Conecteaza-te cu noi

CULTURA

Un celebru scriitor din Belgia povesteşte pentru HotNews prima sa vizită în România: „Ţara era bolnavă, murea. Mi-am jurat că nu voi mai reveni”

Publicat

in

Éric-Emmanuel Schmitt, unul dintre cei mai prolifici autori francezi contemporani, povestește, într-un interviu pentru cititorii HotNews.ro, despre prima sa vizită în România, în anii ’90, când i s-a părut „îngrozitor, pur şi simplu”: „Era o mare tristeţe peste tot şi aveam senzaţia că oamenii erau cu totul copleşiţi, zdrobiţi şi că făceau totul mecanic, fără să se implice, fără pic de umanitate”. Revenit peste ani, a găsit „o cu totul altă Românie – una plină de tinereţe, de dorinţă“. Şi am început să iubesc mult spiritul românesc, ”.

Éric Emmanuel Schmitt este un autor cunoscut publicului din România. S-a născut în Franţa, locuieşte în Belgia, iar cu România are o relaţie aparte. Are peste 20 de volume traduse la Editura Humanitas. Un exemplu: Piesa de teatru „Oscar şi Tanti Roz” se joacă adesea cu casa închisă la Teatrul Bulandra sau la Naţional.

A primit peste 20 de premii și distincții literare. În 2001, a fost distins cu Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor. Cărțile sale sunt traduse în peste 40 de limbi. A scris romane, povestiri, eseuri şi a tradus opere celebre. Piesele sale de teatru au fost reprezentate în peste 50 de ţări din întreaga lume.

„Literatura e un adevărat medicament moral şi social”, spune scriitorul în interviul acordat HotNews.ro.

Éric Emmanuel Schmitt vorbeşte despre cel mai recent volum al său, „Soare întunecat”, al treilea din ciclul de opt cărţi „Străbătând secolele”, în care prezintă povestea de dragoste a eroului nemuritor Noam, ale cărui călătorii alcătuiesc o amplă panoramă a istoriei umanității.

În Interviul pentru cititorii HotNews.ro, scriitorul francez povestește cum a descoperit România, cum a regăsit-o despre ani și cum a ajuns să iubească spiritul românesc, „plin de umor, de ironie şi cu un sens al absurdului”.

El vorbeşte şi despre pasiunea sa pentru muzică, pasiune care i-a „vindecat depresia” şi l-a făcut să-l descopere pe Mozart.

„Eu cred că viaţa e un cadou nemaipomenit”

HotNews.ro: „Éric Emmanuel Schmitt este scriitorul care, indiferent de experienţele trăite, se poziţionează mereu pe partea luminoasă a vieţii”, sunteţi descris de o cititoare. Vă regăsiţi?

Éric-Emmanuel Schmitt: Da, mă regăsesc. De altfel, un filosof spunea că sunt scriitorul care aduce speranţă într-o lume dezesperantă. Şi, chiar dacă explorez tragicul, tenebrele, aduc mereu lumină acolo. Am încredere şi credinţă. În viaţă, întâi şi-ntâi. Spre deosebire de Cioran, scriitorul şi filosoful român, care avea senzaţia că i s-a jucat o festă urâtă pentru că a fost adus pe această lume, eu cred că viaţa e un cadou nemaipomenit. Astfel, pot explora condiţia umană. Chiar dacă, paradoxal, uneori abordez subiecte tragice, ca în „Oscar şi Tanti Roz”, arăt că trebuie să iubim viaţa, să iubim viaţa aşa cum este, fragilă şi vulnerabilă.

– Atunci când cântaţi la pian sau atunci când scrieţi vă consideraţi de partea luminoasă a vieţii?

– Când sunt actor pe scenă. Pentru că atunci e singurul moment când sunt nemuritor. Am senzaţia că am un control absolut asupra vieţii mele şi asupra vieţii celor 1.000 de persoane care mă ascultă. Trăiesc intens clipa şi sunt, în acelaşi timp, atât în control, cât şi în pericol absolut. Deci, trăiesc.

„Frumuseţea muzicii lui Mozart mi-a vindecat depresia”

– Muzica are un rol important pentru dumneavoastră, descrieţi asta în volumul „Viaţa mea cu Mozart”…

– Frumuseţea muzicii lui Mozart mi-a vindecat depresia. Mi-am zis că, dacă pot fi lucruri atât de frumoase pe pământ, atunci rămân, nu plec, aşa cum voiam. Chiar şi astăzi, am aceeaşi motivaţie de a rămâne pe pământ. Caut frumuseţea. Şi chiar cred că frumuseţea salvează lumea. Dar frumuseţea poate să fie diferită de la o persoană la alta. O putem găsi în muzică, într-un anumit chip, într-un peisaj, într-un surâs. Experienţa mea cu Mozart cred că e singulară şi, în acelaşi timp, universală. Dacă Mozart m-ar fi cunoscut, n-ar fi murit la 37 de ani. M-aş fi ocupat de el, aş fi avut grijă de contractele lui, de sănătatea lui. Ar fi trăit cel puţin 80 de ani dacă m-ar fi cunoscut.

– „Cred că aş da toată opera mea numai să fi putut scrie un menuet de Mozart sau un vals de Strauss”, aţi spus cândva. Aţi încercat?

– Da! Am făcut şi compoziţie muzicală atunci când eram adolescent şi chiar când eram adult, dar e ceva mediocru. Seamănă mereu cu muzica altcuiva. Cred că nu am imaginaţie muzicală, în timp ce am o enormă imaginaţie literară.

Sursă: Humanitas

– În volumul „Soare întunecat”, pe lângă naraţiunea captivantă, descoperim şi Egiptul antic, prin prisma unor descrieri minuţioase şi bine studiate. Care e procesul documentării atunci când scrieţi?

– Procesul de documentare se întinde pe foarte mulţi ani, pentru că vreau să asimilez informaţia şi să intre în profunzimile mele la fel cum intră o experienţă de viaţă. Pentru că, dacă începi să te documentezi chiar înainte de a scris, procesul devine foarte vizibil. Aproape că-ţi poţi citi fişele de lectură. Or, îmi doresc ca informaţia să se sedimenteze şi să mă pot plimba prin Memphis, în 1650 î.Hr., la fel cum mă plimb astăzi prin Bucureşti sau prin Paris. Este, practic, o muncă de-o viaţă.

– Citiţi poveşti, analize, studii? Care sunt reperele documentare?

– Nu citesc niciodată ficţiune. Dimpotrivă, încerc să citesc studii istorice sau sociologice, cele mai precise şi cele mai recente din domeniu. În acest al treilea volum din seria „Străbătând secole”, volumul „Soare întunecat”, la un moment dat, personajul se află în Casa Morţilor, acolo unde se fac îmbălsămări şi mumificări. Arăt că se fac escrocherii acolo. Cum mi-am imaginat acest lucru? Pentru că am citit despre escrocii care se ocupau despre mumificare. Adesea, sun şi specialişti, ca să obţin recomandări de lectură.

– Ce caracteristici ale personalităţii dumneavoastră i-aţi împrumutat lui Noam, protagonistul din „Străbătând secole”?

– Noam sunt eu, dar mai bun. Noam e curios şi are mereu braţele deschise pentru a primi experienţe noi şi pentru a primi oameni noi. La fel ca mine. Lui Noam îi place să trăiască, este senzual şi îndrăgostit. La fel ca mine. Dar sunt şi diferenţe. Eu am o latură mistică şi spirituală mult mai dezvoltată, pe când el este mult mai concret. Însă asta-mi face bine.

Ce-l fascinează la Grecia Antică. „Acolo apar democraţia, filosofia, teatrul, sporturile”

– Unde vă regăsiţi mai mult, în timpul descris în primul volum din „Străbătând secole”: în ţara primilor oameni, în zgomotosul oraş Babel, în Egiptul Antic, în Grecia Antică? Sau, dacă putem intui spaţiul celui de-al cincilea volum, în Ierusalim? Unde v-ar fi plăcut să trăiţi?

– În al cincilea volum va fi vorba despre două regate. Unul dintre ele este terestru, iar celălalt celest. Cel de pe pământ e Roma, iar cel din cer – Ierusalimul. Iar punctul de trecere dintre cele două e reprezentat de sclavi şi sclavie. Creştinismul denunţă sclavia, spunând că fiecare fiinţă umană are dreptul la demnitate. Şi aici mă opresc, nu vă dau mai multe detalii, pentru că orice carte care e povestită înainte de a fi scrisă nu se mai scrie.

La Atena, în secolul IV î. Hr., mi-ar plăcea să fiu. Mi se pare o epocă, pur şi simplu, genială. Acolo este genialitatea noastră ca umanitate. Acolo şi atunci se inventează democraţia, apare filosofia, un discurs complet rupt de cel religios. Şi acolo apare teatru. În prezent, nu ne dăm seama ce noutate extraordinară a fost asta, pentru că suntem atât de obişnuiţi cu filme, cu seriale. Dar, până atunci, exista doar un poet care-ţi spunea o poveste. Şi, dintr-o dată, au început să apară pe scenă personaje, femei, bărbaţi, cu reprezentări ale vieţii în acţiune. De altfel, cuvântul „dramă”, în greaca veche, înseamnă „acţiune”.

Apoi, tot grecii inventează la vremea respectivă, sportul. Ne aduc jocurile olimpice! Şi propun acea perioadă de armistiţiu, în care se desfăşoară jocurile şi în care lupta nu mai este una reală, ci una simbolică, sub forma unei competiţii sportive. Toate aceste invenţii ne-au făcut pe noi să progresăm. Apoi, multe dintre ele s-au pierdut. Am pierdut democraţia, am pierdut teatrul în Evul Mediu, am pierdut sportul odată cu creştinismul – pentru că creştinii, pur şi simplu, detestau corpul.

– Şi în această perioadă aţi fi un adept al hedonismului, aţi trăi viaţa după virtuţile lui Aristotel sau în căutarea formei perfecte a lui Platon, aţi trăi stoic?

– Cred că mi-ar plăcea să fiu în lumea lui Aristotel, să aleg calea de mijloc, a echilibrului şi a armoniei, să cunosc tot din experienţa umană, dar să mă poziţionez în centru.

„Iubesc spiritul românesc, plin de umor, de ironie”

– Aţi fost în România de multe ori. Cu ce rămâneţi din întâlnirile cu cititorii români?

– O să vă fac o mărturisire. Am venit pentru prima dată în România în anii ’90 şi mi s-a părut îngrozitor, pur şi simplu. Era o mare tristeţe peste tot şi aveam senzaţia că oamenii erau cu totul copleşiţi, zdrobiţi şi că făceau totul mecanic, fără să se implice, fără pic de umanitate. Diferenţele sociale erau evidente: vedeau tinere prostituate pe stradă şi cu şeful lor alături, stând în maşini scumpe. România era o ţară bolnavă.

Sigur, m-am întâlnit atunci şi cu admiratori ai lui Eugen Ionesco, aşa că mi-am dat seama de spiritul românilor, m-am întâlnit cu oameni din teatru. Dar ţara era bolnavă, murea. Îmi aduc aminte de cadavre de câini lăsate pe drum. Mi-am jurat că nu voi mai reveni niciodată.

Dar am revenit şi am găsit o cu totul altă Românie, una plină de tinereţe, de dorinţă. Şi am început să iubesc mult spiritul românesc, plin de umor, de ironie şi cu un sens al absurdului. Când spun că, după anii 2000, România s-a schimbat, probabil că a redevenit România care era înaintea regimului precedent.

De crede că literatura e „un adevărat medicament moral şi social”

– Criticul literar Alex Ştefănescu spunea că oamenii care nu citesc se urâţesc şi nu ştiu din ce cauză, precum vechii marinari care făceau scorbut. Dumneavoastră de ce credeţi că e aşa interesant să citeşti?

– Mi se pare că se vede mai degrabă în comportamentul oamenilor, şi asta pentru că cititul dezvoltă empatia. Când citeşti literatură, începi să afli despre ceilalţi, despre tine în relaţie cu ceilalţi. Te cunoşti pe tine şi ajungi să-i cunoşti şi pe ceilalţi într-o manieră mai intimă. Literatura ne scapă de egoism, de egocentrism. Ucigaşii în serie, dar şi unii oameni politici sunt lipsiţi de empatie. Însă pentru a trăi bine în comunitate tocmai de empatie avem nevoie. Şi, în acest sens, literatura e un adevărat medicament moral şi social.

– Tinerii români nu mai citesc, arată statisticile Eurostat, care ne plasează pe ultimul loc din Europa. 35% dintre tineri nu au citit nicio carte. Cum e în Franţa, cum e în Belgia?

– Mă miră mereu când aud asta. Mi se pare că acest lucru este infirmat de cifrele de vânzări. Şi, nu-i aşa, avem în prezent colecţii pentru vârsta timpurie, pentru adolescenţi, pentru tineri adulţi. Cred că tinerii citesc în continuare. Însă acum pare că asta e un merit. E un merit pentru că au mult mai multe posibilităţi de a-şi petrece timpul liber, există tentaţia internetului, a serialelor TV. Cifrele din Franţa şi din Belgia arată că nu s-a diminuat numărul de cititori, însă eu cred că s-a diminuat numărul de cititori avizi, al celor care citesc mai multe cărţi pe lună. Dar mă pot bucura de faptul că sunt citit. Sunt citit de toate generaţiile, ceea ce mie-mi asigură viitorul. Astăzi, oamenilor le lipseşte plictiseala. În trecut, probabil că exista doar un lucru prin care să omori plictiseala, iar acela era cititul.

Sursă foto: Abaca Press / Alamy / Alamy / Profimedia

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CULTURA

Alte scene, dintr-o altă căsnicie. Cronică de film

Publicat

in

Maria și Alex sunt doi tineri corporatiști. Oameni frumoși cărora, vorba heetului de odinioară, oficial le merge bine. Au cam tot ceea ce își doresc. Un apartament modern, bine dotat, cumpărat, desigur, cu un credit care acum are nevoie de o refinanțare, o mașină bunicică, bani cât să își permită vacanțe. Asta dacă le îngăduie să își ia vacanțe firma la care lucrează, desigur în departamente diferite. Firmă care le repetă angajaților ei, fie în română, fie în engleză, Suntem cu toții o mare familie. După care urmează din partea angajaților cu pricina obligatoriu aplauze, ovații. Obligatoriu fiindcă dacă nu aplauzi e semn că nu ești tocmai loial firmei.

Viața cotidiană a Mariei și a lui Alex (amândoi poartă ochelari, ochelarii au un design asemănător!)  începe cu un mic dejun pe fugă, cu mersul împreună la serviciu, mașina fiind condusă întotdeauna de Alex (Doamne ferește să se sesizeze de asta feministele din teatrul și filmul românesc în frunte cu Carmen Lidia Vidu că iar va începe un scandal!),  cu discuții amicale presărate cu tot felul de formule de adresare în limba engleză, cu idei și planuri niciodată detaliate până la capăt fiindcă intervin mereu apeluri telefonice.  Făcute din monosilabe ca și din fraze de genul , da, vedem, te sun eu, o rezolvăm noi și pe asta. Ș. a.m.d.  După care urmează iureșul curent de meetinguri, discuții cu colegii, telefoane, foarte multe telefoane și la fel de multe mailuri. Suficiente cât să mă îndreptățească să afirm că în filmul Weekend de vis, producție independentă, adică fără finanțare de la Stat, adică de la CNC și TVR, film regizat de Ovidiu Georgescu, făcut pe un scenariu scris de el și de Theodora Herghelegiu (în urmă cu ceva vreme o promițătoare și mai ales non-conformistă regizoare de teatru), adevăratele personaje principale  sunt nu doar Maria, Alex, ci și telefonul mobil și calculatorul.

Seara, în patul conjugal, Maria și Alex schimbă pe fugă idei și sentimente, însă parcă cel mai mult lucrează pe mai departe la laptop. După care sting lumina și își urează un cuviincios Noapte bună. Maria constată la un moment dat că nu au mai făcut sex de ceva vreme (de trei săptămâni !) și chiar dacă au făcut rezultatul nu se vede. Copilul mult dorit nu vine. Deși ambii potențiali părinți sunt cum nu se poate mai ok clinic.

Lucrurile se complică și mai mult în vreme de pandemie. Apar discuțiile în contradictoriu, certurile pe diferite teme, inclusiv pe cele legate de politica firmei în privința vaccinării anti-covid. Ocazie pentru scenariști și regizor să vrea să ne amuze copios pe seama ritualilor de socializare ale multinaționalelor. Numai că, ce să vezi?, exact după o doză de astfel de ritualuri al căror rost ar fi acela dea menține un tonus ridicat în rândul angajaților care lucrează de acasă în timpul pandemiei,  între cei doi soți intervine o stare de beligeranță, întreruptă după un număr de zile de un acord de pace. Urmează apelul la o mamă surogat. Firește, de origine ucraineană. Căci după pandemie a venit războiul și afluxul de refugiați ucrainieni. În sfârșit, copilul mult așteptat vine.  Numai că din căsnicia Mariei și a lui Alex s-a cam ales praful și pulberea fiindcă în viața fiecăruia a intervenit câte un amant. Urmează divorțul. Însă nu cu discuția despre iminența lui și vinderea mai sus amintitului apartament se încheie filmul, ci cu ceva de genul se va întâmpla în viitor. De aici și încărcătura metaforică și temele de meditație pe care aspiră să le avanseze realizatorii. Și astfel să ne emoționeze.   

Cam asta e povestea filmului Weekend de vis ce se cheamă astfel fiindcă prezintă o serie întreagă de weekenduri fie ratate, fie amânate ca și vieți la fel. Din cauza timpului care nici aici nu mai are răbdare ca și din cauza servituților impuse de condiția de corporatist.  
 WEEKEND DE VIS, Scenariul Ovidiu Georgescu și Theo Herghelegiu, Regia: Ovidiu Georgescu

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO, ACUM! Arde o gospodărie la Căpățâneni, Arefu

Publicat

in

Trei echipaje de pompieri de la Detașamentul Curtea de Argeș cu doua autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvate de la înălțime intervin, in aceasta seara la un incendiu izbucnit la o casă din comuna Arefu, Căpățâneni. Potrivit ISU Argeș , arde o locuință pe o suprafață de aproximativ 60 mp, acoperiș și bunurile din interiorul a trei încăperi.

revenim cu detalii…

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend