NATIONAL
Un apropiat al lui Trump îl atacă pe Elon Musk: ‘Are maturitatea unui copil. E un om rău și mi-am propus să-l opresc’

Publicat
acum o lunăin
De
admin

În opinia unuia dintre principalii susținători ai lui Donald Trump, „singurul obiectiv al lui Elon Musk este să devină miliardar”.
De la victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut, un nume este pe buzele tuturor: Elon Musk. În ultimul timp, miliardarul, numit recent șeful ministerului „eficienței guvernamentale”, pare să-și acorde tot mai mult spațiu pe scena geopolitică internațională, înmulţindu-şi declarațiile provocatoare și atrăgându-şi mânia detractorilor săi, notează publicația belgiană La Libre Belgique, potrivit Rador Radio România.
Un dezacord cu privire la vize
Printre aceștia se numără și un anume Steve Bannon, fostul strateg al lui Donald Trump care i-a adus accesul prima dată la Casa Albă în competiţia cu Hillary Clinton în 2016. Într-un interviu acordat cotidianului italian „Corriere della Sera”, fosta mână dreaptă a republicanului a făcut numeroase remarci usturătoare la adresa lui Elon Musk, evocând în special dezacordul lor cu privire la problema acordării vizei H1B.
În opinia patronului Tesla, această viză permite atragerea de profesioniști calificați și specializați în Statele Unite. Pentru Bannon, dimpotrivă, este de neconceput să oferi locuri de muncă bine plătite unor muncitori străini. Dar în fața numeroaselor critici care împărtășesc opinia lui Steve Bannon, Musk a trebuit să facă un pas înapoi și să accepte o reformă a acestui sistem.
„Oamenii din jurul lui Trump s-au săturat de el”
„A suferit o înfrângere cu vizele H1B, a numit mișcarea noastră rasistă și înapoiată și a pierdut. Are maturitatea unui copil”, reacționează Steve Bannon în ziarul italian. „După pierderea credibilității în Statele Unite și după ce oamenii din preajma lui Trump s-au săturat de el, a încercat să-și schimbe discursul. I-am văzut caracterul intruziv, lipsa de înțelegere a problemelor reale și atitudinea egoistă. Singurul său scop este să devină miliardar”, denunță apoi, înainte de a încheia cu un avertisment: „Este o persoană foarte rea și mi-am făcut o misiune personală din a-l opri”.
Poate vrei sa citesti
CSM îl pune la punct pe procurorul general Florența: ‘Un atac inadmisibil la independenţa judecătorilor’
Decizie tranșantă a Avocatului Poporului pe tema Ordonanței Trenuleț: Deciziile sunt în regulă din punct de vedere juridic
Analiştii se aşteaptă la o scădere cu 30% a preţurilor la cafea arabica până la finalul anului
Colosal – Donald Trump vrea Rusia din nou în G 7, cele mai puternice țări de pe planetă / ‘Mi-ar plăcea mie și lui Putin’
Reacția lui Gigi Becali după ce a aflat că procurorii DNA îl vizează pe generalul Zisu: ‘Vezi cum le plătește? Toate șicanele numai el mi le-a făcut’
Un mare lanț de magazine olandez vine în România: Prețuri mici, salarii atractive și angajări
NATIONAL
CSM îl pune la punct pe procurorul general Florența: ‘Un atac inadmisibil la independenţa judecătorilor’

Publicat
acum 25 de minutein
14 februarie 2025De
admin

Declarația de vineri a procurorului general, Alex Florența, potrivit căreia „asistăm la soluţii ale instanţelor de la suprinzătoare la apoplexice şi la reconfigurare de practică judiciară şocantă”, este „un atac inadmisibil la independenţa judecătorilor”, apreciază CSM.
„În dimineaţa zilei de 14 februarie 2025, au fost redate prin mai multe articole de presă afirmaţiile domnului Alex Florenţa, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate în contextul discursului susţinut la prezentarea Raportului de activitate al DIICOT pentru anul 2024, în sensul că . Aceste alegaţii au provocat indignare în cadrul sistemului judiciar şi constituie un atac inadmisibil la independenţa judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzelor penale, astfel cum s-a apreciat în şedinţa Secţiei pentru judecători de astăzi (vineri – n.r.)”, transmite CSM.
Potrivit Consiliului Suprem al Magistraturii, reprezentanţii instituţiilor de la vârful sistemului judiciar „trebuie să manifeste prudenţă şi rezervă în declaraţiile formulate, faţă de aptitudinea acestora de a influenţa semnificativ percepţia cetăţenilor asupra calităţii actului de justiţie şi implicit a legalităţii hotărârilor judecătoreşti pronunţate”.
NATIONAL
Decizie tranșantă a Avocatului Poporului pe tema Ordonanței Trenuleț: Deciziile sunt în regulă din punct de vedere juridic

Publicat
acum 33 de minutein
14 februarie 2025De
admin

Deciziile din Ordonanta Trenuleț sunt în ordine din punct de vedere juridic. Este decizia tranșantă a Avocatului Poporului la mai multe sesizări prin care actul a fost contestat. Avocatul Poporului a răspuns, confrom unui comunicat al Cartel Alfa, la sesizările privind OUG 156/2024, aşa-numita Ordonanţă Trenuleţ, că modificările aduse prin acest act normativ, dar şi modul în care au fost făcute, sunt în regulă din punct de vedere juridic. Informaţia a fost făcută publică de Cartel Alfa, printr-un comunicat de presă.
Potrivit Cartel Alfa, „soluţia rămâne la nivelul Parlamentului de a anula sau modifica Ordonanţa de Urgenţă, lucru puţin probabil”.
„La începutul anului, Cartel Alfa a sesizat Avocatul Poporului referitor la OUG 156/2024 (trenuleţ) prin care anumite drepturi (pensie, salarii, negocieri colective) erau fie îngheţate sau modificate substanţial. Ulterior, mai multe organizaţii au sesizat Avocatul Poporului referitor la aceeaşi problemă. (…) Un număr semnificativ de petiţionari şi-a exprimat nemulţumirea faţă de prevederile din ordonanţă care suspendă indexarea pensiilor în anul 2025, menţinând valoarea punctului de referinţă la 81 lei şi amânând aplicarea prevederilor privind creşterea anuală până în 2026. Această măsură este considerată de mulţi neconstituţională, deoarece afectează drepturile pensionarilor şi introduce incertitudine legislativă”, afirmă Cartel Alfa într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, petiţionarii au invocat mai multe probleme în cazul Ordonanţei Trenuleţ, printre care: neindexarea pensiilor cu rata inflaţiei, contrar principiilor de protecţie socială şi Legii 360/2023, modificarea unei legi organice printr-o ordonanţă de urgenţă, ceea ce „ridică probleme de legalitate şi de separare a puterilor în stat”.
„Problema modificării este foarte îngrijorătoare deoarece reproduce situaţia Legii 153/2017 privind salarizarea în sistemul bugetar care a fost alterată de diversele ordonanţe de urgenţă ce-au îngheţat cuantumul sporurilor la anul anterior. Astăzi, sporurile în sistemul bugetar se raportează la 2018, în ciuda unor creşteri salariale substanţiale în decursul ultimilor ani. Salariul de bază în plată poate să fie şi de 2 ori mai mare, însă cuantumul sporurilor rămâne neschimbat. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la indemnizaţia de hrană care ar trebui să fie egală cu nivelul a două salarii minime pe ţară (anual), dar a rămas blocată la 2019. Aceste schimbări tot prin OUG au fost modificate, iar de fiecare date s-a invocat caracterul excepţional al situaţiei economice pentru a justifica schimbările”, se arată în comunicatul citat. Potrivit sursei citate, petiţionarii mai reclamă lipsa predictibilităţii şi stabilităţii legislaţiei fiscale, care „afecteează încrederea cetăţenilor în stat”.
„Au existat repetate garanţii că pensiile vor creşte, în efect respectându-se prevederile din Legea 360/2023, aspect care a fost ignorat în momentul în care ordonanţa de urgenţă a fost aprobată”, afirmă Cartel Alfa.
Sindicaliştii reclamă caracterul „insuficient justificat al „situaţiei extraordinare”
„România se află într-o procedură de deficit încă din 2020, care a fost amânată din cauza pandemiei, iar ulterior reluată. În 2018, anul în care OUG 114/2018 îngheţa nivelul sporurilor, aceeaşi „situaţie extraordinară” era invocată pentru a justifica schimbările. Prognozele cu privire la deficitul României nu sunt aspecte noi pe care guvernul le-a luat la cunoştinţă într-un timp scurt anterior OUG trenuleţ. Situaţia deficitului excesiv există dinaintea pandemiei, în acest caz excepţionalitatea faptului neputând fii invocată. În fapt, situaţia excepţională arată ca regulă în România”, menţionează Cartel Alfa.
Potrivit sursei citate, statisticile arată că „situaţia excepţională” în care România se află este de 16 ani încoace, cu un deficit bugetar anual.
„În perioada 2013 – 2018 a fost sub pragul de 3% (Tratatul de la Maastricht) – fapt care nu a declanşat procedura aplicabilă deficitelor excesive. Din 2020, România se află într-o procedură de deficit excesiv care vizează scăderea deficitului sub pragul de 3%”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că Avocatul Poporului a trimis un răspuns la sesizarea Cartel Alfa, afirmând că modificările aduse prin OUG, dar şi modul în care au fost făcute, sunt în regulă din punct de vedere juridic.
„Soluţia rămâne la nivelul Parlamentului de-a anula sau modifica ordonanţa de urgenţă, lucru puţin probabil”, se precizează în comunicatul citat.
În prezent, Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 156/2024 (L8/2025) este în dezbatere la Senat. Parlamentul are competenţa de a respinge sau modifica ordonanţele de urgenţă, având un rol esenţial în corectarea eventualelor abuzuri legislative.
„Pe această cale s-ar putea corecta un posibil exces de zel al guvernului, doar că partidele care-i susţin pe cei de la guvernare sunt aceleaşi de la senat. O anulare a ordonanţei trenuleţ la Parlamentului este mult prea puţin probabilă, având în vedere că în trecut acesta lucru nu s-a întâmplat vreodată”, mai arată Cartel Alfa.
NATIONAL
Analiştii se aşteaptă la o scădere cu 30% a preţurilor la cafea arabica până la finalul anului

Publicat
acum 34 de minutein
14 februarie 2025De
admin

Cotaţiile futures la cafea arabica, soiul mai scump preferat de lanţurile de cafenele, ar urma să scadă cu aproximativ 30% până la finalul anului, în condiţiile în care recentele creşteri record de preţuri ar urma să reducă cererea, iar indiciile preliminare arată o recoltă ridicată în Brazilia, conform rezultatelor unui sondaj realizat de Reuters în rândul traderilor şi analiştilor.
Estimările medii pentru cotaţiile futures la cafea arabica la finalul lui 2025 se situează la 2,95 dolari per livră, un declin de 30% faţă de preţul ridicat înregistrat miercuri şi un declin de 6% faţă de sfârşitul anului trecut.
„Cererea va stagna ca răspuns la recentele creşteri record de preţuri”, susţine unul din participanţii la sondaj.
Pieţele sunt îngrijorate cu privire la situaţia stocurilor reduse de cafea din Brazilia, care este responsabilă pentru aproape jumătate din producţia mondială de cafea arabica. Fermierii din Brazilia şi-au vândut aproximativ 85% din actuala recoltă şi nu se grăbesc să îşi vândă restul de boabe pe care le mai deţin, în special având în vedere că realul brazilian se apreciază în raport cu dolarul, ceea ce le diminuează veniturile fermierilor în moneda locală.
Dealerii subliniază că scumpirea cafelei a devenit un fenomen care se autoperpetuează şi care nu mai are legătură cu datele fundamentale. „Sunt unii care cred că următoarea recoltă de cafea a Braziliei ar putea fi una peste aşteptări, nu la fel de mare ca cea de anul trecut dar suficientă pentru a îmbunătăţi perspectivele”, susţine traderul Icona Cafe. Estimările medii pentru producţia de cafea arabica a Braziliei în sezonul 2025/2026 este de 40,55 milioane de saci, în scădere faţă de sezonul precedent, când s-au recoltat 43,4 milioane de saci. Dar unii participanţi la sondaj atrag atenţia că există potenţial în Brazilia pentru o recoltă mai mare în sezonul 2026/2027.
„Dacă trecem de perioada de îngheţ şi ploaie fără pagube, ar trebui să se înregistreze o recoltă masivă în Brazilia”, spune un alt participant.
Preţurile la cafea au crescut cu 70% anul trecut şi au continuat avansul în 2025, înregistrând în 11 februarie nivelul record de 4,2995 dolari per livră.
Analiştii se aşteaptă la o scădere a producţiei totale a Braziliei la 64,6 milioane de saci, de la 66,4 milioane de saci în sezonul 2024/2025, cu o creştere a producţiei de cafea robusta (varianta mai ieftină utilizată la prepararea cafelei instant), care a compensat parţial declinul producţiei de cafea arabica.
Până la finalul anului, cotaţia cafelei robusta ar urma să scadă cu 28%, la 4.200 dolari pe tonă, faţă de preţul înregistrat miercuri, înregistrând un declin anual de 14%.
Estimările medii pentru producţia de cafea robusta a Braziliei în sezonul 2025/2026 este de 24,5 milioane de saci, în creştere de la 21 milioane de saci în sezonul precedent.
De asemenea, o recoltă mai mare este aşteptată în principalul producător mondial de cafea robusta – Vietnam – unde ar urma să se recolteze 29 milioane de saci, faţă de 28 milioane de saci în sezonul 2024/2025.
„Dacă condiţiile meteo rămâne favorabile în Vietnam, ne aşteptăm la o redresare a producţiei, datorită investiţiilor făcute de fermieri în ultimii ani”, previzionează un participanţi la sondaj.
NATIONAL
Colosal – Donald Trump vrea Rusia din nou în G 7, cele mai puternice țări de pe planetă / ‘Mi-ar plăcea mie și lui Putin’

Publicat
acum 37 de minutein
14 februarie 2025De
admin

Președintele american Donald Trump a declarat că i-ar plăcea ca Rusia să revină în Grupul celor Șapte (G7), spunând că a fost o greșeală ca Moscova să fie exclusă.
- G7, cunoscut sub numele de Grupul celor Șapte sau G7, reunește cele mai mari șapte economii din lume: Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Canada și Japonia. Rusia a intrat în acest club informal în 1997, astfel a devenit G8. Cu toate acestea, în 2014, după anexarea Crimeii, Rusia a fost exclusă.
Rusia a fost membră a clubului G7 al democrațiilor industrializate, cunoscut atunci sub numele de G8, până când Moscova a fost exclusă în urma anexării regiunii ucrainene Crimeea în 2014.
„Mi-ar plăcea să-i am înapoi.
Cred că a fost o greșeală să-i dau afară.
Uite, nu este o chestiune de a plăcea sau de a nu plăcea Rusia. A fost G8″, a spus Trump la Casa Albă când a anunțat noi tarife reciproce ale SUA, informează Reuters.
„Am spus: ‘Ce faci? Voi – tot ce vorbiți este despre Rusia și ar trebui să stea la masă‘. Cred că lui Putin i-ar plăcea să se întoarcă”.
Trump, the master negotiator, believes the G7 should still be the G8. He thinks it was a huge mistake to kick Russia out. Trump gets the basic idea of keeping your friends close and your enemies closer, folks. It’s just common sense! pic.twitter.com/Lf9JybxDzE
— Rush Limbaugh (@LimbaughLegacy) February 13, 2025
Nu a existat nicio reacție imediată la comentariile lui Trump din Canada, care este președintele G7 în acest an.
Context
Pe 12 februarie, Donald Trump a avut o conversație telefonică cu Vladimir Putin. În timpul dialogului, potrivit liderului american, părțile au convenit să înceapă negocierile pentru a pune capăt războiului ruso-ucrainean. Kremlinul a declarat într-un comunicat că șefii de stat au făcut schimb de invitații de a se vizita.
De asemenea, Trump a vorbit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
A doua zi, pe 13 februarie, Trump a declarat reporterilor că Ucraina va fi „parte integrantă a oricăror negocieri cu Moscova” pentru a rezolva conflictul.
Cu toate acestea, Europa a privit acțiunile lui Trump ca pe o „trădare” și și-a exprimat temerile că Washingtonul ar putea face concesii Moscovei.
NATIONAL
Reacția lui Gigi Becali după ce a aflat că procurorii DNA îl vizează pe generalul Zisu: ‘Vezi cum le plătește? Toate șicanele numai el mi le-a făcut’

Publicat
acum 45 de minutein
14 februarie 2025De
admin

Procurorii DNA au descins în această dimineață la hotelul unde locuiește generalul Cătălin Zisu. Acesta este vizat într-un dosar de corupție și abuz în serviciu. Prejudiciul s-ar ridica la aproape 2 milioane de euro. Gigi Becali a reacționat imediat după ce a aflat.
Omul de afaceri susține că Florin Talpan, juristul CSA Steaua, i-a fi spus că generalul Zisu a fost în spatele problemelor pe care le-a avut de-a lungul timpului cu clubul din Ghencea.
„Eu am câștigat aseară, mi-a dat Dumnezeu. Părerea mea e că Dumnezeu face dreptate tot timpul, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu face dreptate. Toate șicanele numai el mi le-a făcut, și cu Steaua, și cu marca, toate numai de la el. Mi-a zis Talpan acum trei zile, că de la el sunt. Justiția să-și spună cuvântul. Vezi cum le plătește mai devreme sau mai târziu!”, a declarat Becali, pentru Gândul.
Gigi Becali a mai făcut declarații despre generalul Zisu și în urmă cu ceva vreme în cadrul unei conferințe de presă. Patronul FCSB spune că acesta ar deține o sumă mare de bani.
„Talpan e susţinut de aceeaşi persoană care a susţinut şi nesemnarea contractului. Are putere mare, numai că nu are la nivel de Guvern. E posibil să fie Zisu. Omul, când are bani, dacă mai are şi grad, dacă, să zicem e general, şi mai face şi 50-60 de milioane de euro, atunci cu acela nu poţi să te mai pui. Ăla are şi putere de grad, şi putere politică şi putere de bani. Ăla e puternic, tată, e greu.
Zisu ăsta are el ceva, s-a făcut mare milionar, stă ascuns, dar e mare milionar. Dar poate trimite şi DNA-ul un control să vadă ce s-a întâmplat cu logistica Armatei, să vedem unde sunt miliardele, nenea Zisu. Toţi care s-au luat cu mine, toţi au căzut în belele. O să vedeţi. Toţi care îmi fac mie rele, toţi o să treacă numai prin belele”, a mai spus Gigi Becali.
NATIONAL
Un mare lanț de magazine olandez vine în România: Prețuri mici, salarii atractive și angajări

Publicat
acum 53 de minutein
14 februarie 2025De
admin

Retailerul olandez Action, cunoscut pentru prețurile mici la produse preponderent nealimentare, va deschide primele sale magazine din România la București și Cluj, potrivit anunțurilor de recrutare consultate de Economica.net.
Action, care deține peste 2.650 de magazine în 12 țări și are peste 80.000 de angajați, a înregistrat o cifră de afaceri de peste 11 miliarde de euro în 2023. Intrarea pe piața din România va aduce competiție directă retailerilor Pepco și Kik, cunoscuți pentru ofertele lor similare.
Subsidiara Action Retail Romania recrutează deja personal pentru noile magazine, căutând candidați dispuși la deplasări frecvente, cu cunoștințe medii de engleză și permis auto categoria B. Experiența în retail, fast-food sau pe poziții precum casier sau lucrător comercial constituie un avantaj.
Salariile oferite încep de la 3.300 lei net pe lună, în funcție de experiență, și includ beneficii precum cazare, transport și mese acoperite în timpul deplasărilor, o revizuire salarială anuală bazată pe performanță și un contract pe durată nedeterminată, cu o perioadă de probă de trei luni.
Intrarea Action pe piața din România marchează un nou capitol în expansiunea retailerului, oferind consumatorilor o alternativă competitivă în segmentul produselor nealimentare la prețuri accesibile.

CSM îl pune la punct pe procurorul general Florența: ‘Un atac inadmisibil la independenţa judecătorilor’

Decizie tranșantă a Avocatului Poporului pe tema Ordonanței Trenuleț: Deciziile sunt în regulă din punct de vedere juridic

Analiştii se aşteaptă la o scădere cu 30% a preţurilor la cafea arabica până la finalul anului

Colosal – Donald Trump vrea Rusia din nou în G 7, cele mai puternice țări de pe planetă / ‘Mi-ar plăcea mie și lui Putin’

Reacția lui Gigi Becali după ce a aflat că procurorii DNA îl vizează pe generalul Zisu: ‘Vezi cum le plătește? Toate șicanele numai el mi le-a făcut’

VIDEO | ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! DJ 703H a devenit drumul groazei iar podul peste Argeș stă să se prăbușească – Coloane de TIR-URI traversează Valea Danului și nimeni nu le oprește

Mașină făcută scrum pe Bulevardul Basarabilor, în Curtea de Argeș

VIDEO Imaginile dublei crime de la Urziceni, unde zeci de romi s-au bătut și s-au împușcat

De la BIG în Bihor, la Angry Bird în București – Controversele din jurul lui Ilie Bolojan, noul președinte interimar, ‘pomul lăudat’ al politicii românești

De la glorie la ruină: Lactag SA, mândria industriei de lactate din Argeș, dărăpănată și vândută la licitație în timp ce la rafturi domină lactatele poloneze și grecești

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI


Noile microbuze electrice școlare au ajuns la școlile Albeștii de Argeș, Micești și Mușătești
Joi, 13 februarie 2025, noile microbuze electrice școlare au ajuns la școlile Albeștii de Argeș, Micești și Mușătești. Elevii de...


De la glorie la ruină: Lactag SA, mândria industriei de lactate din Argeș, dărăpănată și vândută la licitație în timp ce la rafturi domină lactatele poloneze și grecești
Cândva cea mai importantă fabrică de lactate din sudul României, Lactag SA este astăzi pe cale de dispariție și în...


Antreprenor argeșean amenințat pentru că nu vrea să-l susțină pe Calin Georgescu la Presedinție – „O să avem grijă de tine. O sa plângi de foame”
Într-un incident tulburător care evidențiază tensiunea tot mai mare din jurul campaniilor politice din România, un mic antreprenor din Pitești...


VIDEO | Pesediști fraieriți de pesediști! Nora și cuscrul primarului Mogaru de la Corbi, și-au luat țeapă de la NORDIS – AU VRUT APARTAMENTE DE LUX
Scandalul NORDIS ia amploare si arata faptul ca mulți argeșeni au intrat in aceasta schema păguboasă pentru unii, profitabilă pentru...
Curtea de Argeș


ACUM! Incendiu la Corbeni – Gospodărie cuprinsă de flăcări
În urmă cu puțin timp, pompierii din Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la un incendiu izbucnit într-o...


Mașină făcută scrum pe Bulevardul Basarabilor, în Curtea de Argeș
Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș a acționat în municipiul Curtea de Argeș, bulevardul Basarabilor, pentru stingerea unui incendiu izbucnit...


Boicotul lui Călin Georgescu, un mare fâs – Argeșenii au luat cu asalt supermarket-urile! Cozi și parcări pline!
Într-o întorsătură surprinzătoare a discursului politic în curs din România, argeșenii au transformat apelul la boicotarea supermarketurilor de către candidatul...


VIDEO | ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! DJ 703H a devenit drumul groazei iar podul peste Argeș stă să se prăbușească – Coloane de TIR-URI traversează Valea Danului și nimeni nu le oprește
Drumul Județean 703H, care leagă Curtea de Argeș de Sălătrucu și, mai departe de granița cu județul Vâlcea, a ajuns...


Albeștii de Argeș trece la colectarea selectivă a deșeurilor
Începând cu luna februarie 2025, locuitorii comunei Albeștii de Argeș vor fi obligați să colecteze selectiv gunoiul, în cadrul unei...
Mioveni


VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...


Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor
Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de...


Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...


ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
Câmpulung


VIDEO | Furt masiv de lemne în Argeș – Camion și remorcă confiscate de polițiști și dosar penal
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe...


VIDEO | Accident cu două victime în Argeș – Impact violent între doua mașini
Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul uni accident produs pe DN 73, în comuna Dâmbovicioara, zona Dealul...


ARGEȘ | Șocant! Și-a bătut mama în propria-i casă
În dimineața de 1 februarie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
Ce a pățit o argeșeancă la Spitalul Curtea de Argeș – A RUGINIT TOMOGRAFUL? PACIENȚII SUNT TRIMIȘI LA PITEȘTI
- ACTUALacum 5 zile
VIDEO | ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! DJ 703H a devenit drumul groazei iar podul peste Argeș stă să se prăbușească – Coloane de TIR-URI traversează Valea Danului și nimeni nu le oprește
- LIFESTYLEacum o săptămână
Top 4 cele mai potrivite parfumuri Lattafa pentru sezonul rece
- ACTUALacum 2 săptămâni
Cosmin Petrescu, înfumuratul pe banii statului, luat în vizor de premierul Marcel Ciolacu: „Aberant și sfidător!” – CIP-ul liberal și-a majorat nejustificat indemnizația
- NATIONALacum 2 săptămâni
Călin Georgescu îl atacă pe Bolojan cu zvonuri apărute online – Ar fi fost căutat de Interpol după ce a fost șofer de camion
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Pesediști fraieriți de pesediști! Nora și cuscrul primarului Mogaru de la Corbi, și-au luat țeapă de la NORDIS – AU VRUT APARTAMENTE DE LUX
- ACTUALacum 3 zile
Mașină făcută scrum pe Bulevardul Basarabilor, în Curtea de Argeș
- NATIONALacum 6 zile
VIDEO Imaginile dublei crime de la Urziceni, unde zeci de romi s-au bătut și s-au împușcat