Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VIDEO | Conducerea CJ Argeș, la Ziua Porților Deschise și la Târgul de Mărțișor de la Complexul Băbana

Publicat

in

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, împreună cu vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și administratorul public al județului, Cristian Puiu, au fost prezenți astăzi la Ziua Porților deschise și la Târgul de Mărțișor de la Complexul de locuințe maxim protejate din cadrul CSPD Băbana. Aici, cei 24 de beneficiari din cele trei locuințe maxim protejate, împreună cu angajații complexului, au prezentat dulciuri și mărțișoare pe care le-au pregătit chiar ei. 

Evenimentul a fost unul de succes, fiind prezenți și deputatul Cătălin Mîndroc, subprefectul Marius Pârvu, primarii Bebe Ivan din Băbana și Teodor – Georgian  Drăgușin din Cuca, consilieri județeni și angajați ai altor centre din sistemul de protecție și asistență socială.

„Se apropie primăvara și am venit, la acest eveniment, pentru că am considerat normal să onorez munca pe care au depus-o beneficiarii de aici. Acest complex este primul dintr-o serie pe care Consiliul Județean Argeș le-a dat în folosință în întregul județ din necesitatea dar și din dorința de a le oferi condiții cât mai bune celor care au nevoie de sprijinul nostru. Trebuie să îi felicit pe acești oameni și vreau să felicit și pe cei care muncesc și conduc acest complex pentru că nu este o muncă ușoară să lucrezi zi de zi cu oameni cu nevoi speciale și, mai ales, să faci eforturi să îi și integrezi în viața socială” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș. 

„La acest complex avem 24 de beneficiari cărora le acordăm servicii sociale. Am dorit să le arătăm astăzi celor care au venit aici cum beneficiarii noștri au reușit, după o perioadă de trei ani și jumătate, să se integreze în societate. Putem spune acum că am reușit să facem această integrare socială. Mulțumesc și conducerii Consiliului Județean pentru că ne-a fost mereu alături și ne-a susținut în efortul de a oferi aceste condiții și șansa beneficiarilor acestor servicii să ducă o viață cât mai apropiată de cea normală. Îmi doresc foarte mult ca și ceilalți directori de la celelalte instituții pe care le-am dat în folosință recent să poată veni, în scurt timp, cu aceleași rezultate pe care le vedem astăzi la acest complex și vreau să apreciez eforturile muncii colegilor mei conduși de șeful complexului, Claudia Radu” – Tatiana Eftime, director general DGASPC Argeș. 

„Eu trebuie să spun că sunt foarte fericită nu doar pentru că munca colegilor mei de la acest complex a dat rezultate, ci și pentru că am avut sprijinul comunității de aici. Dincolo de implicarea conducerii Consiliului Județean era nevoie și de empatie din partea oamenilor de aici, din Băbana. Vreau să vă spun că beneficiarii noștri se simt integrați în comunitate, se duc și își fac singuri, de două ori pe săptămână, cumpărăturile la magazinele din comună, se duc la biserică, avem sprijinul primarului Bebe Ivan și al primăriei din Băbana, al tuturor instituțiilor de aici. Și avem, desigur, și sprijinul ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, care deși nu a putut ajunge astăzi la evenimentul nostru, este mereu aproape de eforturile noastre și de acești oameni care au nevoie de atenție de specialitate și de deschiderea noastră, a oamenilor. Cred că datorită acestei echipe administrative, datorită oamenilor din jurul nostru, putem spune că avem servicii sociale la standarde mai înalte decât în multe țări europene și, cel mai important pentru noi, beneficiarii noștri sunt bine îngrijiți și fericiți” – Claudia Radu, șef Complex CSPD Băbana.

Loading

ACTUAL

O, ce veste… ! Primăria Curtea de Argeș anunță că va construi un WC public modern – VEZI UNDE

Publicat

in

După ani de zile de așteptări și promisiuni, administrația locală din Curtea de Argeș a anunțat că a inclus în bugetul pentru acest an fonduri pentru construcția unei toalete publice. Această decizie vine ca un răspuns la solicitările repetate ale cetățenilor, care au semnalat lipsa acută a unor astfel de facilități în oraș.

Noua toaletă publică va fi amplasată în spatele fostului cinematograf Unirea, o zonă centrală și frecventată de localnici și turiști. Primăria anunță că se va asigura că lucrările vor fi finalizate în cel mai scurt timp posibil.

Această veste va fi primită cu bucurie dar și cu scepticism de locuitorii orașului, care speră că, de această dată, promisiunile se vor concretiza. De-a lungul timpului, au existat numeroase anunțuri privind construcția de toalete publice, însă acestea nu s-au materializat.

„Sperăm că, de această dată, administrația locală se va ține de cuvânt”, a declarat un localnic. „Avem nevoie de toalete publice în oraș, mai ales în zonele frecventate de turiști.”

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Nivelul scăzut al apei lacului Vidraru stârnește îngrijorări, Hidroelectrica oferă explicații

Publicat

in

Lacul Vidraru, unul dintre cele mai importante lacuri de acumulare din România, a atras atenția publicului după ce imagini și videoclipuri cu nivelul scăzut al apei au circulat pe rețelele sociale. În acest context, Hidroelectrica a intervenit pentru a clarifica situația și a asigura populația că nu există motive de îngrijorare.

O situație normală pentru această perioadă a anului

Potrivit Hidroelectrica, lacul Vidraru se află în regim de exploatare normală, conform programului de iarnă stabilit cu Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) și Transelectrica. Nivelul scăzut al apei este un fenomen natural, care permite acumularea apei pentru viiturile de primăvară așteptate.

Compania a precizat că, la momentul actual, lacul este umplut în proporție de 58%, un nivel considerat normal pentru această perioadă a anului. Pentru a oferi o perspectivă comparativă, Hidroelectrica a menționat că în martie 2012, nivelul de umplere al lacului a fost de doar 45,77%.

Lucrările de reabilitare nu afectează nivelul apei

Hidroelectrica a subliniat că lucrările de reabilitare a hidrocentralei de la Vidraru, aflate în desfășurare, nu vor afecta nivelul apei din lac. Modernizarea hidrocentralei va crește puterea instalată și va îmbunătăți eficiența, contribuind la o gestionare mai bună a resurselor de apă și a producției de energie pe termen lung.

Compania a anunțat că raportările financiare și informațiile complete despre producția de energie vor fi publicate pe site-ul oficial al Hidroelectrica începând cu 26 martie 2025.

Pentru cei interesați de detalii despre lucrările de modernizare ale hidrocentralei Vidraru, Hidroelectrica pune la dispoziție rapoarte și proiecte de retehnologizare, care vizează îmbunătățirea infrastructurii pentru a răspunde cerințelor secolului 21.

Asigurări pentru populație

În ciuda nivelului scăzut al apei din lac, Hidroelectrica asigură că regimul de exploatare este unul optim și că nu există motive de îngrijorare pentru producția de energie sau pentru capacitatea lacului de a gestiona viiturile care urmează.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Bugetul Piteștiului pentru 2025, aprobat: priorități clare și dialog politic constructiv

Publicat

in

Consiliul Local Pitești a aprobat joi, 20 martie, bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului pentru anul 2025. Ședința a fost marcată de un dialog constructiv între partidele politice, iar bugetul a fost adoptat cu amendamente propuse de PNL și cu sprijinul USR.

Amendamente acceptate și respinse

Primarul Cristian Gentea (PSD) a acceptat câteva amendamente formulate de consilierii PNL, inclusiv cel referitor la studiul de fezabilitate pentru un nou pod peste râul Argeș. Alte amendamente au fost respinse, edilul oferind explicații pentru fiecare decizie.

USR susține bugetul pentru a evita blocajul administrativ

Consilierii USR, prin vocea lui Mihai Mihăilescu, au anunțat că vor vota bugetul, chiar dacă nu toate propunerile lor au fost acceptate. „Refuzul de a vota ar însemna un blocaj administrativ”, a declarat Mihai Mihăilescu, subliniind că USR va rămâne un partener critic și constructiv în implementarea bugetului.

Bugetul pe scurt

  • Bugetul total: 1.052.393 mii lei
  • Dezvoltare: 479.343 mii lei
  • Funcționare: 573.050 mii lei
  • Priorități: educație, protecția mediului, asistență socială

Adoptarea bugetului reprezintă un pas important pentru dezvoltarea Piteștiului în 2025. Dialogul politic constructiv și sprijinul larg pentru buget indică o dorință comună de a servi interesele cetățenilor.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Bugetul orașului Mioveni, votat în unanimitate: priorități clare, în ciuda constrângerilor financiare

Publicat

in

onsiliul Local Mioveni a aprobat joi seară, în unanimitate, bugetul orașului pentru anul 2025. Decizia vine în contextul unor constrângeri financiare semnificative, determinate de datoriile acumulate în mandatele anterioare.

„Votarea bugetului este un punct esențial. Proiectul de buget a fost elaborat de mine, împreună cu viceprimarul, direcția economică, serviciile de investiții, achiziții, fonduri europene, etc. și vreau să vă spun că sunt îndeplinite condițiile de transparență decizională”, a declarat primarul Costache la începutul ședinței.

Un buget adaptat realității financiare

Edilul a subliniat că bugetul a fost adaptat constrângerilor impuse de Guvern și a fost construit pe un deficit de 39 de milioane de lei, moștenit din 2023, la care se adaugă ratele neachitate în 2024 pentru Spitalul Orășenesc Mioveni și Sala Sporturilor.

Sprijin politic larg pentru buget

În ciuda dificultăților financiare, bugetul a beneficiat de un sprijin politic larg. Dan Hodoș, consilier PNL, a apreciat caracterul ambițios al bugetului și a acordat un vot de încredere. Sorin Fîlfănescu, de asemenea consilier PNL, a anunțat că grupul său politic va vota bugetul, cu amendamente privind demararea lucrărilor la un corp nou al Școlii „Iulia Zamfirescu”, amenajarea a două locuri de joacă și achiziția unor mașini Dacia 1300 și 1100 pentru diverse scopuri.

USR sprijină bugetul, deși propunerile sale nu au fost incluse

Chiar dacă propunerile lor nu au fost incluse în buget, consilierii USR au anunțat că vor vota bugetul, conștienți de constrângerile financiare existente.

Priorități pentru 2025

În ciuda limitărilor bugetare, administrația locală și-a propus să continue investițiile în infrastructură și să acceseze fonduri europene și guvernamentale pentru proiecte de dezvoltare.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

ACUM! Grav accident pe Autostrada A1

Publicat

in

Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe Autostrada A1, sensul către București, zona km 111, în care sunt implicate două vehicule.

Este vorba despre un accident rutier produs între un autoturism și un autocamion, în urma căruia autoturismul a lovit glisiera despărțitoare a autostrăzii.

Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Revenim cu detalii….

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Când se va circula pe ultimii kilometri de autostradă Pitești – Curtea de Argeș. ANUNȚUL OFICIAL

Publicat

in

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat joi că ultimii kilometri ai secțiunii 5 Curtea de Argeș – Pitești vor fi dați în circulație în luna mai. Amintim că anul trecut, din lotul de peste 31 kilometri din Autostrada Sibiu – Pitești, construit de WeBuild, a fost dat în trafic tronsonul de aproape 16 kilometri de la Pitești la Băiculești.

În mai se dă drumul de la Băiculesti la Curtea de Argeș”, a transmis joi ministrul Transporturilor, cu privire la secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș din Autostrada A1 Sibiu – Pitești.

Pe ultimii 15 km ai acestei secţiuni (Nod Băiculeşti – Curtea de Argeş) stadiul lucrărilor la partea de drum a ajuns la 95%. Aceştia se vor adăuga celor 15,77 km pe care s-a deschis circulaţia anul trecut, cu aproape 8 luni mai devreme faţă de termenul contractual”, a notat Pistol pe pagina de Facebook.

Constructorul italian WeBuild a deschis traficului în decembrie prima secțiune de aproape 16 kilometri din lotul Curtea de Argeș – Pitești (între Pitești și Băiculești) de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend