Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un independent provoacă o surpriză uriașă și câștigă o mare primărie: Echipa mea a înfăptuit un miracol nemaiîntâlnit

Publicat

in

Deputatul independent Mihai Poliţeanu anunţă, luni, că a fost ales primar al municipiului Ploieşti în urma scrutinului electoral de duminică.

„Dragi ploieşteni, vă mulţumesc pentru că vă pasă de oraşul nostru. Sunt copleşit şi onorat de încrederea pe care mi-aţi acordat-o! Dragi prieteni, colegi, susţinători, voluntari care aţi fost alături de mine în această campanie, vă mulţumesc! Dragi ploieşteni, această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt, osificat de trei decenii la conducerea Ploieştiului. Echipa mea a înfăptuit un miracol nemaiîntâlnit la nivel naţional arătând că o echipă de cetăţeni oneşti şi determinaţi poate trezi la viaţă o comunitate care să privească spre viitor cu speranţă. De astăzi sunt primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul primar al Ploieştiului”, a scris Poliţeanu pe pagina sa de Facebook.

Conform datelor postate pe site-ul său, Mihai Poliţeanu este licenţiat în Filosofie al Universităţii Bucureşti şi absolvent, cu bursă în străinătate, al Masteratului de Studii ale Naţionalismului din cadrul Universităţii Central Europene. El a urmat complet cursurile Masteratului Studii Comunitare al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti, fără dizertaţie, „dorinţa fiind de a participa la cursuri pentru a mă instrui în legislaţie şi instituţii ale Uniunii Europene”, arată sursa citată.

Începând din decembrie 2020, este deputat, iar din octombrie 2022 este deputat independent.

„În 2018, am conceput, am lansat ideea, am construit parteneriatele necesare (31 de organizaţii civice şi partide politice) şi am declanşat la nivel naţional a doua cea mai mare iniţiativă legislativă cetăţenească după „Fără penali în funcţii publice” – „Oameni noi în politică”, o iniţiativă de liberalizare şi democratizare a legislaţiei electorale. (…) Am realizat multe în anii în care am fost implicat activ în mişcarea civică din România, dar în 2019 am decis că e nevoie de o asumare mai directă a luptei pentru schimbare şi am făcut pasul spre politică. Timp de trei ani am fost membru USR. În toamna lui 2022 am demisionat din USR, dezamăgit de subordonarea USR Prahova faţă de PNL la nivel local şi judeţean. Împreună cu mai mulţi colegi şi prieteni, am decis să punem bazele şi să construim o alternativă pentru Ploieşti la actuala clasă politică locală”, se precizează pe site-ul menţionat.

Cine este Polițeanu

Polițeanu este deputat, fiind ales din partea USR. Acesta a ajuns deputat după o carieră de așa-zis activism civic, care a inclus proteste în Parlament și sesizarea DNA după adoptarea OUG 13/2017. Sesizarea acestuia a generat o anchetă penală neconstituțională, după cum a constatat ulterior CCR.

Tot Poliţeanu este cel care a sesizat Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) în legătură cu teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă.

Loading

NATIONAL

Copil curentat pe un patinoar din Ploieşti – Părinţii au anunţat incidentul la Poliţie. Ce probleme au fost descoperite

Publicat

in

O fetiţă de nouă ani s-a curentat pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator rutier amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. În urma incidentului, fetiţa nu a fost grav rănită. Tatăl copilei a anunţat Poliţia care a constata deficienţe în ceea ce priveşte instalaţia electrică la care este conectat patinoarul, potrivit news.ro.

Incidentul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 20:00, când un bărbat a anunţat Poliţia despre faptul că fiica sa s-a curentat în timp ce se afla la patinoarul din centrul municipiului Ploieşti.

„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la domiciliul apelantului, unde a fost identificată şi minora, de 9 ani, din primele verificări reieşind faptul că în timp ce se afla la patinoarul din centrul municipiului Ploieşti, s-ar fi sprijinit cu mâna de un indicator rutier, aflat la o mică distanţă de balustrada patinoarului, electrocutându-se. Tatăl minorei a solicitat un echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, ulterior revenind asupra celor solicitate, sesizând că nu mai e nevoie sa se deplaseze echipajul la domiciliul acestora”; transmit, joi, oficialii Poliţiei judeţene Prahova.

Poliţiştii au mers şi la patinoar, l-au identificat administratorul acestuia, şi i-au adus la cunoştinţă ce s-a întâmplat aspectele. Aceştia i-au cerut bărbatului să ia măsuri, în regim de urgenţă, în condiţiile în care au constatat „deficienţe în ceea ce priveşte instalaţia electrică”.

„La momentul efectuării verificărilor de către administrator, patinoarul nu era în funcţiune şi nu au fost constatate deficienţe”, precizează Poliţia.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Guvernul a adoptat OUG – Banii cheltuiți în campanie se restituie, chiar dacă alegerile prezidențiale s-au anulat

Publicat

in

Guvernul a adoptat, joi, la iniţiativa Autorităţii Electorale Permanente, o ordonanţă de urgenţă privind restituirea a sumelor cheltuite în scop electoral la alegerile prezidenţiale de anul acesta, după anularea scrutinului.

”A fost aprobată, la iniţiativa legislativă a Autorităţii Electorale Permanente, o ordonanţă de urgenţă privind restituirea, conform legii, a sumelor cheltuite în scop electoral la alegerile prezidenţiale de anul acesta”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Mihai Constantin a arătat că, având în vedere că prin decizia Curţii Constituţionale alegerile prezidenţiale au fost anulate, rambursarea sumelor raportate şi justificate de către entităţile angajate în acest proces electoral le vor permite angajarea de cheltuieli pentru alegerile prezidenţiale care vor urma.

”Aceste restituiri se fac din fondul de rezervă bugetară, după alimentarea acestuia şi în baza unei cereri scrise din partea partidelor care au avut un candidat sau a candidaţilor independenţi.

Cheltuielile candidaților la prezidențiale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, marţi, că toţi cei 14 competitori la alegerile prezidenţiale au depus, până la termenul limită de 9 decembrie, rapoartele detaliate de venituri şi cheltuieli electorale, precum şi declaraţiile prevăzute în legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Conform unui comunicat al AEP, în data de 9 decembrie 2024 s-a împlinit termenul limită de depunere a acestor rapoarte, precum şi a cuantumului datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei, însoţite de declaraţiile aferente.

Potrivit informaţiilor cuprinse în aceste rapoarte, situaţia este următoarea:

  • * Partidul Social Democrat a declarat 66.000.000 lei venituri şi 56.576.410,56 lei cheltuieli;
  • * Partidul Naţional Liberal – 17.652.000 lei venituri şi 17.650.605,51 lei cheltuieli;
  • * Uniunea Salvaţi România – 19.425.165 lei venituri şi 16.537.835,89 lei cheltuieli;
  • * Alianţa pentru Unirea Românilor – 6.725.000 lei venituri şi 6.714.821,32 lei cheltuieli;
  • * Uniunea Democrată Maghiară din România – 1.700.000 venituri şi 1.632.019,24 lei cheltuieli;
  • * Candidatul independent Călin Georgescu – zero lei venituri şi zero lei cheltuieli;
  • * Candidatul independent Mircea Geoană – 9.060.335 lei venituri şi 9.059.830,44 lei cheltuieli;
  • * Candidatul independent Cristian Diaconescu – 625.000 lei venituri şi 418.244,14 lei cheltuieli;
  • * Partidul Forţa Dreptei – 488.000 lei venituri şi 486.357,66 lei cheltuieli;
  • * Partidul Naţional Conservator Român – 520.000 lei venituri şi 218.139,19 lei cheltuieli;
  • * Partidul Liga Acţiunii Naţionale – 113.000 lei venituri şi 88.990 lei cheltuieli;
  • * Partidul Noua Românie – zero lei venituri şi zero lei cheltuieli;
  • * Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională – 15.005,21 lei venituri şi 16.668,05 lei cheltuieli;
  • * Candidatul independent Ana Birchall – 200.000 lei venituri şi 189.122,43 lei cheltuieli.

AEP precizează că, în conformitate cu prevederile art. 42, alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, este abilitată să controleze respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile partidelor politice, ale alianţelor politice sau electorale, ale candidaţilor independenţi, precum şi legalitatea finanţării campaniilor electorale.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Cântecul de lebădă al lui Joe Biden – Clemență istorică de la Casa Albă

Publicat

in

Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden anunţă joi că a acordat 39 de graţieri şi că a comutat pedepsele a aproape 1.500 de persoane, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Graţiez 39 de persoane care au dat dovadă de o reabilitare reuşită”, a anunţat într-un comunicat Biden, adăugând că a comutat, de asenena, pedepsele a ”aproape 1.500 de persoane care ispăşesc pedepse lungi cu închisoarea”.

”America s-a construit pe promisiunea posibilităţii şi a şansei a doua”, declară Joe Biden. ”Iar în calitate de preşedinte, am uriaşul privilegiu de a-mi acorda clemenţa persoanelor care au dat dovadă de remuşcări şi reabilitare”,

Preşedinţii americani decretează sute de graţieri sau comutări de pedepse, cu o accelrare notabilă la sfârşitul mandatului lor de patru ani.

Potrivit Casei Albe, este vorba despre cel mai mare număr de acte clemenţă dintr-o singură zi în toată istoria americană, iar cele 1.500 de persoane vizate îşi ispăşeaau pedepsele acasă de cel puţin un an de zile.

Aceste persoane plasate în detenţie la domiciliu ”în timpul pandemiei covid-19 au reuşit să se reinsereze în familia lor şi în comunitatea lor şi au demonstrat că merită o a doua şansă”, adaugă preşedintele.

Joe Biden precizează că cele 39 de persoane graţiate de pedepse care privesc acte neviolente ”s-su angajat să-şi facă comunitatea mai puternică şi mai sigură”.

Între persoanele vizate de decizia de joi se află un ”fost combatant şi pilot decorat care-şi consacră o mare parte din timp ajutării membrilor bisericii sale”, anunţă Casa Albă.

O infirmieră ”care a condus intervenţiile de urgenţă în mai multe catastrofe naturale” şi un consilier în adicţie ”care munceşte voluntar” se află, de asdemenea, pe listă, precizează aceeaşi sursă.

HUNTER BIDEN

La începutul lui decembrie, Joe Biden a revenit, până la urmă, asupra spuselor sale şi şi-a graţiat fiul, Hunter, care aştepta să-şi afle pedeapsa în două cazuri de deţinere ilegală de armă de foc şi fraudă fiscală.

Liderul american a dat însă asigurări, în mai multe rânduri, că nu-şi va graţia fiul. Casa Albă reafirma acest lucru în septembrie.

Predecesorul şi în curând succesorul său republican Donald Trump l-a graţiat, în decembrie 2020, pe tatăl ginerelui şi consilierului său Jared Kushner, Charles Kushner, condamnat în 2004 la doi ani de închisoare cu privire la deplapădări fiscale.

El şi-a anunţat recent intenţia de a-l numi pe Charles Kushner în prestigiosul post de ambasador la Paris.

Bill Clinton l-a graţiat în 2001, în ultima zi a mandatului său, pe fratele său vitreg, Roger Clinton, condamnat cu privire la deţinere de cocaină, în 1985.

În cazul lui Roger Clinton, dar şi al lui Charles Kushner, cei doi îşi ispăşiseră pedepsele cu închisoarea la momentul graţierii prezidenţiale.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Ed Sheeran spune că a terminat deja următorul său album

Publicat

in

Într-un interviu acordat publicației Variety, Ed Sheeran a anunțat că a finalizat deja următorul său album, care vine la doar un an după ultimul lansat de artist. El a mai spus și că două videoclipuri au fost filmate şi că alte două vor fi lansate în ianuarie.

Sheeran a declarat că se pregătește pentru o campanie de promovare mare pentru acest album, deoarece ultimele sale două lansări, „Equals”, care a ieșit din pandemie, și „Subtract”, au fost, „în mod evident, înregistrări complet diferite, care nu au necesitat într-adevăr chestii pop mari”.

„Se simte ca și cum mă întorc la pop pentru prima dată într-o lungă perioadă de timp”, a mărturisit artistul. „Este destul de interesant”.

Data de lansare a celui de-al optulea album al său este în prezent necunoscută, relatează Mediafax.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Mihai Constantin: Aproximativ 72 de milioane de lei, alocaţi pentru premiera sportivilor, antrenorilor şi colectivelor tehnice: Este o formă de recunoaştere

Publicat

in

Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunţat joi că aproximativ 72 de milioane de lei au fost alocaţi în şedinţa de Guvern pentru premiera sportivilor, antrenorilor şi colectivelor tehnice, el precizând că este o formă de recunoaştere a rezultatelor deosebite obţinute de Delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, potrivit news.ro

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat că în domeniul educaţiei, a fost aprobat un set de soluţii pentru încurajarea performanţei şi a studiului.

”Măsurile sunt atât în financiare cât şi organizatorice şi se referă la desfăşurarea olimpiadelor, concursurilor şcolare, extraşcolare şi extracuriculare, a tabelelor de profil, a simpozioanelor şi altor activităţi similare, cu scopul de a încuraja şi sprijini elevii şi tinerii capabili de performanţe deosebite, precum şi cadrele didactic ce implicate în procesul de pregătire a acestor elevi”, a precizat Constantin.

Astfel, potrivit hotărârii, elevii care au participat individual şi au obţinut premii la competiţiile şcolare, naţionale şi internaţionale, vor beneficia de stimulente financiare în funcţie de performanţele obţinute.

”Stimulente financiare sunt prevăzute şi profesorilor care pregătesc astfel de elevi olimpici şi de asemenea unităţilor de învăţământ aferente pentru dotări”, a ţinut să precizeze el. Mihai Constantin a dat şi un exemplu, arătând că, pentru competiţia internaţională la care se obţine medalie de aur cu un punctaj absolut, premiul va fi de 20.000 lei.

De asemenea, Guvernul a actualizat condiţiile de finanţare pentru bursele de studii şi stagiile de specializare şi de formare profesională, inclusiv cuantumul bursei lunare pe care Ministerul Educaţiei le acordă anual atât românilor din afara ţării cât şi cetăţenilor străini.

Bursele includ cheltuiel de şcolarizare, inclusiv pentru cursul de iniţiere în limba română, facilităţi de transport public, local, rutier, naval, cu metroul sau feroviar, bursă lunară în quantum egal cu bursa socială minimă, iar această bursă poate fi cumulată cu burse de excelenţă sau de merit. Totodată, cadrele didactice care predau limba română în afara graniţelor, vor beneficia de stagii de specializare şi de formare profesională, de indemnizaţie echivalentă cu bursa socială pentru studenţi, o sumă fixă de 100 de euro per participant pentru transportul internaţional.

Mihai Constantin a mai anunţat că, pe lângă măsurile iniţiate în ultimele luni pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii sportive, aproximativ 72 de milioane de lei au fost alocaţi astăzi pentru premiera sportivilor, antrenorilor, comisiilor şi colectivelor tehnice multidisciplinare.

”Este o formă de recunoaştere a rezultatelor sportive deosebite obţinute de Delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Decizia reflectă angajamentul ferm al Guvernului faţă de sprijinirea sportului de performanţă, dar şi încurajarea noilor generaţii către sport şi excelenţă”, a completat el.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Captură uriașă în Argeș: O tonă de articole pirotehnice ilegale

Publicat

in

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au descoperit miercuri peste o tonă de materiale pirotehnice în două locații diferite, fiind deschise două dosare penale, potrivit Mediafax.

În urma unei percheziții domiciliare în comuna Bascov, la locuința unui bărbat de 48 de ani, polițiștii au identificat aproximativ 310 kilograme de articole pirotehnice din categoriile F2 și F3, precum baterii de artificii și petarde. Bărbatul nu avea autorizația necesară pentru a deține sau comercializa aceste materiale, informează IGPR.

Materialele descoperite au fost ridicate, iar cercetările continuă pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale infracțiunii.

În aceeași zi, polițiștii au efectuat un control la o societate comercială situată în parcarea unui centru comercial din municipiul Pitești. S-a constatat că reprezentanții acesteia vindeau articole pirotehnice din categoriile F2 și F3 destinate exclusiv pirotehnicienilor, fără a avea autorizație.

În urma verificărilor, au fost ridicate 730 de kilograme de articole pirotehnice ilegale. Și în acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comercializarea neautorizată de articole pirotehnice.

Poliția reamintește că deținerea, utilizarea și comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, și F4 de către persoane neautorizate sunt interzise și constituie infracțiuni care se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. De asemenea, vânzarea materialelor din categoriile F1 și P1 minorilor este sancționată cu aceleași pedepse.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend