Kosovo a anunţat sâmbătă că a închis două puncte de trecere a frontierei cu Serbia, după ce protestatari de pe teritoriul sârb au blocat parţial drumurile şi au obligat pasagerii cu documente kosovare să se întoarcă, în semn de protest faţă de noile tensiuni recente din nordul volatil al fostei provincii sârbe devenite independente, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Un mic grup de protestatari s-au adunat la câţiva kilometri în interiorul Serbiei, în apropierea a cel puţin trei puncte de trecere a frontierei cu Kosovo, şi verificau dacă şoferii aveau documente de călătorie emise de Kosovo.

„Grupuri de extremişti mascaţi din interiorul teritoriului sârbesc îi opresc selectiv şi cu o abordare fascistă pe cetăţenii care folosesc Serbia ca punct de tranzit”, a declarat ministrul de interne din Kosovo, Xhelal Svecla, pe pagina sa de Facebook, anunţând închiderea punctelor de trecere din Merdare şi Bernjak.

Alte patru puncte de frontieră au rămas deschise.

Grupul a protestat faţă de acţiunile recente ale Pristinei din nordul Kosovo, locuit în principal de etnici sârbi, care a închis instituţiile paralele conduse de Belgrad. Aproximativ 50.000 de sârbi trăiesc în această zonă şi, la fel ca Serbia, nu recunosc independenţa Kosovo. Ei consideră Belgradul capitala lor.

În ultimii doi ani, nordul Kosovo a cunoscut cele mai grave tensiuni etnice de când ţara cu majoritate albaneză şi-a declarat independenţa în 2008, după o revoltă de gherilă de ani de zile împotriva regimului represiv sârb.

Deşi Kosovo este recunoscut de mai mult de 100 de ţări, Serbia consideră că face parte din teritoriul sârb. Belgradul acuză guvernul central din Kosovo că încalcă drepturile etnicilor sârbi şi neagă acuzaţiile de provocare a conflictelor în interiorul graniţelor vecinului său.

Fostul premier Victor Ponta a afirmat, sâmbătă, că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din acest an, este mai experimentat decât a fost el în 2014 şi este mai puţin negativ. Fost preşedinte al PSD, Ponta apreciază că social-democraţii îşi pot duce candidatul în turul doi, dar nu-l pot duce la victorie, transmite News.ro.

”Ciolacu e prim-ministru, cum eram şi eu, şi Năstase. E PSD-ist, cum eram şi eu şi Năstase. E mai experimentat şi mai matur decât mine. Eu aveam 40, el are 55. E mai bine pregătit decât Dăncilă. E mai puţin să zic … negativ, să stârnească, ca Năstase (…) Pe Ciolacu nu prea poţi să-l urăşti, n-ai de ce să-l urăşti pe Ciolacu, că nu face nimic rău”, a declarat Victor Ponta, la emisiunea Insider Politic de sâmbătă, la Prima TV.

El crede că Marcel Ciolacu va ajunge cu siguranţă în turul al doilea. 

”PSD-ul te poate duce în turul doi, nu te poate duce la victorie. Are câte voturi a luat acum la locale, pe 9 iunie, când a fost mobilizare maximă. S-a mobilizat PSD-ul extraordinar pentru consilieri locali, primari, preşedinţi şi a luat 2.800.000 de voturi. Lui Ciolacu îi trebuie 5.5 milioane ca să fie preşedinte, minim. Eu am luat 5.5 milioane şi am luat bătaie”, a mai declarat Victor Ponta.

Un proiect de lege care interzice comercializarea cărnii cultivate în laborator, obținută din celule animale, urmează să fie votat în Camera Deputaților, în septembrie, după ce a trecut cu unanimitate de Senat. Inițiatorii legii au legături strânse cu ferme industriale de animale și, împreună cu alți oameni de afaceri din jurul lor, dețin mii de hectare, fiind jucători importanți pe piața cărnii.

Citește mai departe pe Snoop.ro

Regizorii de film simt din nou atracția genului western în cinematografia modernă, dovedind că fascinația față de Vestul Sălbatic este cât se poate de vie și în prezent. Însă eroii filmelor de altădată nu mai sunt prezentați chiar la fel în lungmetrajele din zilele noastre, scrie The Conversation.

Unul dintre cele mai recente exempe în acest sens este filmul The Dead Don’t Hurt – scris, regizat și produs de actorul american Viggo Mortensen -, care și joacă unul dintre cele două roluri principale.

Legendarul Kevin Costner a adus și el un suflu nou genului cu al său Horizon: An American Saga, o continuare după 35 de ani a Dancing With Wolves („Dansând cu lupii”), un western care nu are nevoie de nicio prezentare.

Genul western s-a ridicat ca Pasărea Phoenix din cenușa lipsei de interes la începutul secolului XXI, dar, după cum se întâmplă cu orice renaștere, există anumite aspecte ale tradiției care rămân cioplite în stâncă, în timp ce altele sunt reevaluate de ochiul critic al modernității.

Pe de o parte, acest fenomen de reasumare a Vestului Sălbatic este o alegere estetică clară și intenționată: diligențe, căruțe, orășele dărăpănate, ranch-uri, tufișuri rostogolitoare, saloane, grajduri și deșerturi sunt încă elemente de bază ale acestei lumi cinematografice. Primele filme western au spus în aceste spații poveștile de eroism care aveau să definească genul și într-o bună parte identitatea americană.

Însă ar fi nedrept să rezumăm genul western, indiferent că ne referim la interpretările sale clasice sau la cele moderne, la o mână de imagini sau clișee romantice. Una dintre cele mai valoroase creații ale sale este arhetipul „frontieristului”. În România comunistă am avut propria accepțiune a termenului, în paradigma Vestului Sălbatic frontieristul, sau omul de la frontieră, era acel personaj deopotrivă erou, deopotrivă proscris. 

Un exemplu clasic este cel al personajului Ethan Edwards jucat de John Wayne în filmul The Searchers din 1956. Edwards întrupează poziții morale care, la suprafață cel puțin, sunt mai greu de reconciliat. Decenii mai târziu, acest arhetipc al tipului „aparent rău, dar în cele din urmă bun” va fi întrupat din nou de o legendă a westernului: Clint Eastwood în al său film Unforgiven din 1992.

Unul dintre lucrurile care nu s-au schimbat în noile filme western este atracția față de aceste arhetipuri de demult.

Genul western a fost întâi unul literar

Deși Hollywood a făcut genul western cunoscut în întreaga lume, originile sale sunt unele care ar putea să facă o parte a publicului modern să strâmbe din nas. În esență, el a început ca gen literar creat de coloniștii puritani de pe Coasta de Est a Americii ca parte a așa-zisului „Destin evident” (Manifest Destiny), o formă incipientă a ideii excepționalismului american.

Răspândită de jurnaliști americani proeminenți din secolul XIX, ideea Destinului evident legitimiza și justifica expansiunea teritorială a SUA către vestul continentului nord-american ca o datorie cetățenească și democratică. 

Modul în care presa a contribuit la răspândirea unor astfel de idei este explorată pe larg în filmul western News of the World din 2020, unul care spune povestea unei fete tinere care este ținută ostatică de amerindieni și în care Helena Zengel și Tom Hanks sunt cap de afiș.

Iar genul western a documentat momente de reper din istoria americană. Evenimente precum Războiul Civil – și lupta împotriva sclaviei -, anexarea Texasului și lupta sa pentru independență, construirea primei căi ferate intercontinentale, crearea primelor rezervații pentru amerindieni șamd. au inspirat povești ale curajului, contradicțiilor, sacrificiului și inovației.

Westernul a fost mereu introspectiv

Însă, indiferent de originile sale, westernul este indisolubil legat de nașterea cinematografiei. Personajele create de autori americani ale căror nume nu mai spun nimic în ziua de azi au apărut mai târziu pe marele ecran într-o mitologie populată de bandiți, proscriși, șerifi, vânători și cowboy – oameni cu interese expansioniste și aventuriere, motivate de nevoie sau lăcomie.

O altă temă populară a westernului este cea în care frontiera dintre Vestul Sălbatic și restul Statelor Unite este un simbol mental, spiritual și politic pentru ceea ce avea să devină etosul american. În această zonă de frontieră scepticismul și ambiguitatea morală coexistă în eroi care au însă un simț puternic al onoarei. 

John Ford, Howard Hawks, Sam Peckinpah, Anthony Mann, Sergio Leone și John Sturges sunt doar câțiva dintre regizorii clasici care au reinventat figura cavalerului rătăcitor în prerii.

În esență, westernul vine cu o formulă narativă care explică făurirea unei națiuni. Însă în același timp o hrănește, orientează și pune sub semnul întrebării. Westernul este pentru America ceea ce a fost tragedia pentru grecii din Antichitate.

Și atunci, ce e diferit la filmele noi?

După ce au ajuns să fie considerate desuete pentru o scurtă perioadă de timp la sfârșitul secolului XX, filmele western au cunoscut un reviriment construit pe un omagiu adus genului, dar cu o aplecare puternică spre a demistifica viața oamenilor de rând ce au trăit în Vestul Sălbatic.

Admirația pentru sacrificiul eroic încă poate fi văzută în „remake”-uri moderne precum cele ale 3:10 to Yuma (2007) sau True Grit (2010), în timp ce alte filme noi au adaptat romane și biografii mai puțin cunoscute publicului din afara SUA pentru a arăta pe marele ecran consecințele negative ale violenței.

Există loc pentru renegații Războiului Civil american în pelicula The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford (2007), precum și pentru aspectele respingătoare ale capitalismului în incomparabilul There Will Be Blood, lungmetrajul din 2007 al regizorului Paul Thomas Anderson care e sus de tot în toate clasamentele de tip „top 10” ale celor mai bune filme făcute în secolul XXI.

Revirimentul westernului în cinematografie vine cu o notă critică modernă: noțiunea de făurire a unei națiuni și condițiile grele de viață ale pionierilor care au colonizat Vestul american sunt desacralizate și date jos de pe piedestalul romantismului.

În schimb, povești precum cea a lui Hugh Glass din The Revenant (2015), cea care avea să îi aducă lui Leonardo DiCaprio primul și până acum singurul Premiu Oscar al carierei, reflectă lupta reală pe care a dus-o omul împotriva forțelor naturii în teritoriile de frontieră.

Alți protagoniști noi, ca de exemplu căpitanul Joseph Blocker din filmul Hostiles (2017), arată traumele psihologice cu care se înfruntă omul din cauza propriilor acțiuni violente.

Au existat și alte abordări mai noi și mai îndrăznețe, precum cea a lui Quentin Tarantino în al său faimos Django Unchained (2012), un film cu un protagonist de culoare rar (dar nu unic), în care violența devine limbaj. O altă abordare altfel este cea a lui Tommy Lee Jones în The Homesman (2014), care spune o poveste neromanțată a femeilor care au decis să se întoarcă acasă pe Coasta de Est a SUA după ce nu au reușit să îndure condițiile aspre în Vestul Sălbatic.

Mai recent, unul dintre personajele emblematice ale Vestului Sălbatic, „Calamity Jane”  a avut parte nu de unul, ci două filme. Al doilea dintre ele a fost produs pentru platforma de streaming Tubi și a trecut relativ neobservat după lansarea sa mai devreme în cursul acestui an. Judecând însă după puținele recenzii, nu s-ar putea spune că a fost o mare pierdere pentru spectatori.

Însă primul, producția de animație franco-daneză Calamity, a Childhood of Martha Jane Cannary, a fost pe larg apreciată de criticii de film după premiera sa în 2020 și a câștigat mai multe premii internaționale. Calamity respune povestea adevărată a personajului titular într-un mod pitoresc și încororează numeroase teme care au făcut genul western atât de apreciat de generații întregi de spectatori.

Regizorul Rémi Chayé abordează mitul lui „Calamity Jane” prin distilarea esenței westernului: interdependența dintre călătoria fizică și cea psihologică, singurătatea eroului în fața pericolului, importanța comunității, dorința de aventură și romantismul cotidianului, cafeaua deasupra unui foc făcut în sălbăticia neîmblânzită care nu îi cruță pe cei slabi.

Regizorul Kelly Reichardt abordează un ton și mai contemplativ pe parcursul celor două filme ale sale în care documentează viața cotidiană a escrocilor de la frontiera Vestului american și ale familiilor lor: Meek’s Cutoff (2010) și First Cow (2019).

Westernul s-a renăscut în secolul XXI, demistificând însă motivele sale și punând sub semnul îndoielii, nu fără nostalgie și admirație, unele dintre aspectele mai întunecate ale unei istorii care încă mai are lucruri de dezvăluit, conchide The Conversation.

Sper că ți-a plăcut ediția specială de weekendul acesta a rubricii Nerd Alert. În cazul în care ai dori să citești și rubrica de duminica trecută, o poți găsi aici:

„Când am primit noul buletin, am lăcrimat puțin prin intersecția de la Lujerului”, a povestit, pentru HotNews.ro, Ian Teodorescu, unul dintre românii transgender care au mers în instanță ca să-și schimbe sexul din actul de identitate. 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, în 2021, că România nu le oferă persoanelor transgender o procedură clară și eficientă pentru modificarea genului în actele de identitate. 

Trei ani mai târziu, procedura încă nu există, iar cei care doresc să facă acest lucru pot doar să de autoritățile în judecată. Urmează un proces care se poate întinde pe un an sau mai mult, care implică și costuri. 

Este și experiența lui Ian Teodorescu, un tânăr de 23 de ani care anul acesta a reușit să își schimbe actele de identitate. În noul buletin sunt schimbate prima cifră din CNP, sexul și prenumele. 

Procurorul a spus că „n-a făcut destulă schimbare de sex”

Pentru a ajunge aici, tânărul a dat în judecată Primăria Sectorului 5, instituția care i-a emis certificatul de naștere acum 23 de ani, iar procesul a început în septembrie anul trecut. 

Din instanță, Ian își amintește argumentele procurorului de caz, care a adus în discuție schimbarea medicală a sexului. 

„Procurorul a început să ne spună că eu n-am făcut destulă schimbare de sex ca să îmi schimbe sexul din buletin. Era conștient de hotărârea CEDO în cazul X și Y, care spunea că schimbarea actelor nu poate fi condiționată de operații chirurgicale. Am rămas doar surprins de cât de mult a vorbit”, povestește Ian. 

Tânărul a câștigat în primă instanță, dar primăria a făcut apel. 

„Apelul l-au respins instant. Cred că la nici două zile după înfățișare, judecătoarele au respins apelul și hotărârea a rămas definitivă, deci am putut să îmi schimb actele”, spune tânărul de 23 de ani. 

Sexul se schimbă doar prin hotărâre judecătorească

În lipsa unei proceduri clare stabilite de stat, metoda prin care Ian și alte persoane trans au reușit să își schimbe actele de identitate a fost gândită de activiști și de experți din domeniul juridic.

„Pentru că legea românească spune atât: sexul cuiva din buletin se poate schimba doar prin hotărâre judecătorească. Avocata cu care am lucrat eu este Iustina Ionescu, este avocat de drepturile omului și are în spate multe cazuri ca mine, așa că eu nu mi-am făcut foarte multe probleme, am știut că ea știe deja procesul, știe efectiv care sunt lucrurile de făcut și doar m-am dus la Iustina și i-am spus că vreau și eu”, a explicat tânărul, pentru HotNews.ro. 

Un astfel de proces durează aproximativ un an de zile. 

„Sunt foarte puținii avocați care se ocupă de astfel de cauze”

Într-un răspuns solicitat de HotNews.ro, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP) transmite că nu deține statistica persoanelor care și-a schimbat sexul în actele emise de statul român, dar avocata lui Ian spune că doar ea a reprezentat în jur de 200 de persoane transgender în astfel de procese, în ultimii 5 ani. 

„Sunt unul dintre foarte puținii avocați din București și din țară care se ocupă de astfel de cauze. Acest lucru denotă faptul că legislația și practica actuala nu asigură o procedura accesibilă pentru persoanele trans pentru schimbarea actelor”, a explicat, pentru redacția noastră, Iustina Ionescu. 

„La mine ajunge un număr foarte mic dintre persoanele trans care au nevoie de schimbarea actelor. Este vorba despre acele persoane care au noroc de susținerea celor apropiati, de un context personal și social cât de cât sigur care să le permită să decidă pentru sine că vor face această schimbare în modul în care se identifică în societate, inclusiv că își vor schimba actele de identitate. Pentru a ajunge în situația de a deschide o procedură, persoanele trebuie să fi avut o sursă de informare responsabilă și resurse interioare și financiare să investească într-o serie întreagă de investigații medicale, care implică timp și sunt realizate de o mână de specialiști. Abia după aceea vine partea cu procesul în instanța de judecată”, a explicat avocata. 

„Părinții mei nu au fost foarte înțelegători încă de la început”

Ian Teodorescu, care este purtător de cuvânt la asociația ACCEPT, spune despre el că este „unul dintre cazurile fericite, privilegiate”, pentru că a avut sprijinul părinților. Nu de la început. 

„Am început tranziția medicală acum vreo doi ani, la 21 de ani, fix la câteva zile după ce împlinisem 21 de ani am început tratamentul hormonal cu testosteron. Părinții mei nu au fost foarte înțelegători încă de la început, dar odată ce au văzut că asta este situația, nu pot să îmi spună să nu o fac, că tot o făceam, nu mai aveam nici 16 ani… Au venit într-o zi la mine și mi-au spus: Ai zis că avocată îți trebuie? Câți bani? Ok, hai să îți schimbi actele”, povestește el. 

Spune că părinții l-au susținut în tot acest proces pentru că se gândeau că va termina facultatea, o să își caute un loc de muncă și va trebui întotdeauna să ofere cartea de identitate, unde oamenii vor vedea că are trecut sexul feminin, cel primit la naștere.

„Nu și-au dorit părinții pentru mine să fiu „out”-uit de fiecare dată când prezint buletinul. A fi „out-uit” vine la de „outing”, care înseamnă că oricine îți vede buletinul știe că sunt o persoană trans, când poate eu nu mi-aș fi dorit ca acea persoană să știe”, explică Ian termenul.  

„Fără un act de identitate corespunzător nu exiști și nu poți să faci aproape nimic. Persoanele trans au nevoie de schimbarea actelor pentru a-și continua studiile, pentru a se angaja. Menținerea unei stări de confuzie privind identitatea unei persoane nu servește nimănui, la fel cum nu servesc nici umilirile sau întrebările nepotrivite despre corpul său, care le sunt adresate persoanelor trans la prezentarea actului de identitate”, explică și avocata Iustina Ionescu. 

Care sunt costurile procedurii 

Cât despre costurile procesului prin care și-a schimbat actele de identitate, Ian spune că „nu e un preț extraordinar”. 

„Cred că mai mult costă lucrurile pe care le faci înainte să începi tratamentul, pentru că trebuie să faci o ședință cu terapeutul, controlul psihiatric, care dacă e decontat sau nu depinde. Psihiatrul la care am fost eu lucrează cu Casa de Asigurări, așa că nu am plătit ședința aia. Dar apoi ai nu-știu-câte ședințe cu endocrinologul, care costă undeva la 250-260 de lei, poate un pic mai mult, până în 300 de lei ședința”, conform acestuia. 

El spune că apoi mai urmează o serie de analize, unele de bază și altele mai specifice, endocrinologice, „care costă și ele niște bani în plus”. 

„Sunt niște pași pe care trebuie să îi faci ca să vadă endocrinologul că corpul tău e ok, că poți să iei altfel de hormoni”, explică Ian. Toate aceste demersuri trebuie prezentate instanței.

„Am lăcrimat puțin prin intersecție în intersecție la Lujerului”

Ian spune că nu s-a putut bucura de câștigarea procesului până când nu și-a văzut noul buletin.

„Când l-am văzut, am lăcrimat puțin prin intersecție pe la Lujerului. E un sentiment de „nu-mi vine să cred că s-a întâmplat în sfârșit după cât de mult a durat”. E un lucru pe care mi l-am dorit dintotdeauna și nu am crezut că o să se întâmple vreodată pentru mine. Nici când am început să fac pașii premergători nu am crezut că o se întâmple pentru mine. S-a întâmplat și încerc să îmi dau voie să mă bucur câte puțin în fiecare zi de faptul că am făcut asta. Oamenii din jurul meu au fost foarte fericiți pentru mine, toți m-au felicitat și totul a fost foarte frumos”, rememorează tânărul de 23 de ani. 

Acum Ian le explică oamenilor, printr-o serie de videoclipuri scurte publicate pe pe conturile sale de Instagram și TikTok, cum a reușit să își schimbă actele de identitate. 

Ce trebuie să facă România

Întrebată ce ar trebui schimbat la nivel de legislație pentru ca persoanele transgender din România care își doresc schimbarea actelor să beneficieze de o procedură mai simplă, avocata Iustina Ionescu spune că ar trebui creată o procedură administrativă. 

„Guvernul României are deja obligația legală să adopte o procedură clară, previzibilă și accesibilă. Așa a decis CEDO în ianuarie 2021, în cauza X și Y c. României, când a constatat că nu există un cadru legal adecvat în România. Asociația ACCEPT a realizat deja consultări pe mai multe variante de proceduri, după modele din alte state pe care le-am adaptat contextului de la noi din țară. Cea mai modernă variantă de procedură conformă cu principiul auto-determinarii, ar fi o procedură administrativă, simplificată, în care persoana transgender se adresează direct ofițerului de stare civilă cu o declarație în care solicită să se ia act de faptul că se identifică în societate conform identității sale de gen, opusă celei atribuite la naștere. 

Și alte state au trecut, ca și România, prin etape în care au avut diferite proceduri și au înțeles că decizia de a trăi și a te identifica diferit decât felul în care ai fost atribuit la naștere, nu este o decizie pe care persoanele trans o iau ușor; persoanele trans nu au o viata ușoară, așa încât nu ajută pe nimeni dacă le mai punem și noi în cârcă o procedură foarte dificilă, inaccesibilă pentru majoritate”, a explicat avocata. 

Până când statul român va crea o procedură pentru ca persoanele transgender din România să își poată schimba actele de identitate, pe site-ul transinromania.ro sunt explicați toți pașii pe care o persoană transgender trebuie să îi urmeze pentru a reuși schimbarea actelor. 

Asociația ACCEPT a inițiat o petiție, în urmă cu un an, prin care cere demnitate pentru persoanele transgender, semnată până acum de aproape 9.000 de persoane. 

„Cerem Avocatului Poporului să vină în sprijinul persoanelor transgender, astfel încât acestora să le fie respectată autonomia și demnitatea în procedurile de schimbare a actelor”, conform textului petiției. 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a estimat vineri că cenzura asupra mijloacelor de informare în masă este „justificată” în condiţiile „stării de război” în care se află Rusia, care a lansat în februarie 2022 o invazie împotriva Ucrainei.

„În starea de război în care ne aflăm noi, restricţiile sunt justificate, la fel cum cenzura este justificată”, a declarat Dmitri Peskov pentru agenţia rusă de presă TASS, potrivit France Presse și Agerpres.

Rusia desfăşoară o amplă campanie de represiune împotriva detractorilor săi şi a mass-media independente, ceea ce a făcut ca această ţară să se afle la coada clasamentului pentru 2024 al ONG-ului Reporteri fără Frontiere.

În acelaşi context, Kremlinul a promis vineri „restricţii” pentru media americane încă prezente în Rusia, ca represalii la sancţiunile anunţate miercuri care vizează media ruse.

„Nu pot exista aici măsuri în oglindă: nu există agenţie de presă de stat în SUA, nici canal de televiziune de stat. Însă, desigur, vor exista măsuri ce vor constitui restricţii de difuzare pentru media lor” (americane), a declarat Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă RIA Novosti.

SUA impun sancțiuni împotriva principalilor responsabili ai presei de stat din Rusia

Miercuri, autorităţile americane au dezvăluit o serie de măsuri, printre care urmăriri penale şi sancţiuni, pentru a răspunde tentativelor de ingerinţă în alegerile din SUA, tentative pe care ea le impută rivalului său rus.

Astfel, SUA au anunţat confiscarea a 32 de nume de domeniu utilizate de Moscova, potrivit Washingtonului, în cadrul unei „campanii menite să influenţeze rezultatul” viitoarelor alegeri prezidenţiale, precum şi sancţiuni împotriva a 10 indivizi, dintre care şase responsabili ai RT, inclusiv redactorul-şef Margarita Simonian şi două persoane inculpate.

La rândul său, Departamentul de Stat american a impus restricţii de eliberare a vizelor la adresa grupului media din care face parte RT, Rossia Segodnia, precum şi altor filiale ale acestei companii.

RT, media publică lansată în 2005, este acuzată de ţările occidentale, care au restrâns substanţial sau chiar au interzis difuzarea ei, că este un canal de dezinformare şi că încearcă să submineze democraţiile occidentale, alimentând discordia şi difuzând informaţii false.

Serviciile de informaţii americane au conchis că au existat ingerinţe ruseşti în alegerile prezidenţiale din 2016 şi 2020 pentru a-l favoriza pe candidatul republican Donald Trump, ceea ce acesta contestă în mod categoric, iar Moscova a dezminţit.

La începutul acestei săptămâni, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că presa este liberă în Rusia şi că Occidentul este cel care îi persecută pe jurnaliştii ruşi. „Singura condiţie pentru ei este respectarea legislaţiei ruse. Corespondenţii străini acreditaţi în ţara noastră ar trebui să înţeleagă acest lucru”, a spus Putin.