NATIONAL
VIDEO Incendiu la un centru de colectare a deşeurilor din Capitală. În clădire sunt butelii şi recipiente sub presiune / Şeful Gărzii de Mediu: Extindem controalele la toate REMAT-urile UPDATE
Publicat
acum 3 aniin
De
adminUn incendiu a izbucnit sâmbătă la un centru de colectare a deşeurilor de pe strada Bârsăneşti, în sectorul 6 al Capitalei, fiind afectate mai multe containere şi o clădire cu etaj, relatează Agerpres.
Potrivit ISUBIF, ard containere cu deşeuri, cu extindere la alt corp de clădire (P+1), pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi.
La faţa locului acţionează 13 autospeciale de stingere, două autoscări şi echipaje SMURD.
În interiorul clădirii se găsesc butelii şi alte recipiente sub presiune, motiv pentru care se acţionează cu prudenţă din exterior.
Incendiul izbucnit sâmbătă la un centru de colectare a deşeurilor de pe strada Bârsăneşti, în sectorul 6 al Capitalei, a fost localizat şi nu mai există pericol de propagare, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov.
Potrivit ISUBIF, a fost nevoie de suplimentarea dispozitivului cu autospeciale-cisternă de mare capacitate, sursele de alimentare cu apă din zonă fiind limitate.
Octavian Berceanu: Extindem controalele la toate REMAT-urile
„Sunt deşeuri periculoase. Există suspiciuni referitor la activitatea din această locaţie şi probabil vor urma cercetări mai amănunţite şi plângeri penale în legătură cu ceea ce am găsit acolo. Trebuie să vedem dacă autorizaţia de mediu corespunde cu ceea ce se află în interiorul REMAT. Cu această ocazie extindem controalele şi la celelalte REMAT-uri din Bucureşti, să vedem cum operează acestea. (…) Aerul este înecăcios, greu respirabil. Vântul îşi poate schimba direcţia în orice moment şi să meargă spre blocurile din proximitate. Ceea ce m-a uimit este că acest depozit a primit autorizaţie de funcţionare la doar doi metri de un bloc de locuinţe. Este inadmisibil”, a afirmat şeful Gărzii de Mediu la un post de televiziune.
Poate vrei sa citesti
În apărarea lui Viktor Orban, Diana Șoșoacă sare la gâtul Ursulei von der Leyen: ‘Nimeni nu are dreptul să interfereze în treburile interne’
Situație alarmantă: comerţul global este în mare pericol. Ce se întâmplă acum în Marea Chinei de Sud
Vești bune pentru Economia Marii Britanii: a revenit la creştere în august, după două luni consecutive de stagnare
Eugen Tomac: Primari și consilieri PNL au venit cu semnături pentru Ludovic Orban la prezidențiale
De ce în creștinism vinul reprezintă sângele lui Hristos și pentru musulmani este total interzis
Un nou caz revoltător în sistemul medical! Un pacient cu arsuri severe este refuzat de marile spitale din România, pe motiv că nu au locuri pentru marii arşi
NATIONAL
Turcia a trecut la limită de Muntenegru, iar Islanda și Ţara Galilor au făcut egal grație unui autogol al portarului
Publicat
acum 7 minutein
12 octombrie 2024De
adminEchipa naţională a Turciei a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, echipa naţională din Muntenegru, în grupa B4 a Ligii Naţiunilor. Într-un alt meci, Islanda şi Ţara Galilor au terminat 2-2.
Turcia s-a impus la Samsun, cu golul marcat de Irfan Can Kahveci, în minutul 69, din pasa lui Kenan Yildiz, scrie news.ro.
La Reykjavik, galezii au condus cu 2-0, după ce Brennan Johnson (min. 11) şi Harry Wilson (min. 29) au stabilit scorul primei părţi. Intrat la pauză, fundaşul Logi Tomasson a dat semnalul revenirii nordicilor. A înscris în minutul 69, iar trei minute mai târziu l-a obligat pe portarul oaspeţilor, Danny Ward, să înscrie în propria poartă.
S-a terminat Islanda – Ţara Galilor 2-2, iar în grupa B4 conduce Turcia, cu 7 puncte. Pe locul al doilea este Ţara Galilor, cu 5 puncte, urmată de Islanda, care are patru puncte. Muntenegru a pierdut toate cele trei meciuri disputate.
NATIONAL
Sărbătorile zilei din 12 octombrie – Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei
Publicat
acum 8 minutein
12 octombrie 2024De
adminSărbătorile zilei din 12 octombrie – Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei
Ortodoxe
Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei
Greco-catolice
Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Fer. Carlo Acutis
Romano-catolice
Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.
Sfinţii Mucenici Prov, Tarah şi Andronic sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 12 octombrie.
Au suferit martiriul în timpul persecuţiilor lui Diocleţian (284-305), în Tarsul Ciliciei.
Născut în Claudiopol, o cetate din Siria, Tarah era de neam roman şi a fost ostaş. Pentru faptul că era creştin a cerut să fie eliberat din armată. Tarah era cel mai în vârstă dintre cei trei Sfinţi Mucenici. Prov era din Tracia, iar Andronic era fiul unuia dintre cei mai de frunte cetăţeni ai Efesului.
Au fost duşi la judecată înaintea antipatului Maxim (care avea şi rolul de judecător) şi, refuzând să-şi lepede credinţa în Hristos, au fost torturaţi.
“Cruţă-ţi bătrâneţile tale şi ascultă porunca împăraţilor noştri ca să ai cinste de la mine. Apropie-te şi jertfeşte zeilor noştri, de vreme ce şi împăraţii care stăpânesc lumea se închină lor”, îl îndemna judecătorul pe Tarah. Şi Sfântul Tarah a răspuns: “S-au rătăcit, fiind înşelaţi de Satana”. (Vieţile Sfinţilor)
Când Sfântul Prov era mult chinuit, “antipatul a zis: ‘Înroşiţi în foc piroane ascuţite, ca să le bateţi în mâinile lui’.
Prov a grăit: ‘Mulţumesc Ţie, Doamne, că ai făcut ca şi mâinile mele să pătimească pentru numele Tău’.
Antipatul a zis: ‘Pentru chinurile cele multe ţi-ai pierdut mintea’. A răspuns Prov: ‘Stăpânirea ta cea mare nu numai că te-a înnebunit, ci te-a şi orbit, pentru că nu ştii ce faci’. Antipatul a zis: ‘Neputinciosule cu trupul, îndrăzneşti a grăi unele ca acestea asupra mea, căci ţi-am lăsat ochii nevătămaţi?’. Şi a poruncit să-i scoată ochii.
Făcându-se şi aceasta, Prov a zis: ‘Deşi ochii trupului meu i-ai luat, însă ochii cei vii ai credinţei nu vei putea să-i iei niciodată’ “. (Vieţile Sfinţilor)
Sfinţii Mucenici au fost duşi în privelişte mulţimii, purtaţi de oameni din pricina rănilor celor multe, pentru a fi omorâţi de fiare, dar au fost tăiaţi cu săbiile, la ordinul antipatului, căci animalele sălbatice nu s-au atins de sfinţi.
“Terentian, temându-se de Maxim Antipatul, se străduia să dea drumul asupra mucenicilor unei leoaice care era trimisă din Antiohia de Irod. Şi dând drumul la leoaică, priveliştea a înfricoşat pe cei adunaţi acolo, pentru că leoaica, fugind încoace şi în colo, voia să scape. Dar, venind la mucenici, şi-a plecat genunchii şi s-a culcat înaintea lui Tarah, iar el, alungând-o cu mâna, o întărâta ca să-l mănânce, dar leoaica stătea lângă Tarah de parcă era o oaie blândă. Şi s-a făcut zgomot mare atunci pentru acea minune. Şi Maxim Antipatul, încruntându-se şi mâniindu-se cumplit, a poruncit slujitorilor săi s-o întărâte pe leoaică. Şi leoaica, răcnind tare, s-a dus la uşă şi a început să roadă uşa cu dinţii. Şi poporul, temându-se, a început a striga: ‘Deschideţi uşa că leoaica o va sfărâma’. Maxim, mâniindu-se, a chemat pe Terentian şi i-a poruncit să-i ucidă pe sfinţii mucenici şi el i-a împuns cu săbiile şi a tăiat în bucăţi pe Tarah, Prov şi Andronic”. (Vieţile Sfinţilor)
Pătimirile Sfinţilor Mucenici Prov, Tarah şi Andronic au fost scrise de notarii judecătorilor, chiar în vremea când sfinţii erau judecaţi şi chinuiţi. Manuscrisul s-a răscumpărat cu mare preţ de către credincioşi şi a fost transcris, după care, mai pe urmă a fost scris de Sfântul Simeon Metafrast.
Celelalte pătimiri, precum şi moartea sfinţilor au fost scrise de trei bărbaţi dreptcredincioşi: Macarie, Felix şi Verie, care au fost de faţă la sfârşitul sfinţilor mucenici şi au scris o carte pentru cei credincioşi. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”)
NATIONAL
Cehia a bătut Albania, iar Ucraina a învins Georgia în Grupa B1 a Ligii Națiunilor
Publicat
acum 10 minutein
12 octombrie 2024De
adminEchipa naţională a Cehiei s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 2-0, în faţa Albaniei, în vreme ce Ucraina a dispus la limită de Georgia, scor 1-0.
În meciul de la Poznan, din Polonia, ucrainenii – socotiţi echipa gazdă – au înscris unicul gol al înfruntării în minutul 35, prin Mudryk, scrie news.ro.
În celălalt meci al grupei B1 echipa Cehiei a învins Albania cu 2-0, cu dubla reuşită de Tomas Chory, în minutele 3 şi 63.
Cu această victorie, Cehia face şase puncte şi o egalează pe Georgia, care rămâne lider datorită golaverajului. Albania ocupă poziţia a treia în grupa B1, cu 3 puncte, urmată de Ucraina, aflată la prima victorie stagională, tot cu trei puncte.
NATIONAL
Boeing va concedia 17.000 de angajaţi și va amâna livrările avioanelor de tipul 777X
Publicat
acum 13 minutein
12 octombrie 2024De
adminProducătorul american de avioane Boeing va concedia 17.000 de angajaţi, sau 10% din forța sa de muncă globală, amânând totodată cu un an primele livrări ale avioanelor de tipul 77X și se așteaptă la noi pierderi substanțiale în afacerile sale din industria de apărare, deoarece o grevă care durează de o lună a afectat finanțele companiei, a declarat vineri directorul executiv al companiei, Kelly Ortberg. Dl Ortberg a precizat într-un mesaj adresat angajaților că Boeing trebuie să-și reseteze nivelul forței de muncă “pentru a se alinia cu realitatea noastră financiară”, după ce o grevă a aproximativ 30.000 de muncitori de pe Coasta de Vest a SUA a oprit producția avioanelor 737 MAX, 767 și 777.
“Ne resetăm nivelurile forței de muncă pentru a se alinia cu realitatea noastră financiară și la un set mai concentrat de priorități. În următoarele luni, plănuim să reducem dimensiunea forței noastre totale de muncă cu aproximativ 10 la sută. Aceste reduceri vor include directori, manageri și angajați”, se menţionează în mesajul dlui Ortberg.
Acesta a mai spus că Boeing a notificat clienții că primele livrări de avioane 777X vor avea loc în 2026, din cauza provocărilor de dezvoltare cu care se confruntă compania, precum și din cauza întreruperii testelor de zbor și a opririi continue a activităţii de producţie.
NATIONAL
În apărarea lui Viktor Orban, Diana Șoșoacă sare la gâtul Ursulei von der Leyen: ‘Nimeni nu are dreptul să interfereze în treburile interne’
Publicat
acum 23 de minutein
12 octombrie 2024De
adminPremierul Ungariei, Viktor Orbán, a catalogat dezbaterea controversată din Parlamentul European la care a participat în această săptămână drept o „încercare de crucificare” din partea Uniunii Europene, afirmând că Ursula von der Leyen vrea să îl „detroneze”. Diana Șoșoacă i-a scris din nou președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, de această dată pentru a-i lua apărarea lui Viktor Orban, care a acuzat-o pe șefa CE că vrea să „răstoarne guvernul suveranist ungar”.
„Dezavuez total eforturile pe care Parlamentul European și Comisia Europeană le întreprind pentru schimbarea conducerii legitime a Ungariei, în fapt a premierului Viktor Orban, pentru că acesta se opune politicilor multiculturalist-globaliste impuse de eurocrații de la Bruxelles. În fapt, am simțit pe pielea mea influența conducerii UE prin acapararea Curții Constituțională a României cu ajutorul serviciilor secrete care mi-au anulat candidatura la președinția României din cauza convingerilor mele suveraniste, naționale și creștine care nu coincid cu interesele UE. Nimeni nu are dreptul să interfereze în treburile interne sau în alegerile altor țări, așadar nici funcționarii nealeși de la Bruxelles, care nu pot decide pentru vreo țară membră a Uniunii Europene, nu au voie să schimbe puterea aleasă în mod legitim nici în Ungaria, nici în alt stat”, precizează Șoșoacă, în scrisoare adresată președintei CE și cea a Parlamentului European, Roberta Metsola.
Ea le-a transmis președintei Comisiei Europene și președintei Parlamentului European că prin eforturile lor de a schimba Guvernul Orban, „Bruxelles-ul își continuă politica de distrugere a suveranităților naționale și a valorilor creștine, așa cum, în România, mi-ați interzis candidatura la președinția României de teamă să nu pierdeți controlul asupra resurselor României și asupra actualei clase politice care îndeplinește toate diktatele Bruxelles-ului”.
„E clar acum de ce m-ați îndepărtat din sala de plen de la Strasbourg tocmai când venea premierul Ungariei, și anume ca să nu fiu de față și să nu îi iau apărarea lui Viktor Orban atunci când vorbește în plenul PE despre pace și despre un viitor suveranist și creștin pentru Europa. În schimb, l-ați atacat pe Viktor Orban cu un scandal în plen, permițând întreruperea ședinței cu cântece de extrema stângă fără să aplicați aceleași sancțiuni pe care mi le-ați impus mie, pentru că atunci când aveți nevoie și vă slujește jocurilor politice anti-suveraniste și anti-creștine, permiteți orice derogare și orice scandal. Doar atunci când e vorba de credință și de icoane, cum a fost cazul meu, nu mai tolerați nimic, semn că creștinismul nu are ce să caute în Europa voastră!”, mai spune Șoșoacă, în scrisoare.
Eurodeputata SOS România mai spune că Europa are nevoie de credință, de creștinism, de patriotism și „de guverne suverane și creștine care să apere interesul cetățenilor, nu al suprastructurii de la Bruxelles, iar lupta Comisiei Europene și a conducerii Parlamentului European împotriva suveraniștilor și a credincioșilor din întreaga Europă arată dorința unor lideri numiți, iar nu aleși, de a instaura dictatura în toate țările UE, cu politicieni aleși din afara țării lor și care să îndeplinească ordinele unor entități asociative externe”.
„Vă solicit ferm să respectați suveranitatea și valorile creștine ale tuturor popoarelor europene! Avem dreptul de a candida și de a fi aleși, iar cei care au fost aleși, precum Viktor Orban în Ungaria, au dreptul să își îndeplinească mandatul dat de către popor fără interferențe externe. Amestecul Parlamentului European și al Comisiei Europene în alegeri și în politica țărilor membre ale UE încalcă în mod flagrant Tratatul de înființare și Tratatul de Aderare la UE! Nicăieri în Tratatul de înființare și în Tratatul de Aderare la UE nu se precizează că Parlamentul European sau Comisia Europeană au dreptul să anuleze alegeri și candidați sau au dreptul să schimbe guverne! Noi, națiunile suverane și creștine care am aderat la UE, nu permitem impunerea din afară a niciunui politican și a niciunei marionete pentru a servi interesele organizațiilor și organismelor din care facem parte. Suntem state membre independente, naționale, suverane și creștine! Dumnezeu să binecuvânteze România, Ungaria și Europa creștină!”, a conchis Șoșoacă.
NATIONAL
Chiar are efect suflatul în mâncarea fierbinte, sau totul e doar în mintea noastră?
Publicat
acum 35 de minutein
12 octombrie 2024De
adminChiar se răcește o mâncare fierbinte atunci când sufli în ea? Dacă iei o înghițitură dintr-un fel de mâncare solid sau dintr-o ciorbă aburindă, vei simți imediat o senzație de arsură, ca și cum căldura Soarelui s-ar fi instalat în gura ta, scrie IFL Science.
Panicat, sufli cu disperare în mâncare pentru a o răci – dar faci de fapt ceva util? Faptul că suflați în mâncarea fierbinte chiar o ajută să piardă căldura? Și dacă da, de ce? Iată ce se întâmplă, de fapt.
Chiar are efect suflatul în mâncarea fierbinte?
Înainte de a spune de ce suflatul asupra mâncării fierbinți o răcește, ar fi bine să verificăm dacă este chiar așa. La urma urmei, oricât de logic ar părea, există și alte explicații posibile pentru faptul că ceva se răcește după ce s-a suflat asupra sa.
S-ar putea, de exemplu, ca timpul pe care îl petrecem suflând în mâncarea noastră să fie suficient pentru ca temperatura să scadă, indiferent dacă suflăm sau nu. Poate că modul în care suflăm are mai mult de-a face cu efectul – poate că este mai probabil să ne punem mâncarea în porții individuale mai mici, înainte de a sufla, crescând astfel suprafața și permițând o răcire mai rapidă.
Sau poate că este doar un efect psihologic – „știm” că suflând în mâncare o răcim și, prin urmare, mintea noastră ne spune că mâncarea este mai rece după ce suflăm în ea. Cum marile reviste științifice internaționale nu par atât de interesate de răcirea alimentelor în acest fel, problema a fost investigată de youtuberii Nate Bonham și Calli Gade.
Aceștia au efectuat, în 2021, câteva experimente pentru a verifica afirmația, pe care le-au difuzat pe canalul YouTube TKOR. „Toată lumea crede că suflatul pe mâncare va ajuta la răcirea acesteia și, deși îmi place asta în teorie, nu am testat niciodată cât de bine funcționează în practică.
Evident, lucrurile se vor răci atât timp cât atmosfera din jurul lor este mai rece, dar cât de mult accelerezi acest proces suflând pe mâncare?”, spune Bonham.
Cât de mult se răcește o mâncare fierbinte dacă suflăm în ea?
Rezultatele au fost cam exact cele la care ce v-ați fi așteptat. După două minute, o farfurie cu piure instant de cartofi pe care s-a suflat, avea o temperatură la suprafață cu 8,33 până la 10 grade Celsius mai scăzută decât același piure ce nu beneficiase de același tratament.
Această diferență a crescut simțitor atunci când a fost luată o cantitate mai mică de cartofi, cum ar fi o singură înghițitură. Între timp, suflatul pe o lingură de supă de roșii a dus, de asemenea, la o răcire semnificativă, între 3,33 și 4,89 grade Celsius.
Rezultate similare au fost obținute și pentru alte tipuri de preparate fierbinși, inclusiv pizza. Așadar, se pare că suflatul în mâncare chiar ajută la răcirea acesteia, cel puțin în ceea ce privește temperatura de suprafață. Ceea ce ne lasă cu întrebarea: de ce?
Există trei modalități fundamentale prin care căldura se poate transfera dintr-un loc sau obiect în altul: conducție, convecție și radiație. Toate trei apar atunci când suflați în mâncare fierbinte – deși, să fim sinceri, radiația și conducția nu fac mare lucru.
Deci, ce înseamnă fiecare dintre acești termeni? Ei bine, să începem cu radiația, deoarece este atât cea mai răspândită, cât și cea mai rapidă de explicat: aceasta este atunci când căldura se pierde din cauza, ei bine, a radiației.
Cheia transferului de căldură prin radiație este faptul că nu necesită un mediu – de exemplu, este procesul prin care căldura de la soare ajunge la noi, aici pe Pământ, în ciuda a sute de milioane de kilometri de vid care ne stau în cale.
Este, de fapt, cea mai rapidă formă de transfer de căldură, dar este și, probabil, cea mai puțin importantă pentru subiectul nostru..
De ce? Pentru că suflatul pe ceva fierbinte nu crește cantitatea de energie termică radiată. De fapt, face exact opusul: rata transferului de căldură prin radiație este determinată de legea Stefan-Boltzmann a radiației, care depinde doar de suprafața obiectului, de emisivitate și, într-o măsură mult, mult mai mare, de temperatura acestuia.
Dar suflatul pe o bucată solidă de mâncare poate schimba doar unul dintre aceste lucruri – temperatura – și acționează pentru a o reduce. Cu alte cuvinte: cu cât suflați mai mult, cu atât obțineți mai puține radiații.
Cam atât despre radiații – cum rămâne cu transferul de căldură prin conducție? Și acesta este relativ ușor de înțeles: se produce atunci când căldura este transferată între două obiecte prin ciocnirile aleatorii, întâmplătoare, ale atomilor și moleculelor acestora.
„Energia termică determină moleculele să se miște. Această energie poate fi transferată altor molecule, reducând mișcarea primei molecule și crescând mișcarea celei de-a doua molecule.
Procesul continuă până când toate moleculele au aceeași energie”, a explicat chimistul și scriitorul de știință Anne Marie Helmenstine într-un articol din 2019 pentru ThoughtCo.
O mâncare fierbinte poate fi răcită și cu aproape 10 grade Celsius
Probabil că sunteți destul de familiarizați cu conducția – acesta este motivul pentru care metalul, un mare conducător de căldură, pare de obicei rece la atingere, în timp ce ceva precum fibra de sticlă este folosit pentru a încetini dramatic transferul de căldură.
Ca și radiația, însă, nu este foarte importantă atunci când vine vorba de suflatul în alimente fierbinți dintr-un motiv simplu: depinde de ciocnirea atomilor, iar în gaze, acești atomi nu se ciocnesc prea des.
Rămâne doar convecția – procesul prin care energia termică se deplasează în orice, de la ceainicul de ceai, la fenomenele atmosferice globale. În esență, procesul este destul de simplu: practic, are loc atunci când un fluid mai fierbinte (care în acest caz include gazele) este împins din drum de un fluid mai rece.
După cum v-ați putea aștepta, cu cât fluidul de înlocuire este mai rece, cu atât convecția are loc mai rapid, deoarece formula care guvernează rata transferului de căldură prin convecție depinde de trei lucruri: coeficientul de convecție – practic, o măsură a cât de bun este fluidul respectiv la transferul de căldură – suprafața expusă și diferența dintre temperaturile celor două fluide.
Cu alte cuvinte: „Când suflați în mâncare vă mutați respirația relativ mai rece acolo unde era aerul încălzit. Acest lucru crește diferența de energie dintre alimente și mediul înconjurător și permite alimentelor să se răcească mai repede decât ar face-o altfel”, a mai scris Helmenstine.
Așa că, dacă pănâ acum vi se părea inutilă sau doar o metodă bătrânicioasă de a răci mâncarea fierbinte din farfurie sau cratițe, e cazul să o aplicați, pentru că veți fi surprinși de efect.
Turcia a trecut la limită de Muntenegru, iar Islanda și Ţara Galilor au făcut egal grație unui autogol al portarului
Sărbătorile zilei din 12 octombrie – Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei
Cehia a bătut Albania, iar Ucraina a învins Georgia în Grupa B1 a Ligii Națiunilor
Boeing va concedia 17.000 de angajaţi și va amâna livrările avioanelor de tipul 777X
În apărarea lui Viktor Orban, Diana Șoșoacă sare la gâtul Ursulei von der Leyen: ‘Nimeni nu are dreptul să interfereze în treburile interne’
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
VIDEO | PRINȘI ÎN FLAGRANT CÂND VINDEAU DROGURI ÎN APARTAMENTUL DIRECTORULUI MITUCĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ
Stare de urgență în orașul Feodosia din Crimeea / Explozii și incendiu la un depozit de petrol
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş anunţă angajatoriide pe raza judeţului Argeş că se pot prezenta la instituția noastră situată în...
ARGEȘ | Femeie tâlhărită în miezul zilei – VIDEO
În ziua de 8 octombrie a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de...
Președintele Klaus Iohannis a decorat un colegiu și două școli din Argeș – „Zinca Golescu”, Școala din Rucăr și „Tudor Vladimirescu”
Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat Colegiului Național ”Zinca Golescu” din Pitești Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer,...
OFICIAL! Ministrul Simona Bucura-Oprescu, deschide lista candidaților PSD Argeș pentru Parlament – Vezi lista finală pentru Senat și camera Deputaților
PSD Argeș a depus astăzi la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Alături...
Curtea de Argeș
VIDEO | PRINȘI ÎN FLAGRANT CÂND VINDEAU DROGURI ÎN APARTAMENTUL DIRECTORULUI MITUCĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au...
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
O pană de curent electric fără precedent a paralizat duminică orașul regal, provocând haos și panică printre locuitori și turiști....
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
Pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de...
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
Acțiune în forță la Curtea de Arges , miercuri seara, a mascaților într-un dosar care vizeaza traficul de droguri de...
ACUM! TIR răsturnat la Ciofrângeni pe DN 73 C
Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 73 C, în localitatea Ciofrângeni, unde un...
Mioveni
VEȘTI BUNE! Au “bubuit” salariile in Argeș! Salariul mediu brut a ajuns la 1800 Euro – Un argeșean ia 1000 euro în mână
Salariile din Argeș, în creștere semnificativă, dar încă sub media națională potrivit datelor oficiale O veste bună pentru angajații din...
Bucuria constructorilor! Magazinul Leroy Merlin din Pitesti se deschide săptămâna viitoare – VEZI DETALII și PROGRAM
Lantul de magazine de bricolaj Leroy Merlin, al doilea jucator de pe piata de bricolaj din Romania, cu o retea...
PRO ARGEŞ TV – O nouă televiziune pentru argeșeni a primit undă verde de la CNA
Consiliul Național al Audiovizualului a adus o veste bună pentru telespectatorii din Argeș, aprobând în ședința de ier, în unanimitate,...
DSV a făcut prăpăd! Zeci de amenzi și zeci de tone de alimente retrase din magazinele din Argeș
Inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au efectuat 154 controale în cursul lunii august...
Câmpulung
ARGEȘ – Pensionar de 93 ani accidentat grav de un șofer neatent
Un grav accident rutier în care un pieton a fost acroșat a avut loc in această după amiază în localitatea...
TIR răsturnat într-o prăpastie în Argeș
În urmă cu puțin timp pompierii argeșeni au fost anunțați prin 112 despre un accident între n care un cap...
ARGEȘ | Un bărbat de 38 ani și-a snopit mama în bătaie, în plină stradă
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
Se înființează o funcție importantă și bine plătită în Primăria Curtea de Argeș – CINE VA FI NOUL ȘEF NUMIT DE PRIMAR?
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Accident mortal în Argeș – Fata de 15 ani și șoferul de 22 ani au murit pe loc
- ACTUALacum o săptămână
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
- ACTUALacum 7 zile
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
- ACTUALacum 3 zile
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
- ACTUALacum 6 zile
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
- ACTUALacum 4 zile
VIDEO | PRINȘI ÎN FLAGRANT CÂND VINDEAU DROGURI ÎN APARTAMENTUL DIRECTORULUI MITUCĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ
- NATIONALacum o săptămână
Atac armat de tip execuție în una dintre țările considerate cele mai sigure: Trei persoane au murit