NATIONAL
Un moldovean din Italia s-a trezit cu un colet din Spania care conținea 9 kilograme de marijuana. A pus mâna pe telefon și a sunat la poliție
Publicat
acum 1 anla
Autor
admin

Un moldovean de 32 de ani a alertat autoritățile italiene după ce a primit un colet din Spania cu 9 kilograme de marijuana. Cazul a avut loc zilele trecute în comuna Montegrotto Terme, conform deschide.md.
Potrivit presei apenine, moldoveanul a sunat la 112, solicitând intervenția autorităților după ce a primit un colet suspect. Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj de carabinieri.
În urma verificărilor, militarii italieni au depistat 9 kilograme de marijuana, dar și datele destinatarului, inclusiv numărul de telefon. Astfel, autoritățile iteliene au dispus desfășurarea unei operațiuni în vederea reținerii traficanților de droguri.
În scurt timp, pe adresa indicată au ajuns doi bărbați. Observând oamenii legii, aceștia au dat bir cu fugiții, însă au fost reținuți în scurt timp.
În urma perchezițiilor la domiciliile acestora, carabinierii au găsit mai multe droguri, printre care marijuana, hașiș, MDMA, un cântar și materiale pentru ambalarea substanțelor narcotice. Ca urmare, s-a dispus plasarea acestora în izolator.
Potrivit autorităților italiene, anume datorită vigilenței moldoveanului a fost posibilă deconspirarea unei scheme internaționale de trafic de droguri.
![]()
Poate îți place și...

O spanioloaică stabilită în România, șocată de cât ajunge să coste un apartament la Cluj: ”Ar putea fi mai scump decât să-l cumperi în Madrid”

Rusia a lansat cinci bombe teleghidate peste Ucraina VIDEO

Pîslaru reacționează la ”ironia” celor de la DIICOT. ”Râdem, glumim, dar nu când este vorba de viaţa a peste 400 de oameni”
DIVERSE
O spanioloaică stabilită în România, șocată de cât ajunge să coste un apartament la Cluj: ”Ar putea fi mai scump decât să-l cumperi în Madrid”
Publicat
acum 5 minutela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

O spanioloaică stabilită în România, șocată de cât ajunge să coste un apartament la Cluj. Tânăra susține că deși prețurile locuințelor sunt mai mici decât în capitala Spaniei, la final românii ajung să plătească mai mulți bani.
Spanioloaică stabilită în România, șocată de cât costă un apartament la Cluj
Sara Senent este din Spania, iar în urmă cu câțiva ani s-a stabilit în România. Tânăra a devenit virală după ce a spus că achiziția unui apartament în Cluj poate fi mai costisitoare decât cumpărarea unui apartament în Madrid din cauza dobânzilor mari ale creditelor ipotecare.
”Știai că să cumperi un apartament în Cluj ar putea fi mai scump decât să-l cumperi în Madrid? Și nu, nu din cauza prețului. Un apartament de 70 de metri pătrați în Madrid costă aproximativ 420.000 de euro, iar în Cluj 220.000, adică jumătate. Dar se omite cel mai important lucru: care este efortul economic real?
Am făcut o comparație cu Madridul pentru că este capitala și acolo apartamentele sunt cele mai scumpe, iar Clujul este unul dintre cele mai importante orașe din România.
În Spania, dobânda la credite ipotecare este în jur de 2%, iar în România se situează între 6% și 8%. Ce înseamnă asta? Că, deși apartamentul este mult mai ieftin, dobânzile sunt mult mai mari și, prin urmare, rata lunară ajunge să fie foarte apropiată.
Și aici vine cel mai surprinzător aspect: o familie medie din Cluj alocă un procent mai mare din salariu pentru plata ipotecii decât una din Madrid”, spune tânăra într-un video pe TikTok.
Prețurile imobiliarelor au explodat în ultimii ani în România. Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, în Cluj-Napoca, prețul mediu al locuințelor a depășit în luna mai 3.300 de euro pe metru pătrat, iar în București media este de 2.288 de euro pe metru pătrat.
@sarasenent COMPRAR en CLUJ es más DIFÍCIL que en MADRID 🇪🇸 🇷🇴🤑 #vivienda #comprar #cluj #romania #españa ♬ sonido original – Sara Senent
![]()
DIVERSE
Rusia a lansat cinci bombe teleghidate peste Ucraina VIDEO
Publicat
acum 17 minutela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Rusia a lansat, vineri, 17 iulie, cinci bombe aeriene ghidate asupra orașului Sumî, lovind infrastructură civilă în mai multe zone ale orașului, potrivit autorităților regionale.
Sumî, reședința regiunii omonime din nord-estul Ucrainei, se află la aproximativ 30 de kilometri de granița cu Rusia, ceea ce face orașul vulnerabil la atacurile aeriene frecvente ale armatei ruse.
Șeful Administrației Militare Regionale Sumî, Oleh Hrîhorov, a anunțat că două dintre bombe au lovit centrul orașului, scrie Kyiv Post.
„Conform informațiilor preliminare, au fost înregistrate cinci lovituri cu bombe ghidate. Trecuseră mai puțin de șase ore de la precedentul atac cu bombe ghidate asupra periferiei orașului Sumî”, a scris Hrîhorov pe rețelele de socializare.
Una dintre explozii a avariat o clădire nerezidențială cu mai multe etaje, iar sute de ferestre ale clădirilor din apropiere au fost sparte.
Echipele serviciilor de urgență intervin în continuare la locurile lovite, iar verificările sunt în desfășurare. Deocamdată, autoritățile nu au prezentat un bilanț final al victimelor și al pagubelor.
Joi, șapte persoane, inclusiv un copil în vârstă de patru ani, au fost rănite în urma atacurilor rusești desfășurate în districtul Sumî.
Overnight, Russian attacks on Odesa and Sumy killed civilians, injured children, and damaged homes and other civilian infrastructure.
In Odesa, Russian missiles strike killed two people and injured eight others, including two children. According to Ukraine’s State Emergency… pic.twitter.com/r2pjpxY7N7
— SPRAVDI — Stratcom Centre (@StratcomCentre) July 17, 2026
Destituirea ministrului ucrainean al Apărării Mîhailo Fedorov divizează comandamentul militar ucrainean
Ministrul ucrainean al Apărării Mîhailo Fedorov, destituit recent, l-a criticat joi usturător pe comandantul armatei, obligându-l pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să îndemne la ”unitate”, împotriva semnelor unei fracturi în ierarhia militară, relatează AFP.
În paralel, sute de ucraineni s-au adunat la Kiev, dar şi în alte oraşe, în semn de protest faţă de destituirea lui Fedorov în cadrul unei remanieri a Guvernului operată de către Volodimir Zelenski.
Două petroliere din „flota fantomă” a Rusiei, lovite în Marea Neagră
Mîhailo Fedorov, în vârstă de 35 de ani, este considerat un reformator şi a promovat includerea multor tehnologii noi – inclusiv dronele – în vederea acoperirii penuriilor – de militari, bani şi muniţie.
El a confirmat joi că conflictul său cu comandantul-şef al armatei Oleksandr Sîrski este cauza plecării sale. Oleksandr Sîrski, în vârstă de 60 de ani, care se află în post din 2024, este acuzat de apărarea unei viziuni depăşite a forţelor armate şi de faptul că nu respectă viaţa militarilor.
Mîhailo Fedorov, care purta un tricou negru, în faţa unui ecran pe care defilau imagini cu drone, i-a reproşat, în faţa presei, inclusiv AFP, generalului Sîrski faptul că i-a „blocat” iniţiativele.
„În loc să caute cum să învingă Rusia în mod asimetric – misiunea comandantului-şef -, el a găsit mijlocul prin care să divizeze ţara în care trăim azi”, l-a acuzat el.
El a subliniat că l-a ajutat să „salveze” Ucraina în „multe operaţiuni”, la început, în 2022, de la asaltul rus de mare amploare.
Ministrul de Interne în exerciţiu Igor Klîmenko este prezentat ca înlocuitor al lui Fedorov – însă nu se bucură de o majoritate a voturilor deputaţilor.
Um ataque aéreo russo destruiu um depósito de munições ucraniano na cidade de #Sumy.
Detonações secundárias podem ser ouvidas. pic.twitter.com/aGILBd6reE
— Informações mundiais e militares (@Ricardo_1934) July 17, 2026
În urma acestor tensiuni, Zelenski a cerut joi păstrarea „unităţii” în comandamentul militar şi şi-a exprimat regretul faţă de faptul că cele două părţi – Fedotov şi generalul Sîrski – nu au „găsit-o”.
Demiterea lui Fedorov provoacă îngrijorări cu privire la viitorul trupelor ucrainene, care au reuşit, în ultimele luni, să încetinească puternic elanul rusesc şi să crească presiunile împotriva Moscovei prin multiple atacuri în Rusia.
Într-un rar comentariu public de la vârful ierarhiei militare ucrainene, comandantul Forţelor Interarme ucrainene, Mîhailo Drapatî, a lăudat acţiunea lui Fedorov şi a cerut continuarea transformării pe care a lansat-o, „până când reguli corecte şi clare devin norme”.
Oleksandr Sîrski – contestat – şi-a apărat bilanţul şi a cerut „concentrare asupra războiului”, mulţumindu-i ministrului demis pentru „munca sa”.
La Kiev, peste 1.000 de persoane s-au adunat joi dimineaţa într-o piaţă, în centrul oraşului, agitând steaguri ucrainene şi europene şi scandând „Ruşine!” şi „Daţi-l înapoi pe Fedorov!”, au constat jurnalişti AFP.
Presa ucraineană scrie că manifestaţii de susţinere a ministrului demisionar au avut loc în mai multe alte oraşe mari – Odesa (sud), Harkov (nord-est), Dnipro (centru-est) şi Liov (vest), unde s-au adunat 100 de oameni.
Şeful statului ucrainean i-a încredinţat în ianuarie tânărului ministru ucrainean sarcina de a insufla o nouă energie maşinii de război a Ucrainei.
Însă Fedorov „s-a certat cu diverşi generali şi cu diverşi furnizori de drone”, a declarat AFP analistul politic Anatoli Oktîsiuk, apreciind că acesta a întreprins „multe reforme utile care ameninţă anumite interese”.
Potrivit analistului, preşedintele s-a „slăbit singur politic” prin această decizie.
„Cred că destituirea sa este un afrond adus poporului ucrainan”, denunţă, la rândul său, o antreprenoare, Vlada Roman, în vârstă de 30 de ani, la Kiev.
Ea speră ca această mobilizare să conducă la „menţinerea lui Fedorov” în post. Un militar ucrainean care serveşte pe front a mărturisit AFP, sub protecţia anonimatului, că nu înţelege această plecare şi că nu a constatat lipsuri ale lui Fedorov care să o justifice.
La fel ca mulţi alţii, el îi mulţumeşte pentru că a permis o limitare considerabilă a folosirii de către armata rusă a terminalelor Starlink, devenite un mijloc de comunicare-cheie.
Iar el se teme că această nouă tranziţie poate să aibă consecinţe negative pe teren şi se întreabă „dacă dronele necesare va veni la timp, dacă materialul necesar va fi cumpărat, dacă reforma înlocuirii oamenilor cu maşini va continua” şi „dacă nu vom pierde iar câteva luni pentru a relansa sistemul”.
Ucraina este zguduită frecvent de scandaluri cu privire la mobilizarea în armată şi la metodele de purtare a războiului.
Plecarea lui Fedorov a antrenat deja plecarea altora – a lui Serghii Sternenko, un consilier al Ministerului Apărării şi a secundului comandantului Forţelor Aeriene ucrainene, Pavlo Ielizarov.
![]()
DIVERSE
Pîslaru reacționează la ”ironia” celor de la DIICOT. ”Râdem, glumim, dar nu când este vorba de viaţa a peste 400 de oameni”
Publicat
acum 31 de minutela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

În siajul scandalul azilelor ilegale din Bihor a apărut un altul: cel legat de demiterea șefei Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD). Alexadra Zară a reclamat că a fost concediată de ministrul Dragoș Pîslaru pentru că nu l-ar fi anunțat pe acesta cu privire la descinderile făcute la azile, în 30 iunie, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
În acest context, cei de la DIICOT au postat pe Facebook, miercuri, o imagine generată de inteligența artificială, însoțită de mesasjul „Astăzi suntem şi la Casa de Pensii.;) Scuze că nu am anunţat înainte!”.
Mesajul a fost interpretat drept ironie la adresa ministrului Muncii. Acesta a reacționat subliniind că ”problema majoră” nu este reprezentată de ironia din mediul online, ci de modul în care colaborează instituțiile statului ”pentru a se asigura că vieţile oamenilor nu sunt puse în pericol”.
„Problema majoră nu este ironia de pe Facebook, problema majoră este cum colaborează instituţiile pentru a se asigura că vieţile oamenilor nu sunt puse în pericol. Ironia mi-a fost adresată în mod direct şi ceea ce cred că s-a înţeles mai puţin este că reacţia mea ca persoană este mai puţin relevantă. Problema pe care românii o au este dacă statul român, prin instituţiile sale, are grijă şi îi protejează. Şi atunci aş vrea să scoatem de pe masă ego-ul meu sau dacă am fost sau nu lezat în amorul propriu că m-a ironizat o instituţie a statului, nu despre asta este vorba! Pe mine nu mă atinge această ironie, pentru mine este important: îmi fac datoria zi de zi, ne facem cu toţii în instituţiile statului datoria zi de zi? (…)
În primul rând, pot înţelege ironia, pot înţelege lucrurile pe care încearcă cumva să aibă aşa, un fel de glumă ca pretext. Ceea ce cred însă că este important este să înţelegem că aici nu este vorba de supărarea mea că cineva nu m-a anunţat. Aici este vorba de faptul că vieţile a 400 de oameni au fost puse în pericol pentru că o operaţiune care este planificată de peste un an de zile nu a avut în vedere modul în care operaţiunea aceasta complexă de relocare a oamenilor ar trebui făcută. Prin existenţa asistenţilor sociali în triaj, prin stabilirea din timp a locurilor în care ar trebui duşi oamenii respectivi… vă daţi seama, noi am ajuns să îi luăm la nouă ore distanţă de mers cu maşina, până în Giurgiu. Preocuparea mea principală în acea zi, şi acuma la fel, este legată de sănătatea şi viaţa oamenilor respectivi care au fost puşi în pericol de această lipsă de pregătire”, a spus Pîslaru.
În același context, ministrul Muncii a subliniat că autoritățile statului, în loc de ironii, ar face bine să colabora pentru a livra ”lucrurile pe care oamenii le aşteaptă”.
„Nu este vorba de supărarea mea personală, este vorba de faptul că avem nevoie de protocoale interinstituţionale care să prevină apariţia unor astfel de situaţii şi atunci pot acepta glume, dar când e vorba de vieţi omeneşti nu este ceva cu care să poţi să glumeşti. În tensiunea pe care o avem acum în societate, aş prefera să ne concentrăm pe problemele românilor şi nu pe reacţia mea la modul în care dumnealor au ales să pună în pagină acest lucru.
Este foarte important să înţelegem că da, râdem, glumim, dar nu când este vorba de viaţa a peste 400 de oameni. Cred că este nevoie să ne respectăm instituţiile şi mai ales să respectăm românii în slujba cărora suntem. Nu cred că escaladarea vreunui conflict între puterea judecătorească şi puterea executivă creşte încrederea românilor în stat. Am vorbit cu foarte multe persoane în ultima perioadă care nu fac diferenţa între o instituţie dintr-o anumită putere sau din altă putere, lumea se uită la statul român. Statul român, în totalitatea sa, ajută, protejează, are grijă de cetăţenii săi, da, nu. Şi atunci cred că cel mai potrivit răspuns şi înţelept răspuns este hai să vedem cum colaborăm mai bine astfel încât să nu stăm să punem ironii pe Facebook, ci să livrăm lucrurile pe care oamenii le aşteaptă”, a spus Dragoș Pîslaru, citat de news.ro.
Tot ministrul interimar al Muncii a anunțat, pe de altă parte, că a cerut direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din 14 judeţe în care există aşezăminte sociale private să facă analize privind modul în care acestea funcţionează. Pîslaru ia în calcul modificări legislative, pentru a nu mai exista probleme precum cele care au facilitat funcționarea azilelor ilegale.
„Am cerut o analiză a tuturor cazurilor similare, potenţiale, pe care le-a depistat Inspecţia Socială de-a lungul anilor şi am acum o situaţie pe care o să o fac publică, probabil mâine (vineri – n.r.), cu privire la unde sunt aceste persoane în 14 judeţe din ţară. Ce măsuri am dispus este foarte important, pentru că am cerut DGASPC-urilor să se ducă şi să creeze acele evaluări multidisciplinare care au lipsit la triajul pe care l-am avut acum”, a spus Pîslaru, la Euronews.
![]()
DIVERSE
Tornadă devastatoare. Vijelia a doborât camioane pe autostradă VIDEO
Publicat
acum 38 de minutela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Grindina cât palma a făcut prăpăd în Franța. Mașini distruse și străzi transformate într-un peisaj de iarnă!. O furtună de o intensitate excepțională a lovit miercuri departamentul Ardèche, din sud-estul Franței, provocând pagube materiale importante și transformând mai multe localități într-un peisaj care amintea de mijlocul iernii.
Vers le même endroit sur le Nord de saint Étienne pic.twitter.com/k6rjYRhFG2
— Sebastien (@sebasto42) July 16, 2026
Fenomenul meteo extrem s-a produs după o perioadă de temperaturi caniculare și a fost însoțit de grindină de dimensiuni impresionante, ploi torențiale și rafale puternice de vânt.
Cele mai afectate zone au fost localitățile Aubenas, Vals-les-Bains și Lalevade-d’Ardèche, unde bucăți de grindină cu diametre de până la 7 centimetri au spart parbrize, au avariat clădiri și au distrus vegetația.
Imaginile distribuite pe rețelele sociale surprind amploarea fenomenului, care a acoperit străzile cu un strat gros de gheață în doar câteva minute, scrie Le Figaro.
Bucăți de gheață de până la 7 centimetri au provocat haos pe șosele
Martorii au surprins în numeroase videoclipuri momentul în care grindina cade cu o forță impresionantă, obligând șoferii să oprească pe marginea drumului pentru a evita accidentele. În același timp, locuitorii s-au refugiat în locuințe și spații acoperite până la trecerea furtunii.
Potrivit mărturiilor publicate online, unele bucăți de grindină au avut un diametru cuprins între 5 și 7 centimetri, suficient pentru a provoca avarii serioase autovehiculelor. Numeroase mașini au rămas cu parbrizele sparte sau fisurate, iar acoperișurile mai multor clădiri au fost afectate de impactul gheții.
Pe lângă pagubele produse vehiculelor și construcțiilor, culturile agricole și vegetația au fost grav afectate de furtuna violentă.
Pompierii au intervenit după inundații și distrugeri provocate de furtună
Autoritățile locale au mobilizat echipaje de intervenție în mai multe localități din Ardèche pentru a gestiona efectele fenomenelor meteorologice severe. Pompierii au fost solicitați să intervină în numeroase cazuri provocate de furtună, inclusiv pentru inundarea unor locuințe și scurgeri importante de apă.
Faites vous plaiz @TF1. À Saint Étienne pic.twitter.com/S3GdJ8Q02H
— Hugo Genevrier (@HGenevrier) July 16, 2026
Precipitațiile abundente au provocat inundații izolate, iar circulația rutieră a fost îngreunată în mai multe zone afectate de acumulările de apă și de stratul consistent de grindină.
Înainte de producerea fenomenului, serviciile meteorologice franceze emiseseră un cod portocaliu de vreme severă pentru departamentul Ardèche, avertizând asupra riscului ridicat de furtuni violente.
Autoritățile vorbesc despre un fenomen de o violență excepțională
Primarul orașului Aubenas, Jean-Romain Ribeyre, a descris furtuna drept „un fenomen de o violență excepțională”, subliniind amploarea distrugerilor produse într-un interval foarte scurt de timp.
Prognoza meteo lunară. Inversiune termică înainte ca o cupolă de foc să acapareze România
Imaginile surprinse în timpul furtunii arată străzi complet acoperite de gheață, peisaje neobișnuite pentru luna iulie și autovehicule grav avariate de grindina de mari dimensiuni.
Specialiștii atrag atenția că astfel de episoade meteorologice extreme devin tot mai frecvente în Europa, pe fondul schimbărilor climatice și al contrastelor accentuate dintre perioadele de caniculă și pătrunderea maselor de aer rece. În ultimele săptămâni, mai multe regiuni din vestul continentului s-au confruntat cu fenomene meteo severe, caracterizate prin furtuni violente, ploi torențiale și grindină de dimensiuni neobișnuite.
![]()
DIVERSE
La Niña și Super El Niño au creat un fenomen meteorologic extrem de rar, formând un scut atmosferic împotriva uraganelor
Publicat
acum 41 de minutela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Datele meteorologice actuale indică o configurație ostilă dezvoltării uraganelor în Atlantic. Acest fenomen este caracterizat de o presiune atmoserică ridicată, aer descendent, forfecară intensă a vântului și precipiații reduse în principalele regiuni tropicale unde de obicei se formează uraganele.
„În timpul unei faze reci Atlantic Niña, numărul ciclonilor tropicali este cu 50% mai mic comparativ cu o fază caldă, iar acest lucru se reflectă și în scăderea numărului de uragane care ating teritoriul Statelor Unite”, se arată în analiza realizată de portalul de știri citat anterior.
Super El Niño are un impact semnificativ asupra sezonului de uragane din Atlantic. Datele istorice arată că această anomalie din Pacific duce la o scădere semnificativă a numpărului total de uragane care lovesc teritoriul SUA, comparativ cu alte fenomene, precum La Niña.
Citește și: Cum ar putea fi stopat fenomenul El Nino. Explicațiile oferite de oamenii de știință
Atlantic Niña, un fenomen meteorologic rar
Atlantic Niña rămâne un fenomen meteorologic destul de rar, mai ales în timpul verii. Dacă răcirea curentă continuă și anomalia sezonieă scade sub -0,5 grade Celsius, evenimentul din 2026 va fi doar al șaselea din ultimii peste 40 de ani.
Fenomenul Atlantic Niña și Super El Niño modifică semnificativ circulația atmosferică globală. Un indicator esențial al comportamentului atmosferei este potențialul de viteză (Velocity Potential), care arată unde aerul din atmosferă este în ascensiune sau coborâre.
În timpul unui Atlantic Niña rece, aerul tinde să coboare deasupra Atlanticului, ceea ce duce la o reducere a formării furtunilor și a uraganelor.
În schimb, în Pacific, Super El Niño generează o creștere semnificativă a mișcărilor ascendente ale aerului, favorizând formarea furtunilor în regiune.
„Aceste anomalii climatice creează un mediu atmosferic ostil pentru formarea uraganelor în Atlantic, protejând astfel Statele Unite de eventuale landfall-uri devastatoare”, se arată în raportul citat de Severe Weather.
![]()
DIVERSE
Aliniere planetară rară până în 24 iulie 2026, se formează Coșul lui Barbault. Ce capitol nou deschid pentru zodii giganții astrologiei
Publicat
acum 2 orela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

În iulie 2026, Jupiter în Leu, Uranus în Gemeni, Neptun în Berbec și Pluto în Vărsător formează ceea ce este cunoscut în astrologie drept Coșul lui Barbault. Cele patru planete aflate la gradul 4 unor semne noi intră într-un dialog puternic, prin trigoane, sextile și opoziții care concentrează o energie uriașă de schimbare.
Această configurație poartă numele astrologului francez André Barbault, cunoscut pentru studiile sale dedicate ciclurilor planetare și influenței acestora asupra marilor transformări sociale.
Nu înseamnă că, peste noapte, toate problemele lumii vor dispărea. Nici că viitorul este deja stabilit. Dar deschide o perioadă în care ideile noi, schimbările colective și deciziile personale pot căpăta o forță aparte.
Este o invitație de a privi dincolo de ceea ce se întâmplă astăzi și de a ne întreba sincer: Ce fel de viitor vrem să construim și cine trebuie să devenim pentru a putea trăi în el?
Patru planete se întâlnesc la gradul 4. Se activează configurația 4:4:4:4
Coșul lui Barbault se formează în a doua jumătate a lunii iulie 2026, când Jupiter, Uranus, Neptun și Pluto ajung simultan în jurul gradului 4 al semnelor în care se află. Jupiter traversează Leul, Uranus se află în Gemeni, Neptun în Berbec, iar Pluto în Vărsător.
Această apropiere de același grad permite formarea unei succesiuni de sextile, trigoane și opoziții între cele patru planete. Din acest motiv, evenimentul mai este descris simbolic drept activarea 4:4:4:4.
Nu schimbarea semnelor este elementul central al perioadei, ci faptul că cele patru planete se aliniază la același grad și creează împreună o configurație astrologică rară. Energia sa începe să se contureze din 15 iulie, devine foarte puternică între 19 și 22 iulie și rămâne activă până în jurul datei de 25 iulie 2026.
Jupiter în Leu și Pluto în Vărsător: între strălucirea personală și binele comun
Jupiter în Leu ocupă un loc aparte în această configurație. El amplifică dorința de afirmare, creativitatea, leadershipul și nevoia de a trăi cu inima deschisă. În fața sa se află Pluto în Vărsător, planeta care vorbește despre transformarea societății, despre comunitate și despre puterea colectivă.
Opoziția dintre cele două ridică o întrebare esențială: Cum putem străluci fără să ne separăm de ceilalți? Adevărata exprimare personală nu înseamnă să îi reducem pe ceilalți la tăcere. Nu înseamnă nici să renunțăm la propria lumină pentru a ne pierde în mulțime.
Această configurație ne cere să găsim punctul de echilibru: să ne asumăm talentele și să le punem în slujba unei construcții mai mari decât noi. Darurile noastre nu sunt simple trofee personale. Ele pot deveni contribuții reale pentru familie, comunitate și pentru oamenii care au nevoie de ceea ce știm să facem.
Uranus și Neptun deschid porțile unei alte realități
Uranus în Gemeni aduce idei electrizante și curajul de a pune sub semnul întrebării adevăruri considerate până acum de neclintit. Putem rupe tipare mentale moștenite și putem descoperi alte modalități de a învăța, de a comunica și de a colabora.
Neptun în Berbec transformă inspirația în acțiune. El ne cere să nu mai așteptăm salvatori și să nu mai confundăm puterea cu dominația. Adevăratul erou al acestei perioade este omul care își ascultă sufletul și are curajul să înceapă. Coșul lui Barbault nu vorbește doar despre evenimente exterioare. Este și o chemare personală.
Viitorul nu este ceva ce așteptăm să ni se întâmple. Este ceea ce hrănim zilnic prin alegerile, ideile, relațiile și curajul nostru. Uneori, haosul nu înseamnă că totul se prăbușește. Poate însemna că piesele se reașază într-o ordine mai potrivită cu omul care ai devenit.
Un coș este creat pentru a purta ceva. Poate că această configurație poartă în ea începutul unei lumi noi, dar și versiunea noastră care este pregătită să trăiască în acea lume.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
![]()

O spanioloaică stabilită în România, șocată de cât ajunge să coste un apartament la Cluj: ”Ar putea fi mai scump decât să-l cumperi în Madrid”

Rusia a lansat cinci bombe teleghidate peste Ucraina VIDEO

Pîslaru reacționează la ”ironia” celor de la DIICOT. ”Râdem, glumim, dar nu când este vorba de viaţa a peste 400 de oameni”

Tornadă devastatoare. Vijelia a doborât camioane pe autostradă VIDEO

La Niña și Super El Niño au creat un fenomen meteorologic extrem de rar, formând un scut atmosferic împotriva uraganelor

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!

Premieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru

Incident la Secția de Poliție Rurală Tigveni: Unui polițist de 40 de ani i s-a făcut rău în timpul serviciului – Reacția bizară a managerului spitalului Curtea de Arges

Eveniment special la Poienărei, Argeș – Comemorarea „Haiducilor Muscelului”, o atffel de evocare istorică a Rezistenței Anticomuniste din Muscel

Batjocură în „Orașul Regal”: O întreagă stradă rămâne zilnic fără apă, în timp ce autoritățile ridică din umeri

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Revoltă la Călinești! Poliția „doarme-n papuci” în timp ce pirații din transportul public fac legea – 10 lei cursa fără bon sau bilet
Locuitorii comunei Călinești (Argeș) sunt la capătul răbdării. Oamenii reclamă existența unui serviciu de transport ilegal care a pus stăpânire...

AFACEREA ANULUI LA SUSENI! Tranzacție de milioane euro în Argeș! Libanezii de la Toneli își extind imperiul în comuna argeșeană
Lovitură de proporții pe piața agroalimentară din județul Argeș! Cel mai mare producător de ouă din România, grupul Toneli, controlat...

PENIBILII PSD! Primăria Budeasa dă cu picamerul în propria incompetență: Se demolează pista de biciclete cunoscută drept urina boului!
Banii publici se scurg din nou în gropile incompetenței administrative din județul Argeș. La ceva timp după ce ziarul nostru...

Premieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru
Administrația locală din județul Argeș este zguduită de un scandal fără precedent. Pentru prima dată, un cetățean cere în instanță...
Curtea de Argeș

VIDEO | DEZASTRU LA CURTEA DE ARGEȘ! Un „Dorel” a spart magistrala și a lăsat tot orașul fără apă! A apărut „Arteziana lui Panțurescu” în mijlocul străzii!
O nouă ispravă demnă de topul celor mai mari gafe de pe șantierele românești a lăsat mii de oameni cu...

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”
Recentul popas electoral al lui Călin Georgescu în tradiționalul Târg de la Domnești a lăsat un gust amar comunității locale...

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!
Tensiune la cote maxime, în această dimineață, la ușa biroului primarului din Curtea de Argeș! Consilierul local Dan Petrescu a...

Droguri și arme confiscate de jandarmi la Târgul din Bradu | Zeci de branșamente ilegale la rețeaua electrică în Hârtiești
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș au desfășurat o serie de acțiuni intense în ultimele zile, finalizate...

A furat dintr-o mașină din parcarea Bisericii din Curtea de Argeș și A FOST ARESTAT
La data de 11 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Curtea de Argeș, cu sprijinul polițiștilor Biroului de Ordine...
Mioveni

Tragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă
O noapte care trebuia să fie liniștită s-a transformat într-un coșmar pe șoselele din județul Argeș. Un bărbat în vârstă...

Sondajul care confirmă schimbarea în Argeș: PSD e deja istorie, AUR rămâne pe primul loc
Scena politică din Argeș este zguduită din temelii de cel mai recent sondaj de opinie realizat de Smart Political Consultancy...

Prăpăd în Pitești și în Argeș după ploile torențiale de azi noapte
O furtună violentă însoțită de ploi torențiale a lovit puternic aseară județul Argeș, lăsând în urmă străzi inundate, subsoluri pline...

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...
Câmpulung

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniUn fost deputat PSD Argeș îl desființează pe Ion Mînzînă – „Un bețiv arogant și libidinos”
ACTUALacum 2 săptămâniINCOMPETENȚĂ LA CJ ARGEȘ: Încă un drum crucial se va închide din cauză de… lene! DJ 703H Curtea de Argeș – Sălătrucu, la un pas de colaps
ACTUALacum o săptămânăCălin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!
ACTUALacum o săptămânăDEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție
ACTUALacum 2 săptămâniBREAKING NEWS | Situație incertă la Curtea de Argeș: DSP anunță că apa este „mai bună”, dar evită să spună clar dacă este potabilă
LIFESTYLEacum 2 săptămâniDetaliile care pot schimba o partidă de pescuit: lanseta, senzorii și organizarea locului
ACTUALacum o săptămânăALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
BUSSINESacum 2 săptămâniDescoperă cum să alegi siguranțe automate potrivite pentru instalația electrică din casa ta













Ultimele Comentarii