Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Veste de la instanță pentru Alfred Bulai, chiar în prima zi a anului universitar

Publicat

in

Judecătoria Sectorului 1 din București a decis marți, chiar în ziua deschiderii anului universitar, prelungirea arestului la domiciliu pentru Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA. Hotărârea a fost luată de la cererea procurorilor.

Bulai se adresase instanței cu o solicitare privind permisiunea de a părăsi domiciliul pentru un control medical, însă cererea sa a fost respinsă. De asemenea el ceruse să i se permită să comunice cu martora Benga Corina-Ioana, însă și această solicitare a fost respinsă  de instanță.

Alfred Bulai este plasat în arest la domiciliu la cererea magistraților de la Tribunalul București după ce a contestat măsura arestului  preventiv și a fost internat în spital în urma unui infarct, pe 12 septembrie.

Acuzațiile procurorilor în dosarul lui Alfred Bulai

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 urmează să ceară arestarea preventivă pentru 30 de zile a sociologului Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, în dosarul privind folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală, a anunţat Daniel Nedela, prim procurorul unităţii de parchet.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la împrejurarea că sociologul Alfred Bulai, profesor și analist politic, ar fi pretins favoruri de natură sexuală unor studente din cadrul S.N.S.P.A. – Școala de Studii Politice și Administrative – organele de cercetare penală din cadrul D.G.P.M.B. Secția 2 Poliție au dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, faptă prevăzută de art. 299 alin. (1) C.pen.. Ulterior, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au extins cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută de art. 219 alin. (1) și (2) lit. a) C.pen.

În cursul zilei de 20.08.2024, după obținerea autorizărilor legale de la judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței competente, au fost puse în executare mandate de percheziție domiciliară la sediile S.N.S.P.A. și la Centrul Internațional de Conferințe Batiștei – „Hotel S.N.S.P.A.”.

În cursul zilei de 04.09.2024, după obținerea autorizărilor legale de la judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței competente, au fost puse în executare mandate de percheziție domiciliară la locuința persoanei bunuite de comiterea faptelor, precum și la domiciliul altor persoane fizice.

La data de 04.09.2024, după aducerea la cunoștință a calității procesuale, precum și a drepturilor și obligațiilor prevăzute de legea procesual-penală, față de suspect s-a dispus măsura preventivă a reținerii.

La data de 05.09.2024, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, fiind reținută următoarea situație de fapt:

i) La data de 04.07.2022, în timp ce se aflau în camera în care era cazat inculpatul, în contextul sesiunii individuale de feedback din ultima zi a stagiului de practică efectuat în com. Sadova, jud. Suceava, prin exercitarea de presiuni psihice, umilirea și prin impunerea unei anume conduite privind viața sa sexuală, profitând totodată de poziția de autoritate decurgând din relația cadru didactic – student, a constrâns-o moral pe persoana vătămată să suporte un act de natură sexuală prin aceea că a determinat-o să se dezbrace de tricou, în vederea obținerii satisfacției sexuale;

ii) În perioada 29.06.2023 – 09.07.2023, în cadrul stagiului de practică efectuat în com. Albac, jud. Alba, aflându-se singuri în camera unde inculpatul era cazat, în contextul ședinței individuale de feedback, profitând de poziția de autoritate asupra persoanei vătămate decurgând din relația cadru didactic – student, a pretins din partea acesteia, în mod indirect, prin sugestii sexuale conotative, în vederea obținerii satisfacției sexuale, favoruri de natură sexuală, respectiv ca persoana vătămată să se dezbrace de tricou și sutien în fața sa;

iii) În perioada 29.06.2023 – 09.07.2023, în cadrul stagiului de practică efectuat în com. Albac, jud. Alba, prin constrângere morală și, totodată, profitând de poziția de autoritate pe care o avea asupra acesteia în baza relației cadru didactic – student, în vederea obținerii satisfacției sexuale, a comis împotriva persoanei vătămate acte de natură sexuală materializate în îmbrățișări, încercarea de a o săruta cu forța precum și atingeri cu tentă sexuală la nivelul spatelui, umerilor și picioarelor;

iv) În perioada decembrie 2023 – mai 2024, profitând de poziția de autoritate asupra persoanei vătămate decurgând din relația cadru didactic – student, a pretins din partea acesteia, în mod indirect și repetat, prin sugestii sexuale conotative, favoruri de natură sexuală, respectiv să întrețină relații sexuale.

Faptele mai sus descrise realizează conținutul infracțiunilor de i) agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) și (2) lit. a) C.pen. cu aplic. art. 3 C.pen., ii) folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, prev. de art. 299 alin. (2) C.pen. cu aplic. art. 3 C.pen., iii) agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) și (2) lit. a) C.pen. cu aplic. art. 3 C.pen. și iv) folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, prev. de art. 299 alin. (2) și (3) C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen”, se arată în comunicatul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Loading

NATIONAL

Scandal în familia lui Elon Musk după victoria lui Trump: Fiica transgender a miliardarului vrea să fugă din SUA

Publicat

in

Fiica transgender a miliardarului Elon Musk, Vivian Jenna Wilson, a declarat că vrea să părăsească SUA după ce Donald Trump, republicanul conservator și opozant al ideologiei “woke”, a câștigat alegerile prezidențiale, conform agenției EFE, informează Agerpres.

Elon Musk, magnat în domeniul tehnologiilor şi deţinător al reţelei de socializare X (fosta Twitter), l-a susţinut pe Donald Trump în campania electorală şi ar urma să primească o responsabilitate în viitoarea administraţie republicană.

“Lucrul de care m-am temut de mult timp s-a confirmat ieri (la alegerile prezidenţiale). Nu mai văd un viitor pentru mine în SUA”, a scris Wilson pe contul său de pe Threads, reţeaua de socializare creată de Meta pentru a concura cu cea a lui Musk.

Fiica lui Elon Musk a rupt orice legătură cu tatăl său

În timp ce Trump ar putea fi doar trecător, întrucât va fi doar patru ani la putere, “aceia care au votat cu bună ştiinţă pentru el nu vor dispărea deodată”, şi-a motivat dorinţa Wilson, în vârstă de 20 de ani şi care a rupt anterior orice legătură cu tatăl său.

După ce în anul 2022 şi-a schimbat identitatea de gen şi numele, din cel masculin din naştere Xavier Musk în cel feminin Vivian Jenna Wilson, a declarat atunci:”Nu mai vreau să am nicio legătură cu tatăl meu biologic, în nicio manieră şi sub nicio formă”.

Xavier Musk este unul dintre cei cinci copii pe care Elon Musk îi are cu fosta sa soţie Justine Wilson, iar după ce şi-a schimbat identitatea de gen a preluat numele mamei sale.

Chestiunea trans-sexualităţii a fost una din temele sociale predilecte abordate în campania electorală de republicani, care au promis că vor combate ideologia progresistă “woke” susţinută de către democraţi şi au denunţat “excesele” acesteia, cum ar fi prenumele neutre, toaletele unisex sau prezenţa unor sportivi transgender în competiţii feminine.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Curtea Constituţională a decis că articole din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii sunt neconstituţionale

Publicat

in

Curtea Constituţională decide că este neconstituţională prevederea legală conform căreia doar prefectul poate ataca în instanţă, în urma controlului făcut de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), autorizaţiile de construire sau de desfiinţare a unor construcţii emise cu încălcarea legii, scrie news.ro.

Judecătorii constituţionali constată, de asemenea, că este contrară Legii fundamentale prevederea conform căreia, odată cu atacarea în instanţă a autorizaţiei, nu se suspendă lucrările. În prezent, legea prevede că suspendarea lucrărilor se face doar dacă prefectul solicită acest lucru.

Curtea Constituţională a României a decis, joi, că două articole din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii sunt neconstituţionale, fiind vorba despre articole care se referă la atacarea în instanţă a autorizaţiilor de construire sau de desfiinţare a unor construcţii şi la suspendarea lucrărilor despre care există suspiciunea că se realizează în baza unor autorizaţii emise ilegal.

Astfel, judecătorii constituţionali au admis excepţia de neconstituţionalitate şi au constatat că este neconstituţional art.12 alin.(1) din Legea nr.50/1991 care prevede că autorizaţiile de construire sau de desfiinţare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanţele de contencios administrativ, potrivit legii, ca urmare a introducerii acţiunii de către prefect, în urma activităţii de control a Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC).

”În esenţă, Curtea a constatat că, în redactarea în prezent în vigoare, dispoziţiile art.12 alin.(1) din Legea nr.50/1991 restrâng sfera titularilor dreptului la acţiune în anularea autorizaţiilor de construire/desfiinţare, menţionându-l doar pe prefect ca unic titular, ceea ce contravine art.52 alin.(1) raportat la art.21 alin.(1) din Constituţie, sub aspectul dreptului constituţional al oricărei persoanei vătămate printr-un act administrativ de a se adresa justiţiei pentru apărarea dreptului sau interesului său legitim”, este argumentul adus de CCR.

Totodată, a fost declarat neconstituţional şi alineatul 2 al aceluiaşi articol de lege, care prevede că, odată cu atacarea în instanţă a unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare a unor construcţii, lucrările se suspendă doar dacă prefectul solicită suspendarea acestora.

Concret, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă la art.12 alin.(2) din Legea nr.50/1991 care prevedea că ”odată cu introducerea acţiunii se pot solicita instanţei judecătoreşti suspendarea autorizaţiei de construire sau desfiinţare şi oprirea executării lucrărilor, până la soluţionarea pe fond a cauzei”.

”Întrucât dispoziţiile art.12 alin.(2) din aceeaşi lege prevăd caracterul facultativ al suspendării executării actului administrativ atacat de prefect, acestea încalcă art.123 alin.(5) din Constituţie, care conferă efect suspensiv de drept acţiunii exercitate de prefect în virtutea dreptului său de tutelă administrativă”, a argumentat CCR.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Cea mai valoroasă expoziție din istoria României a fost deschisă la Biblioteca Academiei Române

Publicat

in

Inginerul Constantin Orghidan a fost comemorat joi la Academia Română. „A fost legat prin mii de fire de Academia Română. El e omagiat astăzi la îndeplinirea a 150 de ani de la naștere și a 80 de ani de la moarte, zicem moarte din obișnuință, fiindcă Orghidan trăiește prin lucrarea lui”, a subliniat Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Evenimentul comemorativ, desfășurat în Aula Academiei Române, a fost moderat de prof. ing. Nicolae Noica, directorul general al Bibliotecii Academiei Române. Acesta a fost urmat de inaugurarea festivă a expoziției permanente dedicată colecției „Orghidan” de la Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, scrie basilica.ro.

În discursul rostit la manifestarea comemorativă, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a amintit mai multe detalii biografice despre Constantin Orghidan.

„El a dezvoltat infrastructura de căi ferate a României în așa măsură încât, fiind încă tânăr, a primit Ordinul Coroana Române înainte de Primul Război Mondial. A ajutat în asemenea măsură dotarea Armatei României în marele război și aprovizionarea ei cu echipamente americane încât a mai primit o medalie. A dezvoltat industria metalurgică românească, a prezidat Camera de Comerț și Industrie a României și multe altele. Opera sa majoră pentru posteritatea științifică este însă colecția numismatică unică, pe care a constituit-o din pasiune, dar cu pricepere de specialist”, a spus Pop.

Inginerul a donat prin testament colecția sa de numismatică de aproape 10.000 de piese Academiei Române.

Generozitatea este lumina sufletelor mari

Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

Preasfinția Sa a citit mesajul Părintelui Patriarh: „Această manifestare, organizată cu solemnitate și demnitate de Academia Română, ne ajută să înțelegem că celebrarea marilor simboluri și valori ale neamului românesc este o datorie permanentă a tuturor, mai ales într-o vreme când instituții importante din societatea românească nu mai cultivă gesturi comemorative naţionale. Graţie importantei contribuții pe care Constantin Orghidan a avut-o în crearea unui adevărat tezaur, Academia Română este în prezent, prin Cabinetul de Numismatică din cadrul Bibliotecii Academiei Române, deținătoarea uneia dintre cele mai spectaculoase și reprezentative colecții numismatice din lume.Contribuția marelui inginer și numismat Constantin C. Orghidan trebuie mai mult cunoscută şi prețuită, fiind un îndemn la o mai bună cunoaștere a culturii și identității noastre româneşti. Felicităm pe Domnul prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și Directorul General al Bibliotecii Academiei Române, precum și pe organizatorii acestor acestui eveniment cultural deosebit!”, a subliniat Părintele Patriarh în mesajul transmis.

La manifestarea comemorativă a participat și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a rostit o alocuțiune, intitulată „Inginerul numismat Constantin Orghidan, ctitor și binefăcător în Banat”.

De asemenea, dr. Emanuel Petac de la Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române a prezentat momente din activitatea de numismat a ing. Constantin Orghidan și piese valoroase ale colecției.

Constantin Orghidan

Născut în Bucu­rești, în ziua de 22 iunie 1874, fiu al lui Constantin R. Orghidan și al Eufrosinei Orghidan, provenea dintr-o veche familie de negustori brașoveni aromâni, implicați în lupta pentru afirmare a națiunii române în Transilvania și ulterior în modernizarea industrială a vechiului regat al României.

A fost decorat la 9 mai 1911 de regele Carol I cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler pentru meritele sale în dezvoltarea căilor ferate din România. Totodată, pentru impresionanta sa activitate, Constantin Orghidan a fost decorat de regele Ferdinand I cu Ordinul „Steaua României” în grad de Ofițer (1922), apoi cu același Ordin în grad de Comandor (1923), iar ulterior cu Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Ofițer (1926).

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

FOTO Monumentele istorice din București intră în reparații capitale: 306 edificii vor fi reabilitate

Publicat

in

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat joi lansarea licitației pentru servicii care vizează intervenții de urgență la 306 monumente din București.

Primarul general a anunțat lansarea în SEAP, prin Centrul de Cultură Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, licitația pentru servicii care vizează intervenții de urgență la monumente de for public.

Astfel, 306 monumente, dintre care 93 sunt clasate ca fiind istorice, vor fi conservate și reabilitate, prin curățare, spălare, îndepărtare de grafitti, reconstrucție, vopsire și tencuire.

Printre acestea se numără Eroii Patriei, Eroii Aerului, Dinicu Golescu, Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, Alexandru Ioan Cuza, Alexandru Sahia.

Lucrările vor fi împărțite în două loturi: pentru monumentele neclasate ca istorice și pentru cele istorice.

Ofertele pot fi depuse până în 2 decembrie, la ora 15.00.

”Am lansat în SEAP, prin Centrul de Cultură Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, licitația pentru servicii care vizează intervenții de urgență la monumente de for public.

Astfel, o serie de monumente din București vor fi conservate și reabilitate, prin curățare, spălare, îndepărtare de grafitti, reconstrucție, vopsire și tencuire. Este vorba despre 306 monumente, dintre care 93 sunt clasate ca fiind istorice.

Printre monumentele care au nevoie de intervenții se numără Eroii Patriei, Eroii Aerului, Dinicu Golescu, Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, Alexandru Ioan Cuza, Alexandru Sahia.

Lucrările vor fi împărțite în două loturi – pentru monumentele neclasate ca istorice și pentru cele istorice.

Ofertele trebuie depuse până pe 2 decembrie, la ora 15:00”, este mesajul publicat de Nicușor Dan.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Suedia reintroduce controlul la frontieră: MAE avertizează cetățenii români

Publicat

in

Suedia a decis reintroducerea controlului la frontiera internă în perioada 12 noiembrie 2024 – 11 mai 2025. MAE le recomandă cetățenilor români să aibă asupra lor un act de identitate valid, scrie Mediafax.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că autoritățile suedeze vor reintroduce controlul la frontiera internă între 12 noiembrie 2024 și 11 mai 2025.

În acest context, cetățenii români care tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Suediei sunt sfătuiți să dețină un act de identitate valabil (pașaport sau carte de identitate națională) pe durata călătoriei.

Pentru asistență consulară, cetățenii români pot contacta Ambasada României la Stockholm la numărul de telefon +468205674, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS).

În caz de urgență, există și un număr de telefon dedicat: +46 722 511453, pus la dispoziție de misiunea diplomatică a României în Suedia.

MAE recomandă, de asemenea, consultarea site-urilor oficiale ale ambasadei și ale Ministerului Afacerilor Externe pentru informații suplimentare.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

„Aceste fake news-uri ne-au cauzat multe probleme”. Cum a îngreunat dezinformarea operațiunile de salvare din inundațiile devastatoare din Spania

Publicat

in

Mai multe explicații mincinoase despre inundațiile din Spania și mesaje false care au pretins a fi trimise de autorități au dus la publicarea de știri false despre evenimentele devastatoare, în special pe rețelele de socializare, conform AFP și Agerpres.

Ploile torențiale, cele mai multe în regiunea Valenciei, au dus la inundații în care au murit aproximativ 220 de persoane. În acest context, mesajele mincinoase s-au confundat cu cele oficiale, provocând panica oamenilor. Din același motiv, acțiunile de salvare ale pompierilor și polițiștilor au fost îngreunate. 

O fotografie a unui pompier care „plângea” după ce a ieşit din parcarea subterană a unui centru comercial a provocat panica exagerată a oamenilor. Ei credeau că în parcare sunt mai multe victime, care nu au putut fi salvate de indundații.

„O informaţie falsă a fost transmisă, care afirma că existau numeroase cadavre. Nu era adevărat”, a dat asigurări directorul Poliţiei naţionale spaniole. El a precizat că niciun cadavru nu a fost găsit în parcare. 

Autorul fotografiei care a devenit virală pe internet, a declarat că acesta nu plângea, ci era doar obosit.

Informațiile false au pus oamenii în pericol

În mediul online, a fost distribuit un aviz de evacuare a locuitorilor de pe malurile a două râuri din Valencia. Autorităţile spaniole au cerut localnicilor să se îndepărteze de acele cursuri de apă în seara zilei de 29 octombrie, însă nu le-au cerut niciodată să evacueze zona. Documentul a fost un fals.

Totuși, astfel de mesaje creează panică în rândul locuitorilor, făcându-i să îşi pună vieţile în pericol atunci când îşi părăsesc „în mod dezordonat” locuinţele, conform echipelor de sprijin operaţional virtual, citate de AFP. 

O altă dezinformare care a fost distribuită pe social-media a fost un număr de telefon la care oamenii să sune dacă nu primeau răspunsuri pe linia oficială a serviciilor de urgenţă. Mulți oameni care aveau nevoie de ajutor de urgență au apelat la numărul fals. 

„Aceste fake news-uri ne-au cauzat multe probleme”, a spus şeful pompierilor din regiunea Valencia, Jose Miguel Basset. „S-a vorbit despre evacuări, despre revărsări, despre ruptura unor baraje. Nimic din toate acestea nu erau adevărate şi asta a îngreunat cu mult activitatea echipelor de urgenţă”, a adăugat el.

Ce a cauzat inundațiile

Dezinformarea s-a concentrat pe căutarea vinovaţilor, alimentată de furia și teama oamenilor. O știre falsă care a înconjurat Spania a fost despre distrugerea barajelor de guvernul lui Pedro Sanchez. În această situație, premierul a fost acuzat că a agravat tragediile provocate de inundații.

În realitate, niciun mare baraj nu a fost distrus în ultimii ani în Spania. 

Mulți utilizatori ai rețelelor de socializare au răspândit și conspirații, care susțineau că indundațiile sunt generate de „o geoinginerie climatică”, adică printr-o metodă de manipulare a climei.

Totuși, potrivit reţelei „World Weather Attribution”, care studiază fenomenele meteorologice extreme, ploile care au lovit Spania luna trecută au fost cu 12% mai abundente şi de două ori mai probabile în cazul în care clima planetei noastre nu s-ar fi încălzit.

„Schimbările climatice ucid, suntem pe cale să vedem acest lucru”, a subliniat prim-ministrul Pedro Sanchez, criticând „discursurile iresponsabile” din social-media.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend