Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

Un profesor cercetat penal și trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală față de elevi revine la catedră

Publicat

in

Un profesor cercetat penal și trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală față de elevi revine la catedră. Profesorul Sorin – Paul Spineanu-Dobrotă, trimis în judecată pe 27 mai 2025 pentru viol și agresiune sexuală asupra unor minori, lucrează în continuare în Ministerul Educației și Cercetării (MEC) la centrul care face subiectele pentru toate examenele, concursurile și olimpiadele școlare naționale, scrie Edupedu.ro.

Într-un răspuns pentru Edupedu.ro, Ministerul Educației și Cercetării susține că profesorul este în prezent suspendat din funcția de șef-serviciu la Centrul Național de Curriculum și Evaluare (CNCE), fostul CNPEE, dar angajat pe poziția de consilier din 22 noiembrie 2024, de când a expirat ultimul control judiciar impus acestuia.

Citește și: Cine este profesorul de la Colegiul „Sfântul Sava” acuzat că și-ar fi violat elevii. Cadrul didactic le dădea și meditații

De altfel, Sorin Spineanu-Dobrotă revine la catedră la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, unde este titular, din anul școlar 2025-2026, potrivit surselor Edupedu.ro, după ce conducerea liceului i-ar fi aprobat în luna iunie o cerere de reîncadrare pe post. El predă discipline socio-umane.

În 25 iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva profesorului Sorin Spineanu-Dobrotă, cercetat pentru viol săvârşit asupra unui minor şi agresiune sexuală asupra unui minor.

Procurorii susțin că în februarie 2019, în timp ce făcea meditații cu un elev de 14 ani, l-a dus pe acesta în dormitor, unde „a exercitat asupra acestuia acte de natură sexuală, fără permisiunea persoanei vătămate”. Procurorii îl acuză că a repetat comportamentul în aceeași lună.

Conform anchetatorilor, în 2 iunie 2021, în timp ce se afla într-un apartament situat în Bucureşti, sector 3, ”inculpatul a întreţinut cu persoana vătămată, un băiat în vârstă de 17 ani, un act sexual oral, profitând de poziţia de autoritate şi încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”.

Citește și: Reacția Ministerului Educației, după ce un profesor de la Colegiul „Sfântul Sava” din Capitală a fost reținut sub acuzațiile de viol și agresiune sexuală

De asemenea, în 17 decembrie 2021, în timp ce se afla într-o locuinţă din Bucureşti, sector 3, inculpatul ”a exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate (un băiat în vârstă de 16 ani), profitând de poziţia de autoritate şi încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”.

Judecătoria Sectorului 3 a respins atunci propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul profesorului. Instanţa l-a plasat pe bărbatul de 51 de ani sub control, judiciar pentru 60 de zile.

”Respinge ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul SPINEANU-DOBROTĂ SORIN-PAUL”, se arăta în minuta instanţei.

Loading

ACTUAL

A fost lansat OMD Regatul Argeșului – Vocea argeșeanului în prim-plan

Publicat

in

Peisajul mediatic argeșean se îmbogățește astăzi cu o inițiativă inedită. Organismul Media Dedicat (OMD) Regatul Argeșului, un produs lansat de UMN, promite să fie un „altfel de produs media”, punând accentul pe informația nefiltrată și pe participarea directă a cetățenilor. Potrivit UMN, portalul își propune să devină vocea autentică a argeșenilor, eliminând interferențele, în special cele de natură politică, pentru a oferi o imagine clară a realității din județ.

Sigla Inovatoare: De la negru la roz, o reflecție a optimismului

O caracteristică vizuală remarcabilă a noului portal este sigla sa simplă și neagră, care va evolua în mod simbolic. Pe măsură ce situația din „Regatul Argeșului” se va îmbunătăți, reflectată în numărul de știri pozitive publicate, culoarea siglei se va schimba treptat din negru în roz. Astfel, sigla devine un indicator vizual al stării de spirit și al progresului din regiune.

Instrumente în Premieră:”Trimite o Jalbă Regelui” și „Știrea Ta”

„Regatul Argeșului” aduce două instrumente în premieră pentru spațiul media argeșean, concepute pentru a stimula participarea civică instantanee:

  • 1. Știrea Ta: Permite oricărui cetățean (argeșean simplu, turist sau autoritate) să posteze instant informații din județ. Acest instrument elimină necesitatea de moderare sau aprobare prealabilă din partea administratorului, asigurând o diseminare rapidă a știrilor direct de la sursă.
  • 2. Trimite o Jalbă: Oferă argeșenilor posibilitatea de a trimite instant reclamații sau sesizări către diverse instituții publice, inclusiv șefi de instituții, parlamentari sau primării.

Pe lângă portalul web, „Regatul Argeșului” va fi disponibil și sub forma de aplicație mobilă. Lansarea oficială a aplicațiilor pentru platformele iOS și Android este programată pentru data de 14 Decembrie. Cu același prilej, UMN va lansa și alte două aplicații conexe: Rânjetul Carpaților și Visit Argeș, consolidând astfel prezența digitală a organismului media în promovarea regională și turistică.

OMD Regatul Argeșului se anunță a fi un proiect ambițios, care mizează pe puterea cetățenilor de a genera conținut și de a influența pozitiv evoluția comunității lor.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Cele două zodii afectate de Luna plină în Gemeni. Nativii vor fi obligați să ia decizii neașteptate și vor primi o veste care le va schimba cursul vieții

Publicat

in

Specialiștii în astrologie activează că două zodii vor resimți efectele acestei Luni pline mai puternice. Este vorba despre zodiile care, prin natura lor, sunt mai sensibile la vibrațiile planetare și care au de luat decizii semnificative pe care le pot transforma complet traseul personal și profesional.

Zodii puternic afectate de Luna plină în Gemeni

Gemeni

Nativii Gemeni vor fi nevoiți să își asume o decizie importantă, care poate afecta domeniul profesional sau viața personală. Energia acestei Luni pline le va evidenția oportunitățile, dar și riscurile, forțându-i să cântărească cu atenție fiecare pas. Este o perioadă în care impulsivitatea specifică Gemeniului poate fi controlată de introspecție, iar claritatea minții va ajuta la luarea deciziilor corecte.

Citește și: HOROSCOP. Cele mai VORBĂREȚE zodii. Transformă orice discuție într-o scenăHOROSCOP. Cele mai VORBĂREȚE zodii. Transformă orice discuție într-o scenă

Pe lângă provocarea decizională, nativii vor primi și o veste surprinzătoare, care poate fi legată de o oportunitate neașteptată sau de o schimbare în cercul social apropiat. Reacția rapidă și flexibilitatea vor fi calitățile care le vor permite să gestioneze aceste transformări fără a se simți copleșiți.

Săgetător

Pentru Săgetători, Luna plină în Gemeni aduce un val de schimbări care vor influența atât cariera, cât și planurile personale. Veștile primite în această perioadă vor forța reevaluarea obiectivelor pe termen lung și, în unele cazuri, o schimbare de direcție neașteptată.

Nativii Săgetător se vor simți inițial surprinși, însă energia lunii va stimula curajul și dorința de a experimenta. Această etapă poate fi văzută ca o oportunitate de a învăța și de a crește, în ciuda provocărilor inițiale. Flexibilitatea și optimismul, trăsături native ale Săgetătorului, le vor permite să transforme imprevizibilul în beneficii reale.

Citește și: SuperLuna Plină îţi opune răbdarea la încercare. Top 3 zodii supuse testului de anduranţă

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Asociația BookLand vs. ISJ Argeș și Garda de Mediu: Scandal fără precedent la Campusul din Vulturești

Publicat

in

Președinta Asociației BookLand acuză „mofturile” unor directoare și anunță proces contra Inspectorului Șef. Între timp, GNM a aplicat o amendă pentru nereguli.

Proiectul ambițios al Asociației BookLand de a construi primul Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural, în comuna Vulturești, a ajuns în mijlocul unui scandal complex, cu acuzații grave, sancțiuni și amenințări cu acțiuni în instanță.

Contactata de redacția PROFIT pentru un punct de vedere atat de necesar pentru a reda cat mai corect ceea ce se întâmplă la Vulturești, Mihaela Petrovan, președinta Asociației BookLand, a reacționat ciudat neștiind ca nu toata presa din Argeș este aservita structurilor PSD. Ba, mai mult, șefa asociației ne-a băgat în aceiași categorie de presă slugarnică deși am incercat să îi explicăm contrariul. Așa că președinta Asociației Bookland s-a ferit sa dea detalii dar a reacționat vehement la problemele recente, care ar fi culminat cu neacordarea autorizației provizorii de funcționare pentru unitatea de învățământ particular. Petrovan susține că întreaga dispută a fost generată de interese meschine.

„Totul a pornit de la mofturile și interesele personale ale câtorva directoare de școli din zonă, care nu văd cu ochi buni o alternativă de succes la sistemul de stat”, a declarat Mihaela Petrovan, fără a menționa nume.

Mai mult, președinta Asociației ne-a declarat că nu se va opri aici și că va trece la măsuri legale.

„În fața acestui abuz, alături de juriștii noștri, voi da în judecată Inspectorul Șef al Inspectoratului Școlar Județean Argeș pentru obstrucționarea activității și pentru prejudiciul de imagine și material adus proiectului nostru, dedicat copiilor din mediul rural.”

Amendă de la Garda Națională de Mediu

Pe lângă conflictul cu Inspectoratul Școlar, Asociatia BookLand s-a confruntat și cu probleme pe linie de mediu. Nici nu se putea altfel în județul păstorit de PSD.

Garda Națională de Mediu (GNM) a confirmat că a aplicat o amendă Asociației pentru presupuse nereguli constatate la șantierul din Vulturești. Deși suma exactă și natura neregulilor nu au fost detaliate oficial, sancțiunea vine să pună o presiune suplimentară pe constructorii Campusului. Reprezentanții GNM au menționat că au acționat în urma unei sesizări și au constatat că normele de protecție a mediului în timpul execuției lucrărilor nu ar fi fost respectate integral.

Din păcate, de la Asociația Bookland nu ne-a mai raspuns nimeni( probabil ne-au blocat telefonul) pentru un punct de vedere cu privire la presupusele incalcari ale Legii 292 reclamate de Garda de Mediu Argeș. Am aflat insa ca Asociatia a contestat in instanță sanctiunea data de GNM.

Campusul de la Vulturești, construit exclusiv din fonduri private, reprezintă o investiție majoră menită să ofere copiilor din mediul rural educație gratuită în sistem dual, de la grădiniță până la liceu.

Până la soluționarea acestor conflicte, rămâne de văzut cum va evolua situația elevilor deja înscriși și dacă acțiunile în instanță vor reuși să deblocheze situația Campusului.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Noul model Dacia depășește mașinile electrice! Ce arată analiza făcută de specialiștii germani

Publicat

in

ADAC, echivalentul ACR din Germania (Automobil Clubul Român), a analizat noul model „Bigster” de la Dacia. Potrivit informațiilor, aceasta are cele mai reduse costuri de utilizare din segment, mai mici decât modelul „Duster”, dar și decât mașinile electrice.

Citește și: În Germania sunt aplicate sancțiuni severe pentru încălzirea mașinii în timpul staționării: Șoferii trebuie să fie atenți, pentru că amenzile sunt usturătoare

Studiul este realizat în fiecare an, pe segmente, incluzând toate costurile necesare pentru utilizarea unui vehicul, de la cel de carburant sau energie electrică, până la taxe și impozite, notează Profit.ro.

Mașinile sunt evaluate la o utilizare de 5 ani, cu o medie de 15.000 de kilometri anual. Costurile de amortizare cuprind diferența dintre prețul de achiziție și cel de revânzare, împărțită la numărul de luni și de kilometri. Totodată, mai sunt luate în calcul asigurările  (RCA plus CASCO), anvelopele sau schimbul de ulei.

În anul 2025, în top 3 cele mai ieftine mașini de utilizat sunt două modele de la Dacia:

  • Dacia Spring, cu 35,4 eurocenți / kilometru
  • Toyota Aygo X 1.0, cu 40,5 eurocenți / kilometru
  • Dacia Bigster, cu 42,2 eurocenți / kilometru.

Dacia Duster se află pe locul 4, la distanță scurtă de modelul Bigster, cu 44,4 eurocenți/kilometru. De subliniat este faptul că „Bigster” și „Duster” fac parte din segmentele B-SUV și C-SUV.

Modelul  „Bigster” are un avantaj mare în segmentul său, unde pe locul al doilea e află modelul „C5 Aircross” de la Citroen, cu 60,6 eurocenți pe kilometru, iar topul este completat de „Model Y” de la Tesla, cu 64,4 eurocenți pe kilometru.

Versiunea „Bigster” de la Dacia aflată pe primul loc în segmentul SUV-urilor medii este cea echipată cu motor hybrid și GPL.

Conform calculelor făcute de ADAC, costul total pe durata a cinci ani ajunge la 31.650 de euro, adică 527 de euro pe lună. La prețurile din Germania, pentru modelul „Bigster”, sunt 147 de euro costuri fixe, 65 de euro lunar pentru costurile de service și anvelope și 115 euro lunar pentru cheltuielile de exploatare, carburant în special, care la acest model este GPL. De asemenea, se adaugă 199 de euro cheltuili de amortizare.

SUV-ul Dacia Duster are cheltuieli mai mari cu 2,2 euro pe kilometru, comparativ cu Bigster și generează cheltuieli de 554 de euro lunar, de la achiziție până la revânzare, la finalul a cinci ani. Diferența de cost este dată în special de prețul benzinei, mult mai crescut decât cel al GPL.

Citește și: Butonul secret din mașină care dezaburește imediat geamurile. Foarte puțini îl folosesc, deși este extrem de util

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Ilie Bolojan, despre demiterea Dianei Buzoianu de la Ministrul Mediului: Nu poți să schimbi caii în mijlocul apei

Publicat

in

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că un ministru nu poate să-şi asume răspunderea pentru deciziile pe care le iau oamenii din subordinea sa, motiv pentru care nu o va demite pe Diana Buzoianu, ministrul Mediului. El a cerut, însă, ca până miercuri să aibă un raport clar cu ce s-a întâmplat şi cine este de vină entru criza apei din judeţele Prahova şi Dâmboviţa.

”Nu voi da astăzi un punct de vedere fără echivoc. Din experiența administrativă, instituțiile pot primi nenumărate informări. Un ministru care are subordonați cu răspunderi explicite, și care nu este în deplină cunoștință de cauză, nu-și poate asuma răspunderea pentru deciziile altor oameni care au această responsabilitate.

Aici, evident, rezolvarea acestor probleme nu se face într-o comisie, unde tendința e de discuții, ci asumându-ți răspunderea”, a spus Ilie Bolojan.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

CONAF semnează încă o premieră la Paris. Gala franco-română „Women in Economy”: 10 trofee de excelență și unul special

Publicat

in

În acest cadru, gala organizată de CONAF, alături de Ambasada României în Republica Franceză, Consulatul General al României la Paris, cu sprijinul Delegației Permanente a României pe lângă UNESCO, al Institutului Cultural Român din Paris, al Cercului Profesioniștilor Români din Franța, al Primăriei Paris și al reprezentanței CONAF Franța devine parte integrantă dintr-un efort diplomatic amplu, în care leadershipul feminin este recunoscut ca vector de dialog și dezvoltare.

Două ediții internaționale ale Galei Women in Economy, desfășurate în același an, validează abilitatea CONAF de a crea încă o premieră europeană, dar și rolul instituțiilor diplomatice românești de a susține, în paralel, proiecte care întăresc prezența și reputația României în spațiul public european. Colaborarea dintre CONAF România și CONAF Franța transformă această extindere într-un model de cooperare matură, construit pe aceeași viziune – o Europă în care leadershipul feminin devine parte din infrastructura deciziei.

Cele zece premii acordate unor femei remarcabile cu impact în industria auto, neurofizică, artă contemporană, design haute couture, cultură, educație, precum și premiul special au fost, în esență, o cartografiere a competențelor pe care Europa trebuie să le valorifice dacă își dorește să rămână competitivă într-o lume accelerată. Selecția laureatelor a dovedit că valoarea este rezultatul unor ecosisteme profesionale robuste, care funcționează atunci când sunt recunoscute și integrate în mecanismul mai larg al cooperării europene.

Prezentată cu eleganță de Teodora Tompea, ambasador CONAF, și antreprenorul Grégoire Vigroux, seara a fost deschisă de două momente artistice care au împletit sensibilitatea românească cu rigoarea franceză – interpretarea imnurilor celor două țări de către soprana Iana Novac și tenorul Octavian Dobrotă, într-un gest simbolic care a așezat evenimentul sub semnul respectului reciproc și al unei prietenii de secole. Omagiul adus compozitorului Eugen Doga, interpretat de soprana Iana Novac, într-o reverență artistică, a insuflat sensibilitate, memorie și rafinament serii.

Discursurile din deschiderea galei au fost susținute de Arnaud NGATCHA – adjunct al primarului Parisului responsabil pentru Europa, Relațiile Internaționale și Francofonie, de E.S. Ioana BIVOLARU – ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză, Cristina CHIRIAC – președinta CONAF, Nicolae ȘTEFĂNUȚĂ – vicepreședinte al Parlamentului European și Oana ZAHARIA – manager interimar al Institutului Național al Patrimoniului, care au evidențiat rolul strategic al leadershipului feminin în noile modele de dezvoltare europeană.

Arnaud NGATCHA, adjunct al primarului Parisului responsabil pentru Europa, Relațiile Internaționale și Francofonie a declarat: „Sărbătorim performanța și contribuția femeilor în economie și în societate, și recunoaștem locul pe care antreprenoriatul românesc îl merită în peisajul economic internațional.
Franța și România împărtășesc mult mai mult decât tratate și strategii. Împărtășesc o istorie lungă, complexă, transformatoare, iar parteneriatul nostru rămâne un pilon esențial al stabilității și ambiției europene.
Iar această gală este o dovadă vie a vitalității acestor legături.
Un eveniment precum gala din această seară, Women in Economy, este o nouă dovadă a stimei reciproce pe care o cultivăm împreună în relația franco-română.”

E.S. Dna Ioana BIVOLARU, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză a declarat: „Sub semnul unității și al solidarității, înțelegem cu toții că sensul acestei gale, este o reafirmare a faptului că relațiile dintre națiuni produc valoare atunci când sunt construite pe încredere și cooperare.

Avem responsabilitatea de a consolida legătura dintre România și Franța, iar Gala Women in Economy – ediția franco-română – este, în sine, un instrument al acestei apropieri.

Celebrăm leadershipul feminin ca pe un indicator esențial al competitivității. Economiile care știu să valorifice potențialul femeilor, creativitatea lor, puterea lor de decizie și capacitatea lor de coordonare devin economii mai inovatoare, mai stabile și mai reziliente.

Acest angajament capătă pentru noi substanță și o semnificație aparte și pentru că are loc la finalul anului în care celebrăm 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Franța.

Această gală reprezintă astfel si o declarație despre viitorul pe care suntem dispuși să îl construim împreună.”

 

Cristina CHIRIAC, președinta CONAF a declarat: ”Am învățat că românii — fie la București, la Paris sau oriunde în lume — poartă în ei o forță care nu renunță. România reprezintă felul în care ne ridicăm unii pe alții, felul în care rămânem conectați dincolo de distanțe, felul în care păstrăm vie lumina din noi.

De aceea CONAF este, înainte de orice, o comunitate de antreprenori care refuză să renunțe. Oameni care cred în demnitate, în educație, care știu că schimbarea se naște întâi în interior și abia apoi în economie. Dacă România are astăzi o voce credibilă în Europa, este și pentru că ne-am asumat responsabilitatea de a ține treaz sufletul acestui popor. Faptul că am lansat două premiere — o gală franco-română organizată în inima Parisului de Ziua Națională a României și lansarea celui de-al treilea număr al revistei Women in Economy — este mărturia că România poate urca în lumina reflectoarelor fără a-și renegocia identitatea.

Îi mulțumesc, cu recunoștință, Excelenței Sale Ioana Bivolaru, pentru sprijinul constant și pentru felul în care a înțeles că diplomația este uneori puntea cea mai solidă dintre două națiuni. Îi mulțumesc doamnei Anne Hidalgo – primarul Parisului pentru deschiderea cu care ne-a sprijinit și pentru înțelegerea faptului că legăturile dintre comunitățile noastre sunt diplomatice, profund umane și culturale.

Le mulțumesc domnului Nicolae Ștefănuță – vicepreședinte al Parlamentului European, și doamnei Oana Zaharia – manager interimar al Institutului Național al Patrimoniului pentru mesajele de susținere. Le mulțumesc membrilor Consiliului Director al CONAF și Ruxandrei Șerban – președinta CONAF Franța, care au fost alături de mine în această construcție care depășește granițele unei simple gale — o construcție de sens, continuitate și viziune.”

Nicolae ȘTEFĂNUȚĂ, vicepreședinte al Parlamentului European a declarat: „O economie nu poate performa dacă jumătate din potențialul ei este împins în umbră. Experiența mea personală îmi reamintește, în fiecare zi, cât de mult ne bazăm pe femeile din viețile noastre — și cât de puțin recunoaștem acest lucru.

La această Gală franco-română Women in Economy celebrăm și schimbarea de paradigmă care este deja în curs. Iar eu voi rămâne, în mod deschis și fără ezitare, aliatul acestei schimbări.”

Oana ZAHARIA – manager interimar al Institutului Național al Patrimoniului a declarat: ”Celebrăm excelența femeilor în economie într-una dintre clădirile emblematice ale orașului luminii și al iubirii. Nu întâmplător sărbătorim leadershipul feminin într-o clădire de o asemenea însemnătate istorică. În ultimii ani, discursul public s-a schimbat în mod fundamental. Vorbim tot mai des despre patrimoniu ca despre un catalizator economic, un element care influențează turismul, investițiile, calitatea vieții și capacitatea unei națiuni de a transforma trecutul în resursă pentru viitor. Ceea ce altădată era considerat doar un simbol, astăzi devine infrastructură de creștere.

De aceea, faptul că sărbătorim leadershipul feminin într-un loc cu o asemenea încărcătură istorică reprezintă un semnal că nu poți construi economie solidă fără cultură, nu poți vorbi despre competitivitate fără identitate, iar viitorul aparține celor care înțeleg că patrimoniul — la fel ca și leadershipul feminin — este un accelerator de progress, nu un decor.”

Unul dintre momentele cu încărcătură simbolică a fost expoziția „Regina Maria – Un veac și jumătate. Rafinament regal. Identitate bănățeană”, realizată de Institutul Național al Patrimoniului, dedicată celor 150 de ani de la nașterea Reginei Maria. expoziția a pus în lumină legătura dintre identitatea națională și costumul tradițional, printr-o selecție rară de piese autentice curatoriate de dr. Marius Matei, apropiate de ansamblurile purtate de Regină în fotografiile de epocă.

Gala a marcat, de asemenea, lansarea numărului 3 al revistei Women in Economy, un proiect editorial ambițios, dedicat analizei economice, leadershipului, guvernanței corporative, pieței muncii europene și rolului strategic al femeilor în economie, pe a cărui copertă este Anne Hidalgo, primar al Parisului, iar în interior interviul oferit de domnia sa în exclusivitate. Publicația premium Women in Economy — care reunește interviuri cu personalități europene, perspective complexe —o platformă intelectuală și un vector de influență europeană.

Creat acum șapte ani, special pentru CONAF, de artista vizuală Misha Diaconu, trofeul Women in Economy este un obiect de artă care simbolizează ceea ce contează cu adevărat în economie: meritul, competența și responsabilitatea. În timp, a devenit pentru leadershipul feminin ceea ce reprezintă un Oscar pentru cinematografie — un standard. Astăzi, Women in Economy funcționează ca reper de performanță, ca angajament public pentru excelență și ca simbol al unei Europe care se consolidează prin valoare, echilibru și leadership autentic.

Zece trofee de excelență și unul special au fost acordate femeilor excepționale care și-au construit parcursul pe fundații temeinice, care își susțin valorile cu o consecvență rară și care transformă convingerile lor profunde în jaloane pentru generațiile care urmează. Aceste premiante ridică standardele pentru noi toți:

1. Katrin ADT, CEO al Automobile Dacia – Marele Premiu al Galei i-a fost înmânat de Arnaud NGATCHA, adjunct al primarului Parisului responsabil pentru Europa, Relațiile Internaționale și Francofonie
2. Anamaria VARTOLOMEI, actriță, laureată César 2022 – premiul pentru Cinematografie și Arta actorului i-a fost înmânat de regizorul Corneliu PORUMBOIU
3. Luisa CIOBANU, Director Cercetare, Neurophysics la CEA/Neurospin – premiul pentru Sănătate și Cercetare Medicală i-a fost înmânat de profesorul Sorin-Mihai CÎMPEANU, rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
4. Irina CRISTEA, co-fondatoare AZC – premiul pentru Arhitectură și Urbanism i-a fost înmânat de arhitectul Attila KIM

5. Ana FRĂȚILĂ, antreprenor – premiul pentru Leadership și Antreprenoriat i-a fost înmânat de Dan BOIANGIU, Director International Consulting & Arval Mobility Observatory
6. Anca DAMIAN, regizor – premiul pentru Creație – Film documentar de animație i-a fost înmânat de Frank NEEL, Membru al Directoratului OMV Petrom
7. Victoria DAROLȚI, designer-artizan în domeniul broderiei artistice și haute couture, fondator Darolti Ateliers, laureată cu premiul « Meilleur ouvrier de France » – premiul pentru Creativitate – Design vestimentar i-a fost înmânat de Marius GHENEA, Managing Partner al Fondului de Investitii Catalyst România
8. Cecilia TUDOR, Director General Renault – Europa de Sud-Est – premiul pentru Industrie și Inovație i-a fost înmânat de Tatian DIACONU, Managing Partner Kasper Development

9. Ana-Maria GÎRLEANU-GUICHARD, conferențiar Universitatea din Strasbourg – premiul pentru Educație și Studii Culturale i-a fost înmânat de Grégoire VIGROUX, antreprenor francez în România
10. Sophie NEGROPONTES, fondatoare galerie Negropontes – premiul pentru Antreprenoriat cultural – Artă contemporană i-a fost înmânat de Vasile TOMOIAGA, campion mondial la canotaj

Premiul special pentru întreaga carieră în diplomație a fost oferit E.S.
Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO și i-a fost înmânat de artistul Mircea Cantor.

Audiența galei a reunit un segment reprezentativ al antreprenoriatului feminin din România, cu participante venite din 15 județe – de la Alba, Arad și Argeș, până la Bacău, Brașov, Brăila, București, Cluj, Gorj, Mehedinți, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș și Vâlcea. Această diversitate regională confirmă maturizarea unei comunități naționale de antreprenoare și profesioniști care contribuie activ la dezvoltarea economică a țării. Prezența Geaninei Pistru, reprezentant al Camerei Deputaților, alături de membri ai Consiliului Director CONAF – Nicoleta Munteanu, Anca Damour, Daniela Marișcu, Hildegard Brandl, Tatian Diaconu și Marius Ghenea dovedește că progresul real apare atunci când expertiza, responsabilitatea publică și inițiativa privată se întâlnesc într-un cadru comun și lucrează împreună pentru același obiectiv.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul generos al unor parteneri de încredere AnimaWings – Official Airline Partner, Auchan România, Caresta, NATURAL PARIS, Florame, ASIROM, Lagardère Travel Retail România, Momirov Cosmetics

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

RECLAMA MONETAG

În Trend