Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Unde se pot angaja elevii care nu au reușit să treacă examenul de Bacalaureat

Publicat

in

Peste 6.000 de locuri de muncă sunt disponibile, în acest moment, pentru cei care nu au trecut examenul de Bacalaureat, cea mai mare parte dintre acestea fiind în categoria posturilor necalificate, conform eJobs, scrie Agerpres.

În ultima lună, angajatorii au postat aproximativ 7.500 de locuri de muncă destinate candidaţilor care nu au o calificare sau o diplomă de absolvire a studiilor medii sau superioare.

Dintre acestea, aproape 35% au fost în domeniul retail şi 20% pentru industria alimentară. Turismul a fost al treilea angajator în ceea ce priveşte numărul de joburi adresate candidaţilor necalificaţi, urmat de transport/logistică, servicii, call – center/BPO, producţie şi construcţii.

„Vorbim despre joburi de lucrător în depozit, manipulant marfă, curieri, ospătari, şoferi, lucrători comerciali. În domenii precum retail, turism sau horeca aplică inclusiv tinerii studenţi, dar ei sunt interesaţi de aceste joburi doar pentru o perioadă limitată de timp, pentru a câştiga experienţă sau, pur şi simplu, pentru a-şi suplimenta veniturile. Pe măsură ce se apropie de finalizarea studiilor, se îndreaptă însă spre domeniile în care vor să îşi construiască parcursul profesional pentru care s-au pregătit”, a declarat Ana Călugăru, şefa de comunicare a eJobs.ro.

Potrivit datelor salariale agregate de Salario, comparatorul salarial eJobs, pentru astfel de joburi, salariile variază între 3.500 şi 4.500 de lei net.

Anul acesta, în sesiunea din vară, 30.000 de elevi nu au trecut examenul de Bacalaureat.

Loading

NATIONAL

Kelemen Hunor lansează un atac dur împotriva PSD pe o temă fierbinte: ‘Încă mai funcţionează în regim de campanie’

Publicat

in

Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), care participă la guvernarea de la București, este dispusă să negocieze cu partenerii săi de coaliție privind raționalizarea serviciilor publice, dar nu susține o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporțiile etnice, a declarat președintele formaţiei, Kelemen Hunor, într-un interviu video publicat miercuri pe portalul Maszol.ro, scrie MTI, conform Rador Radio România.

Politicianul a reacționat la anunțul făcut luni de premierului Marcel Ciolacu, potrivit căruia Partidul Social Democrat (PSD), condus de el, ar dori să depună la Parlamentul de la Bucureşti, în sesiunea de primăvară, un proiect de lege privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, iar în vederea elaborării acestui proiect, PSD a format un grup de lucru.

„Ei încă mai funcţionează în regim de campanie și spun diferite lucruri”, a menţionat Hunor Kelemen, adăugând că, deși nu este clar cu ce propunere vor veni partenerii de coaliție, în urma anunțului a „schimbat câteva cuvinte” despe acest subiect cu premierul, pe care l-a avertizat că „nu poate fi întreprinsă orice reformă administrativ-teritorială”.

Cerințele liderului UDMR

Președintele UDMR a explicat: administrația publică este un serviciu public, adică o activitate non-profit, prin urmare, nu se poate aborda în așa fel încât satele mici să fie lichidate, neluând în considerare caracteristicile geografice. În opinia sa, ideea, potrivit căreia comunele ar trebui să aibă cel puțin cinci mii de locuitori, este fezabilă în Ciucul de Sus, dar în împrejurimile oraşului Odorheiu Secuiesc sau în Carpații Occidentali toate așezările mici ar trebui să fie „adunate” pe o rază de 70 de kilometri pentru a atinge acest număr. Pe de altă parte, a declarat că anumite raţionalizări sunt acceptabile, cum ar fi reducerea numărului consilierilor în localităţile mai mici și transferarea anumitor servicii – precum achizițiile publice – către consiliul judeţean sau reşedinţa de judeţ.

„Pot să promit un singur lucru: nu vom susține nicio reformă administrativ-teritorială care va schimba proporțiile etnice și nu va contribui la îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice, așa cum nu am susținut-o nici până acum și am avut conflicte în acest sens în coalițiile anterioare. Nu vom permite nimănui să distrugă județele cu populaţie preponderent maghiară sau în care suntem prezenți în număr semnificativ. Dar se poate vorbi despre reorganizări administrative, reforme și servicii publice mai bune”, a rezumat președintele UDMR.

Kelemen Hunor nu e primul din UDMR care se pronunță pe tema reformei propuse de PSD. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, are o altă propunere. „Nu se poate face fără referendumuri în fiecare localitate care ar fi afectată de o astfel de decizie”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, la postul de televiziune TVR Info. Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: „Legislația din România, în cel puțin 3 legi, ne spune foarte clar că nicio reorganizare administrativ teritorială nu poate fi făcută fără consultarea oamenilor. Dacă va exista un proiect de lege de genul acesta, noi va trebui să mergem să explicăm oamenilor și să-i întrebăm în fiecare localitate și UAT dacă sunteți de acord. Noi propunem un alt mecanism, pe care l-am creat la nivel legislativ și la nivel guvernamental, este mecanismul consorțiilor administrative, care sunt forme de colaborare între UAT-uri pe diverse domenii”, a spus oficialul.

Ce a propus PSD

Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. Lucian Romașcanu: ”Astăzi a avut loc o şedinţă a Consiliului Politic Naţional, în care s-au discutat chestiuni guvernamentale, legislative, cât şi chestiuni politice şi de organizare. În ceea ce priveşte partea guvernamentală şi legislativă, ca prioritate s-a stabilit pentru perioada imediat următoare înfiinţarea unui grup de lucru al PSD, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României, o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp şi pe care nu am îndeplinit-o încă”, a anunţat Lucian Romaşcanu, după şedinţa conducerii partidului, relatează News.ro.

Preşedintele CJ Buzău a precizat că ”acest lucru va veni în sprijinul reformei, astfel încât să eficientizăm administraţiile locale şi să existe firesc, ca o consecinţă imediată, şi o reducere a cheltuielor de administrare a autorităţilor locale, dar şi o eficientizare în sprijinul oamenilor prin această reformă”.

Potrivit lui Lucian Romaşcanu, proiectul de lege va trebui să fie elaborat de acest grup de lucru în perioada următoare, probabil în următoarele şase luni de zile, urmând să fie discutat în coaliţie şi apoi trecut prin Parlament.

Social-democratul a menţionat că ”există nevoia de consolidare a unor comunităţi locale, există nevoia de a consolida serviciile publice şi serviciile statului din comunităţile respective”.

”Sunt foarte multe lucruri care intră aici, inclusiv partea de educaţie, învăţământ, sănătate, acces la sănătate şi infrastructură şi aşa mai departe. Nu există principiul desfinţării, există principiul comasării, probabil şi acest lucru se va lua în discuţie”, a explicat Romaşcanu.

Ce ar însemna mai exact reforma administrativ-teritorială: principalele puncte

Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, susține că reforma administrativ teritorială aduce cel puțin șapte avantaje pentru cetățeanul de rând, care vor contribui la modernizarea și eficientizarea statului.

Debirocratizare și descentralizare: Deciziile publice vor fi luate mai aproape de cetățeni, facilitând accesul rapid la fonduri pentru proiectele locale și regionale, fie ele din bugetul de stat sau din fonduri europene.

Implicarea cetățenilor în deciziile publice: Reforma va crea premisele unui dialog deschis între autorități și comunități, consolidând astfel democrația locală.

Reducerea cheltuielilor administrative: Economiile rezultate vor fi redirecționate către investiții în proiecte prioritare, precum infrastructura, educația și sănătatea.

Adaptarea serviciilor publice la nevoile locale: Fiecare comunitate va beneficia de soluții personalizate, țintind exact nevoile specifice.

Consolidarea identităților regionale: Reforma va respecta diversitatea economică, socială și culturală a regiunilor, sprijinind dezvoltarea echilibrată a întregii țări.

Atragerea investițiilor: O administrație eficientă și transparentă va crește încrederea investitorilor și va sprijini proiectele mari de infrastructură.

Creșterea încrederii în administrația publică: O administrație modernă, eficientă și transparentă va reduce risipa de resurse și va răspunde mai bine așteptărilor cetățenilor.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

San Lorenzo, tot mai aproape de transferul portarului Keylor Navas

Publicat

in

Clubul argentinian de fotbal San Lorenzo a anunţat că este aproape de a ajunge la un acord pentru transferul portarului costarican Leylor Navas, fost jucător la Real Madrid şi Paris Saint-Germain, scrie EFE, potrivit Agerpres.

Surse din clubul argentinian au declarat pentru EFE că lui Navas i s-a oferit un contract în ultimele zile şi că s-a ajuns deja la un acord pentru semnarea lui, dar mai rămân unele probleme financiare de rezolvat.

Navas, 38 de ani, nu a mai jucat din mai 2024, după despărţirea de Paris Saint-Germain, la care a jucat din 2019. În ianuarie 2023, el a fost împrumutat Nottingham Forest, unde a jucat până la finalul sezonului 2022/2023.

San Lorenzo caută de ceva vreme un portar, lucru care a devenit şi mai urgent după accidentarea din această săptămână a lui Facundo Altamirano, care a suferit o fractură la braţul stâng în timpul turneului echipei în Uruguay şi va trebui operat.

Navas a jucat cinci sezoane la Real Madrid (2014-2019), după un transfer de la Levante, în urma unei prestaţii memorabile cu echipa naţională la Cupa Mondială 2014 din Brazilia.

San Lorenzo a ocupat locul 24 (din 28 de echipe) în ultimul sezon (2024) al ligii argentiniene de fotbal.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Ianis Hagi, titular la Glasgow Rangers în meciul cu Aberdeen (3-0), în campionatul Scoţiei

Publicat

in

Glasgow Rangers, echipa internaţionalului român Ianis Hagi, a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Aberdeen, într-un meci din campionatul de fotbal al Scoţiei, disputat miercuri seara, potrivit Agerpres.

Golurile au fost marcate de Hamza Igamane (13), Leon Balogun (90+3) şi Cyriel Dessers (minutul 90+7).

Hagi a fost titular în acest joc şi a avut o evoluţie bună, fiind înlocuit în minutul 79 de James Tavernier.

În urma acestei victorii, Glasgow Rangers a acumulat 47 de puncte, consolidându-şi locul secund în clasament. Echipa lui Ianis Hagi rămâne însă la mare distanţă de liderul Celtic Glasgow, care a acumulat 60 de puncte în 23 de etape. Aberdeen ocupă poziţia a patra, cu 35 de puncte.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Brazilia a învins Norvegia, la Campionatul Mondial 2025

Publicat

in

Selecţionata Braziliei a învins, surprinzător, echipa Norvegiei, cu scorul de 29-26, miercuri, la Oslo, într-un meci din Grupa E a Campionatului Mondial de handbal masculin, găzduit de Croaţia, Danemarca şi Norvegia, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Conduşi la pauză cu 14-12, sud-americanii au reuşit să întoarcă scorul în partea secundă, cel mai bun jucător fiind Haniel Langaro (CS Dinamo Bucureşti), cu 8 goluri, alături de Bryan Monte (Montpellier), 6 goluri, importante fiind şi cele 15 intervenţii ale portarilor.

Echipa Egiptului a debutat cu o victorie categorică, 39-25 cu Argentina, meci în care Ali Zein (CS Dinamo) a reuşit 5 goluri pentru africani.

În Grupa D, la Varazdin (Croaţia), Macedonia de Nord a ţinut în şah Ungaria (27-27), în timp ce Germania a dominat Polonia (35-28), la Herning (Danemarca), în Grupa A.

Rezultatele înregistrate miercuri:

Grupa A (Herning/Danemarca)

Germania – Polonia 35-28

Cehia – Elveţia 17-17

Grupa D (Varazdin/Croaţia)

Ungaria – Macedonia de Nord 27-27

Olanda – Guineea 40-23

Grupa E (Oslo/Norvegia)

Norvegia – Brazilia 26-29

Portugalia – SUA 30-21

Grupa H (Zagreb/Croaţia)

Croaţia – Bahrain 36-22

Egipt – Argentina 39-25

Primele trei clasate din fiecare grupă se vor califica în grupele principale.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Clubul argentinian care a utilizat un influencer a primit o sancţiune financiară

Publicat

in

Federaţia argentiniană de fotbal (AFA) a amendat clubul Deportivo Riestra, din prima ligă, cu suma de 20.000 dolari pentru utilizarea unui influencer (Ivan Buhajeruk) la un meci de campionat, în noiembrie 2024, scrie EFE, potrivit Agerpres.

Tribunalul de Etică al AFA a decis sancţionarea clubului Deportivo Riestra cu o amendă de 20 de milioane de pesos (aproximativ 20.000 de dolari) – echivalentul a 1.000 de salarii medii – şi a ordonat clubului să îşi ceară scuze publice oficiale în mass-media, în scopul reparării prejudiciului cauzat prin comportamentul reproşat.

Instanţa a emis, de asemenea, un avertisment oficial împotriva antrenorului clubului, Cristian Fabbiani (fostul atacant al echipei CFR Cluj), şi împotriva lui Ivan Buhajeruk însuşi, pentru participarea la ceea ce a descris drept o ”acţiune de promovare” contrară ”principiilor fundamentale ale fotbalului profesionist”.

Riestra l-a titularizat pe Ivan Buhajeruk ca atacant, care este mai bine cunoscut drept ”Spreen” şi are peste 7 milioane de urmăritori pe YouTube, înainte ca antrenorul Cristian Fabbiani să-l înlocuiască după doar 59 de secunde în meciul cu Velez Sarsfield (1-1) din 11 noiembrie 2024.

Acel minut, cât a durat debutul lui ”Spreen” – înainte de înlocuirea lui planificată -, a generat reacţia suporterilor, jucătorilor profesionişti, antrenorilor şi chiar a şefului AFA, Claudio ”Chiqui” Tapia, care a descris situaţia ca fiind inacceptabilă.

”A fost o lipsă de respect pentru fotbal şi a transmis un mesaj greşit societăţii. Sunt tineri care visează să devină profesionişti şi se străduiesc să atingă acest obiectiv, iar noi avem responsabilitatea de a proteja acele valori”, a spus Tapia la acea vreme.

Selecţionerul naţionalei Argentinei, Lionel Scaloni, şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea faţă de situaţie: ”Debutul în Primera Division este unul dintre cele mai importante momente pentru orice fotbalist. Este importantă intervenţia Comisiei de Etică a AFA, care să acţioneze ferm pentru a preveni repetarea acestui tip de situaţie.”

Riestra, club recunoscut pentru strategiile sale de marketing neconvenţionale, a lansat o declaraţie în care îşi cere scuze ”celor care s-au simţit jigniţi” de stratagema publicitară: ”Din păcate, această acţiune de marketing a generat multe opinii negative. Am dori să ne oferim cele mai sincere scuze. În niciun moment nu a fost intenţia noastră să arătăm lipsă de respect pentru Velez sau fotbalul argentinian în general.”

Această acţiune publicitară este cercetată în paralel de Parchetul din Buenos Aires, prin zona sa specializată în jocuri de noroc, din cauza suspiciunii că intrarea şi ieşirea din teren a lui ”Spreen” a fost legată de intenţia de a atrage jucători pe platforme ilegale.

”Deşi nu am găsit încă o legătură directă între evenimentele şi activităţile legate de pariuri, ancheta nu ignoră faptul că acest aspect este în analiză”, a subliniat procurorul responsabil, Juan Rozas, potrivit comunicatului publicat miercuri de AFA.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Zăpada căzută în Munţii Rodnei, 55 de centimetri; curg sloiuri de gheaţă pe patru râuri

Publicat

in

Stratul de zăpadă căzut în zona montană a ajuns la 55 de centimetri, iar pe principalul tronson de drum naţional şi judeţean care asigură conexiunea dintre municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei drumarii au împrăştiat peste 140 de tone de material antiderapant, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă.

„Cel mai mare strat de zăpadă căzut a fost înregistrat în Munţii Rodnei, unde la o altitudine de aproape 2.000 de metri, măsura 55 cm. În Pasurile montane Gutâi şi Prislop, stratul zăpezii este 12 cm” a spus Dan Bucă.

De asemenea, lucrătorii serviciului Drumuri Naţionale şi Judeţene au împrăştiat 145 tone de material antiderapant pe DN 18 Baia Mare – Pasul Gutâi (900 metri altitudine)-Sighetu Marmaţiei, principalul drum naţional care asigura legătura dintre cele două oraşe, dar şi pe principalele drumuri judeţene. Aici s-a intervenit cu trei utilaje.

Cea mai scăzută temperatură, minus 10 grade Celsius a fost înregistrată la staţiile meteo din oraşul Târgu Lăpuş şi staţia Iezer din Munţii Rodnei.

De asemenea, în cursul dimineţii de joi, pe patru cursuri de apă s-au format sloiuri de gheaţă.

„Temperaturile scăzute au favorizat pe râurile din partea de nord şi de sud a judeţului Maramureş, formarea de gheaţă la mal. Curg sloiuri de gheaţă pe râurile Tisa, Iza, Suciu şi Lăpuş” a mai precizat Dan Bucă.

Conform sursei citate, în zonele joase a judeţului, vor fi condiţii de ceaţă asociată şi cu depunere de chiciură.

Temperatura exterioară la pragul pistei pe Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM) a fost de minus 6 grade Celsius, iar vântul sufla cu o viteză de 4 km/h din direcţia est-sud-est. Vizibilitatea atmosferică este bună, iar zborurile programate se vor desfăşura normal.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend