NATIONAL
Valea Oltului: Lucrările au ajuns la 80% pe sectorul de drum Boiţa – Lazare
Publicat
acum o lunăin
De
adminCompania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că lucrările au ajuns la 80% pe sectorul de drum Boiţa – Lazare iar de luni se intră în ultima săptămână în care DN7 (Valea Oltului) este închis în zonă, conform News.ro.
”A fost reluat traficul pe sectorul de drum Boiţa – Lazaret începând cu ora 20:00, conform programului!. Lucrările au ajuns la 80% iar de mâine se intră în ultima săptămână în care DN7 este închis pe sectorul Boiţa – Lazaret. Antreprenorul turc a muncit într-un ritm susţinut, ceea ce permite redeschiderea circulaţiei pe data de 9 august, aşa cum s-a stabilit de la început”, a scris CNAIR într-o postare pe Facebook.
Compania precizează că constructorul continuă execuţia lucrărilor de stabilizare a drumurilor tehnologice şi de curăţare a versantului de anrocamente şi de resturi rezultate din defrişări.
”Ca urmare a operaţiunilor în care sunt implicate şi utilaje grele, se menţine în continuare ridicat riscul de cădere pe carosabil a arborilor, rocilor şi maselor de pămant pe timpul zilei. Echipele care se ocupă de siguranţa circulaţiei sunt la rândul lor mobilizate pentru a interveni urgent dacă situaţia o impune. Acolo unde există pericolul căderii de pe versant a unor anrocamente, arbori sau rădăcini de copaci pe partea carosabilă, antreprenorul a montat parapete din beton. În cazul în care, pe timpul nopţii, vor apărea situaţii de risc traficul rutier se va închide, iar echipele antreprenorului vor interveni în cel mai scurt timp posibil”, arată CNAIR.
Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere mai menţionează că aceste măsuri fac parte din obligaţiile antreprenorului care trebuie să acţioneze astfel încât să fie evitată producerea unor evenimente periculoase pentru deplasarea pe DN7.
”Reamintim că pe DN7 (sectorul Boiţa – Lazaret) circulaţia se desfăşoară între orele 20.00 – 6.00 pentru toţi participanţii la traficul rutier, iar în intervalele orare 7.30 – 8.00 şi 16.30 – 17.00, doar pentru riverani. Lucrările sunt reluate în fiecare zi la ora 6.00 până pe data de 9 august”, arată CNAIR în postare.
Poate vrei sa citesti
Nadia Comăneci, după scandalul de la sol, de la JO: Sper să se găsească o soluţie astfel încât cele trei gimnaste să primească o medalie
Festival cu acces gratuit în Constanța: prima ediție a Orizont Sonor aduce podcast, radio şi creaţie sonoră
VIDEO Bărbatul care a murit în accidentul de la Vadu Moldovei era un celebru pilot de raliu
FOTO Atac în Marea Neagră – Navă civilă ucraineană cu grâu lovită de o rachetă rusească. Zelenski solicită reacții internaționale
Jurnalista Gabriela Călitescu răspunde la acuzațiile CNA: ‘Le consider complet nefondate’
Purtătorul de cuvânt al PSD, replică usturătoare pentru Geoană – Cunoștințe și experiență de la Sorin Ovidiu Vîntu
NATIONAL
Nadia Comăneci, după scandalul de la sol, de la JO: Sper să se găsească o soluţie astfel încât cele trei gimnaste să primească o medalie
Publicat
acum 3 minutein
12 septembrie 2024De
adminNadia Comăneci, prezentă joi la Adunarea Generală a COSR, a declarat că speră să se găsească o soluţie astfel încât cele trei gimnaste, Sabrina Voinea, Ana Maria Bărbosu şi Jordan Chiles, să primească o medalie după concursul de la sol, de la Jocurile Olimpice.
“Nu pot să spun prea multe pentru că este un proces în derulare la Tribunalul suprem vizavi de Sabrina Voinea şi călcatul- ‘necălcatul’ din covorul din finala de la sol. Nu ştim dacă încă americanii au depus sau probabil vor depune până la sfârşitul zilei de 13 septembrie. Nu vreau să dau multe declaraţii, să nu stric ceva. Sunt anumite erori făcute care au surprins pe toată lumea acolo la arbitraj. Noi suntem sportivi, însă şi lumea mai greşeşte. Eu văd această întâmplare care trebuie să devină constructivă, să vedem ce putem face ca să putem evita astfel de lucruri la viitoarele Jocuri Olimpice. Nu este normal ca toate cele trei gimnaste să sufere. Nu sunt un oficial în această situaţie să spun ce trebuie să se facă. Dar dacă aş fi fost, aş fi găsit o metodologie în care sănătătate mentală primează. Lucrurile s-au întâmplat într-un haos, sper să se găsească o soluţie astfel încât fiecare dintre cele trei gimnaste să primească câte o medalie. Sper ca până la urmă se va găsi o soluţie, astfel încât cele trei gimnaste să primească câte o medalie”, a declarat Comăneci
Comăneci a precizat că discută cu Ana Maria Bărbosu şi Sabrina Voinea. “Suntem amice, ne trimitem mesaje. Eu încerc să fiu corectă vizavi de sport şi faţă de aceste fete care au lucrat foarte mult şi care trebuie să se înţeleagă că trebuie să fie respectate pentru munca pe care au făcut-o. Rămânem în jurul gimnasticii, pentru că asta ştim. Mă bucur că am putut să fiu alături de fete, să le motivez şi să le inspir la această ediţie a Jocurilor Olimpice şi sper că rezultatele lor şi munca pe care au avut-o şi au dăruit-o în aceşti ani să motiveze generaţiile care vin”, a mai spus Nadia Comâneci.
La 26 august, Federaţia Română de Gimnastică (FRG) anunţă că Tribunalul Suprem Elveţian (TSE) a confirmat primirea recursului formulat de către FRG şi Sabrina Maneca Voinea împotriva hotărârii pronunţate de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne privind concursul de sol de la Jocurile Olimpice
Sabrina Voinea solicită acordarea a trei medalii de bronz pentru finala de la sol, pentru ea, Ana Bărbosu şi Jordan Chiles.
La 10 august, FR Gimnastică a anunţat că TAS a decis că Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, iar Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4. TAS a admis doar contestaţia gimnastei Ana Maria Bărbosu, nu şi a Sabrinei Voinea. Ambele contestaţii au fost depus de FRG împotriva FIG şi a Donatellei Sacchi, preşedintele Comitetului tehnic feminin şi preşedintele Superior Jury, care a judecat toate contestaţiile depuse în timpul concursului.
Decizia TAS din 10 august, după audieri maraton de peste 8 ore în care partea română a propus inclusiv ca toate cele trei sportive să primească medalia de bronz, a fost ratificată de forul internaţional de gimnastică (FIG), cu informarea Comitetului Olimpic Internaţional (CIO)
Conform deciziei TAS, clasamentul primelor 5 locuri este următorul: 1. Rebeca Andrade (Brazilia) – nota 14.166, 2. Simone Biles (SUA) – 14.133, 3. Ana Maria Bărbosu (România) – 13.700, 4. Sabrina Voinea (România) – 13.700 şi 5. Jordan Chiles (SUA) – 13.666 (nota dinaintea contestaţiei admise de arbitre).
NATIONAL
Festival cu acces gratuit în Constanța: prima ediție a Orizont Sonor aduce podcast, radio şi creaţie sonoră
Publicat
acum 3 minutein
12 septembrie 2024De
adminPrima ediţie a Orizont Sonor, festival de podcast, radio şi creaţie sonoră, va avea loc la Constanţa, în perioada 19-21 septembrie, în organizarea Institutului Francez din România, evenimentul fiind un proiect inovator, fără precedent în ţara noastră, conform Agerpres. Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este liberă.
“În anul centenarului său, Institutul Francez din România organizează între 19-21 septembrie, la Constanţa, Orizont Sonor – un proiect interdisciplinar inovator, fără precedent în România, organizat în cooperare cu Longueur d’Ondes (Franţa) – unul dintre cele mai mari festivaluri de radio şi sunet din lume, şi SEMI SILENT (România) – platformă de podcast dedicată creaţiei sonore, creaţiei radiofonice şi înregistrărilor audio”, se arată într-un comunicat al Institutului Francez din România transmis joi.
Partenerii festivalului, Longueur d’Ondes (Franţa), unul dintre cele mai mari festivaluri de radio şi sunet din lume, şi-au exprimat entuziasmul de a împărtăşi experienţa într-un astfel de proiect.
“Fondat în 2002, Longueur d’ondes continuă să promoveze, să educe şi să formeze, contribuind în acelaşi timp la structurarea ecosistemului radio şi de podcast, aflat în schimbare rapidă. Ne propunem să împărtăşim experienţa noastră dobândită de-a lungul celor două decenii şi să cooperăm cu partenerii din Franţa şi din străinătate care doresc să sprijine creaţia de sunet emergentă şi să dezvolte proiecte provocatoare, cum este cazul Orizont Sonor. Orizont Sonor este o iniţiativă fără precedent care ar putea dezvolta noi reţele pentru autorii de creaţii sonore şi podcasturi din România şi din jurul Mării Negre, iar Longueur d’ondes este încântat să ia parte la ea”, au declarat partenerii Festivalului, citaţi în comunicatul de presă.
Programul festivalului
Prima zi a festivalului, 19 septembrie, va fi dedicată industriei, temelor şi mizei din zona de radio şi creaţie sonoră.
“Un prim panel despre podcastul documentar din jurul Mării Negre va avea loc în colaborare cu One World România şi Balkan Documentary Center (în cadrul programului media Balkan Watchers) alături de Sophio Chkheidze, producător de podcast şi film din Georgia şi Arnaud Contreras, jurnalist de radio francez care a relatat din Georgia. Un focus pe Atelierele Orizont Sonor va fi susţinut de co-organizatorii lor: Anamaria Pravicencu (SEMI SILENT), Ilinca Stihi (Radio România – Grand Prix Nova) şi Cosmin Bârzan (Radio Comunitaria), în prezenţa participanţilor, ocazie cu care vor fi ascultate podcasturile şi creaţiile produse de participanţi în cadrul acestor ateliere. Ziua va fi încheiată de o discuţie asupra perspectivelor europene în creaţia de sunet şi producţiilor radio în era podcastului digital cu profesioniştii Anamaria Pravicencu (SEMI SILENT), Justine Perez (producător francez de podcast şi film), Alexandre Plank (regizor de radio şi fondator Making Waves) şi Hanna Klimpe (din Germania, profesor la HAW, specialist în reţelele sociale)”, se menţionează în comunicatul Institutului Francez din România.
De-a lungul celorlalte două zile de festival, 20 şi 21 septembrie, vor avea loc o serie de evenimente şi activităţi diverse.
Sunt programate sesiuni de ascultare imersivă a unor documentare franceze, în prezenţa realizatorilor şi producătorilor lor, iar discuţiile încrucişate împreună cu ascultarea de fragmente din creaţii sonore şi radio vor aborda diverse subiecte.
“Un focus pe aspiraţiile tinerei generaţii din Georgia cu Salome Asatiani (jurnalist radio şi producător de podcast), Arnaud Contreras şi Hanna Klimpe. Un alt focus va aduce în lumină asupra naraţiunilor ucrainene prin arte sonore şi documentare radio în timp de conflict, alături de Anna Kravets (artist sonor), Alexandre Plank şi Ioana Pelehatăi (editor şi manager cultural la Scena 9). Un alt moment se va concentra asupra provocărilor de mediu asupra Mării Neagre în prezenţa lui Marine Leduc (jurnalist francez, corespondent în România), Marian Paiu (ONG Mare Nostrum) şi Alexandru Berbecariu (cercetător la Bucureşti şi Universitatea Aix-Marseille)”, arată sursa citată.
De la festival nu va lipsi nici sportul, Anamaria Pravicencu urmând să prezinte producţiile din proiectul său “Sonic Sports” alături de Stephane Marin, artist sonor francez.
Emisiuni radio speciale vor fi transmise în direct de la faţa locului, din locaţiile festivalului, cu acces gratuit pentru public.
“RFI România îi va întâmpina pe oaspeţii francezi ai festivalului pentru o emisiune specială Zebra, Radio Constanţa va găzdui o emisiune cu tinerii studenţi constănţeni, iar Black Rhino Radio va găzdui o emisiune despre emisia muzicală de radio în România din epoca post 1989 cu jurnalistul Paul Breazu şi invitaţii săi”, se mai menţionează în comunicat.
Pe parcursul festivalului, alte instalaţii sonore imersive vor fi amenajate în aer liber, iar în timpul sesiunilor de ascultare, podcasturile şi creaţiile sonore vor fi subtitrate în română şi engleză.
NATIONAL
VIDEO Bărbatul care a murit în accidentul de la Vadu Moldovei era un celebru pilot de raliu
Publicat
acum 5 minutein
12 septembrie 2024De
adminTanarul de 28 ani care si-a pierdut viata in accidentul produs de un sofer din Pascani era pilot de off road. Andrei Piedemonte era directorul de traseu al etapei de la Putna din cadrul Campionatului National de off road.
Barbatul a murit nevinovat dupa ce conducatorul auto al unui autotren, a franat brusc, a derapat si a intrat pe contrasens in autoturismul condus de Andrei Piedemonte. Federatia Romana de Automobilism a transmis condoleante familiei.
În urma producerii accidentului produs la Vadu Moldovei a rezutat decesul conducătorului autoturismului și vătămarea corporală a două pasagere din mașina condusă de catre acesta, respectiv o femeie de 42 de ani si tanara de 20 ani, ambele din municipiul București.
Mai multe detalii despre accident găsiți AICI
Șoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, ulterior fiind condus la unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii evenimentului rutier și a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă
NATIONAL
FOTO Atac în Marea Neagră – Navă civilă ucraineană cu grâu lovită de o rachetă rusească. Zelenski solicită reacții internaționale
Publicat
acum 17 minutein
12 septembrie 2024De
adminO navă civilă obişnuită, care avea o încărcătură de grâu destinată Egiptului, a fost lovită de o rachetă rusească imediat ce a părăsit apele teritoriale ucrainene, a anunţat joi preşedintele Volodimir Zelenski, care precizează că aşteaptă „cu interes” reacţiile internaţionale, potrivit news.ro.
Russian missile against a wheat cargo bound for Egypt. Tonight, Russia launched a strike on an ordinary civilian vessel in the Black Sea right after it left Ukrainian territorial waters. Fortunately, there were no casualties, according to preliminary reports.
Ukraine is one of… pic.twitter.com/nNCqNDVfJV— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) September 12, 2024
Conform primelor informaţii, nu există, din fericire, victime, a declarat Volodimir Zelenski într-un mesaj postat pe X.
“Vom continua să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne proteja porturile, Marea Neagră şi pentru a furniza alimente pe piaţa mondială. Aceasta este o prioritate reală pentru Ucraina – protejarea vieţilor, şi ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare ţară”, arată Zelenski. „Grâul şi securitatea alimentară nu ar trebui să fie niciodată o ţintă pentru rachete”, spune preşedintele ucrainean.
„Aşteptăm cu interes răspunsul lumii”, a menţionat Zelenski.
„Ucraina este unul dintre principalii contributori mondiali la securitatea alimentară. Stabilitatea internă şi mijloacele de subzistenţă a zeci de ţări din diferite părţi ale lumii depind de funcţionarea normală şi neîntreruptă a coridorului nostru de export alimentar. (…) Livrările noastre de alimente către ţările din Africa şi Orientul Mijlociu sunt esenţiale”, afirmă Zelenski în postarea de pe X.
Російська ракета проти вантажу пшениці для Єгипту. Сьогоднішній удар у Чорному морі – по звичайному цивільному судну одразу після виходу з українських територіальних вод. За попередніми даними, на щастя, обійшлося без людських втрат.
Україна є одним із ключових глобальних… pic.twitter.com/UlNWOfShIe
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) September 12, 2024
Rusia s-a retras anul trecut dintr-un acord mediat de Turcia şi ONU prin care se stabilise un coridor pe Marea Neagră pentru transportul în siguranţă al cerealelor ucrainene, care puteau pleca din trei porturi de la Marea Neagră. După ce Moscova a ieşit din acord, motivând că cererile proprii pentru transportul de îngrăşăminte şi plăţile aferente nu au fost satisfăcute, Ucraina şi-a stabilit propriul coridor de siguranţă pentru transport, care trece inclusiv prin apele teritoriale ale României.
NATIONAL
Jurnalista Gabriela Călitescu răspunde la acuzațiile CNA: ‘Le consider complet nefondate’
Publicat
acum 19 minutein
12 septembrie 2024De
adminJurnalista de la Nașul Tv Gabriela Călitescu răspunde la acuzațiile aduse în cadrul ședinței CNA de astăzi.
- Context: Gabriela Călitescu a fost sancționată cu 25.000 lei, după ce în cadrul emisiunii „Să vorbim despre tine”, din 12 aprilie 2024, avându-l invitat pe istoricul Florin Șandru, de la Academia Română, au comparat economia din perioada vechiului regim cu cea de azi.
„Astăzi, am fost audiată de Consiliul Național al Audiovizualului în legătură cu emisiunea „Să Vorbim Despre tine”, realizată pe 12 aprilie 2024, invitat DR istoric Florin Șandru, în această emisiune am discutat despre dezvoltarea economiei României înainte de 1989.
În urma acestei audieri, am fost acuzată de promovarea comunismului și dezinformare istorică, acuzații pe care le consider complet nefondate.
Doresc să subliniez că scopul emisiunii a fost să analizez aspectele economice din perioada respectivă, nu să aduc elogii comunismului sau lui Nicolae Ceaușescu.
În acest context, vreau să aduc câteva clarificări bazate pe surse istorice:
1. Dezvoltarea industrială: Conform „Istoriei economice a României” de Nicolae Iorga, perioada socialistă a fost marcată de progrese semnificative în dezvoltarea sectorului industrial, cu o creștere constantă a producției de bunuri de capital și a infrastructurii.
2. Creșterea PIB-ului: „Evoluția economiei românești” de Constantin Gane evidențiază că, deși existau dificultăți, România a cunoscut o creștere accelerată a PIB-ului în perioada respectivă, comparabilă cu alte țări din blocul estic.
3. Proiecte majore de infrastructură: Așa cum menționează „România în perioada comunistă” de Daniel Buda, marile proiecte de infrastructură, cum ar fi canalul Dunăre-Marea Neagră, au avut un impact semnificativ asupra economiei naționale.
4. Proiectele agricole și industriale: „Agricultura și industria în România socialistă” de Andrei Păunescu subliniază că strategiile economice din perioada respectivă au vizat modernizarea agriculturii și dezvoltarea industriei, pentru a asigura autosuficiența economică.
Îmi reafirm angajamentul de a prezenta o analiză obiectivă și bazată pe faptele istorice, fără a promova ideologii politice.
Voi continua să aduc în discuție aspecte economice relevante și să contribui la un dialog informat și echilibrat de fiecare dată bazat pe documente”, scrie jurnalista pe Facebook.
NATIONAL
Purtătorul de cuvânt al PSD, replică usturătoare pentru Geoană – Cunoștințe și experiență de la Sorin Ovidiu Vîntu
Publicat
acum 27 de minutein
12 septembrie 2024De
adminSenatorul Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, reacționează după ce Mircea Geoană l-a făcut corigent pe Marcel Ciolacu. Romașcanu afirmă că dorința de învăța continuu este una legitimă, iar în vreme ce premierul învață de la Mugur Isărescu, Geoană ar avea parte de cunoștințe de la fostul mogul Sorin Ovidiu Vîntu.
„Domnul Mircea Geoană, după o fulgerătoare carieră de aproape președinte și ceva urări de sănătate adresate Regelui Mihai, găsește timp și pentru mici reflecții pe seama declarației dlui Ciolacu privind continua pregătire în domeniul economic.
Este firească, totuși, pentru cineva care nu știe totul, dorința de dezvoltare personală. Această dorință sigur o are și Mircea Geoană, diferența stă în cel care furnizează cunoștințele și experiența:
– Mugur Isărescu în cazul lui Marcel Ciolacu
– SO Vântu în cazul lui Mircea Geoană
Cam atât pe tema aceasta”, scrie Romașcanu pe Facebook.
Declarația lui Geoană
Candidatul la prezidenţiale Mircea Geoană a declarat, miercuri, că nu vrea să fie în situaţia, cum recunoştea alt candidat, că are nevoie să ia meditaţii la economie, meditaţii la limba engleză şi mâine, poimâine la politică externă, arătând că pe vremuri, când erai corigent la mai multe materii, rămâneai repetent. Declarația vine ca un „atac voalat” la adresa lui Marcel Ciolacu, care a anunțat cu o zi în urmă că face meditații la engleză.
„Nu vreau să fiu în situaţia în care, cum recunoştea un alt candidat, ieri, că are nevoie să ia meditaţii la economie, meditaţii la limba engleză, mâine, poimâine, meditaţii la politica externă. Că dacă eşti corigent la mai multe materii, eu ştiu că pe vremuri, când erai corigent la mai multe materii, rămâneai şi repetent. Eu voi fi un preşedinte sută la sută activ şi implicat din prima zi până în ultima zi de mandat”, a spus Mircea Geoană la Ştirile Pro TV.
Replica lui Ciolacu
„Îmi cer scuze, n-am fost repetent. Cred că a exagerat. Asta e părerea mea, cred că a exagerat. E cazul să vadă… eu îi urez succes. Dacă vrea, eu îi reamintesc și ce a făcut în PSD, și cu ce grupuri mafiote a vrut să fie președintele României, nu am nicio reținere. Dar până atunci, părerea mea… să-și vadă de treaba lui”, a declarat Marcel Ciolacu, joi.
Nadia Comăneci, după scandalul de la sol, de la JO: Sper să se găsească o soluţie astfel încât cele trei gimnaste să primească o medalie
Festival cu acces gratuit în Constanța: prima ediție a Orizont Sonor aduce podcast, radio şi creaţie sonoră
VIDEO Bărbatul care a murit în accidentul de la Vadu Moldovei era un celebru pilot de raliu
FOTO Atac în Marea Neagră – Navă civilă ucraineană cu grâu lovită de o rachetă rusească. Zelenski solicită reacții internaționale
Jurnalista Gabriela Călitescu răspunde la acuzațiile CNA: ‘Le consider complet nefondate’
Doliu în presa din România: Un cunoscut jurnalist a murit. ‘Era personaj mare, mare și super deștept’
ANUNȚ DECES!
VIDEO, ACUM ! Accident groaznic la Tigveni
ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – Soț și soție la spital în stare gravă
ATENȚIE! Sâmbătă se închide complet Transfăgărășanul între Cetatea Poienari și Bâlea Lac
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
VIDEO – ARGEȘEAN ARESTAT PENTRU TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției...
ARGEȘ | Tineri, reținuți de polițiști pentru falsificarea și folosirea de adeverințe medicale false
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, în dimineața zilei de 05 septembrie a.c., au pus în aplicare un...
ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – Soț și soție la spital în stare gravă
Un grav accident rutier în care un autoturism a intrat într-un cap de pod s-a produs în această dimineață în...
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu Consiliul Județean – Prefectul Predescu: “Am adus o fărâmă de normalitate!”
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu CJ Argeș, a stabilit azi Tribunalul Specializat Argeș. Procesul vizează anularea unui act emis...
Curtea de Argeș
ANUNȚ DECES!
Echipa Ziarului PROFIT și Klanar Imobiliare este alaturi de Iulian Uță în aceste momente de tristețe și doliu generate de...
VIDEO, ACUM ! Accident groaznic la Tigveni
Un grav accident rutier în care sunt implicate două autoturisme, produs pe DN 73C, pe dealul Momaia din Tigveni. Paramedicii...
ATENȚIE! Sâmbătă se închide complet Transfăgărășanul între Cetatea Poienari și Bâlea Lac
Sâmbătă, 07 septembrie 2024, în intervalul orar 07.00 – 18.00 circulația rutieră va fi închisă, pentru toate categoriile de autovehicule,...
VIDEO, ACUM! Incendiu devastator la Zigoneni, lângă PETROM Curtea de Argeș
Un violent incendiu a izbucnit cu putin timp in urma într-o gospodărie din comuna Băiculesti, satul Zigoneni. Din primele informații,...
Primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș
Până la sfârșitul lunii septembrie primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și...
Mioveni
ISU Argeș angajează personal – 30 pompieri și 6 șoferi VEZI DETALII
Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș scoate la concurs un număr de 36 de posturi cu încadrare directă...
ATENȚE! Se prelungesc restricțiile de circulație pe roate drumurile din Argeș, din cauza caniculei
Restricțiile de circulație pe perioada codului roșu de caniculă vor fi impuse în continuare luni, 15 iulie, și marți, 16...
ARGEȘUL PÂRJOLIT! Incendii de vegetație la Valea Danului, Cepari și alte 6 localități
Pe parcursul zilei de ieri, pompierii argeşeni, în unele cazuri alături de cetățeni şi Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență,...
Alertă Cod Roșu de Caniculă în tot județul Argeș – avertisment fără precedent de la ANM
Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de COD PORTOCALIU și COD ROȘU, valabile și în județul nostru, pentru zilele...
Câmpulung
VIDEO Elena Lasconi, interviu cu Mihai Gâdea: A ciocnit o prună cu vedeta Antenei 3 și i-a prezentat cățelușa Hermesina. „România e super pregătită pentru un președinte femeie”
„Mi-aș dori să fiu președintele care unește și sunt sigură că pot să fac asta. Sunt sigură, uită-te la mine”,...
NU RATA! Poliția Argeș face angajări! Se caută ajutor de șef de post la Valea Iașului și alte 8 comune, secretare și ingrijitori
Începând cu data de 19 august a.c., s-a dat startul înscrierilor pentru concursurile în vederea ocupării unor posturi în Inspectoratului...
DE NERATAT! ISU Argeș angajează pompieri și șoferi – Zeci de posturi disponibile pentru Pitești, Curtea de Argeș și Câmpulung
I.S.U. Argeș angajează 30 de posturi soldați profesioniști (servanți) și 6 șoferi profesionisti pentru unitatile de pompieri din Pitești, Curtea...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
La un pas de tragedie în Curtea de Arges! Șoferul camionului spune că din cauza bumperelor i-au căzut lemnele pe carosabil
- ACTUALacum 2 săptămâni
ACUM! Moarte șocantă la Curtea de Argeș – Bărbat prăbușit pe terasa unui magazin din Noapteș – POLIȚIA LA FAȚA LOCULUI
- ACTUALacum o săptămână
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu Consiliul Județean – Prefectul Predescu: “Am adus o fărâmă de normalitate!”
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO, ACUM! Incendiu devastator la Zigoneni, lângă PETROM Curtea de Argeș
- NATIONALacum 5 zile
Doliu în presa din România: Un cunoscut jurnalist a murit. ‘Era personaj mare, mare și super deștept’
- ACTUALacum o săptămână
Scandal monstru lângă Curtea de Argeș! Un șofer din Băiculești a atacat cu un cuțit pasagerul unei masini – ARESTAT PENTRU 30 ZILE
- ACTUALacum o săptămână
Primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș
- ACTUALacum o zi
ANUNȚ DECES!