NATIONAL
VIDEO Care este stadiul lucrărilor de defrişare de pe Valea Oltului – CNAIR anunță măsuri pentru siguranța traficului
Publicat
acum 3 luniin
De
adminCNAIR anunţă, duminică seară, că, la 14 zile de la începerea lucrărilor de defrişare de pe Valea Oltului stadiul fizic a ajuns la 50%. Din cauza precipitaţiilor din ultimele 24 de ore au fost mobilizate echipe de intervenţie care să păstreze siguranţa traficului.
“A fost reluat traficul pe sectorul de drum Boiţa – Lazaret începând cu ora 20:00, conform programului! Este al doilea weekend consecutiv în care antreprenorul turc lucrează la defrişări şi la amenajarea drumurilor de acces pe versant”, a transmis, duminică seară, CNAIR.
Sursa citată a precizat că, în cele 14 zile de la începerea activităţilor, progresul fizic se apropie de 50%.
Siguranța circulației
”Noaptea trecută au fost precipitaţii abundente, iar echipele care se ocupă de siguranţa circulaţiei au fost mobilizate pentru a interveni urgent dacă situaţia o impune. Aceste măsuri fac parte din obligaţiile antreprenorului care trebuie să acţioneze astfel încât să fie evitată producerea unor evenimente periculoase pentru deplasarea pe DN7”, a menţionat compania.
CNAIR precizează că, pe măsură ce se vor finaliza lucrările pe sectoarele drumurilor de acces, echipele de alpiniştii specializaţi aduse de antreprenor vor continua curăţarea versantului de resturile rezultate – în special stânci şi trunchiuri de copac.
”Săptămâna viitoare constructorul se va concentra pe executarea ramificaţiilor drumurilor de acces la toate zonele în care se vor realiza forajele. Vor continua în paralel acţiunile curăţare a versantului, tăierea copacilor şi asigurarea drenajului apelor. Pe zonele de risc unde au fost finalizate drumurile tehnologice de pe versant şi pot ajunge pe partea carosabilă resturi vegetale sau anrocamente, antreprenorul montează parapete din beton”, a mai transmis compania.
Potrivit CNAIR, în cazul în care va exista riscul unor căderi de pietre, mase de pământ sau material lemnos pe carosabil, traficul rutier se va închide, iar echipele antreprenorului vor interveni pentru îndepărtarea acestora în cel mai scurt timp posibil.
”Ca urmare a operaţiunilor de defrişare în care sunt implicate şi utilaje grele, se menţine în continuare ridicat riscul de cădere pe carosabil a arborilor, rocilor şi maselor de pămant pe timpul zilei”, au mai transmis oficialii CNAIT.
Pe DN7, sectorul Boiţa – Lazaret, circulaţia se desfăşoară între orele 20.00 – 6.00 pentru toţi participanţii la traficul rutier, iar în intervalele orare 7.30 – 8.00 şi 16.30-17.00, doar pentru riverani.
Lucrările sunt reluate în fiecare zi la ora 6.00 până pe data de 9 august.
Poate vrei sa citesti
Forțele armate rusești au atacat Kievul pe mai multe flancuri: au fost mai multe valuri de lovituri
Francesco Bagnaia, de la Ducati, a câștigat Marele Premiu al Japoniei la MotoGP
Video Pictorul bărbaţilor, la Muzeul d’Orsay din Paris. Expoziție Gustave Caillebotte
VIDEO Diana Șoșoacă dă semnalul regrupării: ‘Niciodată să nu votați cu Simion, trădătorul neamului românesc’
Fost judecător CCR, ‘siderat’ de hotărârea în cazul Șoșoacă: ‘Nu ai voie să faci treaba asta. Este un joc politic’
Victorie chinuită pentru Inter Milano în etapa a 7-a din Serie A. Triplă semnată de Marcus Thuram
NATIONAL
Forțele armate rusești au atacat Kievul pe mai multe flancuri: au fost mai multe valuri de lovituri
Publicat
acum 2 minutein
6 octombrie 2024De
adminAtacurile aeriene ale Rusiei asupra Ucrainei au ținut jumătatea de est a țării în alertă de raid aerian timp de mai bine de cinci ore, a declarat armata ucraineană duminică dimineața, informează Reuters, potrivit Rador Radio România.
Moscova a lansat mai multe valuri de atacuri împotriva Kievului și a altor orașe.
Air raid alert again, in Kyiv city and many Ukraine regions. The reason is a Russian combined ballistic rocket and drone attack. pic.twitter.com/CCMEfwkmqk
— Kyrylo Loukerenko (@K_Loukerenko) October 6, 2024
„Inamicul și-a folosit din nou dronele împotriva Kievului azi-noapte!”, a spus Serhii Popko, șeful administrației militare din Kiev, în aplicația de mesagerie Telegram.
„Dronele rusești au vizat capitala Ucrainei în mai multe valuri și din direcții diferite”.
Toate armele aeriene au fost distruse de apărarea antiaeriană și, conform informațiilor preliminare, nu s-au raportat pagube sau răniți, a spus Popko.
Detalii privind amploarea atacului vor veni mai târziu în cursul zilei, a mai spus el.
NATIONAL
Francesco Bagnaia, de la Ducati, a câștigat Marele Premiu al Japoniei la MotoGP
Publicat
acum 6 minutein
6 octombrie 2024De
adminFrancesco Bagnaia (Ducati) s-a impus, duminică, la Marele Premiu al Japoniei la MotoGP, pe circuitul Motegi, în faţa liderului Campionatului Mondial, spaniolul Jorge Martin (Ducati Pramac), conform news.ro.
Pe locul trei la Motegi s-a clasat un alt spaniol, Marc Marquez (Ducati).
În clasamentul general, Bagnaia s-a apropiat la zece puncte de liderul Martin. Italianul are 382 puncte, iar spaniolul conduce cu 392 puncte.
Locul trei este ocupat de italianul Enea Bastianini (313 puncte).
NATIONAL
Video Pictorul bărbaţilor, la Muzeul d’Orsay din Paris. Expoziție Gustave Caillebotte
Publicat
acum 9 minutein
6 octombrie 2024De
adminPictorul bărbaţilor, la Muzeul d’Orsay din Paris. Expoziție Gustave Caillebotte. Gustave Caillebotte (1848-1894), căruia Muzeul d’Orsay îi dedică o expoziţie inedită, a pictat bărbaţi care rindeluiesc un parchet, ies din baie sau se plimbă prin ploaie, ca şi cum s-ar fi lăsat surprinşi de un prieten fotograf, conform news.ro.
Aproximativ 140 de lucrări şi documente, dintre care 65 de tablouri reprezentând „majoritatea capodoperelor sale”, precum şi o serie de desene şi studii pregătitoare sunt expuse de marţi până în 19 ianuarie, potrivit lui Paul Perrin, director al colecţiilor muzeului şi curator al expoziţiei, intitulată „Caillebotte, peindre les hommes”.
Expoziţia are la bază două lucrări emblematice ale lui Caillebotte: „Partie de bateau”, achiziţionată de Orsay în 2022, şi „Jeune homme a sa fenetre”, achiziţionată în 2021 de J. Paul Getty Museum din Los Angeles, partener al Muzeului d’Orsay alături de Art Institute of Chicago, care vor găzdui expoziţia în 2025.
Acesta prezintă doi bărbaţi, pictaţi cu „încadrarea genială care îl face pe Caillebotte atât de unic”, potrivit lui Perrin. Primul vâsleşte energic, cu mânecile suflecate, cu faţa spre „privitor”, care pare să stea în aceeaşi barcă. Al doilea observă acoperişurile Parisului de la fereastra sa, din spate, urmărit îndeaproape de pictor.
Expoziţia, prima consacrată pictorului la Orsay de la deschiderea sa în 1986, este construită cronologic, din anii 1870 până în 1894, în jurul acestor figuri masculine: fraţi, prieteni, sportivi cu care vâsleşte şi navighează, muncitori, trecători pe care îi întâlneşte în drumul său spre cafenea, lângă Gara Saint-Lazare sau pe Grands Boulevards.
Acestea reprezintă „două treimi din pictura sa de figuri, spre deosebire de Manet, Degas sau Renoir, pentru care modernitatea este mai degrabă întruchipată de figuri feminine” şi alcătuiesc „un fel de autoficţiune personală, o reflectare a propriei sale identităţi”, explică Perrin.
Printre capodoperele expuse se numără „Les Raboteurs de parquet” (1875), expus de obicei la Orsay, şi studiile sale pregătitoare, care arată măsura în care artistul a observat şi a lucrat la fiecare gest şi postură înainte de a-şi realiza pictura.
O altă bijuterie este versiunea din 1876 a tabloului „Le Pont de l’Europe”, care înfăţişează trecători şi un câine plimbându-se de-a lungul structurilor grele de fier şi a balustradelor de deasupra gării Saint-Lazare, precum şi versiunea din 1877, cu detaliu, care înfăţişează trei bărbaţi privind prin structurile metalice din care iese fumul unui tren.
“Rue de Paris, temps de pluie” (1877) şi faimoasele sale umbrele albastre domină scene de interior mai puţin cunoscute, cum ar fi unul dintre cei trei fraţi ai pictorului, în prim-plan, tăindu-şi carnea la un prânz în familie, sau un bărbat şi o femeie citind într-un salon, ale căror roluri par inversate.
“Boulevard vu d’en haut” (1880) şi “Un refuge, boulevard Haussmann” evocă perspective demne de drone.
Caillebotte a fost mult timp considerat, pe nedrept, „un pictor amator din cauza bogăţiei sale”, o avere de familie pe care a moştenit-o şi care i-a permis să susţină foarte puternic mişcarea impresionistă, ai cărei 150 de ani sunt marcaţi în acest an, cultivând în acelaşi timp şi alte pasiuni: navigaţia, filatelia şi horticultura, potrivit curatorului.
Una dintre cele mai uimitoare săli este dedicată nudităţii, ale cărei coduri sociale artistul le deconstruieşte: bărbaţii goi înlocuiesc scăldătorii tradiţionali şi nu au nimic în comun cu naiadele.
În „L’Homme au bain” (1884), un bărbat din spate, uşor aplecat în faţă, se şterge energic într-o postură neavantajoasă, în timp ce urme de apă pătrund pe podeaua băii.
“Este atât de radical, încât nici măcar Degas nu a făcut-o niciodată”, a declarat pentru AFP Gloria Groom, conservator şef al picturii şi sculpturii europene la Institutul de Artă din Chicago.
Deşi erotismul este evident, „nu există nicio dovadă că pictorul era homosexual”, potrivit lui Perrin. Caillebotte nu s-a căsătorit niciodată şi nu a avut copii. El a trăit cu o singură femeie, Charlotte Berthier.
În expoziţie, un „Nu au divan” înfăţişează o tânără întinzându-se pe un divan înflorat care apare şi în alte lucrări. Acoperindu-şi faţa cu un braţ, ea îşi îndoaie cu nonşalanţă un picior, părând să nu acorde atenţie privitorului.
Acest eveniment este organizat în anul în care se împlinesc 130 de ani de la moartea artistului (1894), care coincide şi cu data la care incredibila sa colecţie de picturi impresioniste a fost lăsată moştenire statului.
NATIONAL
VIDEO Diana Șoșoacă dă semnalul regrupării: ‘Niciodată să nu votați cu Simion, trădătorul neamului românesc’
Publicat
acum 14 minutein
6 octombrie 2024De
adminPreședința partidului SOS România, Diana Șoșoacă, pare hotărâtă să dea peste cap calculele după ce i s-a interzis candidatura la alegerile prezidențiale. În condițiile în care se presupune că electoratul ei se va reorienta spre George Simion, Șoșoacă lansează un apel total contrar.
„Niciodată să nu votați cu Simion, trădătorul neamului românesc, cel mai mare trădător al neamului. Niciodată! Dacă vreți ceva, salvați-vă țara, nu stați în case, nu stați pe TikTok, nu stați pe Facebook. Se vede foarte clar că nu mai avem democrație, nici măcar nu mai avem România”, a afirmat Șoșoacă, după hotărârea CCR.
Curtea Constituțională a României a admis sâmbătă contestațiile împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Hotărârea CCR este definitivă, în acest moment Diana Șoșoacă fiind exclusă din cursa prezidențială.
Dacă electoratul suveranist al lui Șoșoacă s-ar reorienta spre George Simion, liderul AUR ar avea mai multe șanse să intre în turul 2 al alegerilor prezidențiale, alături de Marcel Ciolacu, în dauna lui Nicolae Ciucă.
NATIONAL
Fost judecător CCR, ‘siderat’ de hotărârea în cazul Șoșoacă: ‘Nu ai voie să faci treaba asta. Este un joc politic’
Publicat
acum 38 de minutein
6 octombrie 2024De
adminPetre Lăzăroiu, fost judecător la Curtea Constituțională, critică în termeni duri hotărârea Curții de a invalida candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Acesta consideră că la mijloc este un joc politic în care Curtea nu avea voie să intre, dacă într-adevăr hotărârea a fost luată în considerarea pozițiilor publice ale candidatei.
„Indiferent care ar fi motivele, ele nu trebuie să existe. Deci eu sunt siderat că judecătorii Curții au intrat într-un joc politic, adică indiferent ce dovezi ar fi, dreptul unui cetățean de a candida la președenția României este sacru. Nici nu discut, că se vorbește, că a trădat, că e omul rușilor, nu există așa ceva. Asta înseamnă că lor probabil le este teamă de Șoșoacă, adică politicienilor, pentru că nu se explică. Că vorbește mult, că vorbește prost, e problema dumneaei, dar lăsați-i pe români până la urmă să aleagă, să hotărască. Dar românii să știți că sunt oameni deștepți, inteligenți, și știu să aprecieze. Pe mine mă uluiește această decizie, vă spun cinstit.
Nu pot să îmi imaginez ce ar putea scrie judecătorii în motivație. Domnule, indiferent ce vorbește omul, cât vorbește, nu ai voie să faci treaba asta. Este un joc politic. Nu ai voie să intri în jocul politic. A, dacă era o instanță care spunea că o condamnăm pentru asta și asta, da, înțelegeam, dar doar pentru niște chestii care se vehiculează în spațiul public… Decizia nu se mai poate întoarce, din păcate este definitivă, răul deja s-a produs, un om a fost scos din cursa prezidențială pentru că CCR a intrat în jocul politic, ceea ce este de nepermis”, a declarat Petre Lăzăroriu la Antena 3 CNN.
Curtea Constituțională a României a admis sâmbătă contestațiile împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Hotărârea CCR este definitivă, în acest moment Diana Șoșoacă fiind exclusă din cursa prezidențială.
NATIONAL
Victorie chinuită pentru Inter Milano în etapa a 7-a din Serie A. Triplă semnată de Marcus Thuram
Publicat
acum 38 de minutein
6 octombrie 2024De
adminVictorie chinuită pentru Inter Milano cu AC Torino. Tripla semnată de Marcus Thuram a adus cele trei puncte gazdelor, scor 3-2 în etapa a 7-a din Serie A, conform Agerpres.
Pe Stadio “Giuseppe Meazza”, tripla lui Marcus Thuram (25, 35, 60) a adus cele trei puncte gazdelor, oaspeţii punctând prin Duvan Zapata (36) şi Nikola Vlasic (86, penalty). Torino a terminat partida cu un jucător mai puţin pe teren după ce Guillermo Maripan a văzut cartonaşul roşu în minutul 20. Cu 14 puncte, Inter este momentan pe locul 2 în clasament, Torino fiind pe locul 6, cu 11 puncte.
Atalanta a zdrobit, în faţa propriilor suporteri, cu 5-1, pe Genoa. Hat-trick-ul lui Mateo Retegui (24, 50, 74, penalty), Ederson (60) şi Marten de Roon (80) au adus victoria echipei din Bergamo, care acum ocupă locul 9 în clasament cu 10 puncte. Golul de onoare al genovezilor, locul 18 în clasament cu 5 puncte, a fost reuşit de Jeff Ekhator (83). Golul lui Jordan Zemura (75) pentru gazde a fost singurul înscris în partida dintre Udinese şi Lecce. Portarii români Răzvan Sava (Udinese), respectiv Alexandru Borbei (Lecce) s-au aflat pe banca de rezerve a echipelor lor. Udinese este deocamdată pe locul 3, cu 13 puncte, iar Lecce este pe 17, cu 5 puncte.
Aşa cum se ştie, vineri, în primele două meciuri ale etapei, Napoli a învins pe Como cu 3-1, iar Verona s-a impus cu 2-1 în faţa Veneziei.
Etapa va continua cu meciurile programate duminică, derby-ul fiind partida dintre Fiorentina şi AC Milan, de duminică seara.
Forțele armate rusești au atacat Kievul pe mai multe flancuri: au fost mai multe valuri de lovituri
Francesco Bagnaia, de la Ducati, a câștigat Marele Premiu al Japoniei la MotoGP
Video Pictorul bărbaţilor, la Muzeul d’Orsay din Paris. Expoziție Gustave Caillebotte
VIDEO Diana Șoșoacă dă semnalul regrupării: ‘Niciodată să nu votați cu Simion, trădătorul neamului românesc’
Fost judecător CCR, ‘siderat’ de hotărârea în cazul Șoșoacă: ‘Nu ai voie să faci treaba asta. Este un joc politic’
Se înființează o funcție importantă și bine plătită în Primăria Curtea de Argeș – CINE VA FI NOUL ȘEF NUMIT DE PRIMAR?
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
VIDEO | Accident mortal în Argeș – Fata de 15 ani și șoferul de 22 ani au murit pe loc
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
Atac armat de tip execuție în una dintre țările considerate cele mai sigure: Trei persoane au murit
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
Pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de...
VIDEO | Accident mortal în Argeș – Fata de 15 ani și șoferul de 22 ani au murit pe loc
Un grav accident a avut loc azi noapte pe DJ 702G, in comuna Rătești. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii...
ARGEȘ | Bărbat de 56 ani găsit împușcat
În seara zilei de 2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic...
VEȘTI BUNE! Au “bubuit” salariile in Argeș! Salariul mediu brut a ajuns la 1800 Euro – Un argeșean ia 1000 euro în mână
Salariile din Argeș, în creștere semnificativă, dar încă sub media națională potrivit datelor oficiale O veste bună pentru angajații din...
Curtea de Argeș
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
Acțiune în forță la Curtea de Arges , miercuri seara, a mascaților într-un dosar care vizeaza traficul de droguri de...
ACUM! TIR răsturnat la Ciofrângeni pe DN 73 C
Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 73 C, în localitatea Ciofrângeni, unde un...
Femeie din Sălătrucu bătută crunt de concubin – A FOST ARESTAT!
În ziua de 30 septembrie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost...
Poliția din Domnești, capturi de lemne fără acte – Bărbați din Mălureni și Domnești prinși in trafic
Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domnești au depistat un bărbat de 44 de ani, din Mălureni, care conducea...
Bărbat din Sălătrucu prins cu lemne fără acte – LE TRANSPORTA CU O MAȘINĂ FĂRĂ ITP și ASIGURARE
Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveniau depistat un bărbat de 26 de ani, din Sălătrucu, care conducea o...
Mioveni
Bucuria constructorilor! Magazinul Leroy Merlin din Pitesti se deschide săptămâna viitoare – VEZI DETALII și PROGRAM
Lantul de magazine de bricolaj Leroy Merlin, al doilea jucator de pe piata de bricolaj din Romania, cu o retea...
PRO ARGEŞ TV – O nouă televiziune pentru argeșeni a primit undă verde de la CNA
Consiliul Național al Audiovizualului a adus o veste bună pentru telespectatorii din Argeș, aprobând în ședința de ier, în unanimitate,...
DSV a făcut prăpăd! Zeci de amenzi și zeci de tone de alimente retrase din magazinele din Argeș
Inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au efectuat 154 controale în cursul lunii august...
ARGEȘ | Tineri, reținuți de polițiști pentru falsificarea și folosirea de adeverințe medicale false
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, în dimineața zilei de 05 septembrie a.c., au pus în aplicare un...
Câmpulung
ARGEȘ – Pensionar de 93 ani accidentat grav de un șofer neatent
Un grav accident rutier în care un pieton a fost acroșat a avut loc in această după amiază în localitatea...
TIR răsturnat într-o prăpastie în Argeș
În urmă cu puțin timp pompierii argeșeni au fost anunțați prin 112 despre un accident între n care un cap...
ARGEȘ | Un bărbat de 38 ani și-a snopit mama în bătaie, în plină stradă
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În Trend
- ACTUALacum 7 zile
Se înființează o funcție importantă și bine plătită în Primăria Curtea de Argeș – CINE VA FI NOUL ȘEF NUMIT DE PRIMAR?
- ACTUALacum 3 zile
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Tărăboi la Curtea de Argeș – Tineri bicicliști au vandalizat coșuri de gunoi
- ACTUALacum 2 săptămâni
Curtea de Argeș în haos rutier total! Primăria, Poliția unde sunteți? FESTIVAL DE ÎNJURĂTURI LA ADRESA PSD
- ACTUALacum o zi
VIDEO | Accident mortal în Argeș – Fata de 15 ani și șoferul de 22 ani au murit pe loc
- ACTUALacum 2 săptămâni
TIR răsturnat într-o prăpastie în Argeș
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO – Bărbat surprins abandonând doi câini în centrul Curții de Argeș
- ACTUALacum o săptămână
Condamnare record: un dezvoltător imobiliar a primit 865 de ani de închisoare, după devastatorul cutremur din Turcia