ACTUAL
VIDEO Gândaci și mizerie la „Socului Kebap”. Patru locații au fost închise temporar de ANPC
Publicat
acum 2 luniin
De
adminPatru locații „Socului Kebap” din București au fost închise temporar miercuri, după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a găsit mai multe nereguli. Printre ele se numără muşte şi gândaci în unităţi, folosirea unor ustensile şi vase de bucătărie uzate, praf şi grăsime în corpurile de gătit.
ANPC a anunţat, joi, că inspectorii au desfășurat miercuri, mai multe controale la lanţul „Socului Kebap”, la locații din sectoarele 2 și 3 ale Capitalei.
În urma neregulilor constatate, echipele de control au dat amenzi contravenționale în valoare de 33.000 de lei şi au închis temporar toate cele patru locații verificate, din sectoarele 2 și 3 ale Capitalei. ANPC a transmis și o propunere de încetare a practicilor comerciale incorecte pentru două dintre unităţi, conform unui comunicat al instituției.
„Avem toleranţă zero în faţa unor asemenea situaţii care sunt un real pericol pentru sănătatea sau chiar viaţa consumatorilor. Este de neimaginat ca, în continuare, unii operatori economici să sfideze, pur şi simplu, prevederile legii”, a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca.
Echipele de control au găsit condiţii neigienice, praf şi grăsime în strat consistent, la bucătării, pe corpurile de gătit sau pe hote. Locațiile „Socului Kebap” au fost penalizate și pentru folosirea unor ustensile uzate, pentru prezența de gândaci și pentru folosirea unor materii prime fără elemente de identificare.
Alte probleme identificate de ANPC au fost:
- folosirea unor recipiente de depozitare cu etichete multiple;
- nerespectarea vecinătăţilor în spațiile frigorifice și folosirea lor neigienizate și deteriorate;
- lipsa menţionării gramajelor, ingredientelor şi a valorii nutriţionale a acestora, în meniu;
- schimbarea stării termice a produselor prin congelare lentă;
- lipsa plaselor anti-insecte la ferestre și folosirea unor recipiente de colectare reziduală fără protecţie sanitară
Prin urmare, ANPC a decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru toate cele 4 locații verificate.
Poate vrei sa citesti
Rusia, suspectată că trimite colete explozibile în avioane cargo și de pasageri în Europa și America
La Miercurea Ciuc s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din această toamnă
Ajustările voluntare de prețuri de transfer în contextul amnistiei fiscale – oportunități și conformitate
Donald Trump a primit un mesaj puternic de susținere la alegerile prezidențiale cu câteva ore înainte de deschiderea secțiilor de vot
Black Friday incredibil, pentru afaceriști, la CJ Cluj: Greii din imobiliare au primit un cadou neașteptat
Unul din reactoarele nucleare afectate de dezastrul de la Fukushima a fost închis pe termen nelimitat, la doar cinci zile după ce a fost repornit
ACTUAL
Rusia, suspectată că trimite colete explozibile în avioane cargo și de pasageri în Europa și America
Publicat
acum 8 minutein
5 noiembrie 2024De
adminMai multe colete expediate prin DHL au explodat în depozitele din Europa ale companiei, în ultimele luni. Oficialii occidentali din domeniul securităţii spun că pachetele au făcut parte dintr-o operaţiune secretă a Rusiei care viza declanşarea de incendii la bordul avioanelor cargo sau de pasageri care zboară spre Europa și America, scrie presa străină.
Autoritățile din mai multe țări europene investigează o posibilă amenințare după ce două dispozitive explozibile s-au aprins la centrele logistice DHL în iulie, unul în Leipzig, Germania, și altul în Birmingham, Anglia.
Potrivit The Wall Street Journal, care citează oficiali occidentali, dispozitivele, care ar fi fost aparate electrice de masaj în care a fost introdusă o substanţă inflamabilă pe bază de magneziu, au fost trimise în Regatul Unit din Lituania şi „par să fi fost un test al rușilor, pentru a afla cum se pot introduce astfel de dispozitive incendiare la bordul avioanelor cu destinaţia America de Nord”.
În octombrie, autorităţile poloneze au declarat că patru persoane au fost arestate sub suspiciunea de a fi implicate în acţiuni de sabotaj internaţional, potrivit unei declaraţii a biroului procurorului naţional. A fost iniţiată o căutare internaţională pentru încă doi suspecţi, potrivit News.ro.
Anunţul polonez, care nu identifică grupul de sabotaj, spune că au fost trimise prin curier către Marea Britanie şi ţările Uniunii Europene „colete conţinând explozibili camuflaţi şi materiale periculoase”, iar acestea „s-au aprins spontan sau au detonat în timpul transportului terestru şi aerian”.
Potrivit Varşoviei, obiectivul grupului „a fost de a testa canalul de transfer pentru acest tip de transporturi care urmau să fie trimise în cele din urmă în Statele Unite ale Americii şi Canada”.
Un oficial guvernamental american a declarat pentru CNN că „în acest moment, nu există nicio ameninţare activă actuală care să vizeze zborurile cu destinaţia SUA”.
CNN a relatat în iulie că de mai bine de şase luni Rusia este angajată într-o operaţiune de sabotaj „îndrăzneaţă” în toate statele membre ale NATO, vizând liniile de aprovizionare cu arme pentru Ucraina şi factorii de decizie din spatele acestora, potrivit unui oficial NATO de rang înalt.
Rusia a negat acuzațiile. „Nu am auzit niciodată nicio acuzaţie oficială. Acestea sunt insinuări tradiţionale nefondate din partea mass-media”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru The Wall Street Journal.
ACTUAL
La Miercurea Ciuc s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din această toamnă
Publicat
acum 18 minutein
5 noiembrie 2024De
adminLa Miercurea Ciuc a fost pentru prima oară ger în toamna lui 2024, minima dimineții fiind marți de -10,2 C, conform hărților ANM.
Marți dimineață au fost -10,2 C la Miercurea Ciuc, -8,8 C la Joseni și -8,5 C la Toplița. La Omu au fost -9,1 C, iar la stația meteo Băneasa au fost 0 grade. Cea mai ridicată minimă a dimineții a fost de +5,6 C, la Constanța.
Miercurea Ciuc este unul dintre polii frigului și în fiecare an vine înghețul încă din septembrie, însă toamna sunt foarte mari diferențele între minima dimineții și maxima zilei. temperatura urcând uneori și cu 20-25 de grade în 8-9 ore.
În octombrie 2024 minima lunii la Miercurea Ciuc a fost de -8,2 C, iar cea mai mare diferență între minima nopții și maxima zilei a fost de aproape 26 de grade.
În cele mai reci dimineți de noiembrie temperatura poate scădea sub -25 C la Miercurea Ciuc, însă nu în primele zile ale lunii, ci spre final.
Cea mai scăzută temperatură măsurată în țară în noiembrie 2024 a fost de -10,4 C la Omu, pe data de 3 noiembrie.
Sursa foto: Dreamstime.com
ACTUAL
Nepotul lui Ciolacu și-a cumpărat trei apartamente în București, care îl costă 500.000 de euro
Publicat
acum 2 orein
5 noiembrie 2024De
admin„Nu e milionar, are o casă la Buzău pe care o plătește în rate, are o mașină de la companie”, afirma Marcel Ciolacu despre averea nepotului său, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN din 30 octombrie. Mihai Cristian Ciolacu a bătut palma pentru trei apartamente de lux în nordul Bucureștiului.
Candidat PSD la alegerile prezidențiale și favorit al primului tur, conform tuturor sondajelor de opinie, Marcel Ciolacu are un nepot, Mihai Cristian Ciolacu, ale cărui afaceri și proprietăți oscilează de la o zi la alta.
Mihai Cristian Ciolacu a făcut contract de cumpărare a trei apartamente, dintr-o dată, în București, scrie marți publicația de investigații Public Record. Imobilul se află pe Aleea Meteorologiei, vis-à-vis de Pădurea Băneasa, într-un cartier de lux.
Un apartament are patru camere și teresă, de 125 metri pătrați, iar celelalte apartamente au două camere și terasă.
Articolul este semnat de jurnalistele de investigație Ana Poenariu și Bianca Albu.
Omul de care nepotul lui Marcel Ciolacu a cumpărat apartamentele se numește Daniel Bădic și a fost implicat, în 2012, într-o schemă de fraudare a banilor publici și a jucat un rol central în scandalul cunoscut sub numele de „Maternitatea” din Buzău. Împreună cu Victor Mocanu, pe atunci președintele Consiliului Județean Buzău, a orchestrat inaugurarea noii maternități, un eveniment care s-a dovedit a fi doar de fațadă. Mocanu a fost senator PSD.
Una din firmele lui Bădic a închiriat atunci echipamente medicale Consiliului Județean pentru 50 de mii de euro pe lună, iar contractele erau supraevaluate. În unele cazuri, echipamentele nici măcar nu au fost livrate. Astfel, compania sa a beneficiat de plăți de peste jumătate de milion de euro din bugetul județului.
Frauda a avut loc în timpul campaniei electorale din 2012, când Marcel Ciolacu era viceprimarul orașului Buzău.
Bădic, omul de afaceri cu care nepotul lui Ciolacu a semnat contractul pentru cele trei apartamente a fost condamnat în 2019 la trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, și termen de încercare de cinci ani, scrie Public Record.
Nepotul lui Ciolacu mai are deja o casă în Buzău cumpărată cu credit bancar, mai are un apartament în Constanța și un teren în Eforie. Împreună cu cele trei apartamente în București, imobiliarele valorează mult peste 700.000 de euro.
Dezvăluirea imobiliară vine după ce o altă investigație de presă, publicată recent de HotNews, a arătat că Mihai Cristian Ciolacu, e în proces de vânzare a două parcuri de fotovoltaice cu valoare de piață de 15 milioane de euro.
HotNews a scris că firmele Solar Energy Production SRL și Development Power Solar Energy SRL, înființate de Mihai Cristian Ciolacu, nepotul lui Marcel Ciolacu, au obținut, în decembrie 2023, fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru două parcuri fotovoltaice. Ministerul Energiei a confirmat, la solicitarea redacției noastre.
Asta după ce, în aprilie 2022, Mihai Cristian Ciolacu a înfiinţat firmele. În martie 2023, a obţinut Avizul Tehnic de Racordare (ATR) de la Transelectrica. În iunie 2022, a aplicat la fonduri PNRR, pentru care a primit aprobare în decembrie 2023.
Vânzarea parcurilor, către un om de afaceri din Cehia, vine după ce cele două firme au avut cifră de afaceri zero.
De asemenea, conform G4media, nepotul lui Marcel Ciolacu a primit cadou acțiuni la o companie farmaceutică din Buzău.
ACTUAL
Zeci de deținuți se vor ocupa de coletele livrate de Black Friday de firma de curierat Sameday
Publicat
acum 3 orein
5 noiembrie 2024De
adminSameday, compania de curierat din grupul eMAG, estimează o creștere de peste 40% a numărului de colete livrate de Black Friday la nivel regional (România, Bulgaria, Ungaria), față de anul trecut.
În România, vârful de comenzi este așteptat să atingă aproximativ 850.000 de colete într-o singură zi, o creștere de peste 80% față de cea mai aglomerată zi din luna septembrie.
Cum și luna decembrie, cunoscută pentru volumul mare de comenzi, se așteaptă la fel de solicitantă, firma de curierat a apelat la deținuți pentru procesarea coletelor comandate în cea mai aglomerată perioadă a anului, conform Profit.ro.
Potrivit reprezentanților Sameday, este vorba despre 50 de persoane aflate în detenție în regim deschis sau semi-deschis, declarate apte, conform legii, pentru a lucra.
Cooptarea deținuților este un program-pilot, conform Sameday și ar putea fi extins anul viitor, în funcție de rezultate.
Peste 65% dintre românii care vor face cumpărături de Black Friday vor alege livrarea la easybox, spune compania.
Peste 90% dintre produsele comandate în acest an de Black Friday vor ajunge la destinatar în 24 – 48 de ore din momentul în care ajung în rețeaua Sameday, promite compania.
În România, Sameday estimează că în primele zile ale campaniei Black Friday vor fi livrate peste 1,6 milioane de colete la easybox, cu o medie zilnică de aproximativ 330.000 de colete.
În prezent, rețeaua regională easybox a Sameday a ajuns la aproximativ 7.000 de unități, în creștere cu 40% față de anul trecut.
În România, pentru a gestiona volumul ridicat de comenzi din perioada de vârf, Sameday spune că a extins echipa de curieri și a suplimentat personalul din hub-uri cu aproape 60% față de perioadele obișnuite.
Sursă foto: Dreamstime
ACTUAL
FOTO Ionuț Negoiță se extinde agresiv. Plănuiește un mega-proiect de 150 milioane euro lângă autostrada A3
Publicat
acum 4 orein
5 noiembrie 2024De
adminOmul de afaceri Ionuț Negoiță, fost proprietar al echipei de fotbal Dinamo, intenționează să înceapă, la primăvară, construcția unui nou mega-proiect rezidențial, în Pipera, pentru care sunt planificate circa 2.000 de apartamente și care marchează ieșirea din zona de confort a Sectorului 3, unde și-a concentrat investițiile în ultimii ani, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Citiți mai mult pe Profit.ro.
ACTUAL
Quentin Tarantino spune că refuză să se uite la noile filme „Dune” și la serialul „Shogun” dintr-un motiv foarte simplu
Publicat
acum 4 orein
5 noiembrie 2024De
adminAclamatul regizor american Quentin Tarantino spune că nu s-a uitat la noile filme „Dune” apărute în cinematografe, dar nici la noul serial „Shogun” și că nu are de gând să le vadă dintr-un motiv foarte simplu: nu îi plac „remake”-urile, relatează revista Variety.
Tarantino a făcut dezvăluirea într-un episod recent al podcastului găzduit de scriitorul american Bret Easton Ellis, cunoscut pentru romanele sale adaptate de Hollywood pentru marele ecran, printre care Less than Zero, The Rules of Attraction sau American Psycho.
Ellis l-a întrebat pe regizorul în vârstă de 61 de ani dacă crede că noul film Dune: Part Two al regizorului canadian Denis Villeneuve este cel mai bun lungmetraj apărut în 2024, cum sunt de părere mulți specialiști. Tarantino a spus că nu poate răspunde fiindcă nu a văzut filmul și că nici nu intenționează să o facă din moment ce a văzut lungmetrajul Dune din 1984 al unui alt regizor celebru, David Lynch.
„Am văzut de câteva ori Dune [al lui Lynch]. Nu am nevoie să văd iar povestea aceea. Nu am nevoie să văd viermi de mirodenie (n.r. ‘spice’, în original). Nu am nevoie să văd un film care spune cuvântul ‘mirodenie’ atât de dramatic”, a afirmat Quentin Tarantino.
El a subliniat că nu are nimic împotriva lui Denis Villeneuve, dar că pur și simplu nu este interesat să vadă din nou un film sau serial cu a cărui poveste este deja familiar. El a dat exemple în acest sens serialele Ripley și Shogun, apărute anul acesta pe Netflix, respectiv Disney+.
Tarantino critică „remake”-urile de filme și seriale făcute de Hollywood
„Sunt unul după altele, acest remake după acel remake. Oamenii mă întreabă: ‘Ai văzut Dune? Ai văzut Ripley? Ai văzut Shogun?’ Iar eu mă gândesc nu, nu, nu, nu. Există 6 sau 7 cărți Ripley. Dacă faci din nou una [pentru televiziune], de ce o faci tot pe aceea care a mai fost făcută deja de două ori? Am văzut povestea aceea de două ori înainte și nu mi-a prea plăcut niciuna din versiuni, așa că nu sunt interesat în mod real să o văd a treia oară. Dacă ai face alta dintre povești, asta ar fi suficient de interesant să îi dau o șansă”.
De noul serial Shogun, care a stabilit recent un record pentru istoria televiziunii, spune că nu a fost curios fiindcă a văzut seria din anii 1980, cu Richard Chamberlain și legenda cinematografiei japoneze Toshiro Mifune.
„Am văzut Shogun în anii ’80. Am văzut toate cele 13 ore. Mi-e bine. Și nu trebuie să văd iar acea poveste, nu îmi pasă cum o fac. Nu îmi pasă dacă mă iau și mă pun în Japonia veche cu o mașină a timpului. Nu îmi pasă, am văzut povestea”, a subliniat regizorul american.
Tarantino a declarat în schimb în cadrul aceluiași podcast că este un fan înfocat al noului film Joker: Folie à Deux apărut în cinematografe, precum și a regizorului său Todd Phillips.
„Mi-a plăcut mult, mult, chiar foarte mult. Adică, incredibil de mult”, a declarat el, dezvăluind că surpriza a fost cu atât mai mare încât a mers la film așteptându-se să fie mai degrabă impresionat de partea cinematografică.
Regizorul spune că Joker a regizat noul film apărut în cinematografe
„Joker a regizat filmul. Și întregul concept, inclusiv faptul că el a cheltuit banii studioului, el îi cheltuie ca și cum i-ar cheltui Joker, da? Iar apoi acest cadou surpriză al său – haha! – acest jack-in-the-box, când îți oferă mâna sa pentru o strângere de mână, și primești un buton cu 10.000 de volți care trec prin tine – este pentru tocilarii benzilor desenate”, a mai spus Quentin Tarantino.
Regizorul american în vârstă de 61 de ani, câștigătorul a două Premii Oscar, este cunoscut pentru faptul că disprețuiește în general filmele cu supereroi bazate pe benzile desenate Marvel sau DC, foarte populare în Statele Unite.
„El (n.r. regizorul filmului Joker 2) le spune tuturor ‘f**k you’. El spune ‘f**k you’ publicului filmului. El spune ‘f**k you’ la Hollywood. El spune ‘f**k you’ oricui deține acțiuni în DC și Warner Bros. (…) iar Todd Phillips este Joker. El este Joker”, a mai declarat Tarantino.
Noul film Joker a fost însă primit prost de majoritatea criticilor de film și a fanilor francizei, studioul Warner Bros. urmând aproape sigur să înregistreze un eșec financiar usturător cu el.
Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:
Rusia, suspectată că trimite colete explozibile în avioane cargo și de pasageri în Europa și America
La Miercurea Ciuc s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din această toamnă
Ajustările voluntare de prețuri de transfer în contextul amnistiei fiscale – oportunități și conformitate
Donald Trump a primit un mesaj puternic de susținere la alegerile prezidențiale cu câteva ore înainte de deschiderea secțiilor de vot
Black Friday incredibil, pentru afaceriști, la CJ Cluj: Greii din imobiliare au primit un cadou neașteptat
Un serial Netflix a „prevestit” inundațiile catastrofale din Valencia și fenomenul DANA
ANUNȚ DE ANGAJARE ÎN CURTEA DE ARGEȘ!
O mașină a Poliției Argeș implicată într-un grav accident
TRAGEDIE ÎNTR-O FAMILIE DIN ARGEȘ – A murit strivit de propria mașină
VIDEO | Accidente nocturne in Argeș cu mașini proptite: una în pom, alta într-o casă
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
Polițist din Argeș găsit de ANI cu avere nejustificată – Agentul Gabriel Tufă Mihalcea este ginerele fostului vice din Ștefănești
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul...
ACUM, ARDE O VILĂ ÎN ARGEȘ
Un puternic incendiu a izbucnit, in urma cu putin timp într-o gospodărie din comuna Rătești, satul Pătuleni. Arde generalizat acoperișul...
VIDEO | Incendiu violent la Brăduleț – Casă făcută scrum
Pe parcursul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o...
TRAGEDIE ÎNTR-O FAMILIE DIN ARGEȘ – A murit strivit de propria mașină
Decedat ca urmare a unui accident produs în timp ce încerca să-și repare propriul autoturism În data de 2 noiembrie...
Curtea de Argeș
Semafoare noi la Lidl: Un pas înainte pentru siguranța rutieră în Curtea de Argeș
Începând de astăzi, 4 noiembrie, șoferii și pietonii din Curtea de Argeș se pot bucura de o nouă intersecție semaforizată....
NU RATA OCAZIA! PĂSTRĂVĂRIA ZĂVOI face angajări!
Angajăm Ajutor de Bucătar pentru Weekend! Vrei să faci parte din echipa noastră și să lucrezi într-un mediu plăcut doar...
ANUNȚ DE ANGAJARE!
PĂSTRĂVĂRIA ZĂVOI angajează Livrator Part-Time! Căutăm o persoană serioasă și punctuală pentru livrări locale. Program flexibil, part-time. Pentru detalii, contactează-ne...
ANUNȚ DE ANGAJARE ÎN CURTEA DE ARGEȘ!
Angajăm Ajutor Bucătar la Păstrăvăria Zăvoi! Căutăm o persoană pasionată de bucătărie, experiența nu este obligatorie!Salariu: 3.000-3.500 lei Dacă îți...
NU RATA OCAZIA! PĂSTRĂVĂRIA ZĂVOI ANGAJEAZĂ!
Ești atentă la detalii și îți place să lucrezi într-un mediu plăcut? Alătură-te echipei noastre! Detalii post: Oferim un salariu...
Mioveni
VIDEO | Accidente nocturne in Argeș cu mașini proptite: una în pom, alta într-o casă
Pa parcursul nopții, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul a două accidente rutiere, după cum urmează: Două...
VIDEO! ACUM! Arde o casă la Mioveni!
In urmă cu puțin timp pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit într-o gospodărie din orașul Mioveni,...
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş anunţă angajatoriide pe raza judeţului Argeş că se pot prezenta la instituția noastră situată în...
OFICIAL! Ministrul Simona Bucura-Oprescu, deschide lista candidaților PSD Argeș pentru Parlament – Vezi lista finală pentru Senat și camera Deputaților
PSD Argeș a depus astăzi la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Alături...
Câmpulung
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
Salvamontiştii și jandarmii montani din Argeş au intervenit, sâmbătă seară, pentru a recupera trei persoane care s-au despărţit de grupul...
Președintele Klaus Iohannis a decorat un colegiu și două școli din Argeș – „Zinca Golescu”, Școala din Rucăr și „Tudor Vladimirescu”
Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat Colegiului Național ”Zinca Golescu” din Pitești Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer,...
VEȘTI BUNE! Au “bubuit” salariile in Argeș! Salariul mediu brut a ajuns la 1800 Euro – Un argeșean ia 1000 euro în mână
Salariile din Argeș, în creștere semnificativă, dar încă sub media națională potrivit datelor oficiale O veste bună pentru angajații din...
În Trend
- NATIONALacum 2 săptămâni
FOTO Misterioasa creatură cu patru picioare surprinsă într-o filmare lasă experții perplecși: Nimeni nu știe ce este bestia ‘hibridă’
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO ! Înotul românesc ar putea avea un nou star! Sașa Dincă din Curtea de Argeș, pe urmele lui David Popovici
- NATIONALacum o săptămână
Meteorologii anunță schimbarea radicală a vremii: Lovesc furtunile și temperaturile scad brusc
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO, ACUM! Incendiu violent la Albești
- NATIONALacum 2 săptămâni
Pericol pentru Dacia – Marca românească a atins o bornă istorică, dar riscă să rateze țintele pentru 2024
- ACTUALacum 2 săptămâni
CONTROVERSE | Se pregătește înființarea Poliției Locale la Curtea de Argeș – Nume vehiculat pentru șefia polițiștilor subordonați direct primarului
- ACTUALacum 5 zile
Un serial Netflix a „prevestit” inundațiile catastrofale din Valencia și fenomenul DANA
- ACTUALacum 2 săptămâni
ACUM! Accident grav – Autoturism răsturnat la Merișani