioada 2021 – 2023 fiind de aproximativ 151 de milioane lei. În același timp, reprezentanții O.I.R.E.P., acționând fără vinovăție, s-ar fi sustras de la plata taxei pe valoare adăugată și și-ar fi diminuat impozitul pe profit.

De asemenea, activitatea infracțională ar fi constat și în nerespectarea regimului operatorilor de salubritate, în sensul neefectuării tratării mecano-biologice și sortării deșeurilor colectate.

În fapt, la punctele de lucru ale societății comerciale controlate ar fi fost realizate depozite semnificative de deșeuri colectate din activitatea de salubrizare, pentru care nu ar fi fost respectat fluxul legal de gestionare, care ar fi condus la o rentabilitate scăzută a activității.

Pentru eliminarea stocurilor importante de deșeuri depozitate, cei în cauză ar fi apelat la alte persoane juridice care, în baza unei înțelegeri prealabile, le-ar fi îngropat, aruncat, ars sau abandonat pe mai multe terenuri aflate în proprietate sau deținute de persoane apropiate membrilor grupului infracțional, fiind identificate în județul Mehedinți patru astfel de suprafețe (pe care ar fi fost îngropate și împrăștiate importante cantități de deșeuri).

Bunurile confiscate

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate sume de bani (peste 21.000 de euro și 36.000 de lei), un kilogram de bijuterii din aur, tablete, laptopuri, unități de calculator, diferite suporturi de stocare a datelor informatice, ștampile, înscrisuri de interes pentru cauză precum și alte mijloace de probă.

De asemenea, a fost instituită măsura sechestrului asigurător cu privire la mai multe imobile și trei autoturisme de lux (cu o valoare totală aproximată la 300.000 de euro) care au fost preluate în custodie de către Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

11 persoane, reținute

La datele de 20 și 21 iunie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea a 11 persoane bănuite.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj cu propunerea de arestare preventivă a 10 dintre persoanele reținute, față de una, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj dispunând măsura controlului judiciar.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor serviciilor de combatere a criminalității organizate Mehedinți, Hunedoara, Olt, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Timișoara și Cluj și cei ai inspectoratelor de poliție județene Gorj și Mehedinți.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Activitățile au beneficiat și de sprijinul funcționarilor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul General și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinți, Grupării de Jandarmi Mobile „Frații Buzești” Craiova, Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca şi Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

MAE intervine în cazul violențelor provocate de români în Anglia – Familia rămasă fără copii, sfătuită să urmeze procedura legală

Publicat

in

MAE reacționează în urma violențelor provocate de români în Leeds, Anglia, ca urmare a deciziei autorităților locale de a lua în custodie copiii unei familii de conaționali. Deocamdată, MAE îi sfătuiește pe cei implicați să urmeze procedurile legale și indicațile autorităților locale.

„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Manchester, s-a autosesizat încă din seara zilei de 18 iulie 2024, ca urmare a informațiilor apărute în mass-media, și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale, serviciile sociale și comunitare din cadrul consiliului local Leeds. De asemenea, consulul general al României la Manchester este în legătură permanentă atât cu familia de cetățeni români implicată în incident, cât și cu autoritățile locale de poliție pentru monitorizarea situației. În contextul discuțiilor cu cetățenii români, reprezentantul Consulatului General al României la Manchester le-a recomandat ferm acestora să respecte instrucțiunile autorităților locale, să-și păstreze calmul și să realizeze demersurile legale pentru clarificarea situației minorilor în cauză, în conformitate cu legislația aplicabilă, dispozițiile instanței de judecată, în interesul minorilor.

În acelasi timp, și atașatul pe linia afacerilor interne din cadrul Ambasadei României la Londra este în contact cu omologii.

De asemenea, până la stabilizarea situației din zona în care locuiesc cetățenii români, consulul general al României la Manchester a fost în legătură directă cu reprezentanții cultelor religioase din localitate, care au transmis cetățenilor români aceleași recomandări.

Din informațiile existente la acest moment, situația minorilor nu a fost anterior adusă la cunoștința consulatului nici de către părinții minorilor, motiv pentru care nu au solicitat asistență consulară, și nici de către autoritățile locale.

Consulatul General al României la Manchester continuă dialogul cu familia cetățenilor români implicați în acest caz, cu autoritățile locale și cu reprezentanții comunității românești pentru a identifica cele mai bune soluții legale în vederea soluționării situației cetățenilor români minori, în condiții de calm și siguranță”, transmite MAE.

Violențele din Leeds

Români au fost implicaţi în incidente violente care au avut loc joi seară la Leeds, care par să fi fost declanşate de tentativa de preluare a unor copii în îngrijirea statului, relatează vineri news.abplive.com.

“Comunitatea română versus poliţia antirevoltă la Harehills, Leeds”, se menţionează într-o postare pe X care a adunat peste 200.000 de vizualizări.

“Serviciile sociale au luat cinci copii de la părinţii lor după ce un bebeluş de 7 luni a fost transportat la spital cu o rană la cap. Au atacat poliţia şi au dat foc la lucruri”, a mai postat jurnalistul Sulaiman Ahmed, alături de câteva scurte înregistrări, în care se poate vedea cum un autobuz este incendiat şi o maşină de poliţie atacată cu pietre.

Potrivit poliţiei, până acum nimeni nu a fost rănit, iar incidentele ar fi fost “instigate de o minoritate infracţională care vrea să distrugă relaţiile comunitare”.

Un autobuz a fost incendiat şi o maşină de poliţie a fost răsturnată după ce violenţele au izbucnit în zona Harehills din oraşul Leeds joi seară. Securitatea a fost sporită în zonă, în timp ce poliţia din West Yorkshire afirmă că se confruntă cu un incident grav şi că desfăşoară resurse specializate în menţinerea ordinii publice.

Citeste mai mult

NATIONAL

De la ‘Beach, Please!’ la ‘Help me!’ – Sute de tineri au fost diagnosticați cu Covid după festival

Publicat

in

Apar primele efecte după evenimentul cu sute de mii de tineri de la malul mării. Se înregistrează un val de îmbolnăviri după festivalul “Beach, Please!”, organizat de Sell.

Sute de tinerii se plâng că s-au infectat cu SARS Cov-2 după ce au participat la festivalul “Beach, Please!”, scrie realitatea.net.

Adolescenții susțin că de câteva zile se simt extrem de rău și au fost diagnosticați cu COVID.

Festivalul “Beach, Please!”, organizat de influencerul Selly, a dat naștere unor controverse uriașe după ce pe scenă s-au cântat melodii cu versuri obscene. Mai mult, un trapper a fredonat versuri ce par a promova consumul de droguri, deși chiar Selly anunța o campanie antidrog, în timpul evenimentului.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend