Stai conectat...

NATIONAL

VIDEO Călin Georgescu: Sistemul vrea să înceapă Al Treilea Război Mondial. Așa vor să-l oprească pe Trump

Publicat

la

Prezidențiabilul Călin Georgescu susține că oligarhii de la nivel mondial își doresc să bage NATO în război pentru a-și acoperi faptele de corupție comise în ultimii ani. Totodată, scopul celui de-al Treilea Război Mondial va fi să-l acopere pe Donald Trump și politicile pe care acesta le pregătește.

Întrebat dacă ar fi de acord cu acordarea a 5% din PIB pentru apărare: ”Nici gând așa ceva! Nici nu trebuie să ne gândim la așa ceva!

Asta a spus Mark Rutte, să creștem de la 2% la 5% și să tăiem de la pensii, de la sănătate. Eu vreau să le transmit acestor ipocriți că nu putem accepta așa ceva. Eu vreau să vă spun că și în campania electorală, eu eram singurul care vorbea despre pace. Toți voiau să vorbească despre război.

Dacă continuăm așa, ei, ca să-l acopere și să-l împiedice pe președintele Donald Trump, ei vor să implice România în război. Sistemul oligarhic mondial vrea să-l implice pe Trump în război.

La Ramstein în Germania a fost întâlnirea între Zelenski și NATO, pentru că vor să implice NATO în război (…) Ei o spun: trebuie să ne pregătim pentru Al Treilea Război Mondial. Băieții ăștia, ca să-și acopere corupția și ceea ce au făcut până acum, ei vor să intrăm într-un nou război mondial.

Sunt 2 curente de gândire: una este NATO, alta este UE. Un lucru este cert: noi vom merge pentru pace. Cu mine președinte nu se va mișca niciun fir de păr de pe capul unui român, dar în momentul în care știu că este un război în centrul Europei, eu voi face tot ce pot să opresc asta.

De ce vor ei război? Ei vor război pentru că acesta se finanțează, aici sunt banii și se acoperă corupția, iar după război nu mai rămâne nimic.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Forțele armate iraniene, mesaj tranșant pentru SUA: ‘Până la înfrângerea completă a duşmanilor din regiune, nu vom ceda’

Publicat

la

Autor

Forţele armate iraniene au declarat duminica aceasta că nu vor ceda în faţa Statelor Unite până când nu vor obţine „înfrângerea completă” a acestora, cu 24 de ore înainte de expirarea termenului limită de 60 de zile stabilit în memorandumul de înţelegere semnat între Teheran şi Washington în iunie pentru negocierea unui acord final de pace, informează EFE, potrivit Agerpres.

Amenințarea Iranului: ‘Nu vom ceda în fața SUA’

„Până la înfrângerea completă a duşmanilor americano-sionişti din regiune, la restabilirea drepturilor eroicei naţiuni iraniene şi la capitularea inamicului, nu vom ceda în faţa Statelor Unite”, a transmis Statul Major General al Forţelor Armate Iraniene într-un comunicat emis cu ocazia aniversării întoarcerii prizonierilor din războiul Iran-Irak (1980-1988), potrivit agenţiei de ştiri Tasnim.

Organismul militar a afirmat că îşi va menţine poziţia în apărarea „cererilor legitime” şi a „restaurării drepturilor” poporului iranian şi a liderului său suprem, Mojtaba Khamenei, fără a specifica care sunt aceste cereri.

Iranul a „îngenuncheat” SUA

Statul Major General a susţinut că forţele iraniene care se confruntă cu „cea mai bine echipată armată din lume”, referindu-se la Statele Unite, au reuşit să-i îngenuncheze pe liderii acesteia.

Iranul şi Statele Unite au semnat un memorandum de înţelegere la 17 iunie, care stipula încetarea imediată a operaţiunilor militare dintre cele două părţi şi stabilea un termen limită de 60 de zile pentru negocierea unui acord de pace final.

Tensiuni SUA – Iran

Cu toate acestea, ostilităţile dintre Iran şi Statele Unite au fost reluate pe 7 iulie, după ce Washingtonul a acuzat Teheranul că a atacat nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz, urmate de noi atacuri aeriene americane împotriva sudului Iranului.

De atunci, ambele părţi s-au acuzat reciproc de încălcarea memorandumului.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Rodri, în recuperare și aproape de Barcelona: mijlocașul lui City lipsește din lotul pentru Community Shield

Publicat

la

Autor

Mijlocaşul spaniol Rodri Hernandez, jucătorul echipei engleze de fotbal Manchester City, nu a fost inclus în lotul pentru meciul din Community Shield, Supercupa Angliei, împotriva echipei Arsenal, programat duminică pe Principality Stadium din Cardiff, relatează EFE, citat de Agerpres.

Rodri, care este pe cale să se transfere la Barcelona, după ce a autorizat clubul să negocieze cu City, a suferit o operaţie la spate în urmă cu câteva săptămâni, la revenirea de la Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic şi Canada, unde a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.

Fotbalistul născut la Madrid se află încă în perioada de recuperare, astfel că era de aşteptat să nu prindă nici măcar un loc pe banca de rezerve la meciul cu „Tunarii”, care marchează începutul sezonului în Anglia.

Se preconizează că City şi Barcelona vor ajunge la un acord în zilele următoare în privinţa lui Rodri, care a sosit la Manchester joia trecută pentru a se alătura lotului lui City, după victoria de la Cupa Mondială şi vacanţa ulterioară.

Conform presei, FC Barcelona a înaintat o nouă ofertă, cuprinsă între 60 şi 80 milioane de euro, suma solicitată de Manchester City, după ce clubul englez respinsese anterior două propuneri de aproximativ 50, respectiv 60 de milioane de euro.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Călin Georgescu, în vizită la Mănăstirea Brâncoveni. AUR a publicat imaginile. „Țara se ridică prin oamenii săi!”

Publicat

la

Călin Georgescu a participat duminică la manifestările religioase organizate la Mănăstirea Brâncoveni, cu ocazia hramului lăcașului de cult. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a mers la mănăstire împreună cu soția sa, Cristela, potrivit Gandul. Cei doi au fost întâmpinați de mai mulți susținători, iar imagini de la eveniment au fost publicate ulterior pe rețelele de socializare de către AUR.

Citește și: Călin Georgescu, mesaj la 425 de ani de la uciderea lui Mihai Viteazul: „La fel ca atunci, și astăzi, aceleași interese imperiale, reprezentate acum de globaliștii anticreștini, se tem de românii uniți”

Postarea partidului este însoțită de mesajul: „Țara se ridică prin oamenii săi! Alături de români, la fiecare pas! ”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Primele imagini cu momentul în care drona a fost doborâtă la Galați de un F-18 spaniol. „Pare să fie rusească”

Publicat

la

Drona doborâtă în Galați de avioane F-18 spaniole „pare să fie rusească”, a declarat duminică Martin O’Donnell, purtător de cuvânt al comandamentului militar al NATO, citat de Reuters.

Comandamentul Aerian al NATO a publicat duminică, 16 august, imagini cu momentul în care drona care a pătruns în spațiul aerian românesc a fost doborâtă de avioane de vânătoare F-18 spaniole.

„Două avioane de vânătoare F-18 spaniole, aflate în misiune de consolidare a apărării aeriene în România, au fost ridicate de la sol în această dimineață și au doborât o dronă în spațiul aerian românesc.

Avioanele F-18 fac parte dintr-un contingent mai amplu al Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole. Acestea au ajuns la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu la începutul lunii”, transmite Comandamentul Aerian al NATO pe X.

Citește și: Noi detalii despre drona doborâtă la Galați. Ministerul Apărării din Republica Moldova susține că drona tip Shahed 138 a venit dinspre Ucraina şi a zburat timp de 18 minute deasupra R. Moldova

NATO amintește că șapte avioane de vânătoare F-18, trei elicoptere NH-90 pentru combaterea dronelor, un avion A400M pentru realimentare în aer și aproximativ 200 de militari spanioli sunt staționați la Kogălniceanu.

„Operațiunea a fost coordonată prin Centrul Combinat de Operațiuni Aeriene al NATO de la Torrejón, Spania.

Citește și: Alertă pe Litoral, în Portul Tomis, după ce o dronă a fost observată în apa mării. Alertă și în Eforie Nord

Odată cu trecerea de la misiunile de Poliție Aeriană la cele de Apărare Aeriană, NATO poate răspunde acum mai flexibil unei game mai largi de amenințări, utilizând o abordare stratificată, de 360 de grade, în toate domeniile operaționale.”

Drona a pătruns în spațiul aerian al României, dinspre Republica Moldova, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 15-16 august. Avioanele de luptă au doborât aparatul, care s-a prăbușit în apropiere de Galați.

Între timp, autoritățile au găsit un fragment din proiectilul care a doborât drona.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Madonna își sărbătorește ziua de naștere în Corfu, în una dintre cele mai frumoase insule ale Greciei. „Regina muzicii pop” a mers cu elicopterul la Meteora

Publicat

la

Madonna își sărbătorește ziua de naștere în Corfu, în una dintre cele mai frumoase insule ale Greciei. Artista a ajuns în Grecia cu un avion privat și s-a cazat într-o vilă de lux situată în extremitatea nordică a insulei. Proprietatea beneficiază de acces privat la mare și de un port propriu, iar pentru deplasările pe apele Mării Ionice ar fi fost pus la dispoziția artistei și un iaht.

Cântăreața împlinește duminică, 16 august, 68 de ani și, potrivit publicației elene, urmează să marcheze aniversarea în compania familiei și a prietenilor.

Citește și: Emily Burghelea a dezvăluit motivul pentru care a decis să se mute în Spania cu familia: „Noi am venit pentru copii și bineînțeles că a fost ideea mea”

În timpul vacanței în Grecia, Madonna a mers cu un elicopter privat la Meteora, unul dintre cele mai cunoscute complexe monahale din Grecia și obiectiv inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Vizita, organizată prin intermediul unei agenții locale, i-a oferit artistei posibilitatea de a face un tur privat al Mănăstirii Varlaam.

Mănăstirea poartă numele sihastrului Varlaam, care s-a stabilit pentru prima dată pe stânca abruptă în jurul anului 1350, în timp ce actuala comunitate monahală a fost înființată oficial la începutul secolului al XVI-lea.

În timpul vizitei private, Madonna a avut o întâlnire îndelungată cu starețul mănăstirii, părintele Benedict, în vârstă de 49 de ani, căruia i-a cerut sfaturi spirituale și i-a adresat întrebări despre tradițiile ortodoxe.

Citește și: Eva Zaharescu, vacanță cu iubitul medic mult mai în vârstă. Fiica Andreei Berecleanu a apărut alături de partenerul ei, apoi imaginile au dispărut

Născută la 16 august 1958, Madonna a devenit în anii ’80 una dintre figurile definitorii ale muzicii pop internaționale, construindu-și ulterior o carieră care s-a întins pe mai mult de patru decenii.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Un bărbat a murit după ce a căzut într-o râpă, pe un traseu din Munţii Făgăraş

Publicat

la

Tragedie în Munţii Făgăraş. Un bărbat a murit după ce a căzut într-o râpă.

”Astăzi, 16 august, poliţiştii şi salvamontiştii din Argeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe un traseu montan din judeţul Argeş, în munţii Făgăraş, o persoană aflată în drumeţie ar fi căzut într-o râpă. În urma căderii, persoana ar fi suferit leziuni, în urma cărora a survenit decesul, trupul neînsufleţit urmând a fi extras cu sprijinul reprezentanţilor Salvamont Argeş şi al unui elicopter”, anunţă IPJ Argeş.

Citește și: Două fete de 10 şi 11 ani, aflate pe o trotinetă electrică, rănite după ce au intrat într-o maşină

Din primele cercetări, efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş a rezultat că persoana în cauză, un bărbat de 55 de ani, din Târgu Mureş, ar fi căzut accidental într-o râpă, în timpul unei drumeţii.

”Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş. Totodată, în cauză va fi dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, informează IPJ Argeş.

Tot duminică, un elicopter SMURD a intervenit pentru trolierea a patru persoane conştiente, dar epuizate, aflate în zona muntelui Moraru, din Buşteni.

Citește și: Alertă pe Litoral, în Portul Tomis, după ce o dronă a fost observată în apa mării. Alertă și în Eforie Nord

Apelul de urgenţă a venit duminică noapte la ora 2.00. Fiind bine echipaţi şi neavând afecţiuni medicale grave, aceştia au fost sfătuiţi să rămână într-o zonă sigură, până dimineaţa.

Elicopterul venit de la POA Braşov a preluat doi salvatori montani de la Baza Salvamont Prahova Cota 1400, care i-au scos prin troliere, pe cei patru.

La Cota 1400 au fost mobilizate mai multe ambulanţe, în caz de necesitate.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend