Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Uriaşul imperiu al celui mai bogat om din Asia se prăbuşeşte în urma unui scandal. Afacerea lui Gautam Adani a pierdut 50 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă

Publicat

in

Valoarea de piaţă a imperiului de afaceri aparţinând miliardarului indian Gautam Adani, cel mai bogat om din Asia, s-a prăbuşit cu peste 50 de miliarde de dolari în această săptămână, după ce Hindenburg Research, o firmă americană de cercetare, a publicat un raport şocant în care îl acuză de fraudă, relatează presa internaţională, citată de News.ro.

Gautam AdaniFoto: Indranil Mukherjee / AFP / Profimedia Images

Hindenburg Research a publicat o investigaţie privind conglomeratul lui Adani, acuzându-l de manipulare crasă a acţiunilor şi de o schemă de fraudă contabilă, practici perpetuate pe parcursul a zeci de ani.

Acţiunile Adani Group, conglomerat indian în domeniul energiei şi infrastructurii, condus de unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, Gautam Adani, s-au prăbuşit vineri, după ce firma de cercetare din SUA a publicat acuzaţii ample de fraudă, care au zguduit cercurile de afaceri din cea de-a cincea economie a lumii.

Prăbuşirea acţiunilor pe bursă, care a determinat pieţele indiene să oprească tranzacţionarea mai multor subsidiare Adani, a avut loc la trei zile după ce Hindenburg Research, o firmă cu sediul la New York, a publicat un raport amplu în care îl acuză pe Adani, printre altele, că a crescut în mod artificial preţul acţiunilor sale timp de mai multe decenii prin utilizarea unei reţele de companii fantomă din străinătate asociate cu membri ai familiei sale. Firma a declarat că, în opinia sa, companiile Adani sunt periculos de îndatorate, iar preţul acţiunilor sale este supraevaluat cu peste 80%.

Grupul indian Adani a denunţat acuzaţiile aduse de Hindenburg ca fiind „nefondate” şi „rău intenţionate” şi ia în considerare posibilitatea de a o da în judecată.

Însă căderea bruscă a acţiunilor sale, care a început miercuri, s-a accelerat vineri, după ce miliardarul american Bill Ackman, care deţine un fond de investiţii speculativ, a spus că raportul firmei americane de cercetare în domeniul short-selling este credibil.

Acţiunile Adani – dintre care unele au crescut cu peste 500% în ultimii ani – s-au prăbuşit la deschiderea bursei indiene miercuri. Prăbuşirea a continuat vineri, când tranzacţiile au fost reluate după ce joi a fost zi de vacanţă bursieră.

Hindenburg a declarat joi că îşi susţine pe deplin raportul şi crede că orice acţiune în justiţie ar fi „lipsită de temei”. „Dacă Adani este serios, ar trebui să depună o acţiune în justiţie şi în SUA, unde operăm. Avem o listă lungă de documente pe care le-am cere într-un proces de desecretizare legală”, a declarat firma într-o postare pe Twitter.

Acţiunile Adani Transmission, Adani Total Gas şi Adani Green Energy – trei dintre cele şapte companii listate la bursă ale grupului – au scăzut vineri cu 20% fiecare, în timp ce acţiunile Adani Enterprises, compania-mamă a conglomeratului, au scăzut cu 18%. Pierderile de vineri au şters aproape 39 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă.

Şapte companii listate la bursă ale conglomeratului Adani au pierdut în total 48 de miliarde de dolari din capitalizarea de piaţă începând de miercuri, iar obligaţiunile americane ale firmelor Adani au scăzut şi ele.

Cine este Gautam Adani

Un om care a renunţat la facultate şi un întreprinzător autodidact, Adani este al patrulea cel mai bogat om din lume, înaintea lui Bill Gates şi Warren Buffet. De asemenea, el este considerat un aliat apropiat al premierului indian Narendra Modi. Magnatul, în vârstă de 60 de ani, a fondat grupul Adani în urmă cu peste 30 de ani.

Potrivit Bloomberg, Adani este în continuare cel mai bogat om din Asia, cu o avere personală în valoare de 113 miliarde de dolari, cu 30 de miliarde de dolari mai mare decât cea a colegului antreprenor indian Mukesh Ambani. Pierderile de vineri vor reduce însă din această diferenţă.

Hindenburg nu este prima firmă de cercetare care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la finanţele imperiului tentacular al lui Adani, care a împrumutat 30 de miliarde de dolari pentru a intra în diverse industrii, ce variază de la logistică la minerit şi care se dezvoltă agresiv şi în alte sectoare, cum ar fi media, centre de date, aeroporturi şi ciment.

Acuzaţiile aduse de Hindenburg vin însă într-un moment sensibil. Adani Enterprises îşi propune să strângă 200 de miliarde de rupii (2,5 miliarde de dolari) prin emiterea de noi obligaţiuni în această lună. Oferta se va încheia marţi.

Aparenta apropiere a grupului Adani de guvernul indian a fost mult timp considerată în cercurile de afaceri indiene ca fiind unul dintre avantajele sale faţă de concurenţi. În timp ce detractorii susţin că succesul lui Adani se datorează în mare parte legăturilor sale cu prim-ministrul Narendra Modi – care a zburat cu un avion al companiei lui Adani în timpul campaniei sale electorale din 2014 – admiratorii miliardarului susţin că acesta a construit o infrastructură crucială, care susţine creşterea economică a Indiei, a oferit locuri de muncă pentru milioane de oameni şi a realizat investiţii care s-au aliniat perfect cu obiectivele politice ale guvernului.

Şi în timp ce liderii indieni au anunţat obiective ambiţioase de tranziţie către energia regenerabilă, guvernul lui Modi a luat în mod repetat măsuri pentru a ajuta afacerile lui Adani, care obţine majoritatea veniturilor totale din producţia de energie, transport maritim, minerit şi operaţiuni de transport de electricitate legate de cărbune, relatează The Washington Post.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Nebunie în Orientul Mijlociu: zeci de avioane și-au schimbat brusc traseul, după ce Israelul a declanșat atacul

Publicat

in

De

Mai multe avioane care survolează Iranul și-au schimbat brusc traseul. Decizia a fost luată imediat după exploziile din centrul Iranului, generate de un atac al Israelului. Principalul aeroport din Teheran a fost închis temporar, informează Mediafax.

Aeroportul Internațional Imam Khomeini din Teheran a fost închis pentru toate zborurile până la ora 07.00 GMT, potrivit unei notificări adresate aviatorilor postată de Administrația Federală a Aviației SUA.

Unele zboruri ale Emirates și Flydubai care survolau Iranul vineri dimineață au făcut viraje bruște pentru a ieși din spațiul aerian iranian, conform Flightradar24, anunță Reuters.

Aeroporturi închise, trafic aerian perturbat

Un zbor de la Dubai la Teheran a fost redirecționat, după ce Aeroportul Internațional Imam Khomeini din Teheran s-a închis. Un purtător de cuvânt al Flydubai a declarat pentru CNN că zborurile din Dubai către Iran au fost anulate.

„Zborul Flydubai FZ 1929 de la Dubai la Teheran pe 19 aprilie a revenit la Dubai din cauza închiderii Aeroportului Teheran (IKA). În conformitate cu NOTAM-ul emis, zborurile noastre către Iran astăzi au fost anulate. Siguranța pasagerilor și a echipajelor este prioritatea noastră”, a spus purtătorul de cuvânt.

Mai multe explozii au fost auzite în noaptea de joi spre vineri în Iran. Informațiile privind un atac al Israelului asupra Iranului sunt contradictorii și nu au fost confirmate de armata israeliană. Apărarea antiaeriană iraniană a fost folosită, iar Iranul a suspendat zborurile peste mai multe orașe.

Citeste mai mult

NATIONAL

Prima țară mare care le solicită cetățenilor să plece din Israel: se așteaptă un atac puternic al Iranului

Publicat

in

De

Australia își îndeamnă cetățenii să părăsească Israelul de urgență. Anunțul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ținte iraniene. Australienii avertozează că situația în regiune se poate deteriora rapid, informează Mediafax.

Departamentul de Afaceri Externe și Comerț al Guvernului Australian (DFAT) i-a îndemnat pe cetățenii săi din Israel „să plece dacă o pot face în siguranță”, potrivit CNN.

„Există o mare amenințare de represalii militare și atacuri teroriste împotriva Israelului și a intereselor israeliene în întreaga regiune. Situația de securitate s-ar putea deteriora rapid. Îndemnăm australienii din Israel sau din teritoriile palestiniene ocupate să plece dacă este sigur să facă acest lucru”, potrivit unui mesaj publicat pe contul Smart Traveler de pe X, care postează sfaturi de la DFAT.

S-ar putea închide spațiul aerian

Departamentul a avertizat că „atacurile militare pot duce la închiderea spațiului aerian, anularea zborurilor și devieri și alte întreruperi de călătorie”.

Aeroportul Internațional Ben Gurion din Tel Aviv „poate întrerupe operațiunile din cauza problemelor de securitate din zonă în orice moment și cu un preaviz scurt”, mai scrie în mesaj.

Mai multe explozii au fost auzite în noaptea de joi spre vineri în Iran. Informațiile privind un atac al Israelului asupra Iranului sunt contradictorii și nu au fost confirmate de armata israeliană. Apărarea antiaeriană iraniană a fost folosită, iar Iranul a suspendat zborurile peste mai multe orașe.

Explozii au fost auzite în apropierea aeroportului din orașul Isfahan din centrul Iranului. Mai multe investigații au fost lansate. Nu este clar dacă atacul aerian vizează mai multe regiuni sau doar baza de producție din Isfahan, unde probabil au fost fabricate dronele folosite pentru a ataca Israelul.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend