Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Val de frig în Elveţia: temperaturile au scăzut până la minus 27 de grade Celsius

Publicat

in

NATIONAL

Ovidiu Burcă: Plec de la Dinamo cu un sentiment de împlinire

Publicat

in

Tehnicianul Ovidiu Burcă a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că pleacă de la Dinamo cu un sentiment de împlinire, deoarece atunci când a preluat echipa se afla în Liga a II-a şi a revenit în Superligă.

”E un moment de bucurie, nu unul trist. Îmi dau seama de unde am pornit şi unde am ajuns. Îmi aduc aminte cum am găsit clubul şi cum îl las acum. Va fi mai uşor pentru antrenorii care vin după mine. Am încercat să fac tot ce a depins de mine şi plec cu un sentiment de împlinire. Se închid nişte uşi şi se deschid altele. Dinamo trece printr-un moment în care lucrurile se pot face mult mai organizat. Nu a fost niciodată altă opţiune decât să fiu antrenorul lui Dinamo. Nu a fost o demisie, a fost un acord de ambele părţi. De ce am făcut-o? Eu, când am început, am cerut 6 săptămâni, iar acum am cerut 6 luni. Pierdusem credibilitate după ce lucrurile nu au ieşit aşa cum ne-am dorit”, a afirmat Ovidiu Burcă, în cadrul unei conferinţe de presă.

”Am venit într–un moment în care era ars totul, nu mai rămăsese nimic şi sunt mândru că am reuşit să reintroduc o mentalitate de învingători, de a nu renunţa niciodată. Eu nu sunt groparul lui Dinamo. Am fost antrenorul echipei în cea mai grea perioadă a clubului şi cred că m-am descurcat onorabil”, a mai spus el.

Dinamo a anunţat, marţi, despărţirea de comun acord de tehnicianul Ovidiu Burcă. El conducea echipa din iulie 2022.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Moscova acuză Occidentul de obstrucţionarea participării sale la reuniunea ministerială de la Skopje a OSCE

Publicat

in

Rusia a acuzat miercuri Occidentul că încearcă să-i obstrucţioneze participarea la reuniunea ministerială de la Skopje a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ce va fi boicotată de Ucraina şi de ţările baltice pentru a denunţa prezenţa şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘Vedem tentativele unei părţi a Occidentului de a face totul pentru a obstrucţiona participarea normală a ţării noastre la această reuniune’, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, într-o conferinţă de presă.

Ea a acuzat aceste ţări, pe care nu le-a numit, că ameninţă ‘existenţa însăşi’ a OSCE, ai cărei miniştri de externe se vor întruni la Skopje, joi şi vineri, pentru reuniunea lor anuală.

Ucraina, Letonia, Estonia şi Lituania au anunţat că vor boicota evenimentul din cauza prezenţei aşteptate a lui Lavrov, după ce Bulgaria a făcut o excepţie de la sancţiunile Uniunii Europene şi a autorizat ca avionul ministrului rus să-i survoleze teritoriul pentru a ajunge în capitala Macedoniei de Nord.

În 2022, Polonia, care organiza reuniunea ministerială a OSCE, a refuzat intrarea lui Lavrov pe teritoriul său.

În conferinţa de presă de miercuri, Maria Zaharova a spus că s-au primit numeroase solicitări de întrevederi bilaterale cu ministrul Lavrov în marja reuniunii de la Skopje.

‘Pot confirma că există numeroase solicitări de întâlniri bilaterale. Vor exista întâlniri multilaterale şi sunt plănuite de asemenea întâlniri bilaterale’, a spus ea, citată de Reuters.

Ministerul de Externe va furniza mai târziu detalii despre agenda lui Lavrov la Skopje, a mai indicat purtătoarea de cuvânt.

Originile OSCE datează din vremea Războiului Rece, când cele două blocuri rivale s-au înţeles să creeze o platformă de dialog între ele. Organizaţia numără în prezent 57 de state membre.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend